Cele trei vârste ale termenului

VLADIMIR LEITCHIK

Institutul de Stat al Limbii Ruse „A. S. Pușkin”

Apariția terminologiei cognitive a permis revizuirea practic a tuturor conceptelor acestei discipline științifice și, înainte de toate, a înțelegerii conceptului său principal — termenul. Numeroase definiții ale termenului ca mijloc de fixare a unei noțiuni speciale în sistemul de noțiuni, cu o definiție obligatorie sau facultativă, pot fi considerate depășite. Astfel de definiții prezintă termenul ca pe un fenomen mai mult sau mai puțin stabil, de natură statică. Între timp, aplicarea abordării cognitive examinează termenul ca pe un concept științific sau tehnic dinamic, capabil să se schimbe (să se dezvolte) odată cu extinderea cunoașterii și a cunoștințelor, adică a cogniției, așa cum o înțeleg E. S. Kubriakova și discipolii săi (Kubriakova și alții, 1996).

Primele abordări ale unei reprezentări dinamice a termenului și ale formării sale în procesul vorbirii (în text) au fost formulate încă înainte de aplicarea pe scară largă a științelor cognitive în lingvistică și terminologie — în manualul L. M. Alekseeva Problemele termenului și ale formării termenilor, în 1998. O definiție dinamică a termenului, mai detaliată, a fost prezentată în monografia L. M. Alekseeva și S. L. Mișlanova Discursul medical (2002), cu trimitere la un articol mai vechi al primei autoare: „Termenul trebuie înțeles ca o componentă a unui model dinamic al limbii, care îmbină dialectic un sistem stabil de semne și reinterpretarea sa constantă... Mai mult, termenul poate fi considerat un corelat specific al unei operații mentale care se desfășoară în conștiința cercetătorului; pe această bază, termenului i se atribuie proprietăți subiective, care reprezintă, în ansamblu, lumea subiectivă a creatorului său. Totodată, termenul este o categorie lingvistică universală, caracterizată prin proprietăți comune ale semnului lingvistic” (Alekseeva, Miș-

10

Владимир Лейчик | Три возраста термина

ланова 2002: 15). Комментируя эту развернутую дефиницию, следует подчеркнуть, что она связывает концепт термина как вербализованного научного или технического (специального) понятия с ментальным процессом, включающим как объективные данные, так и субъективное их понимание познающим человеком, причем и ментальный процесс когниции, и языковой процесс вербализации полученного знания совершаются в речи и закрепляются в языковых знаках.

În același timp, nu trebuie uitat că această înțelegere a termenului se înscrie pe deplin în paradigma cognitiv-discursivă contemporană, de largă aplicabilitate științifică, dominantă în științele cognitive și în valorificarea realizărilor acestora în majoritatea științelor umaniste. În denumirea paradigmei științifice dominante în prezent, ambele componente sunt importante. În primul rând, toate procesele mentale sunt orientate spre cunoaștere și acumularea de cunoștințe — științifice, tehnice, cotidiene —, adică au o funcție cognitivă. În al doilea rând, cunoașterea însăși și acumularea de cunoștințe au loc dinamic, în vorbire (în discurs), și nu prin examinarea statică a obiectelor de studiu. Cu alte cuvinte, potrivit celor mai recente observații, termenul poate apărea nu în cursul unei reflecții sau observații abstracte, ci în procesul de creare a unui act de vorbire (să ne amintim că, în urmă cu mai bine de zece ani, autorul acestor rânduri a împărțit toate textele științifice, tehnice și de afaceri în trei categorii: texte care folosesc termeni, de exemplu articole de sinteză, monografii și documente de afaceri; texte care fixează termeni, de exemplu dicționare și lucrări de referință; și texte care creează termeni, inclusiv articole de cercetare în care autorul își prezintă pentru prima dată rezultatele experimentelor, generalizărilor etc.). Tocmai în textele din cea de-a treia categorie (Leitchik 2002; Leitchik 2004) se nasc adesea termeni noi — de calități diferite, cu grade diferite de profunzime și precizie (de terminologicitate, de conținut și de volum al cunoștințelor și informației, ca să folosim cuvintele lui S. D. Șelov). Studierea diverselor procese de formare a termenilor prezintă un interes enorm pentru terminologul contemporan; aceasta va permite să vedem întreaga bogăție a cunoștințelor despre lume și despre noi înșine acumulate de omenire.

Totuși, înainte de a examina aceste procese, trebuie spus că ele trebuie corelate cu o concepție generală despre viața semnelor lingvistice în ansamblu. În această privință, trebuie să ne amintim că există destul de multe teorii care explică procesele lingvistice/de vorbire

Terminologija | 2007 | 14

11

din perspectiva paradigmei științifice contemporane. În special, în știința rusă, aceste chestiuni au fost studiate de prof. V. G. Tak. iar în Franța, Leo Guilbert a creat teoria neologiei (Guilbert 1975), distingând în cadrul ei o secțiune specială consacrată termenilor (néonymie), iar într-un articol publicat în Rusia a descris trei perioade din viața termenului: nașterea, maturitatea și moartea, în legătură cu anumite condiții despre care se va vorbi mai jos. Să adăugăm că V. V. Lopatin a consacrat o carte specială problemei nașterii cuvântului (Lopatin 1973); în etapa terminologiei tradiționale, V. P. Danilenko a scris despre crearea termenilor (Danilenko 1967; are și alte lucrări pe teme similare).

Așadar, se pot distinge trei „vârste” ale termenului: perioada nașterii, perioada maturității și perioada morții (dispariției). Dacă asociem această idee generală cu abordarea cognitivă a termenului, obținem, pe scurt, următoarea imagine.

Perioada (este vorba de o perioadă, nu de un act de o clipă!) nașterii termenului este strâns legată de procesul mental al cogniției, adică de apariția și procesul inițial de cunoaștere. Acest proces se declanșează atunci când omul asimilează realitatea obiectivă și interpretează subiectiv anumite fapte și fenomene. În acest timp, în conștiința omului se desfășoară vorbirea interioară, ale cărei particularități au fost descrise de L. S. Vîgotski și, mai târziu, de N. I. Jinkin. În creierul omului se formează, poate, imagini vagi sau chiar gânduri clare legate de anumite concepte speciale, însă acestea nu sunt încă pe deplin exprimate în cuvinte și propoziții ale unei limbi naturale. Verbalizarea conceptelor, analizată în lucrările lui N. F. Alefirenko și ale colegilor săi (de exemplu: Problemele verbalizării conceptelor...2003), conduce la crearea termenilor, care sunt tocmai concepte verbalizate.

Există mai multe tipuri de formare a termenilor.

Unul dintre cele mai răspândite tipuri este generarea termenilor în cursul expunerii unei anumite concepții a autorului. Așa s-a întâmplat, evident, la redactarea lucrării Prolegomene... a lui L. Hjelmslev (despre acest lucru se vorbește în cartea lui Iu. K. Lekomțev Introducere în limbajul formal al lingvisticii (Lekomțev 1983)).

Un alt tip este generarea termenilor în procesul comunicării. Un exemplu elocvent este oferit de V. P. Danilenko, care făcea trimitere la

12 Владимир Лейчик | Три возраста термина

Este un fapt cunoscut conversația dintre marii fizicieni Wolfgang Pauli și Enrico Fermi, când, la o conferință, discutau probabilitatea existenței în structura atomului a unor particule neutre mai mici decât neutronul; italianul E. Fermi a spus atunci: „Să-l numim [micul neutron] neutrino” (Danilenko 1977: 91–92).

Modalitățile de formare a termenilor sunt analizate în detaliu în manualul L. M. Alekseeva Problemele termenului și ale formării termenilor; în partea a doua a acestei cărți se arată că aceste modalități depind de caracterul explicării elementelor formale și de conținut ale „bazei generatoare a termenului”. Autoarea distinge tipul explicării formale și de conținut (aritmeticitatea mulțimilor matematice, solaritatea ochiului), tipul explicării formale (gödelianitatea eficientă a limbajelor [de la numele matematicianului Gödel], relația malțeviană [de la numele algebristului Malțev]) și tipul explicării de conținut (deductică – termen creat de V. A. Uspenski în studiul proceselor de demonstrație în lingvistică; principiul „încadrării” în construcții) (subliniem că toți acești termeni „imaturi” – terminoizi – au fost preluați de autoarea manualului din texte care expun teorii noi!).

În plus, există, după cum arată L. M. Alekseeva, un tip de explicare metaforică, în care, în conformitate cu procedeul general de utilizare a metaforei (cf. lucrările lui G. Lakoff, M. Johnson și ale altor cercetători contemporani), termenul este creat pe baza asemănării interne sau externe dintre cele mai diverse obiecte sau fenomene („stingerea” moleculelor, perturbarea plasmei de către câmp). Se observă o serie întreagă de variante de metaforizare în procesul de formare a termenilor.

Cunoașterea enunțurilor, expresiilor și denumirilor de referință joacă un rol important în crearea unor termeni noi. Ca urmare a metaforizării în denumirea obiectelor și fenomenelor recent descoperite, pot fi utilizați termeni deja cunoscuți (și nu numai termeni); apare polisemia în domeniul termenilor, care ulterior se transformă în omonimie semantică (sistem, structură, metodă, morfologie, informație și multe altele).

După cum vedem, termenii pot lua naștere în cursul expunerii unei concepții noi, precum și al consemnării și interpretării cunoștințelor acumulate. Cel mai adesea, termenul este creat în procesul comunicativ. În această privință, ideea nașterii termenului în text trebuie precizată: prin text tre-

Terminologija | 2007 | 14 13

buie înțelese nu doar operele coerente și încheiate; aici pot fi incluse și dialogurile, precum și discuțiile neterminate. Cu alte cuvinte, noțiunea de text generator de termeni devine destul de relativă.

În perioada nașterii termenului, acesta, după cum reiese din exemplele prezentate, este încă „crud”, uneori foarte imprecis; lungimea lui poate varia de la un singur cuvânt până la o construcție întreagă, alcătuită din mai multe cuvinte legate între ele în diverse moduri. Literatura descrie „termeni” care, în perioada creării lor, ajung să aibă până la 17 cuvinte (S. V. Grinev, R. Yu. Kobrin și alții).

Analizând astfel de unități lexicale, B. N. Golovin a propus să numim acești termeni „cruzi” (mai bine spus, „termonoizi”) termeni ai vorbirii, spre deosebire de denumirile mature ale conceptelor speciale – termenii limbii (Golovin, Kobrin 1987: 60–61). Conceptul termenilor vorbirii, dezvoltat în lucrările continuatorilor lui B. N. Golovin, nu a mai primit ulterior susținere și este menționat în prezent destul de rar. Cu toate acestea, specialiștii trebuie să consemneze existența unor diferențe semnificative între termeni în perioada creării lor și în perioada maturității.

Trebuie subliniat, de asemenea, că unii termeni și chiar grupuri întregi de termeni rămân „apanajul” anumitor cercetători și, din diverse motive, nu devin bunuri comune ale comunităților științifice și ale științei în ansamblu. La B. N. Golovin și N. A. Sliusareva, aceste denumiri au primit numele de terminologii de autor (de exemplu, Golovin 1981).

Este important de remarcat că nașterea unui termen duce adesea la crearea unui întreg cuib de termeni, bazați semantic și structural pe prima denumire apărută: robot (pe baza termenului inventat de K. Čapek), robotizare, robotică; informație (în a doua jumătate a secolului XX, în sensul precis consemnat în mai multe științe noi), informatizare, informatică, a informatiza și altele.

Apariția unor astfel de cuiburi arată că un anumit termen a intrat în perioada maturității. Cel mai adesea, acest lucru se întâmplă atunci când se conturează (în lucrările unui singur cercetător sau ale unui întreg colectiv științific de oameni care împărtășesc aceleași idei) o teorie coerentă, care interpretează un anumit „sector” al realității obiective sau subiective. Aceasta poate fi o teorie închegată, iar ea își găsește

14

Владимир Лейчик | Три возраста термина

întruchiparea sa într-un ansamblu de termeni care, în ultima vreme, a fost numit sistem terminologic (termosistem). Spre deosebire de terminologia care se constituie spontan (uneori pe parcursul unei perioade îndelungate), termosistemul este construit în mod conștient de autorii săi.

În alte cazuri, terminologia evoluează într-un sistem terminologic atunci când apare o teorie (concepție) nouă, capabilă să explice ansamblul faptelor dintr-un domeniu cunoscut al cunoașterii și/sau activității. Istoria științei consemnează câteva exemple de acest fel. Printre acestea se numără, în special, taxonomia animalelor și plantelor a lui C. Linnaeus, prin care ființele vii (și plantele) cunoscute din timpuri străvechi au fost încadrate într-o clasificare unică, cu mai multe niveluri, a genurilor, speciilor, subspeciilor și varietăților. După crearea taxonomiei lui C. Linnaeus, toate animalele, peștii, păsările și plantele descoperite ulterior au primit denumiri în conformitate cu sistemul binar de termeni adoptat (altă chestiune este că, în ultimii ani, taxonomia lui C. Linnaeus a fost supusă criticilor și se creează un sistem logic fundamental nou).

Al doilea exemplu, la fel de grăitor, este sistemul periodic al elementelor chimice, creat (în urma unui singur act de „inspirație”) de chimistul rus D. I. Mendeleev. Întreaga mulțime de substanțe cunoscute până atunci, întemeiată pe un principiu unic al diferenței dintre masele atomice (în prezent – pe un principiu oarecum diferit), a fost subordonată unui principiu comun, ceea ce a permis separarea substanțelor alcătuite dintr-un singur element chimic de amestecurile de elemente. Și, deși termenii existenți la acea vreme nu au fost înlocuiți, oamenii de știință au ajuns să cunoască diferența dintre cupru, argint, pe de o parte, și bronz, staniu (ca aliaje), pe de altă parte. În schimb, toate substanțele descoperite ulterior au început să primească denumiri sistematice (ca formă și motivație), de exemplu, după criteriul geografic: franciu, germaniu, seleniu – sau pe baza numelui de familie al unui om de știință ori al altei persoane cunoscute: curceviu, mendeleviu etc.

Un fapt extrem de interesant este legătura dintre maturizarea termenului și teoria pe care acesta o reflectă, dacă teoria respectivă nu s-a conturat încă sau se află în curs de formare. Documentele normative privind terminologia afirmă pe bună dreptate că nu este oportun să se procedeze la ordonarea și consacrarea termenilor în literatura de specialitate înainte ca teoria, conceptele

Terminologija | 2007 | 14

15

exprimate prin acești termeni să se stabilizeze (există chiar și punctul de vedere potrivit căruia o denumire sau alta poate fi încadrată în categoria termenilor autentici numai după elaborarea teoriei/concepției, iar până atunci astfel de denumiri ar trebui considerate terminoide).

Putem surprinde un ansamblu de cunoștințe în etapa formării sau a definitivării teoriei domeniului respectiv. Știința cunoaște perioade de destrămare a sistemului de cunoștințe. Acestea includ atât revoluțiile științifice ale lui T. Kuhn, cât și schimbarea cunoașterii fizice, descrisă în detaliu (situația de tranziție de la începutul și mijlocul secolului XX) (Мамчур 1975). Tot aici se înscrie și teoria economică a epocii noi a lui G. A. Yavlinsky, care nu poate fi considerată încheiată și, prin urmare, conține termeni „imaturi” (Лейчик 2003), dar tinde spre o etapă de maturitate – atât a teoriei înseși, cât și a termenilor creați și utilizați de autor.

O analiză detaliată a procesului de trecere de la denumirile inițiale ale obiectelor și fenomenelor cunoscute și descrise la consacrarea termenilor optimi pentru acestea este prezentată în două cărți cunoscute ale lui L. L. Kutina, consacrate formării în Rusia, în secolul XVIII, a unor științe precum fizica, geografia, geologia, astronomia și altele. Cărțile arată că, în etapa inițială a constituirii unei științe și a teoriilor care o explică, același obiect poate fi numit printr-o serie întreagă de termeni sinonimi (golf – golf – fiord – golfuleț...), care ulterior pot dispărea și, fapt de asemenea foarte interesant, se pot diferenția semantic, așa cum s-a întâmplat cu termenii menționați și cu mulți alții, care în acest caz s-au consacrat pentru porțiuni maritime de coastă diferite ca origine și structură.

Perioada de maturitate a unui termen poate fi destul de lungă, dar poate fi și destul de scurtă. Pot exista mai multe motive serioase pentru înlocuirea unui termen matur. În primul rând, oamenii de știință pot găsi un termen mai exact (sau, dacă preferați, mai scurt). În special, un termen nemotivat, de exemplu unul metaforic, este înlocuit uneori cu unul motivat (savantul ucrainean T. R. Kiyak consideră că termenii motivați au un avantaj față de cei nemotivați (Кияк 1988)). În al doilea rând, survine o perioadă de înlocuire a teoriei general acceptate într-un anumit domeniu al cunoașterii, iar oamenii de știință care elaborează o teorie nouă pot crea termeni noi, care servesc drept mijloc de verbalizare a noilor concepte științifice: a se vedea toți termenii din genetică începând cu

16 Владимир Лейчик | Три возраста термина

de la începutul secolului XX; în alte cazuri, ele folosesc și termeni „vechi”, dar cu un alt sens. Așa s-a întâmplat la schimbarea paradigmei științifice în sistemul științelor fizice, când fizica lui Einstein a înlocuit fizica lui Newton în descrierea domeniilor cunoscute: termenul masă a rămas, dar a primit o interpretare științifică cu totul nouă. La fel, în lingvistică, mulți termeni au rămas, dar în prezent sunt înțeleși cu totul altfel decât chiar la începutul secolului XX: vorbirea după publicarea Cursului lui F. de Saussure, discursul după răspândirea științei cognitive.

Dezvoltarea cogniției poate fi, în cele din urmă, cauza dispariției și a ieșirii din uz a termenilor și a unor întregi sisteme terminologice. Firește, aceasta se întâmplă atunci când o anumită teorie, concepție sau doctrină este recunoscută ca inadecvată (incorectă, lipsită de obiectivitate). Cu tot respectul pentru glossematica lui L. Hjelmslev,¹ inaplicabilitatea de facto a doctrinei sale la limbile concrete, recunoscută de majoritatea savanților, a dus la dispariția majorității termenilor originali, creați de acesta: cenemă, cenematică, pleremă, plerematică, interdependență, determinare, constelație etc. Practic, din întregul sistem terminologic al lui L. Hjelmslev s-au păstrat doar doi termeni: planul conținutului și planul expresiei, deoarece aceștia denumesc în mod adecvat concepte esențiale pentru lingvistică.

După formarea teoriei fizice a căldurii (pe baza aplicării metodelor cantitative de măsurare a temperaturii), a dispărut necesitatea folosirii termenului din secolul XIX și din multe secole precedente frig (conceptul de frig s-a integrat în scara de măsurare a temperaturii, cuprinsă în întregime de categoria căldurii), iar termenul frig nu mai apare nici măcar în textele care folosesc sau înregistrează terminologia. Aceasta nu înseamnă că morfemul „frig” a fost uitat; el s-a păstrat în termenii derivați agent frigorific, frigider etc., dar termenul frig poate fi considerat dispărut.

CONCLUZII

În concluzie, după examinarea succintă a problemei celor trei vârste ale termenului în lumina concepțiilor contemporane din terminologia cognitivă, trebuie să spunem că exemplele prezentate confirmă ideea că termenul reunește în sine trăsăturile unei unități statice, aparținând lexicului limbajelor de specialitate și servind la fixarea cunoașterii sub forma unui concept științific, tehnic,

Terminologija | 2007 | 14

17

economic sau de altă natură specializată, precum și trăsăturile unei unități lingvistice/de vorbire dinamice, care apare în vorbire (în procesul cogniției și al exprimării sale lingvistice) și se supune tuturor regularităților existenței elementelor limbii și vorbirii, și anume regularităților nașterii, maturizării și dispariției. Termenul este un concept verbalizat, integrat în sistemul cunoașterii. În acest sens, el îndeplinește întregul complex de funcții ale conceptului verbalizat, începând cu funcția de denumire (reprezentare) și încheind cu funcția semnificativă, adică funcția de desemnare a unei noțiuni de specialitate. În plus, nu trebuie pierdută din vedere funcția comunicativă: după cum s-a arătat, termenul se naște cel mai adesea în procesul discursului și devine o unitate deplină a cunoașterii de specialitate tocmai prin schimbul de informații între comunicatori individuali și colectivi, atunci când aceștia recunosc unei unități lingvistice (unui cuvânt sau unei sintagme) dreptul de a desemna sau exprima un cuantum de cunoaștere. În încheiere, să ne amintim cuvintele cunoscutei lingviste S. E. Nikitina, potrivit cărora termenul este numele unui conglomerat de sens (Nikitina 1987: 29). Trăsăturile de „nume al unui conglomerat de sens” sunt dobândite de termen în cadrul unui ansamblu de unități omogene care alcătuiesc terminologia, mai adesea sistemul terminologic, iar un asemenea ansamblu reprezintă, de asemenea, un conglomerat de cunoștințe, capabil să se dezvolte, să se perfecționeze și — în condițiile necesare — să dispară.

ЛИТЕРАТУРА

Алексеева Л. М. 1998: Проблема термина и терминообразования. Учебное пособие по спецкурсу, Пермь.

Алексеева Л. М., Мишланова С. Л. 2002: Медицинский дискурс: теоретические основы и принципы анализа, Пермь.

Головин Б. Н. 1981: Типы терминосистем и основания их различения. – Термин и слово. Межвузовский сборник, Горький, с. 3–10.

Головин Б. Н., Кобрин Р. Ю. 1987: Лингвистические основы учения о терминах, Москва.

Даниленко В. П. 1967: Как создаются термины? – Русская речь, 1967, №2, с. 57–64.

Даниленко В. П. 1977: Русская терминология: опыт лингвистического описания, Москва.

Кияк Т. Р. 1988: Мотивированность лексических единиц: качественная и количественная характеристика. Диссертация <…> доктора филологических наук, Москва.

Кубрякова Е. С., Демьянков В. З., Панкрац Ю. Г., Лузина Л. Г. 1996: Краткий словарь когнитивных терминов. Под общей редакцией Е. С. Кубряковой, Москва.

Лейчик В. М. 2002: Элементы терминоведческой теории текста. – Стереотипность и творчество в тексте, Пермь, с. 63–77.

Лейчик В. М. 2003: Несложившаяся терминология формирующейся области знания и деятельности. – Научно-техническая терминология, выпуск 1, с. 13–16.

18 Владимир Лейчик | Три возраста термина

Лекомцев Ю. К. 1983: Введение в формальный язык лингвистики, Москва.

Лопатин В. В. 1973: Рождение слова: Неологизмы и окказиональные образования, Москва.

Мамчур Е. А. 1975: Проблема выбора теории: К анализу переходных ситуаций в развитии физического знания, Москва.

Никитина С. Е. 1987: Семантический анализ языка науки: На материале лингвистики. Проблемы вербализации концептов в семантике языка и текста. Материалы Международного симпозиума, Волгоград, 22–24 мая 2003. В 2 частях. Тезисы докладов, Волгоград.

Guilbert L. 1975: La créativité lexicale, Paris.

Leitchik V. M. 2004: Elements of Terminological Text Theory. – Russian Terminology Science (1992–2002), Vienna, p. 368–386.

TRYS TERMINO AMŽIAUS TARPSNIAI

Remiantis naujausiais požiūriais, terminas apibūdinamas kaip statiškas specialiosios kalbos vienetas, atliekantis specialiųjų žinių fiksavimo funkciją, ir kaip dinamiškas vienetas, atsirandantis pažinimo procese kaip verbalizuota sąvoka. Bet kuris terminas savo gyvavimo laiku pereina tris tarpsnius. Pirmasis tarpsnis – termino atsiradimas (paprastai šnekoje (tekste)), kai jis dar gali būti netobulas (yra keletas terminų atsiradimo būdų). Antrasis tarpsnis – branda, kai terminas yra tam tikrą sritį atspindinčios terminų sistemos vienetas. Trečiasis tarpsnis – išnykimo laikotarpis, kai terminas išnyksta iš vartosenos (paprastai tai įvyksta, kai tam tikrą pažinimo sritį apibūdinančią teoriją pakeičia kita).

THREE AGES OF A TERM

In accordance with the modern views, a term is described as a static unit of a certain language for specific purposes that serves the function of fixation of specific knowledge as well as a dynamic unit that appears in the process of cognition as a verbalized concept. During its existence any term passes through three stages. The first stage is the birth of a term (usually in the process of speech), when it can be incomplete in its quality (there are several types of term-forming). The second stage is the period of adolescence, when a term is a unit of some terminological system that reflects certain sphere of knowledge. The third stage is a period of dying, when a term is excluded from the usage (as a rule that happens when the theory that described this particular sphere of knowledge is substituted by some other).

Gauta 2007-11-10

Владимир Моисеевич Лейчик

Государственный институт русского языка им. А. С. Пушкина (Москва)

Улица академика Волгина, д. 6, 117485, Москва, Россия

Эл. почта домашняя: [email protected]

Terminologija | 2007 | 14

19