Analiza formării termenilor în lucrări de terminologie lituaniene, ruse și engleze

LIUDMILA MOCKIENĖ

Mykolas Romeris University

SIGITA RACKEVIČIENĖ

Mykolas Romeris University

CUVINTE-CHEIE: terminologie, formarea termenilor, modalități de formare a termenilor, mijloace de formare a termenilor, surse ale termenilor, analiză contrastivă

INTRODUCERE

Articolul prezintă o cercetare contrastivă a abordărilor privind analiza modalităților și mijloacelor de formare a termenilor, așa cum sunt discutate în lucrările de terminologie lituaniene, ruse și engleze. Cercetarea se concentrează asupra unei treceri în revistă a diverselor clasificări ale mijloacelor lingvistice tipice de formare a termenilor, prezentate în lucrări de terminologie lituaniene (Keinys 1980, 2005a; Gaivenis 2002, 2014), ruse (Даниленко 1977; Лейчик 2009; Суперанская, Подольская, Васильева 2005, 2012; Гринев-Гриневич 2008) și engleze (Sager 1990, 1997, 2004; ISO 704:2009 (E)).

Formarea termenilor ca proces este, de regulă, în concordanță cu procesele de formare a cuvintelor utilizate într-o anumită limbă. Cu toate acestea, formarea termenilor se deosebește de formarea cuvintelor prin aceea că, de regulă, este o activitate deliberată și conștientă, nu un proces spontan. Mai mult, formarea termenilor este o noțiune mai largă, întrucât cuprinde formarea atât a cuvintelor, cât și a sintagmelor. Rezultatul primului proces îl constituie termenii dintr-un singur cuvânt, în timp ce al celui de-al doilea — termenii pluriverbali.

Terminologul lituanian Stasys Keinys susține că termenii sunt creați și standardizați în mod conștient (Keinys 1980: 60). Potrivit lui St. Keinys, terminologia este o parte a limbii standard, însă, sub anumite aspecte, este distinctă și independentă de aceasta. Pe de o parte, terminologia este în concordanță cu tendințele generale ale dezvoltării limbii; pe de altă parte, se caracterizează prin trăsături specifice, anumite cerințe și o evoluție proprie (Keinys 2005g: 231).

52

Liudmila Mockienė

Sigita Rackevičienė

Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works

Ideea că formarea termenilor este o activitate reglementată, controlată și conștientă este discutată și de lingviștii ruși, precum Valerija Danilenko (Даниленко 1977: 91, 93), Vladimir Leitchik (Лейчик 2009: 62), Aleksandra Superanskaja, Natalija Podolskaja și Natalija Vasiljeva (Суперанская et al. 2012: 194). Potrivit lui V. Danilenko, formarea termenilor în domeniul limbajului științific se bazează pe sistemul de formare a cuvintelor din limba rusă standard. Cu toate acestea, există o serie de trăsături care disting formarea termenilor în limbajul științific de formarea cuvintelor în limba standard, iar faptul că termenii sunt creați în mod intenționat și conștient este una dintre aceste trăsături (Даниленко 1977: 90–97). Juan C. Sager împărtășește, de asemenea, opinia că formarea termenilor este o „activitate umană conștientă și se deosebește de caracterul arbitrar al proceselor generale de formare a cuvintelor printr-o mai bună cunoaștere a tiparelor și modelelor preexistente <…>” (Sager 1997: 25). Acest proces nu se bazează doar pe elementele lexicale existente și nu doar le combină în anumite moduri, ci poate fi descris și prin tipare conform cărora aceste elemente sunt combinate, tipare care, la rândul lor, pot fi folosite pentru formarea ulterioară a termenilor (ibid).

Întrucât formarea termenilor este un proces deliberat, conștient, controlat și reglementat, este necesară cunoașterea tiparelor și modelelor tipice de formare a cuvintelor noi într-o anumită limbă, pentru a putea crea termeni noi și a le evalua sistematicitatea și corectitudinea. Astfel, scopul cercetării este de a trece în revistă principalele abordări ale analizei căilor și mijloacelor de formare a termenilor în lituaniană, rusă și engleză și de a realiza o analiză contrastivă a acestora. Prin termenul căi de formare a termenilor înțelegem utilizarea sau modificarea surselor interne/externe de formare a termenilor, în timp ce termenul mijloace de formare a termenilor se referă în articol la tipuri specifice de formare a termenilor, de exemplu, terminologizarea, transterminologizarea, afixarea, compunerea, conversiunea, împrumutul direct, traducerea prin calc, etc. Articolul analizează și compară principalele criterii aplicate de terminologi pentru clasificarea tiparelor de formare a termenilor, cu scopul de a evidenția asemănările și deosebirile dintre analizele formării termenilor în limbi diferite.

CLASIFICAREA CĂILOR ȘI MIJLOACELOR DE FORMARE A TERMENILOR ÎN UNELE LUCRĂRI ALE TERMINOLOGILOR LITUANIENI

Această secțiune prezintă analiza lucrărilor celor mai renumiți doi terminologi lituanieni, Stasys Keinys și Kazimieras Gaivenis, care au pus bazele terminologiei lituaniene moderne. De asemenea, prezintă

Terminologija | 2016 | 23

53

câteva idei din lucrările lui Alvydas Umbrasas, care a cercetat terminologia juridică lituaniană și dezvoltarea sa istorică.

Terminologii lituanieni disting trei căi de formare a termenilor: 1) utilizarea vocabularului existent al limbii standard și al dialectelor, 2) crearea de cuvinte noi (neologisme) și 3) împrumutarea termenilor din alte limbi (Gaivenis 2002, 2014; Keinys 2005a). Este de remarcat că primele două căi de formare a termenilor se bazează pe surse interne, în timp ce a treia se bazează pe utilizarea surselor externe.

Utilizarea vocabularului existent al limbii standard și al dialectelor ca modalitate de formare a termenilor se bazează pe folosirea vocabularului de origine autohtonă. Aceasta înseamnă că fie un cuvânt deja existent în limbă sau în dialectul acesteia este terminologizat, fie un termen deja existent într-un alt domeniu terminologic este transterminologizat (Keinys 2005g: 231). Terminologizarea unui cuvânt din limba generală sau din dialectul acesteia se poate realiza în două moduri: sensul său lexical este fie extins, fie restrâns (Gaivenis 2002: 52–53). În acest caz, conținutul, utilizarea și valența cuvintelor terminologizate se schimbă de obicei. Când cuvintele din limba generală sau din dialectul acesteia sunt folosite ca termeni, ele dobândesc de obicei noi elemente de sens, pe care nu le au în limba generală (ibid), de exemplu, banga «val» («valurile mării/unui lac» → «unde radio»).

Majoritatea termenilor alcătuiți dintr-un singur cuvânt și cu o structură simplă sunt, de fapt, cuvinte din limba generală sau din dialectul acesteia care au fost terminologizate. Mai mult, simplul fapt că un termen are o structură complexă nu înseamnă că a fost creat ca atare prin formarea cuvintelor. După cum susține K. Gaivenis, există cazuri în care termenii cu structură complexă (adică formațiuni) nu pot fi atribuiți categoriei termenilor creați prin formarea cuvintelor, deoarece, în realitate, au fost terminologizați, adică acel cuvânt a fost format ca atare în limba generală (sau în dialectul acesteia) și apoi a fost folosit ca termen (Gaivenis 2002: 56). Astfel, poate fi destul de dificil de stabilit dacă un termen s-a format ca rezultat al procesului de formare a cuvintelor sau dacă este un cuvânt terminologizat ori transterminologizat. Unul dintre criteriile care ar putea ajuta în acest sens este luarea în considerare a domeniului științific și a istoriei dezvoltării terminologiei din domeniul respectiv. Cu toate acestea, acest criteriu al „noutății” unui termen nu este pe deplin fiabil, deoarece aceleași mijloace pot fi folosite pentru a crea un cuvânt nou în locuri diferite în care se vorbește limba și în perioade diferite. Chiar și faptul că un cuvânt a existat în trecut și a fost

54

Liudmila Mockienė Sigita Rackevičienė

Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works

faptul că a fost folosit într-un document istoric nu înseamnă că acel cuvânt a fost preluat din acea sursă veche și nu creat ca o entitate nouă (Keinys 2005d). St. Keinys sugerează că toți termenii care pot fi considerați sincronically formați ar trebui tratați ca rezultat al formării cuvintelor, nu al terminologizării (Keinys 2005d: 22). El aduce două argumente în sprijinul acestei poziții: 1) în multe cazuri este imposibil să se stabilească dacă un termen a fost creat ca neologism sau preluat din limba generală; 2) termenii formați pe baza cuvintelor obișnuite reflectă totuși anumite tipuri de formare a cuvintelor, astfel că ar fi inexact să nu fie considerați reprezentanți ai acestor tipuri de formare a cuvintelor (Keinys 2005d: 22; Keinys 2005e: 113). Alvydas Umbrasas, care a analizat terminologia juridică lituaniană folosită în perioada 1918–1940, împărtășește, de asemenea, această opinie și nu face distincție între termenii cu structură complexă ca cuvinte terminologizate și termenii cu structură complexă formați în scopuri specifice; abordarea sa este formală, iar el atribuie toți termenii cu structură complexă (derivate și compuse) aceleiași categorii (Umbrasas 2010: 67–68). Prin urmare, în lucrările lui St. Keinys și K. Gaivenis, cuvintele cu structură complexă sunt cel mai adesea atribuite celei de-a doua categorii de formare a termenilor – crearea de cuvinte noi (neologisme).

Crearea de cuvinte noi (neologisme) pe baza cuvintelor existente, în conformitate cu toate principalele tipuri de formare a cuvintelor, reprezintă o altă modalitate productivă de creare a unor termeni noi în lituaniană. Există patru principale mijloace de formare a termenilor în lituaniană: prefixarea, sufixarea, derivarea flexionară și compunerea cuvintelor (Gaivenis 2002: 54; Keinys 2005g: 232; EC 2006).

Potrivit lui St. Keinys, care a realizat o analiză amplă a mijloacelor de formare a termenilor în diferite domenii ale științei, majoritatea termenilor se formează prin sufixare, iar cei mai mulți dintre aceștia sunt deverbali. Termenii formați prin sufixare au câteva trăsături caracteristice: sunt, de regulă, substantive abstracte, nu au conotație emoțională și mulți dintre ei sunt hibrizi (Keinys 2005d). Hibrizii, adică termenii alcătuiți dintr-o bază străină și un sufix autohton, sunt analizați ca derivate și atribuiți aceluiași grup cu formațiile de origine autohtonă (Keinys 2005d: 75). Totuși, A. Umbrasas, care folosește criteriul etimologic ca punct de plecare, distinge hibrizii ca o categorie separată, diferită de termenii de origine autohtonă formați prin sufixare (de exemplu, kontrabandininkas «contrabandist» (← kontrabanda «contrabandă» + sufixul autohton -ininkas) și discută asemenea mijloace de formare a termenilor ca subtip al formării termenilor pe baza elementelor de origine străină (Umbrasas 2010: 132–133).

Terminologija | 2016 | 23

55

Un alt mijloc de formare folosit foarte frecvent pentru a crea termeni noi în lituaniană este compunerea. St. Keinys susține că aceasta este al doilea cel mai productiv mijloc de formare a termenilor după sufixare și că este destul de răspândită în anumite domenii ale limbajului profesional (Keinys 2005c: 129). Productivitatea atât de ridicată a compunerii în formarea termenilor poate fi explicată prin necesitatea de a desemna un concept complex. Mai mult, compusele respectă cerințe esențiale pentru termeni, precum precizia, claritatea și concizia. Deși aceste cerințe pot fi îndeplinite prin folosirea unui termen pluriverbal, termenii monoverbali sunt mai convenabili și pot fi creați ca denumiri generice relativ scurte, fără atributive. Cele mai frecvente părți de vorbire folosite pentru a crea compuse în terminologie sunt combinația a două substantive, combinația unui substantiv și a unui verb și combinația unui adjectiv și a unui substantiv (Gaivenis 2002; Keinys 2005c), de exemplu, medsraigtis «cui cu filet» (medis «lemn» + sraigtas «șurub»), vanden­tiekis «conductă de alimentare cu apă» (vanduo «apă» + tiekti «a furniza»).

Un alt mijloc destul de productiv de formare a termenilor, specific limbii lituaniene, este derivarea flexionară. Spre deosebire de engleză, unde flexiunea servește doar ca afix funcțional, în lituaniană ea poate fi folosită pentru derivare. Ca mijloc de formare a cuvintelor, derivarea flexionară este foarte asemănătoare cu sufixarea prin natura, sensul derivativ și forma sa (Keinys 2005b). Termenii formați prin derivare flexionară sunt foarte convenabili datorită structurii lor simple. Astfel, derivarea flexionară ar putea fi folosită mai pe larg ca mijloc de formare a termenilor (Keinys 2005b). Majoritatea termenilor formați prin derivare flexionară sunt deverbali și deadjectivali, în timp ce substantivele, pronumele și numeralele sunt folosite foarte rar ca bază a derivării, de exemplu, sąnaudos «consum, cheltuieli» (← sunaudojo «a folosit»).

Un mijloc relativ mai puțin productiv de formare a termenilor în lituaniană este prefixarea, deoarece este folosită numai pentru formarea substantivelor denominale (Keinys 2005e); în schimb, sufixarea și derivarea flexionară sunt folosite pentru formarea substantivelor deverbale, deadjectivale și denominale. Cu toate acestea, rolul prefixării în formarea termenilor este destul de important (Keinys 2005e), de exemplu, įtėvis «tată adoptiv» (← į + tėvas «tată»), nedarbas «șomaj» (← ne «nu» + darbas «muncă»).

Ultima modalitate de formare a termenilor discutată în lucrările terminologilor lituanieni este împrumutarea termenilor din alte limbi. Procesul de împrumutare a unui concept împreună cu termenul care îl desemnează este foarte obișnuit atât în limbă în general, cât și în știința terminologiei.

56

Liudmila Mockienė Sigita Rackevičienė

Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works

specifically (Keinys 2005g). As K. Gaivenis claims, it is rather hard to avoid borrowings in terminology, besides it is not always necessary to do that (Gaivenis 2002: 57). What is necessary is to prevent overuse of borrowings in cases when they may supersede the existing terms of native origin, and, in addition, borrowings should conform to the rules of phonology, morphology and spelling of the Lithuanian language. Borrowed terms can be classified according to the degree of their assimilation into three groups: 1) old borrowings; 2) international words; and 3) barbarisms. Old borrowings have been absolutely assimilated and adapted to the language system, e.g. stiklas ‘glass’ (Gaivenis 2002: 58). In terminology they are not considered as real borrowings, in fact they are terminologized words of general vocabulary. Another category, international words, serve as terms of different fields of science. They have been borrowed into Lithuanian mainly from classical languages, such as Greek and Latin, either directly or through intermediary languages, e.g. hipoteka ‘mortgage’ (from Greek), respublika ‘republic’ (from Latin). The last category, barbarisms, are words which do not comply with the norms of the language (Gaivenis 2002: 57). Barbarisms never become part of standardized lexis. It was also observed that the distribution of borrowings in different fields of terminology is uneven. It is argued that the amount of borrowings in the latest scientific and technical branches of terminology is higher than in fields which have long traditions and rely largely on the indigenous vocabulary (Keinys 2005f).

St. Keinys also discusses loan translations/calques (Keinys 1980: 92–96). Most of such terms do not comply with the norms of the Lithuanian language and are not recommended for usage. Those which conform to the norms of the language and are formed on the basis of a productive model of word-formation are also often problematic as it is often difficult to determine whether a term is a loan translation or a native formation. Similarity of the structure of a word in several languages does not necessarily indicate an instance of loan translation. Most often such terms are perceived as native formations (Umbrasas 2010: 134).

Terminologii lituanieni clasifică termenii după structura lor formală în termeni monoverbali și termeni pluriverbali. Termenii monoverbali pot fi clasificați în continuare, după structură, în simpli și formați, în timp ce termenii pluriverbali sunt grupați în funcție de numărul cuvintelor componente (Keinys 1980: 16–17; Gaivenis 2002: 17) și analizați în funcție de originea lor și de relația sintactică dintre cuvintele din cadrul termenului (Umbrasas 2010).

Terminologija | 2016 | 23

57

Atât termenii monolexicali, cât și constituenții termenilor polilexicali se formează conform acelorași principii (prin utilizarea surselor interne sau externe și a diverselor mijloace de formare a termenilor), sintetizate în Schema 1.

Schema 1. Clasificarea principalelor modalități și mijloace de formare a termenilor în limba lituaniană (pe baza lucrărilor lui K. Gaivenis și St. Keinys)

În concluzie, savanții lituanieni, precum K. Gaivenis și St. Keinys, susțin opinia că principala sursă a termenilor ar trebui să fie cea internă: fie limba maternă, adică vocabularul general sau dialectele sale, fie mijloacele de formare a cuvintelor proprii limbii. Astfel, baza formării termenilor în limba lituaniană o constituie mijloacele semantice (terminologizarea cuvintelor din limba maternă și a împrumuturilor vechi), mijloacele morfologice (formarea cuvintelor) și mijloacele sintactice (termenii polilexicali).

CLASIFICAREA MODALITĂȚILOR ȘI MIJLOACELOR DE FORMARE A TERMENILOR ÎN UNELE LUCRĂRI ALE TERMINOLOGILOR RUȘI

Această secțiune prezintă analiza lucrărilor terminologilor ruși V. Danilenko, M. Leitchik, A. Superanskaja, N. Podolskaja, N. Vasiljeva și Siergiej Grinev-Griniewicz.

Terminologii ruși, asemenea celor lituanieni, disting de obicei trei modalități principale de formare a termenilor. Primele două se bazează pe utilizarea surselor interne, și anume, pe utilizarea unui cuvânt existent în limbă (adică fie terminologizarea unui cuvânt din vocabularul general, fie trans-

58

Liudmila Mockienė Sigita Rackevičienė | Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works

terminologizarea unui termen gata format, transferat dintr-un domeniu în altul) și pe formarea termenilor prin mijloace de formare a cuvintelor și mijloace sintactice; ultima se bazează însă pe utilizarea surselor externe, și anume, pe împrumutarea unui termen dintr-o altă limbă, prin adaptarea lui fonetică și morfologică la normele limbii (Лейчик 2009: 81–84; Суперанская et al. 2012: 194, 203).

A. Superanskaja, N. Podolskaja și N. Vasiljeva susțin că, deși în anumite domenii se recurge mai mult la terminologizarea cuvintelor din limba generală, mijlocul dominant de formare a termenilor este formarea cuvintelor (Суперанская et al. 2012: 201). Ele propun combinarea a doi parametri la elaborarea unei clasificări a modalităților de formare a termenilor, și anume, limba-sursă (autohtonă vs. străină) și principiul lexical care stă la baza formării unui termen (un cuvânt gata format vs. un cuvânt creat intenționat) (Суперанская et al. 2012: 196). Aceasta ar conduce la o schemă a modalităților de formare a termenilor care, potrivit autoarelor, are un caracter foarte general, deoarece nu include transterminologizarea (vezi Schema 2).

Schema 2. Clasificarea principalelor modalități și mijloace de formare a termenilor în limba rusă (pe baza lucrărilor lui A. Superanskaja et al.)

În mod similar, V. Leitchik distinge, de asemenea, trei modalități de formare a termenilor: formarea termenilor pe baza resurselor limbii materne, prin mijloace de formare a cuvintelor și mijloace sintactice; terminologizarea cuvintelor din vocabularul nespecializat (limba standard și dialectele) și din vocabularul specializat; și împrumutarea termenilor din alte limbi, în care aceștia au fost creați ca termeni, sau împrumutarea cuvintelor și terminologizarea lor (Лейчик 2009: 81–84).

Terminologija | 2016 | 23

59

După cum remarcă V. Leitchik, deși modelele de formare a termenilor sunt aceleași ca mijloacele de formare a cuvintelor din limba generală, unele dintre ele sunt mai productive, în timp ce altele sunt mai puțin productive. La clasificarea termenilor, el distinge mai întâi termenii monolexicali și polilexicali. Deși productivitatea compunerii ca mijloc de formare a cuvintelor nu este foarte ridicată în limba rusă, V. Leitchik observă o tendință generală de utilizare a sintagmelor terminologice din două și trei cuvinte (mai ales în domeniul informaticii) și chiar a termenilor din patru sau cinci cuvinte (mai ales în domeniul filosofiei). Componentele majorității termenilor polilexicali din limba rusă sunt substantive și adjective. Se poate folosi o combinație de mai multe substantive, cu sau fără prepoziții; astfel, substantivele pot depinde de alte substantive (Лейчик 2009: 48–62).

Schema 3. Clasificarea principalelor modalități și mijloace de formare a termenilor în limba rusă (pe baza lucrărilor lui V. Leitchik)

Cele două clasificări discutate anterior diferă prin abordarea împrumuturilor. Pe lângă procesul împrumutării unor cuvinte gata formate, A. Superanskaja și colab. disting și formarea termenilor pe baza elementelor împrumutate. Poziția acestora din urmă nu este clară în clasificarea lui V. Leitchik. Totuși, pe lângă procesul de împrumutare a termenilor, el distinge procesul de terminologizare a cuvintelor împrumutate din vocabularul general al limbilor străine, ceea ce înseamnă că aceste cuvinte împrumutate nu erau utilizate ca termeni în limba-sursă și au devenit termeni doar în limba-țintă.

Un alt lingvist rus de seamă, V. Danilenko, susține că, în esență, termenii se formează pe baza cuvintelor din vocabularul general și special, în conformitate cu toate tipurile structurale de cuvinte caracteristice unei anumite limbi naționale (cuvinte simple, derivate și compuse). Ea distinge aceleași mijloace de denumire a conceptelor

60

Liudmila Mockienė Sigita Rackevičienė | Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works

din terminologie care sunt utilizate activ în limba generală, și anume mijloacele semantice, sintactice și morfologice de formare a cuvintelor (vezi Schema 4). Principala diferență constă în faptul că modelele de formare a cuvintelor și morfemele din terminologie prezintă, de regulă, un grad mai ridicat de specializare semantică decât în limba generală (Даниленко 1977: 89–97, 113–116).

Mijlocul semantic de formare a termenilor este primordial în limbajul științific. Din punct de vedere istoric, a fost unul dintre primele mijloace folosite pentru a forma termeni noi și, de atunci, a rămas o sursă permanentă și indispensabilă de termeni. Mai mult, mijlocul semantic de formare a termenilor se caracterizează printr-o serie de avantaje față de alte mijloace, deoarece termenii formați prin terminologizare sunt de obicei scurți și ușor de reținut. Mijlocul semantic de formare a termenilor diferă de formarea semantică a cuvintelor din limba standard, deoarece, în aceasta din urmă, schimbările semantice sunt treptate și duc, de regulă, la omonime, în timp ce, în formarea termenilor, schimbarea semantică este aproape imediată (Даниленко 1977: 97–103). Cuvintele sunt de obicei terminologizate prin lărgirea sensului lexical, de exemplu, корень „rădăcină” („rădăcina unei plante” → „rădăcină în matematică”) sau prin metaforizare, de exemplu, кошка „pisică” („animal” → „cârlig de agățare”).

Un alt mijloc de formare a termenilor, caracteristic limbii ruse și foarte productiv în aceasta, este cel sintactic. Potrivit lui V. Danilenko, termenul „mijloc sintactic” se referă atât la compunere (care produce termeni monolexicali, formați prin unirea a două teme într-un singur cuvânt, fie cu cratimă, fie scris într-un singur cuvânt, de exemplu, нефтепровод „conductă petrolieră”), cât și la sintagmare (care produce termeni polilexicali, formați prin alăturarea mai multor cuvinte într-o sintagmă, de exemplu, ласточкин хвост „coadă de rândunică”). Ea mai observă că cele mai productive modele de formare a termenilor polilexicali sunt combinarea unui adjectiv cu un substantiv, a unui substantiv cu un substantiv, a trei substantive și a unui substantiv, a unui adjectiv și a unui substantiv (Даниленко 1977:103–107).

În cele din urmă, mijlocul morfologic de formare a termenilor cuprinde aceeași gamă de afixe folosite pentru a crea cuvinte în limba standard și este unul dintre mijloacele predominante și cele mai productive de formare a termenilor, de exemplu, краситель „colorant” (← красить „a colora” + sufixul -тель), подотряд „subordin” (← prefixul под + отряд „ordin”). Cu toate acestea, există diferențe considerabile între mijloacele morfologice de formare a termenilor și cele de formare a cuvintelor utilizate în limba standard. Sursele folosite pentru formarea termenilor se împart în două categorii: interne (autohtone) și externe (împrumutate). Potrivit lui V. Danilenko, acestea din urmă cuprind numai elemente de formare a termenilor de origine internațională (greco-latină), deoarece împrumutarea

Terminologija | 2016 | 23

61

Folosirea cuvintelor gata făcute din limbi străine pentru a denumi concepte speciale constituie o categorie distinctă de mijloace de formare a termenilor. În limba rusă, elementele formatoare de termeni de origine greacă și latină sunt foarte productive în formarea terminologiei științifice (de ex. биофизика „biofizică”).

Schema 4. Clasificarea principalelor modalități și mijloace de formare a termenilor în limba rusă (pe baza lucrărilor lui V. Danilenko)

Terminologul rus Siergiej Grinev-Griniewicz propune clasificarea termenilor pe baza mai multor criterii, precum forma, istoria, statutul cronologic și conținutul (Гринев-Гриневич 2008: 59–66). În funcție de structură, termenii sunt clasificați de obicei în termeni monolexicali (sau monolexemici) și termeni polilexicali (sintagme, termeni polilexemici). S. Grinev-Griniewicz observă că, în majoritatea limbilor europene, termenii polilexicali reprezintă între 60 și 80%. Termenii monolexicali sunt, de asemenea, grupați după structură în termeni simpli (sau cuvinte-rădăcină), derivate și compuse (Гринев-Гриневич 2008: 121–123).

Un alt parametru de luat în considerare la clasificarea termenilor este aspectul istoric. Astfel, termenii se clasifică în termeni autohtoni și împrumutați. Termenii de origine autohtonă pot fi clasificați în continuare în termeni simpli ca structură (cuvinte-rădăcină) și formații (create prin mijloace de formare a cuvintelor morfologice și morfologico-sintactice) (Гринев-Гриневич 2008: 60–61). La rândul lor, termenii împrumutați pot fi clasificați în funcție de diverse criterii, precum perioada împrumutului, limba-sursă și domeniul de utilizare a împrumutului (Гринев-Гриневич 2008: 153). Autorul observă că problema împrumuturilor în terminologie a primit puțină atenție, deoarece tot ceea ce este valabil pentru împrumuturi în general poate

62

Liudmila Mockienė | Sigita Rackevičienė

Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works

fi valabil și pentru terminologie, deoarece majoritatea cuvintelor împrumutate sunt termeni.

S. Grinev-Griniewicz a elaborat o clasificare generală a tipurilor de formare a termenilor, bazată pe modalitățile și mijloacele de formare a termenilor descrise de cei mai renumiți cercetători ruși și străini, clasificare care a fost utilizată pentru analiza lexicului specializat din diverse domenii. Astfel, se disting următoarele tipuri de procese de formare a termenilor: semantic, morfologic, sintactic și morfologico-sintactic (Гринев–Гриневич 2008: 123–162). Pentru comoditate, le-am organizat într-o schemă (vezi Schema 5).

Schema 5. Clasificarea principalelor modalități și mijloace de formare a termenilor în limba rusă (pe baza lucrărilor lui S. Grinev-Griniewicz)

Autorii celor două clasificări discutate anterior au poziții diferite cu privire la statutul compuselor. V. Danilenko nu distinge mijloacele morfologico-sintactice și include compunerea în categoria mijloacelor sintactice de formare a termenilor.

Clasificările lui V. Danilenko și S. Grinev-Griniewicz par să aibă un punct de plecare diferit de cele prezentate de A. Superanskaja și colab. și V. Leitchik. V. Danilenko și S. Grinev-Griniewicz își întemeiază clasificările pe tipul mijloacelor de formare a termenilor (semantic, morfologic, sintactic). Totuși, criteriul etimologic se aplică și fiecăruia dintre tipurile de mijloace de formare a termenilor descrise; de exemplu, mijloacele semantice de formare a termenilor

Terminologija | 2016 | 23 6 3

Formarea se bazează atât pe surse interne (terminologizarea cuvintelor autohtone, extinderea sensului lexical, metaforizarea, metonimia, restrângerea sensului lexical și transterminologizarea), cât și pe surse externe (împrumutul din limbi străine); mijloacele morfologice de formare a termenilor se bazează pe surse interne, în timp ce mijloacele sintactice și morfosintactice de formare pot recurge atât la surse interne, cât și la surse externe.

CLASIFICAREA CĂILOR ȘI MIJLOACELOR DE FORMARE A TERMENILOR ÎN UNELE LUCRĂRI ALE LUI SAGER ȘI ÎN ISO 704:2009

Această secțiune prezintă analiza lucrărilor alese despre terminologia engleză. Vom trece în revistă câteva lucrări ale lui Juan C. Sager, un terminolog bine-cunoscut, căruia Infoterm i-a acordat în 2001 Premiul Eugen Wüster pentru recunoașterea contribuției remarcabile în domeniul terminologiei, precum și Standardul Internațional ISO 704 (Activitatea terminologică – Principii și metode) al Organizației Internaționale de Standardizare (ISO 704:2009 (E)). Standardul ISO 704 prezintă metode de formare a termenilor aplicabile limbii engleze. Acestea se pot aplica și altor limbi, dar nu neapărat în același mod, deoarece căile și mijloacele de formare a termenilor «depind de structurile lexicale, morfosintactice și fonologice ale limbilor individuale»; prin urmare, «principiile de formare a termenilor specifice unei limbi ar trebui descrise numai în standardele naționale și regionale care tratează o anumită limbă, și nu în Standardele Internaționale» (ISO 704:2009 (E): 38).

Clasificările căilor și mijloacelor de formare a termenilor utilizate în limba engleză au o caracteristică asemănătoare – se bazează în primul rând pe distincția dintre utilizarea formelor existente, crearea unor forme noi și utilizarea unor resurse noi.

Terminologul J. C. Sager afirmă că gama structurilor folosite pentru a crea termeni în limbajele specializate este aceeași cu cea folosită pentru a crea cuvinte în limba generală. Diferența constă în faptul că vocabularul specializat «manifestă o regularitate mult mai mare, ca rezultat al tehnicilor deliberate și adesea sistematice de creare a termenilor» (Sager 2004: 1924).

În lucrările lui J. C. Sager, căile și mijloacele de formare a termenilor sunt numite metode lingvistice de desemnare. Acestea se aplică terminologiei din diverse domenii. J. C. Sager precizează că clasificarea metodelor de formare a termenilor pe care le discută «nu se dorește a fi exhaustivă, ci mai degrabă indică gama posibilităților» (Sager 1990: 71–80; Sager 1997; Sager 2004: 1924–1928).

64

Liudmila Mockienė | Analysis of Term Formation in Lithuanian,

Sigita Rackevičienė | Russian and English Terminology Works

J. C. Sager distinge următoarele metode de formare a termenilor:

utilizarea resurselor existente,

modificarea resurselor existente,

utilizarea resurselor noi (crearea unor entități lingvistice noi) (vezi Schema 6).

Utilizarea resurselor existente presupune extinderea sensului unui cuvânt care face parte din limba generală. Extinderea sensului se realizează printr-o comparație (denumirea unui concept prin analogie cu altul, de exemplu, o cameră în formă de L), o metaforă (denumirea unui concept prin lucrul cu care se aseamănă cel mai mult, de exemplu, clemă cu gât de lebădă) sau prin utilizarea unui nume propriu (de exemplu, watt). Totuși, J. C. Sager nu ia în considerare structura unui termen terminologizat sau transterminologizat: dacă acel cuvânt are o structură simplă sau este derivat. Probabil că acest lucru se datorează dificultății de a determina dacă un derivat a fost creat pentru a desemna un concept nou sau a fost transferat din limba generală ori dintr-o altă limbă specializată (terminologizat/transterminologizat).

Modificarea resurselor existente, ca modalitate de formare a termenilor, include afixarea (sau derivarea), derivarea inversă, compunerea, crearea termenilor sintagmatici, conversiunea și comprimarea.

J. C. Sager observă că afixarea (sufixarea și/sau prefixarea) are un rol important în contribuția la structurarea sistematică a termenilor, datorită exprimării precise și referirii sistematice asigurate de afixe. El afirmă, de asemenea, că gama afixelor folosite la formarea termenilor în limbajele specializate este mult mai largă decât în engleza generală, deoarece numeroase cuvinte și elemente lexicale din limbile clasice, precum greaca și latina, au pătruns în engleză, mai ales în domeniul științei și al tehnologiei, de exemplu, super-elevation ← super + elevation; compaction ← compact + ion.

La fel ca afixarea, compunerea este, de asemenea, foarte importantă pentru sistematicitatea vocabularului specializat. Un compus este o unitate sintagmatică nouă, formată prin combinarea a două sau mai multe cuvinte, cu un sens nou, independent de părțile componente, și care, în calitate de termen, reprezintă un concept relevant pentru un anumit domeniu (Sager 1997: 34). În compusele alcătuite din două elemente, primul element este de obicei determinantul, care modifică al doilea element, nucleul compusului, de exemplu, încărcătură de apă, lățimea câmpului vizual. În plus, compusele se pot forma și prin combinarea a trei sau patru elemente sau, uneori, chiar a cinci sau șase.

Terminologija | 2016 | 23

65

J. C. Sager folosește și termenii compuse frazeologice, adică sintagme alcătuite din cuvinte legate prin prepoziții (Sager 2004: 1927), și compuse din sintagme, adică sintagme care includ prepoziții, articole, conjuncții și adverbe (Sager 1990: 74), însă distincția dintre acestea nu este foarte clară în lucrările sale.

Ca o categorie distinctă de mijloace de formare a termenilor, J. C. Sager distinge formarea termenilor frazeologici (de exemplu, detectarea fisurilor prin metoda penetrantului colorat). Crearea lor este strâns legată de compunere și, după cum afirmă J. C. Sager, „preferința pentru o metodă sau alta ține de predispozițiile lingvistice” (Sager 1997: 36). Limbile germanice dispun de posibilități mai mari de formare a cuvintelor compuse, în timp ce limbile romanice trebuie să se bazeze pe formarea unităților frazeologice. Potrivit lui J. C. Sager, „în engleză se creează termeni frazeologici atunci când un compus nu este suficient de clar sau poate fi ambiguu” (Sager 1997: 36).

Un alt mijloc de formare a termenilor prin modificarea surselor existente este conversiunea. În acest caz, un cuvânt își schimbă categoria gramaticală fără modificări morfologice. J. C. Sager observă că conversiunea este utilizată frecvent pentru a forma substantive pe baza verbelor și adjectivelor și invers; totuși, direcția procesului derivativ nu este întotdeauna ușor de stabilit (de exemplu, design, supply). În plus, productivitatea acestui mijloc de formare a termenilor în engleza științifică este redusă, deoarece o proporție mare de termeni include elemente de origine latină și greacă, care nu se pretează conversiunii (Sager 2004: 1927).

Limbajele specializate conțin, de asemenea, numeroși termeni formați prin diverse tipuri de comprimare a termenilor existenți, de lungime mare. Cele mai productive și frecvente mijloace de comprimare sunt formarea acronimelor (de exemplu, FM, DDT) și trunchierea (de exemplu, maths, lab) (Sager 1990: 37, 38).

Un alt mijloc de formare a termenilor, bazat pe modificarea surselor existente, este derivarea regresivă. J. C. Sager susține că derivarea regresivă este mai productivă în domeniul tehnologiei decât în cel al științei și duce la formarea unor verbe complexe care desemnează concepte nominale ale proceselor și este adesea asociată cu compunerea (Sager 2004: 1927).

Ultima metodă de formare a termenilor, discutată de J. C. Sager, constă în utilizarea unor resurse noi sau în crearea unor entități lexicale noi (neologisme). Acestea pot fi de două tipuri: crearea unor entități complet noi și împrumutul din alte limbi (împrumut direct și calc). În domeniul științei și tehnologiei, acest proces pornește de la necesitatea de a denumi concepte noi, unice. În limbajele specializate, crearea unor entități complet noi este destul de neobișnuită

66

Liudmila Mockienė

Sigita Rackevičienė

Analysis of Term Formation in Lithuanian,

Russian and English Terminology Works

deoarece termenii noi trebuie să reflecte relațiile dintre conceptele noi și cele existente, adică procesul de creare a termenilor noi trebuie să fie sistematic, lucru care poate fi realizat cu ușurință prin derivare cu afixe și compunere. În acest context, J. C. Sager observă că în engleză este adesea dificil să se facă distincția între crearea neologismelor autentice prin derivare cu ajutorul elementelor lexicale latine sau grecești și împrumutarea unor termeni gata formați din latină, greacă și franceză. În plus, nu este întotdeauna posibil să se determine sursa împrumuturilor, deoarece engleza are „o tradiție atât de îndelungată de împrumuturi din toate cele trei limbi, încât este foarte adesea imposibil de spus dacă un cuvânt a intrat în engleză prin franceză sau dacă a fost preluat direct dintr-una dintre limbile clasice” (Sager 1990: 38).

În schimb, în engleza modernă, împrumuturile din alte limbi sunt destul de rare. De obicei, engleza modernă este cea care servește drept sursă pentru împrumutarea unei terminologii noi în alte limbi. Pe lângă împrumutul direct, J. C. Sager discută traducerea prin calc, sau calc-ul, care rezultă din traducerea literală, prin substituirea cuvânt cu cuvânt a componentelor lexicale ale compuselor. J. C. Sager susține că „traducerea prin calc este preferată împrumutului direct, însă niciuna dintre formele de creare a termenilor nu este acceptabilă dacă încalcă tehnicile naturale de formare a cuvintelor dintr-o comunitate lingvistică” (Sager 1990: 87). Aceasta înseamnă că atât împrumuturile directe, cât și traducerile prin calc trebuie să respecte cerințele limbii-țintă.

Schema 6 rezumă căile și mijloacele de formare a termenilor descrise de J. C. Sager în lucrările sale din 1990, 1997 și 2004:

Schema 6. Clasificarea principalelor căi și mijloace de formare a termenilor în engleză (pe baza lucrărilor lui J. C. Sager)

Terminologija | 2016 | 23

67

O altă clasificare universală a modalităților și mijloacelor de formare a termenilor este prezentată în Standardul internațional ISO 704 (Terminology work – Principles and methods) al Organizației Internaționale de Standardizare (ISO 704:2009 (E)). Principalele modalități de formare a termenilor prezentate în ISO 704, aplicabile limbii engleze, sunt:

• crearea unor forme noi,

• utilizarea formelor existente,

• împrumutul translingvistic (vezi Schema 7).

Crearea unor forme noi cuprinde mijloace de formare a termenilor precum derivarea (adăugarea unuia sau mai multor elemente morfologice, ori afixe, la o rădăcină sau la un cuvânt), compunerea (care duce la formarea unor termeni complecși, sintagme sau cuvinte-valiză) și formele abreviate (forme scurte, termeni trunchiați, abrevieri, sigle și acronime).

Utilizarea formelor existente include mijloace de formare a termenilor precum conversiunea (adică schimbarea clasei gramaticale), terminologizarea (atribuirea unor sensuri noi, adesea analoge sau metaforice, unor termeni existenți din domenii înrudite ori unor cuvinte din limba generală), transferul semantic în cadrul unei limbi de specialitate și împrumutul transdisciplinar (metafore).

În cele din urmă, împrumutul translingvistic este de două tipuri: împrumuturi directe și calcuri.

Schema 7. Clasificarea principalelor modalități și mijloace de formare a termenilor în limba engleză (pe baza ISO 704:2009 (E))

Compararea celor două clasificări de mai sus arată că gruparea pe categorii a principalelor modalități și mijloace de formare a termenilor în limba engleză este destul de

68

Liudmila Mockienė

Sigita Rackevičienė

Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works

similare. Clasificările se bazează pe următoarea opoziție: utilizarea sau modificarea surselor existente (interne) pentru a crea termeni noi este opusă utilizării surselor externe (împrumuturi translingvistice).

Totuși, clasificările prezintă unele diferențe. În primul rând, statutul unor astfel de mijloace de formare a termenilor precum conversiunea diferă. J. C. Sager include conversiunea în modificarea surselor existente, alături de afixare și compunere; în schimb, în standardul ISO 704:2009 (E), conversiunea este inclusă în utilizarea formelor existente, alături de terminologizare și transterminologizare. Abordarea diferită a poziției conversiunii în aceste clasificări este pe deplin concordantă cu concepțiile diferite despre conversiune din teoria formării cuvintelor. Unii lingviști consideră conversiunea o subcategorie a derivării (Plag 2003: 17); alții o discută ca pe o categorie distinctă de derivare și compunere (Jackson & Zé Amvela 2012: 100; Šeškauskienė 2013: 123).

O altă diferență constă în interpretarea neologismelor și în locul acestora în clasificare. J. C. Sager tratează împrumuturile din alte limbi drept neologisme (Sager 1997: 38); în schimb, noua definiție a termenului neologism, formulată de ISO/TC37 [1087-1:2009], stipulează că pot fi considerate neologisme numai termenii nou-creați, simpli sau complecși, care apar pentru prima dată într-o limbă și au fost creați prin mecanisme lingvistice precum derivarea, compunerea sau contopirea (Valeontis, Mantzari 2006). Prin urmare, împrumuturile din limbi străine nu ar trebui incluse printre mijloacele de creare a neologismelor. În acest sens, distincția dintre sursele autohtone și cele străine folosite la formarea termenilor este esențială.

Trebuie remarcat că clasificările de mai sus ale procedeelor și mijloacelor de formare a termenilor în lituaniană, rusă și engleză se aplică limbajelor de specialitate în general, adică prezintă procedeele și mijloacele de formare a termenilor care trebuie urmate la formarea termenilor în orice domeniu al științei și tehnologiei. Fără îndoială, acestea pot varia în funcție de domeniu și de structura unei anumite limbi.

CONCLUZII

Analiza descrierilor și clasificărilor procedeelor și mijloacelor de formare a termenilor din lucrările de terminologie în lituaniană, rusă și engleză permite formularea următoarelor concluzii:

1. În lucrările terminologilor lituanieni (St. Keinys, K. Gaivenis), criteriul principal de clasificare a procedeelor și mijloacelor de formare a termenilor

Terminologija | 2016 | 23

69

este opoziția dintre sursele interne și externe: utilizarea vocabularului existent al limbii standard sau al dialectelor și crearea de vocabular nou cu ajutorul mijloacelor autohtone de formare a cuvintelor (surse interne), spre deosebire de utilizarea împrumuturilor (surse externe).

2. Abordările terminologilor ruși pot fi împărțite în două grupuri. Un grup (A. Superanskaja, N. Podolskaja, N. Vasiljeva, V. Leitchik) folosește opoziția dintre sursele interne și externe ale termenilor drept criteriu principal pentru clasificarea procedeelor și mijloacelor de formare a termenilor. Un alt grup (V. Danilenko, S. Grinev-Griniewicz) pornește de la un alt punct de vedere și își bazează clasificarea pe tipul mijloacelor de formare a termenilor: semantic, morfologic, sintactic și morfosintactic.

3. În lucrările de terminologie engleză (J. C. Sager, ISO 704:2009 (E)), clasificarea tiparelor de formare a termenilor utilizează mai multe criterii: opoziția dintre formele existente și împrumuturi, precum și diversele mijloace de formare a termenilor. Totuși, acestea interpretează diferit procesul de conversiune și formarea neologismelor și, prin urmare, categoriile de formare a termenilor din clasificările lor nu coincid.

Rezultatele analizei arată că lucrările de terminologie lituaniană, rusă și engleză prezintă abordări similare ale analizei formării termenilor, deși punctele lor de plecare pot fi diferite: criteriul etimologic sau tipul procesului de formare a termenilor (morfologic, sintactic, semantic). Alegerea principiilor de clasificare a termenilor depinde de tradițiile terminologice predominante și de structura limbii. Clasificarea terminologiei unei limbi poate fi nepotrivită sau doar parțial potrivită pentru clasificarea terminologiei altei limbi. Prin urmare, analiza contrastivă a formării termenilor în mai multe limbi necesită elaborarea unei clasificări specifice, care să cuprindă toate procedeele și mijloacele de formare a termenilor din limbile cercetate și să servească drept bază pentru compararea acestora.

REFERENCES

EC 2006: Terminologijos vadovėlis Europos komisijos vertimo raštu generalinio direktorato lietuvių kalbos departamento vertėjams, Liuksemburgas: EC DGT LT.

Gaivenis K. 2002: Lietuvių terminologija: teorijos ir tvarkybos metmenys, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas.

Gaivenis K. 2014: Rinktiniai raštai, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas.

ISO 704:2009 (E) 2009: Terminology work — Principles and methods (3d ed.), ISO.

Jackson H. & Zé Amvela E. 2012: Words, Meaning and Vocabulary: An Introduction to Modern English Lexicology. 2nd ed., London, New York: Continuum.

Keinys St. 1980: Terminologijos abėcėlė, Vilnius: Mokslas.

Keinys St. 2005a: Dabartinė lietuvių terminologija, Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla.

70

Liudmila Mockienė | Sigita Rackevičienė Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works

Keinys St. 2005b: Galūninė lietuviškų terminų daryba. – Dabartinė lietuvių terminologija, Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla, 77–112.

Keinys St. 2005c: Lietuviškų sudurtinių terminų daryba. – Dabartinė lietuvių terminologija, Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla, 129–182.

Keinys St. 2005d: Priesaginė lietuviškų terminų daryba. – Dabartinė lietuvių terminologija, Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla, 21–76.

Keinys St. 2005e: Priešdėlinė lietuviškų terminų daryba. – Dabartinė lietuvių terminologija, Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla, 113–128.

Keinys St. 2005f: Tarptautiniai elementai lietuvių terminologijoje. – Dabartinė lietuvių terminologija, Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla, 193–201.

Keinys St. 2005g: Terminologijos kūrimo šaltiniai. – Dabartinė lietuvių terminologija, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas, 231–233.

Keinys St. 2012: Lietuvių terminologijos raida, Vilnius: Lietuvių kalbos instituto leidykla.

Plag I. 2003: Word-formation in English, Cambridge, New York: Cambridge University Press.

Sager J. C. 1990: A Practical Course in Terminology Processing, Amsterdam: John Benjamins Pub. Co.

Sager J. C. 1997: Term formation. – G. Budin & S. E. Wright (Eds.). Handbook of terminology management, Amsterdam: J. Benjamins, 25–41.

Sager J. C. 2004: Terminology in Special Languages. – W. Kesselheim, S. Skopeteas, J. Mugdan, G. E. Booij & C. Lehmann (Eds.). Morphologie: Ein Internationales Handbuch zur Flexion und Wortbildung [Morphology: An International Handbook on Inflection and Word-Formation], Berlin: De Gruyter Mouton, 1924–1928.

Šeškauskienė L. 2013: Ways with Words: Insights into the English Lexicon and Some Cross-Linguistic Aspects of Study, Vilnius: Vilnius University Publishing House.

Umbrasas A. 2010: Lietuvių teisės terminija 1918–1940 metais: Pagrindinių kodeksų terminai, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas.

Valeontis K., Mantzari E. 2006: The Linguistic Dimensions of Terminology: Principles and Methods of Term Formation. – 1st Athens International Conference on Translation and Interpretation Translation: Between Art and Social Science, 13 -14 October 2006, Athens, Greece, 1–20.

Гринев-Гриневич С. В. 2008: Терминоведение, Москва: Академия.

Даниленко В. П. 1977: Русская терминология: Опыт лингвистического описания, Москва: Наука.

Лейчик В. М. 2009: Терминоведение: Предмет, методы, структура. 4th ed., Москва: Либроком.

Суперанская А. В., Подольская Н. В., Васильева Н. В. 2005: Общая терминология: Терминологическая деятельность, Москва: УРСС Эдиториал.

Суперанская А. В., Подольская Н. В., Васильева Н. В. 2012: Общая терминология. вопросы теории. 6th ed., Москва: Либроком.

TERMINŲ KŪRIMO ANALIZĖ LIETUVIŲ, RUSŲ IR ANGLŲ TERMINOLOGIJOS DARBUOSE

Straipsnyje analizuojamos ir gretinamos žymiausių lietuvių terminologų St. Keinio ir K. Gaivenio, rusų terminologų A. Superanskajos, N. Podolskajos, N. Vasiljevos, V. Leitchiko, V. Danilenko ir S. Grinev-Grinevičiaus, terminologo J. C. Sagerio, tyrinėjusio anglų kalbos terminiją, bei Tarptautinės standartizacijos organizacijos pateiktos terminų kūrimo būdų klasifikacijos. Atlikta terminologų darbų analizė leidžia daryti tokias išvadas:

1. Lietuvių terminologų (St. Keinio ir K. Gaivenio) darbuose pagrindinis terminų kūrimo būdų klasifikavimo kriterijus yra opozicija tarp vidinių ir išorinių šaltinių: terminai skirstomi į daromus, panaudojant savąją leksiką (terminologizuojant gatavus žodžius bei kuriant naujadarus, pasitelkus savosios kalbos žodžių darybos inventorių), ir į pasiskolinamus iš kitų kalbų. Pagal formaliąją sandarą terminai skirstomi į vientisinius (vienažodžius) ir sudėtinius (keliažodžius).

2. Rusų terminologai A. Superanskaja, N. Podolskaja, N. Vasiljeva, V. Leitchikas vidinių ir išorinių šaltinių priešpriešą taip pat laiko pagrindiniu terminų kūrimo būdų

Terminologija | 2016 | 23 71

klasifikavimo kriterijumi. Tuo tarpu kiti rusų terminologai V. Danilenko, S. Grinev-Griniewiczius klasifikavimo pagrindu renkasi terminų darybos priemones, skirstydami jas į semantines, morfologines, sintaksines ir morfologines-sintaksines.

3. J. C. Sageris, kuris tyrinėjo anglų kalbos terminiją, bei tarptautinio standarto ISO 704 rengėjai, klasifikuodami terminų kūrimo būdus, sujungia keletą kriterijų: terminų šaltinius bei terminų darybos priemones. Tačiau jie skirtingai interpretuoja konversiją bei neologizmus, todėl terminų kūrimo modeliai jų klasifikacijose nesutampa.

Analizės rezultatai rodo, kad terminologijos darbuose, skirtuose lietuvių, rusų ir anglų terminijai, laikomasi panašių kriterijų, klasifikuojant terminų kūrimo būdus: remiamasi vidinių ir išorinių šaltinių priešprieša bei terminų darybos priemonių tipologija. Tačiau terminologai dažnai renkasi skirtingus klasifikavimo išeities taškus, akcentuodami arba terminų kilmę, arba jų darybą. Neretai jie skirtingai interpretuoja ir tuos pačius terminų darybos procesus. Terminų klasifikavimo principų pasirinkimą lemia tiek vyraujančios terminų kūrimo tradicijos, tiek kalbos, kurios terminai klasifikuojami, struktūra. Vienos kalbos terminų kūrimo būdų klasifikacija gali visai netikti arba tik iš dalies tikti kitos kalbos terminų kūrimo būdų klasifikacijai. Todėl, atliekant gretinamąją kelių kalbų terminų analizę, reikia sudaryti tiriamoms kalboms tinkamą klasifikavimo sistemą, kuri apimtų visus tiriamų kalbų terminų kūrimo būdus ir sudarytų pagrindą jų sugrupinimui.

Gauta 2016-08-22

Liudmila Mockienė Mykolo Romerio universitetas Ateities g. 20, LT-08303 Vilnius E. paštas [email protected]

Sigita Rackevičienė Mykolo Romerio universitetas Ateities g. 20, LT-08303 Vilnius E. paštas [email protected]

72

Liudmila Mockienė Sigita Rackevičienė

Analysis of Term Formation in Lithuanian, Russian and English Terminology Works