Acta Linguistica Lithuanica 2025, t. 93, p. 1–32 Contents link / Turinio nuoroda ISSN 2669-218X (online / elektroninis)

RECEPȚIA IMNURILOR LUI PILYPAS RUIGYS: DIN SECOLUL AL XVIII-LEA PÂNĂ LA MIJLOCUL SECOLULUI AL XX-LEA

Recepția imnurilor lui Philipp Ruhig: din secolul al 18^th până la mijlocul secolului al 20^th-lea

Dedicat la împlinirea a 350 de ani de la nașterea lui Pilypas Ruigys

BIRUTĖ TRIŠKAITĖ Institutul Limbii Lituaniene E-mail: [email protected] ORCID ID: https://orcid.org/0000-0003-2286-4080Direcții de cercetare: scrierile din secolele al XVI-lea–al XVIII-lea din Lituania Prusiană, istoria lexicografiei bilingve lituaniene și a limbii lituaniene scrise.

https://doi.org/10.35321/all93-09

REZUMAT Articolul este consacrat moștenirii imnografice a preotului din Lituania Prusiană Pilypas Ruigys (Philipp Ruhig, 1675–1749), unul dintre cei mai prolifici creatori ai scrierii lituaniene din secolul al XVIII-lea; mai precis, este dedicat receptării imnurilor sale în cărțile oficiale de imnuri bisericești ale luteranilor evanghelici din Lituania Prusiană, din al patrulea deceniu al secolului al XVIII-lea până la mijlocul secolului al XX-lea. Pe baza surselor primare păstrate până în zilele noastre, imnurile traduse și compuse de Ruigys, publicate pentru prima dată în cartea de imnuri a lui Johann Behrendt Iß naujo pérweizdėtos ir pagérintos Giesmũ-Knygos (Königsberg, 1732), iar apoi incluse și în edițiile ulterioare, sunt analizate din perspectivă cantitativă și calitativă. Analiza comparativă a cărților de imnuri ale luteranilor evanghelici din Lituania Prusiană a arătat că numărul imnurilor lui Ruigys din cartea oficială de imnuri bisericești a crescut treptat: de la 9 publicate în primele ediții ale așa-numitei cărți de imnuri Quandt-Behrendt, la 12 texte, număr stabilit în edițiile ulterioare. Durabilitatea acestor imnuri este atestată de faptul că toate au devenit parte integrantă a repertoriului cărții oficiale de imnuri lituaniene până în ajunul celui de-Al Doilea Război Mondial, adică până la ultima ediție a cărții de imnuri Pagerintos giesmių knygos (Klaipėda, 1936); mai mult, unele dintre ele au fost preluate în actuala carte de imnuri a luteranilor evanghelici, Krikščioniškos giesmės (Vilnius, 2007). Analiza a arătat, de asemenea, că, începând cu prima ediție, aceste imnuri au fost supuse unor revizuiri mai mult sau mai puțin ample. CUVINTE-CHEIE: scrieri lituaniene din secolul al XVIII-lea, imnuri, Pilypas Ruigys (Philipp Ruhig), cartea oficială de imnuri a luteranilor evanghelici din Lituania Prusiană, cartea de imnuri a lui Johann Behrendt Iß naujo pérweizdėtos ir pagérintos Giesmũ-Knygos (1732).

Drepturi de autor © 2025 Birutė Triškaitė. Publicat de Institutul Limbii Lituaniene. Acesta este un articol cu acces liber, distribuit în condițiile licenței Creative Commons Attribution, care permite utilizarea, distribuirea și reproducerea nerestricționată în orice mediu, cu condiția menționării autorului și a sursei. // Publicat de Institutul Limbii Lituaniene. Acest articol este cu acces liber, distribuit în condițiile licenței „Creative Commons” Attribution, care permit utilizarea, distribuirea și reproducerea nerestricționată a conținutului pe orice suport, cu indicarea autorului și a sursei.

Received: / Gauta: 2025–10–20. Accepted: / Priimta: 2025–12–17.

1

REZUMAT

This article is dedicated to the hymnodic legacy of Philipp Ruhig (1675–1749), a priest from Prussian Lithuania and one of the most prolific figures of Lithuanian literature of the 18^th century, or more precisely, it is devoted to the reception of his hymns in the official church hymnals of Prussian Lithuania from the fourth decade of the 18^th century. Based on primary sources that have survived to this day, the hymns translated and created by Ruhig, which were first published in Johann Behrendt’s hymnal Iß naujo pèrweizdetos ir pagérintos Giesmû-Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books] (Königsberg, 1732), and included in later editions, are analysed in terms of quantity and quality. A comparative analysis of Prussian Lithuanian Evangelical Lutheran hymnals has revealed that the number of Ruhig’s hymns in the official church hymnal grew gradually: from 9 in the first editions of the so-called Quandt-Behrendt hymnal to 12 in later editions. The durability of these hymns is evidenced by the fact that they all became a stable part of the official Lithuanian hymnal until the eve of World War II, i. e., the last edition of Pagerintos giesmių knygos [Improved Hymnal] (Klaipėda, 1936), and some of them were included in the current Evangelical Lutheran hymnal Krikščioniškos giesmės [Christian Hymns] (Vilnius, 2007). The analysis also showed that, starting with the first edition, these hymns were edited to a greater or lesser extent.

CUVINTE-CHEIE: scrieri lituaniene din secolul al 18^th, imnuri, Philipp Ruhig, cartea oficială de imnuri a luteranilor evanghelici din Lituania Prusiană, cartea de imnuri a lui Johann Behrendt Iß naujo pèrweizdetos ir pagérintos Giesmû-Knygos (1732) [Cărți de imnuri revăzute și îmbunătățite din nou, 1732].

INTRODUCERE

Prūsijos Lietuvos kunigas Pilypas Ruigys (Philipp Ruhig, 1675–1749) – vienas produktyviausių XVIII a. lietuvių raštijos kūrėjų: ne tik originalių ir didžiulio poveikio sulaukusių kalbotyros veikalų autorius, bet ir svarbiausių religinių tekstų vertėjas. Praėjus net trimis šimtmečiams Ruigys šiandien prisimenamas ne tik kaip garsiosios XVIII a. pradžioje Prūsijos Lietuvoje kilusios filologinės polemikos dalyvis, lotyniško traktato apie lietuvių kalbą Meletema (1735) ir vokiškos jo versijos Betrachtung der Littauischen Sprache in ihrem Ursprunge, Wesen und Eigenschaften (1745) autorius, dvikalbio bei dvikrypčio žodyno Littauisch–Deutsches und Deutsch–Littauisches Lexicon (1747) sudarytojas, lietuvių kalbos gramatikos Anfangsgründe einer Littauischen Grammatik (1747) sumanytojas, bet ir kaip giesmių (1732), Biblijos (1735) bei Christiano Langhanseno (1660–1727) postilės (1750) vienas iš vertėjų į lietuvių kalbą.

După ce a absolvit studiile de teologie la Universitatea din Königsberg și a fost hirotonit preot în 1708, Ruigys a slujit mai bine de patruzeci de ani la Valtarkiemis (în germană, Walterkehmen)¹. Ca reprezentant al celei de-a treia generații de clerici, înțelegându-și îndatorirea de pastor ca pe o misiune de educare religioasă a lituanienilor, fiind totodată încurajat de reformele și schimbările culturale inițiate atunci de regele Prusiei, Friedrich Wilhelm I (1688–1740, a domnit între 1713 și 1740), și apreciind fără îndoială meritele bunicului său, preotul din Katniava (în germană, Kattenau), Teofilis Šulcas (Theophil Schultz, 1629–1673) (vezi fig. 1 și mai jos), Ruigys s-a implicat activ în [activitatea] profesorului de teologie de la Universitatea din Königsberg, predicatorului-șef al curții și viitorului superintendent general al Prusiei, Jonas Jokūbas Kvantas (Johann Jacob Quandt,

^¹ QPP IV 34r; Arnoldt 1777: 108; ZM V 1528.

2

proiectul lituanistic (1686–1772), contribuind astfel la avântul literaturii religioase lituaniene care a luat naștere în secolul al XVIII-lea în Lituania prusacă.

Nu întâmplător, Ruigys este unul dintre creatorii literaturii lituaniene al căror patrimoniu lituanistic a atras atenția numeroșilor cercetători, sub diverse aspecte. Patrimoniul său imnografic a fost studiat și ca parte integrantă a imnologiei oficiale bisericești evanghelice luterane în limba lituaniană (1732)^². Totuși, până acum nu au existat studii speciale consacrate receptării imnurilor sale în imnologiile ulterioare; de aceea, articolul de față readuce în atenție activitatea lui Ruigys ca traducător și creator de imnuri și se concentrează asupra circulației imnurilor sale în imnologiile din Lituania prusacă până aproximativ la mijlocul secolului al XX-lea, mai exact până în 1936, când a apărut ultima imnologie evanghelică luterană de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, Pagerintos giesmių knygos.

În ceea ce privește receptarea imnurilor lui Ruigys, trebuie început prin a spune că numărul exact al imnurilor sale publicate în imnologiile evanghelice luterane lituaniene nu este pe deplin clar. Istoricii culturii Prusiei și ai literaturii lituaniene indică cifre diferite. Astfel, spre sfârșitul secolului al XVIII-lea, pastorul din Trempai, Gotfrydas Ostermejeris (Gottfried Ostermeyer, 1716–1800), afirma în prima istorie a imnologiilor lituaniene, Erste Littauische Liedergeschichte (Königsberg, 1793), că Ruigys „a contribuit la cartea de imnuri cu 12 imnuri, dintre care unul este original” („Zum Gefangbuch hat er 12 Lieder geliefert, von denen eins ein Originaltuck ist”^³). Aproape un secol și jumătate mai târziu, Ansas Bruožis indica același număr de imnuri traduse și compuse de Ruigys: în studiul său Mažosios Lietuvos buvusieji rašytojai ir žymesnieji lietuvių kalbos mylėtojai (1920), menționa că Ruigys „a tradus 11 imnuri, iar unul l-a alcătuit el însuși”^⁴. Probabil urmându-l pe Ostermejeris, comentariile la tratatul lui Ruigys Lietuvių kalbos kilmės, būdo ir savybių tyrinėjimas (1986), publicat de Vytautas Jurgutis și Valerija Vilnonytė, menționează de asemenea 12 imnuri, dintre care 11 sunt traduceri, iar unul este original^⁵. În schimb, în Aleksandrynas (¹1963, ²1990), Vaclovas Biržiška nu numai că a precizat numărul imnurilor lui Ruigys, ci a menționat chiar și ediția concretă a imnologiei în care, în opinia sa, apăruseră toate: „În 1732 a contribuit cu 12 imnuri la noua imnologie Kvanto-Berento, dintre care unul l-a scris original, iar pe toate celelalte le-a tradus”^⁶. Pe de altă parte, în monografia lui Guido Michelini, care a cercetat în detaliu istoria imnologiilor din Lituania prusacă, Jono Berento Įpna ujo pėrweizdėtos ir pagerintos Giesmũ Knygos. Mörlino traktato pritaikymas poezijoje (2010), sunt comparate cu originalele germane 9 imnuri ale lui Ruigys^⁷, sugerând astfel un număr cu totul diferit. Datele din lucrările de istoriografie a literaturii lituaniene ar fi trebuit să ajungă în publicațiile de referință. Totuși, numărul imnurilor lui Ruigys menționat aici diferă întrucâtva: Mažosios Lietuvos

^² Plačiau apie Prūsijos Lietuvos giesmynus žr. Michelini 2009, ypač 97–131; 2010. Pilypo Ruigio giesmių, paskelbtų pirmajame vadinamojo Kvanto-Berento giesmyno leidime, santykį su vokiškais originalais žr. Michelini 2010: 162–175.

^³ Osterme yer 1793: 259–260; Ostermejeris 1996: 421.

^⁴ [Bruožis] 1920: 27.

^⁵ Ruigys 1986: 414.

^⁶ BrŽA II 21.

^⁷ Vezi Michelini 2010: 162–175.

3

enciclopedie (2009)⁸, Mažosios Lietuvos enciklopedijos žinyne (2015)⁹ și Visuotinėje lietuvių enciklopedijoje (2011)¹⁰ sunt menționate 11 imnuri ale lui Ruigys.

Scopul acestui articol este de a evalua, pe baza surselor primare, contribuția lui Ruigys la repertoriul culegerii de imnuri Iß naujo pérweizdetos ir pagérintos Giesmû-Knygos (Königsberg, ¹1732), pregătită de episcopul de Įsrutis, Jonas Berentas (Johann Behrendt, 1667–1737), sau așa-numita imnologie Kvanto-Berento, și de a discuta receptarea imnurilor lui Ruigys în edițiile și versiunile ulterioare ale imnologiei oficiale bisericești evanghelice luterane până la mijlocul secolului al XX-lea, concentrându-se asupra a două aspecte: 1) câte dintre ele au fost publicate; 2) natura intervențiilor editoriale asupra lor¹¹. Analiza utilizează metodele istorico-comparativă și analitico-descriptivă.

1. MĂRTURII ALE LUI RUIGYS ȘI ALE CONTEMPORANILOR SĂI DESPRE ACTIVITATEA SA LITUANISTICĂ (IMNURILE)

Quandt, în al cărui grup de pastori din Lituania prusacă, reunit pentru pregătirea scrierilor religioase lituaniene, lucra și Ruigys, în articolul despre pastorul din Valtarkiemis, Ruigys, din presbiterologia sa manuscrisă Preußische Presbyterologie (până în 1772), pe lângă informațiile biografice esențiale, a menționat doar tratatul teologic al acestuia despre idolii antici, apărut în 1705, și o singură lucrare din activitatea sa lituanistică, tratatul despre limba lituaniană; nu a dedicat niciun cuvânt imnurilor sau altor texte religioase, nici măcar traducerii Bibliei (cf. fig. 1):

1708. Philipp Ruhig. «Reg. Pr uffus. →» 'Cattenau–Prufus. ‖ wurde 1708 ♀ poſt 20. Trin. 3u Schloß ‖ von D[.] Deutſchen ordiniret. Er ist gebo r[en] ‖ in Cattenau 1675. 31. Martij. Wurde ‖ alhie introduciret 1708. D[omi]n[ic a[m] 24. p. Trin. ‖ Hat disputiret P[rae]ſide D[.] Wegner de Scr[iptur]ae S. ‖ 1703. auch ein Tract. editet de idolo omni u[m] ‖ primo 4° 1705. imgleich[en] de Lingua Lituanica. ‖ S. Vorfahr[en] kom[m]en auß Meißen her, da f. ‖ Eltervater George Ruhig Burgermeister ‖ in Liebenwerda, v. deßen Sohn Paul Ruhig ‖ Ingenieur v. Capitain über die Wibranzen in Memel gewesen. ‖ ‘Ein Sohn Philipp Ruhig Paft. vnd Enckel ‖ von Mutter Seiten Theophili Schulzen ‖ beyderseits Pfarrern in Kattenau † 1749. ‖ 5. April. ‖ ſepult[us] ‖ [?]7. April.¹².

⁸ Cf.: „A contribuit în mare măsură la pregătirea Bibliei din 1735 și a imnologiei Kvanto–Behrendt din 1732 (în aceasta au fost tipărite 11 imnuri compuse și traduse de R[uigys])” (MLE IV 143).

⁹ MLEŽ 496. Versiunile în engleză (2014) și germană (2018) ale acestui ghid menționează, de asemenea, 11 imnuri ale lui Ruigys (MLEŽa 561; MLEŽv 612).

¹⁰ Plg.: „daug prisidėjo rengiant Bibliją (1735) ir J. J. Quandto ir J. Behrendo giesmyną (1732, jame išspausdinta 11 [Ruigio] sukurtų ir verstų giesmių)“ (VLE XX 412).

¹¹ Aspectul cantitativ a fost deja analizat în cazul lui Petras Gotlybas Milk aus (Peter Gottlieb Mielcke, 1695–1753), pastor la Jurbarkas (germ. Georgenburg), iar ulterior la Mielkiemis (germ. Mehlkeh­men), colaborator al lui Pilypas Ruigys la pregătirea scrierilor și imnurilor lituaniene, precum și receptarea acestora în imnologiile din secolele al XVIII-lea–al XX-lea (prima jumătate) (vezi Triškaitė 2021: 98–116).

¹² QPP IV 34r. În citatul din manuscrisul lui Quandt, săgeata → indică ce anume a fost corectat. Semnele ¬ ¬ delimitează cuvinte sau propoziții adăugate ulterior (deasupra rândului, pe margine sau în a doua coloană goală a paginii). Fragmentele de text latin (cuvinte sau părți de cuvinte) care apar în manuscrisul scris cu caractere gotice sunt redate cu caractere cursive în citare. Pentru detalii

4

Figura 1. QPP IV 34r: mențiunea lui Quandt despre preotul din Valtarkiemis, Ruigys, în manuscrisul Preußische Presbyterologie; GStA PK: XX. HA Hist. StA Königsberg, Hs, Nr. 2, Bd. 4

1708. Pilypas Ruigys, prusac din Katniava. Ordinat de dr. Deutsch în 1708, vinerea de după a 20-a duminică după Sfânta Treime, în Biserica Castelului. S-a născut la Katniava la 31 martie 1675. A fost instalat aici în 1708, în a 24-a duminică după Sfânta Treime. Sub îndrumarea dr. Wegner, a susținut o dispută despre Sfânta Scriptură în 1703; în plus, în 1705 a publicat un tratat despre idolii antici, în format 4°, precum și unul despre limba lituaniană¹³. Strămoșii săi erau originari din Meissen; acolo, bunicul său, Jurgis Ruigys, a fost primar al orașului Lybenverda, iar fiul acestuia, Povilas Ruigys, inginer și căpitan de artilerie la Klaipėda. Fiul preotului Pilypas Ruigys și nepotul pe linie maternă al lui Teofilis Šulcas; amândoi au fost preoți la Katniava¹⁴. A murit la 5 aprilie 1749¹⁵, fiind înmormântat la [?]7 aprilie.

Autorul unei alte presbiterologii prusace, Kurzgefaßte Historische Nachrichten von allen im Königreiche Preußen befindlichen Kirchen und Predigern bei denselben (1757), Friedrich Pastenaci (1718–1770), a menționat doar că Ruigys, pe lângă alte lucrări religioase și lingvistice, a tradus câteva imnuri, fără să precizeze numărul acestora:

Era un lituanian foarte iscusit și a lucrat cu sârguință la traducerea Vechiului și Noului Testament, publicată în 1733. Primele unsprezece predici din M. Langhansen [=Kinder¹⁶Poſtill] despre Evanghelii au fost traduse de el, precum și câteva imnuri<…>

Despre această lucrare manuscrisă a lui Quandt, considerată pierdută de cercetătorii lituanieni după Al Doilea Război Mondial și revenită recent în circuitul științific, o sursă importantă pentru biografiile creatorilor scrierilor lituaniene, vezi Triškaitė 2018: 125–176.

13 Când menționează tratatul „de Lingva Lituanica” (QPP IV 34r), Quandt avea probabil în vedere lucrarea lingvistică a lui Ruigys, scrisă inițial în latină, înainte de 1708, apoi revizuită și trimisă în 1735, sub titlul Meletema, în Anglia, compatriotului său David Wilke (David Wilke, Wilkins, 1685–1745), care locuia la Londra, în vederea publicării acolo; totuși, a fost tipărită la Königsberg în 1745, în limba germană, cu titlul Betrachtung der Littauischen Sprache in ihrem Ursprunge, Wesen und Eigenschaften (vezi Zinkevičius 2008: 164–165).

14 Citatos fragmento vertimą plg. Blažienė 2020: 27.

15 Alte surse indică faptul că Ruigys a murit la 6 aprilie 1749 (vezi Pastenaci 1757: 109; Arnoldt 1777: 108; BržA II 20; ZM V 1528).

16 Partea cuvântului compus dată între paranteze drepte [] a fost adăugată de mână pe marginea publicației.

5

Anno 1745 gab er eine critische Betrachtung der litthauischen Sprache, und 1747 ein litthaufch=deutsches und deutſch=litthauſches Lexicon heraus, welches das erſte iſt, ſo in Preuffen gedruckt worden. Sein Sohn Paul Friedrich Ruhig, welcher damals Lehrer des litthauſchen Seminarii in Königsberg war, gab auch in eben demselben Jahr eine litthauische Grammatic heraus, welche sein Vater übersehen und verbessert hat^¹⁷

A fost un lituanian autentic și a tradus cu râvnă Vechiul și Noul Testament, publicat în 1733.¹⁸ A tradus primele unsprezece predici despre Evanghelie din Postila pentru copii a magistrului Langhansen, precum și câteva imnuri. <...> În 1745 a publicat o cercetare critică a limbii lituaniene, iar în 1747 un dicționar lituaniano-german și germano-lituanian, primul dicționar tipărit în Prusia. Fiul său, Povilas Frydrichas Ruigys, pe atunci profesor la Seminarul de limbă lituaniană din Königsberg, a publicat tot în același an o gramatică a limbii lituaniene, pe care tatăl său a revizuit-o și a îmbunătățit-o.

Ruigys însuși a menționat traducerea imnurilor sale, precum și a altor texte religioase — Biblia și postila lui Langhansen Kinder-Postille — în prefețele a două lucrări lingvistice: tratatul Betrachtung der Littauischen Sprache in ihrem Ursprunge, Wesen und Eigenschaften (Königsberg, 1745) și dicționarul bilingv și bidirecțional Littauisch–Deutsches und Deutsch–Littauisches Lexicon (Königsberg, 1747). În prefața dicționarului, Ruigys afirma:

Anno 1723. wurde nebft andern Confratribus zur Ueberſetzung des neuen, und hernach des alten Teſtaments, gezogen. Als solche Arbeit A. 1733. geendiget war, auch einige Lieder, und die erſten eilf Predigten Herrn M. Langhanſens eingeſchickt hatte, fing ich an dieſes Wörterbuch zu fertigen^¹⁹.

În 1723 am fost însărcinat, împreună cu alți confrați, mai întâi cu traducerea Noului, iar apoi și a Vechiului Testament. Când această muncă s-a încheiat în 1733 și trimisesem deja câteva imnuri și primele unsprezece predici ale domnului [magistrului] Langhanzen, am început să scriu acest dicționar^²⁰.

Iar în prefața tratatului Ruigys scria:

<...> prin harul lui DUMNEZEU a apărut noua traducere a Bibliei și a imnurilor, iar sarcina mi-a fost încredințată și mie^²¹.

¹⁷ Pastenaci 1757: 108–109. ¹⁸ Atkreiptinas dėmesys į tai, kad iš tiesų 1733 m. baigtas versti Senasis Testamentas, tuo tarpu Naujasis Testamentas išleistas jau 1727 m., o visa lietuviška Biblija išspausdinta 1735 m. ¹⁹ Ruhig 1744–05–11: [4r]. ²⁰ Ruigys 1986: 384. ²¹ Ruhig 1745: 4.

6

<...> prin harul lui [D]umnezeu a venit vremea unei noi traduceri a Bibliei și a imnurilor, iar această sarcină mi-a fost încredințată și mie^²².

După cum se vede, în prefețele lucrărilor sale Ruigys menționează că a contribuit la pregătirea traducerilor unor texte religioase aparținând a trei genuri: Biblia (atât Vechiul, cât și Noul Testament), predici și imnuri. Formulările lui Ruigys sugerează că s-a angajat în această activitate la însărcinarea conducerii bisericești (cel mai probabil, la invitația lui Quandt sau Behrendt). În prefețele nici ale dicționarului, nici ale tratatului, Ruigys nu a dezvăluit numărul imnurilor sale. În istoriografia scrierilor lituaniene, așa cum s-a menționat deja, cifrele indicate variază întrucâtva (vezi Introducerea). Așadar, este important să aflăm în continuare ce atestă sursele primare — edițiile și redacțiile gisantului bisericesc oficial evanghelic luteran din Lituania Prusacă care au supraviețuit până în zilele noastre.

2. CÂTE CÂNTĂRI ALE LUI RUIGYS AU FOST PUBLICATE ÎN CARTEA OFICIALĂ DE CÂNTĂRI BISERICEȘTI A LUTERANILOR EVANGHELICI DIN LITUANIA PRUSIANĂ?

2.1. Imnurile lui Ruigys au fost publicate pentru prima dată în 1732, în prima ediție a gisantului bisericesc oficial evanghelic luteran, revizuit și actualizat, pregătită de episcopul Behrendt din Įsrutis, Jß naujo pèrweizdetos ir pagérintos Giesmū–Knygos, apărută la Königsberg, la tipografia lui Johann Friedrich Reusnner (vezi fig. 2)^²³. Această ediție și cele ulterioare au apărut sub supravegherea lui Quandt, profesor de teologie la Universitatea din Königsberg și predicator-șef al curții, menționat deja. Acesta este așa-numitul gisant Quandt–Behrendt. La baza acestei noi culegeri de imnuri s-a aflat a treia ediție a gisantului lui Danielius Kleinas (1609–1666), Naujos Giesmių Knygos (Königsberg, 1666), publicată sub titlul Naujos pagérintos Giesmiū–Knygos (Königsberg, 1705) și pregătită de Frydrichas Zigmantas Šusteris (Friedrich Sigismund Schuster, 1671–1750)^²⁴. Așa-numitul gisant Quandt–Behrendt a mai apărut în cinci ediții: ^{²1735, ³1738, ⁴1740, ⁵1745, ⁶1748}.

Acest gisant a continuat, în esență, tradiția existentă în culegerile de imnuri anterioare, aceea de a-i indica pe creatorii imnurilor; însă aici traducătorii sau autorii textelor noi, spre deosebire de predecesorii lor din secolele anterioare, nu erau menționați prin numele de familie, ci prin criptónime. Însuși Quandt a explicat motivul acestei distincții în prefața germană a gisantului: pentru ca numele creatorilor și traducătorilor de imnuri decedați să nu fie uitate, iar cei în viață să nu fie ispitiți de mândrie^²⁵.

^²² Ruigys 1986: 108.

^²³ Šiuo metu žinomas tik vienas pirmojo (1732) leidimo šio giesmyno egzempliorius, kuris saugomas Prūsijos kultūros paveldo Valstybinėje bibliotekoje Berlyne (vok. Staatsbibliothek zu Berlin – Preußischer Kulturbesitz; SBB PK: En 9820) (žr. Kaunas 1986: 269; LBP 18, Nr. 135).

^²⁴ LB I 45, nr. 135. Pentru mai multe informații despre acest gisant, vezi Michelini 2009: 97–131; 2010.

^²⁵ Singurul exemplar cunoscut astăzi al primei ediții (vezi nota 23) nu are nicio prefață. Cea mai veche prefață a lui Quandt este cunoscută din a doua ediție; vezi Quandt 1735–12–01: [VII–VIII].

7

Figura 2. G1732: pagina de titlu; SBB PK: En 9820

Atât în prima ediție, cât și în cele ulterioare, imnurile lui Ruigys erau marcate cu criptograma „P. R. P. W.“, adică lat. P[hilippus] R[uhigius], P[astor] W[alterkemensis] (lit. Pilypas Ruigys, pastorul din Valtarkiemis) (vezi fig. 3, 4), astfel că identificarea lor este simplă. Aceste criptograme arată că în ediția din 1732 au fost publicate în total 9 imnuri ale lui Ruigys. Trebuie amintit că prima ediție a așa-numitului imnariu Quandt-Berendt era alcătuită din partea principală (G1732 1–358, nr. 1–301) și anexa „APPENDIX arba Kittos naujos Giesmės ßwėžey pridėtos“ (G1732 359–408, nr. 302–335). Imnurile lui Ruigys se găsesc în ambele părți ale imnariului. În partea principală se găsesc șase dintre imnurile sale^²⁶:

1) „Acum, cu cetele îngerești“^²⁷ (G1732 8–9, nr. 10),

2) „A venit Isus cel drag“ (G1732 13–14, nr. 14),

^²⁶Aici și în continuare, acestea sunt enumerate în ordinea în care apar în această ediție a imnariului.

^²⁷În diferite imnarii, ortografia titlurilor imnurilor lui Ruigys (care coincideau cu primul vers al imnului) varia întrucâtva; de aceea, aici și în continuare, ele sunt prezentate în ortografia actuală. În cazurile în care este citată o anumită ediție a imnariului, se păstrează ortografia autentică.

8

Figura 3. G1732 199: fragment din imnul „Jesu, meine Freude“ („Isuse, bucuria mea“), tradus de Ruigys din Johann Franck; SBB PK: En 9820

3) „Isuse, bucuria mea“²⁸ (G1732 199–200, nr. 182) (vezi fig. 3), 4) „Nu te tulbura astfel, inimă“ (G1732 204–206, nr. 186), 5) „Ah, cum putem iubi această lume“ (G1732 343–344, nr. 292), 6) „Ah, cer frumos“ (G1732 356–357, nr. 300). În anexă au fost incluse încă trei imnuri ale lui Ruigys: 7) „Isus, iubitul meu“ (G1732 375–376, nr. 314), 8) „Ce pot face eu, păcătosul“ (G1732 381–382, nr. 318), 9) „Soarele ceresc, cel mai drag“ (G1732 401–403, nr. 330).

Aceste texte ale lui Ruigys au îmbogățit repertoriul imnariului oficial, extinzând câteva grupuri tematice de imnuri. Primele două imnuri din partea principală au fost incluse în secțiunea „Imnuri de Crăciun

²⁸În edițiile ulterioare (cel târziu începând cu cea de-a cincea ediție, apărută în 1745), începutul acestui imn a fost schimbat în „Isuse, bucuria mea“ (pentru mai multe detalii, vezi secțiunea 4).

9

„imnuri despre nașterea lui Hristos“, alte două au fost incluse în secțiunea „Imnuri de mângâiere”, iar celelalte două, respectiv, în secțiunile „Imnuri despre ziua cea de apoi și înviere” și „Imnuri despre bucuria veșnică din cer”. Imnurile publicate în anexă aparțin următoarelor trei grupuri tematice: „De Paști”, „Imnuri despre mărturisirea păcatelor”, „Pentru vremea serii”.

Așadar, datele sursei primare impun corectarea atât a afirmației lui Biržiška, citate în Introducere, potrivit căreia Ruigys „a oferit 12 imnuri pentru noul imnariu Kvanto–Berento din 1732”²⁹, cât și a informațiilor prezentate în enciclopedii.

Trebuie amintit că, pe lângă Ruigys, la extinderea repertoriului acestui imnariu bisericesc oficial au contribuit editorul său, Berentas, și alți câțiva clerici din Prusia Lituania: preotul de atunci din Jurbarkas, Petras Gotlybas Milkus, colaborator deosebit de activ al lui Kvantas și Berentas, și cumnatul său, preotul din Papelkai, Adomas Frydrichas Šimelpenigis (Adam Friedrich Schimmelpfennig, 1699–1763), precum și preotul din Želva, Kristijonas Štimeris (Christian Stimer, Stimehr, 1676–1750), preotul din Klaipėda, Abraomas Dovydas Liuneburgas (Abraham David Lüneburg, 1670–1743), și preotul din Rusnė, Jonas Jokūbas Šperberis (Johann Jacob Sperber, 1679–1741). Criptonimele din G1732 arată că, în prima ediție, Milkus a publicat 19 imnuri, Berentas – 18, Šimelpenigis – 15, Štimeris – 4, iar Liuneburgas și Šperberis – câte unul. În plus, G1732 cuprinde 8 imnuri ale unor preoți decedați deja la acea vreme: cele ale preotului din Katyčiai, Jonas Andrius Cezaris (Johannes Andreas Caesar, ~1650–1710), și ale preotului din Pilupėnai, Kristupas Polis (Christoph Poll,?–1693), câte 3 fiecare, iar ale preotului din Narkyčiai, Frydrichas Kristupas Rabė (Friedrich Christoph Rabe, 1669–1720), 2. În prima ediție au fost publicate în total 335 de imnuri (vezi G1732), dintre care, potrivit lui Michelini, aproximativ optzeci sunt texte noi³⁰. Din punct de vedere cantitativ, contribuția lui Ruigys (9 imnuri) în ediția din 1732 nu a fost nici cea mai mare, nici cea mai mică: în contextul imnurilor noi, textele sale reprezintă aproximativ 12%, iar din totalul imnariului – 2,7%.

Până la sfârșitul vieții lui Ruigys (a murit la 6 aprilie 1749, la vârsta de 74 de ani), în edițiile imnariului oficial au mai fost publicate câteva dintre imnurile sale (vezi mai jos).

2.2. La numai trei ani de la apariția primei ediții, în 1735 a fost tipărită la Königsberg cea de-a doua ediție³¹. Această ediție a fost completată cu 26 de imnuri noi, oferite de doi preoți din Prusia Lituania: Fabijonas Ulrichas Glazeris (Fabian Ulrich Glaser, 1688–1747), care a publicat pentru prima dată 18 imnuri în imnariul oficial, și Šimelpenigis, menționat mai sus, care a oferit încă 8 traduceri noi. Numărul imnurilor lui Ruigys a rămas însă neschimbat – au fost publicate aceleași 9 imnuri, apărute deja în 1732 (vezi tabelul 1 și fig. 4). Singura diferență este că cele trei imnuri care, în prima ediție, fuseseră incluse în anexă, „APPENDIX arba Kittos naujos Giesmės βwžėzey pridėtos”, în cea de-a doua sunt deja integrate în partea principală a imnariului,

²⁹ Fig. II 21.

³⁰ Michelini 2009: 104; taip pat plg. naujausius 1732 m. leidimo tekstus, paskelbtus su vokiškais originalais ir komentarais: Michelini 2010: 67–209.

³¹ Šiuo metu žinomas vienintelis antrojo (1735) leidimo egzempliorius yra saugomas Čekijos Respublikos nacionalinėje bibliotekoje (ček. Národní knihovna České republiky; NK ČR: 33 K 139) Prahoje. Plačiau apie šį neišlikusiu laikytą leidimą ir neseniai surastą jo egzempliorių žr. Triškaitė 2020: 33–82.

10

Figura 4. G1735 394: fragment din imnul „Schöner Himmelssaal” („Ah, cer frumos”) de Simon Dach, tradus de Ruigys; NK ČR: 33 K 139

în grupul tematic corespunzător (ca, de altfel, toate celelalte imnuri publicate în această anexă): imnul „Jėzus, mano mielasis” (G1732 375–376, nr. 314 [App.]) a fost inclus în secțiunea „Imnuri de Paști” (G1735 66–67, nr. 66), „Ką galiu aš, griešnas, veikti” (G1732 381–382, nr. 318 [App.]) – în secțiunea „Despre spavędę, sau mărturisirea păcatelor” (G1735 141, nr. 133), iar „Dangaus saulelė mieliaus[i]” (G1732 401–403, nr. 330 [App.]) – în secțiunea „Imnuri cântate seara” (G1735 321–322, nr. 273).

2.3.Deocamdată nu există date despre imnurile lui Ruigys în cea de-a treia (1738) și cea de-a patra (1740) ediție a așa-numitului imnariu Kvanto-Berento, deoarece în prezent nu se cunoaște niciun exemplar păstrat³². Până la descoperirea unor exemplare ale acestor ediții, nu se poate spune cu exactitate,

³²Aceste două ediții ale imnariului sunt înregistrate în bibliografia lituaniană pe baza prefețelor lui Kvantas din edițiile ulterioare și a bibliografiilor anterioare alcătuite de Karl Estreicher, Silvestras Baltramaitis și Vaclovas Biržiška (LB I 46, nr. 137–138; Quandt 1745–05–01: [IV]; Quandt 1748–03–01: [V]; Quandt 1757–09–04: 3r; Estreicher 1903: 97; vezi și Estreicher 1899: 139; Baltramaitis 1904: 14, nr. 87, 89; Biržiška 1924: col. 55, nr. 158, 161).

11

când și câte cântări noi ale lui Ruigys au fost incluse în cartea oficială de cântări. Sursele primare păstrate (și anume, cărțile de cântări), precum și mărturiile unor contemporani (de exemplu, Quandt și Ostermeyer) permit reconstituirea următoarei evoluții cantitative a cărții oficiale de cântări: G1732 a publicat 335 de cântări, G1735 – 360, G1738 – [360], G1740 – [400], G1745 – 409, iar 1748 – 417^³³. Având în vedere că numărul total de cântări din a doua (1735) și a treia ediție (1738) este același, se poate presupune că noi cântări ale lui Ruigys au putut fi incluse în cartea de cântări abia începând cu a patra ediție (1740).

2.4.Deocamdată se poate afirma cu certitudine doar că în cea de-a cincea ediție ajunsă până în zilele noastre^³⁴, apărută la Königsberg în 1745, fuseseră deja adăugate trei cântări noi ale lui Ruigys (adică nepublicate în edițiile din 1732 și 1735):

10) „Duh al lui Dumnezeu, tu, Sfântă” (G1745 86–88, nr. 96), 11) „Trezește-te acum, suflet drag” (G1745 110, nr. 120), 12) „Un strop de strugure” (G1745 411–412, nr. 398) (cf. tabelul 1).

Cu alte cuvinte, între 1735 (și, cel mai probabil, 1740) și 1745, adică între a doua (și, cel mai probabil, a patra) și a cincea ediție, așa-numita carte de cântări Quandt-Behrendt a fost completată cu încă trei cântări ale lui Ruigys. Aceste texte ale sale au completat, respectiv, trei grupuri tematice de cântări din cartea oficială de cântări: „Despre Duhul Sfânt”, „Despre ziua sfântă”, „Despre bucuria veșnică din cer”. Aceste trei cântări apar și în a șasea ediție (vezi G1748 86–88, nr. 96; G1748 110, nr. 120; G1748 411–412, nr. 398 și tabelul 1)^³⁵. Astfel, până la mijlocul secolului al XVIII-lea, mai exact în anii 1740, numărul cântărilor lui Ruigys din cartea oficială de cântări a crescut la 12.

2.5.Pe măsură ce apăreau noi ediții ale cărții oficiale de cântări și se schimbau compilatorii și editorii, cântările lui Ruigys au continuat să fie incluse în noi redactări și ediții ale acestei culegeri. Biržiška afirma că: „Toate au fost reproduse în propria carte de cântări și de Šimelpenigis”^³⁶.

Analiza repertoriului cărții oficiale de cântări arată că, în redactările lui Adomas Frydrichas Šimelpenigis, Karolis Gotardas Keberis (Karl Gotthard Keber, 1756–1835) și Frydrichas Kuršaitis (Friedrich Kurschat, 1806–1884)^³⁷, s-au publicat în mod constant 12 cântări ale lui Ruigys (vezi,

³³ Žr. Triškaitė 2020: 61. ³⁴ Penktojo (1745) leidimo težinomas vienas egzempliorius, jis saugomas Rusijos mokslų akademijos bibliotekoje Sankt Peterburge (ЛБ 1044) (LB I 46–47, Nr. 139) ir nėra prieinamas. Vis dėlto šį leidimą įtraukti į analizę pavyko pasitelkus jo mikrofilmą, esantį Lietuvos nacionalinėje Martyno Mažvydo bibliotekoje (LNB: MF 67–69). ³⁵ Šiuo metu žinomi du šeštojo (1748) leidimo egzemplioriai: vienas saugomas Prūsijos kultūros paveldo Valstybinėje bibliotekoje Berlyne (SBB PK: En 9822) (LBP 18, Nr. 140), o kitas, defektinis, – Vilniaus universiteto bibliotekoje (VUB: Lᵣ 810/1) (LB I 47, Nr. 140). ³⁶ BržA II 21. ³⁷ Plačiau apie vadinamuosius Šimelpenigio, Keberio ir Kuršaičio giesmynus žr. atitinkamai Michelini 2009: 132–153, 181–184, 185–194. Taip pat apie Keberio giesmynų genezę ir kalbą žr. Kabašinskaitė 2001: 13–54.

12

de exemplu, G[1752]³⁸, G1757³⁹ și tabelul 1). Toate aceste cântări ale lui Ruigys au fost preluate și în cartea de cântări publicată în 1936 de consistoriul evanghelic din regiunea Klaipėda Pagerintos giesmių knygos – ultima ediție a cărții oficiale de cântări evanghelice luterane din Prusia Lituania înainte de al Doilea Război Mondial (vezi G1936 și cf. tabelul 1).

Tabelul 1.Cântările lui Ruigys și receptarea lor în edițiile cărții oficiale de cântări bisericești evanghelice luterane din secolele XVIII–XX, până la mijlocul secolului XX

Nr. | Titlurile cântărilor publicate de Ruigys (numărul de strofe) | Numărul și pagina cântării în G1732 | Numărul și pagina cântării în G1735 | Numărul și pagina cântării în G1745, G1748 | Numărul și pagina cântării în G[1752], G1757 | Numărul și pagina cântării în G1832 | Numărul și pagina cântării în G1877, G1936 1. | „Acum, cu ceata îngerilor” (4 str.) | Nr. 10, p. 8–9 | Nr. 13, p. 11–12 | Nr. 15, p. 12–13 | Nr. 15, p. 12–13 | Nr. 15, p. 14–15 | Nr. 15, p. 12–13 2. | „Isus cel drag a venit” (4 str.) | Nr. 14, p. 13–14 | Nr. 17, p. 16 | Nr. 19, p. 16–17 | Nr. 19, p. 16–17 | Nr. 19, p. 16ᶜ | Nr. 19, p. 16–17 3. | „Duh al lui Dumnezeu, tu, Sfântă” (13 str.) | – | – | Nr. 96, p. 86–88 | Nr. 96, p. 86–88 | Nr. 96, p. 91–93 | Nr. 96, p. 86–88⁴⁰ 4. | „Trezește-te acum, suflet drag” (7 str.) | – | – | Nr. 120, p. 110 | Nr. 120, p. 110 | Nr. 120, p. 119–120 | Nr. 120, p. 110⁴¹ 5. | „Isuse, bucuria mea”⁴² (6 str.) | Nr. 182, p. 199–200 | Nr. 206, p. 229–230 | Nr. 248, p. 252–253 | Nr. 248, p. 252–253 | Nr. 248, p. 288–289 | Nr. 248, p. 252–253⁴³ 6. | „Nu te întrista astfel, inimioară” (12 str.) | Nr. 186, p. 204–206 | Nr. 212, p. 237–239 | Nr. 256, p. 260–262 | Nr. 256, p. 260–262⁴⁴ | Nr. 256, p. 298–300 | Nr. 256, p. 260–262 7. | „Ah, cum am putea iubi această lume” (8 str.) | Nr. 292, p. 343–344 | Nr. 324, p. 381–382 | Nr. 387, p. 398 | Nr. 387, p. 398 | Nr. 387, p. 364–465 | Nr. 387, p. 398 8. | „Ah, cer frumos” (9 str.) | Nr. 300, p. 356–357 | Nr. 332, p. 394–395 | Nr. 395, p. 408–409 | Nr. 394, p. 406–407 | Nr. 394, p. 475–476 | Nr. 394, p. 406–407⁴⁵

³⁸ Articolul se bazează pe exemplarul cărții de cântări păstrat la Institutul de Literatură și Folclor Lituanian, care s-a conservat fără foaia de titlu (LLTIB: B 1956). Prefața lui Quandt este datată 4 septembrie 1752, iar foaia de titlu a cărții de rugăciuni legate împreună cu cartea de cântări indică anul 1753. Prefața lui Quandt din cea de-a noua ediție a cărții de cântări, adică cea din 1757, atestă că ediția anterioară, a opta, apăruse în 1752 (Quandt 1757–09–04: 3r). ³⁹ Din ediția din 1757 se cunoaște un singur exemplar, păstrat la Biblioteca Națională a Rusiei din Sankt Petersburg (LB I 386–387, nr. 1099). S-a putut consulta această ediție cu ajutorul microfilmului ei păstrat la Biblioteca Wróblewski a Academiei Lituaniene de Științe (LMAVB: Mf 391). ⁴⁰ Cântarea a fost preluată și în G2007 (176–177, nr. 119, 6 str.). ⁴¹ Cu titlul redactat „Trezește-te, sufletul meu”, cântarea a fost preluată în G2007 (237–238, nr. 165, 5 str.). ⁴² G1732, G1735: „Isuse, bucuria mea”. ⁴³ Cu titlul redactat „Isuse, izvor de bucurie”, cântarea a fost preluată în G2007 (415–416, nr. 310, 4 str.). ⁴⁴ În G1757 este înscris „162” în loc de „262”. ⁴⁵ Cu titlul ușor redactat „O, cer frumos”, cântarea a fost preluată în G2007 (752–753, nr. 566, 9 str.).

13

9. „Strop de strugure” (10 strofe) – – Nr. 398, p. 411–412 Nr. 387⁴⁶, p. 409–410 Nr. 397, p. 479–480 Nr. 397, p. 409–410⁴⁷ 10. „Isuse, iubitul meu” (10 strofe) Nr. 314, p. 375–376 [App.] Nr. 66, p. 66–67 Nr. 77, p. 70–71 Nr. 77⁴⁸, p. 70–71 Nr. 77, p. 71–73 Nr. 77, p. 70–71⁴⁹ 11. „Ce pot face eu, păcătosul” (7 strofe) Nr. 318, p. 381–382 [App.] Nr. 133, p. 141 Nr. 156, p. 148–149 Nr. 156, p. 148–149 Nr. 156, p. 165–166 Nr. 156, p. 148–149⁵⁰ 12. „Soarele cerului, cel mai drag” (9 strofe) Nr. 330, p. 401–403 [App.] Nr. 273, p. 321–322 Nr. 321, p. 333–334 Nr. 321, p. 333–334 Nr. 321, p. 386–387 Nr. 321, p. 333–334⁵¹

2.6. Merită menționat și faptul că imnurile lui Ruigys au fost publicate nu numai în imnarul oficial. De pildă, preotul din Trempai, Ostermejeris, menționat deja, deși evalua critic talentul creator al lui Ruigys⁵², a inclus imnuri de-ale sale în imnarul alcătuit de el Giesmės Šventos Bažnyčioje ir Namėję giedojamos (Königsberg, 1781)⁵³. Este adevărat că nu se poate preciza numărul lor exact, întrucât până în prezent nu a fost găsit niciun exemplar al imnarului lui Ostermejeris, însă din formularea din lucrarea sa Erste Littauische Liedergeschichte reiese limpede că erau cel puțin două⁵⁴, dar probabil mai multe.

Toate cele 12 imnuri ale lui Ruigys au fost publicate în imnarul său Senos ir naujos krikščioniškos Giesmės (Königsberg, 1806)⁵⁵ de către cantorul din Pilkalnis Kristijonas Gotlybas Milkus (Christian Gottlieb Mielcke, 1733–1807), fiul lui Petras Gotlybas Milkus, tovarășul lui Ruigys; acesta a alcătuit din proprie inițiativă o nouă culegere de imnuri și s-a opus astfel lui Ostermejeris în privința principiilor de editare a imnurilor (vezi MG1806 12–13, Nr. 14; 16–17, Nr. 18; 72–73, Nr. 75; 87–89, Nr. 90; 109–110, Nr. 110; 146–147, Nr. 144; 254–255, Nr. 226; 264–266, Nr. 234; 334–336, Nr. 288; 395–396, Nr. 344; 400–401, Nr. 348; 403–405, Nr. 351).

Este interesant că unul dintre imnurile lui Ruigys s-a dovedit atrăgător și pentru surinkimininkai: Inga Strungytė-Liugienė, care cercetează scrierile acestei comunități religioase, a stabilit că imnul tradus de Ruigys „Isuse, bucuria mea” (← Johann Franck, „Jesu meine Freude”), publicat fără a se indica traducătorul, a apărut în imnarul alcătuit de Kristijonas Endrikis Mertikaitis.

46 În G[1752] apare „Nr. 387” în loc de „Nr. 397”. 47 Imnul a fost preluat în G2007 (720–722, Nr. 542, 8 strofe). 48 În G1757 apare „Nr. 57” în loc de „Nr. 77”. 49 Imnul a fost preluat în G2007 (144–145, Nr. 95, 9 strofe). 50 Preluat în G2007 cu titlul revizuit „Ce pot face eu, vinovatul” (604, Nr. 458, 7 strofe). 51 Preluat în G2007 cu titlul revizuit „Soarele cerului, cel mai drag” (581–582, Nr. 440, 4 strofe). 52 Oster meyer 1793: 124–128; Ostermejeris 1996: 361–363. 53 Titlul acestui imnar, care probabil nu s-a păstrat, este indicat de însuși alcătuitorul său, Ostermejeris (Ostermeyer 1793: 153). Pentru mai multe informații despre imnarul lui Ostermejeris, vezi Michelini 2009: 154–166. 54 Cf.: „Wer es indeffen wiſſen will, darf die beyden Lieder nur in meinem Gefangbuch nachfehen und mit dem alten Auffatʒ vergleichen” (Ostermeyer 1793: 128; „Cine ar vrea totuși să afle mai multe, să caute cele două imnuri în imnarul meu și să le compare cu versiunea veche” (Ostermejeris 1996: 363)). 55 Pentru mai multe informații despre imnarul lui Milkus, vezi Michelini 2009: 166–180.

Visokios naujos giesmės arba evangeliški psalmai (Tilsit, ¹1817; vezi MerG1825 252–254, Nr. 123), trebuie însă remarcat că este vorba despre o variantă a traducerii lui Ruigys, completată cu 7 strofe⁵⁶.

Deși imnarele evanghelice luterane care au funcționat în Lituania începând cu mijlocul secolului al XX-lea și continuă să funcționeze până astăzi nu constituie obiectul direct al acestui studiu, este totuși important de menționat că imnurile lui Ruigys se regăsesc și în imnarul evanghelic luteran actual Krikščioniškos giesmės (2007), publicat de Consistoriul Bisericii Evanghelice Luterane din Lituania. Aici sunt însă cu o treime mai puține — 8 (vezi G2007 și comentariile la tabelul 1) — și, în plus, au fost revizuite substanțial (pentru natura revizuirilor, vezi secțiunea 4).

3. AUTORATUL IMNURILOR LUI RUIGYS

Dintre cele 12 imnuri ale lui Ruigys publicate în imnarul bisericesc evanghelic luteran oficial din Lituania prusacă, 11 sunt traduceri, iar unul — imnul de Rusalii „Dvasia Dievo tu šventoji” — este o creație originală, scrisă de Ruigys însuși. Astfel susținea deja Ostermeyer, autorul primei istorii a imnarelor lituaniene Erste Littauische Liedergeschichte (pentru citat, vezi Introducerea)⁵⁷. Imnul original al lui Ruigys a fost publicat pentru prima dată cel târziu în 1745, adică în cea de-a cincea ediție a imnarului (vezi secțiunea 2).

Autorii celor 11 imnuri germane traduse de Ruigys au fost creatori cunoscuți ai epocii baroce: Heinrich Albert (1604–1651), Simon Dach (1605–1659), Johann Flittner (1618–1678), Erasmus Finx (Francisci, 1627–1694), Johann Franck (1618–1677), Paul Gerhardt (1607–1676), Peter (von) Hagen (Petrus Hagius, 1569–1620), ducesa de Brandenburg Louise Henriette (1627–1667), Michael Schernack (1622–1675), Christian Scriver (1629–1693) (vezi tabelul 2). Printre acești creatori din secolele al XVI-lea și al XVII-lea se numără doi autori considerați clasici ai epocii baroce — Dach și Gerhardt. Trei dintre cei zece — Albert, Dach și Hagen — fac parte din cercul creatorilor de imnuri din Königsberg⁵⁸. La Königsberg, probabil încurajat de Dach, și Franck, student la Facultatea de Drept a universității locale, a devenit interesat de poezia religioasă; după studii s-a întors în ținutul natal⁵⁹.

Ruigys a tradus două imnuri ale lui Albert și câte unul de la fiecare dintre ceilalți autori. Printre acestea se numără imnul foarte popular al lui Dach „Schöner Himmelssaal”⁶⁰. Se pare că Ruigys a fost primul care a tradus în lituaniană

⁵⁶Strungytė–Liugienė 2014: 38, 130.

⁵⁷Ostermeyer 1793: 125; Ostermejeris 1996: 362.

⁵⁸Albert, originar din Turingia, a studiat la universitățile din Leipzig și Königsberg, iar din 1631 și-a petrecut tot restul vieții slujind ca organist la Catedrala din Königsberg (pentru mai multe informații, vezi Koch 1973 [1867]b: 191–197); 6 dintre imnurile sale au fost traduse în lituaniană (Michelini 2009: 276). Dach, născut la Klaipėda, a studiat teologia și filosofia la Universitatea din Königsberg, apoi a predat poetica acolo; ales rector, a compus numeroase poezii laice și imnuri, este autorul cunoscutei opere „Anke von Tharau” și este considerat unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai literaturii baroce germane (pentru mai multe informații, vezi Koch 1973 [1867]b: 182–191); 27 dintre imnurile sale au fost traduse în lituaniană (Michelini 2009: 279–280). Hagen s-a născut în Prusia și a fost rector al școlii catedralei din Königsberg timp de aproape două decenii (pentru mai multe informații, vezi Koch 1973 [1867]a: 275–276); 9 dintre imnurile sale au fost traduse în lituaniană (Michelini 2009: 287).

⁵⁹ Plačiau apie Francką žr. Koch 1973 [1867]b: 378–385; taip pat Michelini 2009: 282.

⁶⁰Despre receptarea imnurilor lui Dach în imnarele lituaniene din secolul al XVIII-lea, în special în culegerea de imnuri alcătuită de Kristijonas Gotlybas Milkus, vezi Sidabraitė 2008: 397–409.

15

traducând în lituaniană, după Flittner și Scriver, imnul⁶¹. În traducerea imnurilor, el a păstrat structura originală, adică nu a scurtat traducerile (vezi tabelul 2)⁶².

Tabelul 2. Imnurile lui Pilypas Ruigys publicate în cărțile de imnuri evanghelice luterane din Lituania Prusacă în secolele al XVIII-lea–al XX-lea, până la mijlocul secolului al XX-lea

Titlurile imnurilor lui Ruigys (numărul de strofe)

Titlurile originalelor germane ale imnurilor traduse de Ruigys (numărul de strofe)

Autorii imnurilor

„O, cer frumos” (9 str.) ← „Sala cerului frumos” (9 str.)⁶³ Simon Dach (1605–1659)

„O, cum putem iubi această lume” (8 str.) ← „O, cum ne putem iubi viața” (8 str.)⁶⁴ Heinrich Alberti (1604–1651)

„Acum, împreună cu ceata îngerilor” (4 str.) ← „Acum să mergem cu îngerașii” (4 str.)⁶⁵ Peter (von) Hagen (1569–1620)

„Lumina și strălucirea dragului soare” (9 str.) ← „Lumina și splendoarea dragului soare” (9 str.)⁶⁶ Christian Scriver (1629–1693)

„Duh al lui Dumnezeu, tu, cel sfânt” (13 str.) – Pilypas Ruigys (1675–1749)

„Isuse, bucuria mea” (G1732, G1735: „Isuse, bucuria mea”) (6 str.) ← „Isuse, bucuria mea” (6 str.)⁶⁷ Johann Franck (1618–1677)

„Isuse, nădejdea mea” (10 str.) ← „Isuse, nădejdea mea” (10 str.)⁶⁸ Louise Henriette von Brandenburg (1627–1667)

„Isus cel drag a venit” (4 str.) ← „Mântuirea noastră a venit” (4 str.)⁶⁹ Heinrich Alberti

⁶¹ Vezi Michelini 2009: 282, 301.

⁶² Pentru identificarea autorilor originalelor germane și a numărului de strofe, s-a folosit lucrarea lui Alberto Friedrich Wilhelm Fischer, Kirchenlieder-Lexicon (vol. I–II, 1878, 1879); de asemenea, s-a consultat și actuala carte de imnuri evanghelice luterane Krikščioniškos giesmės (2007), în care sunt indicați autorii textelor și melodiilor, precum și traducătorii imnurilor, și s-au consultat și studiile lui Guido Michelini (2009; 2010). Trei imnuri traduse de Ruigys – „Unser Heil ist kommen” de Alberti, „Schöner Himmelssaal” de Dach și „Nun laßt uns mit den Engelein” de Hagen – nu sunt menționate în lucrarea lui Fischer; pentru autorie, vezi Koch 1973 [1867]a; 1973 [1867]b; vezi și Michelini 2010: 225–226.

⁶³ Koch 1973 [1867]b: 190.

⁶⁴ Fischer 1879: 216.

⁶⁵ Koch 1973 [1867]a: 276; 1973 [1867]b: 257; Wackernagel 1990 [1870]: 333.

⁶⁶ Fischer 1878: 111.

⁶⁷ Fischer 1878: 378–379.

⁶⁸ Fischer 1878: 390–396.

⁶⁹ Koch 1973 [1867]b: 196, 278.

16

„Ce pot face eu, păcătosul” (7 strofe)

← „Ah, ce să fac eu, păcătosul” (7 strofe)^⁷⁰

Johann Flittner (1618–1678)

„Picăturică de struguri” (10 strofe)

← „O picătură din vițele lui Erasmus Finx” (10 strofe)^⁷¹

Erasmus Finx (Francisci, 1627–1694)

„Nu te neliniști atât, suflete” (12 strofe)

← „Pleacă, inimă, cu gândurile” (12 strofe)^⁷²

Paul Gerhardt (1607–1676)

„Trezește-te acum, suflete” (7 strofe)

← „Sus, inimă și suflet” (7 strofe)^⁷³

Michael Schernack (1622–1675)

4. TENDINȚE ÎN REVIZUIREA IMNURILOR LUI RUIGYS

4.1. Cântările lui Ruigys au început să fie editate încă înainte de 1732, când au fost publicate pentru prima dată în prima ediție a cărții de cântări Kvanto-Berento. Singurul element care a rămas neschimbat până în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial a fost structura cântărilor lui Ruigys, adică numărul de strofe (cf. G1732 și G1936).

Potrivit lui Ostermejeris, Ruigys s-ar fi indignat că începutul cântării traduse de el, „Iisuse, bucuria mea”, fusese alterat: în primele ediții ale cărții de cântări Kvanto-Berento fusese tipărit „Iisuse, bucuria mea și desfătarea inimii”, motiv pentru care traducătorul îl învinuise pe alcătuitorul cărții de cântări, Berentas, și pe colaboratorul acestuia, Milkũ^⁷⁴. Într-adevăr, atât în prima, cât și în a doua ediție apare această traducere: „IEzau mano Džiaugimas, ir Sȝirdies Penukšlas” (G1732 199, Nr. 182; G1735 229, Nr. 206). Se poate presupune că, la editarea textului acestei cântări, traducerea a fost apropiată de originalul german: cântarea compusă de Franck, apărută pentru prima dată în 1653 în cartea de cântări a lui Johann Crüger Praxis pietatis melica, începe cu cuvintele „IEßu meine freude / Meines hertẓens weyde”. Ulterior, acest pasaj a fost corectat, probabil în forma în care îl tradusese Ruigys de la bun început. Corectura se observă în cea de-a cincea ediție a cărții de cântări Kvanto-Berento: „Jėzau, bucuria mea, care-mi păstorești inima” (G1745 252, Nr. 248). Această versiune a traducerii a ajuns până în deceniul al patrulea al secolului al XX-lea: „Jėzau, bucuria mea, care-mi păstorești inima” (G1936 252, Nr. 248).

Merită menționat că Ostermejeris, în timp ce scria istoria cărților de cântări lituaniene, a formulat reproșuri la adresa aproape tuturor cântărilor lui Ruigys: „Iisuse, iubitul meu”, „Duhul lui Dumnezeu, tu, cea sfântă”, „Trezește-te acum, suflețel”, „Nu te întrista astfel, inimioară”, „Preaiubitul soare al cerului”, „Ah, cum putem iubi lumea aceasta”, „Ah, cer frumos”, „Un strop de strugure”^⁷⁵. Considerând lucrarea sa lexicografică — un dicționar bilingv — cea mai valoroasă contribuție a lui Ruigys, Ostermejeris i-a evaluat critic talentul creator și traducerile și a susținut că „poezia lui nu este pură, ci mai degrabă rigidă și greoaie; același lucru se poate spune și despre cântarea originală”^⁷⁶. Având în vedere această evaluare critică, este probabil că

^⁷⁰ Fischer 1878: 26–27.

^⁷¹ Fischer 1878: 162–163.

^⁷² Fischer 1879: 340.

^⁷³ Fischer 1879: 406.

^⁷⁴ Plačiau žr. Ostermeyer 1793: 112–113; Ostermejeris 1999: 356–357.

^⁷⁵ Ruigio giesmių vertinimą žr. Ostermeyer 1793: 124–128; Ostermejeris 1999: 361–363.

^⁷⁶ Ostermeyer 1793: 260; Ostermejeris 1996: 421.

17

preluând cântecele lui Ruigys în propriul său imnariu Giesmes βwentos Bažnyczioje ir Namej’ giedojamos, le-a și revizuit într-o măsură mai mare sau mai mică.

4.2. Analiza comparativă a cântecelor lui Ruigys publicate în edițiile din 1732 și 1735 arată că revizuirea lor este, în esență, de natură lingvistică. Modificările observate în aceste cântece corespund tendințelor generale de revizuire a textelor din G1735^⁷⁷.

Predomină corecturile ortografice. De pildă, semnul diacritic Grammatica Litvanica (Königsberg, 1653), introdus în gramatica limbii lituaniene a lui Klein, <č>, folosit pentru a nota africata palatalizată [č’]^⁷⁸ și utilizat consecvent în G1732, este înlocuit cu insistență în G1735, apărută trei ani mai târziu, prin digraful <cз>, renunțându-se totodată și la <i>, care marchează palatalizarea, adică [č’] <č> → <cз>, de exemplu: fėdinčiamui G1732 8 → fėdinčzamui G1735 11; krikβčioniβkay G1732 14 → krikβczoniβkay G1735 16; ne kenčiu G1732 199 → ne kenczu G1735 230; însă G1732 204, 205 → taczau G1735 238; mylėčiau G1732 206 → myleczau G1735 239; βiós G1732 376 → G1735 βós 67.

Pentru notarea consoanelor [ž] și [ž’], în locul lui <з> se folosește sistematic semnul cu diacritic <ž>, adică [ž] și [ž’] <з> → <ž>, de exemplu: Žmones G1732 8 → Žmones G1735 11; Žémės G1732 199 → Žémės G1735 230; Žodij’ G1732 204 → Žodij’ G1735 237. Totuși, acest semn apărea ocazional și în G1732.

S-a modificat și ortografia africatei [dž], adică <dз> → <dž>, de exemplu: fyndžufi G1732 401 → fyndžufi G1735 321; paffidžaugdama G1732 401 → paffidžaugdama G1735 321; faldžey G1732 357 → faldžey G1735 395.

Vocala [eː] este redată din ce în ce mai des prin semnul creat de Klein <ė>, adică [eː] <e> → <ė>, de exemplu: tewiβkay G1732 199 → tewiβkay G1735 230; tyleti G1732 199 → tylėti G1735 230; paƒleptas G1732 343 → paƒlēptas G1735 382.

A fost corectată ortografia unor forme morfologice. De pildă, s-a rectificat scrierea terminației persoanei a 3-a a modului optativ după consoana <j>: te ƒmarkauje G1732 199 → te ƒmarkauja G1735 230; te ruƒtauje G1732 199 → te ruƒtūja G1735 230. S-a schimbat, de asemenea, ortografia participiilor de prezent formate cu sufixul -ant după aceeași consoană: ƒaugojent G1732 199 → ƒaug ojant G1735 229; lojent G1732 199 → lojant G1735 229.

Accentul acut este folosit din ce în ce mai frecvent; acesta indica nu doar un caracter mai deschis și mai lung al pronunțării vocalelor^⁷⁹, ci și silaba accentuată, iar atunci când era plasat deasupra diftongilor și a grupurilor de consoană și vocală, sugera totodată accentul ascendent, de exemplu: gelbti G1732 8 → gélbti G1735 11; Meilės G1732 199 → Meílės G1735 230; gers G1732 204 → gę́rs G1735 237; galim G1732 343 → gálim G1735 381; Pakajaus «liniștii» G1732 402 → Pakājaus G1735 321; ten G1732 357 → tén G1735 395.

Corecturile la nivel fonetic sunt doar câteva. De regulă, sunt corectate cazurile de confuzie între [eː] și [ie], respectiv între [oː] și [uo], apărute din cauza particularităților dialectelor din grupul vestic al dialectelor lituaniene din Prusia,

^⁷⁷ Pentru mai multe detalii despre tendințele de revizuire a cântecelor publicate în ediția din 1735, vezi Triškaitė 2020: 62–67.

^⁷⁸ Vezi Klein 1653: 4–5.

^⁷⁹ Vezi Klein 1653: 2.

18

din cauza pronunțării devenite asemănătoare a acestor sunete, cu alte cuvinte, din cauza diftongării lui [eː], [oː] și a monoftongării lui [ie], [uo], de exemplu: apgiedints G1732 382 → apgiedints G1735 141; Liėpna G1732 205 → Liėpna G1735 239; nekaddõs G1732 205 → niekaddõs G1735 239; Waldūnui «conducătorului» G1732 9 → Waldonui G1735 12.

Se întâlnesc corecturi la nivel morfologic. De pildă, se corectează terminația de inessiv a pluralului substantivelor, de exemplu: iness. pl. m. Elgimūfa G1732 8 → Elgimūfe G1735 11; Wargūfa G1732 8 → Wargūfe G1735 11. Această direcție a corecturilor a fost probabil inspirată de regula stabilită în gramatica lui Klein, potrivit căreia în formele de inessiv ale pluralului feminin se scrie –sa, iar în cele masculine – –se⁸⁰. De asemenea, trebuie menționată înlocuirea prefixului pavedinis cu suvedinis: paffigriebijom «am păcătuit» G1732 205 → fu̇ffigriebijom G1735 239. Desigur, această corectură poate fi asociată și unor motive stilistice. Probabil că se înscrie în aceeași categorie și modificarea formei adverbiale prin renunțarea la particula g(i), adăugată într-un mod atipic: Dėl’ to G1732 8, 9 → Dėl to G1735 11, 12.

Lexicul a fost modificat de câteva ori: ô G1732 8, 381 → ir G1735 11, 141; Márȯfe G1732 205 → Iurȯfe G1735 239; Patėba G1732 356 → Pagalba G1735 394.

Au fost corectate greșelile de tipar rămase în G1732, de exemplu: Skanũmmo G1732 206 → Skanũmmo G1735 239; Ėkiti G1732 199 → Ėkiti G1735 230. Probabil că și următoarele exemple țin de erorile de tipar: acc. sg. f. Karaly̆te G1732 344 → Karaly̆te G1735 382; Ranką G1732 375 → Ranką G1735 66; Naktì G1732 403 → Naktì G1735 322; acc. sg. m. Iẽžų G1732 401 → Iẽžų G1735 321.

4.3. După cum s-a menționat, în prezent nu este cunoscut niciun exemplar păstrat al celei de-a treia (1738) și al celei de-a patra (1740) ediții a cărții de imnuri Quandt-Berendt; prin urmare, nu există date despre modul în care au fost editate imnurile lui Ruhig în aceste ediții sau dacă au fost editate în vreun fel.

4.4. Noile tendințe de editare se reflectă în imnurile lui Ruhig din cea de-a cincea ediție (1745) a cărții de imnuri Quandt-Berendt. În primul rând, trebuie menționat că s-au observat corecturi inverse sistematice față de cele din cea de-a doua ediție. De pildă, africata redată prin două litere <dž> → <dž>, de exemplu: Džaugfmas G1732 199, G1735 229 → Džaugfmas G1745 252; Džaugfmui G1732 200, G1735 230 → Džaugfmui G1745 252; Džaugfma G1732 205, G1735 238 → Džaugfma G1745 261; ne geidžiu G1732 204, ne geidžiu G1735 238 → ne geidžiu G1745 261; Kerdžus «păstor» G1732 204, G1735 238 → Kerdžus G1745 261; atleidž G1732 205, atleidž G1735 238 → atleidž G1745 261; Sudžia «judecător» G1732 343, Sudža G1735 382 → Sudža G1745 398; glaudžey G1732 375, G1735 66 → glaudžey G1745 71; didžų G1732 403, G1735 322 → didžų G1745 334. Aceeași tendință se menține și în alte cazuri similare, de exemplu: Sźlowės G1732 375, G1735 66 → Sźlowės G1745 71; Grožybe G1732 401, G1735 321 → Grozybe G1745 333.

În folosirea accentului acut există variații. Pe de o parte, în G1745 continuă eforturile observate în G1735 de a plasa acest diacritic, care indică de obicei o pronunțare mai deschisă și mai lungă a acestor vocale sau o silabă accentuată, precum și accentul circumflex aspru, de exemplu: Skarbas «avere» G1732 199, G1735

⁸⁰ Vezi Klein 1653: 29.

19

230 → Skárbas G1745 252; Darbas G1732 199, G1735 230 → Dárbas G1745 252; Lutas „leu” G1732 204, G1735 238 → Lút[as] G1745 251. Pe de altă parte, s-au înregistrat și cazuri contrare: durnódams „făcând pe nebunul” G1732 199, G1735 230 → durnodams G1745 252; begédodams G1732 199, G1735 230 → begiedod[ams] G1745 252; Mónai „înșelăciune” G1732 199, G1735 230 → Monai G1745 252.

Spre deosebire de edițiile anterioare, în cea de-a cincea se observă o tendință evidentă de a renunța la accentul ascuțit din sufixul verbal -oti, precum și la circumflexul din rădăcinile și sufixele cuvintelor, de exemplu: jėbḱoti G1732 204, G1735 238 → jėbkoti G1745 261; kilnóti G1732 13, G1735 16 → kilnoti G1745 17; paƒƒidabóti „a se feri” G1732 204, G1735 238 → paƒƒidaboti G1745 261; kôl G1732 375, G1735 66 → kol G1745 71; nôr G1732 199, G1735 230 → nor G1745 252; apƒaugôt G1732 8, G1735 11 → apƒa[u]got’ G1745 12; žaibôt G1732 199, G1735 230 → žaibot G1745 252.

O noutate în această ediție este și schimbarea sistematică a ortografiei pronumelor jis și tu, folosite în propoziție în locul numelor Dievas și Jėzus, Kristus: anterior, acestea erau de regulă scrise cu majusculă, în timp ce în G1745 apar peste tot cu minusculă, de exemplu: Iis G1732 200, G1735 230 → jis G1745 253; Io G1732 204, G1735 238 → jo G1745 260; Iam G1732 401, G1735 321 → jam G1745 333; Į G1732 381, G1735 141 → jį G1745 148; Taw G1732 344, G1735 382 → taw G1745 398; Tawẽs G1732 199, Tawęs G1735 229 → taw[ęs] G1745 252; Tawe G1732 357, Tawę G1735 395 → tawę G1745 409; Tu G1732 356, G1735 395 → tu G1745 409; Tawęƒpi G1732 357, G1735 395 → tawępi G1745 409; Tawim’ G1732 357, G1735 395 → tawim’ G1745 409.

Formele adjectivale și pronominale substantivizate, cu flexiune pronominală, tind să fie scrise cu minusculă: Gerruiũ G1732 356, 357, G1735 394, 395 → ger[r]uiũ G1745 408, gerru[ũ] G1745 409; Pikteji G1732 344, G1735 382 → piktieji G1745 398 (în acest exemplu se observă și <e> schimbat în <ie>); Sawujũ G1732 357, G1735 395 → ƒawu[jũ] G1745 409; Smutnujũ „cei triști, abătuți” G1732 381, G1735 141 → ƒmutnujũ G1745 148 (cf. adjectivul Sudnoj „al judecății de apoi” G1732 382, G1735 141 → ƒudnoj’ G1745 149).

S-a încercat redarea mai consecventă a terminațiilor reduse prin apostrof, de exemplu: Swiets G1732 199, G1735 230 → Swiet’s G1745 252; atƒtôkit G1732 199, G1735 230 → atƒtokit’ G1745 252; dũkit G1732 199, G1735 230 → dũkit’ G1745 252; iƒklút „a scăpa, a se salva” G1732 205, G1735 238 → iƒklút’ G1745 261; priim G1732 205, G1735 239 → priim’ G1745 261; kreipkit G1732 376, G1735 67 → kreipkit’ G1745 71; gywen G1732 382, gywẽn G1735 141 → gywẽn’ G1745 149; užmiegt G1732 402, G1735 321 → užmiegt’ G1745 334. Apostroful este folosit și în locul unei vocale „elidate” pentru a indica numărul de silabe: Prieƒpinks G1732 199, G1735 230 → Prieƒp’nink’s G1745 252.

Ca și anterior, se întâlnesc corecturi la nivel fonetic: au fost corectate cazurile de confuzie între [ęː] și [ie], precum și între [oː] și [uo], de exemplu: dowanója G1732 8, G1735 11 → dowanoja G1745 13; Nėkai G1732 199, G1735 230 → Niekai G1745 252; paƒilėkt G1732 205, G1735 238 → paƒiliekt G1745 261; Piktieji G1732 344, G1735 382 → piktieji G1745 398; elgũs G1732 344, G1735 382 → elgùs G1745 398; dėƒos G1732 381, G1735 141 → deƒùs G1745 148.

G1745 atestă că în această ediție (sau poate deja în cea anterioară, din 1740) a fost corectat începutul imnului lui Ruigys „Iisau, bucuria mea”, cu privire la a cărui redactare se plânsese cândva

20

(vezi secțiunea 4.1): Iɛӡau mano Dӡaugfmas, ir Sӡirdies Penukblas G1732 199, G1735 229 → Iɛӡau Dӡaugfmas mano, kurs man Sӡirdi gano G1745 252.

Se menționează, de asemenea, că această ediție prezintă și modificări la nivel grafic: probabil din cauza posibilităților tipografiei, vocala [ɛ·], pe lângă semnul tipografic <ė>, începe să fie notată alternativ și cu <ė>, deși valoarea fonetică rămâne aceeași, de exemplu: atėjo G1732 13, G1735 16 → atėjo G1745 16.

4.5. A șasea ediție (1748), adică ultima ediție a așa-numitului imnariu Quandt–Behrendt, diferă puțin de cea de-a cincea (1745); corecturile puține consemnate în imnurile lui Ruigys reflectă, în esență, aceleași principii de redactare aplicate în G1745. Una sau alta dintre schimbări pare să se limiteze la punctuație ori la plasarea unor diacritice izolate.

4.6. În așa-numitul imnariu clasic al lui Schimmelpfennig nu se observă nici tendințe noi importante de redactare în imnurile lui Ruigys publicate acolo (cf. G1748 și G[1752], G1757). Totuși, se întâlnesc corecturi izolate de diverse tipuri, de exemplu, se renunță la particula reflexivă redundantă: nef’ bijokis G1732 204, G1735 238, G1745 260, G1748 260 → nebijokis G[1752] 260, nebijokis’ G1757 260; conjuncția o este înlocuită uneori cu conjuncțiile bet ar ir: ô wey G1732 204, o wey G1735 238, G1745 260, G1748 260, G[1752] 260 → bet wey G1757 260; ô G1732 204, o G1735 238, G1745 261, G1748 261, G[1752] 261 → ir G1757 261; sunt corectate și construcții sintactice: Tai dara Dwaſe βwencziama G1732 9, Tai dara Dwaſe βwenczama G1735 12, tai dara Dwaſe βwencзama G1745 13, G1748 13 → tai Darb’s Dwaſės βwentinnancзós G[1752] 13, G1757 13 etc.

Merită menționat că în imnarele lui Schimmelpfennig se schimbă grafia unor semne tipografice; mai exact, semnele pentru vocalele nazale, cu bară, sunt înlocuite cu semne cu „codiță”: <ą> → <ą>, <ę> → <ę> (însă semnele pentru celelalte două vocale nazale <į> și <ų> rămân cu bară), de exemplu: Diewą G1732 8, G1735 11, G1745 12, G1748 12 → Diewą G[1752] 12, G1757 12; mielą G1732 8, G1735 11, G1745 12, G1748 12 → mielą G[1752] 12, G1757 12; Mergėlę G1732 13, G1735 16, G1748 16 → Mergėlę G[1752] 17, G1757 17.

4.7. În imnurile lui Ruigys publicate în imnariul apărut în 1832 la Keberis se observă deja inovații importante de redactare, comparativ cu textele redactate încă de Schimmelpfennig însuși la începutul celei de-a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea⁸¹. Mai întâi, trebuie menționată tendința tot mai pronunțată de a renunța la dublarea consoanelor, care marca scurtimea vocalei din silaba precedentă, de exemplu: dangįʃkaffis G1732 205, G1735 239, G1745 261, G1748 261, G[1752] 261, G1757 261 → dangįʃkafis G1832 300; diddeli G1732 205, G1735 239, G1745 262, G1748 262, G[1752] 262, G1757 [2]62 → dideli G1832 300; labbay G1732 205, G1735 239, G1745 262, G1748 262, G[1752] 262, G1757 [2]62 → labay G1832 300; Meddus G1732 200, G1735 230, G1745 253, G1748 253, G[1752] 253, G1757 253 → Medus G1832 289; mielaffis G1732 8, G1735 11, G1745 12, G1748 12, G[1752] 12, G1757 12 → mielafis G1832 14; tikkrafis G1732 8, G1735 11, G1745 12, G1748 12, G[1752] 12, G1757 12 → tikrafis G1832 14, deși variația încă

^⁸¹ Apie Keberio giesmyno kalbos ypatybes žr. Kabašinskaitė 2001: 45–47.

21

inevitabilă. Consoanele duble se păstrează destul de sistematic în sufixele substantivelor abstracte –immas și –ummas⁸², de exemplu: Suffimėgtumas G1732 8, G1735 11, G1745 12, G1748 12, G[1752] 12, G1757 12 → Sufimėgtumas G1832 15.

Treptat se revine și la marcarea palatalizării consoanelor prin litera <i>⁸³, de exemplu: mylėčiau G1732 206, mylėčiau G1735 239, G1745 262, G1748 262, G[1752] 262, G1757 [2]62 → mylėčiau G1832 300; Kerdžus G1732 204, G1735 238, Kerdžus G1745 261, G1748 261, G[1752] 261, G1757 261 → Kerdžius G1832 299; Klyftančiųjų G1732 204, Klyftanczjų G1735 238, G1745 261, G1748 261, G[1752] 261, G1757 261 → Klyftancziujų G1832 299; ne geidžiu G1732 204, ne geidžų G1735 238, ne geidzu G1745 261, G1748 261, G[1752] 261, G1757 261 → ne geidžiu G1832 299. Trebuie amintit că în prima ediție a imnului Kvanto-Berento, în anumite cazuri, cel mai adesea după consoana <č> și africata <dž>, urmând regulile declarate de Kleinas, acest semn care reflectă moliciunea consoanelor era deja folosit.

Dintre corecturile de altă natură, trebuie menționată schimbarea cazului: Garbe taw Diewui wiffaday G1732 8, G1735 11, Garbe taw, Diewui wiffaday G1745 12, G1748 12, G1757 12 → Garbe taw, Diewe, wiffaday G1832 14.

Merită menționată și o schimbare la nivel grafic – înlocuirea caracterelor tipografice care notează vocala [e:], și anume <ė> → <ė>, de exemplu: Tėwa G1732 8, G1735 11, G1748 12, Tėwą G[1752] 12, G1757 12 → Tėwą G1832 14; Iėzus G1732 13, G1735 16, G1748 16, G[1752] 16, G1757 16 → Iėzus G1832 16(c); norėjo G1732 13, G1735 16, G1748 16, G[1752] 16, G1757 16 → norėjo G1832 16(c); mylėti G1732 14, G1735 16, G1748 17, G[1752] 17, G1757 17 → mylėti G1832 16(c).

4.8. Poate cea mai evidentă trăsătură a revizuirii lui Kuršaitis, reflectată în imnurile lui Ruigys, este renunțarea și mai consecventă și mai radicală la consoanele duble, de exemplu: Gerrummo G1732 205, G1735 239, G1745 262, G1748 262, G[1752] 262, G1757 [2]62, Gerrummo G1832 300 → Gerumo G1877 262; prigimmęs G1732 204, G1735 238, G1745 260, G1748 260, prigimmęs G[1752] 260, G1757 260, G1832 299 → prigimęs G1877 260; wiffaday G1732 8, G1735 11, G1745 12, G1748 12, G[1752] 12, G1757 12, G1832 14 → wiffaday G1877 12, deși, din când în când, mai apar încă și forme de ortografie folosite anterior.

Se revine, de asemenea, cu mai multă hotărâre la marcarea sistematică a palatalizării consoanelor prin grafemul <i>, de exemplu: Žmonių „oameni” G1732 9, G1735 12, G1745 13, Žmonių G1748 13, G[1752] 13, G1757 13, G1832 15 → Žmonių G1877 13; įsneboti G1732 13, G1735 16, G1745 17, G1748 17, G[1752] 17, G1757 17, G1832 16(c) → įsnebioti G1877 17; krikščioniškay G1732 14, krikščioniškay G1735 16, G1745 17, G1748 17, G[1752] 17, G1757 17, G1832 16(c) → krikščioniškay G1877 17; Awėlų G1732 204, G1735 238, G1745 261, G1748 261, G[1752] 261, G1757 261, G1832 299 → Awėlių G1877 261; Angelėlams G1732 205, G1735

⁸² Despre faptul că în imnul lui Keberis substantivele abstracte cu sufixele –immas, –ummas continuă să fie scrise cu consoane duble, vezi Kabašinskaitė 2001: 45.

⁸³ În imnul lui Keberis, semnul de palatalizare este introdus după consoanele palatalizate [č’], [dž’], [š’], [ž’] (Kabašinskaitė 2001: 45).

22

238, G1745 261, G1748 261, G[1752] 261, G1757 261, Angėlams G1832 300 → Angėlėliams G1877 261.

Încep să fie folosite literele nazalizate sau <u> cu circumflex în penultima silabă a formelor pronominale corespunzătoare, de exemplu: acc. sg. f. Sz̄wentaje G1732 13, G1735 16, [βω]entaje G1745 17, βwentaje G1748 17, G[1752] 17, G1757 17, βwentaje G1832 16(c) → βwentaje G1877 17; acc. sg. m. mieląjį G1732 13, G1735 16, G1745 17, G1748 17, G[1752] 17, G1757 17, mieląjį G1832 16(c) → mieląjį G1877 17; gen. pl. Gundintujų G1732 205, G1735 238, G1745 261, G1748 261, G[1752] 261, G1757 261, Gundintujų G1832 299 → Gundintujų G1877 261; gen. pl. Bėdnujų „sărmanilor” G1732 8, G1735 11, G1745 13, B[ẽ]dnujų G1748 13, Bėdnujų G[1752] 13, G1757 13, B[ẽ]dnujų G1832 14 → Bėdnujų G1877 13.

Se corectează cazurile de confuzie între [ė] și [ie], de exemplu: teber G1732 204, teb er G1735 237, tebėr G1745 260, teb[ė]r G1748 260, tebėr G[1752] 260, G1757 260, tebėr G1832 299 → tebier G1877 260; praes. 2 sg. wertės G1732 204, G1735 238, wert[ẽ]s G1745 260, wertės G1748 260, wertės G[1752] 260, G1757 260, wertės G1832 299 → werties G1877 260; Ne wienėms Gerrėm’s G1732 204, G1735 238, G1745 261, G1748 261, Ne wienėms Gerrėm’s G[1752] 261, G1757 261, Ne wienėms Gerėm’s G1832 299 → Ne wieni ems Gerėm’s G1877 261; nėkin G1732 205, G1735 238, G1745 261, G1748 261, G[1752] 261, G1757 261, nėkin G1832 299 → niekin G1877 261.

Dintre corectările de la nivel morfologic, trebuie menționat că în imnul lui Ruigys „Jėzus miels atėjo” derivatul cu sufixul -ėlis a fost înlocuit cu un derivat cu sufixul -ulis: Pawargelis G1732 13, G1735 16, Pawargėlis G1745 17, G1748 17, G[1752] 17, G1757 17, Pawargelis G1832 16(c) → Pawargulis G1877 17.

4.9. În ultimul imn evanghelic luteran publicat înainte de cel de-al Doilea Război Mondial, Pagerintos giesmių knygos, tipărit în 1936 la Klaipėda, aflată atunci deja în componența Republicii Lituania, la tipografia „Lituania”, nu se observă noi tendințe de editare în imnurile lui Ruigys. S-au respectat doar cu mai multă consecvență principiile de editare lingvistică aplicate încă din secolul al XIX-lea; de exemplu, au fost corectate cazurile de dublare a consoanelor omise în edițiile anterioare (mai ales cu <<ff>>), iar litera care marchează palatalizarea consoanelor, <i>, a fost folosită și mai insistent. Totuși, varianta practică sugerată de Kurschat, paůargulis, nu a fost adoptată; s-a revenit la derivatul folosit odinioară cu sufixul –ėlis – pavargėlis. Cuvântul marios a fost schimbat în marės și declinat după o altă paradigmă. De asemenea, punctuația a fost revizuită: limitele propozițiilor au fost stabilite din nou, iar în interiorul propoziției segmentarea a fost precizată ori s-au ales alte semne de punctuație (de exemplu, două puncte în locul punctului și virgulei).

Potrivit lui Domas Kaunas, din cauza dimensiunii foarte mari (696 de imnuri), acest imn a fost primit nefavorabil. În plus, societatea de atunci era divizată în privința limbii imnurilor, care, de-a lungul mai multor secole, se îndepărtase considerabil de uzul real: generația mai în vârstă a credincioșilor dorea să păstreze stabilitatea și se opunea schimbărilor lingvistice, în timp ce intelectualitatea cerea editarea atentă a limbii imnurilor conform normelor vremii; mai mult, se propunea trecerea de la alfabetul gotic la

23

alfabetul latin^⁸⁴. După cum arată cercetările lui Darius Petkūnas, Consistoriul Evanghelic Luteran din Lituania, în colaborare cu Consistoriul Evanghelic Reformat din Lituania, a urmărit să pregătească un imn ecumenic în limba literară, însă noua culegere de imnuri a fost tipărită în 1942 doar de reformați^⁸⁵.

Fără a analiza în detaliu în ce măsură organizatorii imnului ecumenic și-au putut realiza obiectivele, de ce luteranii nu l-au adoptat și fără a examina imnurile evanghelice luterane folosite în a doua jumătate a secolului al XX-lea în Lituania și în diaspora, se poate totuși spune pe scurt că, de-a lungul celor trei secole de circulație a imnurilor lui Ruigys, acestea au fost editate cel mai intens la pregătirea imnului luteran actual, Krikščioniškos giesmės (2007): cele 8 texte publicate aici sub numele lui Ruigys și-au schimbat cel mai mult forma inițială. Editarea nu a fost doar lingvistică (adică au fost corectate ortografia, punctuația, lexicul, morfologia și sintaxa), ci a cuprins și expresia artistică, incluzând totodată modificări structurale (adică reducerea numărului de strofe). Printre imnurile preluate se numără nu doar traduceri, ci și imnul compus de Ruigys însuși, „Dvasia Dievo tu šventoji”, însă într-o formă mult scurtată: din cele 13 strofe au rămas 6. Potrivit editorilor noului imn, dorința de a păstra patrimoniul cultural al imnodiei lituaniene și de a include în repertoriul culegerii imnuri vechi, satisfăcând în același timp nevoile actuale ale comunității luterane, a impus inevitabil editarea mai radicală a textelor vechi: nu numai renunțarea la împrumuturile lexicale și sintactice, precum și la cuvintele și formele lor arhaice, ci și asigurarea unei versificații fluente cu respectarea regulilor prozodice, adaptarea textului imnului la melodie, adică alinierea ritmului melodiei la accentuarea naturală a limbii corecte, urmărirea unei articulări cât mai bune a textelor în cântare, iar pentru a evita repetarea conținutului, reducerea numărului de strofe etc.^⁸⁶

5. CONCLUZII

1. Analiza bazată pe surse primare a permis reconstruirea contribuției lui Ruigys la dezvoltarea repertoriului imnului oficial bisericesc evanghelic luteran. Pe de o parte, ea a arătat că imnul lituanian a fost completat treptat cu imnuri traduse și compuse de Ruigys. Pe de altă parte, a confirmat afirmația lui Ostermejeris, autorul primei istorii a imnurilor lituaniene, Erste Littauische Liedergeschichte (1793), potrivit căreia Ruigys a contribuit în total cu 12 imnuri la repertoriul lituanian.

2. Imnurile lui Ruigys, publicate pentru prima dată în imnul lui Behrendt ĮB naujo pėrweizdėtos ir pagėrintos Giesmū-Knygos (Königsberg, ^¹1732), au devenit o parte stabilă a repertoriului imnului oficial bisericesc evanghelic luteran lituanian și au ajuns nu doar până în al patrulea deceniu al secolului al XX-lea, ci unele dintre ele, într-o formă, e drept, puternic revizuită, au ajuns chiar până în zilele noastre.

^⁸⁴ Pentru evaluarea de atunci a Pagerintos giesmių knygos apărute la Klaipėda în 1936 și anterior (în 1930), precum și pentru aspirațiile intelectualității, vezi Kaunas 1996: 618–619.

^⁸⁵ Pentru mai multe detalii despre eforturile interbelice ale evanghelicilor luterani de a publica un imn în limba lituaniană literară, vezi Petkūnas 2012: 7–26; despre imnul ecumenic pregătit în comun de luterani și reformați și despre culegerea de imnuri aprobată și tipărită în 1942 doar de reformați, vezi Petkūnas 2019: 41–68; despre imnul pregătit în perioada sovietică conform normelor limbii literare și cele trei ediții ale acestuia (Maldų ir giesmių knygelė ¹1956, Giesmių ir maldų knygelė ²1982, ³1988), vezi Petkūnas 2023: 54–77.

^⁸⁶ Pentru mai multe detalii despre principiile de editare ale noului imn evanghelic luteran Krikščioniškos giesmės, vezi Kiseliūnaitė 2012: 59–65.

24

3. Spre deosebire de opinia lui Biržiška, în prima ediție (1732) a așa-numitului imnariu Kvanto-Berento au fost publicate 9 imnuri ale lui Ruigys (acest lucru fusese deja sugerat de cercetările lui Michelini). Ele reprezentau aproximativ 12% din imnurile noi ale acestei ediții. Exact tot atâtea au fost publicate și în a doua ediție (1735). Deocamdată nu există date despre imnurile lui Ruigys din edițiile a treia (1738) și a patra (1740), întrucât nu este cunoscut niciun exemplar al acestor ediții. Analiza efectuată a arătat totuși că, până la mijlocul secolului al XVIII-lea, repertoriul imnariului oficial a fost completat cu noi imnuri ale lui Ruigys: în ediția a cincea (1745) au mai fost publicate 3 imnuri ale sale; cu alte cuvinte, numărul lor total a crescut la 12. Astfel, începând aproximativ din deceniul al cincilea al secolului al XVIII-lea, toate aceste imnuri ale lui Ruigys au fost retipărite până în ajunul celui de-al Doilea Război Mondial: în ultima ediție a Pagerintos giesmių knygos (Klaipėda, 1936) se găsesc încă 12 imnuri ale lui Ruigys. Ele apar și în actualul imnariu evanghelic luteran Krikščioniškos giesmės (Vilnius, 2007), însă cu o treime mai puține — 8, printre care și imnul original al lui Ruigys „Dvasia Dievo tu šventoji”, deși acesta a fost mult scurtat și editat. O astfel de transmitere a imnurilor lui Ruigys, care durează de aproape trei secole, atestă durabilitatea și actualitatea lor pentru comunitatea luterană de astăzi.

4. Imnurile lui Ruigys au fost publicate nu numai în imnariul oficial evanghelic luteran: de pildă, unele au apărut în colecția de imnuri a lui Ostermejerio Giesmės βwentos Bažnyčioje ir Namėję giedojamos (Karaliaučius, 1781), iar toate cele 12 au fost preluate în colecția lui Milk aus Senos ir naujos krikščioniškos Giesmės (Karaliaučius, 1806).

5. Începând cu prima ediție (1732) a imnariului Kvanto-Berento, imnurile lui Ruigys au fost editate într-o măsură mai mare sau mai mică. O trecere în revistă a editării acestor imnuri în imnariile din secolele XVIII–XX, până la mijlocul secolului al XX-lea, a arătat că au predominat, în esență, corecturile lingvistice. Acestea au vizat mai multe niveluri: cel mai adesea au fost corectate ortografia și punctuația, dar uneori au fost făcute și corecturi de ordin fonetic, morfologic, lexical și sintactic. Unele corecturi ar fi putut fi motivate de considerente stilistice. Este probabil ca tendințele mai pronunțate de corectare a imnurilor lui Ruigys discutate aici să fi reflectat și tendințele generale de editare ale anumitor imnarii, precum și schimbarea în timp a opțiunilor lingvistice ale editorilor acestora.

ŠALTINIAI

G1732: Iß naujo pérweizdėtos ir pagerintos Giefmû=Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books] / kurrûſe brangiaûſos fėnos ir naujos Giefmes ſuraßytos / Diewui ant Garbės / ir Prūſû Karalystėje eſantiems Lietuwininkams ant Dubû Ißgânimo / podraug ſu Maldû=Knygomis / kurrûſe ne tiktay fėnos, bet ir naujos Maldos randamos yra, Karalaucźuie, Anno 1732. Ißpaustos Jono Prideriko Reufnero; SBB PK: En 9820. (Internetinis leidinys: Jonas Berentas, Iš naujo perveizdėtos ir pagerintos giesmių knygos, 1732, dokumentinį perrašą ir žodžių formų konkordancijas par. B. Triškaitė, V. Zinkevičius, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas, 2025. Prieiga internete: https://senie jirastai.lki.lt.)

G1735: Iß naujo pérweizdėtos ir pagerintos Giefmû=Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books] / kurrûſe brangiaûſos fėnos ir naujos Giefmes ſuraßytos / Diewui ant Garbės, ir Prūſû Karalystėje eſantiems Lietuwininkams ant Dubû Ißgânimo, podraug ſu

25

Maldū=Knygomis, kurrūfe ne tiktay fėnos, bet ir naujos Maldos randamos yra. Antra Karta išspāu̇tos Karalāučzuje, Mėte 1735. <...>; NK ČR: 33 K 139.

G1745: Iß naujo pérweizdėtos ir pagėrintos Giefmû=Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books] / kurrūfe brangiáufos fėnos ir naujos Giefmes furaßytos, Diewui ant Garbės ir Prufû Karalyftėje eßantiems Lietuwininkams ant Dubû Ißgánimo podraug fu Maldū=Knygomis, kurrūfe ne tiktay fėnos, bet ir naujos Maldos randamos yra. Penkta Karta išßpáuftos Karaláučzuje, Mėte 1745. Raßtais Reufneraus; Rusijos mokslų akademijos biblioteka Sankt Peterburge: Л6 1044; LNB: MF 67–69 (mikrofilmas).

G1748: Iß naujo pérweizdėtos ir pagėrintos Giefmû=Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books], kurrūfe brangiáufos fėnos ir naujos Giefmes furaßytos, Diewui ant Garbės ir Prufû Karalyftėje eßantiems Lietuwininkams ant Dubû Ißgánimo podraug fu Maldū=Knygomis, kurrūfe ne tiktay fėnos, bet ir naujos Maldos randamos yra. Szeßta Karta išßpáuftos, Karaláučzuje, Mėte 1748. Raßtais Karalaus; SBB PK: En 9822.

G[1752]: [Iß naujo pérweizdėtos ir pagėrintos Giefmû=Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books], kurrūfe brangiáufos fėnos ir naujos Giefmes furaßytos, Diewui ant Garbės ir Prufû Karalyftėje eßantiems Lietuwininkams ant Dubû Ißgánimo podraug fu Maldū=Knygomis, kurrūfe ne tiktay fėnos, bet ir naujos Maldos randamos yra. <...>, Karaláuczjuje, Mėte <...>]; LLTIB: B 1956 (def., pavadinimas pateiktas pagal 1748 m. leidimą).

G1757: Iß naujo pérweizdėtos ir pagėrintos Giefmû=Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books], kurrūfe brangiáufos fėnos ir naujos Giefmes furaßytos, Diewui ant Garbės ir Prufû Karalyftėje eßantiems Lietuwininkams ant Dubû Ißgánimo podraug fu Maldū=Knygomis, kurrūfe ne tiktay fėnos, bet ir naujos Maldos randamos yra. Dewintą Karta išßpáuftos, Karaláuczjuje: Raßtais išßpáuftas pas Ioną Endr. Artungą, Mėte 1757; Rusijos nacionalinė biblioteka Sankt Peterburge; LMAVB: Mf 391 (mikrofilmas).

G1832: Iß naujo pérweizdėtos ir pagėrintos Giefmû=Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books], kurrofa brangiáufos fėnos ir naujos Giefmes furaßytos Diewui ant Garbės ir Prufû Karalyftėje eßantiems Lietuwininkams ant Dubû Ißgánimo podraug fu Maldū=Knygomis, kurrofa ne tiktay fėnos, bet ir naujos Maldos randamus yra, Karaláuczjuje: Ißpáuftos karalißkoje Knyg=Drukkawonėjo Artungo. Prieiga internete: www.epaveldas.lt [žiūrėta 2025–10–20].

G1877: Pagėrintos Giefmîų=Knygos [Improved Hymnal], kuriofá brangiáufos fėnos ir naujos Giefmės furaßytos Diewui ant Garbės ir Prufû Karalyftėje eßantiemsiems Lietuwininkams ant Dubû Ißgánimo podraug fu Maldū=Knygomis, kuriofia ne tiktay fėnos, bet ir naujos Maldos randamos yra. Iß Naujo pérweizdėtos per F. Kurßatį, Lietuwininkų Kunigą Karaláuczjuje, Königsberg, 1877. Hartungfche Zeitungs= und Verlags=Druckerei. Prieiga internete: www.epaveldas.lt [žiūrėta 2025–10–20].

G1936: Pagerintos Giefmių Knygos [Improved Hymnal], kuriofe brangiáufos fėnos ir naujos Giefmės furaßytos Diewui ant Garbės ir Lietuwininkams ant Dubių Ißgánymo podraug fu Maldū Knygomis bei nauju trecziosios Dalies Papildymu. Naujai išleido Klaipėdos Krašto

26

Evangelі̆koji Konfistorija 1936 Metais. Spausdinta Įpautuwėje „Lituania“, Klaipėda, Palangos gatvė 23/24. Prieiga internete: www.epaveldas.lt [žiūrėta 2025–10–20].

G2007: Kri̇kščioniškos giesmės [Christian Hymns], sud. L. Fetingis, redakcijos komisija: D. Petkūnas, L. Fetingis, D. Kiseliūnaitė, B. Skirsgilas, Vilnius: Lietuvos evangelikų liuteronų bažnyčios konsistorija, Lietuvos Biblijos draugija, 2007.

MG1806: Sėnos ir naujos kri̇ɛßcʒoniškos Giesmės [Old and New Christian Hymns], урасʒey Senn iemfiems ant Gėro ƒu didel eis Raßtais ißßpa uƒtos draug ƒu naujom’s Maldū Knygėlėmis, Karaláucz uje: Knygdrukawonej’ Lebrekto Eringo, Mette 1806. Prieiga internete: www.epaveldas.lt [žiūrėta 2025–10–20].

LITERATŪRA

Arnoldt Daniel Heinrich 1777: <…> kurzgefaßte Nachrichten von allen seit der Reformation an den Lutherischen Kirchen in Ostpreußen gefundenen Predigern [Brief Notes on Preachers Who Have Served in Lutheran Churches in East Prussia since the Reformation]. Herausgegeben von Friedrich Wilhelm Benefeldt, Pfarrer in Arnau, Königsberg: bey Gottlieb Lebrecht Hartung.

Baltramaitis S[ilvestras] 1904: Spisok litovskich i drevne-prusskich knig, izdannych c 1553 po 1903 god [The List of Lithuanian and Old Prussian Books Published from 1553 to 1903], <…> izdanie vtoroe, S.-Peterburg: Tipografija V. Bezovrazova i komp.

Biržiška Vaclovas 1924: Lietuvių bibliografija 1: XVI–XVIII amž. [Lithuanian Bibliography 1: The 16^th–18^th Centuries], Kaunas: Švietimo Ministerijos leidinys.

Blažienė Grasil da 2020: Įmintos ir neįmenamos Povilo Frydricho Ruigio gyvenimo ir kūrybos mįslės. – Pouilas Frydrichas Ruigys, O. Aleknavičienė, G. Blažienė, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas, 17–121.

[Bruožis Ansas] Probočių Anūkas 1920: Mažosios Lietuvos buvusieji rašytojai ir žymesnieji lietuvių kalbos mylėtojai [Former Writers and Notable Lovers of the Lithuanian Language in Lithuania Minor], Tilžėje: „Spaudos“ (Pavlovskio) spaustuvė.

BrŽA II: Vaclovas Biržiška, Aleksandrynas. Senųjų lietuvių rašytojų, rašiusių prieš 1865 m., biografijos, bibliografijos ir biobibliografijos 2: XVIII–XIX amžiai [Aleksandrynas. Biographies, Bibliographies, and Bio-Bibliographies of Old Lithuanian Authors to 1865 2: The 18^th–19^th Centuries], Vilnius: Sietynas, ²1990.

Estreicher Karl 1899: Polnische Bibliographie 17: Jahrhundert XV. bis XVIII [Polnish Bibliography 17: The 15^th–18^th Centuries]. Alphabetisch geordnet von Dr. Karl Estreicher, Univ. Bibliothekar, Krakau: Buchdruckerei der K. K. Jagiellonischen Universität.

Estreicher Karl 1903: Polnische Bibliographie 19: Jahrhundert XV. bis XVIII [Polnish Bibliography 19: The 15^th–18^th Centuries]. Alphabetisch geordnet von Dr. Karl Estreicher, Univ. Bibliothekar, Krakau: Buchdruckerei der K. K. Jagiellonischen Universität.

27

Fischer Albert Friedrich Wilhelm 1878–1879: Kirchenlieder=Lexicon [Lexicon of Hymns]. Hymnologisch=literarische Nachweisungen über ca. 4500 der wichtigsten und verbreitetsten Kirchenlieder aller Zeiten in alphabetischer Folge nebst einer Uebersicht der Liederdichter. Zusammengeftellt von Albert Friedrich Wilhelm Fischer, Oberpfarrer zu Groß=Ottersleben, Superintendent a. D. <...>, Gotha: Friedrich Andreas Perthes.

Kabašinskaitė Birutė 2001: Karolio Gotardo Keberio giesmynų genezė ir kalba: XIX amžiaus pirmoji pusė [The Origin and Language of Karl Gotthard Keber Hymnals: The First Half of the 19th Century]. – Archivum Lithuanicum 3, 13–54.

Kaunas Domas 1986: Knygotyrinė lituanika VDR bibliotekose. Tėminė literatūros apžvalga pagal 1985.XI.05–XII.20 komandiruotėje surinktą medžiagą [Lithuanian Books in East German Libraries. Thematic Literature Review Based on Material Collected during a Business Trip from 1985.XI.05 to XII.20], Vilnius (mašinraštis).

Kaunas Domas 1996: Mažosios Lietuvos knyga. Lietuviškos knygos raida 1547–1940 [The Book of Lithuania Minor. The Development of Lithuanian Books from 1547 to 1940], Vilnius: Baltos lankos.

Kiseliūnaitė Dalia 2012: Giesmyno „Krikščioniškos giesmės“ (2007) tekstų redakcija: ieškojimai ir rezultatai [The Editing of the Hymnal “Krikščioniškos giesmės” (2007) Texts: Research and Results]. – Res Humanitariae 11, 54–71.

Klein Daniel 1653: GRAMMATICA Litvanica [Lithuanian Grammar] Mandato & Autoritate SERENISSIMI ELECTORIS BRANDENBURGICI adornata, & præviâ Censurâ primum in lucem edita à M. DANIELE Klein / Pastore Tilf. Litu. Præmissa est ad Lectorem Præfatio non minus utilis, quàm necessaria. <...> REGIOMONTI: Typis & sumptibus JOHANNIS REUSNERI, ANNO χωρισ†γονίας cIo. Ioс. LIII. [1653]. (Faksimilinis leidimas: Pirmoji lietuvių kalbos gramatika. 1653 metai, 65–272; su indeksu. Internetinis leidinys: Danielius Kleinas, Grammatica Litvanica, 1653, dokumentinį perrašą ir žodžių formų konkordancijas par. M. Šinkūnas, V. Zinkevičius, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas, 2011. Prieiga internete: https://seniejirastai.lki.lt.)

Koch Eduard Emil 1973 [1867]a: Geschichte des Kirchenlieds und Kirchengesangs der christlichen, insbesondere der deutschen evangelischen Kirche [The History of Hymns and Church Music in the Christian, particularly in the German Evangelical, Church] 2: Erster Haupttheil. Die Dichter und Sänger, Hildesheim, New York: Georg Olms Verlag.

Koch Eduard Emil 1973 [1867]b: Geschichte des Kirchenlieds und Kirchengesangs der christlichen, insbesondere der deutschen evangelischen Kirche [The History of Hymns and Church Music in the Christian, particularly in the German Evangelical, Church] 3: Erster Haupttheil. Die Dichter und Sänger, Hildesheim, New York: Georg Olms Verlag.

LB I: Lietuvos TSR bibliografija. Serija A. Knygos lietuvių kalba 1: 1547–1861 [The Bibliography of Lithuania. Series A. Books in Lithuanian 1: 1547–1861], Vilnius: Mintis, 1969.

28

LBP: Lietuvos bibliografija. Serija A. Knygos lietuvių kalba 1: 1547–1861. Papildymai [The Bibliography of Lithuania. Series A. Books in Lithuanian 1: 1547–1861. Supplements], Vilnius: Mintis, 1990.

Michelini Guido 2009: Mažosios Lietuvos giesmynų istorija: nuo Martyno Mažvydo iki XIX a. pabaigos [The History of Hymnals in Lithuania Minor: From Martynas Mažvydas to the End of the 19th Century], Klaipėda: Klaipėdos universiteto leidykla.

Michelini Guido 2010: Jono Berento ĮBnaũjo pērweizdėtos ir pagērintos Giesmũ Knygos. Mörlino traktato pritaikymas poezijoje [Johann Behrendt’s ĮBnaũjo pērweizdėtos ir pagērintos Giesmũ Knygos. The Application of Mörlin’s Treatise in Poetry], Vilnius: Lietuvos mokslų akademijos leidykla.

MLE IV: Mažosios Lietuvos enciklopedija [The Encyclopaedia of Lithuania Minor] 4: Rahn–Žvižėzeris, Vilnius: Mažosios Lietuvos fondas, Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas, 2009.

MLEŽ: Mažosios Lietuvos enciklopedinis žinynas [The Concise Encyclopaedia of Lithuania Minor], Vilnius: Mažosios Lietuvos fondas, Mokslo ir enciklopedijų leidybos centras, 2015.

MLEŽa: Concise Encyclopaedia of Lithuania Minor, Vilnius: Foundation of Lithuania Minor (USA, Canada), Science & Encyclopaedia Publishing Centre (Lithuania), 2014.

MLEŽv: Preußisch–Litauen. Ein Enzyklopädisches Handbuch [Prussian Lithuania. An Encyclopedic Handbook], Vilnius: Stiftung Kleinlitauen (USA, Canada), Verlagszentrum für Wissenschaft und Enzyklopädien (Litauen), 2018.

Ostermeyer Gottfried 1793: Erste Littauische Liedergeschichte [The First History of Lithuanian Hymns], ans Licht gestellet von Gottfried Ostermeyer, der Trempenschen Gemeine Pastore seniore und der Königl. Deutschen Gesellschaft zu Königsberg Ehrenmitglied, Königsberg: gedruckt mit Dreielfischen Schriften.

Ostemejeris Gotfrydas 1996: Rinktiniai raštai [Selected Works], par. ir išvertė L. Citavičiūtė, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla.

Pastenaci Friedrich 1757: Kurzgefaßte Historische Nachrichten von allen im Königreiche Preußen befindlichen Kirchen und Predigern bei denselben [Brief Historical Notes on All Churches and Preachers in the Kingdom of Prussia, außerhalb Königsberg, von der Reformation Lutheri an biß auf unsere Zeiten. Herausgegeben von Friedrich Pastenaci, Hospit. Pred. und Rect. zu Gumbinnen, auch Mitglied der Königl. Deutsch. Gesellsch. zu Königsb. in Preußen. Erstes Stück vom Insterburgschen Erzpriefterthum, Königsberg: gedruckt bei I. F. Driest; BN: mf. B19616.

Petkūnas Darius 2012: Prieškario Liuteronų bažnyčios pastangos išleisti giesmyną bendrine lietuvių kalba [Pre-War Attempts of the Lutheran Church to Publish a Hymnal in Modern Lithuanian]. – Res Humanitariae 11, 7–26.

29

Petkūnas Darius 2019: 1942 m. „ekumeninis“ giesmynas ir jo įdiegimo sunkumai [The ‘Ecumenical’ Evangelical Hymnal of 1942 and Challenges to Its Implementation]. – Mokslo ir tikėjimo dialogai. Tiltai. Priedas 49, 41–68.

Petkūnas Darius 2023: The Publication of a modern Lithuanian language Lutheran hymnal in the Soviet period. – Mokslo ir tikėjimo dialogai. Tiltai. Priedas 53, 54–77.

QPP IV: [Johann Jacob Quandt, Preußische Presbyterologie [Prussian Presbyterology], Karaliaučius, iki 1772]; GStA PK: XX. HA Hist. StA Königsberg, Hs, Nr. 2, Bd. 4 (rankraštis, autografas su vėlesniais autoriaus ir kitų asmenų papildymais).

Quandt Johann Jacob 1735–12–01: I. N. I. In Christo hertzlich geliebter Leser! [I. N. I. Dear Reader, Beloved in Christ!] – Iß naujo pérweizdėtos ir pagérintos Gieſmũ=Knygos, kur-rūſe brangiáuſos fénoſ ir naujos Gieſmės ſuraßytos / Diewui ant Garbės, ir Pruſũ Karalyſteje efantiems Lietuwninkams ant Dubû Ißgánimo, podraug ſu Maldũ=Knygomis, kur-rūſe ne tiktay fénoſ, bet ir naujos Maldos randamos yra. Antra Karta ißßpáuſtos Karaláucżuje, Mėte 1735. <...>, [III–X].

Quandt Johann Jacob 1745–05–01: I. N. I. In Christo hertzlich geliebter Leser! [I. N. I. Dear Reader, Beloved in Christ!] – Iß naujo pérweizdėtos ir pagérintos Gieſmũ=Knygos / kur-rūſe brangiáuſos fénoſ ir naujos Gieſmės ſuraßytos, Diewui ant Garbės ir Pruſũ Karalyſteje efantiems Lietuwninkams ant Dubû Ißgánimo podraug ſu Maldũ=Knygomis, kur-rūſe ne tiktay fénoſ, bet ir naujos Maldos randamos yra. Pénkta Karta ißßpáuſtos Karaláucżuje, Mėte 1745. Raßtais Reufneraus, [II–VII].

Quandt Johann Jacob 1748–03–01: I. N. I. In Christo hertzlich geliebter Leser! [I. N. I. Dear Reader, Beloved in Christ!] – Iß naujo pérweizdėtos ir pagérintos Gieſmũ=Knygos, kur-rūſe brangiáuſos fénoſ ir naujos Gieſmės ſuraßytos, Diewui ant Garbės ir Pruſũ Karalyſteje efantiems Lietuwninkams ant Dubû Ißgánimo podraug ſu Maldũ=Knygomis, kur-rūſe ne tiktay fénoſ, bet ir naujos Maldos randamos yra. Szęßtą Karta ißßpáuſtos, Karaláucżuje, Mėte 1748. Raßtais Karalaus, [II–XIII].

Quandt Johann Jacob 1757–09–04: I. N. I. In Christo hertzlich geliebter Leser! [I. N. I. Dear Reader, Beloved in Christ!] – Iß naujo pérweizdėtos ir pagérintos Gieſmũ=Knygos [Newly Revised and Improved Hymn Books], kur-rūſe brangiáuſos fénoſ ir naujos Gieſmės ſuraßytos, Diewui ant Garbės ir Pruſũ Karalyſteje efantiems Lietuwninkams ant Dubû Ißgánimo podraug ſu Maldũ=Knygomis, kur-rūſe ne tiktay fénoſ, bet ir naujos Maldos randamos yra. Dewintą Karta ißßpáuſtos, Karaláucżuje: Raßtais ißßpáuſtas pas Ioną Endr. Artungą, Mėte 1757, 1v–[8r].

Ruhig Philipp 1744–05–11: Vorrede des Autoris [Author’s Preface]. – Littauiſch=Deutſches und Deutſch=Littauiſches Lexicon, Worinnen ein hinlänglicher Vorrath an Wörtern und Redensarten, welche ſowol in der H. Schrift, als in allerley Handlungen und Verkehr der menſchlichen Geſellſchaften vorkommen, befindlich iſt: <...> von Philipp Ruhig, Pfarrern und Seniore zu Walterkehmen, Inſterburgiſchen Hauptamtes, Königsberg: druckts und verlegt I. H. Hartung, 1747.

30

Ruhig Philipp 1745: Betrachtung der Littauischen Sprache, in ihrem Ursprunge, Wesen und Eigenschaften [Research into the Origin, Nature, and Characteristics of the Lithuanian Language]; <...> von Philipp Ruhig, Pfarrern und Seniore zu Walterkehmen, im Hauptamt Insterburg <...>, Königsberg: druckts und verlegts Johann Heinrich Hartung. (Faksimilinìs leidimas: Pilypas Ruigys, Lietuvių kalbos kilmės, būdo ir savybių tyrinėjimas, par. V. Jurgutis, V. Vilnonytė, Vilnius: Vaga, 1986, 19–164.)

Ruigys Pilypas 1986: Lietuvių kalbos kilmės, būdo ir savybių tyrinėjimas [Research into the Origin, Nature, and Characteristics of the Lithuanian Language]. Lituanistinė biblioteka, par. V. Jurgutis, V. Vilnonytė, vertė V. Jurgutis, K. Egliminas, įvadą parašė V. Mažiulis, Vilnius: Vaga.

Sidabraitė, Žavinta 2008: Die Rezeption der Kirchenlieder von Simon Dach in litauischen Gesangbüchern der Aufklärung [The Reception of Simon Dach’s Hymns in Lithuanian Hymnals of the Enlightenment]. – Simon Dach (1605–1659). Werk und Nachwirken. Frühe Neuzeit 126, Tübingen: Niemeyer, 397–409.

Strungytė–Liugienė Inga 2014: XIX amžiaus pirmosios pusės surinkimininkų giesmynų istorija (genezė ir kalba): daktaro disertacija [The History of the Hymn Books of the First Half of 19^th Century ‘Surinkimininkai’ Movement (Genesis and Language): Doctoral Dissertation], Vilniaus universitetas.

Triškaitė Birutė 2018: Rankraštinis Johanno Jacobo Quando palikimas: Prūsijos presbiterologija (prieš 1772) [Johann Jacob Quandt’s Manuscript Heritage: Prussian Presbyterology (before 1772)]. – Archivum Lithuanicum 20, 125–176.

Triškaitė Birutė 2020: Jono Berento giesmyno Iß naujo pérweizdėtos ir pagerìntos Giesmių–Knygos ir maldyno Maldų–Knygélos antrasis leidimas (1735): nežinotas egzempliorius Prahoje [The Second Edition of Johann Behrendt’s Hymn Book Iß naujo pérweizdėtos ir pagerìntos Giesmių–Knygos and Prayer Book Maldų–Knygélos (1735): an Unknown Copy in Prague]. – Archivum Lithuanicum 22, 33–82.

Triškaitė Birutė 2021: Petro Gotlybo Milk aus verstos giesmės Prūsijos Lietuvos oficialiajame evangelikų liuteronų giesmyne: kiekybinis aspektas [The Hymns Translated by Peter Gottlieb Mielcke in the Official Hymn Book for Prussian Lithuania’s Evangelical Lutherans: Quantitative Aspect]. – Acta Linguistica Lithuanica 85, 98–116.

VLE XX: Visuotinė lietuvių enciklopedija [Universal Lithuanian Encyclopaedia] 20: Rėva–Salzuflen, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas, 2001.

Wackernagel Philipp 1990 [1870]: Das deutsche Kirchenlied 5: Von der ältesten Zeit bis zum Anfang des XVII. Jahrhunderts [German Hymns 5: From the Earliest Times to the 17^th Century], Hildesheim, Zürich, New York: Georg Olms Verlag.

Zinkevičius Zigmas 2008: Mažosios Lietuvos indėlis į lietuvių kultūrą [The Contribution of Lithuania Minor to Lithuanian Culture], Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas.

31

ZM V: Das „Zwischenmanuskript“ zum Altpreußischen evangelischen Pfarrerbuch 5: Obereigner bis Rzadtki [The ‘Interim Manuscript’ to the Old Prussian Evangelical Presbyterology 5: Obereigner to Rzadtki], auf der Grundlage der Sammlungen von F. Moeller bearb. von W. Müller-Dultz, R. Heling, W. Kranz, Hamburg: Selbstverlag des Vereins [für Familienforschung in Ostund Westpreußen e. V. Quellen, Materialien und Sammlungen zur altpreußischen Familienforschung (QMS)], 2014.

32