LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXX (1993)

PERIFERINĖS LIETUVIŲ KALBOS TARMĖS

[Rec.]: Druviete I. Kārlis Mīlenbachs. Rīga: Zinātne, 1990, 283 lpp.

Această frumoasă monografie despre Kārlis Mīlenbachs își are originea în teza de candidat susținută în 1985. Autoarea publicase anterior câteva articole interesante despre renumitul lingvist leton, în care atenția se îndrepta îndeosebi spre concepțiile sale lingvistice și contribuțiile sale la normalizarea limbii literare letone¹.

În istoria lingvisticii letone și a limbii literare letone, lui K. Mīlenbachs îi revine un loc de onoare alături de prietenul său Jānis Endzelīns; nu putem decât să ne mirăm că, în literatura lingvistică letonă, după articolul mai amplu al lui L. Adamovičs despre K. Mīlenbachs, publicat în 1927², și bibliografia lucrărilor sale, publicată de A. Augstkalns în 1933³, până în prezent nu au apărut publicații mai consistente.

Autoarea monografiei povestește într-o formă foarte atrăgătoare despre viața lingvistului, oferind detalii interesante, adesea necunoscute până acum, de pildă despre originea livonă a familiei Mīlenbachs. Desigur, acordă cea mai mare parte a spațiului activității lingvistice a lui K. Mīlenbachs, creării terminologiei sale lingvistice, luptei pentru reforma ortografiei letone, cercetărilor de sintaxă, manualelor de limbă letonă și celei mai importante opere a vieții lui K. Mīlenbachs — marele dicționar al limbii letone, pe care Janis Endzelynas a fost menit să-l încheie după moartea autorului.

Într-o scurtă prezentare nu este posibil să redăm mai pe larg conținutul monografiei; vom încerca să menționăm doar câteva fapte care ar putea fi de interes și de actualitate pentru istoricii limbii lituaniene și, în general, pentru cititorii lituanieni.

După cum știm, letonii folosesc în prezent denumiri internaționale pentru cazuri, spre deosebire de lituanieni. Totuși, K. Mīlenbachs, urmând aceeași cale ca A. Baranauskas, K. Jaunius și J. Jablonskis de la noi, crease aici denumiri letone: sakulis, attiecūlis, virzulis, papildulis, vietulis, saukulis. Renumitul scriitor Jekabs Janševskis (1865-1931) susținuse această folosire a denumirilor cazurilor, însă majoritatea celorlalți oameni de cultură letoni au criticat cu fermitate această inovație a lui K. Mīlenbachs.

Pentru un specialist în lituaniană ar trebui să fie foarte interesant capitolul din cartea lui I. Druviete „Valoda un vārda māksla” (Limba și arta cuvântului), în care autoarea, cu multă prudență, cu

¹ Druviete I. Câteva opinii ale lui K. Mīlenbahs cu privire la normalizarea limbii letone // Latviešu valodas kultūras jautājumi. 1982. Ld. 17. Pp. 38-49; Fundamentarea teoretică a normalizării limbii în operele lui Kārlis Mīlenbahs // LPSR Zinātņu Akadēmijas Vēstis, 1984. Nr. 5. Pp. 51-61 etc.

² Adamovičs L. Kārļa Mīlenbacha dzīve un darbi // Filologu biedrības raksti. 1927. S. 7. Lpp. 74-97.

³ Augstkalns A. Kārļa Mīlenbacha raksti // Filoloģijas materiāli. 1933. Lpp. 19-23.

216

Cu mult tact și respect față de cultura națională letonă, autoarea explică discuția dintre K. Mīlenbachs și Jānis Rainis privind limba traducerii lui „Faust” de J. W. Goethe. În istoria academică a literaturii letone⁴ și în unele lucrări ale literaților despre J. Rainis, rolul lingvistului K. Mīlenbachs fusese prezentat, pe nedrept, într-o lumină foarte negativă. De altfel, această discuție amintește mult de dezbaterea dintre lingviști și scriitori lituanieni, declanșată de traducerea de către Faustas Kirša a „Plângerii lui Vitolis” de J. S. Kraszewski. În acea dezbatere, V. Krėvė-Mickevičius i-a numit pe lingviști „puricari” (J. Rainis îi comparase cu inchizitorii).

După ce a fost încheiată publicarea dicționarului lui K. Mīlenbachs, admirat până astăzi de toți cercetătorii limbilor baltice, într-un ziar leton a apărut un articol în care se afirma că acestui dicționar îi lipseau „simțul și intuiția limbii letone”. Oare trebuie să ne mirăm prea mult și de unele recenzii ale dicționarului lui K. Būga?

K. Mīlenbachs îl cunoștea bine pe Jonas Jablonskis: amândoi lucrau la același gimnaziu din Mintauja (Jelgava). Iată ce scrie I. Druviete despre relațiile dintre acești lingviști:

„Dedicarea propriu-zisă lingvisticii științifice a început totuși abia în jurul anului 1889, când Kārlis Mīlenbachs a devenit profesor principal la gimnaziul din Jelgava. Jonas Jablonskis — întemeietorul limbii literare lituaniene, care a predat limbile clasice la gimnaziul din Jelgava în perioada 1889-1897 — ocupă un loc aparte în viața sa. Lingvistul lituanian și militantul renașterii naționale, cu șapte ani mai tânăr decât Kārlis Mīlenbachs, publicase deja câteva articole de lingvistică. În acea vreme, dedicarea profesorilor de gimnaziu cercetării științifice era foarte rară; cine știe, poate că exemplul lui Jonas Jablonskis l-a încurajat și pe K. Mīlenbachs să-și facă auzit mai clar glasul în lingvistică. J. Jablonskis îi procură cărți lui K. Mīlenbachs, îi oferă informații despre dialectele limbii lituaniene și este pentru el „un izvor al vieții lituaniene” (p. 35).”

Pentru a descrie relațiile dintre acești lingviști, I. Druviete se bazează în principal pe o scrisoare a lui K. Mīlenbachs adresată renumitului baltist ceh Josef Zubatý. Se poate adăuga că, din scrisorile lui K. Mīlenbachs, lingvistul ceh a aflat că lingvistul lituanian Obelaitis și Jonas Jablonskis erau una și aceeași persoană.

Nu numai J. Jablonskis l-a ajutat pe K. Mīlenbachs să se familiarizeze cu bazele limbii lituaniene; lingvistul leton a învățat lituaniana și când a locuit la cumnatul său în Tauragė.

Bucurându-ne de această monografie remarcabilă, am dori să sperăm că nu va trece mult până când vom putea citi o carte asemănătoare și despre marele tovarăș de drum al lui Kārlis Mīlenbachs, Jānis Endzelīns.

Algirdas Sabaliauskas

⁴ Latviešu literatūras vēsture. Rīga, 1957. S. IV. Lpp. 477-480.

217