rudimentar,-ă (1) biol. rudimentar; insuficient dezvoltat, pe cale de dispariție, vestigial; organe rudimentare (organe care și-au pierdut funcția în cursul evoluției organismului și sunt pe cale de dispariție, de exemplu apendicele, coccisul etc.)

Definiția termenului compus organe rudimentare doar dublează, în acest caz, definiția de bază și este, în opinia noastră, cu totul inutilă. În acest caz, DLKŽ conține destule asemenea exemple.

Probabil că lingvistul sovietic F. Sorokoletovas are dreptate când susține că cea mai bună definiție a termenilor specifici într-un dicționar explicativ constă în includerea lor într-o categorie de concepte înrudite, nu într-o explicație detaliată a ceea ce este făcut din ce, la ce se folosește fiecare etc.², deoarece, într-adevăr, asemenea definiții (mai ales cele ale uneltelor și instrumentelor) se învechesc foarte repede. În plus, dacă nu se include conceptul definit într-un concept supraordonat mai larg sau dacă se recurge la o definiție incompletă, este foarte ușor să se ajungă la superficialitate. Să luăm câteva exemple:

multiplicativ,-ă (2) → mult: numerale multiplicative (care se folosesc cu substantive la plural)mineral,-ă (1) → mineral: îngrășăminte minerale. Ulei mineral. Apă minerală (care conține un mineral dizolvat)

Conform definiției incomplete a termenului compus numerale multiplicative, în primul exemplu citat mai sus s-ar putea deduce că numeralul folosit în îmbinarea de cuvinte al cincilea an poate fi considerat multiplicativ. Și în apa celui mai simplu puț sunt dizolvate minerale, dar de ce nu numește nimeni o asemenea apă minerală?

Ar fi mai comod ca sinonimele componentelor atributive ale termenilor compuși să fie plasate nu după întregul termen compus, așa cum se procedează în majoritatea articolelor din DLKŽ (cf. ușă cu panouri — cu panouri art., scriere fonetică — fonetic art., dinte cu pliuri — cu pliuri art. etc.), ci să fie inserate în mijlocul termenului compus (cf. accent circumflex descendent || accent circumflex ascendent — accent art.), deoarece în multe cazuri sinonimele termenilor compuși sunt și termeni dintr-un singur cuvânt (cf. piatră de nisip: gresie — nisipos art.).

Prin uniformizarea diferențelor de prezentare și de definire a termenilor compuși din DLKŽ, discutate mai sus, structura articolelor sale ar deveni puțin mai compactă și, mai important, oamenilor le-ar fi mai ușor să îl folosească.

K. Gaivenis

O PUBLICAȚIE REMARCABILĂ A LINGVIȘTILOR BELARUȘI

Дыялекталагічны атлас беларускай мовы, Мінск, 1963. VIII + 338 žemėl. + 970 p.

Printre cele mai ample și mai importante publicații care, în ultimii ani, au îmbogățit nu numai lingvistica belarusă, ci și lingvistica sovietică în general, se numără, fără îndoială, „Atlasul dialectologic al limbii belaruse”, publicat de Institutul de Lingvistică „J. Kolas” al Academiei de Științe a RSS Bieloruse. Această publicație este rezultatul multor ani de muncă, al unui efort considerabil

² A se vedea Ф. П. Сороколетов, Смысловая характеристика терминов в толковых словарях, „Лексикографический сборник“, вып. V, М., 1962, p. 130.

229

colectiv. Materialul Atlasului a fost cules, conform unui program special, din 1027 de localități din RSS Bielorusă. La culegerea materialului, care a durat mai bine de un deceniu, pe lângă lingviștii Institutului de Lingvistică „J. Kolas” din Minsk, a participat și un mare număr de colaboratori – cadre didactice, doctoranzi și studenți ai instituțiilor de învățământ superior din republică, precum și numeroși profesori din școlile medii. Pregătirea Atlasului pentru tipar a fost realizată, de asemenea, de un colectiv destul de numeros de cercetători, iar întreaga publicație a fost editată de membrul corespondent al Academiei de Științe a URSS R. Avanesov, academicianul Academiei de Științe a RSS Bieloruse K. Krapiva și doctorița în filologie J. Mackevič.

„Atlasul dialectologic al limbii belaruse” este alcătuit din două volume mari. Primul cuprinde hărți auxiliare (administrative și istorice ale RSS Bieloruse), precum și hărți lingvistice. Sunt prezentate 338 de hărți lingvistice. Acestea ilustrează răspândirea și arealele de utilizare ale celor mai importante particularități fonetice și morfologice ale dialectelor belaruse, ale unor construcții sintactice, frazeologisme, cuvinte și termeni diverși. Comentariilor acestor hărți le este consacrat al doilea volum al Atlasului. În plus, articolele introductive din acesta analizează pe larg diverse probleme de geografie lingvistică, descriu istoria apariției Atlasului, structura sa, și prezintă bibliografia cercetărilor asupra dialectelor limbii belaruse.

Este remarcabil aspectul tehnic al hărților individuale ale Atlasului și al întregii publicații în ansamblu — culorile sunt alese și armonizate cu gust, la fel și diferitele semne etc.

„Atlasul dialectologic al limbii belaruse” are, fără îndoială, cea mai mare importanță teoretică și practică pentru studiul limbii belaruse.

Materialul dialectal bogat și variat prezentat în Atlas va constitui, înainte de toate, o sursă importantă pentru practica limbii literare belaruse. Acest material, precum și distribuția geografică precisă a diferitelor fenomene lingvistice, odată clarificată, vor contribui la soluționarea mai bună a numeroaselor probleme de normare a foneticii, morfologiei, sintaxei și lexicului limbii literare.

În limba literară belarusă se întâlnesc încă numeroase forme concurente, de exemplu: цярля, цярлё și (mai rar) целёнак „vițel”; genitiv plural хам și хамаў „ale caselor”; instrumental plural плячамі și плячыма „cu umerii”; гэта și гэтая,-ае „aceasta”; бяром și бярэм „luăm”; годы și гады „ani”1. Pe baza datelor dialectale publicate în Atlas (cf. hărțile nr. 84, 101 etc.), lingviștii belaruși vor hotărî, probabil, care dintre mai multe forme concurente este cea mai potrivită pentru limba literară.

Din partea Atlasului consacrată problemelor lexicale reiese bogăția sinonimiei limbii belaruse; cf. denumirile jugului de la îmblăciu (259²): гужчык, уж, вуісоўка, прывязка, увязка, завязка, угарўна, каніца, пуціца, рэмень, хамуцік, прузік, сырмац, набойка, вароўка etc.; sinonimele verbului a vorbi (320): гутарыць, гаманіць, балакаць, жгуціць, гукаць, зюкаць, гаварыць. Bogatul material lexical dialectal prezentat în Atlas va fi o sursă de neînlocuit pentru lingviștii belaruși care creează și perfecționează terminologia națională din diverse domenii ale economiei și culturii. Acest material îi va determina, de asemenea, pe lingviști să revizuiască care dintre sinonimele folosite până acum trebuie considerate cuvântul sau termenul de bază al limbii literare. De exemplu, denumirea cel mai răspândită pentru cămăruță (cămară), смо́нка, este plasată în mod justificat pe primul loc în Atlas (240),

¹ Cf. М. Г. Булахоў, Аб некаторых пытаннях нармалізацыі і развіцця беларускай літаратурнай мовы, „Працы Інстытута мовазнаўства АН БССР“, вып. 1, Мінск, 1954, р. 3—21.

² Aici și în alte locuri, numărul indicat între paranteze reprezintă numărul de ordine al hărții din „Atlasul dialectologic al limbii belaruse”.

230

în timp ce în „Dicționarul belarus-rus”³ de la acel cuvânt se trimite la cuvântul варбу́нá, folosit într-o zonă relativ restrânsă din centrul Belarusului; cuvintele бульбоўнік „tulpină de cartof” (281), плёскуни „cânepă cu scaieți” (283), стог „con, stog” (288), рубель (рубель) „prăjină pentru fân” (289) sunt mult mai răspândite și mai cunoscute decât sinonimele lor indicate în dicționar: бульбянік, манцы, сцірта, жэрдка etc.

Atlasul va contribui la elucidarea multor chestiuni teoretice importante privind procesele de formare a dialectelor belaruse și de constituire a limbii literare, precum și legăturile istorice ale belarușilor cu popoarele slave vecine (ruși, ucraineni, polonezi) și cu alte popoare.

Printre limbile slave, belarusa este de obicei considerată o limbă slavă de est, cu elemente împrumutate din limbile slave de vest. Așadar, într-un anumit sens, belarusa este o limbă de tranziție între limbile slave de est și cele de vest. În numeroase cazuri, materialul lexical al Atlasului confirmă acest lucru în mod deosebit de convingător.

Lexicul din estul și nord-estul Belarusului este strâns legat de lexicul dialectelor rusești învecinate, cf. ло́вька „leagăn” (247) — rus. ло́вка; адва́л „cormană (de plug)” (256) — rus. отва́л; ву́тка „rață” (297) — rus. у́тка; ска́церць „față de masă” (325) — rus. ска́терть; хозя́ин „stăpân” (334) — rus. хозя́ин; балны „bolnav, suferind” (319) — rus. больной. Lexicul din vestul și sud-vestul Belarusului are mai mulți corespondenți în limbile ucraineană și polonă; cf. sinonimele pentru denumirile menționate mai sus, folosite în acea parte a Belarusului: кало́чка, кало́ўка „leagăn” — ucr. колі́ска, pol. kołyska; палі́ца (па́ліца) „cormană” — ucr. полі́ця; ка́чка „rață” — ucr. ка́чка, pol. kaczka; абрус (абрус, абру́сак) „față de masă” — ucr. обру́с, pol. obrus; гаспадар „stăpân” — ucr. госпо́дар, pol. gospodarz; хворы „bolnav, suferind” — ucr. хворий, pol. chory.

Se întâlnesc, de asemenea, destul de multe cuvinte care leagă belarusa numai de una dintre limbile slave, de exemplu de polonă: студня „fântână” (241) — pol. studnia; насі́льды, насі́ла „samar” (249) — pol. nosidło; тэнца „curcubeu” (312) — pol. tęcza; зі́мна „frig” (321) — pol. zimno.

Materialul lexical prezentat în Atlas indică și precizează localizarea împrumuturilor pătrunse în belarusă din alte limbi și ajută la o mai bună înțelegere a direcțiilor de răspândire a acestora. De pildă, se conturează cu exactitate aria în care sunt folosite germanisme precum următoarele, pătrunse prin polonă: андарак „fustă” (329) — germ. Unterrock, pol. andarok (cf. și lituan. dial. andarokas); шні́хір „grânar” (239) — germ. (pruso-orientală) spiker, pol. spichler (lituan. dial. špykerė, špykeris); шуп, шу́рбк „șopron, adăpost” (238) — germ. (pruso-orientală) šu(e)r.

Diferențele dialectale, atât lexicale, cât și cele referitoare la principalele trăsături de fonetică, morfologie și sintaxă, confirmă în multe cazuri existența a două grupuri principale de dialecte belaruse — nord-estice și sud-vestice. De exemplu, formelor caracteristice dialectelor nord-estice прамыцьцо „a spăla din nou, a clăti, a spăla” (10), го́род „oraș” (13), дзі́це́нак „copil” (85), новую хату „casă nouă” (124), бярэць „ia (pers. a 3-a sg.)” (148), кажыць „vorbește (pers. a 3-a sg.)” (149), ходзюць⁴ „umblă (pers. a 3-a pl.)” (157), сецць „a se așeza” (174) le corespund, în dialectele sud-vestice: перамыцьцо,

³ Vezi Белорусско-русский словарь, под редакцией академика АН БССР К. К. Крапивы, Москва, 1962.

⁴ Formele sintetice ale persoanei a 3-a plural a timpului prezent, cu -уць (-юць) în loc de -аўц (-яўц), sunt folosite și de dialectele rusești învecinate; cf. Ю. Ф. Мацкевіч, Марфалогія дзеяслова ў беларускай мове, Мінск, 1959, p. 175, 251.

231

э́род, дзіўя, новую хату, бярэ, кажа, ходзіць, се́сці. Bazându-se pe materialul Atlasului, lingviștii belaruși concluzionează că dialectele din sud-vestul Belarusului au păstrat mai multe trăsături arhaice decât dialectele din nord-est⁵.

Este adevărat că numeroase fenomene dialectale ale limbii belaruse au o distribuție și oarecum diferită. De exemplu, din Atlas reiese că izoglosele unor trăsături sintactice împart arealul limbii belaruse într-o parte estică și una vestică. Să luăm, de pildă, construcțiile folosite în partea estică пайшоў к бацьку „s-a dus (m-am dus, te-ai dus) la tată” (217), ехаў на кані „a mers (am mers, ai mers) călare” (222), у мяне баліць галава „mă doare capul” (223), iar în partea vestică — пайшоў да бацькі, ехаў канём (această construcție este răspândită și în aproape toate dialectele sudice belaruse), мне баліць галава.

Izoglosele de răspândire ale acestor din urmă construcții, ca și ale multor altor trăsături prezentate în Atlas, depășesc granițele Belarusului și traversează arealele limbilor slave învecinate (rusă, ucraineană, polonă) sau ale limbilor baltice (lituaniană, letonă)⁶. Astfel, „Atlasul dialectologic al limbii belaruse” va furniza material valoros și pentru atlasul general al limbilor slave, lingvistica istorico-comparativă și diverse alte studii.

Este de la sine înțeles că această publicație este importantă și pentru studiul limbii lituaniene. Legăturile strânse dintre popoarele baltice și slave, care au durat multe secole, au lăsat urme evidente și în limbile acestor popoare. De multă vreme, atenția lingviștilor este atrasă de asemănările dintre limbile vecinilor deosebit de apropiați — lituanienii și belarușii — și de influența reciprocă a acestor limbi. De exemplu, întărirea consoanei l în dialectele estice lituaniene (cf. láDas < lėdas, aukūnė < alkūnė), pronunțarea africatelor c, dz în locul consoanelor t, d din limba literară (cf. dúoc, dzienà în loc de dúoti, dienà) este caracteristică și limbii belaruse (cf. воўк < волк „lup”; даць < дать „a da”, дзень < день „zi”). Potrivit opiniei unor lingviști, răspândirea acestor trăsături în dialectele lituaniene s-ar datora tocmai limbii belaruse. Totuși, lexicul dialectal lituanian a fost cel mai puternic influențat de limba belarusă. Iată câteva belarusisme mai larg răspândite: batviniai „sfeclă, supă de frunze de sfeclă” (belarusă бацвін(н)е „frunze și tulpini de sfeclă”), bočia, bočius „tată, bunic” (belarusă бацька „tată”), bulba „cartof” (belarusă бульба), uzbonas „ulcior” (belarusă збан „ulcior, oală”), ūtar yti „a vorbi, a sta la taclale” (belarusă гутарыць). Unele împrumuturi din limba belarusă au pătruns chiar și în lexicul limbii literare lituaniene, de pildă: norągas, priešlas, sijōnas (belarusă нарог; прэсла, прісло; са́йн).

Este adevărat că uneori există îndoieli dacă un anumit împrumut din limba lituaniană provine din belarusă sau dintr-o altă limbă slavă (de exemplu, polonă ori rusă). În astfel de cazuri, „Atlasul dialectologic al limbii belaruse” le va fi de mare ajutor lingviștilor, deoarece oferă geografia exactă a numeroase cuvinte și forme ale limbii belaruse. Pe baza materialului factual al acestui Atlas, va fi posibilă clarificarea etimologiei mai multor cuvinte lituaniene. De exemplu, originea dialectismului gručkas „griežtis” a fost explicată până acum în diverse feluri. S-a încercat legarea acestui cuvânt atât de cuvântul polonez gruszki „un anumit soi de cartof”, cât și de cuvântul belarus бружка⁸ „griežtis”, precum și de forma dialectală lituaniană

⁵ Cf. Ю. Ф. Мацкевич, А. Г. Мурашко, А. В. Орешонкова, Об итогах работы по составлению атласа белорусских народных говоров, „Вопросы диалектологии восточно-славянских языков“, Москва, 1964, p. 45 tt.

⁶ Cf. А. П. Непокупный, Ареальные аспекты балто-славянских языковых отношений, Киев, 1964, p. 62 tt.

⁷ Cf. E. Fraenkel, Litauisches etymologisches Wörterbuch, Heidelberg-Göttingen, 1955 tt., p. 302.

⁸ Plg. Lietuvių kalbos žodynas, III, Vilnius, 1956, p. 653.

232

krūčkas „griežtis” (în locul acestei forme, de asemenea împrumutate din limba belarusă, consoana sonoră g în poziție inițială, în loc de k, se presupune că a apărut chiar în dialectele limbii lituaniene⁹). Atlasul arată că limba belarusă, pe lângă alte denumiri ale napului (бручка, бручка, бручна, грыжчына, грыжа, кру́чка...), are și гру́чка (276). Această ultimă denumire, la fel ca кру́чка, este caracteristică dialectelor belaruse de la granița cu Lituania (raioanele Glubokie și Pastavy). Prin urmare, formele krūčkas și grūčkas, folosite în prezent în anumite dialecte lituaniene, sunt cel mai probabil împrumutate din dialecte diferite ale limbii belaruse.

„Atlasul dialectologic al limbii belaruse” va fi de mare folos și lingviștilor care cercetează influența limbilor baltice (lituaniană, letonă) asupra limbii belaruse. În primul rând atrag atenția acele dialectisme care sunt răspândite mai ales în dialectele belaruse aflate în contact direct cu dialectele lituaniene sau letone, de pildă sufixul -юк (-ук), folosit la formarea anumitor substantive diminutivale (296), sufixul -ене, folosit la formarea unor cuvinte precum бульбаве́не „vrej de cartof” (cf. lituaniană dialectală bulviẽnis, bulbiẽnis), кармафле́не „idem” (280-2); cuvinte izolate: рэгзіні, ре̨зіні (254) – lituaniană rėžginės; жэгін (234) – lituaniană žaginys; дзірван (275) – lituaniană dirvonas; асве́р, свер, свіршня, свірсня... (242-4) – lituaniană svirtis. În belarusă sunt folosite pe scară largă următoarele împrumuturi baltice: мянта, мянця, ме́нта, ме́нця... (264) – lituaniană mentė; сіірта (сіірта), сіірда... (288) – lituaniană stirta; свіран, све́ран, свіро́нак (239) – lituaniană svìrnas etc. În special în partea estică a RSS Belarusă este răspândit presupusul lituanism ёўня, ёўня (233) – lituaniană jauja¹⁰, iar în colțul de sud-vest (Polesia) – клу́ня, клёня (235) – lituaniană klúonas.

Din dialectele estice ale limbii lituaniene au ajuns cel mai probabil în dialectele belaruse învecinate și anumite chemări adresate animalelor sau păsărilor, de exemplu, pentru vaci: тпрусь-тпрусь (304) – lituaniană tprus(e)-tprus(e), pentru oi: базь-базь (305) – lituaniană baz-baz, pentru gâște: зю-зю-зю, зюлю-зюлю, жуль-жуль (307) – lituaniană žiu-žiu-žiu, žiul(e)-žiul(e), žiu-žiu etc.

Materialul lexical prezentat în Atlas va facilita și înțelegerea unor cazuri similare de împrumutare a formațiilor de cuvinte și a unor sensuri distincte. Relația formelor mažinki, mažilki, mažilnik „cimitir”, folosite mai ales în dialectele belaruse occidentale (318), cu cuvântul mažila „mormânt” este analogă relației dintre lituanienele kapai, kapinės și kapas¹¹. Este posibil ca belarușii din vest să fi împrumutat din limba lituaniană unul dintre sensurile verbului rauti; cf. belarusă лён рваць – lituaniană linus rauti „a smulge inul”; în dialectele belaruse estice se spune în acest caz: лён браць (267).

Materialul din Atlas evidențiază mai bine și răspândirea pe teritoriul Belarusului a unor cuvinte comune baltice și slave, de pildă: клець (239) – lituaniană klėtis; малака, мо́лака, мало́ка (315) – lituaniană talkė; арúць, о́руць (265) – lituaniană arti.

Cercetarea elementelor comune limbilor lituaniană și belarusă și a influenței lor reciproce va avea și mai mult succes atunci când va apărea și atlasul limbii lituaniene. Este regretabil doar că „Programele” pe baza cărora a fost colectat materialul pentru atlasele limbilor belarusă și lituaniană nu au fost armonizate în prealabil în mod corespunzător – în ambele „Programe”, de pildă, ar fi putut

⁹ Plg. V. Urbutis, Dvi etimologijos pastabos, „Kalbotyra“, I, Vilnius, 1958, p. 220–221.

¹⁰ Plg. E. Fraenkel, Litauisches etymologisches Wörterbuch, p. 192.

¹¹ În dialectele poloneze nordice, forma mogiłki „cimitir” este, în opinia unor lingviști, un împrumut de sens, sau așa-numita calcă, din limba lituaniană; cf. Cz. Kudzinowski, Jacyngowie w języku, „Acta Baltico-slavica“, Białystok, 1964, p. 224.

233

să existe mult mai multe chestiuni comune sau analoage de sintaxă și lexic (tocmai lexicul arată cel mai bine legăturile istorice dintre aceste limbi).

„Atlasul dialectologic al limbii belaruse”, prin structura și principiile sale de alcătuire, nu se deosebește, într-o anumită măsură, de atlasele lingvistice sovietice¹² apărute mai înainte și de multe atlase lingvistice străine. Acest atlas prezintă numai materialul factual (este redată distribuția geografică a celor mai importante fenomene dialectale ale limbii belaruse), dar nu și cercetarea sau analiza științifică a acestui material. Trebuie să sperăm că lingviștii belaruși vor realiza o asemenea lucrare în viitor și vor publica generalizările făcute și concluziile obținute în alte publicații¹³.

Câteva alte observații critice care pot fi adresate alcătuitorilor „Atlasului dialectologic al limbii belaruse” privesc în cea mai mare parte aspecte neesențiale, detalii metodologice separate. Vom menționa aici câteva dintre ele.

În atlas apar hărți consacrate unor denumiri sau termeni ale căror sensuri nu sunt precizate sau diferențiate mai exact. De pildă, harta nr. 231 este dedicată răspândirii diferitelor denumiri ale adăpostului pentru oi. Una dintre denumirile cel mai larg folosite este аўчарнік, care însă desemnează obiecte nu tocmai identice în diferite regiuni ale Belarusului — cu acest nume sunt denumite atât țarcul oilor dintr-un grajd comun, cât și o anexă la grajd destinată oilor, precum și un grajd separat pentru oi (colhoznic). Din hartă nu se văd diferențierea sensurilor cuvântului аўчарнік și ale celorlalte sinonime ale sale, nici localizarea acestor sensuri. Desigur, asemenea neajunsuri se datorează și anumitor cauze obiective — în principal, datelor lingvistice sau etnografice insuficiente ori nu tocmai exacte, consemnate de culegătorii de material pentru Atlas.

Se pare că Atlasul ar fi trebuit să indice distribuția geografică a unor sinonime frumoase sau relativ larg folosite, precum істомка, барання alături de стомка, варыўня „căsuță, cămară” (240); сіверна, се́верна alături de холодна, сцюдзёна, зімна „rece” (321) etc.

Construcțiile sintactice nu sunt prezentate întru totul uniform: toate cuvintele din unele construcții sunt accentuate (208, 209, 212, 213, 216, 217, 219), iar în altele — nu (206, 207, 214, 215, 218).

Titlurile unor hărți din Atlas sunt prea laconice și, din această cauză, conținutul hărții nu este întotdeauna clar pentru cititor. Acest lucru se întâmplă mai ales atunci când cuvântul din titlu are mai multe sensuri; cf. titlul ambiguu al hărții nr. 229, „Назвы гары” — harta prezintă răspândirea denumirilor pentru pod (acoperiș), însă cuvântul belarus гара înseamnă nu numai „pod”, ci și „munte” (acest din urmă sens este dat primul în dicționar). Ar fi fost oportun să se indice și termenii latini lângă titlurile care denumesc plante.

Printre hărțile auxiliare ale Atlasului, ne lipsește o hartă geografică (de relief) a RSS Bieloruse, care ar putea, eventual, să ajute la înțelegerea mai bună a apariției izogloselor unor particularități dialectale și a distribuției lor.

K. Morkūnas ir A. Vidugiris

¹² Plg., pavyzdžiui, Атлас русских народных говоров центральных областей к востоку от Москвы, под редакцией Р. И. Аванесова, Москва, 1957; Й. О. Дзензелівський, Лінгвістичний атлас українських народних говорів Закарпатської області УРСР (Лексика), 1, Ужгород, 1958.

¹³ Lingviștii belaruși au publicat deja, pe baza materialului din Atlas, câteva lucrări de sinteză; cf. importanta lucrare colectivă „Нарысы па беларускай дыялекталогіі” (Мінск, 1964, 416 р.), articole separate în publicațiile „Вопросы диалектологии восточно-славянских языков” (Москва, 1964), „Беларуская мова”. Даследаванні па лексікalogіі (Мінск, 1965) etc.

234