În Letonia. Cu atât mai mult cu cât autorul însuși a dedicat o întreagă secțiune descrierii insulelor și urmelor limbii lituaniene din Bielorusia și Polonia (p. 386–388), menționând acolo și graiurile nemarcate.

La observații se poate adăuga că la p. 420 nu s-a păstrat scrierea exactă a lucrării lui Daukantas Būdas: în locul lui ī al lui Daukantas (diacriticul seamănă cu un circumflex), care notează un sunet specific, larg răspândit în samogițiană, [ę], peste tot este consemnat ī (pirm gimimo). Se pare că nu s-a îndrăznit folosirea circumflexului, iar diacriticul corespunzător nu era disponibil. Totuși, pentru cititorul italian această notație nu se va deosebi deloc de cea de pe pagina alăturată (p. 421), în cuvintele anksti, pirmą din cântecul Mėnuo saulužę vedė, accentuate cu accent grav. De asemenea, în redarea în dialectul aukštaitian a textului samogițian a fost omis cuvântul jau (p. 421, r. 1). Greșelile de tipar sunt foarte puține, deși există câteva (la p. 296, în loc de Drotvinas yra Drotivinas; la p. 440, Ramonienė în loc de Ramonienė; la p. 511, Vanagieni în loc de Vanagienė).

Toate aceste observații nu ar trebui să diminueze valoarea lucrării; va fi important să se țină seama de ele la viitoarele ediții. De altfel, printre lingviștii baltologi a devenit deja un loc comun să se spună că lucrarea lui Dini cere cu insistență să fie tradusă. Introduceri în filologia baltică au scris Ernst Fraenkel (în germană, iar Simas Karaliūnas a tradus-o și în lituaniană) și Jonas Kabelka. Însă cartea lui Dini este o lucrare mult mai amplă și mai cuprinzătoare. Din cele spuse se vede deja că perspectiva sociolingvistică nu îi este străină lui Dini, lucru indicat chiar și de titlurile unor subcapitole: „Purism lingvistic limitat”, p. 365, „Interferența cu limba rusă”, p. 369, „Contactul dintre limbi”, p. 381. Cartea prezintă și teorii culturale (ale lui Vytautas Kavolis și Tomo Venclova, p. 298–300), precum și date arheologice (ale Marijei Gimbutas, Rimutėi Rimantienė, G. Česnys și V. Šimėnas, p. 12–16, 188–190). Astăzi, în lipsa unor enciclopedii ale limbilor baltice, am putea folosi Le Lingue Baltiche de Dini și ca enciclopedie de referință. În concordanță cu înclinația autorului însuși, lucrarea are o concepție enciclopedică. Așadar, așa cum este imposibil să cuprinzi totul într-o recenzie a oricărei enciclopedii, tot astfel orice recenzie a cărții Le Lingue Baltiche a lui Dini este sortită să rămână incompletă. Nicio altă limbă nu a cunoscut o carte despre limbile baltice de un asemenea nivel. De aceea, cu riscul de a părea banal, ne vine să spunem că ar fi important ca ea să fie tradusă cel puțin în limbile în care se publică cel mai frecvent cercetări de baltologie: lituaniană, letonă, rusă, polonă, germană și engleză. Este o carte reprezentativă pentru studiile de filologie baltică.

Giedrius Subačius

Universitatea din Illinois din Chicago

ÎN MEMORIA LUI RŪDOLFS GRABIS

Lingviștii letoni i-au adus un frumos omagiu colegului lor mai în vârstă, Rūdolfs Grabis, cu prilejul împlinirii a nouăzeci de ani, publicând o interesantă culegere de articole, „Savajai

257

kalbai“ (Savai valodai. Riga, 1997). Tiesa, knyga pasirodė jau po jubilijato mirties, tačiau švęsdamas savo gimtadienį jis dar spėjo pasidžiaugti korektūriniu jos egzemplioriumi.

Pe lângă amintirile lui R. Grabis (Atmiņu druskas, p. 8–67), încheiate în 1991, și bibliografia sa (p. 306–312), cartea cuprinde 18 articole de lingvistică letonă, pe teme diverse. Unele articole pot fi mai mult sau mai puțin interesante și pentru lingviștii lituanieni: „Împrumuturile «exotice» în toponimia Letoniei” de Laimutė Baluodė („Eksotiskie“ aizguvumi Latvijas toponīmijā, p. 68–72), „Variante de formare a cuvintelor și autoritatea textului în istoria limbii scrise” de Maija Baltinia (Vārd darināšanas varianti un teksta autoritāte rakstu valodas vēsturē, p. 73–77), „Despre terminologia lingvistică” de Andrejs Bankavs (Par valodniecības terminoloģiju, p. 78–82), „Atitudinea față de cuvintele străine în istoria limbii literare letone” de Aina Blinka (Attieksme pret svešvārdiem latviešu literārās valodas vēsturē, p. 83–96), „Microsferele unor lexeme în sistemul denumirilor de plante din limba letonă” de Inese Edelmanė (Dažu leksēmu mikrolauki latviešu valodas augu nosaukumu sistēmā, p. 131–140), „Actualizare implicită” de Jānis Rozenbergs (Implicēta aktualizācija, p. 240–246), „Graiul în toponime” de Marta Rudzīte (Izloksne vietvārdos, p. 247–259), „Pronumele în scrierile vechi latgaliene și în graiurile actuale din Latgalia” de Anna Stafecka (Vietniekvārds senākajos latgaliešu rakstos un mūsdienu Latgales izloksnēs, p. 272–281), „Variantele diftongului au în cele mai vechi scrieri letone – o chestiune de fonetică sau de ortografie?” de Pēteris Vanags (Divskaņa au varianti visvecākajos latviešu rakstos–fonētikas vai rakstības jautājums?“, p. 282–295).

Cartea publică, de asemenea, articole de Brigita Bušmanė, Elga Kagaine, Regina Kvašytė, Sarmīte Lagzdiņa, Daina Nytinia, Kornelija Pokrotniecė, Iveta Pūtele, Valentina Skujinija și Anna Vulāne.

Cei interesați de lingvistica letonă sau, în general, de istoria culturii letone vor citi cu mare plăcere amintirile lui R. Grabis, menționate mai sus: portretul lui Jānis Endzelīns este foarte viu, la fel și viața culturală a studenților Universității din Letonia, imaginile frumoase ale vechiului sat leton, precum și necazurile și bucuriile angajaților Institutului de Limbă și Literatură al Academiei de Științe din Letonia, în perioada postbelică. Se conturează aici și portretul lui Rūdolfs Grabis însuși, un om foarte plăcut, prietenos și, probabil, veșnic optimist. Ne vine să cităm ultima frază din amintirile sale: „Încă de pe atunci, când mama mă spăla în covată, și mai târziu, îi plăcea să spună: «Micul Rūdy va avea o viață ușoară: părul spălat i se usucă repede». Iar acum, când am trecut de optzeci și cinci de ani, aș îndrăzni să spun despre această prorocire a mamei că până acum s-a împlinit”.

Redactoare științifică a cărții: Aina Bl inkena.

Algirdas Sabaliauskas

258