HARALD BICHLMEIER

Academia Saxonă de Științe din Leipzig Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg

Direcții de cercetare: toponimie (germanică, celtică), iranistică veche, micenologie, indoeuropenistică, etimologie.

DOI: doi.org/10.35321/all83–17

Peter Wiesinger, Albrecht Greule

BAIERNI ȘI ROMANICI. DESPRE RAPORTUL DINTRE ETNIILE DIN EVUL MEDIU TIMPURIU DIN PERSPECTIVA LINGVISTICII ȘI A CERCETĂRII NUMELOR

Cartografie: Michael Schefbäck. Tübingen: Narr Francke Attempto, 2019, 250 de pagini. ISBN: 978–3–7720–8659–5 (tipărit); 978–3–7720–5659–8 (e-book)

Toponimia straturilor lingvistice mai vechi ale Europei (Centrale) nu mai este cercetată sistematic de către indoeuropeniști de zeci de ani și, mai ales, aproape deloc în lucrări monografice. Excepții sunt unele lucrări, precum Scheungraber, Grünzweig (2014), care însă, pe porțiuni întinse, reunesc în primul rând stadiul existent al cunoașterii, fără a oferi cu adevărat rezultate noi. Cercetarea sistematică a acestui material lingvistic la nivelul actual al indoeuropenisticii rămâne, prin urmare, în continuare o lacună a cercetării. Cercetări mai ample au fost realizate mai ales asupra materialului onimic celtic, care poate fi considerat probabil cel mai bine cercetat (Falileyev, Gohil, Ward 2010; Anreiter 1996, 2016; Sims-Williams 2006; Raybould, Sims-Williams 2007–2009, precum și numeroase alte studii asupra numelor personale, de pildă Meid 2005). La nivelul actual al indoeuropenisticii era

360

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIII

Peter Wiesinger Albrecht Greule. Baiern und Romanen. Zum Verhältnis der frühmittelalterlichen Ethnien aus der Sicht der Sprachwissenschaft und Namenforschung

de asemenea cercetarea numelor Pannoniei transmise din Antichitate realizată de Anreiter (2001). În privința numelor de ape trebuie evidențiat DGNB (2014), care, în pofida slăbiciunilor sale de detaliu și a conciziei sale excesive (cf. Bichlmeier 2015, 2015a), poate fi considerată o lucrare care oferă o bună privire de ansamblu. Din această perspectivă, mai puțin reușit este DONB (2012), fapt datorat, de asemenea, conciziei excesive a articolelor și, mai ales, disparității de specialitate a celor aproape 90 de autori ai articolelor.

1. CONSIDERAȚII GENERALE ASUPRA CĂRȚII

Lucrarea colectivă prezentată aici, aparținând celor doi germanști cunoscuți, a fost redactată, potrivit propriei declarații, în primul rând pentru a infirma o (pentru recenzent până acum cu totul necunoscută și probabil de cel puțin un deceniu irelevantă) ipoteză, care pare să fi fost răspândită în jurul anului 2000 și după acesta, mai ales în cercurile arheologilor: anume că baiernii ar fi, în ultimă instanță, de origine romanică (p. 21–25, coperta a patra). Așa cum li se pare celor doi autori, și recenzentului îi este neclar, având în vedere faptul că bairicul este totuși o varietate a germanei, deci că în Bavaria și Austria se vorbește în primul rând germană, cum se poate ajunge la această concepție.

2. DESPRE PRIMA PARTE A CĂRȚII (P. 11–98)

Prima parte a cărții tratează, așadar, tocmai această teorie a arheologilor și o infirmă categoric. După o trecere în revistă a cercetării, istoria limbii bairice și, prin aceasta, și istoria integrării numelor în bairică sunt prezentate într-o manieră exemplară, chiar dacă uneori destul de condensată. Este regretabil că datele cronologice, cu siguranță în ansamblul lor corecte, pentru activitatea, de pildă, a primei și celei de-a doua mutații consonantice, a i-umlautului, a a-umlautului, a proceselor mai recente de monoftongare și diftongare etc. sunt oferite în mare parte fără trimiteri la literatura de specialitate suplimentară. Pentru cititorii mai puțin familiarizați cu materia se poate crea uneori impresia inexactă că este vorba despre concluzii obținute chiar de autorul lucrării (aici Wiesinger). Desigur, aproape niciodată nu este cazul.

Conținutul cărții privind datarea proceselor fonetice din germanică și germană este sintetizat aici sub formă de tabel, ceea ce face vizibile și datările care diferă uneori între ele:

Recenzii / Reviews

361

HARALD BICHLMEIER

Proces | Datare | Pagina

Delabializarea proto-/germanică timpurie *o > germanică *a în silaba accentuată | „probabil realizată cel târziu în jurul nașterii lui Hristos” „schimbarea fonetică germanică o > a, realizată în jurul nașterii lui Hristos” | 61 84

Delabializarea proto-/germanică timpurie *o > germanică *a la jonctura compozițională a numelor | după secolul I d. Hr.? (Chariovalda la Tacitus) | 61

proto-/germanică timpurie *ā > germanică *ō | „realizată cel târziu în secolul I d. Hr.” | 61

i-umlaut mai vechi germanic *e > i | „începând din secolul al II-lea d. Hr.”, „încheiat în jurul anului 600” „aproximativ între 150 și cel târziu 700” înainte de „sfârșitul secolului al VII-lea” | 62 95 124

a-umlaut *i > *e | secolul al II-lea d. Hr. până la 600 (simultan cu i-umlautul) „aproximativ între 150 și cel târziu 700” | 62 95

actele mai vechi ale celei de-a doua mutații consonantice (t, p, k > ss/z, ff/pf, <ch> [χχ] (așadar k doar intervocalic) | „începând în jurul anului 600”, „începând cel mai devreme după 565” „cca 600–650” „realizată cel târziu în jurul anului 650” | 49, 55, 60, 63, 64 65 66

Faza a 2-a a celei de-a doua mutații consonantice (d > t) | (cel târziu) prima jumătate a secolului al VIII-lea „cca 700–760” | 62, 64 65

Faza a 3-a a celei de-a doua mutații consonantice (b > p) | „aproximativ între 740 și 780” | 64, 66

bavareză, alemanică k > „ch“ > [kχ] în poziție inițială, în geminare, după nazală” | „aproximativ între 740 și 780” | 65

Faza a 4-a a celei de-a doua mutații consonantice (g > k) | a doua jumătate a secolului al VIII-lea „aproximativ între 760 și înainte de 800” | 62 65, 66

Înălțarea o > u /_ NK | a doua jumătate a secolului al VIII-lea | 62

i-umlaut mai recent | a doua jumătate a secolului al VIII-lea până în secolul al XII-lea „din secolul al IX-lea până în perioada ahd. târzie a secolului al XI-lea” | 67–69 126

Deplasarea accentului pe prima silabă la integrarea în germana veche de sus | „până la mijlocul secolului al XI-lea” | 70

362

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIII

Peter Wiesinger Albrecht Greule. Baiern und Romanen. Zum Verhältnis der frühmittelalterlichen Ethnien aus der Sicht der Sprachwissenschaft und Namenforschung

Proces

Datare

Pagina

așa-numita diftongare „neogermană de sus” a ī – ū – iü din germana medie de sus

„deja începând din al doilea sfert al secolului al XII-lea, pornind din regiunea dunăreană a Bavariei Centrale”

70 și urm.

3. DESPRE A DOUA PARTE A CĂRȚII

3.1. Structură

A doua parte a cărții (p. 99–218) cuprinde cataloagele de nume ordonate pe regiuni (Bavaria de Sud: Greule; Austria: Wiesinger) (numele fiind numerotate pentru trimiterile încrucișate corespunzătoare): 175 de nume de tradiție antică-romanică (p. 99–186), 73 de nume mixte romanice-germane (p. 186–203), 20 de nume Walchen (adică nume compuse cu elementul walch- „romanic”; p. 203–208), 15 nume Parschalken (p. 208–211). Urmează o listă a numelor romanice-germane eliminate (p. 213–218; numai cu comentarii de cel mult două rânduri privind etimologia), adică a acelor nume care fuseseră considerate anterior nume mixte, dar care acum sunt explicate altfel.

Urmează apoi încă nouă hărți (la paginile nenumerotate 221–229); la p. 54, nota 64, cititorul află că hărțile 6–9 (adică p. 226–229) sunt preluate din Wiesinger 1994. În partea cartografică propriu-zisă acest lucru nu este menționat. Cartea se încheie cu o listă a abrevierilor (p. 231), o bibliografie (p. 233–246), precum și un index al numelor discutate, de origine romanică-antică, mixtă, al numelor Walchen și Parschalken (247–250 [pe două coloane]).

3.2. Despre indoeuropenistica utilizată în carte și despre modul de scriere a reconstrucțiilor

A doua parte principală este partea mai problematică a cărții. Aici sunt discutate numele individuale și analizate, de asemenea, etimologic. Sunt oferite o selecție de atestări (preferabil, desigur, cele mai vechi), urmată de etimologie. Aceste articole de nume pot avea câteva rânduri, dar destul de des se întind și pe mai mult de o jumătate de pagină la Greule și chiar pe mai mult de o pagină la Wiesinger. Aceasta conduce la o anumită lipsă de echilibru în

Recenzii / Reviews

363

HARALD BICHLMEIER

prezentare, deoarece Wiesinger include în articolele sale despre nume și mult mai multe informații istorice și geografice decât o face Greule.

O discuție a opiniilor divergente cu privire la un nume nu are loc, de regulă; uneori sunt prezentate două posibilități, probabil ceva mai frecvent în articolele lui Wiesinger despre nume decât în articolele lui Greule. O altă diferență dintre cei doi autori constă în faptul că Wiesinger pare să fie și mai puțin capabil decât Greule să aplice în mod corect metodele și modurile de scriere ale indoeuropenisticii folosite de o jumătate de secol. Astfel, la Wiesinger se găsesc aproape pretutindeni, fără reflecție, forme preluate din IEW, cu două vocale, precum „idg. *bherem-“ (p. 129); aspirația nu este aproape niciodată redată ca indice superior (ca în exemplul tocmai citat; altfel, de regulă, la Greule), același lucru fiind valabil pentru articulația secundară labializată (ibidem: *gurem în loc de corectul *gᵘrem- – aici, prin urmare, IEW este redat greșit). Este izbitoare lipsa de uniformitate care rezultă din faptul că uneori, în loc de *u, respectiv *ʷ, este folosită grafia mai curând obișnuită în spațiul anglofon, cu *w, respectiv *ʷ; a se compara, de pildă, articolul despre Lech: „idg. *wilikwō- «umectant» de la idg. *wleikw- «a umezi»“ (p. 107; Greule) etc. Nu doar asemenea neuniformități ar fi făcut de dorit o recitire a cărții (de către ambii autori).

Din perspectiva indoeuropenisticii trebuie reținut că cercetarea germanistică a numelor a ignorat timp de decenii stadiul actual al cunoașterii din indoeuropenistică și abia de aproximativ un deceniu începe treptat să recupereze această întârziere. Trebuie subliniat aici că locurile de activitate ale celor doi autori, Viena și Regensburg, au fost totodată și cele ale lui Jochem Schindler, respectiv Gert Klingenschmitt, doi reprezentanți importanți ai indoeuropenisticii, care au impulsionat considerabil disciplina și au lucrat consecvent și exclusiv încă din anii 1970 cu sistemul fonologic utilizat și în LIV² și NIL.

Trebuie subliniat, de asemenea, că, din partea germanisticii (nu doar în domeniul onomasticii, ci, în general, în lingvistica istorică a limbilor [vechi] germanice), nu numai că indoeuropenistica modernă nu a fost și nu este în mare parte receptată (nici măcar atunci când se referă explicit la germanică, precum Müller 2007 sau EWAhd și EDPG), ci și cercetările importante pentru spațiul Bavaria-Austria în domeniul celtologiei, inclusiv cele în limba franceză și engleză, practic nu se regăsesc în cercetările prezentate aici (sub formă de citări) – aceasta privește atât cercetările onomastice individuale, cât și lucrările etimologice (de pildă EDPC, care, probabil datorită accesibilității sale, era citată cel puțin de Greule destul de regulat în DGNB, dar aici lipsește). Din cartea de față lipsesc (la fel ca deja din DGNB și din

364

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIII

Peter Wiesinger Albrecht Greule. Bauern und Romanen. Zum Verhältnis der frühmittelalterlichen Ethnien aus der Sicht der Sprachwissenschaft und Namenforschung

multe alte lucrări ale celor doi autori, de pildă lucrările (parțial problematice, dar totuși fundamentale) ale lui Delamarre (2007, 2012, 2017, DLG^², DLG^³, DTNG [ultima nu ar fi putut fi receptată în niciuna dintre cele două lucrări, deoarece volumul 1 a apărut abia în 2019]), apoi cele ale lui Falileyev (Falileyev, Gohil, Ward 2010; Falileyev 2013, 2014), Lambert 2003, McCone 1996, Repanšek 2016, Sims-Williams 2006; Raybould, Sims-Williams 2007, 2009, Zair 2012 etc., precum și LEIA, rămas, din păcate, un torso, dar până acum cel mai riguros dicționar etimologic al unei limbi celtice vechi individuale.

Oricum, în bibliografia cărții de față apar ca lucrări etimologice doar IEW, LIV^² și NIL, ceea ce este cu totul insuficient având în vedere numeroasele cuvinte din diferite limbi utilizate apoi și în argumentare. Uneori este deosebit de grav faptul că, în pofida numeroaselor propuneri celtice, nu au fost citate nici ACS [Holderl, nici LEIA sau EDPC (cu atât mai puțin lucrările lui Delamarre, Lambert sau Repanšek). Uneori ar fi meritat cu siguranță consultată și EWAhd sau EDPG.

Deoarece această situație durează deja de multă vreme, se ajunge uneori ca, în lingvistica germanistică (respectiv onomastică) și în celtologie, clasificări diferite ale aceluiași nume să fi coexistat uneori timp de decenii, fără să aibă loc vreo discuție: numele Isar, de pildă, este considerat de celtologi de cel puțin un secol ca fiind clar celtic^¹ (și, pe baza criteriilor fonetice, cu siguranță și este; cf. Bichlmeier 2016) – aici este clasificat din nou drept „protoindoeuropean târziu” sau ceva similar.

În plus, și pentru această carte este valabil faptul că opinia științifică asupra numelor individuale este departe de a fi la fel de unanimă pe cât se sugerează aici: aceeași problemă trebuia deja remarcată în legătură cu DGNB (cf. Bichlmeier 2015, 2015a). Pentru cartea de față, care cu siguranță a fost supusă unor restricții de spațiu mai puțin severe decât DGNB, ar fi fost lesne posibil să fie receptată cel puțin întreaga literatură relevantă referitoare la numele individuale și să fie discutate pe scurt și propunerile etimologice diferite. Cartea ar fi câștigat substanțial și ar fi putut deveni astfel un manual al numelor pre-germane din Bavaria (de Sud) și Austria (Centrală). Această șansă a fost însă ratată, deoarece literatura din ultimele două decenii, care oferă noi perspective (adică etimologii) și clarificări, nu a fost receptată aproape deloc în mod consecvent.

^¹ Cf., de pildă, Pokorny 1914: 293, unde desemnează Isar-ul bavarez drept celtic, sau DLG^² 191, Falileyev, Gohil, Ward 2010: 136; Delamarre 2012: 165; DLG^³ 192; DTNG 1: 390, unde *isarā este, de asemenea, considerat în mod firesc celtic. – Ambele poziții sunt prezentate de Bach 1954: 21 și urm., fără a se lua o decizie.

Recenzijos / Reviews

365

HARALD BICHLMEIER

Receptarea acestor lucrări, publicate în serii și reviste cu totul consacrate (este vorba, în total, de circa trei duzini de titluri ale unor autori diferiți), ar fi putut contribui în numeroase cazuri la evitarea retipăririi unor soluții învechite, ba chiar uneori greșite sau imposibile, ori, în cazul unei prezentări conforme cu uzanțele științei, care să discute diferitele propuneri de soluționare, la respingerea acestora.

Nu în ultimul rând ca urmare a nereceptării unor părți din literatura științifică contemporană, în privința literaturii citate în articolele despre nume rezultă o anumită tendință spre autoreferențialitate (Greule se citează uneori doar pe sine, Wiesinger se preferă pe sine); un autor citat frecvent este, în plus (pentru Bavaria), von Reitzenstein (în special Reitzenstein 2006 [în privința Bavariei Vechi], 2013 [în privința Suabiei Bavareze], uneori și Reitzenstein 1991). În ansamblu, Greule folosește literatura mai economicos, citând rareori mai mult de trei titluri, în timp ce Wiesinger citează în medie de două ori mai multe; totodată, articolele lui Wiesinger despre nume sunt, în medie, considerabil mai lungi, deoarece oferă adesea și numeroase informații despre istoria obiectului denumit (v. mai sus).

Prezentarea acestor constatări prin exemple selectate ar depăși limitele și ar încălca cadrul acestei reviste. Se poate consulta aici expunerea detaliată din Bichlmeier 2020, unde toate acestea sunt prezentate pe larg prin peste trei duzini de exemple.

În ansamblu, rezultă următoarea imagine:

Oricât de convingătoare – chiar dacă săracă în referințe bibliografice – este prima parte a cărții, cea de-a doua, cu articolele despre nume, convinge foarte puțin. Articolele despre nume se caracterizează, în mare parte, prin următoarele trăsături:

• În privința modului de transcriere utilizat pentru reconstrucțiile (proto-)indoeuropene (*w vs. *u, *bhvs. *bh⁻ etc.), ele sunt neuniforme.

• Literatura relevantă din ultimele două decenii nu este citată (deși uneori apare impresia că a fost totuși citită) și, în consecință, nu apare nici în bibliografie. În total ar trebui adăugate, cu siguranță, încă aproximativ trei duzini de titluri ale mai multor autori. Din nereceptarea acestei literaturi, care îmbunătățește în parte soluții mai vechi și le infirmă în parte, rezultă în ultimă instanță că, în ansamblu, cartea depășește rareori stadiul cunoașterii din anul 2000 și aproape niciodată pe cel din 2010.

• Referințele bibliografice oferite mai ales în partea a doua sunt puternic autoreferențiale, în special în privința numelor de ape. Literatura care nu provine de la cei doi autori probabil că nu reprezintă nici jumătate, astfel încât cititorului i se poate crea impresia falsă că etimologiile ar putea proveni de la autorii citați, ceea ce ele

366

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIII

Peter Wiesinger Albrecht Greule. Bayern und Romanen. Zum Verhältnis der frühmittelalterlichen Ethnien aus der Sicht der Sprachwissenschaft und Namenforschung

însă, de regulă, nu fac. „Descoperitorii” etimologiilor respective nu sunt oricum numiți în mod explicit; uneori soluția are deja un secol vechime.

• Doar în cazuri individuale sunt menționate propuneri concurente, iar acestea sunt discutate rareori. De cele mai multe ori este prezentată o singură soluție, care nu este întotdeauna cea corectă (potrivit opiniei generale, respectiv cunoașterii lingvistice).

• În consecință, în numeroase cazuri este oferită o etimologie demult depășită sau demult recunoscută ca inexactă; soluțiile propuse reprezintă, de asemenea, destul de des un regres față de ceea ce se realizase deja anterior, uneori chiar față de ceea ce cei doi autori scriseseră cândva în literatura lor proprie citată.

• În repetate rânduri este oferită, fără discuție, drept unică o soluție care nu apare deloc în literatura citată pentru numele respectiv; prin urmare, literatura citată nu sprijină în mod necesar etimologia prezentată.

Este bine că a fost infirmată teza absurdă a unei origini (lingvistic) romanice a baiernilor și că acum avem reunite într-o listă numele (în mare parte) întregului tezaur onimic² pre-germanic al Bavariei Vechi și al Austriei Centrale – ca manual de etimologii ale acestor nume, lucrarea nu este însă utilizabilă: este adevărat că probabil toate cele mai vechi atestări sunt indicate, însă etimologiile nu pot fi considerate în întregime corecte – mai ales când este vorba despre formații celtice sau chiar preceltice. Încercarea de a include indoeuropenistica modernă în descrierea și explicarea numelor este lăudabilă, dar trebuie considerată, în cele din urmă, eșuată. În această privință, cartea este un reprezentant tipic al lucrărilor despre cele mai vechi straturi onimice din (Centrul) Europei, redactate de autori ale căror cunoștințe de indoeuropenistică nu sunt adecvate temei.

Prelucrarea acestui vechi tezaur onimic al Europei Centrale în ansamblul său, pe o bază indoeuropenistică solidă, rămâne, așadar, în continuare o lacună. Ea se realizează însă – chiar dacă adesea nu este receptată sau înțeleasă de partea germanistică – nume cu nume, în succesiune neregulată, în articole din reviste și volume colective.

² Trebuie menționată, de pildă, absența articolelor despre (Bad) Ischl, Iller, Ilz, Vils / Fils; probabil lipsesc și alte nume.

Recenzii / Reviews

367

HARALD BICHLMEIER

BIBLIOGRAFIE

1. DICȚIONARE

ACS – Holder Alfred 1896, 1904, 1907: Tezaur lingvistic al celtei vechi. 3 vol., Leipzig: Teubner.

Delamarre Xavier 2007: Nume personale celtice în epigrafia clasică. Nomina Celtica antiqua selecta inscriptionum, Paris: Edition Errance.

Delamarre Xavier 2012: Nume de locuri celtice din Europa antică. (– 500 / + 500). Dicționar. (Colecția Hesperides), Paris: Éditions Errance.

DGNB – Greule Albrecht 2014: Dicționarul german al numelor de ape. Etimologia numelor de ape și a numelor de regiuni, așezări și parcele asociate. Cu colaborarea lui S. Hackl-Rößler, Berlin, Boston: de Gruyter.

DLG^² – Delamarre Xavier 2003: Dicționarul limbii galice. O abordare lingvistică a vechii limbi celtice continentale, Prefață de P.-Y. Lambert, ediția a 2-a^ᵉ, revizuită și substanțial augmentată, Paris: Edition Errance.

DLG^³ – Delamarre Xavier 2018: Dicționarul limbii galice. O abordare lingvistică a celticei continentale vechi, prefață de P.-Y. Lambert, ediția a treia, Paris: Edition Errance.

DONB – Niemeyer Manfred (ed.) 2012: Dicționar german al numelor de locuri, Berlin, Boston: de Gruyter.

DTNG – Delamarre Xavier 2019–2021: Dicționarul temelor nominale ale galicei. A Dictionary of Gaulish Nominal Stems, Volumul I: Ab–/Ixs(o)–, Volumul II: Lab–/Uxs–pero– (Collection Linguistique 5, 6), Paris: Éditions Les Cent Chemins.

EDPC – Matasović Ranko 2009: Dicționar etimologic al proto-celticei. (Leiden Indo-European Etymological Dictionary Series 9), Leiden, Boston: Brill.

EDPG – Kroonen Guus 2013: Dicționar etimologic al proto-germanicei. (Leiden Indo-European Etymological Dictionary Series 11), Leiden, Boston: Brill.

EWAhd – Dicționar etimologic al germanei vechi de sus.

Volumul I: -a – bezzisto, de Albert L. Lloyd și Otto Springer, Göttingen, Zürich: Vandenhoeck & Ruprecht, 1988.

Volumul II: bi – ezzo, de Albert L. Lloyd, Rosemarie Lühr și Otto Springer †, cu colaborarea lui Karen R. Purdy, Göttingen, Zürich: Vandenhoeck & Ruprecht, 1998.

368

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIII

Peter Wiesinger Albrecht Greule. Bavaria și romanici. Despre raportul dintre etniile din Evul Mediu timpuriu din perspectiva lingvisticii și a cercetării numelor

Volumul III: fadum – fūstslag, de Albert L. Lloyd și Rosemarie Lühr, cu colaborarea lui Gerlinde Kohlrusch, Maria Kozianka, Karen R. Purdy și Roland Schuhmann, Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 2007.

Volumul IV: gāba – hylare, de Albert L. Lloyd și Rosemarie Lühr, cu colaborarea lui Gerlinde Schuhmann, Maria Kozianka, Karen R. Purdy și Roland Schuhmann, Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 2009.

Volumul V: iba – luzzilo, editat de Rosemarie Lühr, elaborat de Harald Bichlmeier, Maria Kozianka și Roland Schuhmann, cu contribuții de Albert L. Lloyd, cu colaborarea lui Karen K. Purdy, Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 2014.

Volumul VI: māda – pūzza, editat de Rosemarie Lühr, elaborat de Harald Bichlmeier, Maria Kozianka, Roland Schuhmann și Laura Sturm, Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 2017.

Volumul VII: quaderna – skazzōn, editat de Rosemarie Lühr, elaborat de Dagmar S. Wodtko (conducerea punctului de lucru), Harald Bichlmeier, Maria Kozianka și Roland Schuhmann, Göttingen: Vandenhoeck & Ruprecht, 2020.

Falileyev Aleksander, Gohil E. Ashwin, Ward Naomi 2010: Dicționar al numelor de locuri celtice continentale. Un companion celtic la Barrington Atlas of the Greek and Roman World, Aberystwyth: CMCS.

IEW – Pokorny Julius 1959: Dicționar etimologic indoeuropean I, Volumul, München, Bern: Francke.

LEIA – Vendryes Joseph: Léxique étymologique d’Irlandais ancien. – A: Dublin: School of Celtic Studies, Dublin Inst. for Advanced Studies, 1959 (ND 1981). – B: Dublin: School of Celtic Studies, Dublin Inst. for Advanced Studies, Paris: Centre National de la Recherche Scientifique, 1981. – C: Dublin: School of Celtic Studies, Dublin Inst. for Advanced Studies, Paris: Centre National de la Recherche Scientifique, 1987. – D: Dublin: School of Celtic Studies, Dublin Inst. for Advanced Studies, Paris: Centre National de la Recherche Scientifique, 1983. – R, S: Dublin: School of Celtic Studies, Dublin Inst. for Advanced Studies, Paris: Centre National de la Recherche Scientifique, 1974. – T, U: Dublin: School of Celtic Studies, Dublin Inst. for Advanced Studies, Paris: Centre National de la Recherche Scientifique, 1978.

_LIV^² – Rix Helmut et al. 2001: Lexikon der indogermanischen Verben. Die Wurzeln und ihre Primärstammbildungen. Ediția a doua, îmbunătățită și extinsă, Wiesbaden.

NIL – Wodtko Dagmar S., Irslinger Britta, Schneider Carolin 2008: Nomina im Indogermanischen Lexikon, Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag.

Reitzenstein Wolf-Armin Frhr. von 1991: Lexikon bayerische Ortsnamen. Herkunft und Bedeutung. Ediția a doua, îmbunătățită și extinsă, München: C. H. Beck.

Recenzijos / Reviews

369

HARALD BICHLMEIER

Reitzenstein Wolf-Armin Frhr. von 2006: Lexikon bayerischer Ortsnamen. Herkunft und Bedeutung. Oberbayern, Niederbayern, Oberpfalz, München: C. H. Beck.

Reitzenstein Wolf-Armin Frhr. von 2013: Lexikon schwäbischer Ortsnamen. Herkunft und Bedeutung. Bayerisch-Schwaben, München: C. H. Beck.

2. LITERATURĂ SUPLIMENTARĂ

Anreiter Peter 1996: Keltische Ortsnamen in Nordtirol. (Contribuții de la Innsbruck la lingvistică, prelegeri și scrieri scurte 65), Innsbruck: Institut für Sprachwissenschaft.

Anreiter Peter 2001: Die vorrömischen Namen Pannoniens. (Archaeolingua: Series minor 16), Budapest: Archaeolingua.

Anreiter Peter 2016: Nordtiroler Namen keltischer Herkunft, Wien: Praesens.

Anreiter Peter, Chapman Christian, Rampl Gerhard 2009: Die Gemeindenamen Tirols: Herkunft und Bedeutung. (Publicații ale Arhivelor Provinciale Tirol 17), Innsbruck: Universitätsverlag Wagner.

Bach Adolf 1954: Deutsche Namenkunde. Volumul II: Die deutschen Ortsnamen. Teil 2: Die deutschen Ortsnamen in geschichtlicher, geographischer, soziologischer und psychologischer Betrachtung. Ortsnamenforschung im Dienste anderer Wissenschaften, Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag.

Bichlmeier Harald 2015: [Recenzie la:] Greule, Albrecht: Deutsches Gewässernamenbuch. Etymologie der Gewässernamen und der zugehörigen Gebiets-, Siedlungsund Flurnamen. Cu colaborarea lui S. Hackl-Rößler, Berlin, Boston: de Gruyter, 2014. – Acta Linguistica Lithuanica 72, 269–276.

Bichlmeier Harald 2015a: [Recenzie la:] Greule, Albrecht: Deutsches Gewässernamenbuch. Etymologie der Gewässernamen und der zugehörigen Gebiets-, Siedlungsund Flurnamen. Cu colaborarea lui Sabine Hackl-Rößler, Berlin, Boston: de Gruyter 2014. – Kratylos 60, 82–89.

Bichlmeier Harald 2016: Isar, Isel, Isen, Iser, Isny – Reflexe ale unei familii celtice de hidronime în Bavaria și Austria, cu o anexă despre Isura (Nume de localități și hidronime bavarezo-austriece din perspectiva indogermanisticii 8). – Österreichische Namenforschung 42, 35–61.

Bichlmeier Harald 2020: Raport de cercetare privind toponomastica straturilor lingvistice mai vechi din Europa (Centrală). Partea I: Articol de recenzie la: Wiesinger Peter, Greule

370

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIII

Peter Wiesinger Albrecht Greule. Baiern und Romanen. Zum Verhältnis der frühmittelalterlichen Ethnien aus der Sicht der Sprachwissenschaft und Namenforschung

Albrecht: Bavarezi și romani. Relația dintre etniile din Evul Mediu timpuriu din perspectiva lingvisticii și a cercetării numelor. Tübingen: Narr Francke Attempto 2019. – Kratylos 65, 1–85.

Falileyev Alexander 2013: The Celtic Balkans, Aberystwyth: CMCS.

Falileyev Alexander 2014: In Search of the Eastern Celts. Studies in Geographical Names, their Distribution and Morphology. (Archaeolingua, Series Minor 34), Budapest: Archaeolingua Alapítvány.

Lambert Pierre-Yves 2003: La langue gauloise. Description linguistique, commentaire d’inscriptions choisies. Ediție revizuită și extinsă. (Collection des Hesperides), Paris: Éditions Errance.

McCone Kim 1996: Towards a relative chronology of ancient and medieval Celtic sound change. (Maynooth Studies in Celtic Linguistics 1), Maynooth: The Department of Old Irish, St. Patrick’s College.

Meid Wolfgang 2005: Keltische Personennamen in Pannonien. (Archaeolingua, Series Minor 20), Budapest: Archaeolingua Alapítvány.

Müller Stefan 2007: Despre germanică din perspectiva teoriei laringale. Cu o introducere în bazele teoriei laringale. (Studia Linguistica Germanica 88), Berlin, New York: de Gruyter.

Pokorny Julius 1914: Originea și etimologia cuvântului Eisen. – Kuhns Zeit-schrift 46, 292–294.

Raybould Marilynne E., Sims-Williams Patrick 2007: A Corpus of Latin Inscriptions of the Roman Empire containing Celtic Personal names, Aberystwyth: CMCS.

Raybould Marilynne E., Sims-Williams Patrick 2009: Introduction and Supplement to the Corpus of Latin Inscriptions of the Roman Empire containing Celtic Personal names, Aberystwyth: CMCS.

Repanšek Luka 2016: Keltska dediščina v toponimiji jugovzhodnega alpskega prostora. (Linguistica & Philologica 33), Ljubljana: Založba ZRC.

Scheungraber Corinna, Grünzweig Friedrich E. 2014: Die altgermanischen Toponyme sowie ungermanische Toponyme Germaniens. Ein Handbuch zu ihrer Etymologie. Editată folosind o bibliografie a lui Robert Nedoma de Hermann Reichert. (Philologica Germanica 34), Wien: Fassbaender.

Sims-Williams Patrick 2006: Ancient Celtic Place-Names in Europe and Asia Minor. (Publications of the Philological Society 39), Oxford, Boston: Blackwell Publishing.

Recenzijos / Reviews

371

HARALD BICHLMEIER

Zair Nicholas 2012: The Reflexes of the Proto-Indo-European Laryngeals in Celtic. (Brill’s Studies in Indo-European Languages and Linguistics 7), Leiden, Boston: Brill.

Primită la 15 septembrie 2020.

HARALD BICHLMEIER Universitatea Martin Luther din Halle-Wittenberg Institutul Oriental Seminarul de indogermanistică și lingvistică generală Ludwig-Wucherer-Str. 2 D-06099 Halle (Saale) [email protected]

Academia Saxonă de Științe din Leipzig Filiala Jena: Dicționar etimologic al germanei vechi de sus Zwätzengasse 12a D-07743 Jena [email protected]

372

Acta Linguistica Lithuanica LXXXIII