D I S C U Ț I I

LAIMA KALĖDIENĖ

Institutul Limbii Lituaniene

OPINIA PUBLICĂ ȘI POLITICA LINGVISTICĂ

ARE LITUANIEI NEVOIE DE O POLITICĂ LINGVISTICĂ?

Rezultatele unui sondaj sociolingvistic reprezentativ în rândul populației (despre care se va vorbi mai jos) au determinat o nouă reconsiderare a politicii lingvistice a Lituaniei, deși pe site-ul Comisiei de Stat pentru Limba Lituaniană sunt prezentate doar liniile directoare ale politicii privind limba lituaniană (denumită acolo limbă de stat): „Cu privire la liniile directoare ale politicii privind limba de stat pentru anii 2009–2013”¹. Utilizarea limbii ruse, poloneze și a altor limbi este reglementată de Legea Republicii Lituania privind minoritățile naționale², ale cărei articole 4 și 5 generează adesea neclarități. Răspândirea limbii engleze în spațiul public este frânată într-o oarecare măsură, pe lângă Legea Republicii Lituania privind limba de stat³, de Legea Republicii Lituania privind protecția drepturilor consumatorilor⁴, iar indirect și de Legea Republicii Lituania privind banca de termeni⁵.

Utilizarea și predarea limbilor în sistemul de învățământ sunt reglementate, pe lângă legile relevante din domeniul educației și științei, direct prin directivele ministrului educației și științei, iar în instituțiile de învățământ superior, prin ordinele rectorului sau decanului. Așadar, fiecărei limbi îi revin propriul minister, propriile legi și propriile linii directoare, în timp ce omul nu se descurcă adesea cu o singură limbă. Așa ar trebui oare formulată politica privind toate limbile utilizate în Lituania?

¹ A se vedea http://www.vlkk.lt/lit/10110 (consultat la 25.10.2009).

² Valstybės žinios, 1989, Nr. 34–485.

³ Ibidem, 1995, Nr. 15–344; 2002, Nr. 68–2760.

⁴ Ten pat, 2007, Nr. 12–488.

⁵ Ten pat, 2004, Nr. 7–129.

L. KALĖDIENĖ. Viešoji nuomonė ir kalbų politika 287

Jacques Leclercas de la Universitatea Laval din Canada a încercat să sistematizeze și să compare politicile lingvistice din lume. În 1988, a început să colecteze documente care reglementau politica lingvistică din diverse țări, s-a ocupat de traducerea lor în franceză, le-a clasificat și, în 1999, a publicat pe internet documente care reglementau politica lingvistică din 470 de țări și regiuni diferite⁶. În 2008 a fost realizată o analiză a politicilor lingvistice din aceste țări⁷. Politica noastră lingvistică este numită acolo politică a statutului juridic diferențiat: limba de stat are mai multe drepturi decât celelalte limbi, care sunt, de asemenea, recunoscute. Suntem numiți și susținători ai politicii de promovare a limbii oficiale și de evidențiere a acesteia în raport cu limbile minorităților naționale. Se remarcă faptul că lituanienilor le este caracteristic purismul defensiv, așa-numitul protecționism lingvistic. Politica lingvistică a Lituaniei nu diferă aproape deloc de cea a vecinilor și a fraților de soartă — letonii și estonienii — (de cele mai multe ori suntem grupați împreună și descriși în mod asemănător). Din păcate, după ce am aruncat o privire asupra acestui bogat tezaur de experiențe în materie de politică lingvistică, nu am găsit un răspuns cu privire la calitatea politicii lingvistice aplicate în Lituania — ciocănitoarea e pestriță, dar lumea e și mai pestriță.

OPINIA PUBLICĂ DESPRE UTILIZAREA LIMBILOR

Pentru a afla dacă politica lingvistică aplicată în Lituania corespunde așteptărilor vorbitorilor, opiniile acestora au fost solicitate în cadrul unui sondaj sociolingvistic⁸. Aplicând o metodă cantitativă sociologică (eșantionarea probabilistică multistadială), au fost intervievați 1.513 locuitori cu vârste cuprinse între 15 și 74 de ani din două orașe lituaniene — Vilnius și Klaipėda (ulterior și Kaunas)⁹. Eșantionul a fost conceput astfel,

⁶ Vezi http://www.tlfq.ulaval.ca/axl/index.html (consultat la 30.10.2009).

⁷ Adresa din Lituania: http://www.tlfq.ulaval.ca/axl/europe/lituanie.htm (consultat la 30.10.2009).

⁸ Proiect derulat în perioada 2007–2009 și susținut de Fondul de Stat pentru Știință și Studii din Lituania Utilizarea limbilor și identitatea națională în orașele Lituaniei (Orașe și limbi) (http://projektai.vu.lt/miestaiirkalbos/, consultat la 08.10.2009). Coordonatoarea proiectului a fost Meilutė Ramonienė; alături de cercetătorii Universității din Vilnius, au participat cercetători de la Universitatea Vytautas Magnus, Universitatea din Klaipėda și Institutul Limbii Lituaniene.

⁹ Un număr considerabil de cercetători de prestigiu din domeniul sociologiei evaluează critic importanța academică a sondajelor de opinie publică și chiar tind să pună la îndoială existența opiniei publice (Blumer 1969: 197–199). Argumentul lor principal este că, chipurile, cunoașterea socială este un fenomen complex, dependent de poziția individului și de relațiile sale sociale în societate, motiv pentru care nu poate fi cuantificată mecanic. Foarte adesea, din cauza statutului său social, respondentul poate să nu aibă o opinie sau să o „împrumute” de la prieteni, vecini ori din mass-media. Prin urmare, sondajele ar reflecta mai degrabă reacțiile emoționale și stereotipice ale oamenilor, și nu o opinie bine

288

KALBOS KULTŪRA | 82

astfel încât fiecare locuitor al orașelor Vilnius și Klaipėda să aibă aceeași probabilitate de a fi intervievat. În cadrul interviurilor desfășurate la domiciliul respondenților au fost adresate 64 de întrebări: s-au investigat componența națională a părinților respondenților, a respondenților înșiși și a familiilor lor, identitatea națională și locală, limba maternă și limbile nematerne, utilizarea și nivelul de cunoaștere a acestora, particularitățile folosirii limbilor în spațiul public și privat, limbile de predare și cele preferate de respondenți și de copiii lor în școli, folosirea și evaluarea dialectelor și alte aspecte.

Unul dintre rezultatele neașteptate a fost faptul că 8% dintre respondenți au declarat că au nu una, așa cum este obișnuit, ci chiar două limbi materne; pentru jumătate dintre ei, acestea erau lituaniana și rusa. Toți acești respondenți proveneau din familii mixte¹⁰. Întrebați cât de bine își cunosc limbile materne, majoritatea celor intervievați au spus că le cunosc bine, în special lituanienii și rușii (doar 5% dintre lituanieni și 4% dintre ruși consideră că se descurcă doar mediocru la scrisul în limba maternă). 7% dintre polonezi afirmă că și ei se descurcă doar mediocru la scris, iar tot atâția spun că scriu poloneza foarte prost. Aproximativ 10% dintre polonezi consideră că se descurcă slab nu doar la citit, ci și la vorbit. În schimb, până la o treime dintre reprezentanții altor naționalități au declarat că scriu slab în limba maternă, un sfert — că citesc la fel de slab, iar 12% dintre respondenți spun că le este greu chiar și să vorbească în limba maternă.

Deși se aștepta ca toți locuitorii Lituaniei să cunoască destul de bine lituaniana și rusa, nimeni nu s-a gândit că doar 1% dintre participanții la sondaj vor declara că nu cunosc deloc lituaniana. Se anticipa că peste 3% vor spune că nu cunosc rusa. Totuși, 42% dintre respondenți nu cunosc deloc engleza, foarte puțini cunosc franceza, iar nu mai puțin de trei sferturi dintre cei intervievați nu s-ar putea înțelege deloc în germană.

De altfel, lipsa totală a dorinței de a învăța limbi a surprins foarte mult: doar unul din cinci locuitori ai orașelor Vilnius sau Klaipėda și-a exprimat dorința de a învăța diverse limbi. Acea cincime dintre cei intervievați¹¹ fie studiază deja, fie intenționează să studieze engleza. Cei care nu sunt lituanieni au dezvăluit că, cel mai adesea, învață lituaniana pe cont propriu — citind, navigând pe internet și uitându-se la televizor; într-un fel sau altul, 27% dintre cei intervievați o învață. Majoritatea s-au plâns că le este greu să învețe lituaniana. Ca motiv principal pentru învățare au menționat dorința de a putea comunica cu

bine cântărită. Rogeris Hoodas remarcă, de asemenea, că este important să se distingă între aprobarea publică și opiniile persoanelor bine informate: sondajele de opinie publică se pot înșela (1989: 150–158).

¹⁰ Despre percepția limbii materne, vezi Ala Lichačiova. Percepția limbii materne de către rușii și vorbitorii de rusă din Lituania. – KK 82, 2009, 253–258.

¹¹ Întrucât cei mai tineri respondenți aveau cincisprezece ani, „acea cincime” era, desigur, formată din elevi de liceu, iar ceilalți erau studenți.

L. KALĖDIENĖ. Viešoji nuomonė ir kalbų politika

289

lituanieni[?]

Analiza situației învățământului secundar în sistemul educațional actual a arătat că, deși nevoia socială de predare a limbii engleze s-a conturat deja mai devreme (în anul școlar 2006–2007, 86% dintre elevii școlilor de învățământ general studiau engleza, 47% — rusa, 18% — germana, 3% — franceza; prin urmare, în anul școlar 2006–2007, un elev din ciclul secundar studia 1,6 limbi străine¹³), politica educațională a Lituaniei nu a fost orientată la timp astfel încât să răspundă nevoilor cetățenilor. Introducerea, în 2009, a predării timpurii a limbii engleze în școlile primare, începând din clasa a doua, cu greu va avea succes, deoarece lipsesc profesorii de engleză, întrucât specialiștii buni nu se angajează în școli din cauza salariilor relativ mici.

Limba engleză exercită o influență multilaterală asupra limbii lituaniene însăși: cu cât engleza este cunoscută mai puțin, cu atât influența și interferența acesteia sunt mai imprevizibile. Politica oficială privind limbile din Lituania a adoptat o poziție defensivă și nu s-a pregătit să cultive și să dezvolte limba lituaniană în noile circumstanțe: în alte țări se implementează deja, așadar nu va întârzia să ajungă și în Lituania, predarea alternativă, integrată, în două sau chiar mai multe limbi în cadrul aceleiași lecții.

Faptul că statutul unei limbi contează pentru viitorul ei este demonstrat și de faptul că marea majoritate a cetățenilor nelituanieni au învățat lituaniana ca limbă nonmaternă. Atitudinea extrem de pozitivă față de necesitatea cunoașterii limbii oficiale lituaniene poate fi explicată în același fel ca atitudinea față de cunoașterea limbii engleze.

În concluzie, se poate spune că societatea lituaniană nu se deosebește cu nimic de societățile altor țări europene, deoarece înțelege importanța limbii principale de comunicare din Europa contemporană și, în parte, din lume — limba engleză — pentru viața sa și a copiilor săi. Mulți dintre respondenții care își doresc școli bilingve au luat această decizie intuitiv, fără să fi auzit măcar de cele mai recente tendințe și mode în predarea limbilor (cf. Ferguson 2006).

OBSERVAȚII FINALE

Pentru limbile folosite în Lituania se elaborează politici lingvistice distincte: de politica limbii lituaniene se ocupă Comisia de Stat pentru Limba Lituaniană, iar de rusă, polonă,

o altă măsurătoare: sunt cercetate în paralel atât funcționarea limbilor, cât și cea a societății înseși. Michael Halliday este considerat un pionier al cercetărilor privind contextul ecologic al limbilor; în 1990 a publicat articolul New Ways of Meaning: the Challenge to Applied Linguistics.

¹³ A se vedea http://www.smm.lt/svietimo_bukle/docs/apzvalgos/Svietimas_regionuose_2007.pdf (consultat la 21.09.2009).

L. KALĖDIENĖ. Viešoji nuomonė ir kalbų politika

291

limba belarusă și cele ale altor minorități naționale – Departamentul pentru Minorități Naționale și Emigrație pe lângă Guvernul Republicii Lituania, iar supravegherea limbii engleze revine Ministerului Educației și Științei. Este necesar un program comun și integrat, care să prevadă perspectivele tuturor limbilor utilizate activ în Lituania și să creeze o viziune unitară asupra politicii lingvistice.

Sondajul sociolingvistic în rândul locuitorilor orașului a contribuit la clarificarea opiniei publice cu privire la unele chestiuni sensibile de politică lingvistică. Una dintre nevoile mai importante este faptul că jumătate dintre respondenți și-au exprimat dorința de a-și trimite copiii la școli bilingve lituaniano-engleze. Trebuie remarcat că aproape jumătate dintre respondenți nu cunosc deloc limba engleză, deși o consideră cea mai prestigioasă. Mai mult, mulți dintre ei, mai ales cei în vârstă, nici măcar nu intenționează să o învețe.

O altă tendință emergentă și îngrijorătoare este schimbarea opțiunilor privind identitatea națională: o șesime dintre tinerii intervievați au ales să nu fie lituanieni, ci europeni sau cetățeni ai lumii. Totuși, unul dintre cele mai îmbucurătoare rezultate ale sondajului este că aproape toți locuitorii marilor orașe din Lituania știu lituaniana, deși cu două decenii în urmă asemenea rezultate ar fi fost de neimaginat.

LITERATŪRA

Blumer H. 1969: Public Opinion and Public Opinion Polling. – H. Blumer. Symbolic Interactionism: Perspective and Method, Berkley: University of California Press, 195–208.

Ferguson G. 2006: Language Planning and Education, Edinburgh University Press.

Halliday M. 1990: New Ways of Meaning: the Challenge to Applied Linguistics. – A. Fill, P. Mühlhäusler (eds.), 2001: The Ecolinguistics Reader, London: Continuum, 175–202.

Hood R. 1989: The Death Penalty: a World – wide Perspective, Oxford: Clarendon Press, 150–158.

Leclerc J. 2007: L'aménagement linguistique dans le monde, Québec, TLFQ, Université Laval. – Prieiga per internetą: http://www.tlfq.ulaval.ca/axl/index.html (žiūrėta 2009 10 30).

Liddicoat A., Baldauf R. B. 2008: Language Planning in Local Contexts: Agents, Contexts and Interactions. – A. Liddicoat, R. B. Baldauf (eds.), Language Planning in Local Contexts, Clevedon: Multilingual Matters Ltd.

Gauta 2009 11 10

292 KALBOS KULTŪRA | 82

PUBLIC OPINION AND LANGUAGE POLICY

Summary

The paper sets out to examine if the present language policy responds to the society’s needs. A conclusion is made that presently Lithuania has no general policy of all languages used in the country; it only has a certain attitude formed towards the state Lithuanian language and legal basis established for the state Lithuanian language. Any other language can adopt some parts of the laws or decrees of the Government. As shown by the results of a representative sociolinguistic research Language Usage and National Identity in the Cities and Towns of Lithuania (Cities and Languages), the situation does not respond to the needs of the society and the changing life.

Presently, issues of using and teaching English are of special importance. A search for a better job determines that the society manifests an increased need to learn English; however, there is neither adequate plan of measures to be implemented nor resources; there are no qualified specialists either. The society’s request that bilingual learning/teaching should be started at secondary schools has been rather unexpected.

LAIMA KALĖDIENĖ

Lietuvių kalbos institutas

P. Vileišio g. 5, LT-10308 Vilnius

[email protected]

L. KALĖDIENĖ. Viešoji nuomonė ir kalbų politika

293