ROLANDAS KREGŽDYS

Institutul de Cercetare a Culturii din Lituania

Direcții de cercetare: vechea religie și mitologie baltică, studiul surselor; gramatica comparată a limbilor baltice și a altor limbi indo-europene, etimologie.

ESENȚA RELAȚIEI DE INTERFERENȚĂ DINTRE NIVELURILE MORFOLOGIC ȘI SEMASIOLOGIC ALE LEXEMELOR LIMBII LITUANIENE: KIRNIS

Determinarea relației de interferență dintre lexeme la nivelurile morfologic și semasiologic: Kirnis

REZUMAT

Articolul examinează particularitățile analizei duale (semasiologice / onomasiologice) a relației de interferență dintre extensiunea semantică a lexemelor și referentul acestora. După analiza semasiologică a numelui unei divinități, Kirnis, menționat în lucrarea lui Jan Łasicki De Diis Samagitarum (1582), abordarea onomasiologică a studiului cuvintelor este evaluată ca fiind cazuistică.

Pe baza unei noi analize textual-critice și gramaticale a textului latin, precum și a unei analize etimologice a onimului, este infirmată explicația semantică acceptată până în prezent a teonimului lituanian Kirnis. Numele acestei divinități este asociat nu cu un fitonim, ci cu obiectul de cult al grupului social al tăietorilor de lemne.

ADNOTARE

Articolul tratează determinarea relației de interferență dintre extensiunea semantică și referent, care trebuie să se bazeze pe argumentele celor două criterii (onomasiologic și semasiologic).

C U V I N T E C H E I E: metodă semasiologică / onomasiologică, teonim, Janas Łasickis, Kirnis.

C U V I N T E C H E I E: metodologie de cercetare a cuvintelor onomasiologică / semasiologică, teonim, Jan Łasicki, Kirnis.

Straipsniai / Articles

105

ROLANDAS KREGŽDYS

masiologic și semasiologic). Pe baza analizei semasiologice prezentate a teonimului lituanian Kirnis menționat în De Diis Samagitarum (1582), de Jan Łasicki, metodologia de cercetare onomasiologică a cuvintelor este definită drept cazuistică.

De asemenea, este prezentată o nouă explicație a valorii semantice a teonimului Kirnis. Ipoteza reconstruirii cultului unei divinități a unui grup social distinct, al tăietorilor de lemne, se bazează pe traducerea recentă din latină a fragmentelor lucrării lui Łasicki și pe cercetarea textuală a acestora, precum și pe analiza etimologică a teonimului. Este infirmată existența obiectului de cult sub forma cireșului.

0. INTRODUCERE

Relația dintre extensiunea semantică și referentul lexemelor este fundamentată de cercetători printr-o metodologie dublă: 1) analiza semasiologică, în care, potrivit lui Vincas Urbutis, „cercetarea pornește de la expresie spre conținut” (LKE 566); 2) metoda onomasiologică, în care „cercetarea pornește de la conținut spre expresie” (LKE ibd.), adică motivația primei explicații semantice a cuvintelor este argumentată printr-o succesiune interferențială de semanteme, care reflectă conotația obiectului / subiectului denumit, în timp ce a doua se bazează pe o expansiune semantică sincretică, a cărei taxonomie a elementelor structurale este determinată de statutul hiperonomastic al obiectului / subiectului denumit.

Susținătorii analizei onomasiologice identifică adesea efectul predispozant al referentului asupra structurii extensiunii semantice cu sistemele coerente ale elementelor componente, evaluând în mod identic formațiunile compoziționale ale morfemelor cuvântului; cf. încercarea lui Vytautas Mažiulis (PEŽ II 195) de a interpreta evoluția semantică a subst. lat. cornum ‘corn (Cornus); fructul cornului’ (OLD 446), de origine până în prezent neclară (vezi Горошева 2009: 306), bazând-o pe adj. proto-indo-european reconstruit *kr̥nō-(–ā–)– ‘tăiat, retezat’; se presupune că acest cuvânt latin implică semema *‘fruct cu un sâmbure tare (capabil să zgârie, să taie)’, adică se postulează o legătură morfologică semantică ipotetică, neatestată de materialul factual, întrucât nu există date că cineva ar fi tăiat, retezat sau s-ar fi tăiat vreodată cu sâmburii cornului. În plus, trebuie menționat că în sursele scrise ale Antichității se subliniază duritatea lemnului unor plante desemnate prin acest fitonim, nu particularitățile morfologice ale componentelor fructelor respective (vezi Анненковъ 1878: 109–110; БСЭ XX 611–612; LE XXVII 149; СД II 492–494), cf. comparația cornului cu o suliță: ae-rata torsit graue cuspide O. 8.408, adică a îndreptat sulița cu vârf de bronz (adică cornul – R. K.); bona bello cornus V. G. 2.448, adică corn potrivit pentru război (pentru nevoile războiului) (vezi OLD ibd.).

106

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leksemų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

1. SUBST. LIE. KIRNIS „(BOT.) CIREȘ-CORCODUȘ (PRUNUS CERASUS)” / SUBST. LIE. KIRNĖ „ACELAȘI LUCRU” ȘI PROBLEMA RELAȚIEI DE INTERFERENȚĂ CU TEONIMUL LIE. KIRNIS

În abordarea problemelor de etimologizare a cuvintelor, se recurge adesea tocmai la stabilirea onomasiologică a relației dintre extensiunea semantică și referent, ceea ce duce la apariția unor ipoteze fantasmagorice. Unele dintre acestea nu au fost încă infirmate, iar rezultatul unei asemenea abordări austere a originii cuvintelor este codificarea pseudolexemelor, respectiv includerea lor în principalele compendii lexicografice ale limbii lituaniene (de pildă, LKŽ[e]), a căror fiabilitate factuală (respectiv, istoricitate) nu este, de regulă, pusă la îndoială. Având încredere oarbă în datele factologice ale dicționarelor menționate și folosind metoda onomasiologică amintită (respectiv, fără a ține seama de particularitățile similitudinii cu metoda reconstrucției lingvistice interne), unii cercetători au creat chiar forme prototipice ale proto-limbii indo-europene (despre ipoteza lui Hjalmar Frisk și Viacheslav Ivanov, vezi mai jos).

Unul dintre aceste cuvinte este subst. lie. kirnis cu sensul „(bot.) cireș-corcoduș (Prunus cerasus)”, consemnat în Dicționarul limbii lituaniene exclusiv pe baza a două surse: datele lui Kazimieras Būga și ale autorilor volumului Dicționar botanic lituanian. Partea I (întocmit de comisia dicționarului botanic, condusă de docentul L. Vailionis. Editat de dr. J. Dagys. Kaunas, 1938) (vezi LKŽ[e]); iar subst. lie. kirnė „același lucru” — numai din volumul Dicționar botanic lituanian (LKŽe). Există motive întemeiate să ne îndoim că acesta este un termen botanic artificial, creat după metoda lui Jurgis Ambraziejus Pabrėža, primul cercetător al florei lituaniene, care „‹...› crea neologisme, dând, printre altele, plantelor numele unor ființe mitologice lituaniene (samogitiene) (pe lângă Austėja, și Eraičinas, Gardunytis, Guboja, Poklius, Raganė, Ratainytė, Sotvaras, Tvertikas, Gabė etc.) <...>” (Balsys 2006: 78). Din păcate, unii cercetători tind să arhaizeze aceste forme (Senvaitienė 2002: 6), deși își argumentează presupunerea nu prin motive lingvistice, ci botanice (vezi nota 4).

Se poate face presupunerea prudentă că K. Būga, bazându-se pe teonimul menționat pentru prima dată în lucrarea lui Jan Łasicki De Diis Samagitarum Cæterorumque Sarmatarum, & falforum Chriſtianorum. Item de religione Armeniorum (1582)¹, anume lituanianul Kirnis², probabil, a interpretat în mod e r o n a t (a se vedea mai jos) numele ca pe cel al unui zeu al cireșelor (cf. Kirnis ceraſos arcis alicuius fecundum lacum ſitæ curat, adică „Kirnis ocrotește [cireșii] de lângă un...

¹ Apie šį veikalą ir jo tyrimo aplinkybes bei peripetijas plačiau žr. Dini 2010: 305–307; Kregždys 2011a: 101–106; Ališauskas 2012.

² Apie šio teonimo iki šiol nenustatytą funkcinę atribuciją plačiau žr. Senvaitė 2002: 6.

Straipsniai / Articles

107

ROLANDAS KREGŽDYS

cultivat în Samogitia³. Praeterea, sunt certis agris, quemadmodum nobilioribus familiis, fingulares dei. videlicet Deuoitis agri Poiurskij, Vetuftis Retovovskij, Guboi ac Tvoerticos Sarakovvskij, Kirnis Plotelfcij, adică „În plus, anumite ținuturi, asemenea familiilor nobiliare, au zeii lor speciali. De pildă, în regiunea de coastă este venerat Deuotis [Dievaitis], la Rietavas — Vetustis, la Sarakas — Guboi și Tvverticos, iar la Plateliai — Kirnis” [Łasickis 1969: 19, 21, 40–41]), l-a numit cu acest nume pe planta „cireș-corcoduș (Prunus cerasus)”. K. Būga s-a bazat, se pare, pe ipoteza avansată de Otto Schrader (I 589; 1907: 175), susținută de Max Niedermann (1902: 97), potrivit căreia teonimul Kirnis „zeu — ocrotitor al cireșilor”, menționat în lucrarea lui J. Łasicki De Diis Samagitarum..., reflectă forma proto-lituaniană *kirnas „cireș” (→ *Kirnijas) (pentru detalii, vezi IEW 572; Walde, Hofmann I 277; vezi și Грошева 2009: 307–308).

O asemenea încercare a acestor cercetători de a reconstrui un moștenit baltic cu grad zero al rădăcinii pare, așadar, nereușită (cf. Beekes I 771), ducând la apariția numeroaselor afirmații eronate menționate în lucrările ulterioare⁴.

Această ipoteză poate fi formulată din următoarele motive: I. Incongruențe factologice — a) cireșii c u l t i v a ț i au început să fie plantați în domeniile din Lituania abia în secolul al XVI-lea⁵; b) în folclorul lituanian, această plantă nu este poetizată,

³Trebuie menționat aparte că materialul mitologic a fost cules și prezentat lui Jan Łasicki de Jakobs Łaskowski, nobil polonez din regiunea Kalisz și topograf (revizor) al domeniilor lui Sigismund August în Samogitia (pentru detalii, vezi LE 1958: 188). Locurile pe care le-a vizitat pot fi reconstituite pe baza listelor de registre funciare întocmite chiar de J. Łaskowski. De aceea se consideră (LE ibid.) că J. Łaskowski a lucrat la Plateliai și Gargždai (arealul cretingiškiai din Samogitia de nord), la Josvainiai (zona dialectală šiauliškiai a lituanienilor de vest), la Ariogala (zona dialectală kauniškiai a lituanienilor de vest), în satul Šiaudinė (comuna Kiduliai, districtul Šakiai, lângă Kaimelis [în apropiere de Jurbarkas [zona areală kauniškiai a lituanienilor de vest]) și în Karšuva — ținuturile din Lituania de vest (vezi și Kregždys 2011a: 105; Ališauskas 2012: 32–33).

⁴Pe lângă lucrările de lingvistică, această narațiune fantasmagorică a fost interpretată și în operele celor interesați de mitologia lituaniană (trebuie regretat că cercetătorii folclorului care încearcă să interpreteze aspecte mitologice se bazează foarte rar pe lucrările lingviștilor; cf. analiza lingvistică realizată de Zigmas Zinkevičius [1981: 96–97] asupra divinității Apidome, menționate de J. Łasicki (Lascius 1868: 12 [89]), analiză ignorată până în prezent [vezi Vaitkevičienė 2002: 18; Ališauskas 2012: 45, 113]); cf. afirmațiile lui Antonio Mierzyński (1892: 59, 77), Aleksander Brückner (1980: 212), Wilhelm Mannhardt (1936: 380), Jonas Basanavičius și Petras Klimas cu privire la tradiția dendrolatriei zeilor lituanieni, întemeiată pe cultul lui Kirnis (pentru detalii, vezi LM II 153; 175). Vittore Pisani (1950: 91; vezi și LM III 71), Walter Jaskiewicz (1952: 85), Marija Gimbutienė (2002: 54), Ignas Narbutas (2003: 617, 618, 619), Gintaras Beresnevičius (2004: 190), Romas Bატūra (2005: 115), Marta Eva Bětáková și Václav Blážek (2012: 91–93) și alții au dezvoltat în lucrările lor această idee extrem de îndoielnică. Algirdas Julius Greimas (1990: 95–96) a fost poate primul care s-a îndoit de autenticitatea divinității și afirmă că descrierea funcțională pe care i-o atribuie este un stereotip caracteristic epocii Renașterii; cu alte cuvinte, în locul zeului mlaștinilor și al bălților, așa cum crede Greimas, J. Łasicki a creat o divinitate a cireșilor.

⁵Potrivit lui Motiejus Pretorijus (MP II 387), în Prusia secolului al XVIII-lea cireșii erau deja foarte răspândiți, respectiv deveniseră plante obișnuite de grădină (cf. MP III 633).

108

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leks emų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

t. y. suponuojama labai vėlyva jo etiologija (žr. Balsys 2006: 351). Be to, K. Būga (II 199–201, 225) yra konstatavęs, kad vyšnių – ir laukinės (resp. Cerasus vulgaris), ir kultūrinės (resp. Prunus cerasus L.) – pavadinimai lietuvių pasiskolinti iš slavų kalbų. Pirmieji šio augalo skoliniai datuojami V–VII a., remiantis lie. dial. (žem.) viešnė ‘vyšnia’ Pl (< sl. *vę̑[<-ei-]śnja ‘t. p.’). Skolinį vartojo ir vakarų baltai, plg. pr. wisnaytos ‘vyšnios’ E 620 (žr. PEŽ IV 255), tačiau tai nereiškia, jog tuo metu Lietuvoje tokie augalai buvo auginami. Kultūrinių skolinių statusą galima motyvuoti jų semantine diskrecija, plg. V. Mažiulio (PEŽ ibd.) teiginį, kad pr. *višnai-tā iš pradžių reiškė sememą *‘slyvų vaisiai ir medeliai.’

II. Analize formale care presupun existența unui lapsus calami în lucrarea lui J. Łasicki De Diis Samagitarum....

În discutarea aspectelor formale, respectiv gramaticale, ale lo. cerasus „cireș (arbore)” fem.; „fructul cireșului” neutr. ↔ subst. lo. cerasum „fructul cireșului” (inovație morfologică, adică g. neutr. este secundar din cauza 1) gr. κεράσιον „fructul cireșului” neutr. [LS 798]; 2) asocierii cu subst. lo. pomum „fructul unui arbore [în special al merilor, cireșilor, smochinilor, nucilor etc.]” neutr. – vezi Lewis, Short 1958: 317; Дворецкий 1976: 596; OLD 301) și neconcordanțelor în denotatul atribuirii funcționale caerasos indicat de J. Łasicki, trebuie mai întâi constatată relația contradictorie dintre -e- și -ae- radicalic, ignorată până în prezent, deși este, de fapt, decisivă pentru constatarea absenței legăturilor genetice dintre aceste două lexeme, întrucât lo. cerasus este un împrumut din gr. κερασός „cireș” (Ernout, Meillet 2001: 114; vezi și LS 798), neatestat în sursele antice cu -ae- în rădăcină (vezi Ernout, Meillet ibd.), care reflectă de regulă diftongul din împrumuturi, cf. subst. lo. Graecus „grec”, adj. lo. Graecus, -a, -um „grecesc, grec” ← gr. Γραικός „grec” (vezi și Ernout, Meillet 2001: 280); subst. lo. Aeoles „eolieni” ← gr. Αἰολεῖς „idem” etc. Desigur, se poate presupune că această schimbare ar fi putut fi influențată de tendința de modificare a sunetelor din latina medievală, cf. subst. lo. aecclesia „biserică” ↔ ecclesia „idem” (vezi Дробглав 1993: 11; vezi și Harrington 1997: 3). O asemenea presupunere ar fi corectă dacă dicționarele folosite în Regatul Poloniei în secolul al XVI-lea ar fi consemnat această schimbare. Din păcate, nu este cazul; cf. lat. vulg. cerasum „fructul cireșului” neutr. / lat. vulg. cerasus „cireș (arbore)” fem. (vezi Maczinsky 1564: 48; vezi și Erzepki 1900: 18), adică nu numai că -e- radicalic nu variază, ci sunt foarte clar determinate și variantele diferențiate ale cuvintelor pe baza categoriei semantice și gramaticale, respectiv de gen...

Kazimieras Būga (II 201), explicând denumirea acestei plante prin slavisme încă din vechile texte lituaniene, afirmă că „<...> în Lituania nu crește cireșul sălbatic «prunus avium»”, iar Dalia Senvaitytė (2002: 7), bazându-se pe cercetările botaniștilor (LP 109), arată că „Cireșii cresc pe teritoriul Lituaniei din vremuri străvechi. Din cele mai vechi timpuri este răspândit cireșul comun (numit și cireș acru) (cerasus vulgaris).” Totuși, încercarea acestei cercetătoare de a fundamenta statutul de forme moștenite al fitonimelor lituaniene kirnis / kirnė „(bot.) cireș pitic (Prunus cerasus)” este cu totul nereușită, deoarece denumirile menționate ale plantei nu sunt folosite nici în textele vechi și, mai ales, nici în dialecte. Așadar, probabil că nu ar trebui să ne îndoim de originea foarte târzie a acestor cuvinte (vezi mai sus).

Straipsniai / Articles

109

ROLANDAS KREGŽDYS

...riei. Prin urmare, se poate presupune că interpretările propuse până acum pentru acest text, potrivit cărora divinitatea Kirnis ar fi „zeul cireșilor”, pot fi eronate:

Kirnis caerasos arcis alicuius secundum lacum sitae curat. in quos, placandi eius causa, gallos mactatos injiciunt, caereosque accendos in eis figunt (Lasic(i)us 1868: 11 [88]; vezi și Lasickis 1969: 40) ↔ „Kirnis – ocrotește cireșii care cresc lângă o anumită cetate situată pe malul unui lac. Pentru a-l îmbuna, ei aruncă printre cireși cocoșii sacrificați și înfig acolo lumânări de ceară aprinse” (Lasickis 1969: 19).

Această afirmație este susținută de rezultatele analizei formale, respectiv gramaticale: 1) in quos din a doua propoziție nu se acordă cu caerasos din prima, deoarece acest din urmă cuvânt este de g e n f e m i n i n, iar sintagma prepozițională reprezintă g e n u l m a s c u l i n sau n e u t r u; dacă aceste elemente lexicale s-ar fi acordat, J. Łasicki ar fi scris in quas (dacă s-ar fi reflectat legătura cu lo. cerasus „arbore de cireș” fem.) sau in quae (dacă avea în vedere lo. cerasum „fructul cireșului” neutr.); 2) in quos trebuie tratat, probabil, ca o propoziție incidentă, de tradus prin „din acest motiv; așadar” (vezi OLD 1560 [sensul 16]).

Așadar, nu există nicio îndoială că pasajul analizat din opera (lucrarea) lui J. Łasicki presupune informații cu totul diferite de cele considerate obișnuite până acum. Se poate presupune cu prudență că substantivul latin caerasos, care a generat atât de multe discuții, reflectă o alternanță structurală caracteristică secvențelor constructive din diferite perioade cu sonantă, cf. verbul latin ar-cesso / accerso „a chema, a convoca” (Vaan de 2008: 51), substantivul latin nervous „tendon, venă; membrum virile și altele” ← proto-latină *neuros (Vaan de 2008: 408), substantivul latin pūlex „purice” ← proto-latină *pusl- „etc.” < indo-europeană *plus- „etc.” (Vaan de 2008: 497), adică forma latină cærafos menționată de J. Łasicki reflectă, probabil, transpunerea sonantei –r– și a fricativei –s–, care a presupus transformarea formei autentice cu radical etimologic –ae–: lat. caesor „tăietor de lemne”⁶ (← [derivat de la verb] lat. caedo „a tăia, a ciopli” [Lewis, Short 1958:

⁶ Încă la vechii italici era obișnuit cultul divinităților care influențau activitățile grupurilor sociale. Acestea erau numite lo. numina „semne ale voinței / puterii zeilor, respectiv voința / puterea zeilor ↔ divinitate”. Unul dintre aceste mitonime era zeul Silvanus, protectorul tăietorilor de lemne (Гамильтон 2009: 13). Mitonimul tăietorului de lemne este frecvent în miturile grecești (pentru detalii, vezi Hansen 2004: 3–4, 241; Лосев 1957: 142, 1996: 164, 854). El este menționat și în saga nord-germanice (MacCulloch 1930: 207, 280). Celții îl venerau pe zeul Ezus (Esus, Aesus), reprezentat ca tăietor de lemne (Штаерман 1961: 181, 264; vezi și Калыгин 2006: 81–82). Vechii indieni credeau că zeul Rudra era stăpânul tăietorilor de lemne (MacDonell 1912:

110

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leksemų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

265]) → *caer-a-sos (pl.) din cauza contaminării prin omofonie cu ceea ce urmează cae-reosque accendos „și candele / făclii aprinse”, a dus, se pare, și la apariția flexiunii inovatoare -os (adică a acționat factorul analogiei).

Prin urmare, fragmentul de text citat ar trebui, se pare, interpretat astfel: Kirnys ocrotește / are grijă de tăietorii de lemne ai unui castel construit lângă lac. De aceea (ei, adică tăietorii de lemne – R. K.), ca să-l atragă de partea lor, aruncă acolo cocoșii uciși și înfig făcliile aprinse (respectiv, în acel loc – R. K.).

Această ipoteză poate fi argumentată și cu ajutorul datelor factuale, întrucât se știe că orașul Plateliai este situat lângă lacul cu același nume, ale cărui împrejurimi erau foarte împădurite. Oamenii care trăiau acolo se ocupau și de exploatarea forestieră, adică tăiau copaci, îi prelucrau în cherestea la gatere ș.a.m.d. (pentru detalii, vezi LE XXIII 94–95), iar J. Lasicis (Lasicus 1868: 13 [90]) menționează că divinitatea Kirnys era venerată chiar lângă castelul din Plateliai:

Praeterea, sunt certis agris, quemadmodum nobilioribus familijs, singulares dei videlicet Deuoitis agri Piourskij, Vetustis Retowskij, Guboi ac Tverticos Sarakovskij, Kirnis Plotelscij (Lasicis 1969: 41), adică „În plus, în unele ținuturi, ca și în familiile nobile, există divinități individuale (respectiv, specifice doar acelui ținut); anume: Deuoitis al ținutului Pajūris, Vetustis al ținutului Rietavas, Guboi și Tverticos ai ținutului Sarakai, Kirnis al ținutului Plateliai.”

Este evident că interpretarea onomasiologică a răspândirii semantice a lexemului a determinat și direcția cercetărilor etimologice privind teonimul analizat, precum și codificarea valorii sale gramaticale. O astfel de metodă de cercetare a lexemelor determină particularitățile sistemului lexicografic nu numai al limbii lituaniene, ci și al altor limbi indo-europene; de exemplu, fără să fi efectuat analiza formală a textului latin, Viačeslav Ivanov (Gamkrelidze, Ivanov II 554) reconstruiește chiar forma indo-europeană *kʰr̥nō- „corn”, presupunând astfel că este moștenit un cuvânt care nu a existat niciodată în limbile baltice (Gamkrelidze, Iva-

303). În relatările lor mitologice este atestat mitonimul indo-arian vechi dru-han „tăietor de lemne”, precum și denumirea sacralizată a toporului, indo-arian vechi paraçu (MacDonell 1912: 384, 492). Motive mitologice similare se întâlnesc și în legendele iraniene (Алборов II 84).

Straipsniai / Articles

111

ROLANDAS KREGŽDYS

nov II 555), ci și paralogismul formei indo-europene *kʰr̥nō-, întrucât însuși V. Ivanov (Gamkrelidze, Ivanov II 554), bazându-se pe ipoteza lui Hjalmar Frisk (I 828), presupune că subst. fem. lituanian Kirnis este înrudit cu lat. cornus, -ī, -ūs „corn (Cornus mas L.); lemn de corn; suliță” (OLD 446–447), gr. κρᾱ́νον „corn”, gr. κερασός „cireș” sunt împrumuturi dintr-o anumită regiune a Asiei Mici (vezi și Vaan de 2008: 137), iar alb. thanë „corn” poate avea, de asemenea, o origine cu totul diferită (vezi Orel 1998: 472) de cea susținută de unul dintre autorii ipotezelor menționate, pe baza descrierilor anterioare ale acestui lexem (pentru detalii, vezi Walde, Hofmann I 277).

Todėl neaiškios kilmės lo. cornus ‘sedula (Cornus mas L.)’ (Ernout, Meillet 2001: 143–144) ir gr. κρᾱ́νον ‘t. p.’ (Beekes I 770–771) negali būti gretinami su teonimu⁷ lie. Kirnis, nereflektuojančiu fitoniminės konotacijos (jo kilmės aprašą žr. 2 poskyryje), kaip tai buvo įprasta daryti iki šiol (plg. Schrader I 589; 1907: 175; Niedermannas 1902: 97; Boisaq 1916: 509; Chantraine II 577; IEW 572; Frisk II 7; Ernout, Meillet 2001: 144; Vaan de ibd.; Walde, Hofmann ibd.; Гошева 2009: 306 ir kt.). Vadinasi, suponuoti graikų, italikų ir baltų tos pačios kilmės izoleksą (plg. Гошева 2009: 308), reiškiančią vyšnią, nėra jokio pagrindo.

2. MODALITĂȚI DE ETIMOLOGIZARE A TEONIMULUI LITUANIAN KIRNIS

Teonimul lituanian Kirnis a fost interpretat până în prezent în diverse moduri:

1) ca derivat cu flexiunea -ys de la subst. lituanian kìrna 1 „rădăcină de copac sau de arbust, dezgolită de apă pe malul unui râu” KzR, „loc cu arbuști, umed” J, J. Jabl, „loc cu copaci prăbușiți, resturi de lemn, ruptură de copaci” J, „tulpină ascuțită a unui lăstar, butucul unui arbust tăiat” J, Kv, Sr, „legătură de nuiele” K, Slav II 2, „mulțime, grămadă, ceată de ceva, centru” Šv, Brž, Ggr, J, „zgârcit” Trgn ↔ subst. dial. lituanian kirnas „legătură de nuiele” MŽ, N, | ↔ subst. lituanian kìrnos 1 (pl.) „locuri umede, acoperite cu arbuști, aproape inaccesibile, mlaștini” BzBk XXVIII 308, G 91, K. Būg, Dr, Rt (LKŽe), derivat (vezi Mannhardt 1936: 380–381; Jaskiewicz 1952: 85; Greimas 1990: 95–96 [vezi și nota 3]; Balsys 2006: 351);

2) pus în legătură cu prus. kirno „butuc, arbust” E 637 (Grienberger 1896: 20–21; Brückner 1980: 214);

3) toponimul prusac Kirno din 1326 (Mierzyński 1892: 77), interpretat ca apelativul subst. prusac kirno „butuc, arbust” (pentru toponim, vezi Gerullis 1922: 63);

⁷ Aceasta nu este prima încercare cu totul nereușită de a lega gr. κρᾱ́νον „corn (Cornus mas L.)” de teonim. Marinus Willem de Visser (1903: 156) a avansat ipoteza că epitetul Κραναία al teonimului gr. Ἀθήνη (P. 10.34) derivă din subst. gr. κράνεια „corn”, deși acesta are cu totul altă origine (vezi Караговъ 1913: 165–166).

112

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leksemų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

4) topon. lituan. Kirnės – nume de localități în districtul Šilalė, lângă Pajūris și Piliakalnis (Ališauskas 2012: 62; vezi și LATŽ 135)⁸;

5) indo-eur. *kʰṛnō- „corn (Cornus)” > → prus. *kirnas „cireș” → prus. *Kirnijas → lituan. *kirnys „cel care locuiește în kirnis” → lituan. Kirnis „deus cerasorum” (Schrader I 589, 1907: 175; Niedermann 1902: 97; vezi și ПЯ IV 15; Gamkrelidze, Ivanov II 554; Грошева 2009: 308).

Trebuie menționat că acest mitonim nu este consemnat în dicționarele etimologice ale limbii lituaniene ale lui Ernst Fraenkel (LEW 241, 257) și Wojciech Smoczyński (SEJL 276–277).

Pe baza analizei textologice și formale efectuate asupra fragmentului din lucrarea lui J. Łasicki (vezi subcapitolul 1), se poate presupune cu prudență că teonimul lituan. dial. Kirnis reflectă o formă defectivă cu elementul absorbit⁹ -it-: lituan. dial. (samogit.) Kirnis (J. Łasicki) ↔

⁸ Această ipoteză a lui Vytautas Ališauskas (ibd.) este cu totul neverosimilă din cauza argumentării extrem de bizare, respectiv a lipsei de motivație. Autorul ipotezei, bazându-se pe metodologia de cercetare onomasiologică a evoluției semantice a teonimului, susține că lituanianul Kirnis este un apelativ, adică un onim care reflectă referentul localizării cultului unei divinități toponimice. De altfel, astfel interpretează el (Ališauskas 2012: 61–63), relatând explicațiile privind originea numelor zeilor create de Walter Charles Jaskiewicz pe baza principiului etimologiei populare (vezi mai pe larg Kregždys 2011a: 102), nu numai teonimul lituanian Kirnis, ci și lituanienele Deuȯitis, Vetustis, Tvverticos, Guboi. Trebuie regretat faptul că acest cercetător denaturează informațiile prezentate în lucrarea lui J. Łasicki, adică schimbă localizarea cultului divinității (respectiv își neagă propria ipoteză, argumentată prin omofonia numelor locului și ale divinității): De Diis Samagitarvm locul cultului divinității menționat de autor, P l a t e l i u s, respectiv zona cretingiană din nordul Samogiției, în districtul Plungė, este „mutat” de el în aria dialectală a vărnienilor din sudul Samogiției, în districtul Šilalė, situată la câteva zeci de kilometri distanță, unde se află toponimele lituaniene menționate de el Kirnės.

Trebuie menționat că Vytautas Ališauskas aplică o metodologie extrem de ciudată nu numai când încearcă să analizeze mitologemele lituaniene, ci și când interpretează lexeme latine (pentru detalii, vezi Kregždys 2011a: 102–103), precum și realități culturale ale altor popoare indo-europene; de exemplu, potrivit acestui cercetător, sintagma gr. πότνια θηρῶν „stăpâna fiarelor” Il. 21.470 este „de origine miceniană”, deși specialiștii în filologie clasică susțin contrariul, cf. „this title of Artemis, so often used by modern scholars, only occurs here in Homer“ (Richardson 2000: 94), adică această mitologemă nu este atestată în monumentele scrierii liniare B, create în perioada de înflorire a culturii cretane și miceniene (vezi Kazanskene, Kazanskij 1986; Bartoněk 2002) etc.

⁹ Cf., de exemplu, 1) teonimul prus. Curche /Kurke/ ← *Kur-k-is/-īs/-as „zeul celor cu coarne, adică cel căruia îi sunt supuse animalele cornute (vitele)” ← *Kur-ya-ka- „idem” (cu absorbția elementului structural -ya- [pentru detalii, vezi Крегждис 2009: 280–281; Kregždys 2012: 108–109]); 2) mitonimul islandez vechi Váli „fiul lui Odin sau al lui Loki” < *Wa-ni-lo (cu absorbția elementelor structurale -ni- [pentru detalii, vezi Vries 1977: 641; vezi și Kempiński 2003: 219; Kregždys 2012: 286]) etc. (pentru mai multe exemple, vezi Kregždys 2012: 41, 44, 92, 110, 116, 117, 131, 221, 286, 289–290, 307–308, 348, 355, 363, 373, 412, 414, 496, 497; Kregždys 2013: 94).

Genul unei forme afectate de absorbție nu este ușor de stabilit, mai ales atunci când se determină evoluția etimologică a formelor onomastice; cf., de exemplu, numele de familie lituan. Širka (vezi și numele de familie lituan. Širkus, Širkus, respectiv Širkaitė) din Dicționarul numelor de familie lituaniene (LPŽ II 937), atribuite onimelor de origine slavă, respectiv puse în legătură cu numele de familie (masc.) belarus Шырко, Ширко și cu numele de familie rusesc Ширков, Ширкин. Totuși, această explicație este argumentată prin criteriile analizei onomasiologice (vezi secțiunea 0), care sunt cazuistice, întrucât originea numelui de familie rusesc Ширков este asociată cu apelativul rusesc nume de familie (masc.) Ширяев(в) ← numele de familie (masc.) rusesc Ширяй «harnic, zelos; om cu umeri lați» /

Straipsniai / Articles

113

ROLANDAS KREGŽDYS

*Kirnīs (cu terminație accentuată [pentru motivație, vezi Zinkevičius 2006: 61, 217–218]) ← lituan. dial. *Kirnỹs ‘zeul tăietorilor de lemne’¹⁰ ← lituan. dial. *Kirtinỹs ‘idem’ (a n t o n o m a z i e, cf. teonimul lituan. Perkūnas ‘[mit.] zeul tunetului și al fulgerului’ B, R, DK 77, LTR [Jz], Jrb [LKŽe] ↔ subst. lituan. perkūnas 1 ‘tunet’ Nd, Ob, I. Simon, Pls, SD 251, LMD [Sln], JV 1033, DP 44, Lz, M. Valanč, BsMt II 194, Skd, Eiš și alții [LKŽe]) ←?¹¹ n. agentis subst. lituan. dial. kirtinys ‘*tăietor de lemne’ ← n. acti subst. lituan. kirtinỹs 3^b ‘suprafață de pădure tăiată, luminiș’¹² Skr, ‘copaci doborâți’ rș (LKŽe), ‘iarbă cosită’ Auk, ‘cuvinte scurte’ Snt (LKŽp) (cf. corespondentul derivativ subst. lituan. kalinỹs, -ẽ 3^b ‘cel închis în închisoare’ K, BŽ 506, NdŽ, Š, SD 398, MŽ 214, Lex 40, M, J, SP II 166, V. Krėv, LC 1886, 23 și alții [LKŽe] ← subst. lituan. kalinỹs 3^b ‘ceea ce este bătut’ Šts, Vl ↔ subst. lituan. kalinỹs 3^b ‘închisoare’ Kv, Ms; S. Stan, Grž, Als, Akm, J, Dglš, BsP II 41, JD 209, M. Valanč și alții [LKŽe; vezi și Skardžius I 260–261]) ← verb¹³. lituan.

‘cal sprinten’ (Ведина 2008: 194; Тупиковъ 1903: 842; РООР 112; Чайкина 1995: 116; Унбегаун 1989: 126 [cf. adj. rus. ширяй ‘cu umeri lați’ (Даль IV 634; vezi și Кюршунова 2010: 615)]), cf. numele personal belarus Ширяй ‘cu umeri lați’ (Бірыла 1966: 194, 1969: 492), deși acesta poate fi și de origine bielorusă (vezi mai jos). Pe lângă această ipoteză, se pot propune și alte câteva explicații posibile pentru originea numelui personal lituan. Širka (Širkus, Širkus / Širkaitė), și anume, aceste nume de familie ar putea proveni din: 1) apelativul numelui personal belarus Каўбы́рка ← belarus (arh.) ковшарь ‘fabricant de cupe’ (Бірыла 1969: 193) – cu afereză în Каў-; cf. numele personal ucrainean Ле́ра ← Ва-ле́рий (Скрипник, Дзятківська 2005: 45; pentru această alternanță vezi și Суслова, Суперанская 1991: 99, 111, 115–116; Kregždys 2010: 60, 2011: 148, 2013a: 65, 70); 2) lituan. šinkorka 1 KŽ, šinkorkà 2 (fem.) ‘cârciumăreasă’ Ds, N și alții (LKŽe), cuvânt de origine poloneză ← pol. (vechi / mediu) szynkarka ‘proprietara unei cârciumi, cârciumăreasă; soția cârciumarului’ (SW VI 704; SSt VIII 592; Linde V 586) → belarus (dial.) шинкарка / шынкарка ‘cârciumăreasă’ (Носовичъ 1984: 710; Байкоў, Некрашэвіч 1993: 353), prin contaminare cu lituan. šinkorius, -ė 1 (deprec.) K I 150, K II 151, K, Rtr, NdŽ, šinkorius 2 ‘cârciumar’ NdŽ, Mit VI 76 (SInt), BB 1Moz. 40.1, SD 367, Q 442, R 74, 305, MŽ 98, 409, N, M, L și alții (LKŽe), cuvânt de origine poloneză ← pol. (vechi / mediu) szynkarz ‘proprietarul unei cârciumi, cârciumar’ (← pol. [vechi / mediu] szynk ‘distribuire; practicarea meseriei de cârciumar; vânzarea băuturilor alcoolice; cârciumar, cârciumăreasă’ < v. germ. schenke, schenk / v. Schenke ‘cârciumă, han’ [SW VI 704; Linde V 586; SSt VIII 592; Brückner 1985: 561; Фасмер IV 439]) → belarus vechi шынкарь ‘cârciumar’ (Булыка 1980: 74), belarus шынкар ‘idem’ (Байкоў, Некрашэвіч 1993: 353), rus. шинка́рь ‘idem’ (Даль IV 633) – presupunându-se absorbția elementelor structurale -nko- (pentru această alternanță vezi mai sus).

¹⁰ Cu acest mitonim ar putea fi asociat protectorul creștinat al tăietorilor de lemne din slavii de est, Iacob Tăietorul de lemne, venerat la 22 octombrie / 5 noiembrie (СД II 135). Se credea că funcția îndeplinită de tăietorul de lemne este purificatoare, salvând de boli, moarte și nenorociri (pentru detalii, vezi СД III 526). În legendele bulgare apare un motiv cosmologic legat de activitatea tăietorului de lemne: se povestea că petele de pe lună au apărut atunci când acesta a încărcat lemne pe ea (СД III 152 [pentru detalii despre alți alternanți mitologici la popoarele indo-europene, vezi nota 6]).

¹¹ Trebuie menționat că forma lituaniană dialectală n. agentis kirtinỹs 3^b ‘tăietor de lemne’, prezentată în LKŽe, este descrisă în LKŽk cu totul altfel decât indică autorii Dicționarului limbii lituaniene: fișa consemnează forma kirtinėlis, -io, -iai ‘mici tăietori’. Așadar, autorii LKŽ au creat o formă fără sufixul diminutival -ėlis. Pentru această informație, autorul articolului îi mulțumește sincer dr. Ritutei Petrokienei (Institutul Limbii Lituaniene).

¹² În LKŽKp, acest sens este consemnat și în arealele dialectale ale samogiților și ale lituanienilor occidentali de dialect kaunas, și anume în Vž (potrivit datelor Birutei Rokaitė-Vanagienė [1962]), Dovydai (districtul Šakiai).

¹³ Nu poate fi exclusă posibilitatea ca și cuvântul de bază să fi fost un substantiv; cf. subst. lituan. dial. kirtà 4 ‘lovire’ Grdm, LC 1886, 34 (LKŽe).

114

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leks emų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

kiršti¹⁴ ‘a doborî, a culca la pământ lovind cu ceva ascuțit; a separa o parte de întreg, a mărunți’ J, A. Baran, Ds, Gršl, StnD 3, KlpD 28, S. Dauk și alții; ‘a lovi cu ceva ascuțit’ SD 370, R, K, J. Jabl, Vaižg, Alk, Slnt și alții, ‘a secera cu coasa sau secera (cereale, fân)’ J. Jabl, J, P. Cvir, K. Donel, K II 267 și alții, ‘a înțepa, a mușca’ J. Jabl, Brb, Vžns, Skr, Lš, Prn, LTR (Rk) și alții (LKŽe) + suf. *-inio- (pentru detalii, vezi Skardžius ibd.), adică se poate reflecta protosema *‘zeul tăietorilor de lemne’; cf. subst. lituan. kirtėjas 1, 3], kirtėjas 4 K ‘cel care taie un copac cu securea’ Žem, Slnt, Ps, Vlk, Krp, BB Joz. 9, 21, ‘cel care cosește cereale cu coasa’ J. Balt, Mrk ↔ subst. lituan. dial. kirtėjys 4 ‘cel care taie un copac cu securea’ Škn (LKŽe).

3. SINTEZĂ

Reconstrucția formelor protolingvistice ale lexemelor, întemeiată pe metodologia cercetării dezvoltării semantice onomasiologice a formelor onomastice, a determinat o evaluare extrem de negativă a obiectului acestei ramuri a lingvisticii (și în special a analizei sale etimologice): Radoslav Katičić (I 48) afirmă că multe descrieri ale originii onimelor se bazează pe principii de etimologie populară, iar Aleksandra Superanskaja (Суперанская 1986: 78) indică faptul că astfel de cercetări rămân întotdeauna ipotetice și sunt argumentate prin date factologice nesigure.

Având în vedere statutul de hapax legomenon (respectiv, de ocazionalism) al numelui personal lituan. Kirnis, analiza diacronică a posibilelor izolexe și reconstrucția formelor lor protolingvistice trebuie să se întemeieze în primul rând pe rezultatele metodei reconstrucției interne (cf. argumentele prezentate de Ivan Steblin-Kamenski [Стеблин-Каменский 1999: 11]). Din acest motiv, metodologia cercetării formelor onomastice trebuie să fie coerentă în ceea ce privește analiza nivelurilor fonomorfologic și al expresiei semantice (vezi și Kregždys 2012: 38, 513).

4. CONCLUZII

1. Metoda onomasiologică de cercetare a evoluției semantice a unei lexeme, bazată pe o difuziune semantică sincretică, a cărei taxonomie a elementelor structurale este determinată de statutul hiperonomic al obiectului / subiectului desemnat, presupune paralogisme etimologice.

2. Teonimul De Diis Samagitarom... din lucrarea lui J. Łasicki Kirnis „zeu – protector al cireșilor” nu este o reflecție prusacă veche a lui *kirnas „cireș” din cauza:

2a) neconcordanțelor factuale – pomii de cireș cultivați au început să fie plantați în domeniile din Lituania abia în secolul al XVI-lea;

2b) particularităților analizei formale, care presupun un lapsus calami, adică v. lat. cerasus „cireș (arbore)” fem.; „fructul cireșului” neutru ≠ v. lat. caerasos (J. Łasicki);

¹⁴ Plg. verb. lie. dial. (žem.) kiŕtinti ‘duoti kirsti’ (Aleksandravičius 2011: 165).

Straipsniai / Articles

115

ROLANDAS KREGŽDYS

2c) v. lat. caerasos fem. (J. Łasicki) nu este acordat cu sintagma prepozițională in quos (masc. / neutru), întrucât, dimpotrivă, ar trebui să fie in quas, in quae.

3. Teonimul lituanian dialectal (samogitian) Kirnis presupune un antroponim lituanian dialectal defectiv *Kirnỹs „zeul tăietorilor de lemne”, derivat din lituanianul dialectal antonomazic *Kirtinỹs „idem”.

4. Nu este posibilă reconstruirea proto-indo-europenei *kʰr̥nō- „corn (Cornus)”, respectiv a unei izolexe cu sensul de „cireș” în limbile greacă, italică și baltică, pe baza lituanianului dialectal *Kirnỹs „zeul tăietorilor de lemne”.

LITERATŪRA

Aleksandravičius Juozas 2011: Kretingos tarmės žodynas. Vilnius: Lietuvių kalbos institutas.

Ališauskas Vytautas 2012: Jono Lasickio pasakojimas apie žemaičių dievus. Tekstas ir kontekstai. Vilnius: Aidai.

Balsys Rimantas 2006: Lietuvių ir prūsų dievai, deivės, dvasios: nuo apeigos iki prietaro. Klaipėda: Klaipėdos universiteto leidykla.

Bartoněk Antonin 2002: Handbuch des mykenischen Griechisch. Heidelberg: Universitätsverlag; C. Winter.

Batūra Romas 2005: Mitologinio Vižo ir jo aplinkos klausimu. – Senovės baltų kultūra 7. Vilnius: Versus aureus, 110–129.

Beekes I–II – Beekes Robert. Etymological Dictionary of Greek 1–2. Leiden & Boston: Brill, 2010.

Beresnevičius Gintaras 2004: Lietuvių religija ir mitologija. Sisteminė studija. Vilnius: Tyto alba.

Bětáková Marta Eva, Blažek Václav 2012: Encyklopedie baltské mytologie. Praha: Nakladatelství Libri.

Boisacq Émile 1916: Dictionnaire étymologique de la langue Grecque. Heidelberg & Paris: Carl Winter’s Universitätsbuchhandlung, Librairie C. Klincksieck.

Brückner Alexander 1980: Mitologia słowiańska i polska. Warszawa: Państwowe Wydawnictwo Naukowe.

Brückner Alexander 1985: Słownik etymologiczny języka polskiego. Warszawa: Wiedza powszechna.

Būga I–III – Būga Kazimieras. Rinktiniai raštai 1–3, sud. Zigmas Zinkevičius. Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla, 1958–1961.

Dini Pietro Umberto 2010: ALILETOESCVR: linguistica baltica delle origini. Livorno: Books & Company.

116

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leksemų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

Ernout Alfred, Meillet Alfred 2001: Dictionnaire étymologique de la langue latine. Histoire des mots. Paris: Klincksieck.

Erzepki Bolesław 1900: Słownik Łacińsko-Polski Bartłomieja z Bydgoszczy. Podług rękopisu z roku 1532. Poznań: Drukarnia dziennika Poznańskiego.

Frisk I–III – Frisk Hjalmar. Griechisches Etymologisches Wörterbuch 1–3. Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag, 1960.

Gamkrelidze, Ivanov I–II – Gamkrelidze Thomas V., Ivanov Vjačeslav V. Indo-European and the Indo-Europeans. A Reconstruction and Historical Analysis of a Proto-Language and a Proto-Culture 1–2. Berlin & New York: Mouton de Gruyter, 1995.

Gerullis Georg 1922: Die altpreußischen Orstnamen. Berlin und Leipzig: Vereinigung wissenschaftlicher Verleger.

Gimbutienė Marija 2002: Baltų mitologija. Senovės lietuvių deivės ir dievai. Vilnius: Lietuvos rašytojų sąjungos leidykla.

Greimas Algirdas Julius 1990: Tautos atminties beieškant. Vilnius & Chicago: Mokslas.

Grienberger Theodor von 1896: Die Baltica des Libellus Lasiczki. Untersuchungen zur litauischen Mythologie. – Archiv für slavische Philologie 18, 1–86.

Hansen William F. 2004: Handbook of classical mythology. Santa Barbara, California & Oxford, England: ABC-CLIO, Inc.

Harrington Karl Pomeroy 1997: Medieval Latin, revised by Joseph Pucci; with a grammatical introduction by Alison Goddard Elliott. Chicago & London: The University of Chicago Press.

IEW – Pokorny Julius. Indogermanisches etymologisches Wörterbuch 1–2. Bern und München: A. Francke AG-Verlag, 1959–1969.

Il. Ὀμήρου Ἰλιάς

Jaskiewicz Walter C. 1952: Study in Lithuanian mythology. – Studi Baltici. Accademia Toscana di scienze e lettere „La colombaria“; 65–106.

Katičić I–II – Katičić Radoslav. Ancient Languages of the Balkans 1–2. The Hague & Paris: Cambridge University Press, 1976.

Kempiński Andrzej M. 2003: Ilustrowany leksykon mitologii wikingów. Poznań: KURPISZ.

Kregždys Rolandas 2010: M. Strykowskio veikalo Kronika Polska, Litewska, Żmódzka i wszystkiej Rusi teonimai: Chaurirari. – Acta Linguistica Lithuanica 62–63, 50–81.

Kregždys Rolandas 2011: Rytų baltų fitonimų morfeminio skaidymo ypatumai (etninės žodžių identifikacijos problematika). – Acta Linguistica Lithuanica 64–65, 137–164.

Kregždys Rolandas 2011a: Baltiškųjų teonimų perteikimo ir dievų funkcijų nustatymo problematika Jano Łasickio veikale „De diis Samagitarvm cæterorvmque Sarmatarum,

Straipsniai / Articles

117

ROLANDAS KREGŽDYS

& falsorum Christianorum. Item de religione Armeniorum“: Salaus, Klamals, Atlaibos, Tawals. Perspectives of Baltic Philology II. Poznań: Wydawnictwo „Rys“, 101–121.

Kregždys Rolandas 2012: Baltų mitologemų etimologijos žodynas I: Kristburgo sutartis. Vilnius: Lietuvos kultūros tyrimų institutas.

Kregždys Rolandas 2013: Ancient Baltic Religion: Evaluation of Archetypes Authenticity. Oriental Studies. Between East and West. Scientific Papers. University of Latvia, vol. 793. Rīga: Latvijas Universitāte, 91–98.

Kregždys Rolandas 2013a: Rytų baltų fitonimo aviete (Rubus) morfologinė raida ir etimologinių sąsajų problematika. – Acta Linguistica Lithuanica 69, 61–78.

Lasic ius J. Polonus 1868: De Diis Samagitarum libellus, herausgegeben von W. Mannhardt mit Nachträgen von A. Bielenſtein. Riga: Verlag von J. Bacmeister.

Lasickis Jonas 1969: Apie žemaičių, kitų sarmatų bei netikrų krikščionių dievous. Vilnius: Vaga.

LATŽ – Lietuvos TSR administracinio-teritorinio suskirstymo žinynas 2. Vilnius: Mintis, 1976.

LE I–XXXVII – Lietuvių enciklopedija 1–37. Bostonas: Lietuvių enciklopedijos leidykla, 1953–1985.

LEW – Fraenkel Ernst. Litauisches etymologisches Wörterbuch 1–2. Heidelberg: Vandenhoeck & Ruprecht, 1962–1965.

Lewis Charlton T., Short Charles 1958: A Latin Dictionary founded on Andrews’ edition of Freund’s Latin Dictionary. Oxford: Clarendon Press.

Linde I–VI – Linde M. Samuil Bogumil. Słownik języka polskiego 1–6. Warszawa: w Drukarni Xięży Piiarów, 1807–1814.

LKE – Lietuvių kalbos enciklopedija, par. Kazys Morkūnas. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas, 1999.

LKŽe – Lietuvių kalbos žodynas (t. 1–20, 1941–2002). Antrasis elektroninis leidimas. Red. kolegija: Gertrūda Naktinienė ir kt. Vilnius: Lietuvių kalbos institutas, 2013.

LKŽk – Lietuvių kalbos žodyno kartoteka, saugoma Lietuvių kalbos instituto Leksikografijos centre.

LKŽKp – Lietuvių kalbos žodyno kartotekos papildymai, saugomi Lietuvių kalbos instituto Leksikografijos centre.

LM I–III – Lietuvių mitologija 1–3, sud. Norbertas Vėlius (t. 1–2), N. Vėlius ir Gintaras Beresnevičius (t. 3). Vilnius: Mintis, 1995–2003.

LP – Lietuvos pomologija. Vilnius: Mokslas, 1974.

LPŽ I–II – Lietuvių pavardžių žodynas 1–2. Vilnius: Mokslas, 1985–1989.

118

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leksēmų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

LS – Liddell Henry George, Scott Robert. A Greek-English lexicon. New York & Cincinnati: American Book Company, 1882 (eighth edition).

MacCulloch John Arnott 1930: Eddic Mythology. Boston: Archaeological Institute of America & Marshall Jones Company.

MacDonell Arthur Anthony 1912: Vedic Index of Names and Subjects. London: John Murray.

Maczinsky Ioannus 1564: Lexicon LatinoPolonicum ex optimis Latinae Linguae scriptoribus concinnatum. Regiomonti Borvssiae: Typographus Ioannes Daubmannus.

Mannhardt Wilhelm 1936: Letto-Preussische Götterlehre. Riga: Herausgegeben von der Lettisch-Literärischen Gesellschaft.

Mierzyński Antoni 1892: Mythologiae Lituanicae Monumenta. Źródła do Mythologii Litewskiej I. Warszawa: Druk K. Kowalewskiego.

MP I–IV – Pretorijus Matas. Prūsijos įdomybės, arba Prūsijos regykla 1–3, par. Inge Lukšaitė. Vilnius: Pradai (t. 1 – 1999), Lietuvos istorijos instituto leidykla (t. 2 – 2004, t. 3 – 2006, t. 4 – 2011).

Narbutas Ignas 2003: Jono Lasickio pasakojimas apie žemaičių mitologiją. Struktūros bruožai. Naujasis židinys-Aidai 11–12, 616–622.

Niedermann Max 1902: Notes d’étymologie latin. Mélanges linguistiques offerts à A. Meillet par ses élèves D. Barbelenet, G. Dottin, R. Gauthiot, M. Grammont, A. Laronde, M. Niedermann, J. Vendryes. Avec un Avant-Propos par P. Boyer. Paris: Klincksieck.

O. – Publius Ovidius Naso. Metamorphoseon (libri 1–15).

OLD – Oxford Latin Dictionary. Oxford: At the Clarendon Press, 1968.

Orel Vladimir 1998: Albanian Etymological Dictionary. Leiden & Köln: Brill.

P. – Παυσανίου Πριήγησις τῆς Ἑλλάδος.

PEŽ I–IV – Mažiulis Vytautas. Prūsų kalbos etimologijos žodynas 1–4. Vilnius: Mokslas (t. 1), Mokslo ir enciklopedijų leidykla (t. 2, 3), Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas (t. 4), 1988–1997.

Pisani Vittore 1950: Le religioni dei celti e dei balto-slavi nell’Europa precristiana. Milano: Instituto editoriale Galileo.

Richardson Nicholas 2000: The Iliad: a commentary. Volume VI: books 21–24. General editor G. S. Kirk. Cambridge: Cambridge University Press.

Schrader I–II – Schrader Otto. Reallexikon der Indogermanischen Altertumskunde. Grundzüge einer Kultur- und Völkergeschichte Alteuropas. 2, verm. u. umgearb. Aufl. Hrsg. von A. Nehring. 2 Bde. Berlin: De Gruyter 1917–1923 (A-K), 1929 (L-Z).

Schrader Otto S. 1907: Sprachvergleichung und Urgeschichte. 3 v. Jena: Hermann Costenoble.

Straipsniai / Articles

119

ROLANDAS KREGŽDYS

SEJL – Smoczyński Wojciech. Słownik etymologiczny języka litewskiego. Wilno: Printer Polyglott, 2007.

Senvაიtytė Dalia 2002: Mitologinės Kirnio interpretacijos. – Liaudies kultūra 6(87), 6–10.

Skardžius I–VII – Skardžius Pranas. Rinktiniai raštai 1–7, par. Albertas Rosinas. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla, 1996–2013.

SSt I–XI – Słownik staropolski 1–11, red. S. Urbańczyk (t. 1, A–Ć, Warszawa 1953–1955; t. 2, D–H, Wrocław–Kraków–Warszawa 1956–1959; t. 3, I–K, Wrocław–Kraków–Warszawa 1960–1962; t. 4, L–M, Wrocław–Warszawa–Kraków 1963–1965; t. 5, N–Ó, Wrocław–Warszawa–Kraków 1965–1969; t. 6, P–Pożenie, Wrocław–Warszawa–Gdańsk 1970–1973; t. 7, Póć–Rozproszyć, Wrocław–Warszawa–Kraków–Gdańsk 1973–1977; t. 8, Rozpróchnięć–Szyszki, Wrocław–Warszawa–Kraków–Gdańsk–Łódź: 1977–1981; t. 9, Ściadły–Używowanie, Wrocław–Warszawa–Kraków–Gdańsk–Łódź 1982–1987; t. 10, W–Wżgim, Kraków 1988–1993; t. 11, Z–Ż, Kraków 1995–2002...). Zakład narodowy imienia Ossolińskich; Wydawnictwo Polskiej Akademii nauk.

SW I–VIII – Karłowicz Jan, Kryński Adam A., Niedźwiedzki Władysław (red.). Słownik języka polskiego 1–8. Warszawa: W drukarni E. Lubowskiego (1–2), W drukarni „Gazety Handlowej“ (3–6), W drukarni „Współczesnej“ (7), Wydawnictwo kasy pomocy dla osób pracujących na polu naukowem imienia J. Mianowskiego (8), 1898–1923.

V. G. – Publi Vergili Maronis. Georgica.

Vaan Michiel de 2008: Etymological Dictionary of Latin and the other Italic Languages. Leiden & Boston: Brill.

Vaitkevičienė Daiva 2002: Namų laimė. – Liaudies kultūra 4(85), 9–21.

Visser Marinus Willem de 1903: Die nicht menschengestaltigen Götter der Griechen. Leiden: Buchhandlung und Druckerei vormals E. J. Brill.

Vries Jan de 1977: Altnordisches Etymologisches Wörterbuch. Leiden: E. J. Brill.

Walde, Hofmann I–II – Walde Alois, Hofmann Johann Baptist. Lateinisches Etymologisches Wörterbuch. Heidelberg: Carl Winter Universitätsbuchhandlung, 1938 (Bd. 1 [a–l]), Carl Winter Universitätsverlag1954 (Bd. 2 [m–z]).

Zinkevičius Zigmas 1981: Dėl vienos mitologinės dievybės vardo. – Baltistica 17(1), 96–97.

Zinkevičius Zigmas 2006: Lietuvių tarmių kilmė. Vilnius: Lietuvių kalbos institutas.

Алборов I–II – Алборов Борис Андреевич. Некоторые вопросы осетинской филологии 1–2. Владикавказ: Издательско-полиграфическое предприятие им. В. А. Гассиева, 1979–2005.

120

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leksemų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

Анненковъ Николай 1878: Ботанический словарь. Санкт Петербургъ: Типографія императорской академіи наукъ.

Байкоў Мікалай Я., Некрашэвіч Сцяпан М. 1993: Беларуска-расійскі слоўнік. Факсімільнае выданне. Мінск: Народная асвета.

Бірғыла Мікалай В. 1966: Беларуская антрапанімія. Уласныя імёны, імёны-мянушкі, імёны па бацьку, прозвішчы. Мінск: Навука і тэхніка.

Бірғыла Мікалай В. 1969: Беларуская антрапанімія 2. Прозвішчы, утворныя ад апелятыўнай лексікі. Мінск: Навука і тэхніка.

БСЭ I–L – Большая советская энциклопедия 1–50, ред. Б. А. Введенский. Москва: Большая советская энциклопедия, 1969–1981.

Ведина Тамара Ф. 2008: Энциклопедия русских фамилий. Тайны происхождения и значения. Москва: Астрель, АСТ.

Гамильтон Эдит 2009: Мифы и легенды Греции и Рима. Москва: Центрполиграф.

Грошева Антонина В. 2009: Латинская земледельческая лексика на индоевропейском фоне. Санкт-Петербург: Наука.

Даль I–IV – Даль Владимир. Толковый словарь живого великорусского языка 1–4. Москва: Русский язык, 1989–1991.

Дворецкий Иосиф Хананович 1976: Латинско-русский словарь. Изд. 2-е. Москва: Русский язык.

Дрбоглав Донат Александрович 1993: Учебное пособие по средневековой латыни. Москва: Изд-во МГУ.

Кагаровъ Евгеній 1913: Культъ фетишей, растений, животныхъ въ Древней Греціи. С.-Петербургъ: Сенатская Типографія.

Казанскене Ванда Петровна, Казанский Николай Николаевич 1986: Предметно-понятийный словарь греческого языка. Крито-микенский период. Ленинград: Наука.

Калыгин Виктор Павлович 2006: Этимологический словарь кельтских теонимов. Москва: Наука.

Крегждис Роландас 2009: Прусс. Curche: этимология теонима, функции божества; проблематика установления культовых соответствий на почве обрядовой традиции восточно-балтийских, славянских и других индоевропейских народов. – Studia Mythologica Slavica 12, 249–320.

Кюршунова Ирина Алексеевна 2010: Словарь некалендарных личных имен, прозвищ и фамильных прозваний Северо-Западной Руси XV–XVII вв. Санкт-Петербург: Дмитрий Буланин.

Straipsniai / Articles

121

ROLANDAS KREGŽDYS

Лосев Алексей Федорович 1957: Античная мифология в ее историческом развитии. Москва: Государственное учебно-педагогическое издательство министерства просвещения РСФСР.

Лосев Алексей Федорович 1996: Мифология греков и римлян. Москва: Мысль.

Носовичъ Иван И. 1984: Словарь бѣлорусскаго нарѣчія (Specimina philologiae Slavicae). München: Verlag Otto Sagner.

ПЯ I–V – Топоров Владимир Николаевич. Прусский язык: Словарь. Москва: Наука, 1975–1990.

РООР – Русская ономастика и ономастика России. Словарь, под ред. Олега Николаевича Трубачева. Москва: Школа-Пресс, 1994.

СБГП I–V – Слоўнік беларускіх гаворак Паўночна-Заходняй Беларусі і яе пагранічча 1–5. Мінск: Навука і тэхніка, 1979–1986.

СД I–V – Славянские древности. Этнолингвистический словарь 1–5, ред. Никита И. Толстой. Москва: Международные отношения, 1995–2012.

Скрипник Лариса Григорівна, Дзятківська Ніна Пантелеймонівна 2005: Власні імена людей. Київ: Наукова думка.

Стеблин-Каменский Иван М. 1999: Этимологический словарь ваханского языка. Санкт-Петербург: Петербургское Востоковедение.

Суперанская Александра Васильевна и др. 1986: Теория и методика ономастических исследований. Москва: Наука.

Суслова Анна Владимировна, Суперанская Александра Васильевна 1991: О русских именах. Ленинград: Лениздат.

Тупиковъ Николай М. 1903: Словарь древне-русскихъ личныхъ собственныхъ именъ. С.-Петербургъ: Типографія И. Н. Скороходова.

Унбегаун Б. 1989: Русские фамилии. Москва: Прогресс.

Фасмер I–IV – Фасмер Макс. Этимологический словарь русского языка 1–4. Москва: Прогресс, 1986–1987.

Чайкина Юлия Ивановна 1995: Вологодские фамилии: Этимологический словарь. Вологда: Русь.

Штаерман Елена Михайловна 1961: Мораль и религия угнетенных классов Римской империи (Италия и Западные провинции). Москва: Издательство академии наук СССР.

122

Acta Linguistica Lithuanica LXX

Lietuvių kalbos leksemų morfologinio ir semasiologinio lygmenų interferencinio ryšio kvintesencija: Kirnis

Determination of the Interferential Relationship of the Lexemes at the Morphological and Semasiological Levels: Kirnis

S U M M A R Y

The article presents a semasiological analysis of theonym Lith. Kirnis mentioned in De Diis Samagitarum (1582) by Jan Łasicki. It also deals with the determination of the interferential relationship of the semantic extens ionale and referent, which is to be based on the arguments of the twofold criteria (onomasiological and semasiological).

The assumption of the deity cult reconstruction by the individual social group of hewers is based on the following conclusions:

1. Onomasiological word research methodology, based on the syncretic semantic distribution of the lexeme, which accounts for hyperonymic status of the definite object / subject in the case of taxonomy of its structural complexes, presupposes the emergence of pseudo-scientific etymologies.

2. Theonym Lith. Kirnis with the meaning ‘protector of the cherries’, mentioned in De Diis Samagitarum by J. Łasicki, cannot be interpreted as a reflection of Proto-Lith. *kirnas ‘cherry’. The said conclusion can be drawn on the basis of

2a. factographic discrepancy, for the cultivation of tamed cherries as plants of the manor in Lithuania began in the 16^th c. only;

2b. outcomes of the formal analysis of Łasicki’s text, which is written in Latin, that presuppose existence of lapsus calami, i.e. M.A. Lat. cerasus ‘cherry (tree)’ fem.; ‘cherry (fruit)’ neutr. ≠ M.A. Lat. caerasos (J. Łasicki);

2c. M.A. Lat. caerasos fem. (J. Łasicki) does not agree with the grammatical status of prepositional syntagma in quos (masc. / neutr.), which regularly should be put down as in quas, in quae.

3. Theonym Lith. dial. (Lowland) Kirnis presupposes reconstruction of the defective form Lith. dial. *Kirny̆s ‘deity of hewers’, which is to be derived from Lith. dial. *Kirtiny̆s ‘ditto’. The origin of the last is to be justified by the phenomenon of antonomasia.

4. Given the analysis of the theonym Lith. Kirnis, the possibility of the reconstruction of I-E *kʰrnō- ‘cornel (Cornus’), as well as the existence of Greek, Italic and Baltic isolexeme with the meaning of ‘cherry’ must be rejected.

Įteikta 2014 m. kovo 4 d.

ROLANDAS KREGŽDYS

Lietuvos kultūros tyrimų institutas

Saltoniškių g. 58, Vilnius LT-08105, Lietuva

[email protected]

Straipsniai / Articles

123