ILIJA LEMEŠKIN

Universitatea Carolină din Praga

Domenii de cercetare: literatura și scrierea vechilor balți, folcloristică comparată, lexicografie, istoria baltisticii.

ÎNCOTRO DUCE DRUMUL LITUANISTICII DIN STRĂINĂTATE?^*

Titlul acestui text se încheie cu un semn de întrebare, care mă obligă să mărturisesc de la bun început: autorul nu are un răspuns (optimist) la întrebarea pusă. Întrebarea Încotro duce drumul lituanisticii din străinătate? este retorică. Ea îndeamnă la reflecție și la considerații comune, împărtășite în cadrul conferinței din 6 aprilie 2017, Lituanistica (baltistica) în procesele educaționale contemporane (Vilnius, LEU). Ar trebui să începem cu lucrurile concrete, adică cu preistoria proiectului Încurajarea cooperării dintre centrele de baltistică din străinătate și instituțiile de cercetare și de învățământ superior din Lituania. Am simțit că este de datoria mea să-mi amintesc și să reamintesc ceea ce am fost martor acum 10 ani. La 27 noiembrie 2007, la Vilnius a avut loc o conferință importantă, Baltistica în lume. Autoritățile lituaniene de atunci au manifestat o bunăvoință și un interes deosebit față de soarta baltisticii în lume (ceea ce nu se poate spune despre cele actuale). Poate că acest lucru s-a întâmplat și pentru că președintele de atunci al Republicii Lituania, Valdas Adamkus, era de multă vreme un reprezentant al acelei vaste lumi din străinătate. El înțelegea limpede importanța unui centru de lituanistică și nu numai beneficiul său practic în viața emigranților, de exemplu, în SUA. Președintele i-a primit pe participanții și organizatorii conferinței, iar în timpul întâlnirii a declarat: „Numai studiile solide de lituanistică din Lituania pot încuraja cooperarea cu instituțiile de cercetare din străinătate și răspândirea lituanisticii în lume.”

După încheierea conferinței, se pare că în aceeași zi, 27.11.2007, a avut loc o ședință de consultare la Ministerul Educației și Științei. Au participat Jolanta Zabarskaitė, Grasilda Blažienė, Danguolė Mikulėnienė (pe atunci, LKI era singura instituție din Lituania căreia îi păsa de centrele de baltistică și de problemele lor existențiale interne; mai târziu, când a început să se aloce finanțare, au apărut și alte instituții interesate). La ședință au venit Eugenijus Jovaiša, Zigmas Zinkevičius și Algirdas Sabaliauskas, care și-au exprimat poziția clară. Au fost prezenți și reprezentanți ai centrelor. Mi-l amintesc pe Pietro Umberto Dini,

^* Textul a fost pregătit pentru conferința mondială de lituanistică (baltistică) din 6 aprilie 2017, Lituanistica (baltistica) în procesele educaționale contemporane, pe baza comunicării prezentate în ședința plenară. Conferința a fost organizată în cadrul proiectului finanțat de Fondurile Structurale ale UE Încurajarea cooperării dintre centrele de baltistică din străinătate și instituțiile de cercetare și de învățământ superior din Lituania și s-a desfășurat la Vilnius, la Universitatea Lituaniană de Științe ale Educației.

266

Acta Linguistica Lithuanica LXXVI

Kur veda užsienio lituanistikos kelias?

Vanda Kazanskienė și alții. Tocmai atunci s-a decis asupra viitorului proiect, finanțat din fondurile structurale ale Uniunii Europene, care ar fi avut menirea de a ajuta baltistica din străinătate să supraviețuiască și să prospere.

Centrele de baltistică, nefiind rezidente, nu puteau figura ca beneficiari ai fondurilor structurale; de aceea, au fost invitate să le sprijine instituțiile de învățământ superior din Lituania, care, asemenea unui acoperiș administrativ, trebuiau să „acopere” întregul proiect. Atunci s-a vorbit numai despre administrare. Nici măcar nu mi-a trecut prin minte că acea instituție (cu timpul s-a dovedit că era vorba despre instituții: se vorbește în continuare despre un coordonator și partenerii săi, adică alte universități din Republica Lituania) va avea propriile perspective conceptuale, dorințe, aspirații și decizii, care vor determina planificarea și realizarea activităților de interes pentru noi, deși acestea sunt puțin discutate și coordonate cu centrele.

Includerea formală a instituției (instituțiilor) lituaniene în proiect, care atunci părea inevitabilă și, în general, reciproc avantajoasă, a determinat și continuă să determine natura proiectului: din străinătate, uneori se creează impresia că aceste instituții își desfășoară activitățile pentru ele însele, pretinzând că o fac în folosul nostru (adică al centrelor) și spre binele nostru. Acest lucru se întâmplă fără știrea noastră și fără să avem posibilitatea de a influența ceva. În 10 ani nu a avut loc nicio ședință de consultare cu reprezentanții centrelor de baltistică din lume în care să fi fost discutate aspectele conceptuale ale implementării proiectului, de exemplu, la minister sau împreună cu coordonatorul proiectului și partenerii acestuia.

Acest lucru se simte în discuțiile generale despre proiect. Obiectivul principal încă declarat este consolidarea cooperării cu instituțiile de cercetare și de învățământ superior din Republica Lituania, precum și a mobilității cadrelor didactice. Se pune întrebarea: partea lituaniană este oare informată despre situația reală din străinătate? Există diverse acorduri între universități, între ministerele unor țări, între academiile de științe; folosim programul Erasmus și așa mai departe. Aceste acorduri, care au existat dintotdeauna și vor exista mereu, prevăd schimburi în cadrul unor cote corespunzătoare, care uneori au rămas și rămân nefolosite. Merită oare să se aloce atâta energie și atâtea fonduri (5,8 milioane de euro) acestei activități? Desigur, este bine să existe posibilitatea de a trimite un student mai talentat, dar oferta este în continuare umflată în mod nejustificat. Centrele de baltistică din Occident pur și simplu nu au atât de mulți studenți; în plus, aceștia sunt ocupați cu propriile studii, urmează o a doua specializare sau studiază la o altă instituție de învățământ superior și nu pot pleca oricând în străinătate în timpul semestrului. Situația este diferită în Georgia și în alte centre de baltistică din Europa de Est, după cum au remarcat participanții la alte conferințe, unde întâlnim o altă motivație pentru studii și un alt tip de student.

De asemenea, este greu să fim de acord cu opinia, respectiv cu scopul proiectului, care își propune să consolideze comunicarea și cooperarea baltologilor din străinătate cu instituțiile de cercetare din Lituania. Chiar se pare că nu colaborăm suficient? Diversele proiecte de cercetare la care au participat și participă reprezentanți ai centrelor de baltistică au propriile origini, ritmuri și calendare, care nu pot fi influențate, intensificate sau reglementate într-un fel sau altul în funcție de o cooperare care abia a început

Įžvalgos / Insights

267

ILJA LEMEŠKIN

proiectul de stimulare. Programul vizitelor la Vilnius este și a fost întotdeauna foarte încărcat, chiar și fără activitățile proiectului în discuție.

Un alt domeniu de activitate de interes îl constituie organizarea cursurilor de perfecționare. Scopul este nobil, dar în perioada 2012–2015 s-au organizat deja cu adevărat multe astfel de cursuri. Lectorii și profesorii care lucrează în străinătate par să-și depășească cu mult colegii din Lituania în ceea ce privește nivelul calificării. Cât se poate călători la cursuri de dezvoltare profesională? Uneori trebuie și să muncești, adică să aplici în practică, în activitatea profesională, competențele pe care ți le-ai îmbunătățit.

Vorbind despre acele activități și despre sarcinile concrete care ne interesează, pot să mă împotmolesc. Centrele de baltistică știu foarte bine ce, când și cum trebuie (și uneori este necesar) să facă. Inițiativa ar trebui să vină numai de la ele (cu excepția poate doar a locurilor în care centrele de baltistică abia se înființează). Cei care administrează formal proiectul nu ar trebui să aibă dreptul de a decide după bunul plac de ce au nevoie balticii din străinătate și de ce nu, întrucât poate le lipsesc într-o oarecare măsură cunoștințele despre centrele de baltistică din lume, starea și nevoile acestora. Partea lituaniană trebuie să controleze utilizarea fondurilor în scopurile prevăzute. Activitățile menționate mai sus, pe care centrele de baltistică le-au planificat și le-ar realiza cu plăcere, necesită competențe și fonduri, însă experiența acumulată arată că tocmai aceste activități par, dintr-un motiv oarecare, neinteresante și inutile instituțiilor de cercetare și de învățământ superior din LR. Centrele sunt interesate de activități relevante pentru studenți, doctoranzi, cadre didactice și cercetători, care să asigure funcționarea și dezvoltarea centrelor; cu alte cuvinte, tot ceea ce poate fi numit nevoile centrelor se schimbă constant și intens. Ideal ar fi ca reprezentanții din Lituania să se intereseze de activitățile necesare desfășurate în cadrul proiectului, adică de cele utile nouă, cel puțin o dată pe semestru — dacă doresc ca proiectul să fie viabil — și nu doar în mod excepțional și în regim de urgență, o dată la doi ani, înainte de începerea proiectului.

Toate acestea ridică pentru reprezentanții centrelor de baltistică o întrebare fundamentală: în circumstanțele actuale, merită să rămână în proiect și cum ar trebui să arate pe viitor relația de colaborare dintre instituțiile lituaniene de cercetare și învățământ superior și centrele de baltistică? Ar fi foarte neplăcut să asistăm la o situație în care, în interesul centrelor de baltistică din străinătate și în beneficiul lor (dar fără știrea acestora), o anumită instituție lituaniană sau o persoană care o reprezintă, puțin cunoscută balticilor din străinătate, întocmește în tăcere un plan de activitate „adecvat”, la realizarea căruia aceștia sunt apoi invitați cu amabilitate să contribuie.

Primit la 21 aprilie 2017.

ILJA LEMEŠKIN

Universitatea Carolină din Praga

Jana Palacha 2, 116 38 Praha 1, Czech Republic

[email protected]

268

Acta Linguistica Lithuanica LXXVI