denumirile organizațiilor respective, a înlocuit sau a eliminat datele învechite. Astfel de exemple ilustrative au devenit mai convingătoare din punct de vedere psihologic.

Comparativ cu edițiile anterioare ale „Recomandărilor privind limbajul administrativ”, o noutate este și faptul că, împreună cu cartea, a fost pregătită și o versiune electronică a „Recomandărilor”. În aceste vremuri ale informatizării, acest lucru le oferă și celor dezobișnuiți de „literatură” posibilitatea de a verifica, în modul cu care sunt obișnuiți, câte un aspect al limbii.

Desigur, e greu să ne așteptăm ca „Recomandările privind limbajul administrativ” să poată rezolva toate problemele existente ale limbii folosite în documentele oficiale. Limbajul administrativ este doar o varietate a limbii standard; i se aplică cerințele, legile și regulile limbii normative. Dacă o persoană dintr-o instituție nu a învățat bine limba lituaniană și nu-i simte sistemul, simpla învățare a folosirii unuia sau altuia dintre clișeele administrative nu va îmbunătăți fundamental situația. Dar aceasta nu este doar o preocupare a specialiștilor în limbă. La fel cum trebuie evitat ca, în timp ce Lituania se „armonizează” cu Uniunea Europeană, limbajul administrativ să fie din nou inundat de un val de barbarisme și calcuri primitive, preluate din convenții, tratate și alte documente traduse literal. Din păcate, asemenea simptome ale bolii există deja.

Aceasta atestă importanța volumului „Recomandări privind limbajul administrativ” discutat și arată că nu se întrevede sfârșitul acestei munci (nici al posibilității de a o perfecționa în continuare).

Gediminas Samulionis

DIALECTOLOGĂ DIN VOCAȚIE

La 29 septembrie 1999, după o îndelungată suferință, a murit renumita cercetătoare a dialectelor limbii lituaniene, doctor în științe umaniste Elena Grinaveckienė. S-a născut la 10 iunie 1928, în Jurbarkas, în familia Šuopiai. Și-a petrecut copilăria în frumoasa vale a râului Imsrė, unde părinții aveau o gospodărie mică. După ce a absolvit gimnaziul din Jurbarkas în 1947, a intrat la Facultatea de Istorie și Filologie a Universității din Vilnius, unde a studiat limba lituaniană. Aici s-a îndrăgostit de dialectologie — pentru toată viața. Mai întâi a început să cerceteze graiul locului natal. A descris graiul din Jurbarkas și în lucrarea sa de diplomă.

După ce a absolvit universitatea în 1952, Elena Grinaveckienė a lucrat pentru foarte scurt timp în domeniul jurnalismului. În același an s-a înscris la doctorat la Institutul de Limba și Literatura Lituaniană și s-a dedicat imediat studiului dialectelor. Culegând materiale pentru teza sa „Graiul bazinului râului Mituva”, a străbătut întregul district Jurbarkas și și-a însușit excelente deprinderi de culegere a datelor dialectale. Și-a susținut în 1958 teza, o descriere cuprinzătoare a unei întinse zone a graiurilor lituaniene de vest, de tip aukštaitian.

După absolvirea studiilor doctorale, Elena Grinaveckienė a început să lucreze în Secția de Istorie a Limbii și Dialectologie a Institutului de Limba și Literatura Lituaniană. Încă din 1950 fusese inițiată cercetarea sistematică a tuturor dialectelor limbii lituaniene, în vederea publicării „Atlasului limbii lituaniene”. Grinaveckienė s-a alăturat imediat acestei munci — dialectologia a devenit vocația ei. După ce și-a început activitatea ca cercetătoare științifică junior,

222

Ea a ajuns în cele din urmă în funcția de șefă de secție. Mai târziu, din cauza unor împrejurări care nu depindeau de ea, denumirea funcției s-a schimbat de câteva ori, dar ea, fără să-i acorde câtuși de puțin atenție, și-a continuat neîntrerupt munca îndrăgită de colectare, prelucrare și publicare a datelor dialectale, cu aceeași sârguință.

Grinaveckienė a contribuit la pregătirea și redactarea tuturor lucrărilor comune importante ale secției. În 1963 a fost publicat volumul „Lietuvos upių ir ežerų vardynas”, redactat de ea și de Juozas Senkus. În 1970 a apărut culegerea de texte fundamentale „Lietuvių kalbos tarmės”, din care această dialectologă a alcătuit și a redactat o mare parte. Timp de aproximativ 20 de ani, colectarea și organizarea faptelor dialectale pentru „Lietuvių kalbos atlasas” au constituit principala activitate a lui Grinaveckienė. Ea este una dintre autoarele și redactoarele celor trei volume ale acestei lucrări, apărute în 1977 (Leksika), 1982 (Fonetika) și 1991 (Morfologija), și una dintre laureatele Premiului republican pentru știință (1994).

Grinaveckienė a publicat aproximativ 90 de articole științifice. Multe dintre ele au apărut în publicația periodică a Institutului, „Lietuvių kalbotyros klausimai” (LKK). Primele trei volume ale acesteia (1957, 1959, 1960) includ unele capitole din teza sa. Materialele valoroase din teză au fost publicate și mai târziu (de exemplu, în vol. XV al LKK, 1974: „Mitu vos upyno tarmės veiksmažodis”). Materialele colectate în expediții sunt discutate din când în când în articolele sale.

Activitatea dialectologică a lui Grinaveckienė s-a extins curând dincolo de granițele Lituaniei. Ea s-a dedicat cercetării dialectelor limbii lituaniene din Belarus. Acolo i-a cunoscut pe angajații Institutului de Lingvistică din Belarus, s-a alăturat expedițiilor lor, care cercetau dialectele limbii belaruse și toponimele din Belarus de la granița cu Lituania, și a identificat originea lituaniană a mai multor toponime și cuvinte comune folosite în limba belarusă. A strâns numeroase texte dialectale lituaniene din districtele Breslauja și Rodūnia și a publicat câteva articole. Dobândind autoritate în domeniu, a fost invitată să redacteze lucrările de referință „Baltarusijos mikrotoponomika” și „Šiaurės vakarų Baltarusijos ir jos paribio baltarusių tarmių žodynas”. Se întâmpla să o sune de la Minsk, iar ea se grăbea la gară — trebuia să-i ajute pe vecini și să-i consulte.

Grinaveckienė a cercetat dialectele lituaniene și în Letonia, în împrejurimile orașelor Daugpilis și Kraslava, și a publicat articole despre particularitățile acestora (de exemplu, „Kai kurios Daugpilio lietuvių šnektos gramatinės ypatybės”, vol. XXIII al LKK, 1983). Învățase limba letonă și comunica cu plăcere cu lingviștii letoni, pe care îi găzduia când veneau la conferințele științifice organizate în Lituania.

Deși își dedica cea mai mare parte a eforturilor dialectologiei, Grinaveckienė nu era indiferentă nici față de alte domenii ale lingvisticii lituaniene, în special față de cultura limbii. A publicat numeroase articole în „Kalbos kultūra”, editată de Institut, în publicația „Mūsų kalba” a Secției de Limbă, precum și în presa periodică. În ultima vreme, articolele sale apăreau cu regularitate în „Lietuvos aidas”.

Încă din timpul facultății, Juozas Balčikonis o implicase pe Grinaveckienė în colectarea materialelor pentru „Lietuvių kalbos žodynas”. Și această muncă îi reușea de minune. Știa să-i facă pe interlocutori să vorbească, astfel încât aceștia să se deschidă, iar lexicul uitat să reînvie. Tocmai de asta aveau nevoie cei care culegeau cuvinte. Din fiecare expediție sau deplasare aducea

223

Dicționarului un teanc zdravăn de fișe, cu propoziții interesante, notate cu grijă. Grinaveckienė a predat aproximativ 30 000 de astfel de fișe. Numai din cuvintele culese de ea s-ar putea alcătui un volum mare de dicționar. Multe dintre cuvintele notate de ea au fost incluse în volumele publicate ale „Lietuvių kalbos žodynas”. Multe altele vor fi folosite și pentru completările Dicționarului. Cuvintele au fost culese din întreaga Lituanie, din toate parohiile în care se vorbește lituaniana. Dar, firește, mai ales din Jurbarkas, unde își petrecea vacanțele și unde mulți o cunoșteau și o respectau. Dicționarului îi va lipsi nespus o asemenea culegătoare de cuvinte…

Nu este de mirare că un om talentat și harnic a contribuit atât de mult la știința limbii lituaniene. Dar ne putem oare imagina că Grinaveckienė și-a îndeplinit cea mai mare parte a muncii fiind deja chinuită de o boală incurabilă? Fiecare pas pe care îl făcea îi provoca o durere de nesuportat. Purtându-și suferința, a străbătut neobosit Lituania, mergând la lituanieni… până când și-a găsit odihna în cimitirul din Jurbarkas, vizibil din casa părintească.

Jonas Paulauskas

JANIS ENDZELYINAS ÎN AMINTIREA ELEVILOR ȘI COLABORATORILOR

Jānis Endzelīns în amintiri, reflecții și scrisori. Alcătuită de Dzidra Barbare, Brigita Bušmane. Red. colegiului editorial B. Bušmane, A. Stafecka, V. Skujina (coord. colegiului editorial), M. Stengrevica. Riga, 1999: Institutul Limbii Letone, 323 p.

Institutul Limbii Letone a publicat o carte interesantă de amintiri despre cel mai renumit cercetător al limbii letone, Jānis Endzelīns, pe care lingviștii lituanieni, după cum se menționează și în această carte, l-au numit gigantul letonilor. Sunt publicate amintirile a aproape patruzeci de autori. Cea mai în vârstă dintre ei este Mērija Saulė-Sleinė, născută la sfârșitul secolului trecut, care l-a cunoscut pe J. Endzelīns încă din tinerețe și a petrecut alături de el ultimii ani ai vieții sale; cea mai tânără este Valentina Skujina, conducătoarea colegiului editorial al cărții, care, împreună cu o delegație de studenți, l-a felicitat pe lingvist cu ocazia împlinirii a 85 de ani și a purtat unul dintre ordinele sale în procesiunea funerară.

Se poate spune că în toate amintirile J. Endzelīns apare ca o personalitate extraordinară. Toți au fost profund impresionați de punctualitatea sa legendară, de prelegerile sale bogate, ținute fără nicio notiță, de examenele stricte, de intoleranța față de orice greșeli de limbă (chiar și cele mai mici rusisme) și de faptul că nu se supunea niciunei autorități.

Găsim o mulțime de informații interesante nu numai despre personalitatea lui J. Endzelīns, ci și despre întreaga viață culturală a Letoniei, mai ales despre universitate și corpul ei profesoral, în amintirile lui Kārlis Draviņš, ale soției sale Velta Rūķe-Draviņa și ale lui Rūdolfs Grabis (ultimele fuseseră publicate, în parte, în cartea dedicată lui R. Grabis, Savai valodai, Riga, 1997).

224