LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXX (1993)

PERIFERINĖS LIETUVIŲ KALBOS TARMĖS

O CARTE PREȚIOASĂ A UNUI ILUSTru FIU AL ȚINUTULUI NOSTRU

Recent, de la lingvistul moscovit, slavistul și renumitul cercetător al limbii bulgare, doctor în filologie Grigorij Venediktov, a sosit pentru lingviștii lituanieni (mai exact, pentru istoricul limbii, dr. A. Sabaliauskas) un transport de cărți cu dedicații în lituaniană („Limba literară bulgară în epoca Renașterii”¹ și „Studii bulgaristice”²).

Dintre aceste două cărți, prima este mai interesantă și mai accesibilă pentru cititorul nostru, însă a doua, mai exotică, scrisă în bulgară, este prezentată chiar de autor într-o carte poștală cu urări de Anul Nou astfel: „Am primit din Bulgaria doar câteva exemplare ale cărții «Българистични студии». Vă trimit poate singurul exemplar ajuns în patria mea, Lituania. Al dumneavoastră, G. Venediktov”.

Omul de știință, care vorbește și scrie frumos în lituaniană, s-a născut și a crescut în nordul Lituaniei, nu departe de Obeliai, a urmat școala primară locală, iar în deceniul al cincilea a absolvit liceul la Vilnius. De aceea, autorul spune în glumă că a învățat mai întâi lituaniana și abia apoi rusa. După ce a absolvit studiile de slavistică la Universitatea din Moscova, s-a consacrat bulgaristicii. În prezent, G. Venediktov este autorul multor cărți și unul dintre cei mai renumiți cunoscători ai istoriei limbii bulgare din fosta Uniune Sovietică. Obiectul cercetărilor sale îl constituie problemele formării și normării limbii bulgare comune în perioada renașterii naționale. A analizat deja multe dintre aceste probleme în volumul de articole „Din istoria actuală a limbii literare bulgare”³.

Lituania și Bulgaria sunt legate de numeroase paralele istorice și de alte relații reciproce directe sau indirecte. Ambele sunt state din Europa Centrală și ambele au început să se elibereze de sub jugul străinilor în secolul al XIX-lea: bulgarii de sub stăpânirea turcească și opresiunea spirituală greacă, iar lituanienii de sub Rusia țaristă și jugul spiritual polonez. Așa cum în Lituania limba polonă era considerată în mod obișnuit limba științei, literaturii și religiei, tot astfel în Bulgaria aceeași funcție o îndeplinea limba greacă. Patriarhul renașterii naționale lituaniene, J. Basanavičius, a lăsat urme importante în cultura renașterii ambelor popoare, bulgar și lituanian. Renumitul cercetător al limbii și folclorului bulgar J. Venelin a încercat încă din 1825 să numere și locuitorii Lituaniei după naționalitate. În luptele din 1877–1878 pentru eliberarea Bulgariei de sub jugul turcesc, numeroși lituanieni și-au dat viața de partea rușilor și bulgarilor. Acest lucru se vede din

¹ Венедиктов Г. К. Болгарский литературный язык эпохи возрождения. Проблемы и выбора диалектной основы. М., "Наука", 1990. 206 с.

² Венедиктов Г. Българистични студии. София. 1990. 242 с.

³ Венедиктов Г. К. Из истории современного болгарского литературного языка. София. 1981. 270 с.

218

numele apărătorilor trecătorii balcanice de la Șipka și al cărților de rugăciuni lituaniene rămase în muzeul din Șipka⁴.

Pe lângă paralelele din istoria popoarelor lituanian și bulgar, există și numeroase deosebiri, determinate de condițiile specifice ale dezvoltării lor. Merită amintit că Bulgaria este patria limbii slavone bisericești vechi, numită și bulgară veche. Scrierea a fost adaptată limbii bulgare în secolul al IX-lea de către creștinătorii Bulgariei, călugării greci Chiril și Metodiu.

După ce au îndurat aproape cinci secole de opresiune turcească, bulgarii și-au dezvoltat mai devreme imunitatea la rezistență și s-au ridicat în luptă pentru limba maternă și libertate. Același imperiu țarist, care urmărea să stăpânească întreaga lume slavă și îi ajutase pe bulgari să se elibereze de sub jugul turcesc, și-a rezervat dreptul de a patrona cea mai mare parte a Bulgariei și de a continua să asuprească poporul lituanian.

Citind lucrările lui G. Venediktov despre formarea limbii bulgare comune în perioada renașterii naționale, putem găsi numeroase analogii (precum și deosebiri) cu istoria mișcării naționale lituaniene. Până la începutul secolului al XIX-lea au predominat lucrările cu conținut religios, scrise în slavona bisericească veche (sau bulgara veche). Primele manifestări ale literaturii laice apar la sfârșitul secolului al XVIII-lea, iar de la începutul secolului al XIX-lea încep să apară tot mai multe cărți laice, scrise în dialectele bulgare actuale (estice sau vestice). În toate acestea este trezită activ conștiința de sine bulgară și este susținută necesitatea limbii materne. În același timp apar tot mai multe lucrări lingvistice și se desfășoară o dezbatere asupra bazei pe care ar trebui să se formeze limba bulgară comună. În 1835 apare prima gramatică tipărită a limbii bulgare, realizată de N. Pilskis. În același an a început să funcționeze la Gabrovo prima școală cu predare în limba maternă. În 1844 a început să fie tipărit primul ziar bulgar. În 1865 a apărut la Sankt Petersburg primul dicționar al limbii bulgare, alcătuit de N. Gerov. Cea mai intensă mișcare națională a durat din 1860 până în 1878. În 1869 s-a înființat Societatea bulgară a iubitorilor de știință, din care a făcut parte mai târziu și compatriotul nostru J. Basanavičius. După ce Bulgaria a obținut o largă autonomie, în 1888 a fost înființată o universitate.

Potrivit cercetărilor lui G. Venediktov, limba bulgară comună s-a format, în fapt, în al doilea și al treilea sfert al secolului al XIX-lea, pe baza dialectului estic (sau balcanic), deoarece din această zonă proveneau cei mai mulți oameni de litere.

Cartea adnotată a lui G. Venediktov, „Limba literară bulgară în epoca Renașterii (Problemele normării și ale alegerii bazei dialectale)”, este foarte bogată în material factual. Primul capitol al cărții examinează în principal manifestările mișcării naționale bulgare și premisele formării limbii comune, precum și cele mai timpurii direcții și tendințe ale normării limbii bulgare comune. Este analizată separat încercarea lui G. Rakovski de a crea o concepție a unei limbi comune arhaizante (cu numeroase elemente din slavona bisericească veche), precum și disputele cu privire la denumirea pe care și-o dădeau bulgarii, adică etnonimul „bulgar, bulgari”.

⁴ Pentru fragmente din amintirile consemnate despre acel război, vezi Dialectele limbii lituaniene. Chrestomatie. V., „Mintis”. 1970. P. 335.

219

Al doilea capitol al cărții este consacrat în principal discutării evoluției celor mai importante fenomene ale gramaticii limbii bulgare literare, în special a diverselor morfeme și particule care amintesc de articol, precum și a diferitelor cazuri și a ortografiei și utilizării formelor comune.

A treia parte, care cuprinde jumătate din carte, este dedicată problemelor legate de alegerea bazei dialectale a limbii bulgare literare în epoca renașterii naționale. Mai întâi sunt prezentate clasificările dialectelor din acea perioadă: bulgara răsăriteană (numită și bulgară de munte sau balcanică — Bulgaria de Est și Centrală și Tracia) și bulgara apuseană (numită uneori bulgară de câmpie sau macedoneană și șopă — Bulgaria de Sud și de Vest ori Macedonia). În continuare sunt analizate dezbaterile care au avut loc cu privire la alegerea bazei limbii literare și la diversele criterii. În general, se susținea o bază monodialectală pentru limba literară. Unii apărau baza dialectelor bulgare răsăritene, alții pe cea a celor apusene, iar alții propuneau să se recurgă la o sinteză a acestor dialecte. Autorul analizează metodic argumentele pro și contra ale tuturor acestor orientări. Faptul că limba bulgară s-a format pe baza dialectelor bulgare răsăritene s-a datorat numărului autorilor care scriau în acel dialect și cantității de cărți publicate, de șase ori mai mari decât în cazul autorilor din regiunile bulgare apusene.

Cartea este scrisă într-un mod interesant și inovator, fără clișee ideologice învechite. Prin bogăția materialului și metodologia sa, cartea lui G. Venediktov este valoroasă atât pentru istoricii limbii lituaniene, cât și, în general, pentru toți cei care cercetează cultura renașterii naționale lituaniene. Ea ne permite să privim mai cuprinzător și mai profund evoluția dramatică a culturii ținutului nostru.

Aloyzas Vidugiris