С. Д. Шелов. TERMEN. CARACTERUL TERMINOLOGIC. DEFINIȚII TERMINOLOGICE¹

Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Sankt Petersburg

Sankt Petersburg, 2003, 280 p.

Membru al Comitetului pentru Studiul Terminologiei Științifice din Rusia, Serghei Șelov este de multă vreme foarte bine cunoscut specialiștilor în terminologie. Terminologia rusă își îmbogățește experiența științifică și prin contribuții din străinătate, fără a călca în picioare principiile creatorilor propriilor fundamente terminologice. Astfel de idei se regăsesc și în cea mai recentă monografie a lui S. Șelov Termenul. Caracterul terminologic. Definițiile termenilor.

După cum se arată în Introducerea cărții, acest studiu filologic este o versiune nouă, revizuită în mod substanțial și completată cu două capitole, a monografiei publicate în 1998. În această lucrare, autorul prezintă o nouă perspectivă asupra termenului și a caracterului terminologic. Sunt oferite răspunsuri noi la întrebări importante: ce este termenul, ce este definiția unui termen, ce tipuri de definiții ale termenilor există și ce cerințe trebuie să îndeplinească acestea, precum și care este structura conceptuală a termenilor, consemnată prin definiții.

Toți terminologii ar fi de acord cu opinia lui S. Șelov, potrivit căreia termenii constituie cea mai interesantă și destul de vastă parte a lexicului limbilor moderne. Problematica lingvistică a termenului și istoria sa sunt prezentate în lucrările unor cercetători precum A. Chajutin, V. Danilenko, V. Leicikas, V. Nikiforov, A. Superanskaia și alții. Problemele teoretice sunt inevitabil legate de organizarea și standardizarea terminologiei (D. Lotte, I. Volkova). Există lucrări în care termenul, ca unitate a teoriei științifice, este cercetat din perspectiva studiilor științei sau a filosofiei (E. Mamciur, E. Mulcenko, V. Nalimov). P. Achinstein și V. Karpovici urmează o abordare logică. În literatura lingvistică, definițiile conceptului de termen variază foarte mult. Cu toate acestea, cerințele fundamentale impuse termenilor, ca forme lexicale și grupuri de cuvinte speciale, sunt consacrate în terminologiile multor țări și sunt formulate astfel: precizia semanticii conceptuale a termenului, univocitatea termenului, neutralitatea stilistică și evitarea expresivității, caracterul nominativ, sistemicitatea termenului. Printre cele mai importante cerințe pentru termeni în teoria terminologiei lituaniene se numără corectitudinea (Gaivenis 2002: 36) și univocitatea (Keinys 1980: 28). Literatura lingvistică discută pe larg sistemicitatea termenului. O mare parte dintre cercetători o recunosc drept o trăsătură a termenului

¹ Sergejus Šelovas. Terminas. Terminiškumas. Terminų apibrėžtys, Sankt Peterburgas: Sankt Peterburgo valstybinio universiteto Filologijos fakultetas, 2003, 280 p.

160

(A. Chajutinas, B. Gorodeckis și V. Raskinas și alții). Totuși, potrivit lui S. Șelov, manifestările concrete ale sistemicității sunt greu de considerat stabilite cu certitudine. El formulează o concluzie destul de categorică privind primele patru caracteristici ale termenului (univocitate, precizie, absența afectivității și a expresivității, caracter nominativ): acestea, susține el, nu pot fi considerate trăsături prin care termenii sunt caracterizați drept cuvinte speciale și diferențiați de lexicul limbii generale (p. 22). Sistemicitatea este evidențiată ca trăsătura principală a termenului, cea care conferă unui cuvânt sau unui grup de cuvinte statutul de termen. B. Gorodețki și V. Raskin formulează idei mai categorice: termenul luat separat este o ficțiune. El există numai în sistemul de termeni. Alți autori subliniază sistemicitatea funcțională (R. Budagov); potrivit altora, este vorba despre ansamblul termenilor ale căror relații reciproce se manifestă la nivel conceptual, lexico-semantic, derivațional și gramatical și care sunt legate de un anumit domeniu științific, de o problemă, de o temă, de o școală și așa mai departe (F. Berezin, B. Golovin).

S. Șelov subliniază mai întâi de toate legătura termenului cu conceptul și precizia semanticii sale conceptuale. Potrivit lui S. Șelov, principala trăsătură a termenului este capacitatea de a exprima un concept. Întrebarea fundamentală este cum să distingem un concept special de unul nespecial. Cuvintele pământ, tavan, tată exprimă, de asemenea, concepte; prin ce se deosebesc ele de termeni? Potrivit autorului, această diferență este indicată de definiția care îndeplinește cerințele logicii și lingvisticii. S. Șelov le discută într-un capitol separat (IV). Bazându-se pe opinii diverse, S. Șelov prezintă o abordare duală a sensului cuvântului: lexicologică și terminologică. În cel de-al doilea caz, sensul termenului este chiar conceptul său.

Autorul distinge două caracteristici strâns legate, în funcție de cerințele lingvistice impuse termenilor. Este vorba despre univocitatea termenului și rigoarea sau precizia sa semantică și conceptuală. Sunt puse în opoziție categoriile precizie și imprecizie. Problema preciziei depășește limitele problematicii terminologice. În matematică, precizia este obligatorie, deoarece nu pot exista aici „triunghiuri aproape” și denumiri similare. D. Lotte discută adesea imprecizia termenilor — situația în care un termen orientează în mod eronat către un anumit obiect sau fenomen. Autorul monografiei oferă exemple pertinente de precizie și imprecizie a conținutului semantic al termenilor: copil, adolescent, tânăr, persoană de vârstă mijlocie, persoană în vârstă, bătrân decrepit; statură mică, statură nu prea înaltă, statură medie, statură înaltă.

Nu există un consens cu privire la posibilitatea sau imposibilitatea unei componente afective în termen. S. Șelov prezintă opinia lui A. Reformatski potrivit căreia trebuie delimitate întrebuințările termenilor în afara domeniului terminologic (de exemplu, în textele de stil artistic), adică termenii care au suferit o schimbare de sens sau au dobândit o conotație stilistică.

161

Opiniile diferă și în privința caracterului substantival al termenului. G. Vinokuras și A. Reformatski recunosc doar termeni substantivali, în timp ce V. Danilenko este înclinată să includă în terminologie nu numai adjective, ci și adverbe, precum și verbe. S. Șelov este de acord că termenul nu trebuie neapărat să fie un substantiv. Nu se aprofundează acest subiect, autorul alegând pentru materialul analizat doar termeni substantivali sau termeni al căror element principal este un substantiv.

În capitolul – Definițiile termenilor: tipuri și esență. Nu întâmplător S. Șelov citează cuvintele lui R. Descartes: „Definiți semnificațiile cuvintelor și veți elibera lumea de jumătate din greșelile sale”. Existența unei definiții este, pentru unii cercetători, un criteriu necesar de recunoaștere a termenului. În articolul din 1972 Mai multă atenție terminologiei, J. Kruopas scria: „Acum avem de îndeplinit sarcina de a trece de la inventarierea termenilor la alcătuirea sistemelor de termeni, la definițiile termenilor, elaborând dicționare terminologice explicative, sistematice și de amploare” (Kruopas 1998: 528). Studiul conținutului termenului fixat prin definiție devine esențial pentru investigarea tuturor chestiunilor fundamentale ale teoriei terminologiei – semantica termenului, structura conceptelor terminologice, sistemul de termeni, motivația termenilor etc. (p. 32). Definiția nu este singurul mod de a fixa sensul unei unități lexicale specializate. Explicarea sensului se poate face și prin descriere, caracterizare, comparație etc. Totuși, avantajul definiției constă în respectarea cerințelor logicii și lingvisticii. S. Șelov este pe deplin de acord cu opinia potrivit căreia, într-un dicționar explicativ de termeni, este suficient să se fixeze ansamblul trăsăturilor obiectului pentru a-l putea distinge de alte obiecte, celelalte trăsături constituind deja cunoștințe enciclopedice despre acesta. Scopul definiției nu este să confirme și nici să descrie, ci doar să stabilească și să definească obiectul și să-l deosebească de celelalte (p. 33).

În continuare, autorul abordează tipologia definițiilor termenilor. Sunt prezentate funcția definiției, structura și clasificarea definițiilor. Pe lângă aspectele logice, definițiile au și caracteristici lingvistice (morfologice, sintactice, derivaționale și semantice), precum și tehnici lexicografice specifice. Cartea lui S. Șelov se orientează către nomenclatura definițiilor din logică.

1. Definiții clasificatorii (родовидовые или классифицирующие определения, p. 37). În definiție se disting conceptul genului și trăsătura sa specifică, care permite delimitarea conceptului specific corespunzător și stabilirea lui ca sens al termenului definit. Definiții de acest tip, a căror istorie începe cu Platon și Aristotel, se găsesc în toate dicționarele explicative de termeni. Definițiile clasificatorii se împart în partitive (nu se indică nivelul de clasificare al conceptului generic) și totative (formează un concept din reprezentanți specifici sau partitive, pe baza unei trăsături sau a alteia).

162

2. Definiții enumerative (перечислительные определения, p. 45). Denumirea însăși arată că, în acest caz, conținutul conceptual al termenului este fixat prin enumerarea elementelor care îl reprezintă. De exemplu, părțile principale ale propoziției – „subiectul și predicatul”.

3. De cu totul altă natură sunt definițiile contextuale (контекстуальные определения, p. 51). Ele sunt caracterizate tocmai ca enumerarea exactă a tuturor contextelor care indică sensul termenului definit, de exemplu: Stilistica studiază acele forme lingvistice pe care le descriu gramatica și lexicografia. Limitele textuale ale unei asemenea definiții – începutul și sfârșitul – sunt foarte bine delimitate: cu cât contextul necesar pentru identitatea conținutului conceptual al unității definite este mai lung, cu atât trebuie evidențiat mai mult caracterul terminologic al acestei unități. De aceea, limitele și lungimea exacte ale definiției contextuale sunt atât de importante. Potrivit lui S. Șelov, definițiile contextuale neaxiomatice se întâlnesc în dicționare de tipul celor bazate pe citate, precum Лингвистический словарь Пражской школы (Dicționarul de lingvistică al Școlii din Praga, 1964) al reprezentantului Școlii din Praga J. Vachek, Словарь американской лингвистической терминологии (Dicționarul terminologiei lingvistice americane, 1964) de E. Hampo și altele.

4. Definiții operaționale (операциональные определения, p. 62). Definițiile de acest tip se deosebesc de cele menționate prin faptul că implică și anumite proceduri nonlingvistice. Definițiile operaționale sunt întotdeauna asociate cu un imperativ adresat unei persoane care percepe textul definiției, astfel încât să poată crea sau construi obiectul – fă așa, observă așa! În ele se reflectă o activitate operațională, de aceea asemenea definiții sunt caracteristice științelor fizicii și matematicii, de exemplu: indicator acido-bazic – „compus organic care își schimbă culoarea într-un anumit interval de pH” (ChŽ 1997).

5. Definiții monomorfe și polimorfe (мономорфные и полиморфные определения, p. 67). Aceasta este o subsecțiune de sinteză în care definițiile de toate tipurile sunt împărțite în două grupe. Particularitatea definițiilor monomorfe constă în conținutul strict determinat al termenului definit, fără tranziții intermediare, fără gradații ale trăsăturilor caracteristice, ale calității și ale relațiilor. Definițiile de acest tip nu admit obiecte care să desemneze „aproape, mai mult sau mai puțin”, de exemplu: propoziție monomembră – „propoziție simplă care are o singură parte principală” (KTŽ 1990).

Definițiile polimorfe, dimpotrivă, permit interpretarea mai liberă a semanticii conceptului, de exemplu: asociație – „legături între procesele conștiinței, în care apariția unor reprezentări, concepte, idei sau emoții provoacă apariția altor reprezentări, concepte etc., similare, contigue sau contrastante” (PT 1993). Un mod regulat de exprimare a polimorfismului este folosirea cuvintelor „și așa mai departe”, „și altele asemenea” – astfel de definiții pot fi cu ușurință

163

a interpreta. Ele sunt insuficient de precise și, prin urmare, asemenea sinonimiei și polisemiei, nu sunt recomandate în terminografia normativă. Totuși, rolul fenomenului de polimorfism nu este întotdeauna negativ (p. 85), iar eliminarea unor astfel de termeni din componența terminologiei este imposibilă.

Capitolul II – Definițiile termenilor și structura conceptuală a terminologiei: analiza ierarhiilor clasificatoare ale conceptelor. Sunt introduse noi clase de definiții, numite definiții generale (p. 128), care nu au o trăsătură specifică, iar întregul text al definiției este alcătuit dintr-un fragment generic, și definiții nespecifice, care nu consemnează diferența specifică cea mai apropiată de conceptul definit (p. 131). Abia apoi este prezentată clasificarea finală a definițiilor termenilor (6 tipuri).

Capitolul III – Definiția și motivația termenilor. Încă din anii 1930, D. Lotte scria că sensul unui termen, consemnat în definiția sa, trebuie să fie în concordanță cu structura lingvistică a termenului. V. Danilenko subliniază importanța examinării structurii lingvistice a termenului și a definiției sale ca întreg, acordând atenție coerenței lor gramaticale, derivaționale și de altă natură. În această lucrare s-a încercat justificarea sincronică a relației dintre structura termenului și expresia care îl definește, precum și explicarea condițiilor în care o asemenea relație este doar facultativă și a celor în care este necesară.

Capitolul IV – Logica și caracterul lingvistic al definirii termenilor. Gradul de terminologicitate. În acest capitol, autorul analizează posibilitatea de a respecta cerințele logice și lingvistice în terminografie. Cea mai mare atenție este acordată dicționarelor în care aceste cerințe ar trebui respectate în primul rând – dicționarele normative de termeni. Sunt enumerate șapte cerințe logice pentru definiția unui termen: 1) proporționalitatea necesară a definiției (соразмерность) – egalitatea dintre sfera termenului definit și cea a termenului definitor; 2) necesitatea de a folosi în definiție genul cel mai apropiat și diferența specifică (per genus proximum et differenciam specificam); 3) caracterul specific necesar al diferenței specifice; 4) interzicerea cercului vicios în sistemul definițiilor (circulus vitiosus); 5) inadmisibilitatea definițiilor logic contradictorii; 6) claritatea și precizia necesare ale definițiilor; 7) inadmisibilitatea definițiilor negative. Dintre toate regulile, cea mai generală este a șasea cerință – claritatea și precizia întregului sistem.

În continuare sunt reamintite adevăruri vechi ale terminologiei: 1) cerința ca toate unitățile lexicale folosite în definiție să fie univoce; 2) sistematicitatea lingvistică, adică părțile sensului trebuie exprimate prin construcții lingvistice de același tip.

În cuvântul de încheiere, S. Șelov își îndreaptă privirea și spre viitor: se speră că, pe viitor, legăturile terminologiei se vor extinde nu numai cu direcțiile tradiționale de cercetare, ci și cu cele mai noi direcții ale studiilor lingvistice – hermeneutica, lingvistica cognitivă, lingvistica computațională etc.

164

Anexa cărții cuprinde caracterizarea definițiilor termenilor și analiza ierarhiei clasificatoare a conceptelor. Aceasta include o listă de termeni, termenul și formularea definiției sale, formularea fragmentului generic, tipul definiției, precum și o parte importantă – observațiile referitoare la procedura de analiză și la inexactitățile sistemului de definiții.

S. Șelov este un reprezentant al direcției semasiologice în terminologie. După cum se vede din lista de literatură (în care cele mai multe poziții, optsprezece, sunt ocupate de articolele profesorului), S. Șelov însuși a scris mult despre definițiile termenilor din punct de vedere logic și lingvistic.

Până acum ne-am bazat pe lucrările unor renumiți oameni de știință din Rusia, precum T. Kandelaki, D. Lotte, A. Superanskaja și alții; de acum înainte vom putea învăța și din manualul de terminologie al profesorului S. Șelov. Actualitatea definirii termenilor în terminologia lituaniană este o chestiune veche, dar puțin pusă în practică.

LITERATŪRA

ChŽ 1997: Chemijos terminų aiškinamasis žodynas, Vilnius.

Gaivenis K. 2002: Lietuvių terminologija: teorijos ir tvarkybos metmenys, Vilnius.

Keinys St. 1980: Terminologijos abėcėlė, Vilnius.

Kruopas J. 1998: Rinktiniai raštai, Vilnius.

KTŽ 1990: Gaivenis K., Keinys St. Kalbotyros terminų žodynas, Kaunas.

PT 1993: Pedagogikos terminai, Kaunas.

Solvita LABANAUSKIENĖ

Gauta 2005-11-02

Lietuvių kalbos institutas

P. Vileišio g. 5, LT-10308 Vilnius

E. paštas [email protected]

165