Kur veda užsienio lituanistikos kelias?

266 Acta Linguistica Lithuanica LXXVI ILJA LEMEŠKIN Prahos Karolio universitetas Direcții de cercetare științifică: literatura și scrierea veche baltică, folcloristica comparată, lexicografia, istoria baltisticii. ÎNCOTRO DUCE CALEA LITUANISTICII DIN STRĂINĂTATE? * Titlul acestui text se încheie cu un semn de întrebare, ceea ce îl obligă pe autor să mărturisească de la bun început: nu are un răspuns (optimist) la întrebarea formulată. Întrebarea Încotro duce calea lituanisticii din străinătate? este retorică. Ea încurajează reflecția și considerațiile generale care au fost împărtășite la conferința Lituanistica (baltistica) în procesele educaționale contemporane (Vilnius, LEU), desfășurată la 6 aprilie 2017. Ar trebui să începem cu lucruri mai concrete, adică cu preistoria proiectului Stimularea cooperării dintre centrele de baltistică din străinătate și instituțiile de știință și studii din Lituania. Simt că am datoria să-mi amintesc și să reamintesc ceea ce am fost martor acum 10 ani. La 27 noiembrie 2007, la Vilnius, a avut loc o conferință importantă, Baltistica în lume. Guvernul lituanian de atunci a manifestat o disponibilitate și un interes deosebit față de soarta baltisticii în lume (același lucru nu se poate spune despre guvernul actual). Poate că acest lucru s-a întâmplat și datorită faptului că președintele de atunci al Republicii Lituania, Valdas Adamkus, fusese un reprezentant de lungă durată al acelei vaste lumi străine. El avea o înțelegere clară a importanței unui centru de studii lituanistice, a utilității sale nu doar practice în viața emigranților, de exemplu în SUA. Președintele i-a primit pe participanții și organizatorii conferinței, iar în timpul întâlnirii a declarat: „Numai studiile lituanistice puternice din Lituania pot stimula cooperarea cu instituțiile științifice străine și răspândirea lituanisticii în lume.“ După încheierea conferinței, se pare că chiar în aceeași zi, 2007 11 27, a avut loc o ședință la Ministerul Educației și Științei. Dalyvavo Jolanta Zabarskaitė, Grasilda Blažienė, Danguolė Mikulėnienė (tuomet LKI buvo vienintelė Lietuvos institucija, kuriai rūpėjo baltistikos centrai, jų vidinės egzistencinės problemos; vėliau, kai buvo pradėtas skirti finansavimas, mumis besidominčių institucijų atsirado daugiau). Į pasitarimą atėjo Eugenijus Jovaiša, Zigmas Zinkevičius, Algirdas Sabaliauskas, kurie išsakė savo aiškią poziciją. Buvo centrų atstovų. Prisimenu Pietro Umberto Dini, * Tekstas parengtas 2017 m. balandžio mėn. 6 d. Pasaulio lituanistikos (baltistikos) konferencijoje Lituanistika (baltistika) šiuolaikiniuose ugdymo procesuose plenariniame posėdyje perskaityto pranešimo pagrindu. Konferencija buvo organizuota pagal ES SF finansuojamą projektą Užsienio baltistikos centrų ir Lietuvos mokslo ir studijų institucijų bendradarbiavimo skatinimas ir vyko Vilniuje, Lietuvos edukologijos universitete. Įžvalgos / Insights 267 Kur veda užsienio lituanistikos kelias? Pe Vandą Kazanskienė, pe ceilalți. Tocmai atunci s-a luat decizia privind viitorul proiect, finanțat din fondurile structurale ale Uniunii Europene, al cărui scop ar fi fost să ajute baltistica din străinătate să supraviețuiască și să prospere. Centrele de baltistică, în calitate de entități nerezidente, nu puteau figura ca beneficiari ai fondurilor structurale, de aceea au fost invitate să ajute instituțiile de învățământ superior din Lituania, care, asemenea unui anumit acoperiș administrativ, trebuiau să „acopere” întregul proiect. Atunci era vorba doar despre administrare. Nici măcar nu ne-a trecut prin minte că instituția respectivă (în cele din urmă s-a dovedit că este vorba despre instituțiile respective: acum se vorbește despre un singur coordonator și partenerii săi, adică alte universități din Republica Lituania) va avea propriile viziuni conceptuale, propriile dorințe și aspirații și că, prin deciziile sale, discutate și coordonate prea puțin cu centrele, va determina planificarea și realizarea activităților care ne preocupă. Implicarea formală a instituției (instituțiilor) lituaniene în proiect, care atunci părea inevitabilă și, în general, reciproc avantajoasă, a determinat și continuă să determine natura proiectului: privit din străinătate, uneori se creează impresia că, pentru binele nostru (adică al centrelor) și în numele bunăstării noastre, instituțiile respective își creează activități doar pentru ele însele. Acest lucru se întâmplă fără știrea noastră și fără posibilitatea de a influența în vreun fel situația. În decurs de 10 ani nu a fost organizată nicio consultare cu reprezentanții centrelor de baltistică din lume, în cadrul căreia să fi fost discutate aspectele conceptuale ale implementării proiectului, de exemplu la minister sau cu coordonatorul proiectului și partenerii săi. Acest lucru este perceptibil în amploarea generală a proiectului. Obiectivul principal declarat în prezent este consolidarea cooperării cu instituțiile de știință și de studii din LR, precum și a mobilității cadrelor didactice. Se ridică întrebarea: este partea lituaniană informată cu privire la situația reală din străinătate? Există diverse acorduri între universități, între ministerele unor țări, între academiile de științe; folosim programul Erasmus etc. Aceste acorduri, care au existat și vor exista întotdeauna, prevăd cote corespunzătoare pentru schimburi, care uneori au rămas și rămân neutilizate. Merită oare să se aloce acestei activități atât de multă energie și fonduri (5,8 milioane de euro)? Desigur, este bine să existe posibilitatea de a trimite un student mai talentat, dar în prezent oferta este umflată în mod nejustificat. Centrele de baltistică din Occident pur și simplu nu au atât de mulți studenți, iar cei existenți își câștigă banii pentru studii, studiază o a doua specializare sau la o altă instituție de învățământ superior și, în timpul semestrului, nu pot pleca oricând în străinătate. O situație diferită, după cum au remarcat participanții la alte conferințe, există în Georgia și în alte centre de baltistică din Europa de Est, unde ne confruntăm cu o motivație diferită pentru studii și cu un alt tip de student. De asemenea, este greu să fim de acord cu opinia, respectiv cu obiectivul proiectului, care își propune să consolideze comunicarea dintre balticiștii din străinătate și colaborarea acestora cu instituțiile științifice din Lituania. Oare chiar pare că actuala colaborare nu este suficientă? Diferitele proiecte științifice, la care au participat și participă reprezentanții centrelor de baltistică, își au propriile origini, propriul ritm și propriile calendare, care nu pot fi influențate, intensificate sau altfel reglementate în funcție de colaborarea începută acum ILJA LEMEŠKIN 268 Acta Linguistica Lithuanica LXXVI proiectul de promovare. Programul vizitelor la Vilnius este și a fost întotdeauna foarte încărcat, chiar și fără activitatea de proiect aflată în discuție. Un alt domeniu de activitate relevant este organizarea cursurilor de perfecționare. Scopul este nobil, dar în perioada 2012–2015 au fost deja într-adevăr foarte multe asemenea cursuri. Lectorii și cadrele didactice care lucrează în străinătate par să-și depășească cu mult colegii care lucrează în Lituania în ceea ce privește nivelul calificării. Cât timp se poate merge la cursuri de perfecționare profesională? Uneori trebuie și să muncim, adică să aplicăm în practică, în activitatea profesională, competențele dobândite. Vorbind despre acele activități și despre sarcinile concrete care ne interesează, în cele din urmă rămânem blocați. Centrele de baltistică știu foarte bine ele însele ce, când și cum trebuie (uneori chiar este necesar) să facă. Inițiativa ar trebui să vină doar de la ele (cu excepția, poate, a locurilor unde centrele de baltistică abia se constituie). Responsabilii formali ai proiectului nu ar trebui să aibă dreptul să decidă după bunul plac de ce are nevoie baltistica din străinătate și de ce nu, deoarece poate le lipsesc într-o oarecare măsură cunoștințele despre centrele de baltistică din lume, situația și necesitățile acestora. Partea lituaniană trebuie să controleze utilizarea fondurilor conform destinației. Lucrările menționate anterior, pe care centrele de baltistică le-au planificat și pe care le-ar realiza cu plăcere, necesită competențe și fonduri, însă experiența dobândită arată că tocmai aceste lucrări par, dintr-un motiv oarecare, neinteresante și inutile pentru instituțiile de știință și studii din Republica Lituania. Lucrările importante pentru centre, relevante pentru activitățile studenților, doctoranzilor, cadrelor didactice și cercetătorilor, care ar asigura existența și dezvoltarea centrelor, cu alte cuvinte, tot ceea ce poate fi numit necesitățile centrelor, se schimbă constant și intens. Ar fi ideal ca, în legătură cu lucrările necesare desfășurate în cadrul proiectului, adică utile nouă, reprezentanții din Lituania să se intereseze — dorind ca proiectul să fie viabil — cel puțin o dată pe semestru, și nu, cu titlu de excepție și în regim de urgență, o dată la doi ani, înainte de începerea proiectului. Toate acestea le ridică reprezentanților centrelor de baltistică o întrebare fundamentală: merită, în împrejurările create, să rămână în proiect și care ar trebui să fie pe viitor natura relației de colaborare dintre instituțiile de știință și studii din Lituania și centrele de baltistică? Căci nu am dori deloc să vedem o situație în care, spre binele și în folosul centrelor de baltistică din străinătate (dar fără știrea lor), o anumită instituție lituaniană sau o persoană care o reprezintă, puțin cunoscută bultiștilor străini, elaborează în tăcere un plan de activitate „potrivit”, la a cărui realizare suntem invitați cu bunăvoință să contribuim. Predat la 21 aprilie 2017. ILJA LEMEŠKIN Prahos Karolio universitetas Jana Palacha 2, 116 38 Praha 1, Czech Republic [email protected]