LIETUVIŲ KALBOS SANDAROS TYRINĖJIMAI

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXVI (1987)

AUDRONĖ JAKULIENĖ

VERBE LITUANIENE CU TEMA ÎN -A (TIPUL BĖGTI)

În vol. I–XIII al „Dicționarului limbii lituaniene”, în „Dicționarul limbii lituaniene contemporane” și în alte surse au fost găsite 8 verbe de tip CēC:

a) trei verbe principale, folosite pe întregul teritoriu al limbii lituaniene – bėgti, ėsti, sėsti,

b) trei verbe dialectale – kėsti „a intenționa, a dori“, pėkšti „a țipa (despre păsări)“, sėkti „a inciza, a grava“,

c) două verbe neregulate, a căror structură a temei prezente în -a nu concordă cu semantica și este neobișnuită din perspectiva limbii lituaniene contemporane – lėšti „a se liniști, a se domoli“, (pa)kęžti „a se umfla, a se dilata“.

Sunt discutate structura morfologică a prezentului și a trecutului simplu ale acestor verbe și variația acesteia în dialecte, structura morfofonologică a rădăcinii, semantica și relațiile derivaționale (sincronic și diacronic).

Toate cele trei verbe principale și verbul dialectal sėkti pot fi considerate proto-indo-europene, deoarece au corespondente în limbile înrudite (< ide. *bʰēgʰ-, *(H)ēd-, *sēd- și *sēk-).

La prezentul verbelor principale, pe lângă formele tematice, în dialecte și în monumentele scrise pot fi folosite forme atematice. După cum arată datele etimologice, cel mai vechi verb atematic este ėsti; formele atematice ale lui sėsti sunt, de asemenea, destul de vechi. Verbul bėgti trebuie reconstruit ca tematic (formele atematice sunt noi); sunt vechi și formele tematice ale celorlalte verbe. Pe lângă formele tematice cu afix zero, nu doar în limbile baltice, ci și în alte limbi indo-europene, se folosesc forme cu i̯ sufixal. Folosirea formelor baltice cu tema ia-, precum și a formelor cu tema ia-sid, este adesea legată de semantică. Structura prezentului verbului sėsti este cea mai variată (în dialecte, în vechile monumente scrise și în limbile înrudite se pot folosi atât forme atematice, cât și forme tematice cu afix zero, cu i̯ și st sufixale, forme cu infix și forme cu reduplicare). Formele de prezent ale verbelor dialectale și neregulate sunt discutabile – unele dintre ele pot fi interpretate și ca teme cu ia-, respectiv cu sta-.

Formele de trecut variază în dialectele baltice: folosirea formelor cu tema în ā sau ē este cel mai adesea legată de semantică, precum și de structura prezentului. Corespondentele din alte limbi înrudite sunt, de regulă, aoriste tematice (de menționat că majoritatea corespondentelor verbelor de tip CēC sunt aoriste sigmatice).

Rădăcina verbelor examinate, lituaniană ė ~ letonă ė (accentul circumflex indică existența vechii paradigme mobile) ~ slavă ě; totuși, în celelalte limbi înrudite, cuvin-

113

de obicei este un ē scurt (mai rar ø, ō). Prelungirea rădăcinii baltice și slave este, se pare, inseparabilă de formarea opoziției timpurilor.

Consonantismul verbelor de tip CēC se caracterizează prin faptul că C₁ poate fi reprezentată de diverse consoane (numai verbul ėsti începe cu o consoană nulă, deși din punct de vedere istoric se poate presupune că aici a existat o laringală), în timp ce C₂ este în mod necesar o consoană oclusivă.

Verbele neregulate și forma dialectală pėkšti diferă considerabil de cele principale prin structura morfonologică a rădăcinii (pot avea intonație circumflexă, iar C₂ poate fi o consoană fricativă sau o grupare de consoane).

Atât prin consonantismul rădăcinii, cât și prin semantică, verbele principale și forma dialectală sėkti (în parte și kėsti) sunt apropiate de verbele de tip CēC – desemnează în principal mișcarea și modificarea structurii unui obiect.

Din verbele analizate se formează cel mai adesea iterative-cauzative de diverse tipuri. Cele mai vechi sufixe derivative sunt indo-europeanul *ēie (~baltic *ī), *ā, balticul *in(ā); un derivat foarte vechi al verbului sėsti, cu sufixul *ē, exprimă o stare (sėdėti).

Așadar, verbele propriu-zise de tip CēC (după cum a arătat analiza la diferite niveluri, cele neregulate și forma dialectală pėkšti nu fac parte din această categorie) constituie un tip structural-semantic destul de unitar.

Forma dialectală pėkšti și verbele neregulate kėzti și lėšti diferă sub toate aspectele de grupul menționat și, cel mai probabil, trebuie considerate formații imitative nou-apărute.

VERBELE-RĂDĂCINĂ CU -A ÎN LIMBA LITUANIANĂ (TIPUL BĖGTI)

Rezumat

În volumele I–XIII ale Dicționarului limbii lituaniene și în alte surse au fost atestate 8 verbe radicale de tipul CėC: a fugi, a mânca, a se așeza / lituaniana veche *bʰēgʰ „a fugi”, *(H)ēd- „a mânca”, *sēd- „a se așeza, a sta”/; cunoscute numai în dialecte sunt sėkti (< lituaniana veche *sēk- „a tăia cu secera, a reteza”), kėsti „a intenționa” / < baltică *(s)ket- „a lărgi, a apuca”/, pėkšti „a striga (despre păsări)” și verbele neregulate (structura nu corespunde semantismului) kėzti „a se umfla” și lėšti „a se liniști, a se diminua”.

În prezentul verbelor protoindoeuropene bėgti, ėsti, sėsti și sėkti, alături de formele tematice arhaice în -a (protoindoeuropene o/e), se folosesc în dialecte, în documente scrise și în limbile înrudite forme tematice de alt tip (sufixale, infixale, reduplicate), precum și forme atematice. Cele mai vechi forme atematice le are verbul ėsti, iar cele mai diverse forme de prezent – sėsti.

În limbile baltice, formele de trecut în ā și în ē sunt strâns legate de formele de prezent și de semantica verbului. În limbile înrudite le corespund forme preteritale diferite, însă cel mai frecvent se întâlnește aoristul tematic.

Verbele discutate exprimă de obicei mișcarea sau schimbarea structurii unui obiect. În plus, ele se caracterizează printr-o anumită structură fonomorfologică a rădăcinii: consoane oclusive în poziție finală, intonație lituaniană descendentă/letonă întreruptă. Așadar, 4 verbe protoindoeuropene (în parte și dialectalul kėsti) formează un grup structural-semantic unitar. În acest grup nu se încadrează niciunul dintre cele două verbe neregulate și nici dialectalul pėkšti. Cel mai probabil, acestea sunt formații noi de tip imitativ.

114