LIETUVIŲ LEKSIKOS IR TERMINOLOGIJOS PROBLEMOS

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXIX (1991)

RITA ŠEPETYTĖ

SEMANTICA ABSTRACȚILOR ADJECTIVALE

0.1. Analiza detaliată a semanticii și a utilizării abstracților adjectivali nu este scopul acestui studiu — pentru aceasta ar fi necesară o monografie. Abstracții substantivale și verbale constituie un domeniu complex al semanticii limbii, în care se împletesc elemente de semantică lexicală, derivațională și sintactică. Acest domeniu a fost puțin cercetat până în prezent, deoarece cele mai populare metode actuale de cercetare a semanticii lexicale sunt mai potrivite pentru analiza lexicului concret decât pentru abstracții cu semantică „intangibilă”. Cercetătorii semanticii sintactice acordă mai des atenție abstracților verbali. În studiile de formare a cuvintelor, abstracții adjectivali, ca formații, sunt analizați sau cel puțin discutați, de regulă menționându-se că au o semnificație derivațională de transpoziție, adică nu sunt prea „interesanți” din punctul de vedere al derivatologiei („Dacă formarea cuvintelor este înțeleasă în primul rând ca nominare, ca atribuirea unei denumiri unui anumit conținut (nou), atunci rolul transpoziției în formarea cuvintelor poate fi considerat doar secundar, întrucât prin ea conținutul existent, care are deja în limbă propria denumire, capătă o expresie gramatical diferită” (Urbutis, 1978, 167). Cu toate acestea, deși abstracții nu sunt, în comparație cu alte grupuri lexicale, unități de nominare echivalente, cercetarea semanticii lor este necesară, fie și numai pentru că prezentarea lor în dicționarele explicative este unul dintre cele mai complexe aspecte ale lexicografiei.

0.2. Abundența tipurilor de formare a abstracților adjectivali în limba lituaniană pare să contrazică principiul economiei limbii. „Gramatica limbii lituaniene” prezintă mai multe tipuri de formare a abstracților adjectivali, de productivitate variată, e drept: cu sufixele -umas, -ybė, -ystė, -enybė, -uma, -ovė, -ulys, -atvė, -atis, -yba, -astis și cu terminațiile -is, -a, -as (LKG, 306—312, 315—316). Materialul ilustrativ din „Dicționarul limbii lituaniene” (LKŽ) arată că unele dintre acestea sunt heterocronice și heterotopice, adică sunt caracteristice unor perioade diferite de evoluție a limbii și unor dialecte diferite. Și „Dicționarul limbii lituaniene contemporane” (DŽ) conține numeroși abstracți adjectivali. De exemplu, aklybė și aklumas sunt prezentate la articolul adjectivului aklas fără explicarea sensului (despre aceasta se vorbește în „Introducerea” dicționarului (p. XII)); aklatis este deja explicat: „1. orbire, lipsa vederii 2. fig. orbire spirituală, întunecime” (fără exemplu); aklystė „1. condiția unei persoane oarbe: Cea mai mare nenorocire este orbirea. 2. fig. orbire spirituală”; tamsybė, tamsumas apar la articolul adjectivului tamsus, în timp ce tamsenybė „întunecime, beznă”, tamsis „întunecime, întuneric” sunt înregistrate separat și explicate prin cuvinte care, la rândul lor, nu sunt explicate (metatonia, caracteristică abstracților cu terminația -is, nu constituie un argument atât de puternic pentru a le înregistra în articole separate în dicționar, cu atât mai mult cu cât explicația lor este, în esență, o repetare a explicațiilor abstracților cu sufixele -umas sau -ybė).

128

0.3. Scopul acestui studiu ar fi următorul: în primul rând, să analizeze diferențele semantice dintre cele mai răspândite tipuri de formare a abstracților adjectivali (cu sufixele -umas, -ybė și cu terminația -is), menționate în „Gramatica limbii lituaniene” (LKG, 306, 308, 316) și în „Formarea cuvintelor în limba lituaniană” de P. Skardžius (Skardžius, 1943, 65, 97—98); în al doilea rând, să cerceteze relația dintre tipul de abstract și semantica adjectivului de bază. Din LKŽ au fost selectate peste 200 de adjective primare, aparținând unor grupuri semantice diverse, precum și abstracții corespunzătoare acestora. Desigur, este posibil ca dicționarul să nu înregistreze toți abstracții adjectivali, însă tocmai înregistrarea constituie un argument pentru realitatea cuvântului.

1.0. Abstracții cu sufixul -umas se formează de la toate adjectivele primare (și nu numai primare), chiar și de la cele care, în mod obișnuit, nu au grade de comparație, de exemplu, pėsčias — pėstumas, raitas — raitumas, basas — basumas și așa mai departe. Abstracții aparținând celorlalte două tipuri de formare (cu sufixul -ybė și cu terminația -is) nu se formează (sau, cel puțin, nu sunt înregistrate în LKŽ) de la absolut toate adjectivele primare. Adjectivele gaivus, gulščias, basas, bukas, dryžas, dubus, griežtas, keršas, kraupus, liaunas, pėsčias, rainas, palšas, sartas și altele nu au abstracții cu sufixul -ybė; abstracții cu terminația -is nu sunt înregistrate alături de adjectivele silpnas, senas, smagus, šaunus, šlapias, ramus, prastas, ėdrus, gležnas, klaikus, laisvas, aklas, aštrus, luošas, garsus, smalsus, markus, gobšus, gudrus, naujas, paikas, linksmas și altele. Se datorează această situație necesităților de nominare sau este determinată de particularitățile semantice ori de alte particularități ale cuvântului de bază? După cum se vede din exemple, adjectivele de bază aparțin unor grupuri semantice foarte diverse. Se pare că, lăsând deoparte heterocronia și heterotopia, formarea abstracților adjectivali cu sufixele -ybė, -umas și cu terminația -is trebuie considerată regulată, cu atât mai mult cu cât acest lucru se reflectă, în esență, și în „Dicționarul limbii lituaniene contemporane”. Totuși, formațiile existente, deși aparțin aceleiași categorii de abstracții, diferă prin potențialul de nominare și gradul de lexicalizare. Această diferențiere este legată de tipul de formare și de semantica adjectivului de bază. Pe de altă parte, o influență importantă o au și tendințele de unificare și integrare, caracteristice de obicei evoluției limbii literare (standard).

2.0. Abstracții cu terminația -is se formează numai de la adjective primare (o trăsătură suplimentară a acestui tip de formare este vocala radicală lungită și metatonia). Formațiile de acest tip de abstracții tind spre lexicalizare și au o capacitate de nominare considerabilă. Acest lucru devine deosebit de clar în prezent, odată cu extinderea și sistematizarea terminologiei științifice. „S-a convenit ca primii termeni (mai lungi), cu sufixul -umas — R. Š., să fie folosiți pentru denumirea noțiunilor generale (proprietăților), iar cei de-al doilea, cu terminațiile -is, -a — R. Š., să exprime o anumită mărime măsurabilă, o dimensiune a noțiunilor, de exemplu, înălțime 12 metri, capacitate 10 litri” (Brazdžiūnas, 1977, 5). Totuși, se recunoaște că „nici până în prezent nu s-a reușit aplicarea pe deplin” a unui astfel de sistem (ibidem). Lingviștii se îndoiesc, de asemenea, că acest lucru poate fi realizat (Kruopas, Kaulakienė, 1971, 11). Oricum ar sta lucrurile, încercarea de a denumi parametrii în terminologia științifică prin abstracții cu terminația -is este justificată. Un argument ar putea fi faptul că doar unul dintre abstracțiii formați de la adjective care constituie perechi antonimice are putere nominativă, în timp ce celălalt rămâne de obicei în sfera abstracților puri. Mă refer la perechi de abstracții precum storis — plonis, plotis — siauris, sunkis — lengvis, tankis — retis, dydis — mažis, greitis — lėtis,

9. Lietuvių kalbotyros klausimai 29 t.

129

lungime — *scurtime. Această proprietate a abstractelor cu terminația -is este reflectată parțial în definițiile din „Dicționarul limbii lituaniene”. De exemplu, sunkis 3. fiz. „mărime care denumește forța de atracție a Pământului sau a unui alt corp ceresc” și lengvis „ușurință”; greitis 2. „grad, mărime a vitezei de mișcare” și lėtis „lentoare”; storis 1. „distanța dintre cele două suprafețe ale lățimii unui obiect”, storis 2. „circumferință, grosime” și plonis 1. „subțirime”, plonis 2 „suplime”, plotis 1. „lungimea diametrului” și siauris „îngustime”; ilgis 1. „dimensiunea unui obiect între punctele sale cele mai îndepărtate” (DŽ) și *trumpis: aukštis 1. „ridicare de jos în sus” (la acest sens, LKŽ include exemple care ilustrează atât abstractul pur: Ce înălțime are copacul acesta! Vvr, cât și pe cel care exprimă măsura unei proprietăți: Ce înălțime are triunghiul? Z. Žem.) și *žemis.

Abstractele cu terminația -is, formate de la adjective care nu se disting printr-o antonimie evidentă, nu prezintă o polarizare atât de clară.

2.1. Câteva abstracte cu terminația -is au un sens considerabil lexicalizat, de exemplu: karštis (karštis 1. „căldură, arșiță”, karštis 2. „temperatură corporală ridicată (în caz de boală); căldură”); šaltis (šaltis 1. „aer rece, cu temperatură scăzută (stare a condițiilor atmosferice)”); lygis (lygis 1. „înălțimea unei ridicături”, lygis 2. „nivel de calitate, mărime, dezvoltare”); skystis (skystis 1. „substanță lichidă”, skystis 2. „zeamă”), pyktis „atitudine ostilă cauzată de o nedreptate suferită; răutate, iritare, mânie” (DŽ) etc.

2.2. Majoritatea celorlalte abstracte cu terminația -is sunt definite prin abstracte cu sufixul -umas, de exemplu: baltis „albeață”, pygis „ieftinătate”, pilkis „cenușime” etc., și, după cum se poate deduce din materialul ilustrativ prezentat în LKŽ, sunt adesea folosite sinonimic, de exemplu: Ce frumusețe de pestrițime are vaca! Skr și Ambii viței au același colorit Gs sau Ce albeață a feței, ce roșeață a buzelor Kltn și Nu are niciun pic de roșeață, galben pe galben Pvn. Totuși, nu se poate să nu observăm (sau cel puțin să nu simțim) o anumită diferență. Abstractele cu terminația -is sunt mai potrivite pentru a exprima parametrul unei proprietăți decât abstractele cu sufixul -umas. Acest lucru este deosebit de evident în cazul abstractului skonis. Acest abstract nu mai este sinonim cu skanumas. Saldūs, kartis, rūgštis, sūris ar denumi probabil variante de gust. În mod similar, geltonis, raudonis, baltis, juodis etc. ar denumi variante de culoare. De exemplu, sintagma pipirų kartis înseamnă „gustul (amar) pe care îl au piperul”, în timp ce sintagma pipirų kartumas denumește deja o modulare a acelui gust și parcă cere o continuare, o explicație a felului în care este amăreala (neobișnuită, groaznică, ei bine, și … etc.). Pienių geltonis denumește culoarea caracteristică păpădiilor în general, iar pienių geltonumas denumește (sau cel puțin poate denumi) o variantă a acestei culori etc. Aceste considerații ipotetice pot fi generalizate astfel: abstractele cu terminația -is sunt adesea invariante semantice în raport cu abstractele cu sufixul -umas (cf. și grožis — gražumas, gėris — gerumas). Prin urmare, în terminologie, pentru a denumi parametrul unei proprietăți (ca invariant semantic) ar trebui folosite abstracte cu terminația -is (sau altele), dar nu abstracte cu sufixul -umas.

3.0. Abstractele cu sufixul -ybė sunt mai transparente semantic. Ele au trăsături care le deosebesc destul de bine de celelalte abstracte. „Cea mai caracteristică diferență este că derivatele cu sufixul -ybė sunt preferate mai ales atunci când proprietatea desemnată trebuie accentuată mai mult, intensificată, cu alte cuvinte, când este vorba despre o proprietate foarte pronunțată, manifestată cu putere” (LKG, 308), „… uneori derivatele cu sufixul -ybė

130

denumesc nu atât o proprietate abstractizată, cât chiar obiectul care posedă proprietatea...” (LKG, 308). Sensul de intensitate este reflectat parțial în definițiile din LKŽ (smailybė 1. „ascuțime mare”; statybė „abruptitate mare”; plokštybė „planeitate foarte mare”; šlapybė „umezeală mare”); sensurile lexicalizate sunt consemnate în articolele lexicografice ale multor abstracte, de exemplu: retybė 2. „obiect rar, raritate”; rūgštybė 2. „mâncare sau băutură foarte acră”; šlykštybė 1. „obiect, lucru dezgustător, urât”; sunkybė 2. „obiect greu, povară”; bjaurybė 1. „obiect urât, dezgustător”; baisybe 3. „lucru înspăimântător”, baisybe 4. „sperietoare, fantomă”; smailybė 2. „obiect ascuțit” etc. Totuși, departe de a avea fiecare abstract cu sufixul -ybė sensuri lexicalizate; de asemenea, nu toate au sensul de intensitate. Acest lucru pare să fie legat de semantica adjectivului de bază. Sensul lexicalizat „loc caracterizat de o proprietate” îl au abstractele formate de la adjectivele aukštas, artus, platus, ankštas, tolus, gilus, precum și de la šlapias, sausas, slidus, adică de la adjective care, prin ele însele, pot fi grupate pe baza semului vieta. Trebuie spus că sensul locativ este reflectat cel mai adesea de forma de plural a abstractelor, de exemplu: Noi... privim... spre întinderile albastre ale mării J. Balč, Poporul are tot felul de povești despre spiritele înălțimilor rš. Aceste abstracte sunt sinonime cu formațiile cu sufixul -uma. Sensul „obiect caracterizat de o proprietate” îl au abstractele formate de la adjective care denumesc gustul (kartus, rūgštus etc.), precum și de la adjectivele smailas, lengvas, sunkus, bjaurus, gražus, šlykštus, baisus, retas; sensul menționat este consemnat în articolele lexicografice ale abstractelor corespunzătoare cu sufixul -ybė; se pare că și alte abstracte cu acest sufix ar putea dobândi potențial acest sens. De altfel, ar fi mai exact să îl definim drept „obiect caracterizat de intensitatea proprietății”.

3.1. Un grup mare de abstracte cu sufixul -ybė sunt sinonime cu abstractele cu sufixul -ystė, cărora le este caracteristic, în cuvintele lui P. Skardžius, sensul de „stare caracteristică”. Acestea sunt abstracte formate de la adjective care denumesc însușiri exterioare sau interioare ale unei persoane: drąsybė, dosnybė, gudrybė, gobšybė, girtybė (girtybė 2. „obiceiul, înclinația de a consuma băuturi alcoolice; beție”), raišybė, puikybė, luošybė, kurtybė etc. Prin ele se denumește faptul de a avea (de a fi înzestrat cu) o proprietate. De remarcat că abstractele cu sufixul -ybė sunt adesea folosite pentru a denumi o proprietate. Ele își pierd sensul transpozițional și trec, s-ar putea spune, în categoria substantivelor concrete, adică devin variabile în număr, de exemplu: El are multe slăbiciuni, trei virtuți, câteva trăsături comune ale graiurilor etc. Abstractele cu sufixul -ybė sunt, în esență, cele mai „substantivale” dintre abstractele tipurilor de derivare discutate aici.

4.0. Cele mai „abstracte, transpoziționale, sintactice” sunt abstractele cu sufixul -umas. Această proprietate a lor se reflectă și în dicționare — ele nu sunt definite, ci doar asociate cu adjectivele de bază (DŽ — fiind prezentate la articolul corespunzător adjectivului, LKŽ — într-un articol separat, dar fără definirea sensurilor, indicându-se doar sensul adjectivului de bază). Pe de o parte, acest lucru ușurează munca lexicografilor; pe de altă parte, nu scoate în evidență particularitățile semantice ale abstractelor. Să spunem că sensul derivativ transpozițional limitează capacitatea de denumire a abstractului, însă, ca orice substantiv, acesta o are. De aceea, ar trebui măcar să încercăm să distingem utilizarea (și sensul) pur transpozițională, sintactică a abstractelor cu sufixul -umas de cea denominativă (denumirea unei proprietăți). De exemplu, abstractul margumas este descris în LKŽ astfel: margumas → margas: 1. De la pestrițimea florilor i se împăienjeneau ochii rš. Pestrițimea culorilor sărea în ochi rš. Găina șoimului

9*

131

margumo Șts. Kokio daillaus margumo karvikė Sk. În primele două propoziții ilustrative există o transpoziție clară; aici abstractele se manifestă ca mijloc de formare a propoziției. În ultimele două, abstractul îndeplinește funcția de denumire a unei însușiri. Adesea, transpoziția (nominalizarea unui grup predicativ) presupune ambiguitate, de exemplu, propoziția man nepatinka jo gudrumas poate fi interpretată în două feluri: man nepatinka tai, kad jis gudrus și man nepatinka tai, kaip jis gudrus.

4.1. Desigur, ar trebui cercetat în detaliu ce structuri sintactice nominalizează (transpun) abstractele cu sufixul -umas, având la bază un adjectiv. Totuși, acesta nu este scopul acestui scurt studiu. Vom discuta două cazuri. În primul rând, conținutul grupului predicativ „X este foarte Y” (X – subiectul, exprimat printr-un substantiv; Y – însușirea, exprimată printr-un adjectiv) este transpus într-un grup subiectal (abstractul adjectivului corespunzător și genitivul substantivului), de exemplu: Bjaurumas to šunies – nė į kiemą neįsileidžia Rm, Bukumas ylos – nė supuvusios šikšnos negali pradurti! Ér. Ką tavo ir aklumas – po akių stovi ir nematai Gs și altele asemenea. Această transpoziție este foarte răspândită în limba populară vorbită, deoarece, în cazurile în care se vorbește despre însușiri negative, îndeplinește și o funcție eufemistică; cu alte cuvinte, enunțul Kvailumas gi tavo! nu este la fel de jignitor ca Tu esi labai kvailas. În al doilea rând, conținutul propozițiilor de tipul „X este Y, dar Z” (X – subiectul, Y și Z – însușiri atribuite acestuia) este transpus pe scară largă printr-o structură în care însușirea Y este exprimată de două ori – prin genitivul abstractului corespunzător și nominativul adjectivului; exprimarea însușirii Z în structura de suprafață este facultativă. Este vorba despre următoarea utilizare a abstractelor: Dorumo ji dora, bet nesupratinga Pn, Smagumo šičia vieta smagi Skr, Senumo jis nelabai senas, tik nebestiprus Rm și altele. În aceste construcții, abstractele adjectivale îndeplinesc o funcție emfatică.

4.2. Lexicalizarea abstractelor cu sufixul -umas este, de altfel, mai redusă decât cea a abstractelor cu sufixul -ybė și este, de asemenea, legată de semantica adjectivelor de bază. De exemplu, abstractele formate de la adjective care exprimă gustul au sensul „mâncare cu un anumit gust”: skanumas 4. „delicatesă, bunătate”, rūgštumas 3. „mâncare acră, preparat acru”, saldumas 2. „obiect dulce, dulciuri” etc.; abstractele formate de la adjective grupate în jurul semei „spațiu” pot dobândi un sens locativ, de exemplu: smailumas 3. „vezi smailuma 2”: Ant to kalno, ant to pačio smailumo yra skylė Skr, statumas 2. „loc abrupt”, lygumas 4. „vezi lyguma 1” etc. Majoritatea abstractelor pot dobândi sensul „obiect (lucru) care posedă însușirea”, de exemplu, kvailumas 2. „lucru incompatibil cu rațiunea”, piktumas 3. „rău, faptă rea”, bjaurumas 2. || Geria visokius bjaurumėlius, kad tik greičiau pagytų Ds etc. Abstractele lexicalizate sunt adesea folosite la forma de plural (pluralul unor abstracte este prezentat în LKŽ ca lexeme distincte, de exemplu, skystumai, riebumai). În „Gramatica limbii lituaniene” se afirmă că „abstractele cu sufixul -umas tind să dobândească un sens ceva mai concret atunci când sunt folosite la plural” (LKG, 306). De fapt, se întâmplă contrariul: abia după ce dobândesc un sens mai concret capătă o trăsătură proprie substantivelor concrete — flexiunea în număr. Folosirea pluralului în sine poate să nu indice concretitudinea sensului, ci să fie un procedeu stilistic, de exemplu: O gražumai, o naujumai tos tavo skarelės! Vb, Ir gležnumai gi — vargiai sučėplojo tą kasnelį mėsos! Slm. Tai baltumai — šarka ant uodegos nuneštų! Sl.

132

5.0. Comparând diferențele semantice dintre abstractele discutate, devine clar că, în privința capacității de nominalizare, abstractele cu sufixul -umas și terminația -is sunt mai apropiate. În privința tipului de lexicalizare, abstractele cu sufixele -umas și -ybė sunt mai apropiate. În anumite poziții, toate aceste tipuri de abstracte pot fi folosite sinonimic. Totuși, trebuie observată și următoarea tendință: abstractele cu terminația -is denumesc însușiri parametrice; cele cu sufixul -ybė denumesc existența unei însușiri; iar abstractele cu sufixul -umas, pe lângă denumirea unei însușiri, îndeplinesc funcția de mijloc al transpoziției sintactice. Această tendință sistemică nu este întotdeauna evidentă, din cauza acțiunii diverșilor factori nesistemici (de exemplu, eufonia).

ABREVIERI

DŽ – Dabartinės lietuvių kalbos žodynas. V., 1972.

LKG – Lietuvių kalbos gramatika. V., 1965. T. 1.

LKŽ – Lietuvių kalbos žodynas. V., 1956–1986. T. 1–14.

LITERATŪRA

Brazdžiūnas P. Fizinės lietuviškosios terminijos kūrimas // Kalbos kultūra. V., 1977. Sąs. 44. P. 4–8.

Kruopas J., Kaulakienė A. Dėl būdvardžių abstraktų su priesaga -umas ir galūnėmis -is, -a diferencijavimo terminijoje // Kalbos kultūra. V., 1971. Sąs. 21. P. 8–11.

Skardžius P. Lietuvių kalbos žodžių daryba. V., 1943.

Urbutis V. Žodžių darybos teorija. V., 1978.

Р. ШЯПЯТИТЕ

СЕМАНТИКА ДЕАДЪЕКТИВНЫХ АБСТРАКТОВ

Резюме

1. На материале многотомного „Словаря литовского языка“ и „Словаря современного литовского языка“ рассматриваются различия в семантике словообразовательных типов деадъективных абстрактов с суффиксами -umas, -ybė и окончанием -is. Практически не имея деривационных ограничений со стороны мотивирующего слова (прилагательного), абстракты, принадлежащие к определенным словообразовательным типам, различаются своим значением, а также степенью лексикализации и номинативной потенцией.

2. Несмотря на определенную гетерогенность абстрактов вышеуказанных типов, а также взаимопроницаемость их семантики, из взаимозаменяемости в некоторых контекстах, прослеживается тенденция использовать в языке абстракты с окончанием -is для именования параметрических качеств предмета, абстракты с суффиксом -ybė для именования качества, свойства как такового, отвлеченного от его носителей, а абстракты с суффиксом -umas, как наименее лексикализованные, — в качестве средства текстообразования и синтаксического варьирования.