LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, VI

LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

CÂTEVA OBSERVAȚII PRIVIND TOPONIMIA PĂRȚII DE SUD-VEST A RSS LETONE

V. DAMBE

Teritoriul examinat a fost ales de la țărmul Mării Baltice — Rucava — în vest până la râul Mūsa, respectiv Ceraukste, în est, aproximativ până la Liepāja, Skrunda, Saldus, Dobele și Jelgava în nord, iar în sud până la republica noastră vecină — RSS Lituaniană. Precizând mai exact zona de contact cu Lituania, trebuie spus că teritoriul examinat se întinde aici de la raionul Kretinga până la raionul Pasval[a] (conform hărții din 1956).

În partea de vest a teritoriului menționat, înainte de secolul al XIII-lea, adică înainte de venirea Ordinului german, locuiau curonienii, iar în partea de est — zemgalii. După luptele pentru libertate, grele și sortite eșecului, de la sfârșitul secolului al XIII-lea, zemgalii s-au răspândit și au fost împrăștiați. Mărturiile lingvistice permit concluzia că o parte dintre ei s-a stabilit și în partea de sud a fostului teritoriu curonian, de-a lungul actualei granițe cu Lituania, cu excepția câtorva regiuni, de pildă Rucava, Dunikas și Nīgranda. J. Endzelīns exprimase deja această idee la vremea sa, în articolul „Note despre numele și dialectul zemgalilor”, FBR V 9. Ideea a fost confirmată și de materialele toponimice. Desigur, ca în orice fost teritoriu curonian, aici, alături de particularitățile zemgaliene, se întâlnesc și unele particularități curoniene; de pildă, unele toponime prezintă prelungirea, specific curoniană, a grupului de sunete tautosilabic -ir- înaintea unei consoane sau o transformare ulterioară a vocalei sale, precum -birze (nu -birze) me în Priekule, U IV 95; Zirņu degšna (nu Zirņu-) me în Sātiņi, U IV 156.

În schimb, în centrul vechii Zemgale, în jurul actualului Dobele, la sfârșitul secolului al XIII-lea au sosit latgalienii, respectiv letonii, după ce zemgalii învinși fuseseră alungați sau fugiseră de acolo. În această regiune, unele particularități caracteristice zemgalilor s-ar fi putut pierde și manifesta prin anumite particularități letone.

Toponimia părții de sud-vest a RSS Letone, care include și hidronimia, reflectă 1) particularități curoniene în zonele propriu-zis curoniene; 2) particularități zemgaliene în zonele zemgaliene și 3) influențe ale limbii lituaniene, mai ales de-a lungul graniței cu Lituania.

247

1. PARTICULARITĂȚI CURONIENE ȘI ZEMGALIENE

1. Lungimea vocalelor înaintea lui r tautosilabic și anaptixă

Una dintre cele mai caracteristice particularități ale limbii curoniene este prelungirea vocalelor scurte vechi înaintea lui r tautosilabic și a consoanei următoare. J. Endzelīns a recunoscut acest lucru cu mult timp în urmă (vezi La. gr. 2. § 5, 64. §, 65. §). Dacă în limba literară letonă ar și er, pronunțate cu intonație întinsă și descendentă, devin ār și ēr, în timp ce intonația frântă nu produce lungirea vocalei, în graiurile curoniene se pronunță lung atât ar, er cu intonație întinsă și descendentă, cât și cele cu intonație frântă; în plus, în sud-vestul Kurzemei se lungesc și i și u înaintea lui r tautosilabic și a consoanei următoare, indiferent de intonație. În plus, în unele locuri, aceste ir și ūr devin ier și uor. Astfel, acolo unde se pronunță grupul de sunete ar: Bārta (u E II 161, fostă parohie E II 38; cf. lituan. Bartuva u Luk 159; în graiurile zemgaliene: Bar̦ta, Bārtava), Vārnupis u în Rucava, U IV 99 (lituan. Varnupỹs, fostă parohie; parohia Biržai, Lki; în graiurile zemgaliene: Var’nupe), Sarte² u în Aizvīkōs, U IV 18 k (lituan. Sartė u în fosta parohie Girkaņi, Lki; în graiurile zemgaliene ar fi: Sar’te) etc.

Cu grupul de sunete er, de pildă, Bēržnieki² z la Ciecere, U IV 113 (în zemgaliană ar fi: Ber’žnieki), Cērps z în Asīte, U IV 13 (în zemgaliană: Cēr’ps), Pērkuōns² z în Asīte, U IV 13, și în Rucava, U IV 97 k (în zemgaliană: Pēr’kuōns), Zeberkši² z la Ciecere, U IV 113 (la zemgali: Zeberkši).

Cu grupul de sunete ir: Girkales (în limba literară: Dzir̦kales-) șanț în Rucava, U IV 99 (cf. lituan. Girupis, Luk 167), Malkirte di în Rucava, U IV 99 (în limba literară: Malkcirte sau Malcirte), Zvirbulis z în Rucava, U IV 97 (în limba literară: Zvirbulis; cf. lituan. žvirblis, Dlž).

Cu grupul de sunete ur: Kūrša casă în Rucava, U IV 96, Kuōrši (sau Kurši) z în Ciecere, U IV 113 (în limba literară și în graiurile zemgaliene: Kurši), Pūrvs z în Nīgranda, U IV 47 (în limba literară Purvs), Jūrgu conacul Jūrgu în Nīgranda, U IV 47 (în limba literară: Jūrgu-).

În teritoriul curonian, păstrarea vocalelor scurte se întâlnește doar în cazuri izolate, în apropierea graiurilor zemgaliene și a graniței cu Lituania; de pildă, în Rucava: Bārbina casă, U IV 97 (în locul formei așteptate Bārbina-), Stērvens² z în Asīte, U IV 13 (în loc de Stērvens) etc.

În schimb, cea mai caracteristică trăsătură a limbii zemgaliene este păstrarea vocalelor scurte originare în grupurile tautosilabice cu r înaintea unei consoane, respectiv conservarea vocalelor scurte vechi. În special, odinioară această păstrare a vocalelor scurte originare era legată de anaptixă, adică de inserarea unui sunet vocalic scurt după -r. Astăzi, în vorbirea cotidiană, anaptixa a dispărut adesea sau este pe cale să dispară; și vocalele scurte originare se adaptează pronunției limbii literare, deoarece, pe măsură ce nivelul cultural crește rapid, particularitățile graiurilor dispar repede sub influența limbii literare, auzite în emisiunile radio și televizate și învățate la școală. Și cei veniți din alte locuri contribuie la dispariția particularităților graiurilor. Numai în vorbirea celor mai vârstnici locuitori și a copiilor de vârstă preșcolară, precum și în toponime și nume de familie, se mai observă tendința de a păstra vocalele scurte originare și anaptixa.

J. Endzelīns a indicat anaptixa drept posibilă trăsătură a vechiului dialect zemgalian, de pildă în La. gr. 2. § d și 66. §), Latviešu valodas skaņas un formas¹ 2. § d și

¹ Riga, 1938.

248

64. §. Există locuri chiar și pe fostul teritoriu zemgalian, de pildă, după cum s-a spus deja, într-o zonă destul de întinsă din jurul Dobelei, unde acest fenomen nu este cunoscut. Se presupune că aici s-au stabilit latgalieni sau letoni veniți din teritoriul Latgalei și Vidzemei de mai târziu. În schimb, în partea sudică a fostului ținut al curonienilor, anaptixa este cunoscută; acolo, după cum s-a spus, zemgalienii s-ar fi stabilit în secolul al XIII-lea.

În toponimele regiunilor zemgaliene, scurtimile originare se regăsesc în atestările mai vechi; de pildă, în 1811, la Džūkste este consemnat numele unei gospodării „Kareckle“, dar în 1835, în locul acestuia, apare deja „Karkle“ U V 403 = Kārkli; în 1811, la Eleja, z „Tscheresi“, mai târziu Čērši U V 406; în 1811 și 1835, la Jaunpils, respectiv la Smukās sau Remte, „Turake“ U V 485 — mai târziu Turķi (?); la sfârșitul secolului al XIX-lea, pl la Blīdene, „Barabala“ B U V 470, mai târziu Bar'balas.

În anii treizeci, J. Plāķis a notat scurtimile originare de pe teritoriul zemgalian în culegerea sa de toponime publicată de universitate. Chiar și atunci, vocala anaptixei era adesea atât de scurtă, încât calitatea ei nu a putut fi determinată. Astăzi, anaptixa este și mai greu de perceput, întrucât adesea a dispărut cu totul sau a lăsat doar urme infime. Autoarea s-a convins de acest lucru în vara anului 1961, când, după opt ani, a străbătut din nou zona dialectală tipică a Zemgalei — Blīdene, în vestul vechii Zemgale. Numai o bătrână a trimis-o la prietena ei și i-a spus să meargă la Stemberģene, pe care toți ceilalți o numesc Stember’ģeni sau Stemberģeni. Trebuie menționat că în anii douăzeci, toți localnicii de aici rosteau anaptixa în mod regulat și destul de clar. Încă în 1953, anaptixa se auzea frecvent.

În consemnările din anii treizeci, calitatea vocalelor inserate a fost redată cel mai bine în regiunea zemgaliană situată pe vechiul teritoriu curonian, de pildă, la Ezere, Kursīši, Ruba și în alte locuri. Astfel: Var'nas z la Ezere U IV 115 „Vārnas“, Ber'zi z la Kursīši U IV 129 „Bērzi“, Ver'ša mlaștină la Ezere U IV 116 „Verša-“, Ver'mji z la Kursīši U IV 129 „Vērmi“, -birze me la Ruba U IV 150 „-birze“, Zvir'buļi z la Ezere U IV 115 „Zvirbuļi“, Jur'gu muižu la Ezere U IV 115 „Jurgu-“, -pur'vs pl la Bārta U IV 69 „-purvs“.

Pe vechiul teritoriu al Zemgalei, încă din anii treizeci, vocala anaptixei era percepută mai neclar. În unele locuri a fost posibilă identificarea calității ei, de pildă, la Annenieki, ti Atsperētenes tilts U V 456 „Atspertenes“, la Lieplatone, z Staraki U V 426 „Stārki“, me -pur'vs U V 427 „-purvs“, la Zaļenieki, z Ķer'kšļi U V 451 „Ķerkšļi jeb Ķērkšļi“, di Var'žu dīķis U V 451 „Varžu-“ și altele. În celelalte locuri, anaptixa este notată fie prin e răsturnat minuscul, care indică un sunet scurt și imprecis, de pildă, la Biksti, u Ber'ze U V 468 „Bērze“, la Blīdene, Starka dīķis U V 469 „Stārka-“, la Lestene, z Spir'gas U V 486 „Spirgas“, la Vilce, z Zirni U V. 443 „Zirni“ și altele; sau este indicată doar scurtimea sunetului tautosilabic respectiv, de pildă, la Biksti, pl -kārkļi U V 468 „-kārkļi“, la Vecauce, di Ģēr'vis U V 463 „Ģērv is“ și altele.

Pe baza materialelor expedițiilor din anii cincizeci ale Institutului de limbă și literatură al Academiei de Științe a RSS Letone, se delimitează mai precis regiunile în care anaptixa se mai aude, mai mult sau mai puțin, și cele în care a dispărut, lăsând loc pronunției limbii literare. Anaptixa, folosită mai mult sau mai puțin clar și mai des sau mai rar, a fost auzită și în mai multe locuri despre care nu existau până acum informații, de pildă, la Īle, Penkule, Sniķere, Ukri, Vadakste și Vilce — pe vechiul teritoriu al Zemgalei — și, mai rar, în partea de sud-est a regiunii Saldus — pe vechiul teritoriu al Kursei. În expediții nu s-a mai reușit perceperea anaptixei la Aizviķi, Bārta, Bunka, în sudul regiunii Embūte, la Gramzda, Sātiņi,

249

la Vaiņode — pe vechiul teritoriu al Kursei — și la Platone — pe vechiul teritoriu al Zemgalei, unde anaptixa fusese cunoscută odinioară.

Nu se poate stabili cu certitudine dacă sunetul anaptixei era pretutindeni același. J. Endzelīns, în La. gr. § 66, spune că în unele locuri, de pildă, la Ezere, Nica și Virga, era un sunet a normal, însă în alte părți, de cele mai multe ori după er — un e foarte scurt; după ar, ir, ur — un a scurt, mai rar un e scurt. Rareori, în anaptixă s-a auzit un i scurt, de pildă, la Lielplatone. În unele locuri, de pildă, la Strutele și Vecauce, timbrul vocalei anaptixei nu a putut fi determinat.

În urma unor studii atente la Blīdene s-a concluzionat că după r tautosilabic, care urmează după a, se inserează un a scurt, de pildă, Bārbala pl p „Bārbala“; după i — un a scurt, uneori e, Biŗāži z p „Birži“, Stiŗānu sau Stiŗēnu plāvele pl p „Stirnu“; după e, care sub influența anaptixei este întotdeauna deschis — un e deschis scurt — Beŗže u p „Bērze“; după u — un a scurt, de pildă, Vēbuŗaga me p „Vēburga“.

În alte locuri de pe teritoriul zemgalian, când timbrul vocalei anaptixei poate fi perceput, se observă manifestări asemănătoare, cu unele variații. După ar tautosilabic se inserează de obicei un a scurt; numai rareori, de pildă, la Kursīši, se aude în paralel cu a un e scurt, de pildă, Kar'kliņi z U IV 129 „Kārkliņi“. După er se inserează atât a, de pildă, Kerakšli z Zaļeniekos U V 451 „Ker(k)šli vai Kērkšli“, cât și e închis, de pildă, Vermji z Kursīšos U IV 129 „Vērmi“, precum și e deschis, de pildă, Beŗzi z Kursīšos U IV 129 „Bērzi“. După ir se observă atât a inserat, de pildă, Sirəsniņas z Ezere U IV 115 „Sirsniņas“, cât și e, de pildă, Birəznieki² z Rubā U IV 149 „Birzenieki“, precum și e deschis, de pildă, Girēti mz Nicā U IV 86 „Gir(i)ti“, și i, de pildă, Spirģis, nume de familie la Nica U IV 87 „Spirģis“. După ur se aude de obicei a, de pildă, Burəbas z Nicā U IV 86 „Burbas“, dar uneori și e, de pildă, tot acolo, la Nica, Urbēņi² U IV 86 „Urbēņi“, precum și e deschis, de pildă, -purēvs la Kursīši U IV 130 „-purvs“.

La Blīdene, timbrul vocalei scurte inserate a se aude cel mai clar după ur. O particularitate a graiului din Blīdene și a multor altor graiuri zemgaliene, mai ales pe vechiul teritoriu al Zemgalei și în apropierea acestuia — de pildă, la Auri, Biksti, Īle, Jaunpils, Lielauce, Ruba, Vadakste și în alte locuri — este că la rostirea lui r tautosilabic se aude și intonația dacă silaba respectivă se pronunță inițial (inclusiv în limba literară) cu intonație prelungită sau frântă, dar intonația nu se distinge dacă silaba are intonație descendentă, de pildă, Kaŗāavu kalns ka, -safags mzs, dar Darza dīķis di la Blīdene p. Adesea, ar și er tautosilabice, când sunt prelungite și au intonație descendentă, capătă durata vocalelor din limba literară. Pe ici, pe colo, în asemenea cazuri s-au păstrat totuși ecouri ale anaptixei, chiar dacă vocala a devenit lungă, de pildă, la Penkule, Zaļenieki și în alte locuri.

2. n tautosilabic

Așa cum a remarcat deja J. Endzelīns în Gramatica limbii letone, § 2 c, § 83, curonienii au păstrat în limba lor n-ul tautosilabic n, care a dispărut din limba latgaliană, respectiv letonă. În numele de locuri, acest n se reflectă pe deplin. Desigur, deoarece în fiecare regiune a existat o continuă mișcare a populației, unii plecând și alții venind, iar în familii s-au stabilit oameni din alte ținuturi, numele de locuri nu reflectă în mod consecvent, în toate cazurile, nici particularitatea tocmai menționată, nici altele; totuși, vechea tendință curoniană se mai poate observa și astăzi. Nu o atestă însă numele de locuri având la bază împrumuturi din limbile germanice și livonă, în care n-ul tautosilabic n se păstrează uneori și în letonă (adică în limba întregii națiuni letone), de exemplu, Ēlandes butka mz în Nīgranda U IV 47 < v. Elend, Lindas² mz în Nica U IV 86, Lindas mājas z în Pērkone U IV 91,

250

Lindenē² pârâu Skrunda U IV 159, Lindenes pârâu în Lutriņi U IV 134 < v. Linde; cf. de asemenea est. Lindi sat.² Se știe că n tautosilabic s-a păstrat nu numai în curoniană, ci și în întreaga limbă letonă, inclusiv în împrumuturile din limba lituaniană, de exemplu, Laņkutis U IV 73 ori Laņkuči E II 38 cătun în Dunikā, Laņkutis cătun în Rucava E II 44, Laņkuti fermă în Nica U IV 86; cf. lituan. Lankučiu kaimas, sat în raionul Klaipėda, Lats 779, lituan. nume pers. Lankutis și prus. nume pers. Lankut Trautm 51 s. v. Lankut. Totuși, în fosta regiune curoniană există atât de multe nume de locuri cu n tautosilabic păstrat, încât nu le putem considera pe toate împrumuturi. Aici întâlnim, de exemplu, cuvântul banda — Bandas kalns în Aizpute E II 5, Bandēnes lângă Briņķi E II 11, pârâu în Embūte U IV 32, Bandēnieku sudmalas la Pērkone U IV 91 etc.: bānda I 1 „parcela de câmp atribuită ca leafă de stăpân slugii sau semănătura de pe ea” ME, căruia îi corespund lituan. bandā 1 Dlž, nume de sat Banda în fosta parohie Smalvi Apg 539, nume de sat prusace Bandayn și Bandun Apr 16 etc. În teritoriul latgalian, respectiv leton, i-ar corespunde *buoda. Cuvântul laņka ca atare, în derivate și în grupuri de cuvinte, îl găsim în toponime din mediul curonian în aproximativ 60 de locuri³, de exemplu, Laņka pârâu (și lângă el) în Laža U IV 45, E II 18, în Nīgranda U IV 48 etc., Laņkas dārzs câmp în Rucava, Laņksež cătun în Durbe E II 39; cf. lituan. laņkā Dlž, Laņkā câmp în fosta parohie Panemune, pârâu în fosta parohie Balninkai, sat în fosta parohie Imbradas, Laņka pârâu în fosta parohie Panemunas, Laņkakjemis sat în fosta parohie Kruona, Laņkupis râu în fosta parohie Seda etc. Lki, Lankos Lauko kaimas sat în raionul Plungė Lats 779, nume de sat prusac Lankaym Apr. 82. Cf. de asemenea slavona bisericească ląnka „golf marin, vale, pajiște”, rus. лука „cot, curbură, teren de pajiște sau pădure de pe cotul unui râu, drum adâncit, vale”, pol. łąka „pajiște” LeW 339. În letonă i-ar corespunde aici cuvântul luoka. Curge râul mare Veņta E II 158 = lituan. Ventà Lki; la Rucava există casa Meņca E II 44, la Gaiki Meņču pļava U IV 121 k, la Vecpils Meņču purvs U IV 105 și în alte locuri formațiuni asemănătoare. Forma autentic letonă ar fi *miecā, *miece; cf. lituan. mēņķe Dlž, LeW 436. Ici și colo, și în Kurzeme, cuvântul liņga apare în toponime, de exemplu, Liņga lac în Nogale E II 118, Liņgas dīķis iaz în Zante U IV 239 k, „Liņge” cătun în Grobiņa, atestat în 1858 U IV 81, și în Pērkone U IV 93. Cuvântului liņga i-ar putea corespunde unealta de aruncat cunoscută nouă, liņga, care probabil este < lib. ling sau liņga LW 195, 198, respectiv est. ling „праща (praștie, unealtă de aruncat)” J. Tamm 285; rădăcina acestui cuvânt poate fi însă aceeași ca în cuvântul lituanian liņginti, liņguoti Dlž, adică letonă „a se legăna, a se clătina”, sau liņge 1 „băț de sprijin” Dlž; cf. de asemenea LeW 331 s. v. laigyti. Avem orașul Skrunda, a cărui formă autentic letonă ar fi *Skrūda. Aici au fost menționate doar câteva exemple: sunt multe asemenea exemple și ele susțin concluzia lui J. Endzelīns privind păstrarea lui n tautosilabic în limba curoniană și a urmașilor acesteia.

Despre particularitățile limbii vechilor zemgalieni s-a scris puțin. Se pot menționa aici opiniile lui J. Endzelīns, indicate mai sus, privind scurtimea vocalelor în grupurile tautosilabice înaintea consoanei r, observațiile lui P. Šmits despre realizarea lui ķ, ģ ca ķ, ģ în articolul „Despre etnia zemgalienilor și a selienilor“, FBR I 48 ș.u., precum și notele lui K. Būga la articolul lui P. Šmits — Kalba ir Senovė I 85. După o analiză detaliată a numelor de locuri din Blīdene, localitate tipică pentru un singur grai zemgalian, și după stabilirea răspândirii lor

² Lvv I 2, p. 308, s. v. līndas². La baza multora dintre aceste nume de locuri se poate afla și rădăcina verbului lituanian lišti, întâlnită, de exemplu, în derivatele lituaniene lindynė, lindynė „ascunziș, adăpost, loc de refugiu“ LeW 377 s.v. lišti. Cf. și numele de locuri lituaniene Lindynė pu în fosta parohie Varniai Lki, Lindynės me în fosta parohie Viduklė Lki, Lindynė pu în fosta parohie Varniai Lki etc.

³ Vezi Lv I 2, 256—258.

251

În 1959, V. Dambe a exprimat, în volumul omagial dedicat academicianului J. Endzelīns, ideea că păstrarea lui n tautosilabic, ca în lituaniană, prusacă veche și curoniană, în contrast cu limba latgaliană, respectiv letonă, ar putea fi considerată o particularitate a limbii zemgaliene pe întreg teritoriul Latvijas PSR. Printre numele de locuri de aici se află, desigur, și câteva în care n-ul tautosilabic a dispărut sau în care apar în paralel ambele forme — cu și fără n tautosilabic —, de exemplu, Luōkene sau Lūocene pļ p, dar Lāņkas me p, Lāņkas pļ p (cf. lituan. lankà etc.; vezi mai sus), Rinka(s) strauts sau Rika strauts stt și pļ p (cf. lituan. Rinkai + mu în fosta parohie Mėrkinė Lki, Rinku vienkiemis în districtul Nemenčinė Lats 907) etc.

O parte constă din împrumuturi în care n tautosilabic s-a păstrat în mod regulat, de exemplu împrumuturi din limbile germanice, precum Brandavīnene pļ p < lv. brandewin, Grenču kruogus < v. Grenze, Rundāle pļ < vlv. rundel „ceea ce este făcut circular” MnW III 531. Câteva împrumuturi provin din limba livonă — Īņi + z p, Īņu ezers p < lib. i’nnõ „a adormi” LW 73, uņ „somn” LW 452, Kangaru kalns p < lib. kāngar „ridicătură ondulată a terenului (în pădure)” LW 112. Drept lituanism trebuie considerat numele de gospodărie Briņķi E II 143 și p: lit. brinkti Dlž, LeW 53 (s. v. brangùs), Lž I 863 sau brinkis Lž I 861, Lž 126.

Pentru aproximativ 8 baze de toponime din Blīdene cu n tautosilabic se găsesc paralele în limba lituaniană, de exemplu banda, lanka, menționate deja mai sus, precum și Baņdzene pļ p < baņga ME (cf. lit. bangà Dlž, Lž), Buņci z E II 143 și p (potrivit informațiilor de până acum, întâlnit în 7 locuri în regiunea curoniană și în 7 în cea zemgaliană; cf. lit.: buņķis sau buņķis Lž I 953, 954). Mai trebuie menționate aici toponimele: Ēņcene pļ p: lit. enkiuoti Lž, ēņgti Dlž; Ģiņterenes pļ p: lit. ģiņtaras Dlž (leton. dzintars, respectiv dzītars ME); Īņdžu māja + z p: lit. iņgsti LeW 10 s. v. angùs, iņgti Dlž, iņgti Dlž, iņgis Dlž; Vēņteru kalns p: lit. vēņteris Dlž etc.

Pentru aproximativ nouă nume de locuri din Blīdene cu n tautosilabic nu există paralele directe în limba lituaniană, de exemplu, Dūņki z E II 143 k: letonă duokis ME sau duocis „vas de sare“ (?), Īņta kalns p: antroponimul Inte, s. v. Indriķis, în dicționarul lui Ulmanis, p. 351, Juņgaiņis pļ p: letonă Jūgaiņi (ca z în Penkule E II 81): letonă jūgs ME (lituan. jungas Dlž), Kļeņces z E II 143 k: letonă kliecis „partea de jos a unei pâini, când este cleioasă și nedezvoltată“ ME, kliekis 1 „masă cleioasă, nedezvoltată, sol greu, argilos“, 2 „pâine necoaptă, cleioasă“ ME, saklieķēties „a deveni cleios, nedezvoltat“ ME (?); Plūņci z E II 132 și p: letonă plūcis „se spune despre o persoană care este complet udă de ploaie“ EH (cf. și lituan. plūnkti 4 Dlž); Puņkas pļ p, Rinkas- pļ, str (vezi mai sus) etc.⁴ Multe dintre aceste cuvinte întâlnite în Blīdene apar ca nume de locuri și în alte teritorii zemgaliene. În plus, și în alte părți ale mediului zemgalian se întâlnesc numeroase cuvinte cu n tautosilabic, dintre care o mare parte nu poate fi considerată împrumuturi. Să menționăm doar câteva. Astfel, în Vecauce se află Aņģes z E II 129, Aņģu purvs în Ilė U V 480, Aņģi z în Bērze E II 72, Aņģenes pļ în Bērze U V 388 și p etc. Se poate presupune că aici corespund lituan. angis Dlž, letonă uodze ME, prusacă angis, latină anguis LeW 10 s. v. angùs. Acest cuvânt se întâlnește și în câteva locuri din nordul Vidzemei (de exemplu, Aņģis pu în Sēļi p, z în Ģēri E I 92, Aņģi z în Ternēja E I 107, Aņģa kalns la în Sēļi p, Aņģene un golf al lacului Burtnieki și Aņģītis + ez, la., pu și +z în Sēļi p, Aņģītis z în Rencēni E I 101 etc. Lvv I 1 s. v. aņģes),

⁴ Pentru aceste cuvinte, vezi mai detaliat articolul lui V. Dambe „Numele de locuri din Blīdene ca martori ai trecutului“, în volumul de scrieri dedicat acad. J. Endzelīns, Riga, 1959, 436—438.

252

unde poate fi comparat cu est. hang „сургоб“ J. Tamm 85, dar nu este imposibil ca și acolo să fi existat cândva zemgalii, ale căror urme lingvistice s-au păstrat în numele de locuri. În favoarea acestei ipoteze pledează și unele dintre celelalte nume de locuri, dintre care câteva sunt menționate mai departe în acest articol, precum și câteva alte mărturii lingvistice, care nu vor fi examinate aici mai îndeaproape. Voi atrage atenția doar asupra problemei nerezolvate a originii dialectului median al limbii letone, respectiv a ariei limbii literare. Graiurile dialectului median traversează centrul teritoriului RSS Letone de la nord-est la sud-vest, cuprinzând ținuturile din centrul Vidzemei și Zemgalei. De obicei se consideră că, începând din secolul al XIII-lea, în Latgale și Vidzeme (cu excepția teritoriului livon din vest) au trăit latgalienii sau letonii⁵, care, după înfrângerea zemgalilor în secolul al XIII-lea, s-au stabilit și în centrul Zemgalei, iar limba lor a stat la baza graiurilor dialectului median. Totuși, se pune întrebarea dacă formarea acestui dialect median nu se datorează în mod esențial tocmai zemgalilor, care ar fi locuit cândva și în Vidzeme. În Zemgale există un singur dialect, dar urmașii latgalienilor, respectiv ai letonilor, au două: zona dialectului median, destul de asemănătoare cu graiurile din Zemgale, și dialectul de munte, foarte diferit. Unele trăsături ale limbii dialectului de munte pot fi explicate prin influențe ulterioare, dar altele nu. De aceea, există temeiuri să se creadă că influența zemgalilor în Vidzeme a fost cândva considerabilă. Nu există informații sigure despre când și în ce număr au ajuns acolo — dacă în secolul al XIII-lea, fugind după înfrângerea din luptele pentru libertate sau fiind deportați de Ordin, ori dacă au ajuns acolo cu mult mai devreme. La începutul secolului al XV-lea, Ž. de Lanua (Gillebert de Lannoy), în relatarea călătoriei sale⁶, îi menționează pe zemgali și pe drumul de la Riga la Narva. În ultimele câteva decenii, arheologii nu au cercetat problema zemgalilor din Vidzeme. În anii treizeci, în Vidzeme au fost descoperite necropole tumulare zemgale la Lielstraupe, Vecpiebalga, Krape, Krimulda, Ķeipene, Līgatne, Nītaure⁷, adică pe un teritoriu situat la sud-vest de aria de răspândire a Anģu menționată mai sus. Aceste constatări nu au fost puse la îndoială, iar arheologii E. și R. Šnore din RSS Letonă sunt convinși că acestea sunt într-adevăr morminte zemgale, după cum a declarat, în cadrul unei consultații, arheologul E. Šnore de la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a RSS Letone.

Atât în mediul curonian, cât și în cel zemgal și în Vidzeme, mai ales de-a lungul litoralului, în numele de locuri apare cuvântul reņģe. Dacă în Vidzeme și, mai recent, pe ici, pe colo, și în partea de nord a Kurzemei⁸ acesta poate fi pus în legătură cu peștișorul marin — reņģi „clupea harengus L“ ME, numit în lituaniană strimala, strimulė, strimelė „mellota vulgaris“ LeW 923 (unde este considerat un posibil împrumut din germană) și căruia îi corespunde liv. reņģ⁹, atunci reņģe din Zemgale și din restul Kursas nu poate fi în niciun caz pus în legătură cu acesta, deoarece peștișorul în sine este numit aici de obicei strimalu, ca și în lituaniană, sau în unele locuri siļķu¹⁰. Câteva exemple de nume de locuri de aici: Reņģe +mu la Zebrene E II 139,

⁵ Vezi harta teritoriului Letoniei în secolul al XIII-lea în Latvijas PSR vēsturē I între paginile 68 și 69, la Riga, 1953.

⁶ Publicat în F. G. Bunge. Archiv für die Geschichte Liv- Esth- und Curlands, V, Dorpat, 1847, 171.

⁷ Informații după „Latvijas vēsture“, I, 1, la Riga, 1938, 106.

⁸ De exemplu, la Strazde, în fișierul de regionalisme al Institutului de Limbă și Literatură al ZA, la Dzirciena EH, la Kandava și la Laidze, potrivit observațiilor colaboratoarei științifice M. Graudiņa de la Institutul de Limbă și Literatură al ZA.

⁹ După cum se menționează în ME s.v. reņģe, acesta poate fi un împrumut din letonă, respectiv< v. He-ring, prin intermediul curonienilor. Vezi și LW 333.

¹⁰ De exemplu, la Ventspils și Pope EH s.v. reņģe; corectat pe baza observațiilor lui M. Graudiņa.

253

u > Tērvete E II 158 k, odinioară parte a parohiei din Ezerė U IV 116, Reņģes conacul +mu din Rubā U IV 149, Reņģes pășune(a) în Bukaiši U V 392, în Mežmuiža U V 418 ș.a. În aceste locuri, cuvântul reņģe are un sens cu totul diferit. Pe alocuri, aici se numește reņģi un șanț, de pildă la Nīca. Pe alocuri, sensul nu a fost încă stabilit. Compară lituan. Reņģe u în fosta parohie Žagarė Lki și reņģti LeW 719.

Pentru alte câteva exemple cu n tautosilabic, vezi mai jos, la examinarea lui k, ģ.

3. k, ģ > c, dz și k, ģ

Par kursisku īpatnību J. Endzelīns La. gr. 2. § c un 87. § uzskatījis c un dz k, ģ vietā¹¹. Vietvārdos tas lielā mērā apstiprinās. Te rodam Ceņkuoni pgd un Ceņkuonas² c Pērkonē Lvv I 1: liet. keņkti Diž¹², Ceņtupus z Edolē E II 148; liet. kentulys Lž V 572. Bij. pag. un +mu, cp p ir Cirava E II 11, kam varbūt atbilst liet. kyruš Lž V 874; tāpat Nīca² jeb Nīce² E II 41 (senāk: „Nicava“ Latviešu Avīzēs 1826,9 sludinājumā) un u Nīca² (resp. Bārtas lejasgals) E II 161, kam rada liet. Nykta u bij. Pažežerēla pag. Lki, Nykis u bij. Surviliska pag. Lki (Nyka > Nemunā, Nykis > Łaudē, Neveži, Nemunā, Nykuotė > Nemuna Luk 185 k). Sastopam Rucavu bij. pag., +mu E II 44, 45, cp p: liet. Rūkjava. Atrodam Dzembeš² z Cirava E II 11: liet. Gemėbine u Lki, Gembasalio kaimas c Lazdiju rajonā, Gembiškių kaimas c Jonavas rajonā Lats 698. Ir Džerve bij. pag. un mu E II 13, Džerves dīķis dī Purmsatos U IV 53, Džerženi z Dunikā E II 38, Nīcā E II 41: liet. gėrve Diž, Gervių kaimas c un -vienkiemis Jonavas rajonā, Gervėnių kaimas c Alītus, Ukmerges, Lazdiju, Vilkijas rajonā Lats 700 (sal. arī Lvv I 1 s. v. dzērve); Dzināre ir +mu Aprikos E II 7, Dzinātari z Priekulē E II 42, Dzinātarciems c Džervē U IV 29, Dzinātnieki z Pērkonē E II 42 u. c.: liet. gīntaras Diž, Gintaras u Luk 167 k, Gintaru kaimas c Kretingas un Linkuvas rajonā Lats 702. Dziirkalis ir dī un ez Vērgales E II 23 un 47, Dzirkiakų² ciems ir Nīcā p (Lvv I 1): liet. Girkaliai c Klaipėdas un Sedas rajonā Lats 704.

Există foarte multe exemple asemănătoare care atestă acest lucru.

Cum stau lucrurile în mediul zemgalian? Aici există un număr considerabil de toponime cu k, ģ, neobișnuite pentru curși și mai ales pentru letoni, care nu pot fi toate explicate ca împrumuturi obișnuite, unde ar fi normale. Acest lucru ne face să credem că aici s-a păstrat o trăsătură foarte veche a limbii zemgaliene, prin care zemgalienii erau mai apropiați de lituanieni și de vechii prusieni decât curșii, care au transformat k, ģ baltice în poziția respectivă în c, dz, la fel ca latgalienii sau letonii. J. Endzelīns afirmă în Latviešu valodas gramatika, § 89 d, că majoritatea formelor cu k, ģ neregulate au fost probabil preluate din limba lituaniană sau dintr-un alt dialect baltic (dispărut astăzi). O concluzie mai fermă va fi posibilă când se va cunoaște răspândirea geografică a acestor forme și totalitatea toponimelor din Letonia. În articolul menționat mai sus¹³, P. Šmits enumeră o serie de cuvinte care, fonetic, nu sunt nici cu adevărat letone, nici cursice, nici lituaniene; el constată, de asemenea, că dialectul dispărut și necunoscut ar trebui căutat tocmai

¹¹ De asemenea, k, ģ în locul lor, care se găsesc înaintea vocalelor palatale.

¹² Dacă nu din v. zanken.

¹³ FBR I 48.

254

despre Zemgale, unde s-au păstrat toponimele: Iecava sau Iecava (germ. Ekau)¹⁴, lacul Ķerkliņi¹⁵, Ragene (în cronici Racken), Anģi ș. a. K. Būga, în Kalba ir Senovė I 85, contestă numele Ragene în legătură cu opinia lui P. Šmits, dar consideră posibil k din numele Iecava și afirmă că lacul Ķerkliņi și Anģi menționate mai sus ar putea reflecta k, g palatalizate. Totuși, din cauza lipsei materialelor dialectale zemgale, problema ar rămâne deocamdată nerezolvată.

În urma analizei toponimelor din teritoriul zemgalic există un temei pentru a concluziona că una dintre particularitățile vechii limbi zemgale a fost probabil ḱ, ģ > k, g și că această particularitate, ca tendință, este încă vie în dialectele zemgalice tipice, deși deja în documentele din secolul al XIII-lea se întâlnesc și forme în care, în locul lui ḱ, ģ așteptate, au apărut c, dz, de exemplu „Stagnum Autzil“¹⁶, dacă numele nu este un cuvânt compus, precum și alte câteva.

Analiza toponimelor din Blīdene¹⁷ arată că unele cuvinte (aproximativ 2%) cu k, g sunt de origine livoniană — de ex. Pukene p < liv. puk’k’ sau put’t’ „puke“ LW 319 sk, poate z Bēķi E II 132 < liv. bākkā „a behăi“ LW 35.

Originea a aproximativ 29% dintre cuvintele cu k, g se caută în limba germană de jos și în germană de jos medie, de exemplu, Kraģenes di, pl: kragis I „trepied de lemn pentru șezut, suport pe care se așază și se pun lucruri“ ME < germană de jos medie schrage „suport (din două perechi de picioare încrucișate), de ex. capră de ferăstrău, suport pentru butoaie și altele asemenea“ MnW IV 132 sau kragis II „iapă slabă, om bătrân“ < dialect german kragge ME; Kīves diķis pl p < germană de jos medie kiff „ceartă, dispută, război“ MnW II 467; Strēķi la p < germană de jos medie streke 1 „linie“ MnW IV 429, 2 „frânghie, funie, șnur“ MnW IV 430 ș. a.

Câteva cuvinte se pot compara direct cu limba lituaniană, de exemplu, Briņķi z E II 143 și p < lit. brinkti Dlž, Lž I 863 sau brinkis Lž I 861, Giēzenes pl p < lit. giēžti (?) Lž III 294.

Forme corespunzătoare se găsesc pentru aproximativ 29% dintre cuvinte în lituaniană, letonă și în alte limbi indo-europene, de exemplu, Buķi z E II 143 ar putea fi: letonă bucis I ME = buks „țap“ ME < germană de jos medie Buck „țap“ MnW I 443, însă în Blīdene bukis și cu sensul din ME s. v. „vas în care se pisează și se păstrează sarea“; fonetic corespunde aici bucis II „coș pentru răsaduri împletit din nuiele de salcie“ ME și lit. būkis „plasă de pescuit împletită“ LeW 63; pârâul Ģer’des strauts str p, căruia îi corespund fonetic letona Dzērdūpite (> Gauja p) Lvv I 1, lit. Gerdà pl în fosta parohie Tverai Lki, Gerdžių kaimas c în districtul Šakiai Lats 699; Lūgene¹⁹ pl p: luga II „masă de mlaștină vâscoasă în lacuri care se colmatează“ ME sau luga „masă gelatinoasă, terci“ ME, lit. liūgas, liūgynas, liūgynė Dlž, liūg(n)as LeW 379, slava лужа¹⁹ „baltă, ochi de apă“, ucraineană ту́жа, rusa veche лужа, u Лжа > în Veļikaja, slovenă lúža, cehă louže, cehă veche lůže

¹⁴ Iecava (Iēcave sau Iēcūve) u > Lielupe (în cursul superior și: Iecava, Iēcava sau Iecave) E II 157, Iēcava (în Ozolnieki) U V 441, Iēcūve (Garoze) U V 409, Iēcava și Iēcves (Dau-dzesē) U V 321, Iēcķe sau Iēcķves (în Sērene) U V 362, Iēcķeve (în Taurkalne) U V 374, Iecava (sau Iēcīve în Kurmene) U V 339, sc p, + mu și par. E II 30 k.

¹⁵ Ķerķliņi + mu Zvārde E II 107, lacul Ķerķliņu² tot acolo p.

¹⁶ Registrul documentelor Livonian, Estonian și Curlandez, împreună cu regeste. Editat de dr. Fr. G. von Bunge, volumul I, Reval, 1853, 545 p. 432. document vechi (7.X.1272).

¹⁷ Vezi V. Dambe, „Toponimele din Blīdene ca martori ai trecutului“, citat mai sus, p. 427 și urm.

¹⁸ Compară și Luģi z în Kalnciems E II 79, Lugenieki z în Bēne E II 130, Lugītis pl în Valgunde U V 450, adică în mediul zemgalic.

H. M. Шанский, В. В. Иванов, Т. В. Шанская, Dicționar etimologic concis al limbii ruse, Moscova, 1961, 187.¹⁹

255

„Pūzte, mlaștină”, vechi slav *lougiā, iliric *lugos sau *lugā „mlaștină”, gr. λυγαῖος „întunecat”, [..] „întuneric” Fasm II 66; compară și orașul leton Ludza și u Ludze (> Rauža > Palsā > Gaujā E I 114, Lvv I 2), lituaniană Lūgas ka, pl în fostul Alītus pag. Lki; vezi și K. Būga Tīž I 30 s. v. Eža și Lvv I 2 s. v. ludza.

Aproximativ 26% dintre cuvintele cu k, g nu au paralele în limba lituaniană, însă formele regulate cu c, dz se găsesc în limba latgalilor, respectiv a letonilor și a urmașilor curonienilor, de pildă, Duģis lac p < dugt (?) „a deveni cețos, tulbure, întunecat, rău” ME; compară letonă dudžains = „mlăștinos” și „sălbatic, sfios, neliniștit” ME (în letonă și curoniană ar fi dudžis); Mar’ķene pl p: letonă Mārcene < letonă mārks I „loc de înmuiat in, loc de topit in, iaz mic în pajiște” ME; Plūokis sau Plūocene pl p: letonă pluocis I 1 „loc mlăștinos, care se mișcă”, I 2 „petic (gol), luminiș” ME, I 3 „pajiște mlăștinoasă, pajiște” ME, iar Pluocis apare frecvent în toponimele din Kursa, de pildă, Pluoči² z în Edole E II 148, Pluočis pl în Kazdanga E II 16, în Kuršīši E II 95 ș. a.; Rūķi z E II 143 și p: letonă rūkt² I „a vui, a șuiera, a freamăta, a răcni, a dudui, a mormăi” ME sau rūkt² II „a alerga” ME în locul formei obișnuite letoniene Rūči.

Și în restul teritoriului zemgalian există foarte multe cuvinte asemănătoare cu ķ, ģ. O parte au fost deja menționate în discuția despre n tautosilabic. Iată alte câteva exemple: Ģer’bums me în Remte U V 494, pl în Jaunauce U V 458 k, în Ezere U IV 115 k, Ģer’bum² pădure în Zvārde U IV 171 k, Ģer’bumi² pl în Bērze U V 388 și p ș. a., adică în mediul zemgalian, precum și pe alocuri în teritoriul curonian și în câteva locuri din Vidzeme²⁰ (vezi Lvv I 1 s. v. ģer’bums²), care provin din ģerbt 1 „a cultiva” MEk, cu un sens care nu mai este cunoscut astăzi, și corespund lituanienei gerbti 3 Lž III 248. Așadar, Ģer’bums este un loc unde odinioară s-a defrișat pădurea și s-a amenajat o pajiște sau s-a făcut un câmp, nu ceva îmbrăcat, cum ar sugera cuvântul în limba modernă. Din aceeași rădăcină letonă s-a format toponimul Džērbene cp în districtul Cēsis p (Lvv I 1, 255).

Numele deosebit de interesant al unui deal fortificat — Ķentes² kalns (Pag. apr. 47 ș. a.), aflat în apropierea malului drept al Daugavei și al malului stâng al râului Ogre, lângă orașul Ogre, în Ogresgals — adică într-un teritoriu în care în secolul al XIII-lea locuiau livonienii²². În Lvv I 2, 207, acad. J. Endzelīns a asociat cu rezerve rădăcina acestui nume cu lituaniana Kentai c, fără a da însă o explicație suplimentară. Este posibil să legăm acest nume de lituaniana kęsti Dlž, letona ciest 2 „a suferi, a îndura, a suporta“ ME (compară lituaniana Kentai c în fostul Platelų pag. Lki, Kentaučių kaimas c în districtul Mažeikiai Lats 754 k). Întrucât există motive să credem că zemgalienilor le era caracteristic să pronunțe ķ în loc de k și să păstreze n tautosilabic, acest nume este o mărturie a particularității zemgaliene. În plus, nu pare să poată fi explicat ca împrumut dintr-o altă limbă. Arheologul A. Stubavs de la Institutul de Istorie al Academiei de Științe a RSS Letone, care a efectuat săpături amănunțite pe dealul Ķentes începând din 1954, a constatat că aici au existat forme latgaliene și zemgaliene în perioada dintre secolele al VI-lea și al IX-lea.

²⁰ De exemplu, Ģer’bums² z în Lenči E I 17, Ģer’buma pļava pl în Ropaži E 157, Ģer’bumi pl în Babīte E I 55, Ģer’bumkalns ka în Ādaži E I 36, adică în locuri situate fie într-o posibilă zonă de locuire zemgaliană din secolul al XIII-lea — Babīte —, fie nu prea departe de zonele de locuire zemgaliene ipotetice menționate mai sus, din Vidzeme.

²¹ Acesta a mai fost numit „Ķentu kalns” E I 40, uneori și Ķenču kalns sau „Kameļ-muguru (după aspect, V. D.), în izvoarele germane și „Dreikaiserspitze”, după cum a menționat arheologul A. Stubavs; iar în culegerea de basme a lui Lehua-Puškaids, V 384, se spune că aici s-ar fi aflat la început Riga.

²² Vezi harta dintre paginile 68 și 69 din Istoria RSS Letone, I, Riga, 1953.

256

începutului²³. Astfel se conturează un temei pentru a lega numele dealului de zemgalienii care au locuit odinioară aici. După cum s-a arătat deja, aici, pe malul drept al Daugavei, nu se găsește mediul zemgalian obișnuit și nimeni nu afirmase până acum că zemgalienii ar fi locuit cândva pe acest deal. La aproximativ 30 km nord-est de dealul Ķentes se află z Ķenteni în Kastrāne E I 42 și în Ķeipene E I 46 k. Trebuie remarcat că ambele gospodării se află în teritoriu sau în apropierea lui, unde au fost descoperite morminte zemgaliene, după cum s-a menționat mai sus.

În toponimele din teritoriul zemgalian, ķ și ģ apar adesea atât la începutul cuvântului, cât și la sfârșitul rădăcinii. Chiar și astăzi, în vorbirea dialectală de aici se folosesc uneori forme cu k, ģ în loc de c, dz, de pildă, ruokele „mânuță”, auģelis „purceluș adolescent”, kuoķelis „copăcel” (Blīdene).

Desigur, și în mediul zemgalian există toponime în care, în locul lui k, ģ așteptat, se întâlnesc c, dz, iar n tautosilabic s-a pierdut, ori există forme paralele; există și cuvinte în care k, ģ > c, dz, dar n tautosilabic s-a păstrat, sau, dimpotrivă, n tautosilabic s-a pierdut, dar k, ģ > k, ģ. În cea mai mare parte, aceasta se poate explica prin influența noilor veniți și a limbii literare. Astfel, de pildă, în centrul Zemgalei se găsește numele de gospodărie Ķeņķi (Sīpele E II 83, Jaunsvirlauka E II 84, Tetelē E II 86) sau Ķeņķas în Džūkste E II 75 k, cărora le corespund și formele fonetic curoniene Ceņči z în Dobele E II 74 sau Ceņči z în Džūkste E II 75 și, în nord-vestul Vidzemei — Liepupe — +z Ceņica Lvv I 1. Compară lituaniana keņkti Diž., LeW 240.

Influenței celor mai vechi locuitori băștinași — curonienii — i se poate atribui, de pildă, numele de gospodărie Cēr’pi în Kursīši p, teritoriu zemgalian începând din secolul al XIII-lea. Compară letona cērpa, cērps, cērps² II 1 „movilă, grămăjoară de pământ”, 2 „iarbă înaltă, colină cu iarbă” ME, lituaniana Kērpis pl, u în fostul Svēdasu pag. Lki, Kerpišķiu kaimas c în districtul Pandelė Lats 755, kerpti 2 sau 3 Lž V 621.

Pe baza analizei toponimelor din teritoriul zemgalian și a determinării răspândirii lor geografice, trebuie să credem că folosirea lui k, ģ în locul lui k, ģ mai vechi era într-adevăr o particularitate a limbii zemgaliene, care ar fi putut influența, în unele cuvinte, limbile vecinilor curonieni, seloni și chiar letoni.

II. INFLUENȚELE LIMBII LITUANIENE

În toponimia părții sudice a teritoriului examinat se observă, în special, diverse influențe ale limbii lituaniene, dintre care aici vor fi abordate doar câteva. În primul rând, în vocabular găsim o serie de aceleași nume de locuri sau cuvinte ca cele întâlnite în Lituania ori, conform regularităților fonetice, adaptate într-o oarecare măsură la limba letonă și care nu se găsesc în vocabularul limbii letone; de exemplu, pe lângă cele menționate mai sus, Apžērgu grava se află în Skrunda p, iar o parte a satului Kentaučiai din RSS Lituaniană, în fostul district Židikai, s-a numit Apžārgai Lki: lituan. apžargu Diž. Bēņdru purvs se află în Gavieze U IV 77, Bēņdravene pl în Dunalka U IV 28, Bēņdrupdamībš ce în Ulmale U IV 44: lituan. bendras Diž., LeW 39, căruia i-ar corespunde let. *biedrs. Buividi² este o casă în Bukaiši E II 73 k, în Gramzda E II 14, în Kalēti E II 15; Buivida z în Gavieze U IV 76, conacul Buivide² +mu în Ukri p; cf. lituan. Buividą kaimas c în raionul Vilkija Lats 653,

²³ Potrivit explicațiilor lui A. Stubavs, oferite în cadrul unei consultații și în publicația „Раскопки городища Кентескальн в 1954—1956 гг.“ din volumul „Вопросы этнической истории народов Прибалтики. Труды Прибалтийской объединенной комплексной экспедиции“, 1, Moscova, 1959, p. 209 și urm. Se pare că este destul de dificil să se distingă cu precizie formele zemgaliene de cele latgaliene.

17. Kalbotyros klausimai VI.

257

Buivydai c în fostul district Kaltanėnai, Buivīdai c în fostul district Eišiškės, Buivydo raistas pu în fostul district Leļūnai etc. Lki, Buivydų kaimas c în raioanele Aniškščiai, Šeduva, Vilnius etc. Lats 653. În Rucava se află Būtingu² novads U IV 96. În raionul Kretinga din Lituania, Butingės kaimas Lats 656. Geišupis este u în Dunika U IV 73: lituan. Geišų kaimas c în raionul Linkuva Lats 698, Geišupis Luk 166, Geišai c în fostul district Žeimelis etc. Lki. În Brukna se află pârâul GīvuluGīvulu strauts str U V 227, cf. lituan. Gyvolių kaimas c în raionul Akmenė Lats 705, gyvulys Dlž. În Dunika se află Kiñtupja grāvis U IV 73, iar în Cirava, pajiștea Kiñtene U IV 26: lituan. kiñtamas Dlž, Lž V 820, Kintų miestelis în raionul Šilutė Lats 758, nume propriu Kints și alte nume de locuri Kynthwang Apr 63. În Rucava se află terenul Ketvirtis U IV 97, corespunzător lituan. ketvirtis Dlž. Tot acolo, în Rucava, se află pajiștile Leñdima² pļavas pļ U IV 99; în Aizviki, heleșteul Leñdums U IV 18; în Embūte, pajiștea Leñhumi U IV 32; în Nīgrande, terenul Leñhumi U IV 47, căruia îi corespunde lituan. Lendimų kaimas în raionul Kretinga Lats 785. Râului Mūša din RSS Lituaniană Luk 183 îi corespunde Mūša u din RSS Letonă, la Ceraukste U V 232 și Bauska U V 223. În locul cuvântului Purva se întâlnește cuvântul pelke, de pildă, în Vaiņode — Dakšenes peļķe² U IV 62; în Ruba — Lielā peļķe² U IV 150 etc.: lituan. peļkė Dlž. Prin Rucava curge Sventāja E II 160, numită în Lituania Šventoji Luk 200 k; râul Svitenē u (și + mu) Švitene U V 266, care în Lituania se numește Švitinis Luk 200; în Vadakste, râul Vadakste U V 518; în Ezere, Vadaksts U IV 115, corespunzător lituan. Vadakstis Luk 204. Există multe alte nume de locuri de acest fel în partea de sud-vest a RSS Letone.

În al doilea rând, din punct de vedere fonetic, întâlnim pe alocuri sunete specifice limbii lituaniene, dar nu pe cele care ar fi de așteptat în letonă. Astfel, g apare în locul lui dz, de pildă, Geļži este z în Durbe E II 39, Nīca E II 41, Pērkone E II 42, Geļķi z în Gavieze E II 40, Tadaiki E II 45; cf. lituan. geležis Dlž, gelžis sau geležis Lž III 230, let. dzèlzs ME, lituan. Gelžių kaimas c în raionul Užventis Lats 698. De asemenea, Gegužė este z în Rucava E II 44; cf. lituan. gegužė Dlž, let. dzeguze ME, Gegužių kaimas c în raioanele Šiauliai, Skaudvilė, Kybartai, Šakiai, Arogola Lats 697. În Vecauce se află heleșteul Gērvīs sau Gērvia dīķis U V 463; cf. lituan. gervė Dlž, let. dzērve²⁴. Găsim pădurea Girkale în Rucava U IV 100, iar râul Girupi în Nīgrande U IV 48, unde și g apare în locul lui dz; cf. lituan. girià Dlž, let. dzira I ME, lituan. Girkalių kaimas c în raioanele Klaipėda și Seda Lats 704, Girupio kaimas c în raionul Kuršėnai Lats 705. În Aizviki a fost consemnat heleșteul Zirģine U IV 18. Aici, în Kursa, dacă nu am ține seama de posibila manifestare a zemgalismului, ne-am aștepta la forma Zirdzine — cf. lituan. žirginys Dlž, Žirginės vienkiemis în raionul Kelmė, Žirginių kaimas c în raionul Vievis Lats 1021. Există multe exemple de acest fel.

Adesea, în numele de locuri din partea de sud-vest a RSS Letone, asemănătoare celor din limba lituaniană, k apare în locul lui c, de pildă, Keķi²⁵ U V 237, Keķīlas z în Rundāle²⁶ U V 254; cf. lituan. Kėkiai c în fostul district Gargždai Lki, Kekiškės kaimas c în raionul Šilalė Lats 753, let. Cece u între Sērene și Aizkraukle Lvv I 1. Ķeluotne este o pădure în Ceraukste U V 233 k²⁷; cf. lituan. Keliuōtiškių kaimas c în raioanele Joniškėlis și Linkuva Lats 753, corespunzător let. Celūtes ga în Turlava p Lvv I 1, sub lema „celi“. Ķervju este un sat în Rucava U IV 97, Ķerviške²⁸ la în Aizviki E II 9 k; cf. lituan. kervoti Lž V 633, Kervių kaimas c în raionul Skuodas Lats 755, nume de locuri pr.

²⁴ Într-un mediu zemgalian, g poate exprima și o particularitate zemgaliană.

²⁵ Vezi nota 24.

²⁶ Tot acolo.

²⁷ Tot acolo.

²⁸ Tot acolo.

258

Kerwin Apr 61; rădăcina acestui cuvânt se găsește aici în toponimul selian Cefve pl Biržos p Lvv I 1. În Rucava se află un iaz Malkīrte U IV 99, unde -kīrte apare în locul letonului -cirtes; cf. lituanianul kiršti Dlž, letonul cirst ME. Pentru terenul agricol din Rucava Palajķis U IV 100, cf. lituanianul palaukė Dlž, Palaukės kaimas c în districtul Skoda, — vs în districtul Vilnius, Palaukių kaimas c în districtul Panevėžys Lats 857. În teritoriul examinat există multe asemenea exemple.

S apare frecvent și în locul lui š în toponimele din zona de graniță a RSS Lituaniene. Să menționăm doar câteva exemple. Panemunė este Šaltų cimitir U V 231, în Snikere z Šaltenių U V 507; cf. lituanianul šaltas Dlž, Šaltanių kaimas în districtul Širvintos, Šaltenių kaimas c în districtul Kupiškis Lats 947, letonul salts ME. Šilinieka² este o căsuță în Rucava U IV 97; cf. lituanianul šilas Dlž, Šilininkų kaimas c în districtele Arogala, Priekule, Šakiai ș.a. (Lats 955), letonul šils, silenieks, silinieks ME. Švirkalīte este un pârâu care curge la Rundāle U V 254; cf. lituanianul svīrksti Dlž. În Svitenė, pajiștea și pârâul sunt numite Šviteni U V 266; cf. lituanianul Švitinys c în fostul district Krukai, Švitinis u în fostul district Žeimelis Lki, švitēti, švitimas Dlž ș.a. Trebuie remarcat că, încă din anii 1920, s-a încercat în mod repetat introducerea formei letone Svitene, dar în vorbirea populară forma Švitene este încă vie și s-a răspândit pe scară largă.

În aceleași regiuni, z apare adesea în locul lui ž, de exemplu Mažais z în Rucava E II 44, Maži z în Vainode E II 9; cf. lituanianul māžas Dlž, Mažių kaimas c în districtul Šilutė Lats 805, letonul mazs ME. În Vainode curge pârâul Žėrupīte U IV 62; cf. lituanianul žėrėti Dlž, (?) žėrti Dlž, žėruoti Dlž, žėrutis Dlž, Žerių kaimas c în districtul Užventis, Žeruolių kaimas c în districtul Ukmergė Lats 1019 și (?) letonul zvēruot I „a licări, a străluci, a scânteia, a luci, a sclipi” ME, (?) zvēruot II „a vântura (cerealele)” ME, (?) zvēris² II „regulis (un dispozitiv pentru vânturat la șură)” ME, slavona bisericească же́равь „arzând, incandescent”, ceha žeravý „plin de jar” Fasm I 419. Žūrenieki este un cătun în Nica U IV 86; cf. lituanianul žiūrėti Dlž, Žiūrių kaimas c în districtele Šakiai, Vilkaviškis și Žagarė, Žiūru kaimas c în districtul Varėna Lats 1021. Există multe asemenea exemple. Trebuie menționat și numele regiunii Žvārde U IV 169; nu s-a reușit însă găsirea unui cuvânt corespunzător în lituaniană, dar žv se datorează, fără îndoială, influenței lituaniene. Și forma Žvārde, deși a fost indicată în mod repetat drept incorectă în limba literară, este încă larg folosită. Tot astfel, se presupune că ž a apărut sub influența limbii lituaniene, deși nu s-a găsit acolo un cuvânt corespunzător, în numele cătunului Ilžina din Rucava U IV 97; cf. numele proprii letone Ilze, Ilzene fostul district, +mu E I 73, 74, cp în districtul Alūksne, (?) ilzene „Chrysanthemum leucanthemum” ME.

În al treilea rând, în morfologie se observă influențe ale limbii lituaniene. Astfel, mai multe râuri și pâraie sunt de genul masculin, spre deosebire de genul feminin obișnuit în letonă, de exemplu Vadaksts în Ezere U IV 115, Išlicis, Kaučītis în Išlice U V 221 k, Ligupis, Vārnupis în Rucava U IV 99 ș.a.

Observăm adesea terminații de tip lituanian, care nu apar în toponimele nici ale regiunilor curoniene, nici ale celor semigaliene. Astfel, terminația -ine, -īne apare frecvent în locul terminației obișnuite -ene din Zemgale și Kurzeme, de exemplu Grāvines, Piēnine pl în Bārta U IV 69, Briedīnes², „Kazīne”, Nabagine pl în Dunika U IV 73, Daūkšine gr în Gramzda U IV 34, Kāpine, Klībine pl, „Pagrabine” di, Punine pârâu în Rucava U IV 99 ș.a.; cf. lituanianul Beržinė c în districtul Kelmė, vs în districtele Širvintos și Zarasai Lats 643, Alksninė vs în districtul Nemenčinė Lats 614, Obelyne u Luk 185, Ožinė vs în districtul Švenčionys Lats 840 ș.a.

259

Din când în când întâlnim terminația -inis. Astfel, Žagarinis, cătun în Rucava U IV 97 k, poate fi un diminutiv în locul terminațiilor -iņš din Kurzeme și Zemgale și -iņš din Vidzeme sau, la fel ca formațiile lituaniene cu -inis, de exemplu bērziņis, medinis, žagarinis ș.a., exprimă materia din care este făcut ceva.

Terminația -iške, -iškis, corespunzătoare terminațiilor lituaniene -iškė, -iškis, este foarte frecventă. De exemplu, la Aizvīki se află iazul Diėdėniškės U IV 18, în Rucava zona Kākiškes² U IV 97, pârâul Meisteriške U IV 99, în Bārta terenul Puňpurįške U IV 70, iar în Vainode a existat conacul Gailiški U IV 61. Există foarte multe exemple asemănătoare. Cf., de pildă, și lituanianul Kupiškio rajonas Lats 774, Kuršiškių kaimas c în districtul Molėtai Lats 775, Pasiškės kaimas c în districtul Ignalina Lats 867 ș.a.

În zona de graniță a RSS Lituaniene se întâlnește și terminația -aitis, n. pl. -aiši, aproape necunoscută în restul republicii. De exemplu, a existat fostul district Bukaiši U V 391, în Vainode z Laņķaitis² U IV 61, în Vadakste z Narvaiši² U V 518 (cf. lituanianul Narvaišių kaimas Utena district Lats 826, Norvaišių kaimas în numeroase districte Lats 836), Čymaši² js, Lūlaiši² + z și grupul de case Ukros p ș.a.

Concluzie. Așadar, toponimia părții de sud-vest a RSS Letone reflectă atât particularitățile lingvistice ale vechilor uniuni tribale — curonienii și semigalienii —, cât și influențele limbii lituaniene vecine. Au fost găsite câteva dovezi ipotetice privind originea dialectului central leton, adică a bazei etniei letone și, mai târziu, a limbii naționale.

Rīga

Lista abrevierilor

Apg — Lietuvos apgyventos vietos. Kaunas, 1925.

Apr — G. Gerullis, Die altpreussischen Ortsnamen, Berlin, Leipzig, 1922.

B — Топонимический сборник А. Биленштейна (в рукописи).

bij. — fost, fostă, dispărut, dispărută (fost, fostă).

c — sat (sat sau cătun).

ce — drum (drum).

cp — consiliu sătesc (Consiliul rural).

dial. — formă dialectală (formă dialectală).

di — iaz (iaz).

Dļž — Dabar­tinės lietuvių kalbos žodynas. Vilnius, 1954.

E I — J. Endzelīns, Latvijas vietu vārdi, I daļa. Vidzemes vārdi, Rīgā, 1922.

E II — J. Endzelīns, Latvijas vietu vārdi, II daļa. Kurzemes un Latgales vārdi, Rīgā, 1925.

EH — J. Endzelīns un E. Hauzenberga, Papildinājumi un labojumi K. Mīlenbaha Latviešu valodas vārdnīcai, I—II, Rīgā, 1934.—1946.

ez — lac (lac).

+ ez — lac dispărut (lac care nu mai există).

FBR — Filologu biedrības raksti, I—XX, Rīgā, 1921.—1940.

Fasm — M. Vasmer, Russisches etymologisches Wörterbuch, I, II Band, Heidelberg, 1953—1955.

ga — pășune (pășune).

gr — râpă (râpă).

gr. — greacă veche (greacă veche).

gs. — secol (век).

ig. — estonian (эстонский).

js — gospodărie nouă (nouă gospodărie creată după reforma agrară din 1920—1927 гг.).

260

GRAIURILE RSS LETONE

Teritoriul examinat

Zone albe — graiurile curoniene

Graiuri zemgaliene tipice cu anaptixă

Graiuri zemgaliene fără anaptixă

Localități din Vidzeme cu date arheologice și toponimice care atestă vechea zonă de locuire a zemgalienilor

J. Tamm — J. Tamm, Eesti-vene sõnaraamat, Tallinn, 1955.

k — după orice denumire toponimică sau cuvânt indică forma corectată (rectificarea).

+kr — fostă cârciumă.

kr. — rusă.

la — câmp.

la. — letonă.

Lā.gr. — J. Endzelīns, Latviešu valodas gramatika, LVI, Rīgā, 1951.

Lats — Împărțirea administrativ-teritorială a RSS Lituaniene, Vilnius, 1959.

LeW — E. Fraenkel, Dicționar etimologic al limbii lituaniene, Göttingen.

liet. — lituaniană.

lit. val. — în limba literară.

līb. — livonă.

Lki — materiale de la Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană.

Lž — J. Ryteris, Lietuviškai-latviškas žodynas, Rīgā, 1929.

lpp. — pagină.

Luk — Lietuvos TSR upių kadastras. I dalis. Vilnius, 1959.

LW — L. Kettunen, Livisches Wörterbuch, Helsinki, 1938.

lv. — germană de jos.

Lvv — J. Endzelīns, Toponimele RSS Letone. I, 1 Riga, 1956; I, 2 Riga, 1961.

Lž — Dicționarul limbii lituaniene. Academia de Științe a RSS Lituaniene. Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană, Vilnius, III 1956, IV 1957, V 1959.

ME — Dicționarul limbii letone de K. Mīlenbahs și J. Endzelīns, I–IV, Riga, 1923—1932.

me — pădure (лес).

MnW — K. Schiller und A. Lübben, Mittel-niederdeutsches Wörterbuch, I–V, Münster in Westf., Bremen, 1875—1880.

+mu — fost conac (бывшее имение).

mz — gospodărie mică (мелкое хозяйство).

mžs — casa pădurarului (усадьба лесника).

p — denumire toponimică care nu este preluată nici din publicațiile lui J. Endzelīns, nici din publicațiile universitare, ci este furnizată de altcineva.

pag. — parohie (волость).

Pag. apr. — V. Salnais și A. Maldups, Descrieri ale volostelor (Описания волостей), Riga, 1935.

piem. — de exemplu (например).

pl. — pajiște (луг).

po. — polonez (польский).

pr. — prusac vechi (древнепрусский).

pv — nume de persoană (имя).

sal. — compară (сравни).

sc — așezare muncitorească (рабочий поселок).

skat. — vezi (смотри).

skk — în paginile următoare, în anii următori (и на следующих страницах, в следующие годы).

str — pârâu (ручей).

s. v. — sub voce.

ti — pod (мост).

Tīž — „Tauta ir Žodis“, Kaunas, 1923 și urm.

Trautm — R. Trautmann, Die altpreussischen Personennamen, Göttingen, 1925.

u — râu (река, речка).

U IV — Scrierile Universității din Letonia (seria Facultății de Filologie și Filosofie), volumul IV, nr. 1: J. Plāķis, Numele de locuri din Letonia și numele de familie letone, partea I, nume din Kurzeme, Riga, 1936.

261

U V — Scrierile Universității din Letonia (seria Facultății de Filologie și Filosofie), volumul V, nr. 5: J. Plāķis, Numele de locuri din Letonia și numele de familie letone. Partea a II-a, nume din Zemgale, Riga, 1939.

u. c. — și altele, și în altă parte (и прочее, и в другом месте).

ukr. — ucrainean (украинский).

Ulmaņa vārdnīca — Chr. Ulmann, Lettisch-deutsches Wörterbuch, Riga, 1872.

V. — german (немецкий).

vlv. — germană de jos medie (средне-нижне-немецкий).

vs — gospodărie țărănească izolată, casă țărănească separată într-un sat (хутор).

vv — nume de loc (топонимическое название).

z — gospodărie țărănească (крестьянская усадьба).

+z — fostă gospodărie țărănească (бывшая усадьба).

< — a provenit din.

> — s-a transformat în (după numele unui râu — se varsă în).

? — în cazul denumirilor toponimice cu intonație întreruptă (^) indică faptul că, în pronunție, intonațiile întreruptă și descendentă nu se disting.

Indicele graiurilor (și al orașelor) teritoriului examinat

5 Liepāja 34 Medze 35 Tāši 36 Aistere 38 Durbe 39 Vecpils 40 Krote 41 Kalvene 42 Rudbārži 43 Grobiņa 44 Gavieze 45 Tadaiķi 46 Virga 47 Bunka 48 Priekule 49 Asīte 50 Nīkrace 51 Embūte 52 Pērkone 53 Nīca 54 Bārta 55 Purmsāti 56 Gramzda 57 Aizvīķi 58 Vaiņode 59 Rucava 60 Dunika

61 Kalēti 102 Skrunda 103 Sātiņi 104 Saldus 105 Brocēni Ciecere 13 Saldus (oraș) 106 Blīdene 107 Biksti 108 Zebrene 109 Pampāļi 110 Kursīši 111 Zvārde 112 Lielauce 113 Nīgranda 114 Ezere 115 Ruba 116 Jaunauce 117 Vadakste 118 Vecauce 135 Annenieki 136 Dobele 19 Dobele (oraș) 137 Sīpele 138 Bērze 139 Līvbērze

20 Jelgava (oraș) 143 Tetele 144 Garoze 145 Īle 146 Naudīte 147 Auri 148 Šķibe 149 Glūda 150 Svēte 151 Vircava 152 Vecsvirlauka 153 Bēne 154 Penkule 155 Tērvete 156 Zaļenieki 157 Jēkabnieki 158 Platone 159 Lielvircava 160 Jaunsvirlauka 161 Sniķere 162 Ukri 163 Bukaiši 164 Augstkalne 165 Vilce 166 Lielplatone 167 Eleja

262

Indicele graiurilor (și al localităților) menționate din Vidzeme

26 Ogre (pilsēta) 128 Babīte 197 Lielstraupe 203 Krimulda 206 Ādaži 209 Ropaži 221 Ogresgals 286 Lencī 305 Līgatne

312 Nītaure 316 Vecpiebalga 321 Kastrāne 322 Ķeipene 338 Krape 168 Sesava 169 Svitene 224 Iecava 228 Salgale

229 Zālīte 230 Misa 233 Mežotne 234 Code 235 Bauska 236 Vecsaule 242 Rundāle 243 Islīce 244 Ceraukste

CÂTEVA OBSERVAȚII ASUPRA TOPONIMIEI PĂRȚII DE SUD-VEST A RSS LETONE

V. DAMBE

Rezumat

Teritoriul examinat se întinde de la țărmul vestic al Mării Baltice până la râul Musa, în est, aproximativ până la Liepāja, Skrunda, Saldus, Dobele și Jelgava în nord, iar la sud până la RSS Lituaniană (vezi harta anexată).

În partea vestică a teritoriului menționat au trăit curonienii până în secolul al XIII-lea, iar în partea estică — zemgalii. După înfrângerea lor de către Ordinul german, în timpul luptei de eliberare de la sfârșitul secolului al XIII-lea, zemgalii s-au risipit de bunăvoie sau au fost alungați. Datele lingvistice arată că o parte dintre zemgali au rămas pe loc, o parte s-a așezat și în partea sudică a fostului teritoriu al curonienilor, iar centrul vechii Zemgale, din apropiere de Dobele, a fost ocupat de latgali, sau letoni. Pe teritoriul examinat se observă particularități lingvistice atât ale vechii populații locale, cât și ale nou-veniților.

Toponimia părții de sud-vest a RSS Letone, inclusiv hidronimia, reflectă 1) particularități curoniene în zonele locuite exclusiv de curonieni, 2) particularități zemgale în zonele zemgale și 3) influența limbii lituaniene, mai ales în apropierea graniței cu Lituania.

Una dintre cele mai caracteristice particularități curoniene este lungirea vocalelor scurte vechi înaintea lui r tautosilabic, urmat de o consoană: ar, (ār), ar>ār, (ār), ār (de ex., Bārta, Sārte² etc.), er, (ēr), er>ēr, (ēr), ēr (de ex., Cērps, Pērkuōns² etc.), ir>īr sau ier (de ex., Ģirkales², Zuīrbulis, Ziērņu- etc.), ur>ūr sau uor (de ex., Kūrša, Pūrus, Kuōrši etc.).

Cea mai caracteristică trăsătură zemgală este scurtimea originară a vocalelor înaintea lui r tautosilabic, urmat de o consoană; în special, în epoci mai vechi, această scurtime originară a vocalelor era asociată cu anaptixisul, adică inserarea unor vocale scurte după r, de exemplu,

263

Var̄anas „Vārnas“, Ver̄ša- „Vērša-“, -purays „-purys“ etc. După ar tautosilabic se dezvoltă de obicei un a scurt, după er — a sau un e îngust ori larg, după ir — a sau un e îngust ori larg, sau i, după ur — a.

O particularitate curoniană este și păstrarea lui n tautosilabic, pierdut în limba latgaliană sau letonă, de exemplu, Bandas- (în letonă ar fi fost: *buodas), Laņka: letonă luors, Meņca: letonă *mieca, Skrunda (în letonă ar fi fost: *Skrūda), Venta (în letonă ar fi fost: *Vieta) etc.

Analiza denumirilor locale de pe teritoriul zemgalian permite presupunerea că o particularitate a limbii zemgalilor era păstrarea lui n tautosilabic, la fel ca în lituaniană, rusa veche și curoniană, spre deosebire de limba latgaliană sau letonă, deoarece printre denumirile toponimice locale se află multe cuvinte cu n tautosilabic, care nu pot fi explicate altfel; de exemplu, Duņki: letonă duocis, Juņgainis: Jūgaini, Rinkas-: letonă Rīka (s) etc.

Trecerea lui ḱ, ǵ>c, dz trebuie considerată o particularitate curoniană; de exemplu, Ceņkuone, Rucava, Dzērve, Dzīr̄kalis etc., în timp ce pe teritoriul zemgalian se întâlnesc numeroase denumiri locale cu ḱ, ǵ, sunete neobișnuite pentru curonieni și letoni, dintre care nu toate pot fi considerate împrumuturi; de exemplu, Duģis: letonă dud̄zis, Ģer̄bums: letonă Dzērbene, Mar̄ķene: letonă Mār̄cene, Plūoķis: letonă pluocis etc.

Și în mediul zemgalian se întâlnesc denumiri toponimice cu c, dz în loc de ḱ, ǵ și cu pierderea lui n tautosilabic, însă acest lucru se explică prin influența limbii coloniștilor și a limbii literare.

Formele paralele întâlnite se explică, de asemenea, prin influență; de exemplu, Laņka, Līoķene și Līocene, Iecava și Ieķava, Rinkas și Rīka- etc.; în același cuvânt, n tautosilabic se poate pierde, iar ḱ, ǵ se pot păstra sau invers: ḱ, ǵ>c, dz, iar n tautosilabic se pierde, de exemplu, Plūņci etc. De asemenea, pe teritoriul vechii Kursa și al Vidzemei se întâlnesc uneori denumiri toponimice cu ḱ, ǵ și n tautosilabic, de exemplu, cetatea Keņceskalns de lângă Ogre, nu departe de vărsarea acesteia în Daugava etc. Se poate presupune că zemgalii au locuit cândva în aceste locuri. Pentru unele locuri există date arheologice mai mult sau mai puțin certe care confirmă această presupunere. Totodată, este pe deplin legitimă întrebarea dacă zemgalii au avut un rol esențial în formarea dialectului leton central — baza limbii literare letone.

Este deosebit de demnă de atenție influența diversă a limbii lituaniene asupra toponimiei părții sudice a teritoriului menționat. În primul rând, în lexic se găsesc unele dintre aceleași denumiri toponimice sau cuvinte ca în RSS Lituaniană, ori adaptate corespunzător la regulile fonetice ale limbii letone, dar care nu apar în lexicul leton; de exemplu, Beņdra-, Būtiņģu-², Ģeišupis, Giouļu-, -peļķe „mlaștină”, Vadaksts etc.

264

În al doilea rând, în fonetică întâlnim uneori sunete caracteristice limbii lituaniene, dar nu pe cele la care ne-am aștepta în Kursa; de exemplu, g în loc de dz: Gelži, Gedužs, Gervīs, Girupi etc., k în loc de c, de exemplu, Keķilas, Maļķirte, Palauķis etc. De asemenea, š și ž apar în locul lui s și z presupuse; de exemplu, Saltēni, Svītene, Mažais, Žvārde etc.

În al treilea rând, se observă influența limbii lituaniene în morfologie; de exemplu, unele râuri și pâraie au genul masculin, spre deosebire de genul feminin obișnuit în limba letonă, precum Aiznaķis, Līgunis, Vadaksts, Vārnupis etc. Se constată frecvent sufixe lituaniene cu desinență, care nu se întâlnesc nici printre denumirile toponimice curoniene, nici printre cele zemgaliene; de exemplu, -ine în loc de -ene, precum Pagrabine, Pupine, Puõšines² etc. Apar foarte frecvent -iške, -iškis, corespunzătoare formelor lituaniene -iškė, -iškis; de exemplu, Diēdeniškes, Kāķiškes², Meisteriške, Pitr̄puriške etc. Se întâlnesc și -aitis, -aiši (pl. m.), aproape absente în restul republicii; de exemplu, Lankaitis, Bukaiši, Narvaiši etc.

Așadar, toponimia părții de sud-vest a RSS Letone reflectă atât particularitățile limbilor vechilor uniuni tribale — curonienii și zemgalii —, cât și influența limbii lituaniene învecinate. Au fost identificate unele date ipotetice privind originea dialectului leton central, adică originea limbii poporului leton și, mai târziu, a limbii naționale letone.

CÂTEVA OBSERVAȚII DESPRE TOPONIMELE DIN PARTEA DE SUD-VEST A RSS LETONE

V. DAMBĖ

Rezumat

Teritoriul cercetat se întinde de la marginea vestică a Mării Baltice până la râul Mūsa, în est, aproximativ până la Liepāja, Skrunda, Saldus, Dobele și Jelgava în nord și până la granița RSS Lituaniene în sud.

În partea de vest a acestui teritoriu au locuit kuronienii până în secolul al XIII-lea, iar în partea de est — zemgalienii. Înfrânți de Ordinul Teutonic în lupta de eliberare de la sfârșitul secolului al XIII-lea, zemgalienii fie s-au dispersat, fie au fost alungați. Datele lingvistice arată că o parte dintre zemgalieni au rămas pe meleagurile lor, iar o parte s-au stabilit în sudul fostului teritoriu kuronian. Centrul Zemgalei antice, în jurul orașului Dobele, a fost ocupat de latgalieni sau letoni. În teritoriul cercetat se observă atât trăsături lingvistice ale locuitorilor indigeni, cât și ale celor veniți ulterior.

În toponimele din partea de sud-vest a RSS Letone, inclusiv în hidronime, se reflectă: 1) trăsături kuroniene în zona propriu-zis kuroniană; 2) trăsături zemgaliene în zona zemgaliană; 3) influența limbii lituaniene, mai ales în apropierea graniței RSS Lituaniene.

265

Una dintre cele mai caracteristice trăsături kuroniene este prelungirea vocalelor scurte vechi înaintea lui r tautosilabic, când după acesta urmează o consoană: ar, (ār), aŗ > ār, (ār), ār (de ex., Bārta, Sārte¹ etc.), er, (ēr), eŗ > ēr, (ēr), ēr (de ex., Cēŗps, Pēŗkuōns² etc.), ir > īr sau ier, ur > ūr sau uor (de ex., Kūrša, Pūŗvs, Kuōŗši etc.).

Cea mai caracteristică trăsătură zemgaliană este scurtimea veche a vocalelor înaintea lui r tautosilabic, când după acesta urmează o consoană; în plus, mai ales în trecut, această scurtime veche a vocalelor era legată de anaptixă, adică de inserarea vocalelor scurte după r, de ex.: Vārnas „Vāŗnas“, Verša- „Verša“, -purvs „-purvs“ etc. După ar tautosilabic apare de obicei un a scurt, după er — a sau un e închis ori deschis, după ir — a sau un e închis ori deschis, sau i, iar după ur — a.

O trăsătură kuroniană este, de asemenea, păstrarea lui n tautosilabic, dispărut din limba latgalienilor, adică a letonilor; de ex.: Bandas- (în letonă ar fi: *buodas), Laņka: letonă luoks, Meņca: letonă *mieca, Skrunda (în letonă ar fi: *Skrūda), Venta (în letonă ar fi: *Vieta) etc.

Analiza toponimelor din teritoriul zemgalian permite să presupunem că în limba zemgalienilor, spre deosebire de limba latgalienilor sau a lituanienilor, s-a păstrat n tautosilabic, ca și în lituaniană, prusaca veche și kuroniană, deoarece toponimele din acest teritoriu conțin multe cuvinte cu n tautosilabic, care nu pot fi explicate altfel; de ex.: Duņķi: letonă duocis, Juņgaiņis: letonă Jūgaiņi, Riņkas-: letonă Rīka(s) etc.

Trebuie considerată o trăsătură kuroniană transformarea lui ḳ, ġ în c, dz, de ex.: Ceņkuone, Rucava, Džēŗve, Dziŗkalis etc., în timp ce în teritoriul zemgalian există numeroase toponime cu ḳ, ġ, neobișnuite pentru kuronieni și letoni, dintre care nu toate pot fi considerate împrumuturi cu ḳ, ġ regulate; de ex.: Duġis: letonă dudzis, Ġerbums: letonă Džērbene, Maŗkene: letonă Mārcene, Plūokis: letonă pluocis etc.

Și în teritoriul zemgalian se întâlnesc toponime cu c, dz în loc de ḳ, ġ și cu n tautosilabic dispărut, însă acest fapt se explică prin influența veneticilor și a limbii literare.

Formele alternante se explică, de asemenea, prin influență străină; de ex.: Laņka, Lùoķene și Lùocene, Iecava și Ieķava, Riņkas și Rīka- etc.; printre altele, în același cuvânt n tautosilabic poate dispărea, în timp ce ḳ, ġ se păstrează, sau invers; de ex., Plūņci etc. De asemenea, pe teritoriul vechiului Kurzeme și al Vidzemei se întâlnesc uneori toponime cu ḳ, ġ și cu n tautosilabic; de ex.: tumulul Keņteskalns de lângă Ogre, în apropierea vărsării sale în Daugava, etc. Se poate presupune că odinioară locuiau zemgalieni în aceste locuri. Din unele zone provin date arheologice mai mult sau mai puțin fiabile, care confirmă această ipoteză. Prin urmare, este pe deplin justificat să ne întrebăm dacă, într-adevăr, zemgalienii au avut rolul principal în procesul de formare a dialectului central leton, baza limbii literare letone.

Deosebit de demnă de atenție este influența multilaterală a limbii lituaniene asupra toponimelor din partea sudică a teritoriului menționat. În primul rând, în vocabular se întâlnesc unele toponime sau cuvinte identice cu cele din RSS Lituaniană, ori adaptate la fonetica limbii letone, dar care nu se regăsesc în lexicul leton; de ex.: Bēņdra- Būtiņu², Ģeišupis, Ģivuļu-, -peļķe „mlaștină“, Vadaksts etc. În al doilea rând, în fonetică găsim uneori sunete caracteristice limbii lituaniene, dar care nu ar fi de așteptat în Kurzeme; de ex., g în loc de dz: Gėŗži, Ģegužs, Ģervis,

266

Girupi și altele, k în loc de c, de exemplu, Kękilas, Małkirte, Palauškis și altele. De asemenea, în locul lui s și z așteptate se întâlnesc š și ž, de exemplu: Šaltėni, Švitene, Mažais, Žvarde și altele. În al treilea rând, influența limbii lituaniene se observă și în morfologie; de exemplu, unele nume de râuri și pâraie au forme de gen masculin, deși în limba letonă este caracteristic genul feminin, de exemplu Aiznakis, Liḡupis, Vadaksts, Vārnupis și altele. Se constată frecvent sufixe și terminații lituaniene, care nu se întâlnesc nici în toponimele curoniene, nici în cele zemgaliene, de exemplu, -ine în loc de -ene, ca, de exemplu, Pagrabine, Pupine, Puōšines² și altele. Sufixele -iškė, -iškis, corespunzătoare celor lituaniene -iškė, -iškis, apar foarte frecvent, de exemplu: Diėdeniškės-, Kaķiškes-² Meisteriškė, Pūmpuriškė și altele. Se întâlnesc, de asemenea, sufixele -aitis, -aiši (nominativ plural), aproape inexistente în alte părți ale republicii, de exemplu: Lankaitis, Bukaiši, Narvaiši și altele.

Astfel, toponimele din partea de sud-vest a RSS Letone reflectă atât particularitățile limbilor vechilor triburi — curonienii și zemgalienii —, cât și influența limbii lituaniene învecinate. Au fost găsite date care contribuie la elucidarea originii dialectului central leton și, totodată, a limbii naționale letone.