LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, II LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

LUCRĂRI NOI DESPRE DIALECTELE LIMBII LITUANIENE

A. VIDUGIRIS

Insulele dialectale izolate, mici și pe cale de dispariție ale dialectelor limbii lituaniene de pe teritoriul RSS Bieloruse oferă materiale interesante și valoroase pentru dialectologia lituaniană; lingviștii sovietici le acordă multă atenție, deoarece aceste materiale aduc multă lumină asupra dezvoltării dialectelor limbii lituaniene și asupra problemei relațiilor lingvistice baltico-slave. O parte din aceste materiale a fost deja publicată de lingviștii noștri¹; în acest volum de studii este inclus un articol și câteva texte, iar descrieri separate ale acestor dialecte sunt pregătite pentru tipar. Despre aceste dialecte apar lucrări și în străinătate. De această dată se dorește atragerea atenției asupra lucrărilor lingviștilor norvegieni, profesorii academicieni O. Broch și Ch. S. Stang.

Profesorul Ch. S. Stang de la Universitatea din Oslo a publicat primele cercetări importante despre limba lituaniană și dialectele acesteia cu câteva decenii în urmă². Aproximativ în aceeași perioadă, a cules materiale și în satul Zasečiai din actualul raion Zietela (Diatlovo), RSS Bielorusă, unde pe atunci mai erau destui oameni vorbitori de lituaniană. Rezultatele acelor cercetări sunt publicate acum.³ Se poate spune că aceasta este prima descriere a dialectului lituanian din raionul Zietela.

Este adevărat că informații despre gramatica și fonetica dialectului din Zietela, precum și câteva texte (care au astăzi doar valoare istorico-comparativă) au fost prezentate de E. Volteris, care a vizitat locul încă din 1888.⁴ Mai târziu, în jurul anilor 1928–1929, a vizitat acest dialect lingvistul eston P. Aruma, care a transcris și a publicat un mănunchi de texte dialectale însoțite de comentarii și explicații gramaticale.⁵ Dar P. Aruma a prezentat acele observații gramaticale despre dialect fără o sistematizare. Așadar, articolul de 30 de pagini al lui Chr. S. Stang, care expune sistematic cele mai importante particularități fonetice și morfologice ale dialectului din Zietela, este de o importanță considerabilă.

¹ J. Senkus, Kai kurie Lazūnų tarmės ypatumai. — „Lietuvos TSR Mokslų akademijos Darbai“, Serija A, 1, 183—194, Vilnius, 1958.

² Chr. S. Stang, Die Sprache des litauischen katechismus von Mažvydas, Oslo, 1929; G. Gerullis ir Chr. Stangas, Lietuvių žvejų tarmė Prūsuose, Kaunas 1933.

³ Chr. S. Stang, Die litauische Mundart von Zasėčiai im Gebiet von Wilna. — „Norsk Tidsskrift for Sprogvidenskap“, Bind XVIII, S. 171—201 (1958).

⁴ E. Wolter, Die Litauer im Kreise Slonim, Gouv. Grodno. „Mitteilungen der litauischen litterarischen Gesellschaft“, 4, 166—169, Heidelberg (1899).

⁵ P. Arumaa, Litauische mundartliche Texte aus der Wilnaer Gegend, 41—53, 68—75, Dorpat, 1931.

239

Satele Zasečiai și Pagiriai din raionul Zietela, unde și astăzi mai pot fi întâlniți oameni din generațiile mai vârstnice care vorbesc lituaniana, formează insula lingvistică lituaniană situată cel mai la sud față de granița republicii noastre. Originea ei este explicată în moduri diferite de către cercetători. Unii îi consideră pe lituanienii din această zonă drept martori ai vechiului teritoriu etnografic baltic din sud, alții îi consideră veniți de altundeva. De exemplu, E. Volteris considera graiul din Zietela drept un grai al vechilor prusaci (iatvingi?) veniți de altundeva și lituanizați. La fel ca alți autori, și Volteris își întemeiază demonstrația mai ales pe pronunțarea sunetului ž în locul lui ž din lituaniana literară în cuvintele: ža˙šs ~ žąsis, žver˙is, bazn˙˙ča⁶. Chr. S. Stangas respinge această opinie. În opinia sa, sunetul ž poate fi considerat o trăsătură a limbii prusace numai în cuvântul za˙sis, iar în celelalte cuvinte sunetul a apărut, cel mai probabil, sub influența limbii belaruse. Prin urmare, graiul din Zietela este pur lituanian și se deosebește de limba literară în același fel ca și celelalte graiuri. Din câte știm, sunetul ž în locul lui ž din lituaniana literară apare și în alte câteva locuri. De exemplu, în raionul Varėna, în împrejurimile localității Kabeliai, în satul Ašašninkai (pronunțat Asašnykai; denumit oficial Antrieji Kabeliai), majoritatea oamenilor din generațiile mai vârstnice pronunță aproape întotdeauna ž și s în locul sunetelor ž și š: zu˙sis, šitas, žemė, salis, sasį, žuvis, asariukas. Și J. Otrębskis⁷ înclină să considere acest fenomen o rămășiță a substratului iatvingian în graiurile lituaniene, deoarece localitățile menționate se află tocmai pe teritoriul locuit odinioară de vechii iatvingi⁸.

În secțiunea de fonetică, Ch. S. Stangas prezintă observații interesante despre istoria sunetelor. e deschis după l devine a: kãula˙~kiaulė, kumelã⁹. Diftongii ie și uo se scurtează în prepozițiile prīg, nūg. Atrage atenția schimbarea fonetică din cuvintele: jū˙ško, jū˙škodama, rū˙šutai (alături de ji˙ško, ri˙šutai). Alternanța lui v bilabial cu j se întâlnește în cuvintele: sa sajĩm, sa tajĩm(p), alături de tavim, savim, tavip etc.

Morfologia graiului este descrisă mult mai pe larg. Trăsăturile principale ale sistemului de flexiune a cuvintelor se desprind din paradigmele prezentate pentru declinarea celor mai importante substantive și adjective și conjugarea verbelor. După cum se știe, graiul din Zietela a păstrat numeroase forme arhaice ale cazurilor, de exemplu: singular dativ prīg árkli, lig vãndini, singular adeziv katei̇p || kateip, kãulãip, dūkterei̇p || dūkteip, veršip, veršėp, žmogi̇p, singular alativ namõp, gaidõp, plural ineziv: pūodwosa, veršwosa, gaidwosa, šãniwosa, šuni˙sa (alături de šunuos), bó bosa, rankosa, aki˙sa, dual nominativ și acuzativ dù gaidù, veršù, žmogu, šunù, dvi bóbi, marì, akì, nakti, dùkteri.

⁶ E. A. Volter, Urme ale vechilor prusaci și ale limbii lor în gubernia Grodno. — „Buletinul secției de limbă și literatură rusă a Academiei Imperiale de Științe”, vol. ХУІ, fasc. 4, 151—160, Sankt Petersburg, 1912.

⁷ J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, 1, 24,352—354, Warszawa, 1958.

⁸ Pronunțarea: žusis apare și în alte locuri, de exemplu la Lazūnai (cf. J. Otrębski, op. cit., p. 24) și la Vėliūnai (raionul Dūkštas). E drept, pronunțarea žusis la Vėliūnai ar putea fi pusă la îndoială, deoarece a fost consemnată de la singurul reprezentant al graiului care vorbea lituaniana (ceilalți nu mai știau lituaniana; vezi materialele culese în 1955 de expediția dialectologică a Institutului Pedagogic de Stat din Vilnius).

⁹ Exemplele sunt prezentate în principal în transcrierea din „Programul de colectare a materialelor pentru atlasul limbii lituaniene”. Au fost păstrate doar rarele variații de transcriere aprobate în comentariile originale, de exemplu, gaidėi și gaidžėi, bū˙čap, jôčep etc.

240

Particulară este terminația de instrumental singular feminină, comună tuturor tipurilor de teme -ai, sau -ei: sa bõbai, kàulai, dukterái, katèi, marčiai, akái, nakčiai (alături de nakčà). Este păcat că autorul nu și-a exprimat opinia cu privire la originea acestei terminații.

Flexiunea substantivului are și elemente mai noi. O terminație recentă este cea de dativ plural masculin, comună tuturor tipurilor de teme -mi: púodami, langámi, veršámi, gaidámi, sunámi, bóbomi.

Substantivele cu temă în -i și unele substantive cu temă consonantică au trecut la temele în -ė la nominativul plural: ãkės, nãktės, dãntės, dùkterės, šùnės (alături de šunẽ, dantẽ).

Este interesant pluralul cuvântului žmogus: žmõgai, žmõgų, žmõgámi, žmõgis, žmõgais, žmõguõs (alături de žmõnės, žmõnų etc.).

Terminația caracteristică a nominativului plural al adjectivelor este -i: laukìni, mõlini. Aceasta arată că este mai veche decât terminația din lituaniana literară -(i)ai. Păcat doar că autorul nu a prezentat terminații pronominale analoge, atât de frecvente în graiul satului Zasečiai: katri, kuri, toki, koki, nėkoki „unii oarecare”, iti, tì alături de itie, tie. Pentru formarea superlativului adjectivelor se folosesc mijloace slave: gãeras, gerãšnis, náigeráusis, áu(k)štas, au(k)štãšnis, náiau(k)štasnis. Adverbele se gradează în mod foarte asemănător: gerãi, gerèst, náigerèst, náigeráusa, náigeráust; dáug, dáug (el)is, dáugèst, náidáugáusa, dáugãust. Formele cu -(i)ausia, consemnate de Chr. S. Stangas, se mai întâlnesc astăzi foarte rar în graiul din Zasečiai.

Trebuie menționate formele identice ale genitivului și acuzativului singular ale pronumelor personale: manè, tavè, savè, precum și formele identice ale dativului și instrumentalului plural mùmi, jùmi. Formele de nominativ singular și plural ale persoanei a treia sunt: ãnas, anà, ãniės (alături de ãni's, ãnes). Pentru sensul de ineziv singular, autorul dă o singură formă a pronumelui interogativ, și anume: kame. Astăzi, alături de această formă, este mult mai des folosit în același sens pronumele kur?: kùr tù bùsti (gyveni)?, kùr dabàr tavà dùktė? Dar pentru a exprima direcția de mișcare se folosește întotdeauna ilativul acestui pronume kanà?: kanà tù važiuosi nakčiai?, kanà tù aimi, bù:k ča. De limba literară se deosebește și pronumele demonstrativ it-sàik, ìtoi, foarte caracteristic și altor graiuri învecinate cu cel din Zietela, de exemplu celor din Lazūnai, Rodūnė, Varanavas etc.

Numeralele se deosebesc doar prin câteva amănunte, de exemplu, în locul numeralului ordinal antras, graiul folosește cuvântul kìtas, iar prima rădăcină s-a păstrat numai în numeralul compus pusõntro, pusẽntro. Se folosesc frecvent numerale colective: dvẽitas, trãitas, kãtvertas, penkẽtas, septì-netas.

Ch. S. Stangas acordă mai multă atenție verbului. Autorul încearcă să explice istoric apariția unor forme verbale. De exemplu, el explică apariția formelor de persoana I singular a trecutului ale verbelor variau, statiau, gaudau, skaldau prin influența analogică a celorlalte persoane. În privința labialei surde -b sau -p (bùčap, jòčep, aičap, vėsčep), care se atașează adesea formelor de persoana I singular ale modului condițional, autorul încearcă, cu prudență, să o identifice cu b(ы) din belarusă b(ы). Totuși, în privința formelor cu -pė (aičepė, bučapėgi, gulčepės), pe care, potrivit ipotezei sale, le consideră contrare acestei explicații, nu trage o concluzie fermă.

Autorul descrie pe larg modul imperativ. În graiul din Zietela, acest mod se formează cu sufixul -k. Singurul exemplu fără sufixul k este a(i)mà (o veche formă atematică de indicativ), care mai este folosită uneori ca imperativ. Terminația tipică a persoanei a II-a plural este -t, dar uneori se spune și cu

241

-ți! mergeți, lucrați. Formele de imperativ formate de la infinitive scurte ale verbelor din lk. se pronunță cu a, e prelungite: vėsk, mesk, kašk, rašk. În rest, vocala -i, dispărută pretutindeni după -k, se păstrează înaintea particulei -g (palaukig) sau când este accentuată (gulki).

Chr. S. Stang a reușit să consemneze mult mai multe și mai variate exemple cu participii gerunziale decât se folosesc acum în dialectul din Zasečiai, de pildă žmogus numirė dirbdami, dirbdamą (-mõs, mos); berniukas nugrivo nug árklo jodami (jodamõs, jodamà).

Autorul a consemnat un material foarte bogat și valoros despre formele reflexive. Au fost culese multe exemple cu particula reflexivă accentuată, anume: prezent, pers. a III-a sg. sėdasi, stojasi, randasi, stovisi; trecut, toate persoanele sėdáus, sėdáís, sėdomės, sėdotės, sėdosi, stojosi, radosi, laidost, gulėsi; viitor, stosios, sėsios, rašis, laisis; imperativ stokis, stokitės, gulki, gulkitės, sėskis, sėskitės; condițional gulčapės, šešcapės, juokčapės, skuscčapės, stocapės; infinitiv stotis, sėstis, gultis, rastis, laistis. În ceea ce privește vocala finală a formelor reflexive de condițional, pe care Chr. S. Stang o notează pretutindeni în descrierea sa cu semnul ė, trebuie adăugat că în dialectul din Zasečiai aceasta se pronunță în diverse feluri: ė, iė, ię, i:.

În afară de una sau alta dintre observațiile deja menționate, autorului i se mai pot reproșa unele inconsecvențe de transcriere (multe dintre ele se văd în exemplele prezentate mai sus). Este adevărat că o parte dintre aceste variații se explică prin marea diversitate a limbii vorbite de lituanienii din Zietela. O altă parte ar putea să nu fie nici ea din vina autorului, de pildă notarea neuniformă a lungimii în diftongi: ver.šis, vėr.su, dar veršip (p. 183) și altele.

Totuși, aceste aspecte sunt relativ neînsemnate și nu diminuează câtuși de puțin valoarea întregii lucrări. Întrucât dialectul lituanian din Zietela își trăiește ultimele zile, oamenii uită din ce în ce mai mult limba lituaniană de la un an la altul, astfel încât astăzi nu se mai pot auzi multe dintre formele consemnate de Chr. S. Stang. În acest sens, lucrarea lui Chr. S. Stang este un fel de monument al acestui dialect. Este doar păcat că autorul nu a adăugat texte, dintre care, după cum se poate presupune, a consemnat destul de multe.

* * *

O altă lucrare, mai amplă ca număr de pagini (71 de pagini în total), examinează dialectul dzūkian al lituanienilor din împrejurimile localităților Žirmūnai și Bastūnai, raionul Rodūnė din RSS Bielorusă. Autorul ei este Olaf Broch, cunoscut în lumea lingviștilor ca un excelent fonetician, cu multe merite în filologia slavă. Acum, și lingviștii lituanieni au primit o lucrare a acestui veteran al științei, care are deja peste 90 de ani¹⁰.

În descrierea sa, O. Broch folosește materialul cules de el în 1895, când întreaga regiune era încă mult mai lituanizată. Autorul menționează că a vorbit în lituaniană cu țăranii de pe moșia Aradnõs (adică Horodno), care știau să vorbească și „po-prostu”, adică în bielorusă, și înțelegeau rusa și poloneza. În satul apropiat Lapótiškiai, oamenii vorbeau o limbă mixtă. De asemenea, satele Grubėnai, Puodžiai, Piaradnys și Zaniūnai erau lituaniene. Așadar, observațiile lui O. Broch sunt foarte valoroase pentru cunoașterea istoriei locuitorilor acestei regiuni. De exemplu, apsi-

¹⁰ O. Broch, Zum Litauischen südlich von Vilna. — „Norsk Tidsskrift for Sprogvidenskap“, Bind XIX, S. 1–71 (1958).

242

După ce au vizitat această regiune la peste 60 de ani distanță, adică în 1957—1958, se poate observa deja o imagine diferită. E adevărat, bătrâni care știu lituaniana mai pot fi întâlniți și astăzi în aproape fiecare sat din raionul Rodūnė. Satele compact lituaniene se află între Rodūnė și satul Pāditvis (spre sud), iar între Rodūnė și satul Plikiai au început, într-o anumită măsură, să se bielorusizeze satele lituaniene (în împrejurimile Žirmūnai, spre est). Plikiai este și el încă un sat în întregime lituanian. Dar, cu excepția acestor împrejurimi, în alte locuri predomină deja limba bielorusă, deși oamenii se consideră adesea polonezi.

Trebuie spus că O. Broch a fost mai preocupat să arate interacțiunea dintre limbile lituaniană și bielorusă din punct de vedere fonetic.¹¹ În legătură cu această chestiune, intenționa să scrie un studiu amplu. Însă chiar primii pași ai cercetării i-au arătat autorului că o asemenea lucrare necesita mult mai mult timp. Continuarea activității autorului a fost împiedicată de război și de schimbările politice din această regiune. Autorul spune că nu s-ar fi pregătit să publice materialele sale despre acest grai dacă nu ar fi fost încurajarea și sprijinul lui Ch. Stang. Totuși, în pofida caracterului incomplet și fragmentar al materialelor adunate și a greșelilor întâlnite, descrierea graiului conține multe elemente de mare valoare. În primul rând, autorul a consemnat foarte bine un număr considerabil de texte (circa 12 pagini în total) în acest grai, ceea ce conferă descrierii o valoare deosebită. Informatorii sunt Jonas Kurauskas (din Lapotiškiai) și Vikentas Jurčys (Jurczis, localitatea de reședință nu este indicată). Textele cuprind trei povești populare, două cântece și câteva fragmente de vorbire populară.

Întrucât autorul s-a concentrat în principal asupra foneticii graiului, textele au fost transcrise cu o precizie extraordinară, fiind consemnate chiar și nuanțele foarte subtile. Se întâlnesc ceva mai multe variații în notarea accentului tonal. Însă comentariile la texte, pregătite cu multă grijă, înlătură multe îndoieli și neclarități.

După texte sunt prezentate cele mai importante trăsături ale flexiunii substantivelor și verbelor. Graiul nu se remarcă nici prin caracterul arhaic al formelor, nici prin procedee de formare mai rare. El are mult mai puține particularități interesante decât, de pildă, graiurile din Zietela sau Laz(d)ūnai.

O imagine a sistemului de flexiune al graiului se poate obține din următoarele aspecte caracteristice prezentate de autor. Desinența dativului singular este, ca și în Zietela, fără i̇ kraštu, svėčiu. În plus, în grupurile nominale încremenite cu prepoziții se întâlnesc și exemple cu desinențe vechi: ik̇_ pačám vākari, ik̇_ abėdi. Cuvântul vōgts este folosit cu două rădăcini, vōg- și vūg-, ale căror forme de genitiv și dativ singular coincid: vōgo arba vūgo. Adesea, s-ul desinenței locativului plural se pronunță dur, fără palatalizare: katėsè, širdzìsè, seserosè, geruosè, gerosà.¹²

Accentul dativului plural ar trebui privit cu spirit critic: arklām, svėcām, vogām, vagām, su’nām alături de su’nām, deoarece, de exemplu, la Plikiai și în zona Pelesas se aude mai des spunându-se arklām, svėcām.

¹¹ Cf. O. Broch, Despre un grai bielorus din regiunea de la sud de Vilna. — „Zeitschr. f. sl. Phil.“, Bd. XXVI, S. 1—46.

¹² Transcrierea acestor exemple folosită de autor nu coincide cu transcrierea noastră. Autorul marchează pretutindeni muierea vocalelor, chiar și înaintea vocalelor anterioare. În transcrierea sa, semnul æ echivalează în acest caz cu a-ul transcris de noi; cf. formele consemnate în timpul expediției Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană: rūguosà, žeirosa (în cenușă).

243

Vechea terminație a substantivelor cu temă consonantică s-a păstrat la genitivul singular și la nominativul plural al unor substantive: dukterės, akmenės, piemenės (alături de akmenė, piemenė), seserės, šunės, dukteres, seseres, šunes.

Formele de dual sunt rare: du kraštu, dar dvi dukteres.

Declinarea adjectivelor este aproape la fel ca în celelalte graiuri, cu excepția instrumentalului singular, unde în locul terminației -u se întâlnește uneori -um, de exemplu: gerum, gerim, alături de saldù, didelù.

Genitivul singular al pronumelor personale se deosebește de acuzativ prin intonație: nuk, tavī, savī, manī și manì, tavì, savì, iar dativul plural de instrumental — mai ales prin locul accentului: mūmi, jūmi și mumì(m), jumì(m).

Terminația instrumentalului singular al pronumelor demonstrative și, în parte, al celor interogative și relative este -uom la masculin: tuom, jitiom, juom, huom, iar la feminin -uoi: tuoi, jitiuoi, juoi.

Formele prescurtate ale genitivului singular al pronumelor posesive sunt foarte frecvente: mā, tā, sā alături de māno, tāvo, sāvo.

Numeralele diferă puțin de cele din alte graiuri. Formele de locativ ale numeralelor, devenite adverbiale, sunt caracteristice graiului: penkuose, septiņuose, aštuoniuose, dešimcet, vienuolikos, dvi-likoi. Ele sunt folosite, după cum observă autorul, cu sens de nominativ, atât independent, cât și în acord cu substantivele, de exemplu penkuose žmonių.

Verbul prezintă, de asemenea, unele trăsături arhaice. Modul condițional se formează diferit față de lk.: suktāu, suktum sau suktai, suktū, verstāu, verstāi sau veršt, verstūm, verstūt, mi·lbūt sau mi·lb·tūr¹³.

Sunt atestate următoarele forme ale verbelor atematice și contaminate: jėdmi, liekmi, liekmi, liekma, miegmù, miegmì, niēšt. Atrage atenția verbul sēc, pe care autorul îl presupune a fi un infinitiv apărut în notițele sale din cauza unei greșeli de scriere, în loc de sėdėti (pronunțat sėdėc). Însă folosirea acestui cuvânt arată că este o formă de persoana a III-a a prezentului, apărută, cel mai probabil, prin scurtarea cuvântului sėdzi. Exemple cu sēc în acest sens se întâlnesc destul de des în districtele Rodūnė, Varanavas și Jūrotiškės: ānas sėdės ir sēc prie langēlo (satul Plikiai); an kèlmo sēc ir lāuka (satul Paditvis); Ānas sėdàs ir sēc ir nė sù kuoj nēi.tarija (Lazūnai).

Sunt oferite multe exemple de infinitive folosite cu terminația er: dži·ce, jėsce, dzi·gce, aukce, bėkce, likce, mī·kce.

După cum s-a menționat, O. Broch acordă o atenție deosebită foneticii graiului. El descrie fiecare sunet al graiului, îl caracterizează pe scurt și prezintă variantele acestuia, abordând adesea chiar și formarea fonemelor din punct de vedere fiziologic. Așadar, din acest punct de vedere, descrierea de către O. Broch a graiului lituanian dzūkian din partea estică a districtului Rodūnė este utilă nu numai dialectologilor, ci și tuturor celor interesați de fonetica limbii lituaniene.

Tot aici autorul oferă numeroase exemple de vocalism și consonantism, din care se poate stabili locul graiului descris în sistemul graiurilor limbii lituaniene. Sunetele lk. ą, ę au devenit u’, i’ în grai: krāštu, kāti, žū’sis, ti·šù, tu·soū, gri·žù, iar diftongii mixti am, en s-au păstrat: žvāngęs, pāšraṅgou, vānc.

¹³ Nu se poate fi de acord cu autorul că ē după l dur s-ar întuneca complet până la ō. Din câte se știe, în acest grai ē după l devine doar o vocală de rând median: e: kalbēk, ci·lēk (Plikiai).

244

Diftongii au cu accent circumflex (și, totodată, cei neaccentuați) devin ou în acest grai: roudóna, poũkštė, groũsmas gradžou. Lui e din alte graiuri, aflat la începutul cuvântului, îi corespunde au în acest grai: ágłb, ãžeras, alkū’nė, arãlis, akė̃s, ãina.

i-ul dur (transcris ł) apare în acest grai în locul lui u în prefixele nbł-, žbł-, sbł (nbłvedė, žbłman’, žbłspirė, sbłsmušė), în locul lui ė după l (in žolb’s, dairgėlb’s, dukrãlb’s, mi’lól’c’) și în cuvintele de origine slavă: šłubkas, mùslijo. Graiul întărește și r după alte consoane decât l: turù, nórus, rãtas (rar), ragė̃.

Autorul observă că graiul dzūkizează, adică transformă consoanele t și d dinaintea lui i și ie în africatele c, dz: nakės, ci’l’c’, širždžis, cieh, džiėdas. Însă această transformare nu are loc înaintea lui i’ apărut recent, de exemplu, štiedži (a mâncat).

O. Broch acordă, de asemenea, un spațiu considerabil accentului și intonației graiului. Autorul observă pe bună dreptate că vorbitorii graiului nu disting adesea, în pronunția lor, între intonația circumflexă și cea ascuțită, deoarece pronunță silaba accentuată uniform, fără ca vocea să urce sau să coboare. Se întâmplă ca vorbitorii graiului să pronunțe o intonație circumflexă în locul celei ascuțite; de aceea, în însemnările din 1895 chiar ale celui care a consemnat formele, adică ale autorului, apar notații ale intonației care nu corespund celor din lk.; asemenea diferențe apar și între cuvintele aceluiași grai, de exemplu: viezdėk, gĩvas, džĩksta, parãijo, parãia, parãj, tõi, tõi, saldžói, Li tõi (pp. 28—29), tõm, saldžõm, gerõm, gerõm (p. 26), žmogùm, su’nùm, su’nãm,su’nãm (pp. 22—23), dukterim (p. 24).

Pe lângă variațiile de accent menționate, descrierea conține și numeroase alte inconsecvențe de transcriere. De pildă, pentru a reda gradele de reducere ale lui o neaccentuat, autorul folosește mai multe semne: ɔe, oe, ə, ǝ: negalė́jǝ, pàłkǝ (p. 55), ãrkło (p. 20), alături de ãrkło, pàłkǝ. Prin urmare, este cât se poate de firesc ca strădania autorului de a consemna toate variațiile limbii vii și nuanțele pronunției (pentru care autorul merită o mare apreciere) să-l fi condus la un sistem de transcriere complicat, care nu ne este întotdeauna clar și ușor de înțeles. Așadar, această lucrare trebuie folosită cu prudență și discernământ.

Cu toate acestea, în pofida neajunsurilor menționate și a altora, lucrarea lui O. Broch despre graiul dzūkilor de sud reprezintă o contribuție importantă și valoroasă la știința dialectologiei lituaniene.

LUCRĂRI NOI DESPRE GRAIURILE LITUANIENE

А. Ю. ВИДУГИРИС

Rezumat

Această prezentare oferă o trecere în revistă a două lucrări despre graiurile limbii lituaniene, semnate de renumiții lingviști norvegieni, profesorii și academicienii O. Broch și H. S. Stang.

În primul rând, este caracterizat articolul lui H. S. Stang „Die litauische Mundart von Zasėčiai im Gebiet von Wilna”, publicat în revista norvegiană de lingvistică „Norsk Tidsskrift for Sprogvidenskap”, vol. XVIII, p. 171–201. În prezent, localitatea menționată face parte din raionul Diatlov (Zietela), regiunea Grodno, RSS Bielorusă.

245

În continuare, este rezumată a doua lucrare a lui O. Broch, „Zum Litauischen südlich von Vilna”, publicată în aceeași revistă, vol. XIX, p. 1–71, în care este descris graiul lituanienilor din sud (dzukii), care locuiesc în raionul Radun, regiunea Grodno, RSS Bielorusă.

Întrucât, în ultima vreme, limba lituaniană din localitățile menționate este asimilată într-o măsură considerabilă de limba belarusă, descrierile acestor graiuri prezintă un mare interes pentru dialectologia lituaniană și lingvistica comparată.