STEFANO M. LANZA

Universitatea Vytautas Magnus

ADAPTAREA MORFOLOGICĂ A ITALISMELOR ÎN LIMBA LITUANIANĂ

CUVINTE-CHEIE: adaptarea împrumuturilor, încadrare morfologică, italisme.

INTRODUCERE

Cuvântul italism este un termen destul de rar în lingvistica lituaniană. Dicționarele principale de termeni internaționali oferă următoarea definiție a acestuia: cuvânt sau expresie preluată din limba italiană¹. Autorul a discutat deja diverse aspecte problematice ale acestei definiții (Lanza 2010a: 24 și urm.), iar în acest articol italismele sunt considerate în sens larg toate cuvintele a căror sursă este limba italiană, indiferent dacă au pătruns în limba lituaniană direct sau prin intermediul altor limbi. Este de la sine înțeles că, cu cât drumul parcurs de un cuvânt a fost mai lung, cu atât este mai dificil de explicat legătura sa cu sursa: raportul dintre forma inițială și cea împrumutată a cuvântului este rezultatul tuturor interacțiunilor intermediare. Împrumuturile vechi, deja integrate în lexicul limbii lituaniene, prezintă chiar modificări importante ale structurii fonetice și morfologice. Analiza comparativă a sistemelor morfologice ale limbilor participante la procesul de împrumut permite adesea să se stabilească dacă aceste modificări sunt regulate și ajută, de asemenea, la identificarea limbilor care au influențat un anumit împrumut. Acest lucru este foarte important din perspectiva istoriei limbii și a etimologiei. Pe de altă parte, în vederea integrării împrumuturilor noi, care pătrund de regulă direct în limba lituaniană, analiza comparativă a sistemelor morfologice ale limbilor italiană și lituaniană poate avea o importanță practică considerabilă, mai ales pentru cei care stabilesc normele lingvistice.

Gana išsamiai skolinių morfologinį adaptavimą yra aprašiusi Adelė Valeckienė (1967). Kalbininkė taikliai pastebėjo, kad „kitų kalbų kilmės žodžiai paprastai pritaikomi prie lietuvių kalbos morfologinės sistemos: daiktavardžių sutampančios galūnės paliekamos, lietuvių kalbai nebūdingos galūnės atmetamos, ir vietoj jų pridedamos labiausiai jas atitinkančios lietuviškos. [...] Lietuvių kalboje kitų kalbų kilmės daiktavardžiai gauna „stipriųjų“ linksniavimų galūnes, dažniausiai vyr. g. –as, –is (kilm. –io), mot. g. –a, –ė“ (1967: 128).

¹ Așa, cuvânt cu cuvânt, explică italismul atât TŽŽ 2008, cât și VV TŽŽ.

202

KALBOS KULTŪRA | 84

Cuvintele din limba italiană se caracterizează prin terminații vocalice, care de obicei nu se modifică². Cele mai frecvente terminații ale substantivelor la singular sunt –a și –o, provenite din prima și a doua declinare latină, care indică, respectiv, genul feminin și masculin (de exemplu: lat. rosa(m) „trandafirul” > it. rosa; lat. lupu(m) „lupul” > it. lupo³). Terminația –e, întâlnită de două ori mai frecvent, este caracteristică substantivelor de ambele genuri (de exemplu: madre „mamă”; padre „tată”). Terminațiile –i și –u sunt foarte rare; ele nu indică nici genul, nici numărul și sunt mai frecvente la împrumuturi. Principalele terminații de plural sunt –e (de la singularul în –a) și –i (de la singularul în –o, –e, uneori și –a).

În continuare, lexicul împrumutat din limba italiană este examinat în funcție de terminațiile italiene, cu scopul de a evidenția etapele pătrunderii împrumuturilor în limba lituaniană, de a scoate în relief modificările morfologice regulate și de a prezenta și analiza câteva cazuri problematice. Anumite cazuri de neconcordanță între forme în privința genului sau a numărului sunt descrise separat. Deși cea mai mare parte a italismelor o constituie substantivele, s-au împrumutat și alte părți de vorbire flexibile. Adaptarea lor morfologică este, de asemenea, discutată separat. Datele au fost preluate din Compendiul italismelor din limba lituaniană (în continuare – LKIS), care cuprinde 936 de italisme (pentru detalii despre componența, specificul și metodele de alcătuire a acestuia, vezi Lanza 2010a: 105 și urm.).

ADAPTAREA SUBSTANTIVELOR ITALIENE CU TERMINAȚIA -A

Când, în limba intermediară, cuvântul italian își pierde terminația –a, iar la final se pronunță o consoană dură⁴, de regulă, la adaptarea în lituaniană primește terminația –as (cf. Valeckienė 1967: 112), de exemplu: bancarotta > bankrotas (germ. Bankrott), porcellana > porcelianas (germ. Porzellan), spaccata > špagatas (germ. Spagat), cupola > kupolas (rus. купол), fontana > fontanas (rus. фонтан), tarantola > tarantulas (rus. тарантул), torta > tortas (rus. торт), banca > bankas (rus.

² Excepțiile sunt în principal cuvintele gramaticale (de exemplu: articolele il, un, prepozițiile con, per etc.), împrumuturile (de exemplu: sport „sport”, film „film”) și încă unele elemente lexicale izolate cu o formare neobișnuită.

³ Cel mai adesea, forma cuvântului italian se bazează pe acuzativul cuvântului latin corespunzător.

⁴ Noțiunile de „consoană dură” și „consoană moale” sunt potrivite când se vorbește despre limbile lituaniană, polonă și rusă. Această trăsătură articulatorie nu este caracteristică unor limbi precum italiana (și, în parte, franceza, engleza și germana) (de altfel, A. Valeckienė nu menționează deloc acest lucru). Consoanele italiene nu se palatalizează: la articularea lor, limba nu se ridică deloc spre palat. O ușoară ridicare a limbii este caracteristică numai fonemelor /l/, /ʎ/ și /ɲ/, astfel încât numai în realizarea acestora s-ar putea vorbi – și chiar și atunci, doar convențional – despre consoane moi în limba italiană.

S. M. LANZA. Morfologinė italizmų adaptacija lietuvių kalboje

203

bank, germ. Bank, pol. bank), polizza > polisas (fr. police), risalita > rizalitas (germ. Risalit, pol. ryzalit), spinetta > spinetas (germ. Spinett, pol. szpinet).

Când, în limba intermediară, cuvântul italian își pierde terminația –a, iar la final se pronunță o consoană moale, în limba lituaniană primește fie terminația de masculin –is (cf. Valeckienė 1967: 115), de exemplu, medaglia > medalis (fr. médaille, pol. medal), fie terminația de feminin -ė, de exemplu: caravella > karavelė (fr. caravelle), carmagnola > karmanjolė (fr. carmagnole).

Este adevărat că terminația -a a cuvintelor italiene s-ar fi putut transforma în multe locuri în -ė sub influența limbii germane (cf. Valeckienė 1967: 121), de exemplu: arietta > arijetė (germ. Ariette), barcarola > barkarolė (germ. Barkarole), fughetta > fugetė (germ. Fugette), bagattella > bagatelė (germ. Bagatelle), berretta > beretė (germ. Berette), fumarola > fumarolė⁵ (germ. Fumarole), novella > novelė (germ. Novelle), operetta > operetė (germ. Operette), sardina > sardinė (germ. Sardine), cittadella > citadelė (germ. Zitadelle). Iar staffetta > estafetė a fost preluat prin francezul estafette.

În limba polonă, terminația -a se păstrează de obicei, astfel că este greu de stabilit dacă un cuvânt a fost preluat prin intermediul ei sau direct. Există destul de multe asemenea cuvinte, de exemplu: acquatinta > akvatinta (pol. akw tinta), bravura > bravūra (pol. brawura), campagna > kampanija (pol. kampania), firma > firma (pol. firma), guardia > gvardija (pol. gwardija), loggia > lodžija (pol. lodzia), malaria > maliarija (pol. malaria), sottana > sutana (pol. sutanna), tara > tara (pol. tara) etc.⁶ Iar cuvântul kaliarope, preluat prin intermediul limbii poloneze (pol. kalarepa, din it. cavolo rapa), este un exemplu rar de alegere a terminației complet independentă de influența altor limbi. Cuvântul a fost adaptat prin analogie: elementul neclar kala- a fost păstrat (cf. kalafioras, it. cavolfiore din cavolo fiore), iar elementul r(z)epa (adică ropė, it. rapa) a fost pur și simplu tradus prin corespondentul său lituanian (vezi Fraenkel 1962 sub voce).

Când un cuvânt este preluat direct (cel mai adesea prin limbajul scris), așa cum se întâmplă mai ales în cazul împrumuturilor recente, terminația –a se păstrează, de exemplu: grappa (it. grappa), mafija (it. mafia), mocarela (it. mozzarella), pica (it. pizza).

Când cuvântul desemnează o persoană de sex feminin, terminația –a se păstrează de obicei (cf.: ballerina > balerina, diva > diva, madonna > madona, primadonna > primadona, signora > sinjora, signorina > sinjorina); terminația –ė apare mai rar (cf.: dogaresa > dogaressė, favorita > favoritė, cortigiana > kurtizanė⁷; vezi și mai jos).

⁵ TŽŽ 1936 și TŽŽ 1951 consemnează forma fumarolas.

⁶ Intermedierea limbii poloneze poate fi trădată de deplasarea accentului pe penultima silabă, de exemplu, it. góndola > pol. gondola > lituaniană, genitiv singular gondòlos.

⁷ Forma favoritė se explică prin opoziția cu masculinul favoritas (din it. favorito), iar kurtizanė se datorează influenței altor limbi (cf. fr. courtisane, germ. Kurtisane).

204

KALBOS KULTŪRA | 84

Cuvintele italienești cu terminația internațională -ista , care indică ambele genuri (din lat. -ista(m), provenită din gr. -ιστης), preiau fără excepție în limba lituaniană terminația -istas (fem. -istė), de exemplu: fascista > fašistas, -ė, novellista > novelistas, -ė, solista > solistas, -ė⁸, sau doar -istė, când cuvântul desemnează o persoană de sex feminin, de exemplu: camerista > kameristė.

ADAPTAREA SUBSTANTIVELOR ITALIENEȘTI CU TERMINAȚIILE -E, -O

Observațiile formulate despre terminația -a pot ajuta, de asemenea, la clarificarea particularităților adaptării terminațiilor -e (și, parțial, -o) ale cuvintelor italienești. Când, după eliminarea terminației unui cuvânt italian, rămâne o consoană dură la finalul temei, împrumutul primește în lituaniană terminația -as, de exemplu: (din it. -e) allarme > aliarmas (pol. alarm), arsenale > arsenalas (pol. arsenał, rus. арсенал), balcone > balkonas (pol. balkon, rus. балкон), cornice > karnizas (rus. карниз), finale > finalas (rus. финал), maggiore > mažoras (fr. majeur, rus. мажор), marzapane > marcipanas (germ. Marzipan), pallone, dialectal ballone > balionas (fr. ballon, pol. balon), tenore > tenoras (pol. tenor); (din it. -o) accordo > akordas (germ. Akkord, pol. akord), barocco > barokas (germ. Barock), cardano > kardanas (pol. kardan), duetto > duetas (pol. duet, rus. дуэт), colorito > koloritas (pol. koloryt), libretto > libretas (rus. либретто), quartetto > kvartetas (germ. Quartett, pol. kwartet), sonetto > sonetas (germ. Sonett, pol. sonet, rus. сонет), soprano > sopranas (germ. Sopran, pol. sopran, rus. сопрано)⁹.

Când, după eliminarea terminației, la finalul temei cuvântului italian se pronunță o consoană moale, împrumutul primește în lituaniană fie terminația de masculin -is, de exemplu: (din it. -e) bemolle > bemolis (fr. bémol); (din it. -o) modello > modelis (pol. model), profilo > profilis (fr. profil), zoccolo > cokolis (rus. цоколь), fie terminația de feminin -ė, de exemplu: acquarello > akvarelė (fr. acquarelle, germ. Aquarell, rus. акварель), pastello > pastelė (fr. pastel, rus. пастель), trillo > trelė (rus. трель), violoncello > violončelė (rus. виолончель).

⁸ Alături de acestea (nu se găsește în LKIS) trebuie menționat baristas -ė („maestru în prepararea cafelei”, deși în italiană înseamnă pur și simplu barmenas), inclus de curând în Lista echivalentelor pentru cuvinte străine, aprobată prin hotărârea de protocol nr. PN-4 din 2011-04-07 a Comisiei de Stat pentru Limba Lituaniană (în continuare – VLKK).

⁹ Unele dintre aceste italienisme, în special termenii muzicali, ar putea fi și împrumuturi directe (cf. Valeckienė 1967: 114).

S. M. LANZA. Morfologinė italizmų adaptacija lietuvių kalboje

205

Cuvintele cu terminațiile de origine latină –ario, –iere (ambele din lat. târzie –arius) și –tore (din sufixul lat. la cazul acuzativ –tore(m)) nu păstrează niciodată terminațiile înseși –o și –e. În mod tradițional, acestor cuvinte li se adaugă terminațiile corespunzătoare –ijus și –ius (–ė), de exemplu: impresario > impresarijus, scenario > scenarijus, cavaliere > kavalierius, accompagnatore > akompaniatorius, improvvisatore > improvizatorius, investitore > investitorius, registratore > registratorius, stiratore > stiratorius. În cazul lituanianului kurjeris, îndepărtarea de sursă (it. corriere) se explică prin medierea limbii franceze sau, mai degrabă, a celei poloneze (cf. fr. courrier, pol. kurier). Uneori, în mod neregulat, –iere devine –jeras, de exemplu: bersagliere > bersaljeras, gondoliere > gondolieras¹⁰.

În cazuri izolate, terminația italiană de masculin –o este înlocuită cu terminația lituaniană –a, de exemplu: contrabbando > kontrabanda, mandolino > mandolina, mosaico > mozaika (fără îndoială, aici a intervenit o limbă slavă, cf. pol. kontrabanda, mandolina, mozaika, rus. контрабанда, мандолина), și, mai rar, terminația lituaniană –ė, de exemplu grupė (aici succesiunea schimbărilor fonetice este destul de complexă: it. gruppo > fr. groupe [gru:p] > germ. Gruppe [gruppe] > lituan. grupė, cf. Stammerjohann 2008 sub voce).

Oarecum mai rar, terminația italiană –e este redată în lituaniană prin –ė. Pe baza regularităților menționate și a datelor LKIS, se poate afirma că acest lucru este caracteristic mai ales împrumuturilor recente, care ar fi putut pătrunde în limba lituaniană direct, în special prin intermediul limbii scrise. Cu excepția cuvintelor dučė (it. duce), čičeronė (it. cicerone) și saltomortalė (it. salto mortale), celelalte italienisme în care terminația –ė redă terminația –e au început să fie folosite sau au fost consemnate în dicționare¹¹ abia de curând, de exemplu: bienalė < it. biennale, kvadrienalė < it. quadriennale, trienalė < it. triennale, latė < it. latte, maskarponė < it. mascarpone, provolonė < it. provolone.

Terminația de nominativ –o nu este proprie limbii lituaniene. Întrucât nu se integrează în sistemul de declinare, împrumuturile cu terminația originală –o trebuie adaptate pentru a putea fi declinate, prin adăugarea terminației lituaniene –as (cf. KP G: 64). O parte dintre excepțiile acceptate (codificate) sunt tocmai împrumuturi din limba italiană (cf. Pakerys 1991), precum ažio (it. aggio), belkanto (it. bel canto), bruto (it. brutto), fiasko (it. fiasco), franko (it. franco), inkaso (it. incasso), kapričo (it. capriccio), maestro (it. maestro), moto (it. motto), neto (it. netto), saldo (it. saldo), salto (it. salto), solfedžio (it. solfeggio), storno (it. storno). În literatura teoretică nu s-au găsit argumente pentru care aceste cuvinte nu ar trebui să treacă în categoria celor flexionabile-

¹⁰ Dar gonfaloniere > gonfalonieras (TŽŽ 2008).

¹¹ Unele dintre ele sunt folosite extrem de rar. De exemplu, kampanilė (it. campanile) a fost consemnat o singură dată în Corpusul de texte al limbii lituaniene, în timp ce kasонė (it. cassone) și kolašonė (it. colascione) nu au fost consemnate nici măcar o dată.

206

KALBOS KULTŪRA | 84

clasa substantivelor. Și, într-adevăr, kapričas, maestras și saldas apar în uz, iar lacas și impresarijus, care încă erau invariabile în TŽŽ 1951 (lāco, impresārio), sunt acum adaptate morfologic. Unele rămân invariabile, probabil, din cauza rarității (ažio, franko, inkaso, storno), altele din cauza unei tradiții vechi de folosire (bruto, fiasko, moto, neto, salto) sau din motive semantice (kapričo, solfedžio rămân invariabile12, ca și majoritatea termenilor muzicali).

ADAPTAREA SUBSTANTIVELOR ITALIENE CU ALTE TERMINAȚII

În italiană, terminația -i este de obicei terminația de plural pentru ambele genuri, când la singular apar -o, -e. Forma de plural a unui cuvânt poate fi împrumutată atunci când desemnează un grup de oameni sau obiecte care rareori se întâlnesc individual. Dintre primele, pot fi menționate grupurile sociale, formațiunile politice și altele asemenea (čompiai, gibelinaI, gvelfai, ladzarionai, popolaniai) și ordinele monahale (celestinai, kamalduliai, oratorionai, pasionistai); dintre obiecte, pot fi menționate câteva denumiri de paste (ravioliai, spagečiai), câteva tipuri de documente (kredencialai, portolanai) și încă unul sau două cuvinte (grafitai13, pocolanai). După cum se vede din exemple, nu se conturează nicio regularitate în alegerea terminației lituaniene în funcție de natura consoanei finale a temei (it. lazzaroni primește un n palatalizat; it. popolani – un n dur; it. ravioli primește un l palatalizat; it. credenziali – un l dur). Terminația italiană -i se păstrează intactă – adică nu formează un diftong în lituaniană – numai în cuvântul konfeti (cf. confetti)14.

Uneori, adaptarea se bazează pe forma de plural a originalului, dar aceasta este interpretată ca singular, de exemplu: broccoli (it. singular broccolo) – brokolis, salami (it. singular salame) – saliamis și, se pare, paparazzi (it. singular paparazzo) – paparacis15. Alegerea terminației –is este regulată aici, aceasta înlocuind în mod firesc terminația finală neaccentuată -i (cf. Valeckienė 1967: 115).

Există puține cuvinte italiene cu terminația de singular -i. Împrumuturile sunt de obicei recente și, cu una sau două excepții (kiantis < chianti, papatačis < pappataci), toate denumesc produse ale căror nume italiene primesc terminația finală -i din ga-

12 Este adevărat că uneori apare în uz forma solfedis, derivată prin analogie cu cuvintele cu tema în -ia, prin interpretarea lui solfedžio ca genitiv singular (solfedžio < solfedis, la fel ca medis „copac” < medis).

13 În lista recomandativă Svetimžodžių atitikmenų sąraše, aprobată prin hotărârea protocolară nr. PN–4 a VLKK din 2011–04–07, se propune forma de plural grafičiai. Nota redacției.

14 DLKG₄ (p. 82) prezintă ca normativă forma spageti, pe care unii lingviști o corectează în alte lucrări.

15 Formų paparacis ir paparacas konkurencingumą yra nagrinėjusi L.Vaicekauskienė (2007: 178–179).

S. M. LANZA. Morfologinė italizmų adaptacija lietuvių kalboje

207

numelui de familie, cf.: bugatis < Bugatti, feraris < Ferrari, kamparis < Campari, lamborginis < Lamborghini, martinis < Martini¹⁶.

It. sg. buttafuori „angajat de scenă, supraveghetor al ordinii în teatru” a intrat în limba lituaniană (butaforija) prin rus. бутафория. În italiană, acesta nu se folosește cu sensul de „recuzită de scenă”.

Desinența -u (de obicei -ù) este foarte rară atât în italiană, cât și în lituaniană. Singurul italianism consemnat cu -u final este denumirea intraductibilă a desertului tiramisù¹⁷.

Unicul cuvânt care se termină în consoană este fiat – provenit din acronimul FIAT (Fabbrica Italiana Automobili Torino „Fabrica Italiană de Automobile din Torino”). It. femininul fiat a devenit mai întâi marcă comercială, apoi, metonimic, a început să desemneze orice automobil al acestei mărci¹⁸. Forma lituaniană fiatas a primit desinența -as, ceea ce poate fi explicat în mai multe feluri. În absența unei desinențe clare de feminin în original, -as funcționează atât ca desinență nemarcată, cât și ca desinență masculină caracteristică limbii lituaniene (cf. Valeckienė 1967: 128). În plus, din punct de vedere fonetic, -as este desinența potrivită după o consoană dură. În cele din urmă, fiatas este legat de hiperonimul automobilis, care este, de asemenea, de genul masculin (pentru o discuție mai amplă despre percepția genului împrumuturilor, cf. Vaicekauskienė 2007: 170 și urm.).

CAZURI DE NECONCORDANȚĂ ÎNTRE GENUL ȘI NUMĂRUL FORMELOR ORIGINALE ȘI ALE ÎMPRUMUTURILOR

După cum s-a menționat, la preluarea unui cuvânt, valoarea gramaticală a desinenței se poate schimba din diverse motive. În limba care împrumută, o anumită desinență poate să nu existe, să fie rară sau să aibă o altă valoare gramaticală. De exemplu, în polonă, germană și rusă, desinențele consonantice sunt caracteristice genurilor masculin și neutru, astfel încât desinența vocalică italiană este adesea eliminată ca nesistemică. Pe de altă parte, atunci când genul împrumutului este motivat, în limba receptoare

¹⁶ Numele de familie italiene care se termină în -i sunt frecvente; aceasta este pur și simplu forma de plural. De exemplu, Ferrari provine din it. dialectal ferraro „fierar”.

¹⁷ O astfel de denumire trebuie înțeleasă în sens figurat: „ridică-mi moralul”, „ajută-mă să-mi revin” etc. Cf. de asemenea Lanza 2010b. În Lista recomandativă Svetimžodžių atitikmenų sąraše, aprobată prin hotărârea protocolară nr. PN-4 a VLKK din 2011-04-07, sunt propuse echivalentele tiramis 2, tiramisù. Notă editorială.

¹⁸ Pentru a desemna această categorie de nume proprii utilizate metonimic, s-ar putea propune neologismul ženklavardis. Acesta ar desemna o marcă înregistrată, o denumire comercială, numele de familie al unui descoperitor sau un cuvânt similar devenit substantiv comun. Această tipologie a împrumuturilor a fost descrisă pentru prima dată de lingvistul italian B. Migliorini (1927).

208

KALBOS KULTŪRA | 84

În limbă, terminația poate dobândi o semnificație gramaticală mai rară; de exemplu, lituanienele Brigela, dučė, kazanova, podesta și Pulčinela, toate denumind persoane de sex masculin, sunt fără îndoială de genul masculin. Când italianismul nu este adaptat, principiile atribuirii genului în limba lituaniană sunt destul de clare. Terminația -a este înțeleasă ca indicând genul feminin, -o, -i, -u – genul masculin¹⁹.

Când un împrumut este preluat indirect, acesta este adaptat morfologic în lituaniană, indiferent de forma autentică a originalului. Prin urmare, cazurile de neconcordanță a categoriei de gen pot fi explicate prin forme intermediare, cf. it. fem. torta > rus. masc. mопт > lit. masc. tortas, it. masc. violoncello > rus. fem. виолончель > lit. fem. violončėlė, it. masc. mosaico > pol. fem. mozaika > lit. fem. mozaika, it. fem. palafitta > pol. masc. palafit > lit. masc. palafitas, it. masc. brigantino > port. fem. brigantine > lit. fem. brigantina, it. fem. porcellana > germ. neut. Porzellan > lit. masc. porcelianas.

Când împrumutul a fost preluat cel mai probabil direct, de obicei prin limba scrisă, terminațiile italiene de bază pentru masculin și feminin, -a și -o, sunt echivalate cu cele corespunzătoare lituaniene, -a și -as, cf. mafia > mafija, mozzarella > mocarela, cappuccino > kapučinas, espresso > espresas etc.²⁰ Numai redarea terminației italiene -e, comună ambelor genuri, prin lituaniana -ė, care este de obicei caracteristică genului feminin, generează neconcordanțe de gen. Astfel, denumirea de brânză deja codificată maskarponė se bazează în mod evident pe grafia italiană (cf. mascarpone), deși cuvântul italian este de genul masculin, iar sunetul dur de la finalul rădăcinii (aici [n]) s-ar potrivi mai bine cu terminația -as; în plus, forma maskarponas (la fel și provolonas, din it. provolone, precum și formele rare kolašonas, kesonas), datorită terminației -one este mult mai bună și din perspectiva sistemului și se potrivește cu forme deja existente precum balkonas (< it. balcone), frontonas (< it. frontone), kartonas (< it. cartone), trombonas (< it. trombone) și vazonas (< it. vasone)²¹. Și mai multe îndoieli ridică it.

¹⁹ Pentru împrumuturile din alte limbi, în care terminațiile vocalice sunt mai puțin frecvente, principiile atribuirii genului sunt mai complexe (cf. Vaicekauskienė 2007: 170 și urm.).

²⁰ Acest lucru se aplică și denumirilor simbolice, cf. observația lui R. Vaskelaitė: „se poate observa tendința ca adjectivele de genul feminin să fie folosite cu acele denumiri simbolice a căror terminație amintește de terminația substantivelor de genul feminin. [...] Aceste exemple arată cu siguranță o anumită exprimare sintactică a genului substantivelor simbolice: [...] Mirė mafijos bosas T.B., pirmasis atsukęs nugarą liūdnai pagarsėjusiai Sicilijos „Cosa nostra“ ir papasa-koj ęs teisėsaugos organams jos paslaptį R 2000 12 29” (Vaskelaitė 2003: 47).

²¹ Maskarponas este mai sistematic și în raport cu legile derivării cuvintelor. Terminația -one este într-adevăr un sufix augmentativ (de mărire) în italiană. Așa cum it. cartone (din car-ta ‘hârtie’ + -one) înseamnă ‘hârtie mare, groasă’, it. trombone (din tromba ‘trompetă’ + -one) înseamnă ‘trompetă mare’, iar it. vasone (din vaso ‘vază’ + -one) înseamnă ‘vază mare’, cuvântul mascarpone (forma veche: mascherpone, derivată din mascherpa ‘brânză slabă de vaci’ + -one) înseamnă „brânză mascherpa mare și grasă”.

S. M. LANZA. Morfologinė italizmų adaptacija lietuvių kalboje

209

adaptarea substantivului masculin latte ‘lapte’ ca latė. Însă întrebarea nu este dacă terminația a fost aleasă corect, ci dacă un astfel de împrumut este în genere necesar în limba lituaniană²². Cazurile de neconcordanță a categoriei numărului sunt rare. În afară de împrumuturi menționate precum brokolis, unde pluralul din italiană constituie baza formei de singular din lituaniană (li se poate adăuga și lituaniana pomidoras > din it. veche pl. pomi d’oro ‘mere de aur’), neconcordanța de număr este ilustrată doar de cuvântul destul de rar maremai (din it. sg. f. maremma ‘regiune mlăștinoasă de pe coasta Mării Tireniene’)²³.

ADAPTAREA MORFOLOGICĂ A ALTOR PĂRȚI DE VORBIRE

Deoarece majoritatea împrumuturilor apar din nevoia de a denumi o realitate nouă, un obiect fizic etc., italianismele din alte părți de vorbire sunt puține. Potrivit datelor LKIS, substantivele reprezintă 84,4% din totalul italianismelor din limba lituaniană, iar celelalte cuvinte flexionare abia aproximativ 2%²⁴. Dintre acestea din urmă, cele mai importante sunt două numerale – nulis (din it. nulla ‘valoare nulă’, prin germ. Null) și milijonas (din it. milione ‘o mie mare’, probabil prin germ. Million). După cum se vede, au fost adaptați în mod regulat: la finalul moale al rădăcinii l s-a adăugat terminația –is, iar la finalul dur n – terminația –as (cf. cele spuse mai sus despre substantive).

Adjectivele împrumutate sunt de asemenea rare. Au fost găsite doar grandiozinis sau grandioziškas (cf. it. grandioso), makaroniškas (cf. it. maccheronesco, maccheronico), merkan-tilinis (cf. it. mercantile), pastozinis sau pastoziskas (cf. it. pastoso). Sufixele adjectivale –inis și –iškas sunt cele mai productive în lituaniană (cf. DLKG₄ 207–210), așadar această încadrare morfologică este regulată. Nu este exclus ca sufixul însuși –iškas să fie înrudit cu it. –esco și –ico (cf. Skardžius 1943: §96).

În LKIS au fost incluse douăsprezece verbe²⁵. Atât formațiile lituaniene autonome posibile, derivate din împrumuturi (de exemplu: inkaso > inkasuoti, koncertas > koncertuo-ti, tara > taruoti), cât și împrumuturile propriu-zise primesc sufixul –uoti²⁶. Într-adevăr, singurul-

²² Această băutură din lapte și cafea se numește în italiană caffellatte (de asemenea caffellatte arba caffè e latte), nu latte. Este pur și simplu cafea cu lapte sau lapte cu cafea (a doua variantă poate fi mai exactă, deoarece conține mai mult lapte decât cafea). Se poate presupune că lituaniana latė (folosită la început – și încă întâlnită pe alocuri – denumirea neîncadrată morfologic și neobișnuită fonetic latè) nu era decât o prescurtare a lui caffè e latte, deoarece cuvântul latte înseamnă lapte, nu băutura din lapte și cafea.

²³Maremai a fost consemnată pentru prima dată în TŽŽ 1969, tradus din rusă. Mai exactă era forma marema din TŽŽ 1936.

²⁴ Celelalte aproximativ 14% sunt adverbe (s-au găsit 120) și interjecții (s-au găsit 6). Numărul mare de adverbe se datorează abundenței împrumuturilor din terminologia muzicală care exprimă indicații de interpretare.

²⁵ Apie keblumus kilndinant ir klasifikuojant veiksmažodžius žr. Lanza 2010a: 84.

²⁶ Se pare că –uoti este cel mai frecvent sufix al tuturor verbelor împrumutate (cf. Vaicekauskienė 2007: 196).

210

KALBOS KULTŪRA | 84

Cuvântul telis balotiruotis nu are un cuvânt de bază lituanian, așadar nu există nicio îndoială că este un împrumut. Preluat de francezi din italiană, a ajuns la lituanieni prin limba rusă (cf. it. ballottare > fr. ballotter > rus. баллотироваться). Forma reflexivă actuală, consacrată (în locul formei balotiruoti recomandate de TŽŽ 1936 și TŽŽ 1951), fie s-a format prin analogie semantică cu kandidatuotis, fie, mai degrabă, a fost preluată după modelul rusesc.

Forma verbală izolată, argotică, kapiš (uneori kapisch, capisc) a fost probabil preluată din cuvântul amenințător din engleza americană capeesh [ka’piːʃ], care provine din forma de persoana a II-a singular a indicativului prezent italian capisci [ka’piʃi] (infinitivul capire „a înțelege”). Oricum, ar fi mai bine ca această formă să fie considerată o interjecție, întrucât nu are o formă morfologică definită²⁷.

REZUMAT

De-a lungul întregii istorii, teritoriul Lituaniei s-a aflat înconjurat de vecini mai puternici sau cel puțin superiori ca număr de locuitori, astfel încât, multă vreme, nu au putut exista legături între lituaniană și limba italiană, aflată la mare distanță din punct de vedere geografic, cu excepția unor contacte accidentale și indirecte. Acest lucru este demonstrat și de datele lingvistice. Împrumuturile din italiană au ajuns în lituaniană prin limbi intermediare: până în secolul al XIX-lea, prin polonă și germană, iar ulterior, prin rusă. Adaptarea morfologică a italianismelor s-a desfășurat în mod destul de regulat, pe baza unor criterii fonetice clare (ținând seama mai ales de terminația cuvântului sau de particularitățile fonetice ale finalei temei) și, de regulă, fără a se raporta la forma originală. Sub influența altor limbi, italianismele au dobândit trăsături lingvistice noi, pe baza cărora adesea se poate reconstitui astăzi traseul împrumuturilor în lituaniană²⁸.

Compararea sistemelor lingvistice italian și lituanian este importantă pentru normarea nu a împrumuturilor consacrate recent și deja larg răspândite, ci a celor noi, care încă nu au fost incluse în dicționarele normative. Tehnologiile actuale accelerează în mod deosebit interacțiunea dintre limbi, iar cuvintele pot trece rapid și direct dintr-o limbă în alta, în forma originală. Prin urmare, se poate presupune că rolul limbilor intermediare va scădea, ceea ce face ca problema adaptării împrumuturilor să fie deosebit de actuală.

²⁷ Acest lucru este susținut de analogia cu un alt italianism, basta, care, nemaifiind legat de verb, funcționează în limbă în esență ca o interjecție. Terminația -a aproape că nu mai este percepută nici în italiană ca terminația persoanei a III-a singular a indicativului prezent al verbului bastare „a fi de ajuns” (basta! înseamnă ajunge!).

²⁸ De asemenea, se poate stabili prin ce limbă nu a ajuns un împrumut. De exemplu, întrucât s-a demonstrat că după o finală de temă cu -l moale se adaugă terminația lituaniană -is, este cert că cokolis a ajuns în lituaniană prin rusă (цоколь), și nu prin polonă (cf. cokół).

S. M. LANZA. Morfologinė italizmų adaptacija lietuvių kalboje

211

Deși orientările consacrate pentru adaptarea împrumuturilor și compatibilitatea relativă dintre sistemele de terminații ale limbilor italiană și lituaniană facilitează adaptarea morfologică, nu se pot formula reguli aplicabile mecanic. Dacă, după examinarea sensului și a utilizării împrumutului, devine clar că nu se poate renunța la el în lituaniană, procesul de selectare a terminației trebuie strâns corelat cu adaptarea la lituaniană a structurii fonetice a cuvântului (și, prin urmare, și a ortografiei). Din păcate, nu există întotdeauna suficient timp, resurse și cunoștințe, astfel încât chiar și în listele cu caracter recomandativ publicate de VLKK se găsește câte un cuvânt străin adaptat cu totul necorespunzător²⁹.

Singura modalitate de a aborda eficient problemele adaptării cuvintelor străine este consolidarea colaborării dintre autoritățile de normare lingvistică și specialiștii în limbi străine și în limba lituaniană.

LITERATŪRA

DLKG₄ 2006: Dabartinės lietuvių kalbos gramatika. Red. V. Ambrazas, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas, Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas.

Fraenkel E. 1962–1965: Litauisches etymologisches Wörterbuch 1–2, Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag; Göttingen: Vandenhoek and Ruprecht.

KP G 2002: Kalbos patarimai. Gramatinės formos ir jų vartojimas. Sud. R. Miliūnaitė, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas.

Lanza S. 2010a: Italų kilmės žodžiai (italizmai) ir jų adaptacija lietuvių kalboje [Daktaro disertacija]. Kaunas.

Lanza S. 2010b: Dėl trijų skolinių iš italų kulinarijos. – Kalbos kultūra 82, 308–316.

Migliorini B. 1927: Dal nome proprio al nome comune, Firenze: Olschki.

Pakerys A. 1991: Tarptautinių žodžių kirčiavimas, Kaunas: Šviesa.

Skardžius P. 1943: Lietuvių kalbos žodžių daryba, Vilnius: Lietuvos mokslų akademija, Lietuvių kalbos institutas.

Stammerjohann H. 2008: Dizionario di italianismi in francese, inglese, tedesco, Firenze: Accademia della Crusca.

TŽŽ 1936: Tarptautinių žodžių žodynas, Kaunas: Sakalas.

TŽŽ 1951: Tarptautinių žodžių žodynas, Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla.

TŽŽ 1969: Tarptautinių žodžių žodynas, Vilnius: Mintis.

TŽŽ 2008: Tarptautinių žodžių žodynas, Vilnius: Alma littera.

Vaicekauskienė L. 2007: Naujieji lietuvių kalbos svetimžodžiai, Vilnius: Lietuvių kalbos institutas.

²⁹ Į tokių skolinių, kaip tiramisas, čiabata, karpačas, latė, fokacija, adaptavimą šio straipsnio autor(i)us yra mėginęs atkreipti dėmesį tiek viešai (plg. Lanza 2010b), tiek susirašinėdamas su kalbos norminimo institucijos specialistais.

212

KALBOS KULTŪRA | 84

Valeckienė A. 1967: Kitų kalbų kilmės žodžiai lietuvių kalbos morfologinėje sistemoje. – Lietuvių kalba tarybiniais metais, Vilnius: Lietuvių kalbos ir literatūros institutas, 108–128.

Vaskelaitė R. 2003: Nelietuviškų nekaitomų žodžių sintaksiniai vaidmenys. – Kalbos kultūra 74, 43–52.

VV TŽŽ 2007: Vaitkevičiūtė V. Tarptautinių žodžių žodynas, Vilnius: Žodynas.

Gauta 2011 11 15

MORPHOLOGICAL ADAPTATION OF ITALIAN LOAN WORDS IN LITHUANIAN

Summary

The paper overviews Italian loan words adopted in Lithuanian from the point of view of morphological adaptation. The lexis borrowed from Italian is discussed considering Italian inflections and illustrating the periods when the loan words were adopted, highlighting regular morphological changes, discussing several problematic issues. Most of loan words are nouns; they are introduced alongside the features of morphological adaptation of other parts of speech as well. Previous research into the lexicon and a large number of examples demonstrate that the adaptation of Italian loan words has been rather smooth and regular, following certain established phonetic criteria (mostly phonetic peculiarities of inflections and stem-final elements); usually without reference to the original form. In the course of time, under the influence of intermediate languages, mainly Slavic, Italian loan words have acquired linguistic features, which now often help identify their way to the Lithuanian language. However, modern technological developments have eased the interaction between languages, which is why the role of intermediate languages tends to decrease. Hence the question of adapting loan words becomes topical. The paper argues that attempting to cope with the issues of adapting new loan words, more research is needed into the phonetic and morphological features of the word in the language of origin. For that purpose, specialists of Lithuanian and other languages should work together.

KEY WORDS: adaptation of loan words, morphological adaptation, Italian loan words.

STEFANO M. LANZA

Vytauto Didžiojo universitetas

K. Donelaičio g. 52–206, LT-44244 Kaunas

[email protected]

S. M. LANZA. Morfologinė italizmų adaptacija lietuvių kalboje

213