LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI XXXV (1995)

LIETUVIŲ LEKSIKOLOGIJOS TYRINĖJIMAI

Rita Šepetytė

ADVERBIALIZAREA CAZURILOR SUBSTANTIVELOR ȘI PREZENTAREA LOR ÎN „DICȚIONARUL LIMBII LITUANIENE”

Adverbializarea, sau adverbializarea funcțională, este definită drept „trecerea altor părți de vorbire în categoria adverbului” (LKM: 204); în cele mai recente lucrări de morfologie a limbii lituaniene, drept „formare funcțională a adverbelor”, în care „din cauza unor anumite împrejurări semantice și funcționale, formele diferitelor părți de vorbire și grupurile de cuvinte se transformă în adverbe” (Paulauskienė 1994: 380—381). Adverbializarea cazurilor limbii lituaniene a fost cercetată și descrisă în detaliu de K. Ulvydas; în plus, acest fenomen lingvistic este discutat de regulă în gramatici. În lucrările lingvistice de acest tip, când se vorbește despre adverbializare, sunt folosite caracterizări precum „nu a rupt definitiv legătura cu substantivul”, „stadiu intermediar”, „se apropie cel mai mult de adverbe” (Ulvydas 1967: 7, 28, 30, Ulvydas 1959: 80) și altele asemenea.

La redactarea „Dicționarului limbii lituaniene” trebuie decis dacă unui caz i se păstrează statutul de caz sau dacă este ridicat la rangul de unitate lexicală și considerat adverb. Desigur, împărțirea (gruparea) lexicului în clase (părți de vorbire) este o problemă lingvistică foarte complexă. Adverbele complică și mai mult situația, deoarece nu constituie o clasă lexicală definită formal, ci sunt reunite doar prin semnificația circumstanțială categorială a acțiunii, mai exact, prin faptul că adverbele caracterizează o însușire dinamică (verb) sau statică (adjectiv) a unui obiect. Având în vedere că grupurile de cuvinte lexicalizate, de pildă, dintr-odată, din temelii, de la început, sunt considerate adverbe în LKŽ, nu este limpede de ce grupul į šalį nu este considerat adverb (de altfel, în LKG este adverb de loc), deși este semantic echivalent cu ilativul šalin, folosit în acele dialecte în care ilativul, ca și caz paradigmatic, nu există. Problema distingerii părților de vorbire este rezolvată de gramatica funcțională; în fluxul vorbirii, ea nici nu apare. Nici în gramaticile tradiționale (de pildă, LKM: 204), în care părțile de vorbire sunt enumerate, definite și ilustrate prin exemple, nu există dificultăți majore în discutarea adverbializării. Dificultățile apar atunci când cuvintele sunt introduse într-un repertoriu precum „Dicționarul limbii lituaniene”, unde unui cuvânt trebuie să i se atribuie o etichetă morfologică de parte de vorbire.

Mai întâi ar trebui să trecem în revistă prezentarea în LKŽ a cazurilor substantivale adverbializate (1), apoi să o evaluăm (2) și să formulăm anumite concluzii (3).

1. După cum s-a menționat deja, lexicografii se confruntă foarte des, când descriu un substantiv, cu problema dacă un caz paradigmatic desprins semantic trebuie considerat adverb și prezentat într-un articol de dicționar separat sau dacă trebuie „înghesuit” în exemplele substantivului corespunzător (uneori, desigur, explicând separat particularitățile utilizării).

142

Cele mai „complicate” cazuri sunt acuzativul, instrumentalul și locativul singular, precum și instrumentalul plural. Existența acestei probleme se vede foarte clar în LKŽ, unde tratarea unui caz sau a altuia depinde adesea de opinia autorului ori a redactorului dicționarului.

Această situație s-ar putea explica prin faptul că, în esență, lexicografii nu au pe ce să se bazeze, adică gramaticile limbii lituaniene nu definesc cu precizie, în mod tradițional, care cuvinte sunt adverbe „adevărate” și care sunt doar cazuri ale unor substantive sau adjective adverbializate ori „apropiate de adverbe”. În prima gramatică a limbii lituaniene, printre adverbele de loc sunt menționate viduj, apačioj (PG: 506), iar printre cele de timp — kartais, vakarais, naktimis (PG: 507); se mai observă că „așa cum dativul numelor grecești capătă adesea natura unui adverb, tot astfel ablativele singular și plural ale multor nume, și mai ales ablativele instrumentale, s-au transformat în adverbe, de pildă: pulku ir pulkais, vardu, skyriu, atviromis...” (PG: 508). Gramaticile limbii lituaniene moderne, recunoscând statutul adverbial al cazurilor unor substantive, afirmă că „între nume și adverb au existat încă de la începutul formării acestei părți de vorbire, există și acum (și, fără îndoială, vor exista și în viitor) fenomene de tranziție — cuvinte și construcții în care se poate observa deja slăbirea caracterului nominal sau verbal, dar nu se poate constata încă o adverbializare deplină, de pildă:... pulku (cf. PG: 508 — R.Š.), ratu, stulpu..., krante,..., viduryje..., užpakalyje, apačioje,..., krūvoje” (LKG: 428). În cea mai recentă gramatică a limbii lituaniene, distincția adverbului este, s-ar putea spune, și mai mult complicată; acolo se scrie că „între nume și adverb au existat încă de la începutul formării acestei părți de vorbire, există și acum (și, fără îndoială, vor exista și în viitor) cazuri de tranziție — construcții și cuvinte în care adevăratul sens adverbial apare numai atunci când nu există determinanți, de pildă: iš matymo, iš ryto, ratu, būriu, šonu, žaibu. Dar, de îndată ce astfel de construcții și cuvinte sunt folosite cu determinanți, nu se mai poate vorbi deloc despre caracterul lor adverbial, de pildă: iš ankstyvo ryto, dideliu būriu, dešiniuoju šonu” (DLKG: 411). Aceste două citate lungi sunt prezentate pentru a arăta că gramaticile limbii lituaniene nu argumentează clasificarea cazurilor substantivale drept adverbe (de pildă, de ce un determinant anulează „adevăratul sens adverbial”?). Prin urmare, este de înțeles că autorii și redactorii dicționarului includ (sau nu) adesea, după propria apreciere, anumite cazuri substantivale în clasa adverbelor.

De pildă, acuzativul temporal, așa-numitul caz ieșit semantic din paradigmă, este prezentat sistematic în LKŽ ca exemplu la articolul substantivului; de exemplu, dieną, considerat adverb de timp în LKG (LKG: 458), este inclus în LKŽ la articolul substantivului diena doar ca exemplu obișnuit (Unuia îi este ușor ziua, altuia noaptea, iar altuia niciodată Vezi). Kartą nu este, de asemenea, prezentat în LKŽ ca articol separat, în schimb, forma analogă sykį, menționată în LKG printre adverbele de timp (LKG: 455), este inclusă și în LKŽ ca articol separat, cu marca adv. Apačioje nu este distins în LKŽ ca adverb, în timp ce šaly (ir šalyje) este prezentat ca adverb (probabil că la fel se va proceda și cu viduje, viduryje, viršuje). Examinând volumele LKŽ publicate, se observă că în cele mai recente volume există tendința de a separa mai consecvent cazurile „ieșite semantic din paradigmă” și de a le prezenta în articole separate ca

143

adverbe. Totuși, nici în acestea nu există prea multă consecvență. De regulă, sunt evidențiate cazurile care exprimă timpul sau locul, de exemplu: pavakarė adv. „înainte de seară” (în aceeași zonă apare articolul pavakarė sf. 1. „timpul de seară, înainte de lăsarea întunericului”); pavakariais adv. „spre seară, înainte de seară”; pagiriomis „în zori”; šalyje „aproape, alături”; šalinis „dinspre laturi, dinspre părți”; kairėn „spre stânga”; kartais „uneori, din când în când”; prieblanda „la căderea serii”; prieblandžiu „idem”; priebrėkšmiu, priebrėkšmiais „în amurg, la căderea serii”; priekin „înainte, în direcția deplasării”; priešryčiu „chiar înainte de zori”; šonais „alături”; šonan „într-o parte, departe”; tamsėje „în starea de seară sau de noapte, după lăsarea întunericului”; tarpais 1 „pe alocuri, în locuri, pe porțiuni” și tarpais 2 „uneori, din când în când”; daiktais „pe alocuri”; amžiais 1 „tot timpul, foarte multă vreme” oran 1 „afară”; lauke „în partea dinspre câmp” etc. Au fost evidențiate ca adverbe și câteva cazuri cu sens modal, de exemplu: drauge 1 „într-un singur grup, împreună, nu separat”; mainais „prin schimb, făcând schimb”; skyrium „separat”; choru „toți împreună, la unison”; balsu „cu voce tare, în cor”; raštu „în scris”; šuoliais „sărind, în salturi, în goană”; risčia „în pas rapid și des (a alerga, a călări, a merge cu vehiculul)” etc.

2.1. În evaluarea prezentării cazurilor substantivelor adverbializate în LKŽ, trebuie subliniată mai întâi discrepanța dintre acest dicționar și LKG. Discrepanța considerabilă dintre LKG și volumele 1–8 ale LKŽ poate fi explicată prin faptul că, la publicarea acestor volume ale dicționarului, LKG nu fusese încă tipărită (1971). Începând cu volumul 9 al LKŽ, această discrepanță se diminuează, dar persistă totuși. De exemplu, în LKŽ nu sunt înregistrate ca lexeme separate forme menționate în LKG drept adverbe (pagrioviais, patakiais — LKG: 443, senybėj, senybėse — LKG: 455, pradžioje — LKG: 456, popiečiu, prievakarėj — LKG: 458, prieblandelėj, prietemelėj, prietemeliais, prietemelytėj — LKG: 459, šešiose — LKG: 436) sau drept cazuri de tranziție (paavyzdžiais, pabalais, padebesiais, padirviais, pakluonėm, pakampėm etc.).

2.2. Fără a pune la îndoială clasificarea adverbelor din „Gramatica limbii lituaniene”, discrepanța dintre aceasta și dicționar este oarecum șocantă. Totuși, dacă lexicografii evaluează critic datele din LKG, ar fi de dorit să vedem criterii mai precise pentru clasificarea cazurilor adverbializate în LKŽ. Ar fi de dorit să se păstreze un anumit sistem. Tocmai acesta lipsește în LKŽ și în această privință.

2.3. Se poate presupune că LKŽ se bazează pe tradiția lexicografică. De exemplu, în dicționarul lui F. W. Haack (Haack 1730) sunt evidențiate ca adverbe: drauge adv., iš vidaus, iš viršaus, lauke adv. loci, laukan adv. loci, priešais (fără indicație), rytmečiais adv. temp., rytą metą adv. temp., šalin adv. loc., vakarais adv. temp., vargu adv. dubit. În dicționarul lui Pil. Ruigys (Ruhig 1747), pe lângă acestea, sunt înregistrate și: apačioj adv., kartais (fără indicație), čėsu adv., rytmetyj adv. În LKŽ, numai apačioj, rytmečiais și rytmetyj nu sunt prezentate ca lexeme separate (mă refer la volumele publicate). În dicționarul lui G. H. F. Nesselmann (Nesselmann 1851), la articole separate sunt înregistrate laukan, priešais (fără indicație), čėsu,

¹ Printre formele de tranziție ale instrumentalului plural, LKG menționează și pabobais, deși aceasta nu este o formă de caz — paradigma substantivului *pabobys nu există deloc.

144

drauge, greta, lauke (orig. laukia), šalia, šalimis, šalin cu indicația adv., lauke cu indicația adv. și explicația „eig. locat. von laukas”; formele apačioj, kartais, risčia, rytmečiais, suoliais, tarpais, prysokiais în articolele substantivelor corespunzătoare; locuțiunile iš vidaus, iš viršaus, iš pradžios de asemenea în articolele substantivelor corespunzătoare. În dicționarul indicat în LKŽ prin abrevierea NdŽ, sunt evidențiate ca adverbe drauge, greta, laukan, oran; priešais, šalia, šalį, šalim, šalimis, šalin, šoriais, tarpais, iš karto, iš pradžios (ortografia originală — R.Š.); truputį — este separat ca sensul 2 al substantivului truputis. În LKŽ, formele prezentate ca adverbe kruopą, kuliais, šuoliais, choru, laiku, mainais, metu, nakčia, paryčiais, pavakare, risčia, raštu, šonais nu apar ca exemple ilustrative la articolele substantivelor corespunzătoare din NdŽ. Așadar, nu ar fi corect să afirmăm că LKŽ respectă tradiția lexicografică. De altfel, nici în edițiile dicționarului limbii contemporane (DŽ¹, DŽ²), care, se pare, se bazează pe LKŽ și pe fișierul său lexical, tradiția nu este păstrată: nu sunt înregistrate ca adverbe choru, balsu (este indicat doar sensul adverbial al instrumentalului singular), laiku (înregistrat în DŽ²), iš karto, iš pradžių, paryčiais, pavakare, raštu etc.

2.4. Așadar, se poate spune că în LKŽ tradiția lexicografică este dezvoltată, adică, în comparație cu dicționarele lituaniene anterioare, tot mai multe forme de caz sunt incluse în clasa cuvintelor — adverbelor. Totuși, sare în ochi lipsa unui sistem: nu este clar de ce cazurile unor substantive sunt considerate adverbe, iar cele ale altora — semanticește analoge — nu. Voi ilustra acest lucru cu câteva exemple. Forma pašalėje este înregistrată ca adverb cu sensul „alături, lângă”; nuošalėje este prezentată ca sensul adverbializat 2 al substantivului nuošalis; priešakyje și priekyje nu sunt înregistrate în articole separate, dar, dintr-un motiv oarecare, este înregistrată forma prieky (deși sensul temporal este propriu și substantivului priekis). Este înregistrată forma priekin, dar nu și forma analoagă priešakin („Jis žengia priešakin”). Este înregistrat adverbul daiktais („Upė daiktais išdžiūvusi K” — „Râul a secat pe alocuri K”), se pare că la fel se va proceda și cu vietomis, însă forma analoagă plotais („Rugiai plotais išplikę K” — „Secara s-a rărit pe porțiuni K”) nu este clasificată astfel. Adverbul (conform datelor din LKŽ) šoriais este explicat prin „intermitent, în rafale” și „pe porțiuni, în dungi”, dar nici gūsiais, nici ruožais nu sunt considerate adverbe. Nuorudeniu „la începutul toamnei, toamna” este înregistrat — apyrudeniu (Apyrudeniu numirė Grž) — în articolul substantivului; aptemiais este adverb, apytamsiais substantiv masculin etc.

2.5. Trebuie remarcat că, în LKŽ, sunt tratate cel mai adesea ca adverbe cazurile cu sens temporal sau locativ; se pare că se consideră că acestea se desprind cel mai ușor de paradigmă. Cazurile cu sens modal (instrumentalul singular și plural) sunt mult mai „nedreptățite” în această privință. Sunt evidențiate consecvent numai cuvintele care exprimă modul de deplasare — risčia, šuoliais; se pare că va fi înregistrat și žingine. Alte cazuri substantivale cu sens modal (cu excepția câtorva — choru, balsu, mainais și altele asemenea) nu sunt prezentate în articole separate — este vorba despre formele ratu (cf. Paulauskienė 1994: 378), būriu, apskritimu, srove, jėga, lašais, vamzdžiu, tūta, glėbiais, gniužulais etc. Se manifestă reticență și față de înregistrarea acuzativului cu sens cantitativ (cu excepția formei kruopą), adică a formelor kąsnį, krūvą, kupetą etc.

2.6. După cum reiese din LKŽ, diminutivele le creează dificultăți lexicografilor

145

încadrarea la adverbe a substantivelor care, de regulă, sunt prezentate în articolul cuvântului de bază, în ilustrație. De exemplu, adv. kruopą este ilustrat prin formațiunile kruopelę, kruopelytę. În volumele următoare ale dicționarului, recunoscându-se că sufixele -elis, -ė, -ytis, -ė și altele asemenea sunt, oricum, formante de derivare a substantivelor, formele cazuale ale formațiunilor diminutivale tratate ca adverbe sunt prezentate în articole separate, de exemplu: adv. riščia ir ristėlė, ristutė, adv. šuoliais, šuoliu ir šuoleliais, šuoleliu (dar nu există šuoliukais), adv. tarpais ir tarpėliais, tarpučiais, tarpukais. Dar și acest sistem nu este aplicat consecvent până la capăt; de exemplu, šalele este prezentat în articolul šalis.

3.0. După ce am trecut în revistă câteva particularități ale prezentării în LKŽ a adverbializării formelor cazuale ale substantivelor, aș dori să formulez câteva concluzii.

3.1. În primul rând, LKŽ este redactat fără criterii clare (sau cu respectarea lor inconsecventă) pentru a stabili formele cazuale ale căror cuvinte trebuie tratate ca adverbe, când un caz este izolat semantic (Ul vydas 1967: 7) și când terminația lui „își pierde funcția de marcă a cazului” (Ul vydas 1959: 84).

Faptul că o formă cazuală a substantivului este subiectul propoziției, alta — complement, iar o a treia — circumstanțial, nu înseamnă încă faptul că una dintre ele este izolată semantic (diena prašvito; aš mėgstu dieną, nekenčiu nakties; dieną dirbu). Substantivele cu sema temporală pot avea la locativ, instrumental și acuzativ sensul de circumstanțial de timp; cele cu sema de loc — sensul de circumstanțial de loc; iar cele cu sema de mod și de cantitate — sensul de circumstanțial de mod. Acestea sunt sensurile paradigmatice ale cazurilor; de altfel, gramaticile menționează acuzativul temporal (Jablonskis 1928: 73—74; LKG I: 197), instrumentalul temporal (Jablonskis 1928: 81—83 — ilustrații: nakčia, protarpiais, gaidgyste etc.; LKG I: 201 — ilustrația kartais (sic!)), instrumentalul de parcurs (de loc) (Jablonskis 1928: 79—81 — ilustrații: tarpais, daiktais, ruožtais etc.; LKG I: 203), instrumentalul de mod (Jablonskis 1928: 86—88 — ilustrații: balsu, šuoliais, kuliais; LKG I: 203—204), inessivul temporal și ilativul temporal (LKG I: 206, 208). Folosirea unor astfel de forme fără determinanți (indicată ca unul dintre principalii indicatori ai „adverbializării” (Ul vydas 1963: 8; LKM: 204; DLKG: 411)) nu este, în opinia mea, un argument suficient pentru a le considera adverbe; dimpotrivă, posibilitatea de a le folosi cu determinanți arată că este vorba doar de o formă cazuală, nu de o lexemă. De exemplu, grupul didokais šuoliais este prezentat în LKŽ în articolul substantivului šuolis, în timp ce šuoliais este înregistrat ca adverb separat; tarpučiais este înregistrat ca adverb (Tarpučiais geriau, kai negeria. Jrb), în timp ce un grup cu sens similar (temporal) — (Tokiais tarpučiais užeina lyt Jrb) — este dat ca ilustrare a sensului substantivului tarpas. Se pare că aceasta nu face decât să complice structura dicționarului. Acele adverbe care sunt formal doar forme cazuale, de regulă, nu pot avea niciun fel de determinanți, de exemplu: retkarčiais, priešokiais (substantivul priešokis pare să fie doar o derivare regresivă), pašokom și altele asemenea. Faptul că acuzativele cu sens cantitativ, precum trupuči, kruopą, kasnelį, valandėlę etc., aparțin paradigmei de declinare este demonstrat și de faptul că, folosite cu negație, devin genitive (palauk trupučio, nelauksiu nė trupučio), adică se comportă ca niște forme cazuale paradigmatice obișnuite.

3.2. Marca adv. ar trebui folosită numai după ce s-a analizat cu atenție dacă forma cazuală a ieșit într-adevăr din paradigmă sau dacă încă poate fi „forțată” să se încadreze printre celelalte forme cazuale ale substantivului.

146

cazurilor. Ca utilizatoare a limbii lituaniene, am căutat cuvântul uneori în articolul substantivului dată (ambele sunt legate de semnificația temporală), iar cuvântul împreună — în alt loc al dicționarului. Ei s-au oprit alături (unul lângă altul) — sens de mod (alături — un mod de aranjare a obiectelor; în mod similar: s-au oprit în șir, în șiruri, merg în coloană și așa mai departe) —; aceste sintagme ar putea ilustra substantivul alături. În propoziția „M-am așezat, iar ea s-a ridicat alături”, „alături” ar fi adverb (sens locativ).²

3.3. Totuși, majoritatea inconsecvențelor în prezentarea adverbializării ar trebui scuzate prin faptul că, în această privință, lipsește un fundament teoretic — în gramatici, „substantivizarea și adverbializarea” formelor cazuale ale substantivului nu sunt argumentate suficient.

LITERATŪRA

DLKG — Dabartinės lietuvių kalbos gramatika, Vilnius, 1994.

DŽ¹ — Dabartinės lietuvių kalbos žodynas, Vilnius, 1972.

DŽ² — Dabartinės lietuvių kalbos žodynas, Vilnius, 1993.

Haack F. W. 1730 — Vocabularium Litthuanico-Germanicum et Germanico-Littvanicum, Halle.

Jablonskis J. 1928: Rygiškių Jono. Linksniai ir prielinksniai, Kaunas.

LKG — Lietuvių kalbos gramatika 2, Morfologija, Vilnius, 1971.

LKGI — Lietuvių kalbos gramatika 1, Fonetika ir morfologija, Vilnius, 1965.

LKM — Jakaitienė E., Laigonaitė A., Paulauskienė A. Lietuvių kalbos morfologija, Vilnius, 1976.

LKŽ — Lietuvių kalbos žodynas 3—15, Vilnius, 1956 — 1991; II leid. 1—2, 1968—1969.

NdŽ — Lietuvių rašomosios kalbos žodynas. Lietuviškai-vokiška dalis 1—5. Sudarė H. Niedermnas, A. Sennas, F. Brendris, A. Saly s, Heidelberg, 1932—1968.

Neselmann G. H. F. 1851 — Wörterbuch der Littauischen Sprache, Königsberg.

Paulauskienė A. 1994: Lietuvių kalbos morfologija, Vilnius.

PG — Pirmoji lietuvių kalbos gramatika, Vilnius, 1957.

Ruhig P. 1747 — Littauisch-Deutsches und Deutsch-Littauisches Lexicon..., Königsberg.

Ulvy das K. 1959: Dėl vienaskaitos galininko prieveiksmėjimo dabartinėje lietuvių kalboje. — Lietuvių kalbotyros klausimai 2, 75—89.

Ulvy das K. 1967: Vienaskaitos vietininkų prieveiksmėjimo klausimu.— Lietuvių kalbotyros klausimai 9, 6—42.

ADVERBIALIZATION OF SOME SUBSTANTIVAL FORMS AND THEIR PRESENTATION IN THE DICTIONARY OF THE LITHUANIAN LANGUAGE

Summary

The article deals with the lexicographical problem of adverbialization. The author presumes that only those substantival forms which cannot be related to declensional paradigm of corresponding substantive, must be given separate entries in the dictionary as adverbs. The possibility of having attributes (bego šuoliais — bėgo dideliais šuoliais) and the usual transformation that takes place in negative sentences (davė truputį — nedavė nė trupučio) show that spoken forms belong to the class of nouns and not to the one of adverbs.

² Beje, J. Jablonskis šį žodį pateikia kaip laiko įnagininko iliustraciją: Kartais ir vilkai moka pasirodyti meiliūs (Jablonskis 1928: 81).

147