Jonas Jablonskis

Corectarea lexicului religios

AUŠRA RIMKUTĖ

Institutul Limbii Lituaniene

Cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui J. Jablonskis

La 30 decembrie 2010 se împlinesc 150 de ani de la nașterea lui Jonas Jablonskis (1860–1930), părintele limbii lituaniene standard moderne. Lingvistul poate fi numit și părintele terminologiei limbii lituaniene (Keinys 2000: 70). El nu numai că a creat, dezvoltat și standardizat limba comună, ci a contribuit și la crearea și ordonarea terminologiei multor domenii ale științei, tehnicii și altor sfere, inclusiv ale religiei. Acest articol trece în revistă opiniile lingvistului cu privire la unele cuvinte folosite în scrierile religioase de la începutul secolului al XX-lea.

Moștenirea lui J. Jablonskis este bogată și foarte diversă. Acest lucru se vede din scrierile sale. Lingvistul a scris mult despre diverse chestiuni actuale ale vieții publice. A acordat multă atenție limbii, literaturii, sănătății națiunii, educației, libertății presei, culturii, științei și altor subiecte. Deși nu a scris lucrări separate despre lexicul religios (și nici despre termenii religioși), a acordat totuși o atenție considerabilă limbii publicațiilor religioase. Acest lucru se vede din articolele lingvistului despre religie, predarea religiei și limba manualelor religioase în presa de la începutul secolului al XX-lea (Viltyje, Santaroje, Nepriklausomojoje Lietuvoje, Lietuvoje, Lietuvos Mokykloje, Švietimo darbe și altele)¹: Predarea religiei în școlile primare (1909), Școala, politica și religia (1917), Metodica predării religiei (1920), Metodici ale predării religiei (1921), precum și din recenzii: D. Martyno Liuterio Micul catehism² și D. Jono Jokūbo Rambako Predică despre doctrina mântuirii, rezumată pe scurt în primele 24 de întrebări, apoi expusă pe larg în 237 de întrebări (1917), Catehismul credinței evanghelice reformate pentru copii (1917), Manuale de religie (1917), Catehismul religiei catolice (1919), Înv. Sim Tautvila „Mica învățătură religioasă sau catehism. Un dar pentru școala populară” (1921)

¹ Articolele și recenziile sunt publicate în scrierile lui Jablonskis, în volumele II și IV; anii publicării sunt indicați între paranteze.

² Evidențierea aparține lui J. Jablonskis.

Terminologija | 2010 | 17 9 3

și altele. Merită atenție Răspunsul lui J. Jablonskis la „Explicația lui M. Jankaus despre «Micul catehism» al doctorului Martin Luther”, publicat în 1917 în Santaroje. Lingvistul scrie: „doresc ca și manualele de învățătură religioasă luterană să fie scrise într-un mod inteligibil, accesibil și instructiv — așa cum sunt publicate sau scrise manualele tuturor popoarelor civilizate, dacă sunt destinate unei materii serioase de studiu pentru copii” (Jablonskis II 1934: 92)³. Aceste cuvinte arată limpede că problemele limbii erau extrem de importante pentru J. Jablonskis și că el urmărea ca societatea să învețe încă din copilărie o limbă maternă corectă și frumoasă.

LIMBA SCRIERILOR RELIGIOASE DE LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI XX

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, în scrierile religioase se foloseau multe cuvinte străine, astfel că limba acestora trebuia neapărat îndreptată și înnoită. S-a început să se vorbească despre acest lucru în presă: Aušroje (1883–1886), Varpe (1889–1906), Tėvynės sarge (1896–1904), Žinyčioje (1900–1902), Vilniaus žiniose (1904–1909) și altele. Despre terminologia religioasă a scris pe larg Jonas Gerutis (Jonas Balvočius), în articolul Dvasiškos terminologijos klaidos, publicat la 1 (14) iunie 1905 în Vilniaus žiniose (nr. 134). Despre importanța punerii în ordine a terminologiei din acest domeniu a scris, la 23 iulie (5 august) din același an, și preotul Juozas Laukaitis, unul dintre cei mai importanți promotori ai limbii bisericești lituaniene și normatori ai terminologiei religioase de la începutul secolului al XX-lea, în articolul Mūsų bažnytinė kalba, publicat în numărul 178 al Vilniaus žinių: „În ultimii câțiva ani, câte un preot a încercat să curețe limba bisericească, dar, din cauza diferențelor de terminologie, a apărut nemulțumire atât în rândul clerului, cât și al oamenilor”⁴ (Laukaitis 1905: 4).

Reformarea limbii textelor religioase s-a intensificat mai ales la începutul secolului al XX-lea, odată cu debutul reformei rugăciunilor. Deși preoții mai în vârstă, cu vederi conservatoare, se indignau că se atenta la cuvinte considerate de ei sfinte, precum dūšia, ani uolas, griekas, spaviednė, pakūta, mūka, și propuneau „să se lase neatinse acele forme folosite vreme de cinci sute de ani, întrucât, cercetate cu atenție, formele noastre nu se dovedesc deloc potrivnice spiritului și regulilor limbii” (Jurgaitis 1907: 389), limba Bisericii și a scrierilor religioase nu corespundea însă așteptărilor intelectualității vremii. La întâlnirea preoților convocată la Punskė la 9 februarie 1909 pentru discutarea terminologiei bisericești a fost invitat și lingvistul J. Jablonskis. În același an, în luna

³ Trebuie menționat că, deși era catolic, J. Jablonskis era preocupat nu numai de publicațiile catolice, ci și de cele protestante (luterane și evanghelice reformate) — poate pentru că soția sa, Konstancija Sketerytė-Jablonskienė, era evanghelică reformată (pentru detalii, vezi cartea lui Eglė Lukėnaitė-Griciuvienė, Konstancijos ir Jono Jablonskių šeima (Vilnius: Lietuvos nacionalinis muziejus, 2009)).

⁴ Limbajul citatelor nu se corectează.

94 A. Rimkutė | Jono Jablonskio religijos leksikos taisymai

În vara acelui an, el a participat împreună cu Jurgis Šlapelis, Kazimieras Būga și Juozas Balčikonis la întâlnirea lingviștilor organizată de Juozas Laukaitis la Sejny. Acolo, comisia alcătuită din lingviști și preoți (A. Dambrauskas-Jakštas, A. Petrulis și J. Laukaitis), numită și Comisia Rugăciunilor, a redactat în forma definitivă textul rugăciunilor. Rugăciunile au fost publicate în 1910 în revista Vadovo. Zigmas Zinkevičius scrie că „în esență, acesta a fost primul congres al lingviștilor lituanieni. Atunci a fost pusă în ordine limba principalelor rugăciuni, inclusiv a rugăciunilor comune, și a fost stabilită terminologia bisericească esențială. Se poate spune că rugăciunile au fost traduse din nou, într-o limbă lituaniană corectă, pură și frumoasă” (Zinkevičius 2000: 179).

Reforma rugăciunilor începută în 1909 a continuat ulterior — în 1922, după cum scrie Zigmas Zinkevičius, ea s-a intensificat: „se pare că, mai ales datorită preoților Juozas Laukaitis, Aleksandras Dambrauskas-Adomas Jakštas și, poate, altora, au fost introduse în rugăciuni multe dintre expresiile propuse de lingviști în 1909, dar ignorate de Comisia Rugăciunilor, ca urmare a compromisului cu clerul vechi. Unele lucruri au fost schimbate și îmbunătățite” (Zinkevičius 2000: 185).

CAZURI DE CORECTARE A LEXICULUI RELIGIOS

Înainte de a discuta despre corectările, observațiile și recomandările lui J. Jablonskis privind termenii religioși, trebuie spus că lingvistul nu le propunea cu insistență. El dorea ca „ziarele și scriitorii, atunci când sunt de acord cu aceste observații-corecturi, să le folosească și pe mai departe” (Jablonskis II 1934: 79).

Folosirea cuvintelor din limbi străine și corectările

J. Jablonskis a înlocuit, probabil, cel mai adesea cuvintele nelituaniene (de regulă, împrumuturi) folosite în textele religioase, care aveau echivalente în limba lituaniană; de exemplu, polonismul abrozas (pol. obrazek) l-a înlocuit cu cuvântul paveikslas, iar în locul lui dūšios (pol. dusza) recomanda folosirea lui sielą⁵. Au fost identificate și alte corectări: griekas (bielor. грехъ, pol. grech) – nuodėmė⁶, kielikas (pol. kielich, germ. Kelch) – taurė, koronė (pol. karanie, rus. каранне) – bausmė, mislis (bielor. мысль, pol. myśl⁷) – mintis, nabašnikas (pol. nieboszczyk, bielor. небощык) – velionis, prietelius (bielor. прыяцель) – bičiulis, smertis (bielor. смерць) – mirtis, soodba (cf. rus. свадьба) – vestuvės, viera (rus. вера, pol. wiara) –

⁵ J. Jablonskis, în 1921, în Lietuvos mokykloje (nr. 1, p. 36–41), a indicat că trebuie ales care dintre cuvinte – sielą ar vėlę – să fie folosit; astfel, în locul sintagmei vėlės nemirtingumas recomanda să se spună sielos nemirtingumas (Jablonskis IV 1935: 247–248).

⁶ Nuodėmė – cuvânt folosit în scrierile lui M. Daukša.

⁷ Trebuie corectate și următoarele verbe: mislyti (bielor. мыслить, pol. myśleć) – svarstyti, venčia votis (pol. wieńcować, bielor. віншаваць) – tuoktis, jungtis, precum și adjectivul svietiškas (cf. pol. świecki) – pasaulietiškas.

Terminologija | 2010 | 17

95

tikėjimas⁸, zakonas (pol. zakon, rus. зокон) – įstatymas⁹ etc. După cum reiese din corectări, împrumuturile au fost înlocuite cu cuvinte lituaniene folosite în scrierile din secolele XVI–XVII sau în dialecte.

J. Jablonskis nu evita folosirea cuvintelor nelituaniene, mai ales atunci când erau larg răspândite în limbă sau când erau cuvinte internaționale. Arnoldas Piročkinas a scris despre acest lucru în Jono Jablonskio kalbos taisymuose: „Dacă un cuvânt străin era foarte răspândit, înrădăcinat în diverse domenii, atunci nu-l dezaproba” (Piročkinas 1986: 10). De aceea, J. Jablonskis nu a corectat împrumuturi vechi precum kunigas, bažnyčia¹⁰ și altele. Este interesant că nu a corectat nici vechiul împrumut preluat din limbile slave, grabas (bielor. гроб, pol. grób), în locul căruia se folosește astăzi karstas – de asemenea, un împrumut (cf. bielor. копма). Se pare că nu l-a corectat deoarece grabas, cu sensul de „loc pentru îngroparea unui mort, mormânt”, era folosit deja în scrierile lui Martynas Mažvydas.

Părerea lui J. Jablonskis despre cuvintele din limbi străine este ilustrată foarte bine de corectarea cuvântului pastorius¹¹. În articolul Rašomosios kalbos dalykai, publicat în 1912 în Viltis, lingvistul, observând că acest cuvânt începuse să se răspândească în uz, scria: „Preoții prusaci lituanieni (luterani), ca și cei ai evanghelicilor-reformați (calvini) de la noi, nu sunt numiți «pastori»; cu toții își numesc păstorii sufletești doar preoți. Așa își numesc călăuzitorii spirituali și lituanienii catolici, vecinii acestor protestanți. <...>. Nu pot nicidecum să înțeleg de ce unele dintre ziarele noastre îi numesc acum «pastori» pe preoții luterani și calvini din Lituania” (Jablonskis 1959: 105). În prezent, cuvântul pastorius este folosit cu referire la preotul evanghelic protestant.

Probleme de formare a cuvintelor

Dacă nu găsea în limba lituaniană (inclusiv în dialecte sau în scrierile vechi) un echivalent ori un înlocuitor potrivit, J. Jablonskis îl crea el însuși, bazându-se pe legile limbii lituaniene; de aceea, astăzi folosim, în locul vechilor denumiri slave ale zilelor săptămânii, frecvente în scrierile religioase ale vremii, denumirile cu formare transparentă create de el: luni, marți, miercuri, joi, vineri, sâmbătă, duminică. Astfel, în loc de sūdas (bel. суд), sūdyti (bel. судзіць), au apărut teismas, teisti.

⁸ Cuvântul tikėti îl găsim în scrierile lui M. Mažvydas.

⁹ Nu se precizează în ce articole au fost propuse aceste corecturi. Acest lucru poate fi urmărit în „Lista greșelilor de limbă corectate de Jablonskis” din Scrierile lui Jablonskis (Jablonskis V 1936: 259–280) și în indexul alfabetic al problemelor de limbă corectate din volumul II al Scrierilor alese ale lui Jablonskis (Jablonskis 1959: 533–553).

¹⁰ Vietoj bažnyčios J. Jablonskis yra siūlęs vartoti maldykla, šventovė (Piročkinas 1970: 7).

¹¹ Cf. germ. Pastor, <lat. pastor – păstor, îngrijitor de turmă, de asemenea cf. pol. pastor, rus. пастор.

96 A. Rimkutė | Jono Jablonskio religijos leksikos taisymai

În articolele lingvistului se găsesc numeroase corecturi ale unor cuvinte formate necorespunzător. Mai întâi trebuie menționat cuvântul ypata, frecvent în scrierile religioase de la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea, cu privire la a cărui utilizare J. Jablonskis și-a exprimat opinia. În articolul Chestiuni de limbă scrisă contemporană, publicat în 1914 în Viltis (nr. 86 (1034)), dorind să scoată la iveală „greșelile de limbă și să-i îndemne pe ziariști, <...>, ca asemenea greșeli să nu mai apară de acum înainte în ziarele noastre”¹², lingvistul a propus folosirea cuvintelor om, persoană în locul lui ypatos (Jablonskis 1959: 153).

J. Jablonskis a înlocuit polonismul ambona (pol. ambona), provenit din greacă (gr. ambōn „înălțare”), cu cuvântul sakykla. Este interesant că termenul propus de el, pamokslinė (în locul hibridului format nefericit pamokslinyčia, cu sufixul nelituanian –inyčia)¹³ nu s-a impus. În locul hibridului menționat a început să fie folosit cuvântul sakykla (Jablonskis 1959: 62).

Lingvistul corecta și abstractele nominale cu sufixul –ybė, mai ales pe cele formate de la substantive: înlocuia bedievybę cu bedievystę (bedieviškumą), girtuoklybę cu gir̃tybę. Când, în articolul din 1926 Limba disciplinei literare, a propus folosirea cuvântului būtybė în locul substantivului cu formare neobișnuită esybė (cf. lat. essentia) (Jablonskis 1959: 340–341), propunerea sa a întâmpinat dezaprobare. În 1927, în Švietimo darbe, lingvistul Pranas Skardžius a apărat folosirea acestui cuvânt, publicând un scurt articol intitulat Esybė și būtybė (Skardžius III 1998: 60–61).

J. Jablonskis înlocuia cuvântul tikyba (și forma sa tikybe) cu tikėjimas (Jablonskis I 1933: 56); cu toate acestea, și astăzi folosim cuvântul tikyba ca sinonim pentru credință, religie.

În locul lui dvasiškis, J. Jablonskis propunea folosirea cuvintelor dvasininkas, kunigas. Această propunere a fost discutată pe larg în 1914 în Viltis (Jablonskis 1959: 155–178)¹⁴. De remarcat că lingvistul a înlocuit nu numai cuvântul dvasiškis, ci și dvasionis (=dvasininkas). A scris despre aceasta în 1926 în Švietimo darbe, discutând limba scrierilor literare (Jablonskis 1959: 359). Propunerea lui J. Jablonskis de a folosi cuvântul religininkas a stârnit multe discuții în presă. În 1914, lingvistul scria în Viltyje că acest cuvânt îi era cunoscut „din graiul oamenilor” (Jablonskis 1959: 159).

Lingvistul propunea să nu se folosească unele derivate cu sufixul –ija, care denumesc colectivități, de exemplu dvasiškija (=dvasininkai), kunigija (=kunigai) și altele. Într-un articol în patru părți, Chestiuni de limbă, publicat în suplimentul revistei Viltis din 1914, scria: „Lituanienii, dacă sunt «în toate mințile», după câte cred eu, nu vor spune nicăieri astfel: «Au plecat ceilalți, au rămas doar bărbațimea, preoțimea, copiii»,

¹² Jablonskis 1959: 149.

¹³ Pentru detalii, vezi Jablonskis IV 1935: 55.

¹⁴ Vezi și Skardžius II 1997: 553, Klimavičius 2006: 3–4.

Terminologija | 2010 | 17 97

chiar femeile; ...<.>“ Din câte îmi dau seama, ...<, compatrioții mei „neînțelegând situația“ ar spune doar atât: „Ceilalți au plecat, au rămas >numai bărbați, numai preoți, numai copii, numai femei; ...<>“ (Jablonskis 1959: 166).

În articolul Viltyje Problemele limbii scrise de astăzi, publicat în 1914, Jablonskis a corectat cuvântul giedorius din cauza sufixului slav –orius. În locul lui propunea folosirea cuvintelor giedotojas, giesmininkas (Jablonskis 1959: 153–154).

Lingvistul corecta și cuvintele compuse formate necorespunzător, folosite în presa și în textele religioase ale vremii; de exemplu, în locul lui dievmelystės, se folosește și astăzi cuvântul propus de el pamaldos. Au existat și alte propuneri – în 1914, în Viltyje (nr. 154), J. Jablonskis scria că în unele locuri din districtul Panevėžys se numește „șventimu“ ceea ce se numește „dievmeldystę“ (Jablonskis 1959: 152). Cuvântul šventimas însă nu s-a impus.

Corectarea calcurilor și a sensurilor cuvintelor

Din articolele lui J. Jablonskis despre chestiuni de limbă, din recenzii și din diverse corecturi se vede că evita traducerea oarbă a termenilor. Corecta calcurile oarbe. În recenzia din 1921 la Metodica predării religiei scria: „Nu trebuie tradus totul mot-à-mot și pe fugă, cu orice preț, inventând cuvinte noi – neapărat așa cum și le-au făcut alții, oameni din alte popoare, pentru propriile nevoi: când traduci, trebuie să te preocupi în primul rând să exprimi clar o anumită idee, nu să alergi după vânt și să bați în toate felurile cuvintele textului – nu așa cum le bat oamenii înșiși în limba poporului“ (Jablonskis IV 1935: 247).

În articolul Munca învățământului Despre apariția manualului de științe naturale (Chestiuni de limbă), publicat în 1920 în nr. 4, J. Jablonskis menționează verbul tverti, discutând greșelile de limbă din manual. Lingvistul nu se îndoia că tverti nu poate fi folosit cu sensul „a crea“ și considera că acest sens a apărut sub influența limbii poloneze – a sensului cuvântului polonez tworzyć (Jablonskis IV 1935: 223, 1959: 230). El propunea folosirea cuvintelor kurti, daryti și altele asemenea. Tocmai de aceea J. Jablonskis corecta substantivele sutvėrėjas¹⁵ (pol. stworzyciel), tvarinys (pol. stworzenie), tvėryba (pol. twórczość, înlocuindu-le cu kūrėjas ir kūrinys (Jablonskis 1959: 247) și cu kūryba (Jablonskis 1959: 504).

Trebuie menționat că J. Jablonskis distingea sensurile cuvintelor dausa și dausos. Dausa înseamnă „rai“, iar dausos – „ținuturile calde“ (Jablonskis 1935 IV: 326). De asemenea, distingea sensurile cuvintelor gerybė și gerumas (pentru mai multe detalii, vezi Jablonskis V 1936: 50).

¹⁵ Potrivit lui K. Būga, „cuvântul nostru tverti «tworzyć, schaffen» este de origine proprie. <...>; când tverti este folosit cu sensul cuvântului polonez «tworzyć», atunci se folosește nu sutvertojas, ci sutvėrėjas“ (Būga II 1959: 132). În opinia lui Z. Zinkevičius, sutvertójas „nu era un cuvânt nou creat de Mažvydas. Se pare că era un cuvânt pe care lituanienii îl aveau din vechime“ (Zinkevičius 2000: 76, 123), însă LKŽE nu confirmă acest lucru – nu atestă din limba vie (dialecte) nici sutvertojo, nici sutvėrėjo.

98 A. Rimkutė | Jono Jablonskio religijos leksikos taisymai

Alte corectări

În articolul Limba și literatura, publicat în 1925 în Munca învățământului, J. Jablonskis propunea corectarea cuvintelor inutile în limbă folosite în piesa lui V. Krėvė Skirgaila, printre ele și serviciul de pakasyna. În locul acestuia propunea folosirea cuvintelor laidotuvės, pakastuvės (Jablonskis IV 1935: 327; 1959: 305). În articolul Limba disciplinei literare, publicat în 1926 în Lituania, lingvistul sugera să se spună apvaizda în locul cuvântului dialectal apveizda (Jablonskis 1959: 344).

Merită menționate separat verbele frecvente în scrierile religioase ale vremii atnašauti, ganytojauti, pe care J. Jablonskis le considera „greșeli lexicale și, în parte, etimologice” (Jablonskis 1959: 357) și propunea în schimb aukoti, piemena uti, ganytojo darbą dirbti, būti ganytoju (Jablonskis V 1936: 42). De asemenea, corecta verbele aukauti, atgailoti į aukoti, atgailauti (Jablonskis 1959: 153, 359)¹⁶ etc.

O scurtă trecere în revistă a corectărilor lui J. Jablonskis, de o importanță enormă pentru limbajul religios de la începutul secolului XX, arată clar principiul fundamental al corectărilor — puritatea — și orientarea de lituanizare: pentru străinisme se caută echivalente în limba lituaniană, se propun neologisme. Soarta termenilor religioși ai lingvistului este limpede — aproape toți sunt folosiți și astăzi.

CONCLUZII

1. Contribuția lui Jonas Jablonskis la limbajul scrierilor religioase de la începutul secolului XX este extrem de importantă. A participat la activitatea Comisiei de rugăciuni (1909) și, împreună cu lingviștii J. Šlapelis, K. Būga, J. Balčikonis și preoții A. Dambrauskas-Jakštas, A. Petrulis și J. Laukaitis, a redactat cele mai importante rugăciuni.

2. Din corectările aduse de J. Jablonskis lexicului religios, publicate în presa de la începutul secolului XX, reiese că lingvistul înlocuia străinismele cu cuvinte lituaniene folosite de autorii scrierilor vechi (nuodėmė, tikėjimas etc.) sau în dialecte (bičiulis etc.), iar când era necesar crea el însuși termeni lituanieni (teismas, pirmadienis, antradienis etc.); acorda multă atenție cuvintelor formate incorect: înlocuia dievmeldystę cu pamal domis; pamokslinyčia cu sakyklą; dvasionį, dvasiškį – dvasininku etc. Lingvistul nu evita să folosească nici cuvinte nelituaniene — împrumuturi vechi (bažnyčia, kunigas etc.) și cuvinte internaționale. J. Jablonskis corecta calcurile: sutvėrėjas – kūrėjas, tvarinys – kūrinys etc.; propunea să se distingă sensurile unor cuvinte (dausa „rai” și dausos „ținuturile calde” etc.).

¹⁶ Desigur, lingvistul corecta și substantivele formate de la aceste verbe. — Nota autorului.

Terminologija | 2010 | 17

99

LITERATŪRA

Būga K. I–II 1958–1959: Rinktiniai raštai I–II. Red. V. Mažiulis, Vilnius.

Jablonskis J. I–II 1933–1934: Jablonskio raštai I–II. Red. J. Balčikonis, Kaunas.

Jablonskis J. IV–V 1935–1936: Jablonskio raštai IV–V: Kalbos dalykai. Red. J. Balčikonis, Kaunas.

Jablonskis J. 1959: Rinktiniai raštai II. Sud. J. Palionis, Vilnius.

Jurgaitis M. 1907: Apie kalbos gryninimą ir poterių reformą. – Draugija 8, 386–389.

Keinys S. 2000: Pr. Skardžiaus terminologijos srities veikla ir jos reikšmė. – Terminologija 6, Vilnius, 69–77.

Klimavičius J. 2006: Kodėl dvasiškis taisomas, o kariškis – ne? – Gimtoji kalba 10, 3–4.

Laukaitis J. 1905: Mūsų bažnytinė kalba. – Vilniaus žinios 178, 4.

LKŽe I–XX 2005: Lietuvių kalbos žodynas, Vilnius. – www.lkz.lt.

Piročkinas A. 1970: Jono Jablonskio leksiniai taisymai: apybraiža, Kaunas.

Piročkinas A. 1986: Jono Jablonskio kalbos taisymai, Kaunas.

Skardžius P. II–III 1997–1998: Rinktiniai raštai II–III, Vilnius.

Zinkevičius Z. 2000: Lietuvių poteriai: kalbos mokslo studija, Vilnius.

JONAS JABLONSKIS’ CORRECTIONS OF RELIGIOUS VOCABULARY. ON THE OCCASION OF 150 YEARS OF JABLONSKIS’ BIRTH

30 December 2010 was the 150^th anniversary of the birth of the father of standard Lithuanian Jonas Jablonskis (1860–1930). The article overviews his opinion about some words used in religious writings at the beginning of 20^th century. The material for this article was collected from articles about religion, religious education and language of religion textbooks and reviews published in the press of this period (Viltis, Santara, Nepriklausomoji Lietuva, Lietuva, Lietuvos Mokykla, Švietimo darbas, etc.).

At the beginning of the 20^th century the need to regularise and renew the language of Lithuanian religious writings arose. There were various amendments of religious vocabulary suggested by Jablonskis. He corrected loan-words (abrazas (Pol. obrazek) – paveikslas (image), dūšia (Pol. dusza) – siela (soul), griekas (Belor. грехъ, Pol. grech) – nuodėmė (sin), nabašninkas (Pol. nieboszczyk, Belor. небощук) – velionis (deceased), viera (Rus. вера, Pol. wiara) – tikėjimas (faith)), borrowings of meaning (sutvėrėjas (Pol. stworzyciel) – kūrėjas (creator), tvarinys (Pol. stworzenie) – kūrinys (creation)), badly formed words (he suggested pamal dos instead of dievm eldystė, saky kla instead of pamokslinyčia, dvasininkas instead of dv asionis or dvasiškis), dialectisms (pakasynos – laidotuvės, pakastuvės) and other. Jablonskis did not try to avoid using non-Lithuanian words, especially if they were commonly used (old borrowings bažnyčia (church), kunigas (priest), etc.) or international words. Jablonskis suggested differentiating the meanings of some words (dausa ‘rojus’ (heaven) and dausos ‘šil tieji kraštai’ (warm countries)).

Gauta 2010-12-13

Aušra Rimkutė Lietuvių kalbos institutas P. Vileišio g. 5, LT-10308 Vilnius E. paštas: [email protected]

100 A. Rimkutė | Jono Jablonskio religijos leksikos taisymai