GIEDRIUS ALKAUSKAS

CEREMONII

Cu ani în urmă, așteptând în sala gimnaziului festivitățile sărbătorii care nu se sfârșea niciodată, un scriitor-aurar, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat: – Cine este, după părerea ta, cel mai mare de aici? – Mačernis, – spunem amândoi. – Mačernis, – și tăcem.

VYTAUTAS STULPINAS – POETUL FLUXULUI STATIC

Iarna, când în Telšiai cot eram de pe strada Luokės pe strada Vilniaus, la etajul al patrulea al unui bloc ardea mereu o luminiță. Știam – pentru Vytautas Telšietis sosise acum vremea inspirației. Tocmai în asemenea spații se nasc textele cele mai libere. În cușca din Justinai, în căsuța din Sapiegiškis, în blocul de apartamente.

Poetul care smulge mereu câte o nouă prelungire în lupta cu boala istovitoare. Dar în versuri nu se vede acea oboseală. Cel pentru care pacea este doar un arhipelag rărit al luptei cu uriașii în marea uriașilor. Dar în versurile lui nu există oceane. Un războinic care, în bătălie, deosebește doar epoleții de două culori. Și totuși, ce joc de culori în versuri! Printre poeți n-am întâlnit un erudit mai mare. Doar că în textele lui sunt puține abstracțiuni.

Pădurar, tâmplar, bibliotecar. În afară de fitoterapie, nici nu te-ai aștepta la alte vorbe de la el. Și povestește atâtea istorii despre literatura trecutului, încât acel șir de nume îl va apăsa pentru o clipă la pământ pe un condeier mai sensibil. Și îi plac luminile intense, ca să lumineze toate colțurile. Nu doar alegoric. Încă în 1971, la concursul tinerilor filologi, l-a remarcat și i-a scris o scrisoare, păstrată de destinatar ca o relicvă, însuși Marcelijus Martinaitis:

Vytautai, eu, ca žemaitis, în imaginile Dumneavoastră „simt” pământul Žemaitijei, al cărui suflet a dezvăluit ceva mai mult în poezie V. Mačernis.

Versurile lui Vytautas, om de știință, marele poet le-a păstrat și, după 30 de ani, i le-a dăruit autorului uimit, după ce le-a reflectat. Cred că în acest citat se află sămânța creației lui Vytautas

326

Acta Linguistica Lithuanica LXXXV

Vytautas Stulpinas – poetul fluxului static

Poezia trebuie să rămână poezie, chiar dacă am traduce-o din dialect în limba literară. Așadar Vytautas, asemenea lui Mačernis odinioară, scrie în lituaniană, dar gândește în žemaitică. Căci ceea ce îi deosebește pe oameni nu îi desparte. Iar Mačernis menționat în scrisoare... Ce mai e de spus. Anul acesta, în anul aniversar, am auzit multe de la Vytautas despre această unicitate a ținutului žemaiților.

Smulgând vieții încă și încă un dar – timpul, și-a tipărit prima carte, „Camera cea mare”, abia în 1998. Au urmat „Amenințarea nocturnului” (2002), „Utopii tăcute” (2003). Pe acestea două le-a editat žemaitul Jonas Strielkūnas. Apoi – trilogia „Umbre” (2007), „Depărtări” (2013), „Vakarijos” (2016). Laureat al premiilor Dionizo Poškos și Salomėjos Nėries. În poezia lui nu există mări, spații neclare, universuri, mingi de foc. Dacă apar – doar ca un val mic al lui Tausalas, un peisaj spațial din foișorul grădinii, farul Kolka din Kurzeme. Stările din poezii sunt fixate pornind de la zile concrete, marcate în calendar, de aceea nu este ușor să înțelegi și să descifrezi pe deplin poeziile. Sunt codificate evenimente concrete, oameni, sclipiri. Este limpede că în spatele multor texte se află istorii ale căror chei de descifrare sunt doar în memoria autorului. Când se scrie despre Cedronas, alergând spre Varduva, înțelegem că ne aflăm la Žemaičių Kalvarija. Dar dacă este menționat un pâlc de molizi, nu vom afla localitatea mai exactă. Dar este oare nevoie? Cum spune Vytautas, pentru el tot ezoterismul este reprezentat de dealurile albăstrui de dincolo de Tausalas, la apus. Atât. Când toate exterioritățile și interioritățile se liniștesc, se ajunge la limita unde legile dinamicii nu mai sunt valabile. Se instaurează statica. Dar ce flux este acesta! Adevărat, lui Vytautas nu-i plac sufixele –yb. Nu-i place nici cuvântul „inimă”. Așadar – nicio măreție și nicio eternitate. Doar infinitudine, doar spațialitate. Fie deci așa: când totul se liniștește, se activează ceea ce este cel mai important: esența vieții.

Poetul fluxului liniștit și deja adevărat, static.

Giedrius Alkauskas

Perspective / Insights

327