ACTA LINGUISTICA LITHUANICA
XLVIII (2003), 177–184
NOTE
Remarks
MĂRUNȚIȘURI
Adjectivele dialectului žemaițian žiaudrus, žiudrus au atras atenția lui Steven Young, specialist în baltistică la Universitatea din Baltimore, într-un articol foarte interesant, „Lithuanian žiaurūs: žiudrus“ (Acta Linguistica Lithuanica 47, 109–115). Propozițiile preluate de la pp. 453, 458 din DŪNŽ par să necesite câteva observații: pākaulinēs lābā žōdrōs ā.udeklas; vi.kšrēs žōdrōs / pjā.usta lįžuvē gįvuol’ūn. žōdrōs din a doua propoziție trebuie transpus nu ca žudrūs, ci ca žiudrūs: vikšris žiudrūs pjāusto liežuvį gyvōliuon (dat. sing.; nom. gįvuolis | gį’vuolis; aici, în vechea tradiție a graiului varniškiai din žemaițiana de sud, la terminația de dat. sing. -u > -uo s-a adăugat un n non-etimologic). Nu este žudrūs, ci, probabil, greșeala mea evidentă de corectură l-a indus în eroare pe autor, deși intrarea este žiudrus, adică toate propozițiile sunt definite prin cuvântul žiudrus (culegerea textelor, care a durat 6 ani (1969–1975), s-a prelungit foarte mult din cauza interdicțiilor, reclamațiilor etc.).
În limba vie, acest adjectiv este acum pe cale de a fi uitat și este folosit mai ales de oamenii în vârstă de la țară; rădăcinile sale sunt žiaud-, žiud-, așadar forma este numai žiudrūs, iar cercetătorii din ținuturi îndepărtate, care nu cunosc acest vocabular dialectal, se pot uneori îndoi și pot ajunge să citeze cuvântul inexistent *žudrus.
Vytautas Vitkauskas
Institutul Limbii Lituaniene
Str. P. Vileišio 5, 2055 Vilnius, Lituania
Primit la 05.05.2003
DESPRE AȘA-ZISA COPULĂ ZERO
Acest text este destinat în primul rând discutării unor propoziții precum: Fratele meu este cu handicap; Tusea persistentă este un simptom al unei boli grave și altele asemenea. În gramatica limbii lituaniene contemporane (Vilnius: Mokslas, 1994), acestea sunt considerate propoziții nominale, corespunzătoare unui model cu trei membri, deoarece Vremea este frumoasă este considerată a avea o copulă zero (p. 612).
Înainte de a începe polemica pe această chestiune restrânsă, voi menționa de la bun început două afirmații, fără de care polemica nu are sens și pe care voi încerca să le respect cu strictețe.
Prima afirmație: Nimeni nu are însușiri. În glumă, spun și altfel: Nimănui nu-i crește părul. Se pare că formularea afirmației îi aparține lui Immanuel Kant, dar nu-mi amintesc bine, iar întrucât nu întemeiez adevărul afirmațiilor pe autoritate, îmi este suficient și faptul că o consider adevărată. Logica nu operează direct cu cuvântul nimeni, dar în teoria claselor a acesteia se acceptă clasa zero sau vidă (atrag atenția că este numită zero după semnul folosit pentru a o nota, iar vidă – după acel