Gânduri despre marele lingvist și terminolog Jonas Jablonskis, cu prilejul împlinirii a 150 de ani de la naștere

STASYS KEINYS

Institutul Limbii Lituaniene

Căci, dacă n-ar fi fost manualele lui Jablonskis, corecturile sale permanente și ingenioase, ar fi chiar greu să ne imaginăm ce limbă literară am avea acum și cum ar suna ea în școală și în viața publică.

Jonas Palionis

Fotografie din arhiva familiei Jablonskis.

Chiar la sfârșitul anului 1930, anul lui Vytautas cel Mare, la 30 decembrie, Jonas Jablonskis (K. Obelaitis, Petras Kriaušaitis, Jonas din Rygiškiai) urma să fie omagiat cu prilejul împlinirii vârstei de șaptezeci de ani. Însă această importantă, poate hotărâtoare, aniversare din viața oamenilor a trebuit să fie marcată în lipsa sărbătoritului însuși – în seara zilei de duminică, 23 februarie a aceluiași an, „cel mai mare creator al limbii noastre comune”, „marele om al limbii”¹ a plecat în veșnicie

¹ Astfel l-a descris pe J. Jablonskis, în primul număr al revistei de limbă comună nou înființate, Limba (p. 5), anunțând această veste tristă, redactorul publicației, Pr. Skardžius.

80 S. Keinys | Mintys apie didelį kalbininką ir terminologą Joną Jablonskį 150-tų...

după odihnă, iar în seara zilei de 25 februarie, după ce fusese privegheat timp de o zi în bazilica din Kaunas, răposatul a fost înmormântat în cimitirul panteonic de pe Bulevardul Vytautas, nu departe de Kazimieras Jaunius, Kazimieras Būga și de alți mari oameni ai națiunii².

Meritele lui J. Jablonskis pentru limba și lingvistica noastră sunt atât de mari, încât, încă din timpul vieții, era numit părintele limbii lituaniene scrise (așa era numită pe atunci limba comună). Astfel a fost numit în propunerea scrisă de mâna lui K. Būga în 1922 și semnată de acesta împreună cu Vincas Krėvė-Mickevičius și Eduardas Volteris, privind numirea lui J. Jablonskis ca profesor onorific al Universității Lituaniei (Piročkinas 1978: 145). Acest titlu onorific a fost folosit și în evocările amintirilorKalbos, publicate în al doilea număr al revistei dedicat comemorării răposatului, de fostul său elev, președintele Republicii, Antanas SmetonaAtsiminimų bruožuose. Acolo se scrie: „J. Jablonskis nu este doar părintele limbii noastre comune, scrise, ci și cel mai de seamă însuflețitor al națiunii lituaniene. Prin urmare, viața lui este interesantă nu doar pentru lingvist, ci și pentru politician, pentru cercetătorul renașterii noastre naționale. Când și-a început activitatea, a găsit un număr foarte mic de lituanieni conștienți de identitatea lor națională și și mai puțini oameni luminați – intelectuali. Ici-colo³ licăreau precum licuricii Sfântului Ioan într-o noapte întunecată” (Smetona 1930: 37).

Nu există nici cea mai mică îndoială că J. Jablonskis a fost, este și va rămâne alături de acei oameni care au făcut cel mai mult în epoca Renașterii Naționale, fiecare în domeniul său, iar toți împreună prin hotărâre, devotament, muncă și sacrificiul vieții. Nu întâmplător este pomenit împreună și mereu asociat cu marii oameni ai Renașterii Naționale. Doctorul neuropatolog Viktoras Vaičiūnas, tatăl poetei Judita Vaičiūnaitė, și-a început amintirile menționând că, atunci când a fost adus pentru prima dată, în 1927, la clinica de boli nervoase a Spitalului Militar, J. Jablonskis „a fost internat în același salon în care zăcuse în 1924 răposatul Jonas Basanavičius” (Vaičiūnas 1930: 66). Poate că nu întâmplător prelatul Jonas Mačiulis, marele bard al Renașterii Naționale, Maironis, a ținut slujba de pomenire pentru răposat. Iar la cimitir, printre mulți alți vorbitori de seamă, discursul de rămas-bun a fost rostit de președintele Republicii (Merkelis 1930: 36).

J. Jablonskis este unul dintre cei mai de seamă pedagogi ai noștri (mulți oameni din domeniile științei, culturii, politicii și din alte domenii ale statului independent restaurat se mândreau că îi fuseseră elevi sau studenți chiar și după trecerea a zeci de ani), colaborator al presei încă de la Aušros (mai târziu, pentru o vreme, chiar angajat al acesteia), luptător pentru-

² După un sfert de veac, fiind student la lingvistică, înainte de a schimba trenul la Vilnius, mergeam de fiecare dată să-mi arăt respectul la mormintele marilor noștri lingviști. Mai târziu, când acel cimitir a fost desființat, ei au fost mutați la Petrašiūnai.

³ Ortografia și limba citatelor și exemplelor din articol nu au fost corectate.

Terminologija | 2010 | 17

81

tor pentru drepturile limbii lituaniene și om de acțiune civică. Meritele sale sunt mari și în domeniul literaturii noastre beletristice – și-a dedicat mult timp editării, corectării și, pe alocuri, tipăririi operelor lui Žemaitė și ale altor scriitori, precum și preocupărilor legate de acestea.

Sosit în 1893 pentru a lucra ca profesor de limbi clasice la gimnaziul din Mintauja (în letonă Jelgava), J. Jablonskis s-a făcut repede cunoscut și ca om preocupat de cercetarea științifică. Lingvista letonă Ina Druviete scria în monografia sa despre Kārlis Mīlenbachs că exemplul lui J. Jablonskis, un colaborator mai tânăr, rar întâlnit în gimnaziile vremii, l-ar fi putut încuraja pe acest pedagog leton să-și exprime mai îndrăzneț opinia în lingvistică și că Jablonskis îi procura cărți lui Mīlenbachs, fiind o sursă de informații despre dialectele limbii lituaniene și despre viața lituanienilor (Druviete 1990: 35). Pe de altă parte, și J. Jablonskis avea ce învăța din viața culturală letonă, mult mai dinamică și neîngrădită de interdicția presei, și din activitatea de standardizare a limbii.

Nu trebuie să uităm în ce împrejurări cumplit de grele s-a apucat J. Jablonskis de crearea limbii comune. Disprețuită și denigrată de cei deznaționalizați din rândul propriilor oameni și de străini, împinsă spre pieire fără nicio speranță, lipsită de accesul la cultură și știință: o limbă și o națiune care nu aveau nici măcar o școală primară în limba proprie, persecutate și pedepsite pentru orice păstrare și lectură a unui text cu litere latine, cu nume de persoane și de locuri polonizate, rusificate și germanizate. Aceasta era viața de zi cu zi a oamenilor din Lituania în anii copilăriei și tinereții lui Jablonskis. Iar el însuși era pentru unii Jan Jablonski, pentru alții Иван Осипович Яблонский [Ivan Osipovič Jablonskij], născut în parohia Vladislavovo (așa era numit oficial pe atunci Naumiestis) (Piročkinas 1974: 36–38). Până la activitatea lingvistică a lui Jablonskis, Aušra trezise deja spiritul identității lituaniene în mai mulți cititori, le sporise dragostea pentru limba proprie și le arătase importanța și necesitatea acesteia pentru întreaga viață a națiunii; totuși, în esență, nu depășise dezbaterile sociolingvistice despre existența limbii.

Lucrările de lingvistică ale lui J. Jablonskis și întreaga sa activitate legată de limbă au o valoare durabilă, deoarece inaugurează o nouă etapă, întemeiată pe știință, în crearea și dezvoltarea limbii comune. Deși cunoștea bine limbile clasice și era elevul unor corifei ai lingvisticii istorico-comparative ruse de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, precum Fylipas Fortunatovas, Fiodoras Koršas și alții, de la care învățase mult și care îl inspirau să studieze limba lituaniană, J. Jablonskis s-a dedicat cercetării sincronice a limbii, aducerii pe făgaș a limbii comune (scrise) exemplare sau, în formularea plastică a lui Arnoldas Piročkinas, deschiderii unui drum prin jungla limbii (Piročkinas 1978: 14), adică lucrărilor de constituire, standardizare și dezvoltare a acesteia, și a condus limba spre maturitate. Într-adevăr

82 S. Keinys | Mintys apie didelį kalbininką ir terminologą Joną Jablonskį 150-tų...

Nu există niciun domeniu al limbii literare în care J. Jablonskis să nu fi lăsat urme vizibile. De altfel, în mai multe domenii el a fost primul și, sub multe aspecte, un promotor de neîntrecut. Pranas Skardžius a atras atenția asupra acestui lucru în articolul „J. Jablonskis”, publicat cu prilejul primei comemorări a morții lingvistului, scriind că, datorită simțului său pătrunzător al limbii și capacității de a „deosebi pleava de grâul limbii”, el „a putut să întrevadă înaintea altora numeroasele legi ale limbii noastre și să le aplice limbii literare; de aceea, el a putut pune primul bazele terminologiei, sintaxei și, în general, limbii scrise” (Skardžius 1931: 9).

Așadar, J. Jablonskis, pe lângă nenumărate alte lucrări, a pus primul și bazele terminologiei noastre. Desigur, probabil că nu puțini ar obiecta, amintindu-și că bazele terminologiei noastre scrise — atât ale termenilor înșiși, cât și ale sistemelor lor — au început să fie puse încă din secolele XVI–XVII și că oamenii de litere din secolele următoare au lucrat, de asemenea, în acest domeniu. J. Jablonskis s-a angajat însă în acest domeniu al practicii lingvistice la sfârșitul secolului al XIX-lea, adică la aproape trei secole și jumătate după cartea lui Martynas Mažvydas, pe a cărei pagină de titlu stă scris: „Katechismusa prasty Szadei, Makslas skaitima raschta yr giesmes del kriksczianistes bei del berneliu iaunu nauiey sugulditas Karaliavczvi VIII dena Meneses Sausia, Metu vszgimima Diewa M. D. XLVII. Soli Deo gloria”. De aceea, este mai exact să spunem că Jablonskis a pus bazele terminologiei limbii noastre literare moderne: a format o concepție despre ce trebuie să fie terminologia, cum se creează, de unde se extrage și cum se formează, concepție care, în esență, a rămas neschimbată până astăzi; totodată, a dezvoltat și a sistematizat termenii din diverse domenii, i-a creat el însuși atunci când a fost nevoie și i-a ajutat pe alții să facă același lucru.

J. Jablonskis s-a implicat în domeniul terminologiei încă de la începutul activității sale lingvistice, deoarece, atunci când se pun bazele limbii literare moderne — principalul mijloc de comunicare care unește întreaga națiune — și se urmărește ca aceasta să fie, prin rolul și posibilitățile sale de exprimare, la același nivel cu limbile dezvoltate de mai multă vreme, nu pot fi neglijate activitățile de creare și perfecționare a limbajului de specialitate și a terminologiei acestuia. Prin urmare, nu e de mirare că încă în primul său articol intitulat „Probleme de limbă”, publicat în 1892 în Varpe, printre altele, a demonstrat corectitudinea cuvintelor și termenilor tardyti, tardymas și tardytojas, a recomandat folosirea cuvintelor valdininkas, viršininkas, prekymetis, velionis în locul hibridului urėdninkas, al calc-ului met­turgis și al împrumutului nabašnikas; pentru derivatul incorect rašėjas, propunea înlocuirea cu cuvintele rašytojas și raštininkas, corect formate și cu sensuri diferite; apăra termenii împrumutați redaktorius și gubernija, criticând folosirea în locul lor a unor cuvinte pretins lituaniene, rėdytojas, rėdyba, și

Terminologija | 2010 | 17 83

etc. (JR IV 12–18). Marele cultivator al limbii a înlocuit în mod judicios numeroși termeni, chiar și atunci când corecta texte care nu erau deloc dicționare. De pildă, într-un articol publicat în 1927 despre limba ziarului Ūkininko patarėjo („Iar și iar, probleme de limbă jurnalistică”), în secțiunea de corectare a problemelor de sintaxă, a înlocuit participiul din sintagma importuoti veisliniai paukščiai cu adjectivul lituanian atvežtiniai, iar termenul apicol magazininiai rėmai l-a făcut mai clar și mai lituanian — sandėliniai avilio rėmai (JR V 165–167) — arătând astfel că oamenilor de la țară, și nu numai lor, trebuie să li se scrie cât mai pe înțeles, deci și cât mai lituanian. Nu puțini termeni au fost corectați și în ultimul articol menționat, publicat în 1930 în primul număr al revistei Kalbos, „Probleme de limbă jurnalistică”, de exemplu: dvasiškija, dvasiškiai (= dvasininkai), kariškiai (= kariai), kanoniškos teisės (= kanonų, kanoninės teisės), konkordato pildymas (= konkordato vykdymas), labdaringa draugija (= labdarių, labdaros draugija), patriotinis auklėjimas (= patriotiškas auklėjimas), susilaikymas nuo balsavimo (= nebalsavimas) etc. (JR V 223–225).

În articolele și notele sale despre limbă, precum și în recenziile manualelor și ale altor publicații, de-a lungul a aproape patru decenii, J. Jablonskis a corectat peste o mie de termeni, eliminând din terminologia noastră barbarismele și alte împrumuturi inutile, hibrizii și calc-urile, cuvintele uzuale ori creațiile lexicale neclare, opace și, prin urmare, nepotrivite pentru a exprima termeni, precum și formațiile incorecte. Pe de altă parte, în scrierile menționate și în alte lucrări, el a propus nu mai puțini termeni, iar se pare că cea mai mare parte a acestor propuneri s-a înrădăcinat temeinic în terminologia noastră, alcătuind în multe cazuri chiar nucleul ei. Prin termenii propuși și prin observațiile și explicațiile sale, nu atât de rare (cum se spune adesea), uneori scurte, dar pe alocuri, când era nevoie, chiar ample, el i-a învățat pe cititorii scrierilor sale să preia termenii mai întâi de toate din vorbirea oamenilor, adică din limba vie, sau, dacă era nevoie, să-i formeze după tiparele folosite de aceiași oameni. Nimeni nu va putea vreodată să numere câți termeni și de ce fel a corectat sau a propus oral, oferind sfaturi ori ajutor oamenilor care i-au cerut sprijinul în cele mai diverse domenii.

O parte foarte valoroasă a moștenirii marelui nostru terminolog este școala de muncă în colaborare. Căci o activitate terminologică serioasă și rodnică nu este posibilă fără cunoașterea domeniului, fără o bună stăpânire a acestuia și fără o excelentă cunoaștere a limbii și simțirea spiritului ei. De aceea, de cele mai multe ori, o singură persoană nu poate realiza mare lucru în acest domeniu. În plus, este foarte util ca termenii propuși să fie discutați și analizați pe larg, pentru a fi potriviți nu doar celor care îi selectează ori îi alcătuiesc. J. Jablonskis pare să fi îndrăgit consultările cu specialiști din alte domenii și cu lingviști în chestiuni terminologice.

84 S. Keinys | Mintys apie didelį kalbininką ir terminologą Joną Jablonskį 150-tų...

Acest lucru este demonstrat de întrunirile de la începutul secolului al XX-lea dedicate limbajului religios, sintaxei și altor termeni. În timpul Primului Război Mondial (numit pe atunci Marele Război), profesorii lituanieni din școlile pentru refugiați de război lituanieni, care funcționau în orașul rusesc Voronej (predarea se făcea în limba rusă), au discutat și au adoptat termeni pentru diverse materii școlare, pregătind drumul viitoarelor școli lituaniene și alcătuind manuale lituaniene (Jablonskis îi îndemna să facă acest lucru și el însuși a alcătuit o carte de lectură, Vargo mokyklai, Mūsų žodynėli, a scris Lietuvių kalbos gramatiką, publicată la Vilnius în 1919, și a tradus un manual de aritmetică). Din amintirile participanților la aceste discuții reiese că personajul principal și conducătorul lor a fost profesorul J. Jablonskis (vezi Mašiotas 1930: 48, Žemaitis 1956: 34–36; pentru detalii, vezi Piročkinas 1978: 136–139).

Activitatea terminologică desfășurată la Voronej și, probabil, și mai devreme este ilustrată într-o anumită măsură de amintitul volum Mūsų žodynėlis. Vargo mokyklos⁴ priedėlis, publicat în 1918 în acel oraș și alcătuit de Rygiškių Jonas (în dicționar scrie „a adunat”; acesta era pseudonimul preferat de J. Jablonskis după ridicarea interdicției presei). În acest mic dicționar se află, alături de alte cuvinte, un bun număr de termeni din diverse domenii. Cea mai mare parte a acestor termeni s-a înrădăcinat temeinic în limba noastră literară și este cunoscută încă din anii de școală și folosită, atunci când e nevoie, de practic toți locuitorii Lituaniei. De altfel, mulți dintre acești termeni s-au impus în locul așa-numitelor cuvinte (și termeni) internaționale. Iată o selecție de termeni din dicționar, ale căror prime surse, sau una dintre cele mai vechi surse, înregistrate în marele Lietuvių kalbos žodyne, sunt lucrările scrise ale lui Jablonskis: akìratis „горизонтъ“, ántspaudas „печать“, apýskaita „отчетъ“ (Dabar pajamų ir išlaidų a p y š k a i t ą rašau), ašigalis „полюсть (земли)“, atèminys „вычитаемое“, atimtìs „вычитание (veiksmas)“, atógraža „тропикъ“, atóstogos „отпускъ (для отдыха), каникулы“, àtšvaitas „рефлекторъ“, ãtvaizdas „портретъ“, bendróvė „товарищество, общество“, braižýba „черчение (menas)“, braižìklis „kuo braižoma, brėžtukas“, brėžinỹs „чертежъ“, dabità „франтъ“, daigýnas „питомникъ“, dalýba „дѣленіе (veiksmas)“, dalìklis „дѣлитель (veiksmo skaičius)“, dalinỹs „дѣлимое“, dalmuõ „частное (veiksmo skaičius)“, daugýba „умноженіе (veiksmas)“, daugìklis „множитель (veiksmo skaičius)“, dauginỹs „множимое“, deguonìs (dẽguonì) „кислородъ“, dienóvidinis „меридіанъ“, dùjos „газы, газъ“, eilėraštis „стихотвореніе“, esmẽ „суть, сущность“, grýnan glis „углеродъ“, įstaiga „учрежденіе“ (mokslo, darbo į s t a i g a), kainóraštis „прейскурантъ“, kū́ryba „(dailės) daryba;”

⁴ Vargo mokyklai. Būrelio mokytojų rinktinys kalbos mokslo reikalui este o carte de lecturi în două volume, alcătuită de J. Jablonskis. Prima ediție a apărut în 1916, la Petrapilis.

Terminologija | 2010 | 17 85

„творчество“ (creația poporului, creația populară), ghețar „глетчер“, vestă „жилет“, greutate specifică „удѣльный вѣсъ“, jumătate de ecuație „половина уравнения“, scară „масштабъ“, parcelă „участокъ“, fabula „басня“, rezistență „выдержка, стойкость“, desen „рисунокъ; очеркъ (Desenează desene; desenul cărbunelui)“, creion „карандашъ“, penar „пеналъ“, expresie „оборотъ, конструкція (enunț)“, ecuator „экваторъ“, semn scris „письменный знакъ“, fenomen „явление, выражение (Nu toată lumea observă fenomenele lingvistice și electrice. Expresia algebrică)“; produs „произведение (numărul operației)“, caiet „тетрадь“, socoteală „счетъ“, autoguvernare „самоуправление“, noțiune „понятие“, numărător „числитель“ (numărătorul fracției), cifră „цифра“, tipăritură „leйдинys, ceea ce se imprimă (s-a tipărit)“, cerc polar „полярный кругъ“, adunare „сложение; составъ“, identitate „тождество“, pictură „живопись“, lucrare pictată „ceea ce se pictează, pictat“, pensulă „кисточка, кисть“, fracție „дробь“ (fracții ordinare și zecimale), regulator „регуляторъ“, administrare „вѣломство“ (A lucrat în administrația drumurilor), imaginație „воображение“, hidrogen „водородъ“, numitor „знаменатель“ (numitorul fracției), continent „материкъ“ și obiect de ceramică „гончарное изделіе“. Nu după mult timp, mulți dintre acești termeni au ajuns și în manualele de matematică și din alte domenii, în glosarele de termeni și în culegerile publicate chiar în Lituania.

Pentru a cunoaște evoluția terminologiei noastre actuale este important și glosarul inclus în broșura tradusă a lui Samuel Smiles, publicată în 1924, Datoria și sinceritatea, în care sunt explicate „aproximativ două sute de cuvinte și expresii lingvistice nu întotdeauna simple pentru cititor, folosite în această și în alte scrieri de acest fel“ (p. 34). Acestea sunt în principal termeni și cuvinte de etică. Și din acest glosar se prezintă aici, ca și din Glosarul nostru, un mănunchi de termeni selectați, de exemplu: personalitate (personalitate) „Persönlichkeit; ličnost“, fără cusur, -ă și fără cusur „fără defecte, lipsit de defecte, fără cusur“ (el este fără cusur, fără cusur îi este și întreaga viață), obiceiuri morale, -urilor „obiceiuri morale (moralitate)“, moralitate „Sittlichkeit; moralność; nravstvennost’“, ambițios (și iubitor de onoare) „om ambițios, care râvnește la onoare; dorință de onoare, ambiție; ehrgeiziger Mensch, Ehrgeiz; čestoliubivec, -liubije“⁵, sugestie „Einflüsterung, Eingebung; vnušenije (sugestie)“, imoralitate „Unsittlichkeit; niemoralność; beznravstvennost’“, dispoziție „Gemütsstimmung;

⁵ De altfel, în Dicționarul limbii lituaniene nu a fost inclus cuvântul garbánōris, -rė, folosit chiar la începutul explicației pentru ambițiosului și în exemplele de utilizare, cu varianta garbanōris; în ambele ediții ale primului volum nu a fost inclusă nici varianta de accentuare menționată prima în acest glosar, personalitate.

86 S. Keinys | Mintys apie didelį kalbininką ir terminologą Joną Jablonskį 150-tų...

„raspolōženije ducha“, funcționar, –ă „persoană capabilă (și obișnuită) să-și îndeplinească îndatoririle“ (Funcționarul veghează ca și ceilalți să-și îndeplinească cinstit îndatoririle)⁶, rezistență „capacitatea de a rezista îndelung“, dorință „dorință mare pentru ceva (poftă)“, atașament „Anhänglichkeit; priviazan­nost’“, abstinență, abținere „Enthaltsamkeit; vozderžanije, vozderžnost’, vozderžannost’ (abstinență)“, rânduială „Verfassung, Ordnung; stroj, ustrojstvo“, introspecție „Selbstbeobachtung; samonabliudenije“, conațional, –ă „Landsmann…; sootečestvennik, –nica; persoană din aceeași patrie (din aceeași regiune ca cineva)“, formă de guvernare „Regierungsform; sposob pravlenija“, om al societății, –ă „activist social, –ă“, consătean, –că „persoană din aceeași regiune, din același ținut ca cineva; Landsmann; zemliak, zemec“.

Nu există temei să ne îndoim că la pătrunderea tuturor cuvintelor menționate din cele două glosare în limba noastră comună și în terminologia ei, precum și la înrădăcinarea lor, a contribuit în cea mai mare măsură J. Jablonskis. Este mai greu de stabilit care dintre aceste cuvinte au fost într-adevăr create de el însuși. Totuși, pentru cineva familiarizat bine cu scrierile lingvistice și cu celelalte scrieri ale lingvistului, este limpede că el a fost un mare meșter al cuvintelor, ba chiar cel mai mare în epoca sa. Aceasta s-a datorat strădaniei sale necontenite de a cunoaște temeinic și pe larg dialectele și graiurile, folclorul și limba celor mai buni scriitori și, prin urmare, unei percepții excepționale — mai ales în împrejurările vremii, îndeosebi în primele decenii ale secolului XX — a caracterului lituanian al limbii, așa-numitul spirit al limbii; totodată, aplicând cuvintele din prefața manualului Gramatica limbii lituaniene. Manual pentru scriitori și cititori (1901), avea capacitatea de a deosebi numeroase cuvinte străine și „o mulțime de fenomene care întinează fără încetare limba oamenilor noștri“, cu alte cuvinte, de a separa pleava limbii de grăunțe, deoarece „în gramatică trebuie folosite numai grăunțele limbii oamenilor“ (Kriaušaitis 1901: 1). În acest sens l-au ajutat mult buna pregătire filologică și cunoașterea limbilor clasice și a mai multor limbi moderne. Pe calea științei, spre o cunoaștere cât mai profundă a limbii și recunoașterea plevei ei, J. Jablonskis a mers de-a lungul întregii sale vieți de lingvist. De aceea, cu cât trecea timpul, cu atât cuvintele pe care le folosea și le propunea se potriveau mai bine pentru a desemna noțiunile respective; astfel, nu e ușor de spus dacă un cuvânt ori un termen îl auzise undeva, îl găsise în scrieri sau îl crease el însuși. Majoritatea nu poartă semne distinctive individuale, iar nici formațiunile evidente nu par a fi neologisme. Aceste cuvinte nu sunt doar adunate în glosarele alcătuite de el însuși, ci și răspândite în numeroasele sale lucrări scrise, atât despre limbă, cât și despre alte domenii și aspecte ale vieții societății; în cele din urmă, acestea

⁶ În acest cuvânt, se pare că s-au suprapus sensurile de „persoană cu îndatoriri“ și cel al actualului funcționarului.

Terminologija | 2010 | 17 87

în articole redactate de alții sau rostite pe viu celor care întrebau ori cereau sfaturi.

Cât de limpede, simplu și firesc le scria oamenilor J. Jablonskis se vede foarte bine din cărticica sa Kolera artinas – pasisaugokite!⁷, publicată în 1908 ca supliment al ziarului Vilties (Merkelis 1931: 24), din care sunt reproduse aici două fragmente.

1) Holera este o boală cumplită a Asiei. Din Asia, patria ei, ajunge uneori și în Europa și îi seceră oamenii. Îi seceră, de fapt, destul de rar pe oamenii din Lituania, dar îi seceră de multă vreme. De când a început să ne viziteze ținutul, se apropie deja de o sută de ani... (p. 1).

2) Cum poate fi recunoscută holera? Omul bolnav de holeră are diaree, i se dereglează intestinele. Scaunele devin tot mai lichide și mai frecvente. În plus, omul începe să vomite, iar picioarele îi sunt cuprinse de crampe. Durerile se întețesc; omul nu se mai poate stăpâni și strigă cât îl ține gura. Trec câteva ore, iar bolnavul se schimbă cu totul: ochii i se afundă, nasul i se ascute, întregul trup pare foarte slab; pielea se învinețește și se răcește. Bolnavului îi este sete și vrea să bea, dar nu poate, fiindcă vomită numaidecât tot ce înghite (p. 3).

Doar câteva aspecte de ortografie (formele piauna, mūsų, skystyn, akis se scriu acum pjauna, mūsų, skystyn, akys), pentru cineva care nu folosește „ortografia” actuală de internet și telefon, precum și adverbul senai, în locul căruia aproape toți s-au obișnuit sau au fost învățați să folosească seniai, arată că nu toate cuvintele din acea cărticică sunt scrise așa cum a început el însuși să scrie ceva mai târziu și cum se învață astăzi. În rest, aceasta este o limbă deosebit de frumoasă și corectă pentru zilele noastre, deși a fost scrisă cu peste o sută de ani în urmă. A citi textele scrise, redactate ori corectate de Jablonskis este o adevărată plăcere: ideile sunt clare și ușor de înțeles, iar limba este fluentă, precisă, fără cuvinte și expresii de neînțeles. El cunoștea bine resursele limbii, știa să le folosească și, corectând limba altora, nu îngrădea diversitatea exprimării gândurilor.

În numeroasele sale articole menite să cultive limba, J. Jablonskis nu numai că, printre altele, corecta termenii nereușiți, ci și formula considerații generale despre cum ar trebui să fie termenii și cum trebuie desfășurată munca terminologică⁸. Aceste considerații izvorau, înainte de toate, din principiile generale de organizare și cultivare a limbii pe care și le însușise de timpuriu, precum și dintr-un anumit ideal al limbii comune — în termenii săi, al limbii scrise — adică din înțelegerea felului în care trebuie să fie limba pentru ca, rămânând cu adevărat lituaniană, să răspundă cât mai bine nevoilor de comunicare ale societății în toate împrejurările vieții naționale și, mai târziu, ale propriului stat.

⁷ Îi mulțumesc mult colegei Palmira Zemlevičiūtė, care a făcut rost de textul acestei broșuri.

⁸ Pentru detalii, vezi articolul „O trecere în revistă a creării terminologiei lituaniene (până în 1940)”, publicat în vol. XVIII al revistei Kalbotyros (1967), p. 21–25.

88

S. Keinys | Mintys apie didelį kalbininką ir terminologą Joną Jablonskį 150-tų...

Pentru J. Jablonskis și școala sa, temelia tuturor eforturilor de creare și dezvoltare a limbii comune, așadar și a terminologiei, precum și măsura valorii lor era limba vie, numită de lingvist, de obicei, limba oamenilor. Prin acest termen era desemnată limba dialectelor și a folclorului; se menționa, totodată, și limba scriitorilor care au scris și scriu într-o limbă vie (dintre aceștia erau amintiți cel mai adesea, probabil, K. Donelaitis, S. Daukantas, M. Valančius și Žemaitė). Însă, după cum s-a spus, în limba comună nu sunt acceptabile, de aceea trebuie înlăturate, elementele de vocabular, gramatică și de altă natură impuse și însușite de-a lungul secolelor din limbi străine. Acest lucru le-a fost reamintit celor care corectau limba și într-un articol publicat în 1925, „Mărunțișuri și lucruri importante (în știința limbii)”. Răspunzând acolo argumentelor inexacte ale lui A. Vireliūnas în favoarea folosirii lui įsivaizdink plačią upę în loc de įsivaizduok plačią upę, J. Jablonskis a atras atenția asupra chestiunii în următoarele cuvinte: „Pentru a-și susține opinia, autorul articolului aduce numeroase exemple de limbă, adunate din anumite scrieri [este menționat mai jos primul fascicul al dicționarului lui A. Juška. – St. K.] și din vorbirea oamenilor. Dar vânătorul trebuie să fie prudent cu acele scrieri și cu vorbirea oamenilor; prezentând de data aceasta întregul său «adevăr», A. Vireliūnas nu a fost tocmai prudent” (JR IV 305). Iar pentru a fi prudent e nevoie și de știința limbii, și de discernământ. În amplul articol publicat în 1928, mai degrabă un studiu, „Chestiuni din micul nostru dicționar de limbă”, în care se găsesc nu doar foarte multe, după cum spune autorul, „observații separate” cu privire la Trumpo kalbos netaisyklingumų ir barbarizmų žodynėlio al lui V. Kamantauskas, ci și gânduri de sinteză și sfaturi pentru cei care corectează limba, marele dascăl al limbii a scris aceste cuvinte fundamentale, programatice: „Trebuie, mi se pare, să traducem în limba noastră nu atât cuvintele însele, cât sensul lor, într-un mod o m e n e s c”, iar pe cei care corectau limba îi învăța: „corectați o m e n e ș t e și atât!” (JR V 181), dezvoltând apoi ideea astfel: „Corectați în limbă tot ce trebuie corectat, tot ce este spus într-un mod inuman sau incorect; la nevoie, corectați nu doar cuvintele din text pe care autorul acestui mic dicționar le numește barbarisme de evitat” (JR V 184).

În mai multe rânduri, J. Jablonskis i-a învățat pe oameni să creeze și termeni noi, în felul în care ei creează cuvinte obișnuite (JR III 37, IV 143–144, V 14 și altele). Fiind împotriva neologismelor inutile, el a recomandat insistent să nu se inventeze cuvinte și termeni inutili și pretențioși: „<...> să-i lăsăm [limba noastră – St. K.] să crească în felul ei, potrivit regulilor proprii ale națiunii, să nu îndesăm în ea, fără motiv, t o t f e l u l d e n e o l o g i s m e, cel puțin pe cele pe care noi înșine le putem născoci, unul într-un fel, altul în alt fel, al treilea într-un al treilea fel, fără să aducem vreo ușurare reală chestiunii sociale tratate în această limbă” (JR V

Terminologija | 2010 | 17 89

216). Așa scria J. Jablonskis despre neologismele revărsate în broșura Mūsų kalbos ugdymo de A. Vireliūnas, dintre care unele înlocuiau anumiți termeni lituanieni consacrați sau componente ale acestora, de pildă: balsių kaita (balsių kityba), pirmykštės tautos (pradžioiškos tautos), visata (visas visetas), precum și așa-numiții termeni internaționali, de pildă: dialogas (dvikalbis), istorija (būtovė), klimatas (orovė), kultūra (įdarbė), literatūra (raštumenė), metodika (mokysta), organas (kūnojas), pedagogija (auklyba), simbolis (reikšlas) și altele (JR V 213–215). De altfel, chiar la începutul activității sale lingvistice rodnice, lingvistul nostru a formulat esența dezvoltării propriului vocabular: „nu se poate întemeia niciodată pe o excepție [adică pe o abatere – St. K.] atunci când se creează un cuvânt nou pentru scris” (JR IV 22).

O trăsătură importantă și foarte instructivă a caracterului și activității lui J. Jablonskis este lipsa de încăpățânare, disponibilitatea de a ține seama de opinia justificată a altuia și de a lăsa libertatea de a alege. Foarte adesea propunea mai multe corecturi sau variante de exprimare mai bune și mai precise, dorind ca cititorul să aibă de unde alege; cel mai important era însă ca și o folosire diferită de cea propusă de lingvist să respecte legile limbii oamenilor. A. Piročkinas a sintetizat minunat această trăsătură a activității marelui îndrumător al limbii în cartea Prie bendrinės kalbos ištakų, scriind că promovarea limbii populare ca temelie a limbii comune „a fost și o cale profund democratică: nu să impui poporului o limbă «intelectuală», ci să faci, împreună cu poporul, din limba lui limba intelectualilor și a intelectualității” (Piročkinas 1977: 99).

Deși nu a scris cărți sau articole teoretice despre standardizarea limbii comune și terminologie, prin lucrările sale de normare a limbii, prin manualele și cărțile din alte domenii pe care le-a tradus, redactat sau corectat, prin sfaturile oferite specialiștilor din diverse domenii și prin activitatea comună de cultivare a limbii și a terminologiei în anumite întruniri și comisii, el a pus bazele teoretice și practice ale dezvoltării limbii comune, precum și ale terminologiei și ale activității terminologice; în cele din urmă, a format un număr considerabil de oameni activi și devotați muncii pentru limba noastră și terminologia ei, care, la rândul lor, au transmis discipolilor învățătura și spiritul lui Jablonskis.

Evaluând și sintetizând activitatea lingvistului, tovarășul său de drum Juozas Balčikonis scria în primul volum al Jablonskio Raštų: „Atât timp cât limba noastră va răsuna printre neamurile acestui pământ, ea, curățată de el de gunoaiele străine, limpezită și îmbogățită cu cuvinte noi, îi va vesti numele din generație în generație. Dintr-un mijloc rudimentar de comunicare între țărani, așa cum era socotită limba lituaniană, în aproape o jumătate de secol de muncă neîntreruptă, el a făcut-o un instrument desăvârșit al gândirii, potrivit pentru a fi folosit în toate domeniile organizate cultural ale națiunii—

90

S. Keinys | Mintys apie didelį kalbininką ir terminologą Joną Jablonskį 150-tų...

to gyvenimo srityse“ (J. B. 1932: XI). Tarsi tęsd amas šias mintis, kalbininkas Alfonsas Kalnius atsiminimuose apie J. Jablonskį po keturiasdešimt metų teigė: „Be Jablonskio didžiulio indėlio tiesiog neįmanoma suprasti mūsų bendrinės kalbos – didžiausios tautos kūrybos ir turto – susidarymo“ (Kalnius 1974: 19). J. Jablonskis buvo didžiausias dabartinės bendrinės mūsų kalbos kūrimo meto triūsėjas. Jis įstatė tą kalbą į brandos kelią ir gerai pavarė į priekį jos brandinimo darbus. Į tą kelią jis įstatė taip pat mūsų terminologiją ir pats buvo žymiausias ypač mokykloms ir viešajam gyvenimui reikalingų terminų kūrėjas. Tuo atžvilgiu J. Jablonskis gali būti vadinamas dabartinės mūsų terminologijos tėvu.

Scrierile lui J. Jablonskis sunt de multă vreme clasice în lingvistica și normarea limbii noastre. Mai multe generații au trecut prin școala lui lingvistică. Și astăzi ar trebui să o urmeze toți cei cărora le pasă de caracterul lituanian al limbii, dar mai ales ar trebui să se întoarcă la ea școlile noastre. Iar universitatea lui Jablonskis ar trebui absolvită, adică moștenirea sa ar trebui studiată și înțeleasă cât se poate de temeinic, de fiecare persoană care lucrează cu limba, în special de numeroșii normatori și corectori ai limbii de astăzi. Dacă vrem ca limba noastră străveche să rămână lituaniană și pe viitor și să fie o sursă de mândrie națională, trebuie să nu lăsăm să se stingă lumina lui Jonas Jablonskis–Rygiškių Jonas.

SURSE ȘI BIBLIOGRAFIE

Druviete I. 1990: Kārlis Mīlenbahs, Rīga.

J. B. 1932: Trumpas gyvenimo aprašymas. – Jablonskio Raštai. Redagavo J. Balčikonis. Kaunas. T. 1, XI–XXVIII.

JR I–V: Jablonskio Raštai. Redagavo J. Balčikonis. Kaunas, 1932–1936. T. 1–5.

Kalnius A. 1974: [Atsiminimai apie J. Jablonskį]. – Mūsų kalba. Nr. 7, 16–19.

Kolera artinas – pasisaugokite! Parašė Rygiškių Jonas. Vilnius, 1908.

Kriaužaitis P. 1901: Lietuviškos kalbos gramatika. Rašytojams ir skaitytojams vadovėlis. Tilžė.

LKŽ I–XX: Lietuvių kalbos žodynas. Ed. resp. J. Balčikonis (vol. 1–2), K. Ulvydas (vol. 3–5, 11–16), J. Kruopas (vol. 1–2, 6–10), V. Vitkauskas (vol. 17–20). Vilnius, 1941–2002.

Mašiotas Pr. 1930: Šis tas iš Rygiškių Jono sunkaus gyvenimo. – Kalba. Sąs. 2, 44–48.

Merkelis A. 1930: Jonas Jablonskis. – Kalba. Fasc. 2, 7–36.

Merkelis A. 1931: Jablonskio bibliografija. – Archivum Philologicum. Kn. 2, 15–37.

Mūsų žodynėlis. „Vargo mokyklos“ priedėlis. Surinko Rygiškių Jonas. Voronežas, 1918.

Palionis J. 1959: J. Jablonskio kalbiniai taisymai. – J. Jablonskis. Rinktiniai raštai. Vilnius. T. 2, 5–54.

Piročkinas A. 1974: Jono Jablonskio gimimo metrikai. – Mūsų kalba. Nr. 7, 34–38.

Piročkinas A. 1977: Prie bendrinės kalbos ištakų. J. Jablonskio gyvenimas ir darbai 1860–1904 m. Vilnius.

Piročkinas A. 1978: J. Jablonskis – bendrinės kalbos puoselėtojas, 1904–1930. Vilnius.

[R. J.] Glosar. – Smailsas S. Pareiga ir tiesumas. Moksleivių vertimas (su žodynėliu). Šiauliai, 1924, 34–55.

Skardžius Pr. 1930: Jonas Jablonskis †. – Kalba. Fasc. 1, 5.

Skardžius Pr. 1931: J. Jablonskis. – Archivum Philologicum. Kn. 2, 5–14.

Smetona A. 1930: Trăsături din amintiri. – Kalba. Fasc. 2, 37–44.

Vaičiūnas V. 1930: Amintindu-mi de răposatul Jonas Jablonskis. – Kalba. Fasc. 2, 66–68.

Žemaitis Z. 1956: Iš atsiminimų apie J. Jablonskį. – Literatūra ir kalba. Vilnius. T. 1, 32–39.

Terminologija | 2010 | 17

9 1

GÂNDURI DESPRE MARELE LINGVIST ȘI TERMINOLOG JONAS JABLONSKIS. CU OCAZIA A 150 DE ANI DE LA NAȘTEREA SA

Articolul oferă o prezentare generală a contribuției marelui lingvist lituanian, profesorul Jonas Jablonskis (1860–1930), la dezvoltarea, normarea și consolidarea limbii lituaniene standard moderne; la sporirea rolului acesteia și extinderea funcțiilor sale; precum și la dezvoltarea terminologiei lituaniene, aproape de la începutul mișcării de renaștere națională, la sfârșitul secolului al XIX-lea^th. El și-a desfășurat activitatea în condiții foarte dificile, marcate de persecuțiile țariste, interzicerea presei lituaniene cu alfabet latin (până în 1904), polonizarea și rusificarea țării și, în cele din urmă, în statul independent al Lituaniei, reînființat în 1918. În aproape cinci decenii de activitate intensă, limba lituaniană standard a ajuns la maturitate. Articolul prezintă, de asemenea, principiile teoretice ale normării limbii, precum și crearea și dezvoltarea terminologiei, în care Jablonskis a avut un rol important.

Rolul lui Jablonskis în dezvoltarea limbii lituaniene standard a fost atât de important, încât, încă din timpul vieții sale, a fost numit părintele limbii lituaniene standard.

Primit la 2010-12-03

Stasys Keinys Institutul Limbii Lituaniene Str. P. Vileišio 5, LT-10308 Vilnius E-mail: [email protected]

92 S. Keinys | Mintys apie didelį kalbininką ir terminologą Joną Jablonskį 150-tų...