P E R S O N A L I T Ă Ț I

JUOZAS KARACIEJUS

Institutul Limbii Lituaniene

VIAȚA CA O STEA CĂZĂTOARE DE AUGUST

În memoria lui Saulius Ambrazas

Este greu, foarte greu să scrii despre un colaborator și coleg (până acum încă nu-mi vine să scriu „fost”), a cărui viață s-a mistuit odată cu stelele nopților de la sfârșitul lui august, căzând și pierind în neant. Este greu și pentru că tuturor ni se părea că Saulius se află în plină putere, nu numai din punct de vedere științific și creator, ci și fizic – nu s-a plâns niciodată nimănui de vreo indispoziție și nu a fost bolnav. Și iată... pe 30 august, în căsuța noastră de poștă electronică a apărut o veste neașteptată pentru toți: colegul Saulius Ambrazas nu mai este, iar steaua vieții sale, care nu apucase nici măcar să împlinească cincizeci și trei de ani, s-a stins. La început nu ne venea să credem; undeva, în adâncul inimii, încă zvâcnea speranța că poate era o greșeală, că așa

J. KARACIEJUS. Gyvenimas kaip krintanti rugpjūčio žvaigždė

363

nu se poate, fiindcă tocmai în acea zi colegul Saulius Ambrazas trebuia să se întoarcă la serviciu după concediul anual, să se așeze ca de obicei la biroul său încărcat de cărți și, scoțând din sertar manuscrisul celei de-a treia monografii, aflate în curs de finalizare și consacrate evoluției formării adjectivelor în limba lituaniană, să continue să-i explice, pe o foaie curată și cu scrisul său vertical, viitorului cititor istoria tainelor încă nedescifrate ale formării cuvintelor în această parte de vorbire a limbii lituaniene. Din păcate... Astăzi nu putem decât să ne imaginăm ce nu a mai apucat să le spună colegul Saulius nici nouă, colaboratorilor săi, nici tuturor viitorilor cititori.

Îmi amintesc bine ziua de 14 noiembrie 1984, când la Secția de istorie a limbii și dialectologie a Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană de atunci a venit un tânăr cu o bărbuță elegantă și, după ce i-a salutat rezervat (poate cu puțină stinghereală) pe viitorii colegi, s-a așezat imediat la biroul care îi fusese repartizat. Într-adevăr, Saulius Ambrazas nu venise direct de pe băncile amfiteatrelor universitare, precum mulți dintre tinerii care ajungeau pe atunci la Institut, ci absolvise deja studiile doctorale la Universitatea din Vilnius și scrisese, susținând-o în același an, 1984, teza de doctorat (pe atunci, candidat în științe filologice) Veiksmažodžių abstraktai (nomina actionis) senojoje lietuvių kalboje. Noi, angajații Secției de istorie a limbii și dialectologie, știam că Saulius Ambrazas era un cercetător foarte bine pregătit, familiarizat excelent atât cu literatura lingvistică mai veche, cât și cu cea mai recentă de la acea vreme, deoarece crescuse și se formase printre cărți de profil umanist.

Încă din primele zile, cercetătorul științific junior Saulius Ambrazas s-a implicat în pregătirea celui de-al treilea volum al lucrării colective care constituia pe atunci proiectul principal al secției – Lietuvių kalbos dialektologijos atlaso. Pentru acest volum, consacrat morfologiei dialectelor limbii lituaniene, a pregătit 20 de hărți și a scris comentarii destul de ample la acestea. În timpul rămas de la această muncă, ce necesita mult efort și minuțiozitate, Saulius Ambrazas nu numai că a scris articole științifice pentru reviste lingvistice din Lituania și din străinătate, ci a început și pregătirea primei părți a unei lucrări de referință, Daiktavardžių darybos raida, Lietuvių kalbos veiksmažodiniai vediniai, publicată în 1993, într-o Lituanie care își câștigase deja independența. Doi ani mai târziu, în 1995, după ce și-a susținut cu succes teza de abilitare, colegul Saulius a continuat cu intensitate cercetările istorice asupra formării substantivelor în limba lituaniană. Sintetizându-le, le-a publicat după cinci ani, în continuarea primei monografii apărută în 2000: Daiktavardžių darybos raida. II. În această carte, bazându-se pe bogatul material adunat din diverse surse, a descris evoluția derivatelor nominale din limba lituaniană din cele mai vechi timpuri până în zilele noastre.

Odată cu aceste lucrări s-au schimbat și funcțiile lui Saulius Ambrazas. După ce a început, așa cum s-a menționat deja, să lucreze la Institut ca cercetător științific junior, în 1985.

364

KALBOS KULTŪRA | 83

a fost reatestat ca cercetător științific în 1991, ca cercetător științific principal, iar din 1995 ca cercetător științific coordonator. Dar colegul Saulius nu era înclinat să vorbească nici despre funcțiile sale, nici despre titlurile științifice. Vorbea mult mai bucuros despre cele mai noi cărți de lingvistică și despre chestiunile abordate în ele, iar dacă discuția se îndrepta pe neașteptate spre problemele vieții interne a țării noastre, susținea întotdeauna cu înflăcărare că nu trebuie să reacționăm prea pesimist la dificultățile care încă mai apar, că toate neajunsurile vor dispărea cu timpul, trebuie doar să avem răbdare.

Saulius Ambrazas a dedicat multă atenție și timp nu numai lucrărilor științifice pe care le scria, ci și tuturor lucrărilor realizate și discutate în secție. Citea cu atenție toate lucrările supuse dezbaterii și nu numai că își nota observațiile pe o foaie separată, pentru a le putea exprima în timpul discuției, ci, de mai multe ori, iar uneori (mai ales în cazul tezelor de doctorat) și de câteva zeci de ori, scria acele observații pe marginile lucrării citite, folosindu-și creionul său specific, tocit. Căci Saulius Ambrazas le cerea întotdeauna tuturor ca afirmațiile din lucrările discutate să fie clare și întemeiate pe date lingvistice care să nu lase loc de îndoială. Această atitudine a colegului Saulius, care poate îi și înfricoșa puțin pe unii tineri cercetători, pare să fi fost doar metoda lui pedagogică secretă, menită să-l îndemne pe autorul fiecărei lucrări discutate să se pregătească bine, să se deprindă să nu se teamă să-și apere afirmațiile, dar și să învețe, în același timp, bazele unei dezbateri științifice serioase. Pentru un tânăr care făcea primii pași în cercetarea științifică, aceasta era, fără nicio îndoială, o școală foarte bună, iar observațiile formulate cu tact (împreună cu cele existente pe marginile lucrării) erau și o încurajare de a nu se lăsa intimidat și de a avea întotdeauna încredere în propriile forțe.

Desigur, despre colegul Saulius Ambrazas, ca om de știință și ca om, cu toate slăbiciunile omenești caracteristice fiecăruia dintre noi, s-ar putea scrie și iar scrie: să enumerăm zeci de articole științifice ale sale, lucrări editate, colegiile editoriale ale unor reviste științifice lituaniene și străine al căror membru a fost. Dar acele cuvinte, acele enumerări nu vor mai schimba nimic, iar uneori poate nici nu sunt necesare, căci nu este întotdeauna ușor să exprimăm, în îndrăgitele cuvinte lituaniene ale lui Saulius Ambrazas, pierderea care ne-a lovit, mai ales că, atunci când vii la o ședință obișnuită a secției, iar colegii adunați nu se grăbesc să o înceapă, de parcă încă ar aștepta ceva, începi fără să-ți dai seama să te gândești că iată, ușa se va deschide și prin ea va intra colegul Saulius... Dar ședința începe, iluziile acelei clipe se risipesc și atunci înțelegi că nu se va mai întâmpla niciodată. Numai că nu se știe de ce ursitoarele nemiloase ale sorții Ți-au cruțat Ție, Colegule, firul unei vieți mai lungi, de ce l-au tăiat prea devreme... Așadar, fie-Ți ușoară țărâna natală a Lituaniei...

J. KARACIEJUS. Gyvenimas kaip krintanti rugpjūčio žvaigždė

365