LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXX (1993) PERIFERINĖS LIETUVIŲ KALBOS TARMĖS

F. D. KLIMCIUK

ARIile ETNOCULTURALE BALTICO-POLESIANĂ ȘI CENTRAL-EUROPEANO-POLESIANĂ

În istoria antică a Europei, un rol important l-a avut centura muntoasă Alpi–Carpați¹. La nord de aceasta, ghețarul exercita o influență considerabilă asupra climei, iar la sud — rolul ghețarului era mult mai redus. În acest context, în cele două părți ale Europei condițiile pentru activitatea economică a oamenilor erau diferite. La sud de Carpați și în Peninsula Balcanică, încă din mileniile VI–V î.e.n., s-au constituit forme productive de economie — agricultura și creșterea animalelor². La nord de centura Alpi–Carpați, în această perioadă continuau să domine formele apropriante de economie — vânătoarea, culesul și pescuitul. În cadrul economiei productive, în vechime, omul putea obține de pe aceeași suprafață de 16 ori mai multe produse decât în condițiile predominării formelor apropriante de gospodărire³. De aceea, în mileniile VI–V î.e.n., la sud de Carpați (și mai ales în Peninsula Balcanică) a crescut brusc numărul și densitatea populației. Însă clima din zona situată la nord de Carpați și Alpi s-a schimbat treptat, iar condițiile de viață ale oamenilor de aici au început să se apropie de cele sud-europene. Economia a rămas însă aici apropriantă, iar densitatea populației — scăzută. Astfel s-a creat un fel de disproporție: condițiile de viață erau relativ similare în ambele zone, densitatea populației era ridicată în zona sudică și scăzută în cea nordică. Aceasta a dus la migrații din zona sudică spre cea nordică⁴. Principalele migrații se desfășurau din zona Dunării Mijlocii prin Porțile Moraviei.

La nord de Carpați, încă în paleoliticul superior, s-a format o comunitate culturală stabilă — cultura swideriană (mileniile X–VIII î.e.n.)⁵. Arealul său cuprindea bazinele Vistulei, Oderului superior, Pripetului, Desnei, Niprului superior, Dvinei de Vest și Nemanului, precum și teritoriile adiacente din nordul Cehoslovaciei și sudul Estoniei. Ulterior, pe baza culturii swideriene s-a format un grup de culturi înrudite, așa-numitele culturi swideroide (mileniile VII–VI î.e.n.)⁶.

1 Godłowski K., Kozłowski J. K. Historia starożytna ziem polskich. Warszawa, 1983. S. 34. Кухаренко Ю. В. Археология Полесья. М.,1969. С. 20. Рыбаков Б. А. Язычество древних славян. М., 1981. С. 147. 2 Монгайт А. Л. Археология Западной Европы. Каменный век. М., 1973. С. 200 – 224. Довженок В. М. Географія кам’яного века. М., 1979. С. 110 – 136. Формозов А. А. Проблемы этнокультурной истории каменного века на территории европейской части СССР. М., 1977. С. 9. 3 Формозов А. А. Проблемы этнокультурной истории... С. 15. 4 Рыбаков Б. А. Язычество... С. 147. 5 Археология СССР. Палеолит. М., 1984. С. 171, 223, 224. Археология Украинской ССР. Т. 1. Киев, 1985. С. 95. 6 Телегин Д. Я. Мезолитичні пам’ятки України. Київ, 1982. С. 143. Археология Украинской ССР. Т. 1... С. 83–106.

47

Ca urmare a migrațiilor și a altor tipuri de influențe culturale, predominant la nord de Carpați și Alpi, în mileniul V î.e.n., pe teritoriul cuprins între Britania în vest și Volînia sudică și nordul Moldovei în est, s-a format cultura ceramicii liniare-bandate.⁷ Substratul ei l-au constituit mai multe culturi, printre care partea sudică a fostei culturi swideriene. Prin suprapunerea culturii ceramicii liniare-bandate peste o parte a fostei culturi swideriene a început împărțirea arealului acesteia din urmă în regiuni sudică și nordică. Vom numi convențional regiunea nordică baltico-polesiană, iar pe cea sudică — central-europeano-polesiană. În regiunea nordică au continuat să se dezvolte predominant tradiții autohtone, fără influențe sudice semnificative. Regiunea sudică este însă rezultatul suprapunerii tradițiilor balcano-dunărene peste cele swideriene.

La mijlocul mileniului IV î.e.n. are loc un nou val important de migrații din zona Dunării Mijlocii spre nord, pe același drum, prin Porțile Moraviei, și se formează o nouă comunitate. Această comunitate este cultura Lengyel (3500–2500 î.e.n.).⁸ Nucleul inițial al formării sale a fost zona Dunării Mijlocii. Arealul său cuprindea zona Dunării Mijlocii, Moravia, Slovacia occidentală, Polonia centrală și sudică, Volînia sudică și Galiția de nord. Aceasta este, în principal, regiunea central-europeano-polesiană delimitată de noi.

În mileniul V î.e.n. au început să se formeze culturile înrudite ale ceramicii pieptănate⁹. La mijlocul mileniului V î.e.n. s-au format culturile Neman și Nipru-Doneț, iar în prima jumătate a mileniului III î.e.n. cele de la Valdai, Usviaty și Narva. Ele au existat până la începutul mileniului II î.e.n. Arealul comun al culturilor ceramicii pieptănate cuprindea teritoriul Lituaniei, Letoniei, Estoniei, Belarusului, al unei mari părți a Ucrainei, al regiunilor Rusiei învecinate cu Țările Baltice și Belarusul, precum și al Poloniei (pe restul teritoriului Poloniei cultura Neman s-a răspândit abia la mijlocul mileniului III î.e.n.). Acest areal coincide în linii mari cu arealul culturii swideriene.

În al doilea sfert al mileniului IV î.e.n. s-a format cultura paharelor în formă de pâlnie¹⁰. Cel mai probabil areal inițial al acesteia era Iutlanda și regiunile învecinate ale Germaniei și Poloniei de astăzi. Acesta era situat la vest de fosta regiune swideriană. Ulterior, cultura paharelor în formă de pâlnie s-a răspândit pe un teritoriu vast, de la Țările de Jos în vest până la Volînia și Polesia de Vest în est, de la sudul Scandinaviei în nord până la partea nordică în sud. La est de Oder, ea era alohtonă. Pe teritoriul Poloniei de est, al Volîniei și Polesiei, această cultură a apărut în jurul anului 2500 î.e.n. A existat până la sfârșitul mileniului III î.e.n. Regiunea central-europeano-polesiană făcea parte din arealul culturii paharelor în formă de pâlnie, în timp ce regiunea baltico-polesiană se afla în afara acestuia.

7 Mongait A. L. Arheologia Europei Occidentale. Epoca pietrei... P. 224–232. Arheologia RSS Ucrainene. Vol. 1... P. 126–133.

8 Mongait A. L. Arheologia Europei Occidentale. Epoca pietrei... P. 234–237. Arheologia RSS Ucrainene. Vol. 1... P. 268–273.

9 Исаенко В. Ф. Поселит Припятского Полесья. Минск, 1976. С. 108–127.

10 Монгайт А. Л. Археология Западной Европы. Каменный век... С. 272–278. Археология СССР. Эпоха СССР. М., 1982. С. 259–262. Археология Украинской ССР. Т. 1... С. 225, 273–280. Кухаренко Ю. В. Археология Польши... С. 42–45.

48

Un rol important în istoria etnică străveche a Europei Centrale și de Est îi revine culturii amforelor globulare (2900–2000 î.e.n.)¹¹. Arealul său cuprinde Polonia, Cehia, Germania de est, sud-vestul regiunii bieloruse a cursului superior al râului Neman, o parte considerabilă a Ucrainei (Volînia, Galiția, Podolia, cea mai mare parte a Polesiei Volîniei și Jitomirului, precum și regiunea Niprului Mijlociu) și nord-estul României. În linii mari, acesta repetă arealul culturii Lengyel, însă este mult mai larg decât acesta din urmă. Formarea culturii amforelor globulare în partea estică a arealului său, în special în Polesia și regiunea Niprului, este legată de migrații semnificative dinspre vest. Tradițiile acestei culturi, atât la vest, cât și la est de Bugul de Vest, se păstrează în culturile ulterioare – a ceramicii cu șnur și cea tșinețko–komarovskă. Zona central-europeană–polesiană constituia partea principală a arealului culturii amforelor globulare, iar zona baltică–polesiană se afla în afara acestuia.

La sfârșitul mileniului al III-lea – începutul mileniului al II-lea î.e.n. s-a format cultura ceramicii cu șnur, sau a topoarelor de luptă¹². Arealul său se întindea de la Rin, la vest, până la Volga Mijlocie, la est, și de la Scandinavia de sud și Finlanda de sud, la nord, până la Dunărea Mijlocie și regiunea pragurilor Niprului, la sud. În acest areal intrau zonele central-europeană–polesiană, baltică–polesiană și altele. În epoca analizată are loc nu numai consolidarea culturală, ci și procese migraționiste de diferite tipuri, al căror caracter este departe de a fi elucidat definitiv. Pe întreg teritoriul culturii ceramicii cu șnur nu s-a putut forma un etnos unic. Însă unitatea culturală a contribuit la consolidarea grupurilor etnice înrudite.

La mijlocul mileniului al II-lea î.e.n., pe baza variantelor locale ale culturii ceramicii cu șnur, s-a format comunitatea culturală tșinețko–komarovskă¹³. Uneori este numită cultură, iar alteori în cadrul ei sunt distinse culturile tșinețkă, komarovskă și sosnițkă. Arealul acestei comunități cuprindea bazinele cursurilor mijlociu și superior ale Oderului, cursurile mijlociu și superior ale Vistulei, Bugul de Vest, cursul superior al Nistrului, Pripiatul, cursurile inferior și mijlociu ale Desnei, Seimul, precum și o parte a regiunii Niprului Mijlociu și Superior. Acest areal corespunde zonei central-europene–polesiene. Spre deosebire de epocile precedente (culturile Lengyel și a amforelor globulare), acesta s-a extins considerabil în direcția nord-est.

La sfârșitul mileniului al II-lea – începutul mileniului I î.e.n. are loc împărțirea arealului tșinețko–komarovskă în trei părți: vestică (cultura lusaciană), sud-estică (culturile belogrudovskă, apoi Cernoles) și nord-estică

¹¹ Segetnikov I.K. Cultura amforelor globulare. // Arheologia URSS. Culegere de surse arheologice. Fasciculul ВІ-27. M., 1983. Mongait A. L. Arheologia Europei Occidentale. Epoca pietrei... P. 278–279. Arheologia URSS. Eneoliticul URSS. M., 262–263. Arheologia RSS Ucrainene. Vol. 1... P. 280–291. Rîbakov B. A. Păgânismul... P. 230–231.

¹² Arheologia URSS. Epoca bronzului din zona forestieră a URSS. M., 1987. P. 35–84. Mongait A. L. Arheologia Europei Occidentale. Epoca pietrei... P. 275–278.

¹³ Berezanskaia S. S. Perioada mijlocie a epocii bronzului în nordul Ucrainei. Kiev, 1972. Arheologia RSS Ucrainene. Vol. 1... P. 422, 428–445. Kuharenko Iu. V. Arheologia Poloniei... P. 61, 70. Arheologia URSS. Epoca bronzului... P. 106–124. Rîbakov B. A. Păgânismul... P. 221–222.

49

(culturile Milograd, apoi Lebedî)¹⁴. După o întrerupere cronologică are loc „restabilirea” fostului areal tșinețko–komarovskă (mai exact – a celui central-european–polesian). Aceasta este legată de apariția culturilor înrudite, Wielbark (sec. II î.e.n. – sec. V e.n.) și Zarubineț (sec. III î.e.n. – sec. II e.n.). Apoi urmează din nou divizarea arealului analizat și, din nou, după o nouă întrerupere cronologică, „restabilirea” sa. Aceasta din urmă este legată de formarea culturii de la Praga /sec. V–VII/. Asupra coincidenței arealelor tșinețko–komarovskă, przeworsk–zarubineț și de la Praga a atras atenția B.A.Rîbakov¹⁵. Cercetătorul explică această coincidență prin următoarele. În tșineți el vede proto-slavi constituiți, ceea ce este foarte probabil. În opinia sa, divizarea arealelor survenea în legătură cu formarea unor noi centre culturale, care includeau în orbita lor de influență părți ale zonei protoslave. Rîbakov B.A. vede cauzele „restabilirii” arealelor indicate ale culturilor arheologice, în primul rând, în faptul că aceste culturi au creat, în perioade cronologice diferite, unul și același etnos (în cazul de față, proto-slavii). Dacă punctul de vedere al lui B.A.Rîbakov privind apartenența slavă a culturii tșinețko–komarovskă nu este împărtășit de toți cercetătorii, caracterul slav al culturii de la Praga este considerat unanim recunoscut.

După „dezintegrarea” comunității culturale a ceramicii cu șnur, zona baltică–polesiană prezintă o unitate relativă. În mileniul I î.e.n. are loc dezintegrarea sa în trei regiuni: prima cuprindea fostul ținut al prusacilor, precum și Lituania de vest și Letonia de sud-vest, a doua – Lituania de est, Letonia de sud-est, Belarusul de nord-vest și central (cultura ceramicii striate), a treia – cursul mijlociu și superior al Dvinei de Vest, cursul superior al Niprului și bazinul Desnei¹⁶. Culturile tuturor celor trei regiuni sunt considerate baltice de majoritatea cercetătorilor.

Unele comunități culturale sau părți ale acestora pot fi considerate de tranziție între zonele central-europeană–polesiană și baltică–polesiană. Se pare că acestea includeau o populație etnic și lingvistic eterogenă. Printre asemenea comunități putem include, în special: o parte considerabilă a culturii Milograd (sec. VIII–III î.e.n.), o parte a comunităților culturale zarubineț și post-zarubineț, cultura Banțerovka sau Kolochin–Banțerovka (sec. V–VIII)¹⁷.

Istoria străveche ne este cunoscută în primul rând prin așa-numitele culturi arheologice. În această lucrare operăm cu acest concept. Ce reprezentau aceste culturi? Care era raportul lor cu etnosurile? Uniformitatea culturilor arheologice mărturisește că acestea au fost lăsate de o societate străveche (sau medievală) care reprezenta o anumită unitate, în interior

¹⁴ Rîbakov B. A. Păgânismul... P. 224. Arheologia RSS Ucrainene. Vol. 2. Kiev, 1986. P. 29–36, 39–43, Arheologia RSS Ucrainene. Vol. 1... P. 445–450, 449–512.

¹⁵ Rîbakov B. A. Păgânismul... P. 214–230.

¹⁶ Sedov V. V. Slavii din regiunea Niprului Superior și a Dvinei de Vest. M., 1970. P. 11–33.

¹⁷ Baran V. D. Slavii la mijlocul mileniului I e.n. // Problemele etnogenezei slavilor. Kiev, 1978. P. 5–39.

50

cu care se realizau contacte permanente. Acest lucru a favorizat consolidarea etnolingvistică. Dar se consolidau în primul rând grupurile înrudite. Majoritatea culturilor arheologice, cel mai probabil, nu era omogenă din punct de vedere etnic. Însă în multe dintre ele, se pare, se creau condiții pentru consolidarea unuia sau a mai multor etnosuri reunite de cultura arheologică, ceea ce este pe deplin explicabil: în societățile antice bilingvismul și multilingvismul erau răspândite — acest lucru a fost demonstrat de cercetători pe baza materialelor etnografice, adică a informațiilor despre popoarele care au trăit în condițiile epocii pietrei încă în secolele XIX — XX. ¹⁸. Pretutindeni avea loc schimbarea culturilor arheologice. Cauzele acesteia erau diferite. În unele cazuri, era rezultatul schimbărilor cultural-economice, în altele — al regrupărilor „politice” sau al afluxului unei populații de altă etnie etc.

Am examinat succesiunea schimbărilor culturilor arheologice din regiunea dintre Carpați și Marea Baltică în cele mai vechi timpuri, până în a doua jumătate a mileniului I e.n. Prin suprapunerea arealelor acestor culturi sau ale grupurilor de culturi înrudite se conturează următoarea imagine. Se disting două regiuni ale căror granițe, în principal, nu se intersectează cu limitele arealelor menționate și care, în același timp, sunt separate de regiunile învecinate prin fascicule de asemenea granițe. Am numit convențional aceste regiuni central-europeană-polesiană și baltico-polesiană (a se vedea mai sus). În regiunile menționate, la schimbarea culturilor arheologice, noua cultură se răspândea de obicei în întreaga regiune sau în cea mai mare parte a ei. De aceea, în fiecare regiune a existat timp îndelungat o omogenitate cultural-economică. Probabil, dacă în interiorul regiunii apăreau reprezentanți destul de numeroși ai unui nou etnos, aceștia se răspândeau în întreaga regiune, iar apariția acestui etnos nu ducea la împărțirea regiunii în părți. Astfel, în fiecare dintre regiunile menționate existau condiții pentru formarea unui etnos. Poate că nu întâmplător, în epoca istorică, în regiunea baltico-polesiană sunt atestați balticii, iar în cea central-europeană-polesiană — slavii. Materialul prezentat permite presupunerea că regiunile examinate au o legătură directă cu gloto- și etnogeneza baltică și slavă.

Granița dintre regiunile central-europeană-polesiană și baltico-polesiană s-a modificat. În particular, a avut loc deplasarea ei în direcția nord-est.

Polesia a fost una dintre regiunile în care, timp îndelungat, a avut loc contactul dintre culturile ambelor regiuni. Într-o mare parte a Polesiei este răspândită atât hidronimia baltică, cât și cea slavă arhaică¹⁹. La nord de Polesia de vest și de mijloc, însă, hidronimia slavă arhaică lipsește. La sud de Polesia lipsește hidronimia baltică compactă.

¹⁸ Istoria societății primitive. Epoca comunității gentilice primitive. M., 1986. P. 469, 473, 478.

¹⁹ Gorodov V. N. și Trubaciov O. N. Analiza lingvistică a hidronimelor din regiunea Niprului superior. M., 1962. Trubaciov O. N. Denumirile râurilor Ucrainei de pe malul drept. M., 1968. Klimciuk O. D. Cu privire la particularitățile peisajului hidronimic al unei microzone slave. // Însemnările științifice ale Universității de Stat din Tartu. Studii de filologie rusă și slavă. Probleme ale formării și dezvoltării sistemului lingvistic. Tartu, 1981. P. 52–59. Klimciuk O. D., Sanciuk L. R. Hidronimele Polesiei Vygaușianska (interpretare etnică-mobica) // Formarea cuvintelor și derivația nominativă în limbile slave // Rezumatele comunicărilor celei de-a II-a conferințe republicane /25–26 septembrie 1986/ Partea II. Grodno, 1986. P. 64–67.

51

Fig. 1. Granițele culturilor arheologice + + + + — swideriene și de tip swiderian; ᴛ ᴛ ᴛ ᴛ ale ceramicii cu ornamente imprimate; — — — — ale ceramicii liniare și pangliciforme; · · · · · ale paharelor în formă de pâlnie

Fig. 2. Granițele culturilor arheologice x x x x lendieliene; ᴛ ᴛ ᴛ ᴛ ale amforelor globulare; — — — ale culturii Tșineț-Komárov; · · · · · ale culturii ceramicii cu șnur și ale culturii Zarubineț timpurii; — · — · — ale culturii Praga.

52

ARIILOR ETNOCULTURALE ALE POLESEI BALTICE ȘI ALE POLESEI CENTRALE EUROPENE

Rezumat

În articol este prezentată o trecere în revistă a regiunii întinse între Carpați și Marea Baltică, precum și a schimbării culturilor arheologice din cele mai vechi timpuri până în a doua jumătate a mileniului I e.n. Pe baza ansamblurilor de limite ale acestor culturi, sunt delimitate două arii, denumite convențional culturile arheologice ale Polesei centrale europene și ale Polesei baltice. Datele istorice arată că în aria Polesei baltice trăiau baltici, iar în aria Polesei centrale europene — slavi. Materialul prezentat arată că ariile baltică și slavă menționate erau legate prin relații glotogenetice și etnogenetice. Limitele dintre zonele Polesei centrale europene s-au modificat prin bilingvism, deplasându-se cel mai adesea spre est. Polesia este una dintre regiunile în care, timp îndelungat, au intrat în contact culturile ambelor arii. Într-o mare parte a Polesei este răspândită hidronimia arhaică atât baltică, cât și slavă. La nord de Polesia vestică nu există hidronimie slavă arhaică, iar în partea sudică a Polesei nu există o hidronimie baltică compactă.

53