LINAS KONTRIMAS

Universitatea Vytautas Magnus

DOI: doi.org/10.35321/all84-17

MEDIUL INFORMAȚIONAL, AL CUNOAȘTERII^¹: STRUCTURĂ, FUNCȚIONARE

0. INTRODUCERE

Nimeni nu se îndoiește că trăim înconjurați de un mediu material, alcătuit din obiecte. Existența lui nu trebuie demonstrată; este suficient să privim mediul apropiat, să atingem obiectele și oamenii aflați în preajmă.

La fel, nu ne îndoim de mediul nostru interior, pe care îl numim – psihic, spiritual. Totuși, spre deosebire de lucrurile vizibile, cele invizibile ne cer să le cunoaștem permanent și să ne construim mereu propria relație individuală sau specifică grupului cu ele.

Așa stau lucrurile cu lumea interioară a omului și la fel stau și cu mediul social: acesta se schimbă permanent pe măsură ce societatea se transformă, iar ordini valabile cândva se prăbușesc sau sunt revizuite și reevaluate într-un mod nou.

Poate că cel mai larg mediu, care cuprinde cele mai multe destine, poate fi numit istorie. Este evident că și aceasta poate fi împărțită în nenumărate segmente: ale pământului, poporului, statului, persoanei... Alegerea ne aparține.

Dar acest lucru arată doar că aici perspectiva subiectivă este decisivă și (indiferent dacă subiectul este o singură persoană, o comunitate sau un stat. Dacă o asemenea perspectivă se potrivește multora sau poate oferi explicații ale mediilor valabile pentru majoritate ori pentru o perioadă îndelungată, această perspectivă, să-i spunem – teorie, intră în vigoare și rămâne valabilă generații la rând. Așa s-a întâmplat cu școlile (teoriile) filosofice, cu diversele intuiții ale iluminiștilor, cu religiile și altele asemenea.

^¹ Scriu ambii termeni – informațional și al cunoașterii, dar ar trebui folosit unul singur, care ar fi suficient. Inima mea înclină spre cuvântul „cunoaștere”, dar oare atunci lucrurile nu vor fi înțelese mai îngust? Pentru că, de exemplu, în mediul social comunicarea nonverbală poate fi informație pentru participanții la ea, dar nu și cunoaștere. Pe de altă parte, cunoașterea unor mijloace concrete ale comunicării nonverbale este, în același timp, și cunoaștere, și informație.

338

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIV

Informacinė, žinių aplinka: struktūra, veiksmas

Se pare că trebuie să fim de acord cu perspectiva potrivit căreia, la fel ca în științele fizice, care nu creează realități fizice noi, ci, pe măsură ce sporește înțelepciunea, înțeleg și descoperă noi legi și principii, tot astfel, în științele sociale și umaniste, pe măsură ce timpul trece și societatea se schimbă, apar teorii și explicații noi, pentru a ne putea înțelege mai bine pe noi înșine și mediile care ne înconjoară.

De exemplu, în zilele noastre tehnologiile au creat un mediu specific, material, dar în același timp, dacă restrângem înțelegerea tehnologiilor la conexiuni, acestea au stimulat crearea și a unui mediu social suplimentar, numit astăzi, nu tocmai corect, rețele sociale.

În același mod, societățile contemporane trăiesc în medii informaționale sau ale cunoașterii dense, mult diferite de cele ale omului din Goticul sau Renașterea, să spunem. Acest mediu nu a apărut în epoca modernă, însă tocmai în aceste vremuri lucrurile care apar în mediul informațional, al cunoașterii și se consolidează pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă ne influențează înțelegerile și comportamentul. Adesea se poate auzi că suntem ceea ce ne umplem din mediul cunoașterii.

Întrebarea este: a dobândit acest mediu acum o superioritate cantitativă sau are și diferențe calitative?

Cel mai ușor putem căuta răspunsul încercând să înțelegem și să explicăm acest mediu. Desigur, în mod subiectiv și doar într-unul dintre numeroasele moduri posibile.

Teoria câmpurilor a lui Pierre Bourdieu și mediul informațional, al cunoașterii

Teoria câmpurilor sociologului și filosofului francez Pierre Bourdieu este un model teoretic puternic, care permite analizarea mediului social într-un sens foarte larg. Încercând să înțeleg mediul informațional, al cunoașterii, atotcuprinzător, m-am sprijinit în mod destul de firesc pe teoria francezului, care căuta, de asemenea, o modalitate de a explica lumea ca întreg, unind foarte multe diferențe și varietăți.

A fost interesant să aflu că „Bourdieu a aplicat mai întâi conceptul de câmp tocmai literaturii, abia apoi l-a transferat și altor spații sociale. Potrivit afirmației sale, conceptul de câmp în studiile literare amintește că operele sunt create într-o lume socială concretă, cu instituții și legi specifice, articulând totodată autonomia și închiderea relativă a producției artistice în raport cu structurile politice, economice și sociale mai largi ale experienței.”²

Acest lucru este important pentru mine, deoarece aici funcționează o anumită analogie: cu ajutorul informației și al cunoașterii, la fel ca în operele literare, așezăm, grupăm, creăm

^² Jakonytė Loreta 2015: Pierre Bourdieu’s Sociology of Literature. – Literatūra 47(1), 57–72.

Kalba ir likimai / Language and destiny

339

LINAS KONTRIMAS

înțelegerile și cunoașterea noastră. Toate acestea pot rămâne doar reflecții interioare, dar se pot transforma și într-o creație pusă în fapt – să spunem, într-o povestire, opinie și altele asemenea.

Cum funcționează teoria câmpurilor și ce este important în ea? Ca în orice teorie, este important să ne amintim conceptele și principiile de funcționare esențiale. Câmpul lui Bourdieu este un sistem de relații sociale, cu o logică de funcționare, o structură și reguli proprii. Există multe formațiuni sociale cu asemenea trăsături, de aceea pot exista mai multe câmpuri, de exemplu câmpuri ale puterii, culturii, artei, științei, politicii și altele^³

Autorul a fost influențat de teoriile lui K. Marx, de aceea teoria câmpurilor conține numeroși termeni economici, iar uneori chiar răsună în ea o armonie cu teoriile comuniste ale luptei de clasă. Totuși, știind acest lucru și amintindu-ne că teoriile îi pot inspira pe gânditori în moduri foarte diferite și că obiectul cercetării lui Bourdieu este altul, nu este dificil să citim și să înțelegem logica și eleganța conceptuală a teoriei francezului.

Așadar, câmpul are propriul centru, propriul nucleu, în care se concentrează cei dominanți. În câmp se află și cei asupra cărora se exercită dominația.

Structura câmpurilor se schimbă permanent, iar dinamica schimbării este caracterizată de conceptul de luptă: aici au loc permanent conflicte și competiție, iar scopul lor este obținerea unor câștiguri – acumularea de putere și capital. Ele sunt necesare pentru a putea domina, adică pentru a păstra statu-quoul adecvat al câmpului sau pentru a schimba câmpul potrivit regulilor create de sine.

Se acumulează diferite tipuri de capital: economic (avere, bani și altele), cultural (educație, cunoștințe și altele), social (comportament, relații și altele). Mai există și capital simbolic (poziție dobândită, reputație și altele), care pare să reunească beneficiile oferite de primele trei. Conceptele de capital cultural și capital simbolic au fost create de Bourdieu.

La analizarea câmpurilor, relațiile sunt foarte importante. De aceea apare în teorie agentul – actorul. Acesta poate fi o persoană, un grup, o instituție și așa mai departe.

Aici Bourdieu introduce încă un concept creat de el – habitus. Acesta este totalitatea, ansamblul convingerilor care determină percepțiile, imaginația, gândirea, emoțiile, nevoile, motivele agentului și altele. Habitus este rezultatul socializării, dobândit prin acumularea experienței; conținutul său îl constituie dispozițiile acumulate prin experiența individuală.

Se vede că modelul lui Bourdieu este construit suficient de solid și că, bazându-ne pe el, putem explica mediile sociale. Probabil că însuși autorul ar include fără dificultate în sistemul său și mediul informațional, al cunoașterii; este posibil să-l numească pur și simplu câmpuri. Cu atât mai mult cu cât una dintre componentele conceptului de capital cultural creat de Bourdieu este cunoașterea.

^³ Pierre Bourdieu, Loïc J. D. Wacquant 2003: Įvadas į reflektyviąją sociologiją, Vilnius: Baltos lankos.

340

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIV

Informacinė, žinių aplinka: struktūra, veikimas

Totuși, aici fac o altă presupunere: spre deosebire de Bourdieu, nu numesc lumea creată de informație și cunoaștere câmp, ci – un mediu distinct. Câmpul, deși cu dificultate, are teoretic limite. Mediile se pretează de obicei descrierii și cercetării, dar nu au limite.

Lumea contemporană, reală și virtuală, creează medii umplute cu informație și cunoaștere, care devin ele însele sisteme, care acționează și creează medii sociale.

Dacă am vorbi în cadrul teoriei lui Bourdieu, informația și cunoașterea pot fi atât cauză, cât și instrument, adică pot fi dominante sau pot fi ele însele dominate (de exemplu, suplimentate, distorsionate și altele asemenea).

Un alt motiv pentru care teoria câmpurilor a lui Bourdieu doar mă inspiră deocamdată să caut o modalitate suplimentară de a explica lumea, în loc să urmez un model deja creat, este acela că, spre deosebire de teoria câmpurilor, modelul mediului informațional, al cunoașterii, vorbește nu doar și nu atât despre fenomene sociale, cât despre o realitate cu totul diferită, creată de media și umplută cu informație, capabilă, cu ajutorul tehnologiilor, să existe simultan cu realitatea obișnuită.

1. MEDIUL INFORMAȚIONAL, AL CUNOAȘTERII^⁴

1. a. Structura

Spre deosebire de câmpurile materiale sau, de exemplu, tehnologice (folosesc pluralul deoarece trăim în câmpuri ale obiectelor foarte diferite, care depind atât de bogăția statului, cât și de capacitatea concretă a persoanei sau familiei de a-și crea un mediu material), mediul informațional, al cunoașterii, nu are limite palpabile.

Progresul digital și tehnologic permite tot mai mult oricărei persoane care își exprimă voința și dorința să se conecteze la straturi nesfârșite de cunoaștere, păstrate pe suporturi virtuale. În asemenea cazuri, nu însăși existența mediului cunoașterii devine importantă, ci dorința de a-l folosi și priceperea de a ști unde și ce cunoștințe să cauți.

Mediul informațional, al cunoașterii, este alcătuit din trei tipuri de fenomene: 1) știri; 2) fapte: (a) dovedite; (b) îndoielnice; (c) nedovedite; (d) pseudo / false; 3) opinii: (a) întemeiate (subiective și obiective); (b) neîntemeiate (subiective și obiective).

^⁴ În continuare, atunci când voi descrie mediul în text, voi folosi fie ambii termeni „informațional, al cunoașterii”, fie câte unul singur, dar ei vor funcționa întotdeauna ca sinonime, unul completându-l pe celălalt.

Kalba ir likimai / Language and destiny

341

LINAS KONTRIMAS

Cunoașterea în formă pură ni se dezvăluie rar; mai exact, noi înșine o folosim rar în forma ei pură. Și acest lucru este normal, deoarece un asemenea mod de utilizare este determinat de un alt aspect important – formele de acumulare a cunoașterii.

1. b. Acumularea cunoașterii

Suntem obișnuiți să credem că informația este păstrată, de exemplu, în enciclopedii, cărți, conținutul canalelor mass-media și așa mai departe. Da, ea este păstrată și acolo, însă, pentru a înțelege mai bine fenomenul mediului cunoașterii, este nevoie de o structură suplimentară, aș spune meta-structură, care să permită înțelegerea mai clară a mediului informațional și a circulației cunoașterii.

Cunoașterea este acumulată în trei tipuri de recipiente: 1) schimbătoare; 2) tranzitorii; 3) relativ stabile.

Depozitele schimbătoare sunt toate cele în care cunoașterea circulă, se schimbă, se contopește, într-un cuvânt, se transformă și se supune transformării în ambele sensuri: poate fi schimbată între oameni și poate fi modificată.

Un exemplu de asemenea recipient este limba în sine, conținutul mass-mediei și al rețelelor sociale și altele asemenea. Să spunem că știrile se manifestă și sunt păstrate, prelucrate, adesea tocmai în acest depozit (se poate folosi și cuvântul „mediu”).

Recipientele tranzitorii sunt mai subtile și mai puțin palpabile. Exemplele lor ar putea fi atitudinile, stereotipurile, obiceiurile și altele asemenea. De altfel, opiniile se mențin adesea tocmai în acest mediu.

Capacitățile de cunoaștere relativ stabile sunt cunoștințele științifice, enciclopediile, unele dogme religioase și culturale. Așadar, faptelor le place să fie păstrate în acest mediu.

De altfel, se poate pune întrebarea: care este diferența dintre unele recipiente tranzitorii și cele relativ stabile dacă, de exemplu, vorbim despre anumite dogme și obiceiuri și parcă am dori să le vedem adunate fie într-un depozit, fie în celălalt.

Problema este că, spre deosebire de cunoașterea și denumirea realității materiale (iar nici acest lucru nu este adesea simplu și ușor), înțelegerea și gruparea fenomenelor din mediul cunoașterii sunt legate de aspecte mult mai subtile. Să spunem, de educație, de posibilitățile de a exercita influență, de capacitatea de a forma opinii și de a le păstra mult timp.

Iată cum ar putea suna un fapt din mediul cunoașterii, îndoielnic și mai degrabă fals, bazat pe o opinie subiectivă: dumnezeul meu este singurul și principalul, prin urmare imaginile și cultele zeului create de alții nu au dreptul să existe.

342

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIV

Informacinė, žinių aplinka: struktūra, veikimas

O formațiune care există astfel în câmpul cunoașterii poate ajunge într-un depozit tranzitoriu – până când cineva o va confirma, infirma sau consolida. La fel, ea poate fi într-un depozit relativ stabil, deoarece aici este menținută de controlul politic și coercitiv, adesea total, asupra întregului câmp al cunoașterii.

În depozite, mediul cunoașterii poate căpăta expresii foarte concrete. Atunci spunem: știri culturale, cunoștințe științifice și altele asemenea.

Situația va deveni mai clară când vom trece la principiile fundamentale de funcționare ale mediului informațional, al cunoașterii.

1. c. Funcționarea mediului cunoașterii

Am menționat deja că mediul cunoașterii este alcătuit din trei tipuri de fenomene. De obicei, acestea există într-o formă pasivă, în expresie pură. Sunt activate atunci când cineva începe să folosească aceste fenomene și să construiască medii ale cunoașterii de complexitate și amploare diferite^⁵.

Așadar, am ajuns la punctul în care devine clar că mediul informațional poate fi pasiv și activ. De asemenea, a devenit clar că fiecare dintre noi își poate crea (construi) propriul mediu al cunoașterii sau se poate alătura unuia deja existent și poate deveni participant-utilizatorul sau poate – constructorul acestuia.

Aici se poate face o presupunere: cunoașterea în formă pasivă ar putea fi numită, foarte posibil, informație, iar informația activată – știre, cunoaștere.

Funcționarea mediului informațional, al cunoașterii, nu este complicată. Toată cunoașterea apare mai întâi sub forma știrilor. Acesta este momentul în care ceva necunoscut devine cunoscut. Poate de aceea, în limba lituaniană, cuvântul „știre” este o formă pasivă (se poate spune – stabilă, care a căpătat expresie), în timp ce cunoașterea, aflarea, indică deja o etapă activă, de acțiune.

Au existat vremuri când nu apăreau foarte multe știri în viață, iar cunoașterea și mediul cunoașterii erau suficient de stabile, statice. Să ne imaginăm un bijutier din secolul al XIII-lea. Mediul cunoașterii sale era țesut din rarele noutăți ale meseriei, din viața comunității și poate din câte o știre de neînțeles despre ceva îndepărtat, despre care negustorul sporovăise de curând în cârciumă.

^⁵ Nu voi intra într-o discuție foarte interesantă despre dacă, în principiu, cunoașterea există și este reală, să spunem atunci când nu mă gândesc la ea sau nu o cunosc. În zilele noastre vorbim despre cunoaștere colectivă și conștiință colectivă, iar în trecut, în culturile vechi, de exemplu în filosofia yoghină, se vorbea despre un anumit spațiu în care există toate cunoașterile și înțelegerile; trebuia doar să înveți să te conectezi la ele. Ca undele radio: ele există și fără intervenția noastră, însă pentru a le putea folosi avem nevoie de receptoare radio. Aici merită observat că este util și necesar să ridicăm permanent întrebări de diferite calibre atunci când vorbim despre om, conștiință și natură, ori de câte ori se schimbă condițiile vieții, împrejurările și nivelul cunoașterii. Numai astfel putem găsi ceva nou, în loc să ne învârtim iar și iar în același cerc bătătorit, legați de lanțul solid al cunoașterii.

Kalba ir likimai / Language and destiny

343

LINAS KONTRIMAS

Mediul cunoașterii al acestora, deși există în același timp, va diferi puțin. Dar putem presupune că circulația știrilor în asemenea societăți nu era foarte intensă.

S-a întâmplat ca, în societățile moderne, jurnaliștii să devină în mare parte responsabili de „producerea” știrilor. Ei bine, nu ei înșiși construiesc acele știri, ci le descoperă pe cele construite și le transmit canalelor de difuzare a cunoașterii.

Jurnalismul se întemeiază pe știri verificate și de încredere. Până nu demult, jurnalismul era un paznic și un furnizor important al mediului cunoașterii. Acest lucru era determinat și de numărul relativ limitat al canalelor de transmitere a cunoașterii. Pe măsură ce acestea s-au înmulțit, iar dacă includem și mass-media socială, ar trebui spus că – odată cu explozia numărului canalelor de transmitere a cunoașterii până la infinit, a explodat și numărul știrilor. Este important de subliniat că adesea cunoașterea bazată nu pe fapte, ci pe conținut emoțional și nu neapărat de încredere sau verificat a devenit forma dominantă a știrilor.

Indiferent de conținut, principiul de funcționare al mediului informațional, al cunoașterii, atât în acele vremuri, cât și în acestea, a rămas același: mai întâi cunoașterea devine știre, iar mai târziu, sau poate în același timp, devine opinie și (sau) fapt.

Dacă principiul de funcționare al mediului cunoașterii nu este complicat, de ce este atât de dificil să înțelegem unde și ce știre există, de ce înțelegem atât de diferit aceleași lucruri, ce ne face să schimbăm interpretările consacrate ale cunoașterii și altele asemenea? Aceste întrebări sunt legate de alte lucruri – de actorii mediului cunoașterii (în termenii lui Bourdieu – agenți) și de rețeaua creată, construită și țesută de ei – după preferința fiecăruia.

1. d. Actorii mediului cunoașterii și rețelele lor

Actori ai mediului informațional, al cunoașterii, ar trebui numiți și considerați toți cei care participă la consumul știrilor – opiniilor – faptelor și construiesc medii ale cunoașterii de dimensiuni și complexități diferite.

Este un adevăr deplin: așa cum toți locuitorii planetei consumă oxigenul existent aici, tot astfel toți oamenii sunt actori ai mediului cunoașterii.

Acest adevăr trivial nu va părea atât de simplu când vom aprofunda analiza acelor actori ai cunoașterii și a rețelelor de cunoaștere pe care le țes. Tocmai aici apar cele mai mari probleme, neînțelegeri și conflicte, care se încheie cu războaie sau poate cu un singur război, ultimul.

Un model bidimensional ar oferi o imagine prea simplă: imaginați-vă un cerc, pe care să-l numim mediu al cunoașterii. În jurul acestui cerc se concentrează un număr limitat (deoarece orice foaie este limitată) de actori, uniți prin săgeți bidirecționale de marginea cercului.

344

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIV

Informacinė, žinių aplinka: struktūra, veikimas

Să-i numim pe acești actori astfel: oameni de știință, oameni de afaceri, preoți, jurnaliști, noi, ONG-uri, ministere și așa mai departe. Să-i adăugăm până când mai rămâne loc pe foaia de hârtie. Ideea este clară: mediul cunoașterii este creat de toți actorii enumerați și de cei care nu au încăput într-o singură propoziție.

În același mod, mediul cunoașterii îi influențează și pe actori înșiși. De ce? Deoarece prin legătura actorului cu canalul câmpului informațional, al cunoașterii, are loc un schimb bidirecțional, iar după ce îți difuzezi informația și cunoștințele în mediul comun, vei primi garantat înapoi nu aceleași lucruri, ci unele completate și schimbate de informațiile și cunoștințele răspândite de ceilalți actori.

Războaiele informaționale sunt adesea pierdute tocmai pentru că se aplică un asemenea model bidimensional de înțelegere. Cei care controlează cunoașterea au fost și vor fi înclinați să-i mențină pe utilizatorii acestui mediu cât mai mult timp tocmai în modelul bidimensional, deoarece astfel este mai ușor și mai simplu să manipuleze conștiința individuală sau colectivă.

În realitate însă, modelul bidimensional nu există. Pentru a-l înțelege vizual, ar fi nevoie cel puțin de o imagine tridimensională: imaginați-vă că într-o figură uriașă se află numeroase puncte mai mari și mai mici – actorii mediului cunoașterii.

Toți răspândesc în jurul lor o anumită culoare sau combinație de culori – o rețea de cunoaștere. O parte dintre actori sunt conectați, iar rețeaua lor este mai strălucitoare și mai mare (să spunem, conținutul televiziunii sau al unui portal, cunoștințele unor instituții puternice, rețeaua de cunoaștere a unei companii care operează pe scară largă și altele asemenea). În ciuda acestui fapt, din fericire sau uneori – din nefericire, nu toți pot vedea aceste rețele și nici oricine nu le poate accesa.

Mediul informațional, al cunoașterii, ar putea fi comparat cu cerul nopții: în anumite condiții – noaptea, cea mai strălucitoare stea, Soarele, se retrage din câmpul vizibil nouă. Atunci vedem alte stele, lumina emisă de ele și aura Lunii.

Particularitatea mediului cunoașterii este că nu a avut și nu va avea niciodată contururi sau limite clare; schimbarea lui în sine sau deplasarea actorilor printr-un asemenea mediu poate fi nelimitată și incontrolabilă. În condiții ideale. În realitate este altfel.

În realitate, lupta pentru controlul mediului cunoașterii are loc permanent. Războaiele hibride, fake news – sunt exemple ale acestui război pentru dominație în mediul informațional, al cunoașterii.

1. e. Cum acționează actorii mediului cunoașterii

Principiile de funcționare vor fi mai ușor de înțeles pornind de la un exemplu – o analogie cu spațiul fizic. Să ne imaginăm un om care, aflându-se într-un grup de alți oameni, ocupă cea mai mare parte a teritoriului și s-a așezat cel mai confortabil: să spunem că, în timpul aglomerației, în tren sau autobuz, stă comod pe două scaune.

Sau iată un altul care stăpânește suprafețe uriașe de cel mai frumos pământ, împrejmuite cu un gard de netrecut. Odinioară – aproape întotdeauna, acum – uneori, un asemenea fapt de ocupare a spațiului fizic era un semn al exclusivității și al victoriei.

Kalba ir likimai / Language and destiny

345

LINAS KONTRIMAS

În zilele noastre acest lucru poate fi important, dar mult mai important este să controlezi mediul cunoașterii, să domini în el și să-i controlezi conținutul, cunoștințele, opiniile și vocabularul.

De pildă, ce înseamnă competiția pentru audiențele canalelor de televiziune, începută odinioară? Se transmite mesajul că noi exercităm influență, că merită să fim urmăriți și priviți, dar se transmite în egală măsură mesajul că ne aflăm în mediul cunoașterii unei lumi create de altcineva. Astăzi, aceste competiții au fost preluate de presa electronică, de marile portaluri.

Modelul de comportament al actorilor mediului cunoașterii este întotdeauna același: să acționeze primitiv sau foarte sofisticat și să urmărească dobândirea dominației absolute. Trebuie controlate nu doar mijloacele de difuzare ale mediului cunoașterii, ci și conținutul acestuia. Cine are în mâini monopolul adevărului sau, mai bine spus, al deciziei privind ceea ce este adevărul, acela domină mediul informațional, al cunoașterii.

Cum și prin ce mijloace concrete începe o persoană sau un grup să domine mediul cunoașterii este o cercetare separată și mereu nouă, deoarece se leagă de o situație concretă și de oameni concreți.

Nu vom obosi niciodată să facem acest lucru – să cercetăm și să căutăm de ce și cum fluctuează centrele de putere ale mediului cunoașterii. Nu vom obosi să o facem deoarece suntem ființe sociale, ne aflăm într-un grup și, de fiecare dată când se schimbă grupul, unul dintre membrii săi sau ansamblul, se schimbă și situațiile, care cer o nouă cercetare.

Poate de aceea științele sociale, spre deosebire de științele naturii, nu pot urmări scopul de a clarifica legile funcționării societății și de a le fixa cu aceeași precizie și durabilitate cu care o fac științele fizice sau naturale.

Acestea din urmă au de-a face cu o realitate relativ nemișcată, statică, în timp ce științele sociale se vor confrunta întotdeauna cu un mediu de cercetare aflat într-o schimbare continuă. Dacă se schimbă măcar unul dintre membrii săi, se va schimba întregul mediu: neînsemnat, dacă influența și participarea acelei persoane au fost slabe, dar se poate schimba și radical, dacă influența persoanei asupra mediului social a fost uriașă⁶.

Deoarece mediile cunoașterii sunt diferite – pot fi personale, familiale, ale prietenilor, ale grupului profesional, ale statului și așa mai departe –, și nivelurile de funcționare vor fi diferite. Totuși, principiile generale rămân aceleași: mai întâi, actorii mediului cunoașterii doresc

⁶ Dispariția unei persoane din mediul cunoașterii al unui stat nu va provoca o schimbare majoră; efectul unei asemenea dispariții va fi puternic doar asupra persoanei înseși și a apropiaților săi. Dar retragerea unui politician renumit, a unui funcționar sau demnitar cu mare influență poate reconfigura radical mediul cunoașterii. Un exemplu elementar al unei asemenea reconfigurări îl constituie alegerile, când actorii schimbați încep să creeze aproape din nou mediul cunoașterii politice. Acesta va fi întotdeauna diferit, în pofida dorinței noastre de a ne lăsa pradă iluziei că totul este la fel, nimic nu se schimbă, înțelegeți – nu actorii, ci însuși mediul cunoașterii politice va acționa astfel încât să putem observa regularități, principii generale și reguli. Dar aceasta, după cum am menționat – este doar o iluzie. Mediul cunoașterii și informației se schimbă permanent, iar gândirea și relația noastră cu mediul cunoașterii schimbat trebuie să se schimbe. Ceea ce trebuie să învățăm este capacitatea de a ne adapta permanent la mediile sociale în schimbare, iar în tema discutată de mine – la mediul cunoașterii aflat într-o schimbare continuă; trebuie să știm să înotăm și să ne unduim împreună cu acest ocean interesant.

346

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIV

Informacinė, žinių aplinka: struktūra, veikimas

să domine domeniul creării, prezentării și interpretării știrilor. O asemenea dominație permite dobândirea controlului asupra conținutului chiar și fără controlul canalelor de difuzare a cunoașterii. De exemplu, pot să nu controlez portalul de știri, dar mesajul publicat de mine pe pagina personală sau pe o rețea socială poate deveni subiectul zilei sau chiar al lunii pe toate canalele principale.

Care este diferența dintre diferitele medii ale cunoașterii? Cu cât mediul este mai mare, cu atât este mai complex, cu atât este mai greu să-l descrii, să-l detaliezi, să-i surprinzi toate principiile și legile de funcționare și să-i recunoști și să-i numești toți actorii. O asemenea situație îi preocupă până astăzi pe mulți cercetători ai științelor sociale, care încearcă cu disperare să prindă ceea ce nu poate fi prins: să oprească fluxul social, să-i descrie legile și să-i analizeze actorii.

Dar științele sociale nu vor funcționa niciodată și, slavă Domnului, nici nu pot funcționa după principiul științelor naturii. Având de-a face cu lumi diferite, trebuie să învățăm să le evaluăm diferit. Aceasta înseamnă nu să copiem metodele de lucru unele de la altele, ci, dimpotrivă, să cultivăm diferențele și să ne bucurăm de posibilitatea care ne-a fost dată de a privi lumea cu ochi care o cercetează diferit, pentru ca abia mai târziu, reflectând, analizând, să ne oprim și să generalizăm lucrurile care rămân pentru mai mult timp sau pentru foarte scurt timp în raza noastră vizuală.

Tocmai acestea sunt mediile informaționale, ale cunoașterii. Iată un mediu simplu, nesofisticat, al cunoașterii unei persoane. În el pot exista câțiva actori, să spunem, o familie. Sau un micromediu alcătuit dintr-un cuplu; ei creează un nou mediu al cunoașterii. La început, relatările și conținutul lor se revarsă, se îmbină și se schimbă, ulterior se pot transforma într-o calitate complet nouă, dar se poate întâmpla și ca relatările cuiva, știrile, faptele și opiniile prezentate de cineva să înceapă să domine sau chiar să eclipseze faptele, știrile și opiniile prezentate de cealaltă persoană. Oare o asemenea situație nu ne este cunoscută?

Mediile informaționale, ale cunoașterii, complexe, de exemplu mediile politice ale cunoașterii, nu sunt atât de simple. Aici, atât numărul actorilor, cât și al celor care acționează este aproape nelimitat, iar mijloacele sunt diverse. Cu toate acestea, în acest mediu are loc același proces: la un anumit moment apar actori care urmăresc să controleze procesele de prezentare a știrilor, de interpretare a faptelor și de exprimare a opiniilor. Cea mai intensă manifestare a mediului politic al cunoașterii o reprezintă alegerile, când toate eforturile de dominare sunt concentrate asupra unui singur rezultat. Și, observați, aflându-se în unul și același mediu politic al cunoașterii, un politician-candidat va acționa în el și asupra lui într-un mod cu totul diferit față de un partid politic.

Deoarece scopul acestui text nu este să analizeze în detaliu principiile de funcționare ale mediului cunoașterii și comportamentul actorilor — o asemenea lucrare ar putea constitui scopul unui alt text și al unei cercetări concrete —, acum este cel mai important să subliniem că scopul actorilor mediului cunoașterii este să influențeze crearea știrilor și să-și consolideze dominația în domeniul prezentării și interpretării faptelor, precum și al exprimării opiniilor.

Kalba ir likimai / Language and destiny

347

LINAS KONTRIMAS

De altfel, este necesar să subliniem că controlul mediului cunoașterii nu este neapărat un lucru negativ. Dimpotrivă, o societate educată, deschisă și sănătoasă trebuie și este obligată să se asigure că mediile cunoașterii formate pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă sunt conduse (iar ele sunt întotdeauna conduse) sau controlate (iar ele sunt întotdeauna controlate) de persoane sau grupuri cât mai decente și dezinteresate. De exemplu, mediul cunoașterii pe care părinții îl creează pentru copiii lor. În mare parte, un asemenea mediu este într-adevăr creat nu pentru a le face rău, ci pentru a-i ajuta pe copii în toate privințele. Sau, iată, mediul informațional, al cunoașterii, creat prin cunoștințe științifice — și acesta va fi unul în care nici măcar o sursă dominantă nu va urmări să exercite o influență negativă asupra participanților la mediu.

În mod similar, mediul cunoașterii poate fi controlat de actori negativi. Nu degeaba, în statele totalitare, autoritățile încearcă să controleze nu doar canalele mass-mediei și conținutul, ci și gândurile, conversațiile, istoria, cultura oamenilor și așa mai departe.

Primit la 11 mai 2021

LINAS KONTRIMAS

Universitatea Vytautas Magnus

Str. Vlado Putvinskio 23–604, LT-44243 Kaunas, Lituania

[email protected]

348

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIV