LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXVIII (1989)

KALBŲ RYŠIAI IR SĄVEIKOS

KAZIMIERAS GARŠVA, OLEG POLIAKOV

GRAIUL LITUANIAN DIN REGIUNEA OPSA

Unul dintre graiurile puțin cercetate ale limbii lituaniene este dialectul din Opsa (raionul Braslav, regiunea Vitebsk, RSS Belarusă). Din punct de vedere administrativ, regiunea (împrejurimile) localității Opsa face parte în principal din trei soviete sătești: Opsa, Zarecie și Daleke. Acest grai al lituanienilor din Vilnius a fost studiat pentru prima dată de prof. Zinkevicius în 1952 și de colaboratorii științifici ai Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe a RSS Lituaniene în 1956 și 1958 (vezi: Grinaveckienė 1960, 173—191 și articolul lui K. Morkunas din prezentul volum). Numeroase texte dialectale au fost înregistrate în timpul expediției folclorice a Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană din 1972 (conducător: dr. în științe filologice L. Sauka). În verile anilor 1985—1987 am continuat această activitate: am studiat situația lingvistică, puternic schimbată în decurs de 30 de ani, și am înregistrat texte dialectale și mostre de cântece din aproape toate satele în care mai existau persoane (în principal vârstnice) care cunoșteau limba lituaniană.

Poziția geografică aparte și trecutul istoric disting într-o oarecare măsură acest grai de multe alte graiuri insulare lituaniene de pe teritoriul actual al Belarusului, Letoniei și Poloniei. Aceste împrejurări au influențat într-o anumită măsură formarea și funcționarea lui. Teritoriul pe care se află se învecinează la vest și sud-vest cu Lituania, la nord-vest cu Letonia, iar din celelalte părți cu Belarus.

I. CARACTERIZAREA ISTORICĂ ȘI SOCIOLINGVISTICĂ A DIALECTULUI

1. Situația lingvistică până în 1939

Împrejurimile orașului Braslav au fost locuite de lituanieni din cele mai vechi timpuri. Timp de aproximativ 150 de ani (din secolul XI până la mijlocul secolului XII), Braslav a aparținut cnejilor din Polotsk, care au invadat teritoriul lituanian. Apoi, timp de șase secole (până în 1794), Braslav și împrejurimile au intrat, din punct de vedere administrativ, în componența Marelui Ducat al Lituaniei. Expansiunea lituaniană energică spre est în secolele XIII—XVI a frânat procesul de slavizare a acestor teritorii, care începuse deja; la nord, lituanienii locuiau de ambele părți ale râului Daugava (împrejurimile Daugavpilsului, Kraslavei și Drissei), iar la est au ajuns multă vreme până la linia Ikazn—Iody

7*

99

(cf.: Lietuvių etnogenezė 1987, 219 — 220 etc.). În 1596 a fost construită o biserică catolică la Ikazn (la 15 km est de Braslav); întemeietorul ei, L. Sapieha, a poruncit să fie numit un preot care să cunoască limba lituaniană, deoarece oamenii de rând din această parohie vorbeau lituaniana. Încă la sfârșitul secolului al XIX-lea, preotul local Buividas răspândea în rândul populației vorbitoare de lituaniană publicații lituaniene interzise oficial.

Până la mijlocul secolului al XIX-lea — începutul secolului al XX-lea, cu greu se poate vorbi despre vreo izolare a dialectului din Opsa, deoarece zona de frontieră etnică și lingvistică lituano-belarusă, unde populația lituaniană era majoritară, se afla la est și la nord de Opsa. De aceea, în temeiul tratatului de pace dintre RSFSR și Lituania din 12.07.1920, acest teritoriu a fost cedat Lituaniei.

La acea vreme, granița (conform tratatului menționat) pornea din punctul cel mai estic al graniței actuale a RSS Lituaniene, lângă Koziany (RSS Belarusă), se îndrepta spre nord-est, până în partea estică a lacului Drisviaty, apoi continua către râul Daugava (Dvina de Vest), puțin la vest de orașul Druia. Totuși, din octombrie 1920 până în septembrie 1939, acest raion, ca și întreaga regiune Vilnius, a fost ocupat de Polonia stăpânilor. În consecință, populația lituaniană a fost izolată de partea continentală a comunității sale, iar graiul ei a început să se dezvolte în condiții de izolare și într-un mediu lingvistic străin, care s-a amplificat și mai mult după includerea teritoriului în RSS Belarusă, în 1939. Abia atunci a avut loc trecerea în masă a populației de naționalitate lituaniană și vorbitoare de lituaniană la limba belarusă, precum și la polonă și rusă (sub influența școlii, a mijloacelor de informare în masă etc.). Acest proces de asimilare lingvistică și națională fusese pregătit în principal începând de la mijlocul secolului al XIX-lea (mai ales după înăbușirea răscoalei din 1863), când, sub presiunea puternică a preoților polonezi și a administrației țariste, locuitorii împrejurimilor Belmontului, Plussului, Vidzului și Drisviatyului au renunțat la limba maternă (cf.: Viltis 1911, nr. 17; 1913, nr. 12; Žiogas 1909, 19 etc.).

La începutul secolului al XX-lea, în parohia Braslav mai vorbeau lituaniana aproximativ 2 000 de persoane, iar în parohia Vidzy, tot aproximativ 2 000 (dintre care 1 022 locuiau în oraș); în parohia Opsa, două treimi din populație vorbeau lituaniana, iar în parohia Peleki, o treime (cf.: Viltis 1908, nr. 134 și 144; 1909, nr. 16; 1912, nr. 97; 1913, nr. 117 etc.). În plus, la sfârșitul secolului al XIX-lea s-au stabilit colonii lituaniene în împrejurimile Germanoviciului (aproximativ 600 de lituanieni), Disnei (300 de lituanieni) și, în număr mai mic, și în apropiere de Braslav și Opsa (satele Gruodiške, Mariampol și Kupčeliai). Lituanienii din Germanovici proveneau, se pare, din regiunea Ukmerge¹, cei din Disna — din regiunea Merkine (Viltis 1909, nr. 7, 80), iar unii dintre cei din Braslav — din regiunea Daugeliškis. Față de anul 1908, numărul gospodăriilor (caselor) din fostele sate vorbitoare de lituaniană ale raionului Braslav s-a redus în prezent nesemnificativ, însă numărul locuitorilor din acestea a scăzut de la aproximativ 10 la 3 (vezi tabelul 1).

¹ Locuitorul satului Belîi Dvor din sovietul sătesc Germanovici, Zigmund Potapovici, născut în 1889, ne-a scris la 25.05.1985: „Știu limba lituaniană. Tatăl nostru este din Lituania, din satul Petrašūnai”.

100

Polonizarea forțată era dusă de preoți polonezi. De exemplu, în 1860, preotul catolic Chernitski din Drisviaty nu asculta spovedaniile lituanienilor în limba lor maternă, lituaniana (Žiogas 1909, 19); chiar și în Pelekantsy, populația locală începea și încheia spovedania în poloneză (Viltis 1909, № 16).

Pe teritoriul de limbă lituaniană dintre Braslav și Vidzy au funcționat 7 biserici catolice până în 1939 (în prezent, doar biserica din Braslav). După transferarea acestor biserici, în 1846, din componența episcopiei de Vilnius în cea de Samogitia, s-au creat condiții mai favorabile pentru folosirea limbii materne. În biserica din Pelekantsy, în 1904—1910 și 1928—1936, slujba se ținea în lituaniană în fiecare a treia duminică (Evanghelia era citită mai îndelung); în cea din Opsa, predicile au început să fie rostite abia în jurul anului 1932, în cea din Vidzy, predicile erau rostite în timpul sărbătorilor hramului în jurul anului 1912, iar în cea din Braslav, în 1908—1911 se citea Evanghelia în lituaniană (spovedaniile în lituaniană erau uneori auzite până în vremurile de astăzi) (Viltis 1909, № 16; 1910, № 44; 1911, № 117; Mūsų Vilnius 1934, № 16; 1936, № 13—14). În bisericile din Urban și Dalek, lituaniana nu era folosită oficial, iar în cea din Drisviaty a ieșit din uz în 1886 (Žiogas 1909, 19). Drepturile limbii lituaniene au fost apărate cel mai mult de preotul catolic A. Žeimis-Žeimavičius din Pelekantsy (1854—1909) și de preotul catolic Armalis din Braslav, care au organizat acolo și școli lituaniene.

În Pelekantsy, școala lituaniană a funcționat fără întrerupere cel puțin în 1905—1911. La început era privată, iar din 1909 funcționa oficial ca filială a organizației „Saulė” (în 1909 avea 37 de elevi, iar în 1910 — 60); după închiderea sa în 1910, școala a continuat să funcționeze în secret în casa lui A. Abalevičius. În 1907, în apropiere de Braslav existau 4 școli lituaniene: la 14 martie 1908, executorul judecătoresc Popov a descoperit și a desființat o școală secretă în casa lui M. Bagdonavičius, în satul Usiany (9 elevi), deși presa lituaniană fusese legalizată încă din 1904 (Viltis 1908, № 43; 1909, № 58 și 139). În timpul ocupației regiunii de către Polonia burgheză, școli primare lituaniene au funcționat inițial în Zaborniki (învățătorul A. Bublis; în anul școlar 1934/35, limba maternă se preda doar ca materie, iar școala avea 39 de elevi), Opsa (învățătoarea M. Tunkunaitė-Žemaitienė), Petkunishki (învățătoarea S. Mališkaitė-Krivialienė), în Pelekantsy și Obolikšty (în secret, la I. Vancevičius)^².

Până în prezent, păstrarea limbii lituaniene în împrejurimile Braslavului — Opsa s-a datorat în mare măsură activității filialelor societății Sf. Kazimieras (organizație clerical-culturală) și ale societății „Rytas”, care au existat în 1925—1936. În cel puțin 17 sate (Zaborniki, Kupcheli, Domashi, Miliuntsy, Paberžė, Vainiūntsy, Adymanishki, Usiany etc.) au fost înființate filiale ale societății Sf. Kazimieras, care organizau adesea serate și petreceri pentru tineri, în cadrul cărora se făceau diverse comunicări (despre gospodărie, artă, sport etc.), se cântau cântece lituaniene și se dansa. Această societate a contribuit la înființarea grădinițelor lituaniene

^² Date furnizate de foștii învățători M. Žemaitienė, S. Krivialienė și alții.

101

(satele Adymenishki, Zaborniki, Kupcheli, Pelekantsy), a școlilor primare menționate, a sălilor de lectură (Zaborniki, Kupcheli, Petkunishke, Domashi, Opsa, Miliuntsy, Jedlovichi, Adymenishki).

Tabelul 1. Numărul gospodăriilor în 1908 și 1987 și numărul locuitorilor în unele sate foste de limbă lituaniană

Denumirea satului | numărul gospodăriilor în 1908 | numărul gospodăriilor în 1987 | numărul de persoane Bužionys | Bužionys | 37 | 10 | 31 Vainiūnai | Vainiūnai | 33 | 48 | 148 (G)Ūsiónȳs | Ūsiónȳs | 41 | 35 | 139 Júodelėnai | Júodelėnai | 44 | 61 | 182 Žvirbliai | Žvirbliai | 40 | 17 | Kriukai | Kriukai | 36 | 22 | 60 Miliūnai | Miliūnai | 60* | 46 | 104 Obuolỹkščiai | Obuolỹkščiai | 13 | 6 | 12 Rožavà | Rožavà | 35 | 10 | 33 Strustà | Strustà | 24 | 18 | 34 Šalakañdžiai | Šalakañdžiai | 14 | 14 | 32

*În această cifră este inclus și satul Pelekantsy.

Autoritățile burgheze poloneze au împiedicat educarea populației locale în limba maternă. Promovând politica șovinismului de mare putere și a polonizării, au închis instituțiile de învățământ; întrunirile și seratele organizate de societatea Sf. Kazimieras erau adesea considerate manifestări de „naționalism” (participanții erau persecutați, uneori fiind chiar judecați).

Din 1937, în școli se preda numai în poloneză. Condițiile materiale nu le permiteau majorității elevilor să studieze mai mult de 3—4 clase, astfel încât marea majoritate a populației locale avea puțină carte sau era cu totul analfabetă. Puțini știau să scrie și să citească în lituaniană. O parte a populației se exprima în locuri publice mai ales în poloneză, cu atât mai mult cu cât un număr considerabil de familii erau mixte (lituanieni și lituanieni polonizați). În familiile lituaniene, lituaniana a rămas limba vorbită acasă. Se vorbea lituaniana și în biserici, la piețe și la târguri. Tinerii treceau tot mai des la poloneză, care era în mare măsură amestecată cu belarusa locală, iar în 1935—1939 comunicau preponderent în această limbă. Cu părinții și cu cei mai în vârstă, însă, continuau să vorbească în limba maternă. Astfel a apărut o diferențiere socială între cele două limbi: poloneza era percepută ca limbă cu prestigiu social (folosită de „păturile superioare ale populației, preo-

102

(...), iar lituaniana a rămas în principal limba de acasă a populației simple (în majoritate în vârstă). Prin urmare, răspândirea limbii materne în această regiune s-a restrâns considerabil, iar numărul vorbitorilor ei a scăzut brusc. Dacă în 1908 populația vorbitoare de lituaniană era de aproximativ 8000 de persoane, în 1928 aceasta era de 2600.

Pe baza lucrării „Mapu obszaru językowego litewskiego w Rzeczpospolitej Polskiej“ (Warszawa, 1928—1933), alcătuită de O. Хоминский, a fost pregătită o hartă a răspândirii limbii lituaniene pe sate în această regiune³. Harta indică cele mai mari sate din zona cercetată și, în procente, numărul vorbitorilor de lituaniană dintre locuitorii acestor localități în anii 1928—1933.

2. Situația lingvistică actuală

În anii puterii sovietice, învățământul și alfabetizarea populației locale se desfășoară în principal în limbile rusă și belarusă. În zonele rurale există școli primare cu predare în limba belarusă (de exemplu, în Кумпинях); învățământul secundar este urmat în principal în școli cu predare în limba rusă (în Опсе, Браславе). Instituțiile preșcolare din Браслав funcționează în limba rusă, astfel încât copiii belarușilor care le frecventează încep să comunice în rusă. O parte a populației poloneze (inclusiv cei care vorbeau lituaniana) a plecat în Republica Populară Polonă în perioada 1945—1958.

În perioada postbelică începe răspândirea pe scară largă a cărților și publicațiilor periodice, care fuseseră greu accesibile înainte de război. Ia naștere o formă aparte de bilingvism. Multe dintre familiile lituaniene intervievate consideră că le este mult mai ușor să citească în rusă și polonă (celor care au urmat școala poloneză înainte de război) decât în lituaniană, deși pentru comunicarea în familie folosesc în principal această limbă. În 1987, în raionul Браслав au fost abonate doar 9 ziare lituaniene și 13 reviste: „Вальстечю лайкраштис“ (9), „Тарибине мотерис“ (6), „Мусу содай“ (5), „Геннис“ (1) etc.

Pentru satele de la granița cu RSS Lituaniană se deschide posibilitatea de a-și trimite copiii la școli și internate lituaniene (Мариамполь etc.); după absolvire, mulți rămân acolo pentru studii și muncă. Lituanienii care au absolvit școli cu predare în rusă și belarusă pot intra la universitatea și la alte instituții de învățământ din Lituania. Totuși, de aici se mută deocamdată în RSS Lituaniană doar puțini tineri: majoritatea pleacă la Даугавпилс, Витебск etc.

Creșterea nivelului de trai și dezvoltarea rețelelor de radio și televiziune fac ca populația lituaniană rămasă în regiunea Опса să înceapă să asculte radioul lituanian, iar apoi și să urmărească emisiunile televiziunii lituaniene. Astfel, într-o anumită măsură, continuă influența contemporană

³ Varianta de bază a hărții a fost pregătită de geograful T. Шидишкис.

103

a limbii literare lituaniene (aceasta este susținută de presa lituaniană, în unele cazuri – de comunicarea cu copiii care trăiesc în Lituania etc.). Potrivit recensământului populației din întreaga Uniune din 1970, în întregul raion Braslav locuiau 202 lituanieni, iar în 1979 – numai 137: 63 (46%) dintre ei considerau limba naționalității lor drept limbă maternă, 50 – belarusa, 24 – rusa. Dintre aceștia, 41 (30%) vorbeau fluent rusa ca a doua limbă, 35 (26%) – belarusa, 33 (24%) – lituaniana, iar 28 de persoane (20%) erau monolingve. În localitățile rurale, în 1979 au fost înregistrate 47 de persoane de alte naționalități care considerau lituaniana drept limbă maternă și 57 de persoane care o stăpâneau ca a doua limbă a popoarelor URSS (dintre acestea, 26 de persoane de „naționalitate poloneză”, 17 lituanieni, 12 belaruși, 2 ruși și 1 tătar). Astfel, în 1979, în raion au fost înregistrate 200 de persoane care vorbeau fluent lituaniana (90 de persoane o stăpâneau ca a doua limbă).

În timpul expediției folclorice din 1972 (3–16 iulie) și al expedițiilor noastre din 1985–1987, numai în localitățile rurale din ținutul Opsa au fost înregistrate, pe baza numelor de familie și a vârstei, cel puțin 150 de persoane în vârstă care stăpâneau lituaniana într-o măsură sau alta. În 1987, cei mai mulți astfel de oameni se aflau în Dvarčiai (20)⁴, în Adymeniški (15), în Zaborņiki (12), în Usiani (10), în Konstalin (Pogošče), Misianțai, Šalakundziai, Petkuniške, Jedlovičiai, Kupčeliai, Naujasale (aproximativ câte 5), Domašai și Rimašai (câte 3) etc. În celelalte sate mai rămăseseră și mai puțini: unii muriseră (de pildă, în perioada 1972–1985, în Bikovski – 7), se mutaseră în alte locuri (inclusiv în Polonia și Lituania; după strămutarea locuitorilor și demolarea satului Ignatiške, aceștia s-au mutat în satul Murmiški etc., unde locuiau înainte 6 lituanieni), iar copiii lor nu învățaseră lituaniana. În 1928–1933, populația vorbitoare de lituaniană din satele menționate constituia 26–50% (Usiani, Domašai, precum și Braslav, Rožovo, Opsa etc.), iar cel mai adesea – 51–90%.

După „restabilirea” puterii sovietice în 1939, mulți localnici credeau că acest teritoriu (până la râul Druika) va reveni Lituaniei și și-au înscris în pașaport naționalitatea lituaniană. Când acest lucru nu s-a întâmplat (a împiedicat-o al Doilea Război Mondial), și-au schimbat din nou pașapoartele, înregistrându-se ca polonezi sau belaruși. După cum arată fosta profesoară M. Žemaitienė, „mulți pot fi astăzi lituanieni, iar mâine – polonezi”. Sunt indicate următoarele motive pentru alegerea naționalității poloneze: credința catolică (mulți preoți și membri ai szlachtei numeau limba lituaniană păgână și interziceau vorbirea ei); privilegiile acordate polonezilor în zona ocupată de Polonia burgheză; frecventarea unei școli de stat cu predare în poloneză; teroarea naționaliștilor polonezi și a „Armatei Teritoriale” împotriva lituanienilor; adaptarea la mediul lingvistic înconjurător („să fii ca toți ceilalți”); anumite privilegii în timpul serviciului militar (în primii ani ai puterii sovietice); posibilitatea de a pleca în Polonia etc. Pe teritoriul RSS Belarus, autoritățile locale favorizează naționalitatea belarusă.

⁴ În 1956 erau 48 (Vyšniauskaitė 1956, 26–28).

105

Mulți „polonezi” și „belaruși” locali își amintesc bine că toți cei mai în vârstă vorbeau lituaniana: „bunicile și unchii noștri erau ліцвякі, iar noi — бѣларусы”. Generația mai vârstnică din Domašai, Rimašai, Medynka și multe alte sate și-a păstrat până astăzi amintirea originii sale lituaniene. De pildă, și lui M. J. Grinblat (1959, 530), bătrânii din aceste sate i-au declarat în repetate rânduri: „мы урадзоны ліцвякі” (în realitate, pe atunci ei înșiși vorbeau lituaniana). Localnicii de vârstă mijlocie și, mai ales, cei tineri spun foarte des că limba lor este „бѣларускі” și se corectează imediat: „рускі”.

Populația locală îi numește aici pe vorbitorii de lituaniană „літоўцы”, „ліцвякі”. Populația lituaniană este conștientă de apartenența sa națională și de diferențele dialectale: „Kalba mūsų ne tokia kaip Lietuvoje, bet vis tiek lietuviška”, „mes mylim niūkti lietuviškai”, „gimtoji kalba labai brangi”. Aproape toți remarcă faptul că graiul lor s-a schimbat considerabil: „ne-am uitat limba veche — trebuie să ne gândim ca să spunem cum vorbeam atunci”. Totuși, în graiul local se păstrează numeroase dialectisme și particularități fonetice dialectale.

Mulți își amintesc rugăciunile în lituaniană și cântă cântece lituaniene. Elena Krivialene din satul Zaborņiki cunoaște aproximativ o sută de astfel de cântece. Studiind particularitățile lingvistice ale graiului (mai ales contactele lingvistice și dialectale), nu se poate trece nici pe lângă cântece, lucru remarcat încă de F. F. Fortunatov (1871, 1).

II. CELE MAI CARACTERISTICE PARTICULARITĂȚI ALE GRAIULUI

1. Fonetică

Principalele diferențe fonetice dintre graiul din Opsa și limba literară lituaniană normată sunt următoarele:

1. Vocalei accentuate ė îi corespunde adesea ie (mai ales după consoanele d, k, n, t), iar vocalei o — doar un o ceva mai deschis; cf.: pavardiẽ ‘pavardė’, ma.kėja., daržinies, tėvas, duktė, kójas sópa, šitó. Astfel, în privința pronunțării vocalei ė, graiul din Opsa coincide parțial cu graiurile lituaniene sudice (din Švenčionys) și nordice (din Uodėgėnai), ceva mai îndepărtate, iar în privința pronunțării vocalei o — cu graiurile nord-estice (din Zarasai, Daugavpils) și sudice (din Švenčionys). Mai rar, vocala ė se pronunță ca e sau ē (e), iar vocala o — ca a: Adam’ã·nišk’a. „Adomėniškė“, nuvė, sadėdami, kã·lai|kõlai, pamã·niǰa.m, aštuon’á·lika, pã·nai, tã·luma⁵.

2. Ca și în alte dialecte lituaniene răsăritene, în poziție neaccentuată se păstrează e, a în locul vocalelor ė, o: gyde.m, laukinemis, būva., iš móksla. În Domášai și în unele alte localități, uneori chiar și în poziție neaccentuată se pronunță ie (<ė): paródie, n’amókie.

⁵Datele noastre nu confirmă pe deplin tabloul (ė = ę̇, ō = o°/ɔ°) prezentat în „Atlasul limbii lituaniene” (Lietuvių kalbos atlasas. V., 1982, hărțile nr. 27, 35, 37, 87 și altele).

106

3. ie neaccentuat se pronunță ca e/e/ie, iar uo neaccentuat — ca a./uo; cf.: ležùvys, lietuv’ā., lietùvis | l’ietùvis | le.tùvis, āšta.n’alik’a., Jūod’alenasan, kruop’ālbu.

4. Vocalele lungi neaccentuate se scurtează cel mai adesea până la aproximativ jumătate din lungime: ma.kieja., tāudi.t’a.s, (v)ùndin’a. Corespondențele pretonice ale vocalelor lungi cu accent secundar (tō.lļ, sū.mis), iar uneori și vocalele posttonice care urmează silabelor cu vocale înalte (slī’va.s, n’ū-k’a’m), sunt percepute auditiv ca lungi. În literatura lingvistică, vocalele neaccentuate ale acestui dialect sunt notate fie ca semilungi (Grinaveckiene 1960, 174—190), fie ca lungi (Lietuvių kalbos tarmės 1970, 392—394).

5. Vocala e (<en) se poate modifica și poate deveni i, mai ales la sfârșitul absolut al numelor: Peleki „Peleke“, mani, Dūkšti, Brāslavi, Diguti’n’a., (v)ùndin’a.

6. Ca și în alte dialecte răsăritene, fostele vocale „nazale” ą, ę și diftongii ąn, am, en, em devin u, i, un, um, in, im: kū ‘ką’, inkùs ‘įkąs’, žu.s’ālis ‘žąselis’, švī’ždava ‘švešdavo’, švìnti. ‘šventę’, ažàugi.s ‘užaugęs’, mani.s ‘manęs’, š’ùndie ‘šiandien’, brúngus ‘brangūs’, glūmži.tie ‘glamžyti’, lingvēsn’a. ‘lengvesnio’, žìntas ‘žentas’, gi.vìnt ‘gyventi’ etc.

7. În unele cazuri, č, dž, iar uneori și t, d (înainte de i) devin c, dz: (svec’āi ‘svečiai’, šal’ù ‘šalčiu’, valdž’ā ‘valdžia’, gàudz’au ‘gaudžiau’, Vidž’uos ‘Vidžiuose’, kietùci ‘kietutį’, sėdzi ‘sėdi’). Ca și în graiurile lituaniene învecinate din Udolė și mai ales din Daugavpils, consoanele t, d rămân cel mai adesea neschimbate; cf.: pati, Degutinis, diedūtis, vadinas, didž’āusi ‘didžiausi’.

8. Consoanele l, s înaintea vocalelor e, ė, iar r, š, ž și înaintea lui i se pot întări, iar în acest caz vocalele însele se transformă în э, а, ы: saulāla ‘saule’, žó.le.s ‘žolės’, sānei ‘seniai’, pūsasara.s ‘pusseserės’, praūsasi ‘prausiasi’, Us’ani.sā ‘Ūsionyse’, pris’ēsi ‘prisėsi’, šās’ūs ‘šėsis’, mašina.s ‘mašinos’, vašavai ‘važiavai’, važùot ‘važiuoti’, žednój ‘žėdnoje’, žīrgu ‘žirgą’. Consoanele r, š, ž și, mai ales, b, n, t, z se întăresc mai rar; cf.: bėda ‘bėda’, dektina.s ‘degtinės’, Šaltān’a.m ‘Šalteniams’, Puz’enai ‘Pužėnai’.

Cel mai probabil, sub influența limbilor belarusă (și polonă), în care nu se face distincție între r dur și r moale (de exemplu, belarusă pad — rusă „rad” și „riad”), în graiul cercetat r este adesea dur: vakarē’l’us ‘vakarėlius’, ž’urrù, bāre ‘bare’, darbī’s’u, turē.sim; alternanțele r-r’ sunt observate foarte frecvent în vorbirea unuia și aceluiași vorbitor, în aceleași cuvinte, ceea ce indică faptul că această consoană se întărește în prezent. Acest sunet nu este, de regulă, supus asimilării intersilabice: bern’ūkai, pirmиninke. Influenței limbilor menționate, precum și a limbii ruse, i se poate atribui și întărirea lui ž: paž’īsta, dtvažūoja, in daržā’li. În general, š, ž înaintea vocalelor anterioare sunt percepute acustic în acest grai ca fiind mai dure decât în limba literară lituaniană. Sunetul č, dur în belarusă și polonă, este rar întâlnit în graiul lituanienilor din Opsa. l final din cuvintele dèl’, vèl’, atgal’, gal’ este moale în grai. În combinația lb+ ė consoana

107

l — este dur, iar sub influența sa și b se depalatalizează în dialectele est-lituaniene: kalbė't', kalbė jau.

În terminațiile infinitivului, i final se reduce (-i>ʾ?): p'ri's(i)min't', vál'g'it'; când pronunțarea este oarecum mai slabă, i', sunetul palatalizării dispare, iar în locul lui se aude o aspirație foarte slabă.

Se întâlnește asurzirea unei consoane sonore între vocale: ušáiga.m ‘užigome’.

Accentul (gravul) pe vocalele scurte apare mai ales la cuvintele monosilabice kàp, tėr, aš, bū́s, jàm, la terminațiile cazului nominativ singular ale temei în u- (su'nùs, gražùs), la acuzativul plural (vaikùs, vainikùs, visùs), în unele silabe finale deschise în -i, -u (gar'di, penki, mažì, gražì, sunkù, gi.venù), precum și la cuvintele tadà, kadà. În celelalte cazuri, vocalele se lungesc adesea până la o durată semilungă.

Circumflexul este folosit cel mai adesea atunci când cuvintele sunt rostite în vorbire cu o anumită emfază (sā'nas, chvī'ras, gē'ras), mai ales în terminațiile în -ai (laikai, vaikai, tai, în particula jai), precum și la sonantele r, l, m, n în poziție închisă: kur, ir, vilkas, namìt'i. Accentul ascuțit este folosit cel mai des în cuvintele rostite în enunțuri cu intonație descendentă sau cu accent logic: trū'dna pris'(i)min't'. Uneori, distincția dintre accentul ascuțit și circumflex este neclară.

Se observă deplasări ale accentului nesistematice și inconsecvente, cel mai adesea pe silabele precedente: sū'nus ‘sū'nus’, žmō'gus ‘žmogùs’, su màma ‘su mamà’, sveikì ‘sveikì’, ark'liais ‘arkliais’, žōlė'mis ‘žolėmis’, ‘sunkù ‘sunkù’, negal'u ‘negaliù’, (j)i'ra ‘yrà’, ápi ‘apiė’. Spre deosebire de limba lituaniană literară, unele cuvinte au terminații accentuate: lietuvìs ‘lietuvìs’ (lietuv'ái, lietuv'á etc.), bra.lìs ‘brolis’ etc.

Prezența accentelor silabice, a diftongilor, a oclusivei [g] și a asimilării după gradul de palatalizare în vorbirea purtătorilor acestui grai (netur'(i)ngai, nes'v'eikas) demonstrează convingător originea lor etnico-lingvistică lituaniană și deosebirea față de vorbirea celorlalți locuitori ai regiunii, atunci când aceștia folosesc în comunicare varianta locală a limbii ruse vorbite.

Într-o perioadă istorică relativ scurtă, graiul analizat a suferit schimbări uriașe, fiind puternic influențat de vorbirea belarusă, de limbile literare polonă și rusă, precum și de limba lituaniană literară.

Descrierea fonetică a graiului din Opsa este însoțită de anumite dificultăți. Influența altor limbi s-a manifestat în grade diferite asupra purtătorilor săi, astfel încât se observă unele variații chiar și în pronunțarea membrilor aceleiași familii. De pildă, unii pronunță о în poziție neaccentuată ca în limba literară, iar alții aproape ca а: bū,vo și bū,va, dirbo și dirba ‘dirbo’. Variații se întâlnesc chiar și în vorbirea aceluiași purtător al graiului: vakarė: l'us | vakarė:l'us, kal'bė: jau | kalbė:jau, su'nùs | sū'nus (nominativ singular), aukštė|aukšti etc. Se pare că, sub influența limbilor slave, vocala е este pronunțată de unele persoane ca ie: niė ‘ne’, miės ‘mes’, diebie-s’alis ‘debesėlis’, biegr’ab’ant ‘begrėbiant’.

Foarte adesea este greu să se determine cu suficientă precizie durata vocalelor, deoarece vorbirea spontană nu poate fi monotonă, iar diferențele cantitative dintre vocale se observă în vorbirea aceluiași purtător în aceeași poziție, dar depind de tempo, de emfază, precum și de maniera de a vorbi. Prin urmare, în multe cazuri, mai ales în poziție neaccentuată, durata

⁶ Acest accent apare și la sonante în limba rusă, atunci când cuvântul este rostit cu intonație interogativ-exclamativă: A câștigat, „Voldu”..., „Voldu”!!! Acolo?!

108

Vocalele trebuie interpretate în mod convențional sau variabil. La fel, accentele silabice (intonațiile) depind în mare măsură de coloratura emoțională a vorbirii sau de intonația frazei. În grai poate lipsi distincția fonologică și chiar cea fonetică dintre acut și circumflex, marcată în texte prin semnul „St” deasupra literelor vocalice.

2. Morfologie

Dintre arhaismele morfologice atrage atenția utilizarea pe scară largă a ilativului est-lituanian la singular, format de la substantive cu baze diferite (Lydōn, Lietuvōn; Apsān, miškān; jaunimēlin, sa.dēlin; turgūn, Vilniun), de la substantive împrumutate, vechi și noi: ármijon, galiōrkon, Kaliningrādan, klūban, selsavietan. La plural, bazele în -o folosesc trei formante cu acest sens: (i)uosna, (i)uosan, (i)uosun: Bikauskuōsna, Pelekuōsna, Jūodialenasan, Švenčianēliuosan, Šalakundziuōsna | Šalakundziuōsun. În cazuri rare, ilativul este folosit cu funcția de inesiv (jis mokēsi in ēlektrika Polackan), precum și formantul -and la singular (nuvē svietana).

La substantivele de declinarea a V-a, în nominativul plural al acestui grai se păstrează terminația -es: (dvi)sēšaras < sēšeres „surori”, (dvi) dūkteras < dūkteres „fiice” (în limba literară, după cum se știe, terminațiile au apărut sub influența bazei în -i). Același lucru se observă și la terminațiile genitivului singular. Schimbarea lui e > a este legată de întărirea consoanei r.

Pronumele katrās are aici adesea forma completă: kataràs, katarōn; katrās este folosit ocazional în locul formei kuris.

Pronumele personale de persoana a III-a au la nominativ următoarele forme: ānas (anàs) „el”, anà „ea”, ānys „ei”, ānos „ele”; alături de formele normative la cazurile oblice se folosesc jū, jām etc.

Formele numeralelor cu sensul „-zece” păstrează terminațiile vechi: dēšimts „zece”, dvidēšimts „douăzeci” etc.

Ca și în dialectul lituanian din Daugavpils și, parțial, în cel din Vodyany, la nominativul plural al adjectivelor se folosește -ūs în locul terminației -i (jāunūs, netāžūs, tūnkūs), iar la infinitiv se folosesc formantele -tie (> -tia.), -tei: nuveitie, manytia, māuditia.s, mōkitia.s, niuktia.; ma.kētei (Domashni).

Singularul imperativului se formează adesea fără -k, cu ajutorul terminației -ai (la baza în -o) și al lui j (sau fără acesta), adică se folosește terminația completă sau cea scurtă a persoanei a II-a singular a prezentului: atidārai, dārai, pasākai; atvažiūoj, padainiūoj; naktūj; nespjū, nēš. La plural se adaugă și formantul -me (persoana I) și -te (-tie) (persoana a II-a): stātaime, vālgaita, dabāitie. Se remarcă și modul condițional (palais-tój „aș lăsa”), precum și formele po gùlintum „după cel culcat”, sù visùi „cu toți”. Finalul verbului-

109

La verbele la trecut, de obicei se reduce o silabă: atvažiau ‘atvažiavo’, dāv ‘dāvē’, nuvė nuvėja ‘nuėjo’, ataininė ~ ateinėję ‘atėjinėjo’, niaturė ‘neturėjo’, nutekėj, negiedō, nešio, važō.

3. Formarea cuvintelor, lexicul

În formarea cuvintelor se folosesc prefixele ai(si)-, ata-, až-, (a)žu-, in-, iš-, nu-, pa-, pad-, raz-, už-; sufixele -ėlis, -énti, -ýkštis, -inėti, -inis, -uitie, -ūtis, -ė, cf.: aisidarb.i.t ‘užsidirbti’, aisireng.i.s ‘apsirengęs’, atadūosu ‘atiduosiu’, atāmiamu, atāsuntia, atatiakėjus, ažmiršau, ažlaidia, ažniu.kinėja, ažūgava.s ~ ažūgavos, ažūravė, ažūpyla, žūjímta, inbede, indėja, insviėde, išpūola, nucharakterizāva, pamira, numirė, pamiàs, padājus, razmaisyti, rastūsa, usširga, Ciumėlīs, kumeliakėlis, pušýniai, ragutāliu, titālīs, džiuvāna, dabarykščiai, Braslavinia, Pelektnia.s, skrudelinis, naktūitia, naktavō, budūja, kruopeliūti.

În interiorul cuvântului, uneori se adaugă vocale între consoane, iar alteori se omit (mai ales în verbe): Aliksnis, apīkulam, dionakepe., jüodāžemis, raudānagalviai (grybai) vienamāte.s; āisma, gi.vínsme, nezgirdis, praskėikiau, Jūod(ia)lėnuos.

Printre cuvintele lexicului dialectal lituanian se pot menționa următoarele cuvinte⁷: aprimestis ‘apynasris’, ažušiūokti ‘užšniokti (lietuvi)’, bradinis ‘tinklas’, dāiktas ‘vieta’ (tan dāiktan perūndas kap dāve.), dabōti ‘žiūrėti’ (dabōja in kėltavu), dangtys ‘stogas’ (ar dūnkti pataisīt?), grynas, -à ‘plikas’ (griebiau gryna.m runka.m i apsāl-dziau), griauzmas ‘griaustinis’ (grāudžia groūzmas), karti ‘kabinti (drabužius ir t. t.)’, kėltava ‘galvijas’, kitaipō ‘kitaip’, kruopelė ‘trupūtis’ (ir kruopelytė, kruopeliūtė: ma.kėja. kruopiābl niūkt), kūčia (kūčiu suvalgė?), kvāilas, -à ‘prastas’ (sveikatà kvaila), lākštas ‘lapas’, landytuvė ‘kibiras su snapu pienui melžti’, lapatūoti ‘kalbėti’ (Paulina niūkia., Adēlka lapatāva; su vienōm, su kitōm palapatūosi, palapatūosiu), māigyti ‘spausti (daryti)’ (pienu šildia.m, sūrius māigia.m), mygti ‘spausti’ (nasylai išmyga kupru), nauda ‘javāi’, niūksmas ‘kalba’, niūkti ‘kalbėti’, pagaišenti ‘pames-ti’ (pagaišenau dukūmentu.), paklotuvė ‘paklodė’, pasiūgėti ‘paaugti’, perūnas ‘perkūnas’, prijunkęs ‘pripratęs’, pūšalōtas ‘toks grybas’, salà ‘kaimas’ (visà salà niūkia. lietuviškai), skrēgždės ‘kregždės’, skrudelė ‘skruzdėlė’, stōvai ‘staklės’, tiesiōji ‘dešinioji (ranka)’, visiapō ‘visai’.

Sub influența limbilor slave, sensurile unor cuvinte lituaniene s-au extins: pažistam (= mokam) lietuviškai, vakarėlius stāte.m (= ruośem) etc. În dialect sunt cunoscute slavismele (v)ūli.cia ‘kaimas’, ūitura ‘kalba’ și altele. Există multe slavisme noi, majoritatea legate de împrumutarea termenilor pentru realități mai mult sau mai puțin noi (ca și în alte dialecte periferice lituaniene, în care limba literară este puțin cunoscută). În primul rând

⁷ Câte 5 cuvinte sunt citate din lucrarea lui A. Višniauskaitė (1956) și din colecțiile expedițiilor folclorice (1972), păstrate la Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană.

110

denumiri de profesii: predsėdåtelius ‘pirmininkas’, šafiōras ‘vairuotojas’, iar în construcțiile cu sensul „a lucra în calitate de”, acestea se folosesc cu terminații lituaniene: (dirba) prarābu ‘darbu vykdytoju’, ščįotavōdu ‘sąskaitininku’, svārščiku ‘suvirintoju’; denumiri de persoane, realități și obiecte jedinalyčnikas, kolchōzas, chūtoras, nasōsas, rubėžas ‘siena’, svėtras ‘megztukas’, dvuchspālndja ‘dvivietė (lova)’, učāstnik vainbl ‘karo dalyvis’, sōtka ‘aras’; instrumente muzicale: harmōška ‘armonika’, skripkà ‘smuikas’; fructe, legume și fructe de pădure: klūbnikas ‘braškės’, cibūliai ‘svogūnai’, malýna.s ‘avietės’, márkva.s ‘morkos’, fasōliai ‘pupelės’, grūšia.s ‘kriaušės’. Printre împrumuturi se numără și adjective precum bėdnas ‘vargšas’, bagōtas ‘turtingas’ (cf. gradele de comparație — bednesni, bagotesni), šikārna ‘prabangi’, cuvintele prynidta ‘priimta’, padkōrmka, vniūkas ‘anūkas’ etc. Cuvântul mōžna ‘galima’ este folosit cu o frecvență foarte ridicată: mōžna gyvint, mōžna dirbt etc.

4. Onomastică

Analiza denumirilor⁸ satelor din partea de vest a raionului Braslav arată că majoritatea celor situate între Plușci și Vidzy au origine baltică (lituaniană). Din acest punct de vedere, denumirile satelor din sovietele sătești Plușci, Drisviaty și Vidzy nu se deosebesc de cele ale satelor din sovietele sătești Zaraci, Opsa, Dalek și altele, în care limba lituaniană s-a păstrat până în prezent. Prin urmare, trecerea la limba belarusă în primele soviete sătești nu este veche. Să prezentăm câteva denumiri de origine lituaniană.

sovietul sătesc Plușci: Adamushki, Borovikișki, Boruny, Dudeli, Matiulișki Lukii, Nareikișki, Ravtikișki, Șvedy;

sovietul sătesc Mejani: Belusișki, Belonișki, Buciany, Viaji, Jvirino, Kișke-lișki, Koziany, Mejany, Petrișki, Iakity;

sovietul sătesc Drisviaty: Bartelișki, Voinikișki, Voikelonțy, Vozgeliany, Edoga-li, Melonțy, Oboliany, Rudy;

sovietul sătesc Zaraci: Bujany, Beliany, Boიარunișki, Jvirbli, Maișum, Plav-kikety, Ratkuny, Usiany, Iutișki;

sovietul sătesc Opsa: Adymianțișki, Belusișki, Greitonișki, Daubly, Dukeli, Jvirbli, Kumpini, Kupceli, Medynki, Opsa, Petkunișki, Pukinia, Rimuty, Snegui, Șarkișki, Șalteni, Ianguli;

sovietul sătesc Dalek: Baltișki, Balundișki, Bogdiuny, Voinonțy, Darjeli, Daubory, Jirnelișki, Naruty, Obolikșty, Șalakundy, Iutișki;

sovietul sătesc Vidzy: Așkaragi, Beliunișki, Biteny, Blajuny, Vainonțy, Verbuny, Vidișki, Jvirblișki, Jvirina, Jiguti, Kirmelișki, Krumli, Kiakișty, Laibuny, Meșkeli, Milonțy, Mușkli, Obali, Pakulnia, Pod-rukișa, Romulșki, Skrabeli, Snegishki, Stunjișki, Trakișki, Tributișki, Markișki, Șlikita, Eitmiany etc.

⁸ Echivalentele rusești ale denumirilor, deja deformate în mare măsură, sunt preluate din registrele gospodărești. Multe dintre denumirile lituaniene corespunzătoare sunt indicate pe hartă.

111

Denumirile localităților au sufixe de origine lituaniană: -аны (-яны), -ели, -ини, -ишки, -ули, -уны, -ути, -юнцы. Ca și în alte regiuni ale Belarusului, consoana lituaniană c' (< č') înaintea vocalelor palatalizate se transformă în т (Грейтюнишки) sub influența limbii ruse, iar africata dz' (< dž') — în д (Богдюны). În denumirile oficiale belaruse și ruse ale acestor localități se păstrează fonetica dialectală lituaniană, în special diftongul est-lituanian un, provenit din corespondentul literar an: Балундишки, Кумпини, Шалакунды (= Баландиншки, Кампини, Шалаканди etc.). Multe denumiri provin din cuvinte lituaniene de uz curent, de exemplu: Даржелли (cf. daržėlis „grădină de flori, grădiniță”), Дудели (dūdėlė „fluier”), Жирбли (žvirblis „vrabie”), Жирнелишки (žirnėlis „bob”), Крумли (krūmėliai „colți”), Кяйшты (kėkštas „gaiță”), Лайбуны (laibas „subțire”), Мешкели (meškėlės „ursuleți”), Мушикли (mušikliai „bătăuși”), Обали (obuoliai „mere”), Пляушкетты (pliauskėti „a pocni”), Пакульня (pakulnė „loc lângă călcâi, toc”), Пукиня (pūkinė „jachetă de puf”), Тракишки (trākas „poiană”), Усяны (ūsas „mustață”), Шаркишки (šārka „coțofană”), Шалтени (šaltėnis „om friguros (izvor)”), Шликшта (šlykštus „dezgustător”) etc. În consiliul sătesc Opsa, dintre cele 44 de denumiri, acestea constituie fără îndoială mai mult de jumătate; în consiliul sătesc Zaracie, dintre cele 43 de denumiri, 27 sunt de acest fel (au origine slavă, în unele cazuri, se pare, recentă, Вербовка, Гусаровщина, Ельно, Зарачье, Запрубе, Злото, Зыбки, Красносельцы, Надбережье, Осиновка, Пустошка și altele). Satele ale căror denumiri au formă slavă (de exemplu, Заборники) pot fi, de asemenea, locuite de lituanieni din vremuri străvechi.

În împrejurimile estice, oiconimele de origine lituaniană sunt mult mai rare: Кумша, Милаши, Петкуны (consiliul sătesc Ikazn), Жеймяны, Милюны, Петкуницы (consiliul sătesc Slobodka) etc.

Majoritatea microtoponimelor locale sunt, de asemenea, de origine lituaniană. Numai în 8 sate din împrejurimile Opsa au fost consemnate 128 (Grinaveckienė 1959, 186–189). La acestea se pot adăuga următoarele denumiri de pajiști, câmpuri etc. (mai întâi este dată forma literară, apoi, între paranteze, forma dialectală mai diferită de aceasta), satul Pabiaržiai⁹: Daublià (lac), Gùdakar klė (Gùdakar klė), Įduobis (Įnduobis), Kártuves, Kélninė, Kemsỹnė (Kimsỹnia.), Krìokinis (Krãkinis, lac), Óbuolis (lac), Ožia (Ežio)-nugārė (Ažiāngarìa.), Pābalos, Pavėrsminis, Samānis (lac), Šilėlė (Šilàlia), Vārlinė, Vilkāplaukis, Vinkšnā (Vinkšna);

satul Jurany: Asālyčia, Bedūgnis (lac), Beržynėlis, Dobilinė, Paliėpinė, Stervelis (lac), Šaltāžemė, Uodega;

satul Zaborņiki: Asiūkline (Asiukline), Áukštas kalnėlis, Įšdagas (Įždagas), Jūodas kélmas, Levōnikas, Molinė (Malìne, deal), Paraistỹs, Piliakalnis | Piliakalnė, Prūdas, Ratāmiškis, Smūčka (Smūčka), Šarkėlius (Šarkėlius), Vėlėklė (Vėlėkla), Velniākalnis;

⁹ Toponimele satelor Pabiaržiai și Jurany au fost culese în 1972 de D. Iuzelunaitė.

112

satul Šalakunūdžiai: Šalakunūdži: Beržynėliai (Beržinėliai), Dār ymai (Dārimai), Dirvōnai (pădure), Krūmynė (Krumynia.), Liulynė (Lilūnyia), Pabalys, Pabārtis (deal), Pālūkšnė (Pálūkšnia.), Po pūšė (Pa puši), Paralynė (Paralynia), Šniūrai, Vartėlis (Vartialis), Vidūgiris (Vidūgirb.s), Žvyras;

satul Milūnai: Ažuklainė, Ažuravė, Elžbietos kalnas (Ažbieta·s kalnas), Chvaliabalis, Išdagas (Išdagas), Lūkšiškė (Lūkšiškia), Melnyčiavietė (Melničiaviete), Pelėkas¹⁰, Piliakalnis, Rūkšiškė (Rūkšiškia), Samānijos, Vieversio kalnas.

Nu numai denumirile satelor, ci și aproape toate numele de familie inițiale ale lituanienilor sunt denaturate și slavizate în pașaport și în alte documente (se omite terminația -is, sufixul -ene, se schimbă vocalele etc.). Administrația burgheză poloneză avea, de asemenea, interesul să slavizeze numele de familie: de exemplu, Жямайтису i se propunea să-și transforme numele de familie în Жемайко sau Жамжа. În vorbirea curentă, majoritatea bărbaților își rostesc numele de familie cu terminația -с. Majoritatea femeilor căsătorite își pronunță numele de familie cu sufixul lituanian caracteristic -ене. Totuși, chiar și în forma slavizată, numele de familie indică originea lor baltică (lituaniană): Бальс, Вайкутъ, Валейка, Ванагас, Варнель, Гарон, Гасоль, Гедюн, Гетовт, Жусель, Йоч, Кривель, Кумпин, Лейша, Лукиа, Мажвило, Мантуль, Матуль, Нарель, Папакуль, Петкун, Пинчура, Протас, Пуйша, Рагель, Ракель, Рагинь, Рудь, Ционель, Чепуль, Шукель etc.

În 1979, în orașul Braslav au fost înregistrate 20 de persoane de naționalitate lituaniană, dintre care 8 considerau limba naționalității lor drept limbă maternă, iar 12 — limba rusă. Cu toate acestea, în orașul Braslav există peste 50 de nume de familie de origine baltică: Аболикшита, Белюн, Варно, Валейко, Гасоль, Гирса, Гродь, Гудель, Жвирбля, Жусель, Койро, Лабуть, Мачуль, Петкун (peste 12), Пигир, Пупень, Сталаускас, Шакель etc. În limba polonă, numele de familie lituaniene au fost slavizate în mod similar: Auksztoi, Bielus, Ciunel, Mikszta, Pietkun, Szakel, Virszuto (cimitirul din Opsa). În documente, prenumele lituanienilor din Belarus sunt scrise în forme slave: Jōnas — Иван, Kazimieras — Казимир, Ond — Анна, Pētras — Петр etc.

5. Sintaxă

Numeralele care indică timpul (anii, orele etc.) se folosesc de obicei la cazul prepozițional (după modelul limbilor slave): išvažiu vai pinkiasdešimt devintuos; gimiau trisdešimtuos metus; atāja. untroji adūnoj. Prepozițiile lig, po, prie se folosesc cu cazul dativ: lig kārui, pa. kārui, pa. tiesajai, prie kelni, prie Zarasām. Este folosită pe scară largă prepoziția est-lituaniană par (alături de pas, apărută sub influența limbii literare): par mani, par mūs etc.

În vorbire se folosesc adesea construcții formate după modelul limbii belaruse sau ruse. Acest lucru se observă și în vorbirea persoanelor pentru care limba lituaniană este până în prezent limba de comunicare în mediul familial:

¹⁰Numele acestui sat se pronunță mai des la forma de plural: Pelekai, Pelekų..., Pelekuosė (Pelekuōs).

* 678

113

prigulėja. m prie draugijos ‘aparțineam societății’, in sviėta. ‘în lume’, tarp sāvi ‘între ei’, in vÿru ‘la soț’, daugiau už kitūs ‘mai mult decât ceilalți’, māna vyras b iški geresnis kap jōs ‘soțul meu este puțin mai bun decât (al) ei’, vienas in kitų būrasi ‘se ceartă unul cu altul’, reikė buvo, reikėjo buvo + inf = trebuia + inf. (raikia būva imti in visų pinigų ‘trebuia luat pe toți banii’), negėrk, bra.lālis (= frățiorule), Vilnius (= Vilniaus) dabar nepažīn, a māna tu vi.rāli (= bărbățelule).

III. TEXTE

Edlovici (Jūodelėnai)

Mă gândeam singură, cum să vorbesc lituaniana | ca să pot discuta cu oamenii despre mine | iar fratele meu este într-adevăr, trăia singur | așa era viața lui. | desculți | picioarele goale | iar părinții au murit, eu am venit la Jūodalenai | eu le povestesc totul cu interes, cum bătrâna de aici vorbește lituaniana | aici este pădure, fac cărbuni, erau bețivi. | trebuia să pregătească fetele, și ciuperci, și hribi erau. Boletus, gălbiori, roșiori, gălbiori-de-mesteacăn | ciuperci | purcei, gâște, aveam găini, tăiam oasele | seceram secara singuri, nu cumpăram nimic | și acum plantăm și castraveți, și cartofi | tatăl meu era lituanian, ne arăta la bikoūškos | mătușa era bikoūškinis | nu știe să vorbească lituaniana — n-are cu cine | a venit războiul, noi nu putem vorbi în belarusă | până la război, în lituaniană | și eu am început să vorbesc lituaniana, acum vorbesc și mai ușor, din suflet | limba maternă | s-au mutat aici, nu erau lituanieni. | când mă duc la rudele mele din bikoūškos, atunci vorbim | ei bine, eu eram la Kaštalīna.j, toți veneau din Lituania | ei bine, probabil cântau | amândoi, cum știi, cum n-ai uitat | nu pot uita nicicum limba mea maternă | nu știu să spun, nu mă interesează | eu vorbeam, știam rugăciunile în lituaniană | mai demult bătrânii începeau în lituaniană și mergeau la biserică | am rămas singură, trebuie să trăiesc cu copiii | pajiștea de sus, mlaștina de după sat, câmpurile, lacurile, mesteacănul, pășunea, departe lângă Brasla, ogoarele, bohinsele |

Vaitanec, născută în 1908.

Domașiai (Damošiai)

ale până astăzi am vorbit lituaniana. | eu am mers în Lituania, spre sud, la arat | vorbeam cu oamenii foarte bine | duceam căruțe încărcate cu păcură, iar de acolo aduceam produse | la Vilnius era baltă, și lac era | așa vorbesc, iar acolo totul e rusesc? | erau fete. Au venit din Šiauliai. | poate două, poate trei nopți au înnoptat. | fiica trăiește. | era o slujnică la mine | eu mă ocupam de crupițe, și vorbeam cu ele printr-un pahar | dar lituanienii erau la noi până în anii optsprezece, stăteau soldații. | granița era la doisprezece kilometri, în pădure | unde s-au stabilit, nu știm | eu am trecut de partea polonezilor, pământul meu nu mi l-au vândut. La Sfântul Cazimir, unde se luminează dimineața, eram la societatea lui Kazimieras | lângă Polonia totul era ieftin, mergeai la magazin — era scump | trebuia să vând

114

și vindeam | o, acolo mergeam la oamenii bogați, la lituanieni | erau ca niște frați adevărați | mie, de la cineva, îmi dădeau pâine sau ceva | au venit turiștii la mine | eu sunt un om simplu, locuiesc în Butėnai și Stalgiškiai | m-am gândit că trebuie să primești cum se cuvine, lituaniene | bătrâno, ce om ești tu, ce să te învăț? | mie nu mi-au dat pâine. N-a fost | pe atunci vindeau, ziceau că era republica lor, în Polonia | aceia au venit aici și aici | două sute șaptezeci de lopeți. | zic că trebuia să ia toți banii | am fost trimiși în pădure, au adus documentele | în aprilie au plecat la Rokiškis și la Palanga. Iar dimineața au intrat în grădini, și în cartofi | au intrat în sat, am pus căruța la treabă. Vorbeam | aici nu e departe | și așa e greu, și aici e greu, și peste tot e rău |

Krivėlis Vikentijus, născut în 1906.

Dvarčiniai (Dvārčionys, Dvārčiniai)

vremea era frumoasă, nu ca acum | nouă, oamenilor, nu ne mai e frumos nicăieri | umblam prin pădure, după fructe de pădure | și ciupercile creșteau foarte bine la noi, aproape de pini. | dar acum nu mai lasă caii la păscut, nici ciuperci nu mai sunt | înainte, când mergeai, aduceam coșuri întregi | creșteau tot felul de ciuperci, iar acum nu mai e nimic | totul a crescut prea mult | nimeni nu mai cosește, nici ciupercile nu mai cresc | și oamenii plecau, le sărau și le puneau în borcane. Iar iarna le mâncau | eu nu m-am măritat niciodată | și alții se măritau, bietele | mergeau să se mărite de Sfântul Ioan | acum nu mai e de lucru, doar mai hoinăresc

Vansovič Salomėja Tadeuševna, născută în 1912.

Mišniai (Mísos)

vecinii erau prieteni buni, oameni de treabă | bătrânii știau foarte bine. Eu | dacă nu bei, nu fumezi | ea încă mai spunea așa. | zicea: eu sunt bătrână acum, când te vei lua tu, eu poate voi fi deja moartă | eu deja am trăit, iar copiii tăi sunt mici | și tatăl meu e acum în viață, bătrân | dar eu tot îl ajut | el a rămas singur | atunci ajută-l cu ce are nevoie | părinții n-au putut să ne dea școală, am trăit în sărăcie | nu aveam muncă, nu aveam învățătură, așa că părinții n-au putut să ne învețe asta | dar mai târziu, când am început să țin albine, am învățat să număr în lituaniană datorită apiculturii, de unul singur

Rakėlis Jurgis, născut în 1912.

Adomėniškė (Adomėniškė)

Soarele a trecut printr-un nor mic, Vai tai, vai tai, printr-un nor mic, Vai tai tai, vai tai, printr-un nor mic. Călărește [mergea] flăcăul prin păduricea de pini, Vai tai, vai tai, prin păduricea de pini, Vai tai tai, vai tai, prin păduricea de pini.

8*

115

Tânăra [fecioara] stă tristă pe gânduri, Vai tai, vai tai, stă tristă pe gânduri, Vai tai tai, vai tai, stă tristă pe gânduri.

Tânărul flăcău i-a căzut cu tronc, Vai tai, vai tai, i-a căzut cu tronc, Vai tai tai, vai tai, i-a căzut cu tronc.

Inimioara a trimis-o să smulgă in, Vai tai, vai tai, să smulgă in, Vai tai tai, vai tai, să smulgă in.

Mulțumesc, flăcăule, pe unde călărești, Vai tai, vai tai, pe unde călărești, Vai tai tai, vai tai, pe unde călărești?

La tatăl tău am mâncat și am băut, Vai tai, vai tai, am mâncat și am băut, Vai tai tai, vai tai, am mâncat și am băut.

Tatăl tău mi-a făgăduit deja, Vai tai, vai tai, mi-a făgăduit deja, Vai tai tai, vai tai, mi-a făgăduit deja.

Cât sunt tânără, încă nu mă voi mărita, Vai tai, vai tai, încă nu mă voi mărita, Vai tai tai, vai tai, încă nu mă voi mărita.

Eu, flăcău tânăr, nu te voi lua, Vai tai, vai tai, nu te voi lua, Vai tai tai, vai tai, nu te voi lua.

Žusalis Mikolas, născut în 1912.

Rožavà

Sejau rūtų, sejau metu, Sejau lelijabl, Sejau sava jaunas dienas Kaip žalia rūtela.

2 × 2

Dygsta rūta, dygsta meta, Dygsta lelijabl, Dygsta mana jaunas dienas Kaip žalia rūtela.

2 × 2

116

Laiščiau rūtų, laiščiau metų, Laiščiau lelijalb, Laiščiau sava jaunas dienas Kaip žalia rūtela.

2 × 2

Žydi rūta, žydi meta, Žydi lelijalb, Žydi mana jaunas dienas Kaip žalia rūtela.

2 × 2

Džiūsta rūta, džiūsta meta, Džiūsta lelijala, Džiūsta mana jaunas dienas Kaip žalia rūtela.

2 × 2

Iočene Felicija, născută în 1918, Iočis Jonas, născut în 1912.

ЛИТЕРАТУРА

Гринблат М. Я. К вопросу об участии литовцев в этногенезе белорусов // Вопросы этнической истории народов Прибалтики. М., 1959. С. 525—539.

Фортунатов Ф. Ф. Литовские народные песни, собранные Ф. Фортунатовым и Всев. Миллером (предисловие). М., 1872.

Grinaveckienė E. Kai kurios Apso tarmės būdingesnės ypatybės // Lietuvos TSR Mokslų Akademijos darbai. Serija A. 1960. T. 2(9). P. 173—191.

Lietuvių etnogenezė. V., 1987.

Lietuvių kalbos atlasas. Fonetika. V., 1982. T. 2.

Lietuvių kalbos tarmės (Chrestomatija). V., 1970.

Mūsų Vilnius. 1934—1936.

Viltis. 1908—1913.

Vyšniauskaitė A. Pas Baltarusijos TSR lietuvius. V., 1956 (Rankraštis: LTSR MA Istorijos institutas, Nr. 44).

Žiogas J. Archaiologiški tyrinėjimai Gaidės apylinkėje // Lietuvių tauta. V., 1909. Kn. 1. D. 3.

181