SCHIȚĂ DE GRAMATICĂ COMPARATĂ A LIMBILOR SLAVE

С. Б. Бернштейн, Eseu de gramatică comparată a limbilor slave. Editura Academiei de Științe a URSS, Moscova, 1961, 352 p.

„Schița de gramatică comparată a limbilor slave” a lui S. Bernstein este o parte a gramaticii comparate slave, cuprinzând chestiuni introductive și un capitol de fonetică. Este cel mai recent cuvânt al științei lingvistice privind fonetica istorico-comparativă a limbilor slave și problemele generale ale slavisticii. În opinia noastră, această lucrare depășește cu mult modesta sarcină de „manual pentru studenți” și se alătură lucrărilor clasice de lingvistică istorică slavă ale lui A. Meillet, N. van Wijk, A. Seliscev și A. Vaillant. Atât prin abordarea metodologică, cât și prin materialul bogat referitor la baltistică și, în cele din urmă, prin soluționarea problemei legăturilor lingvistice directe dintre limbile baltice și slave, lucrarea lui S. Bernstein este importantă pentru cercetătorii istoriei limbilor baltice. Este îmbucurător să constatăm că în această lucrare chestiunilor de baltistică li se acordă mult mai mult spațiu decât în lucrările anterioare de acest tip.

Pentru cititorii noștri, probabil cel mai interesant va fi capitolul din cartea lui S. Bernstein „Legăturile lingvistice baltico-slave” (p. 27—37). Spre deosebire de lucrările anterioare, de pildă cele ale lui V. Vondrák și J. Mikola, ai căror autori nu au cercetat în mod special legăturile lingvistice baltico-slave, ci s-au mulțumit să constate situația existentă, autorul noii lucrări nu numai că expune teoriile mai vechi, ci își prezintă și propriile concepții, formulate limpede. S. Bernstein se pronunță fără ezitare împotriva teoriei limbii proto-balto-slave, care, după cum spune el, a adus mult rău gramaticii comparate a limbilor slave: această teorie îi îndeamnă pe cercetători să amestece fenomene din epoci diferite, să construiască structuri artificiale și ipoteze care împiedică cercetarea istoriei limbii proto-slave (cf. p. 36). Iată de ce, în opinia lui S. Bernstein, nu se poate accepta teoria limbii proto-balto-slave:

a) Multe dintre cele mai vechi procese s-au desfășurat diferit în limbile baltice și slave. Deosebit de caracteristică în această privință este istoria vocalelor ā, ō, ā̄, ō̄.

b) Multe dintre cele mai importante procese ale limbii proto-slave, care au avut loc în cea mai veche perioadă a existenței sale, nu s-au manifestat deloc în limba proto-baltică sau s-au reflectat doar slab în dialectele sale individuale. Acest lucru este valabil mai ales pentru soarta lui s în limbile baltice și slave.

c) În trecut, întregul sistem de argumente al susținătorilor limbii proto-balto-slave se baza pe compararea faptelor limbii proto-slave cu cele ale limbii lituaniene. Foarte adesea, faptele limbii lituaniene erau prezentate ca fiind protobaltice. În schimb, limba protobaltică

313

s-a scindat încă în vremuri străvechi în două limbi-proto principale, dintre care una cuprinde lituaniana și letona, iar cealaltă — prusiana. Compararea, înainte de toate, cu limba lituaniană ridică obiecții și din motivul că triburile proto-slave au avut contacte mai ales cu triburile prusiene și yotvingiene. Nu există nicio îndoială că comunitatea baltico-slavă (сообщность) a cuprins în primul rând limbile proto-slavă, prusiană și yotvingiană. Istoria limbii proto-slave arată că, în perioada contactului strâns dintre triburile baltice și slave, nu mai exista, de fapt, o limbă proto-baltică unitară. Prin urmare, nu este întâmplător că cele mai importante inovații ale acestei epoci leagă diferit limba proto-slavă de limbile baltice luate separat.

d) Susținătorii teoriei limbii proto-balto-slave nu pot rezolva, în pofida diverselor încercări, problema reconstrucțiilor balto-slave. Această problemă este îngreunată și mai mult de împrejurarea că reconstrucția limbii protobaltice este în mare măsură imposibilă: multe limbi baltice au dispărut fără urmă, iar cele care s-au păstrat nu permit reconstituirea multor fenomene ale limbii protobaltice.

e) Datele arheologice nu confirmă teoria limbii proto-balto-slave.

În continuare, S. Bernstein concluzionează că asemănarea dintre limbile baltice și slave se explică prin contactul de lungă durată dintre triburile baltice și slave, care a fost cauza formării comunității baltico-slave. Această comunitate este confirmată de izoglose comune. Sarcina cercetătorilor este să stabilească natura, aria și perioada formării acestor izoglose balto-slave (cf. p. 36). Negând teoria limbii proto-balto-slave, S. Bernstein subliniază totodată că datele limbilor baltice sunt de o importanță excepțională pentru studierea istoriei limbii proto-slave.

Analizând chestiuni particulare de slavistică, autorul lucrării formulează numeroase idei interesante care, într-un fel sau altul, privesc istoria limbilor baltice. Desigur, ne interesează chestiunea periodizării istoriei limbii proto-slave. S. Bernstein împarte istoria limbii proto-slave în două mari epoci: epoca de dinaintea pierderii silabelor închise și epoca pierderii silabelor închise. El împarte apoi prima epocă în trei perioade: perioada imediat următoare scindării limbii proto-indo-europene, perioada comunității balto-slave și perioada de la destrămarea acestei comunități până la epoca pierderii silabelor închise. A doua epocă se împarte în două perioade: prima — perioada pierderii silabelor închise, a doua — perioada scindării limbii proto-slave și a formării limbilor naționalităților slave. S. Bernstein datează această ultimă perioadă în a doua jumătate a mileniului I e.n., arătând că nu este posibilă stabilirea unei date mai precise, chiar și într-un interval de două secole, așa cum făceau majoritatea cercetătorilor anteriori (cf. p. 51—52). În opinia lui S. Bernstein, contactele dintre triburile baltice și slave au început în a doua jumătate a mileniului II î.e.n. și ar fi putut dura până la mijlocul mileniului I î.e.n. Așadar, la mijlocul mileniului I î.e.n., comunitatea balto-slavă s-a destrămat (cf. p. 60—1).

S. Bernstein admite că aceste afirmații sunt, deocamdată, foarte ipotetice. Există însă material care permite precizarea lor. În primul rând, este vorba despre acele elemente de vocabular baltic și slav care s-au format în cadrul comunității comune baltico-slave

314

în cursul vieții lor. Cel mai important aici este să distingem fondul comun al lexicului indo-european de inovațiile comune baltico-slave.

Pe bună dreptate, autorul lucrării subliniază ideea că cercetătorii anteriori ai relațiilor lingvistice dintre baltici și slavi au acordat prea puțină atenție limbilor slave de sud. Se pare că adesea găsim o analogie pentru fenomenele din limbile baltice în limbile slave de sud sau numai în limba bulgară. Iată câteva exemple.

În limbile slave de est și de vest se folosește denumirea pomului și a fructului său gruša (rus. груша, ucr. груша, pol. grusza, polab. grūsoi, ceh. hruška). Însă deja în dialectele poloneze, precum și în limbile cașubă și sorabă, se întâlnește o variantă a acestei denumiri cu k- (pol. krusza, caș. kreša, sorabă de jos krušva). Varianta cu k- se folosește și în limbile bulgară și sârbo-croată (bulg. круша, sârbo-croat. крушка). Așadar, aici avem o izoglosă fonetică comună limbilor slave de sud, unor limbi slave de vest și limbilor baltice (cf. lit. kriaušė, prus. crausy, crausios).

Se întâlnesc și variante comune de formare a cuvintelor. Lit. gerklė, gurklys, prus. gurcle corespund bulg. гръклян și sârbo-croat. гркљан, forme izolate printre limbile slave. Lit. āvinas, let. auns, prus. awins formează o izoglosă comună cu sl. veche овьнь, bulg. овен, sârbo-croat. ован, slov. óvan. Lit. milžti, melžiu corespunde sl. vechi млъзѫ, bulg. мълзя, sârbo-croat. мўзем, slov. móžem.

Sunt deosebit de numeroase variantele lexicale: lit. burnà — bulg. бърна „buză“, sârbo-croat. брњица „bot“; lit. žiaunos — bulg. джуна „buză“; lit. tárpas — bulg. трап „groapă“, sârbo-croat. тра̀п; lit. draskýti — bulg. драскам; lit. dẽšinas — sl. veche деснь, bulg. десен, sârbo-croat. дѐсан; lit. šalnà, let. salna — bulg. слана „brumă“, sârbo-croat. сла́на, slov. slána.

Se întâlnesc și unele variante semantice. De exemplu, lit. drebulė (: drebeti) corespunde bulg. треперлика, sârbo-croat. трепељљка, slov. trepetljika.

Pe baza acestor fapte, se concluzionează că, în trecutul îndepărtat, au existat timp îndelungat contacte strânse între limbile baltice și limbile slave de sud de astăzi, în primul rând limba bulgară. Deoarece teritoriul locuit de triburile baltice nu se întindea spre sud dincolo de Pripet, se poate afirma că triburile slave vorbitoare de limbi slave de sud trăiau și în nordul teritoriului proto-slav (cf. p. 75).

Trebuie totuși spus aici că cele mai recente cercetări ale lui V. Toporov și O. Trubačov privind hidronimia cursului superior al Niprului¹ arată că granița tradițională dintre baltici și slavi, de-a lungul râului Pripet, trebuie, probabil, revizuită, întrucât urme ale hidronimiei baltice se pot găsi și la sud de Pripet. Prin urmare, afirmația lui S. Bernstein ar trebui precizată puțin. În cele din urmă, chiar el însuși, într-un alt loc (cf. p. 60), discutând despre limitele dintre baltici și slavi, menționează că grupuri mici de baltici ar fi putut pătrunde la sud de Pripet.

¹ Cf. B. H. Топоров, О. Н. Трубачев, Балтийская гидронимия Верхнего Поднепровья, „Lietuvių kalbotyros klausimai, t. 4, Vilnius, 1961, p. 198; Лингвистический анализ гидронимов Верхнего Поднепровья, Москва, 1962, p. 232—233.

315

Vorbind despre împrumuturile lexicale, S. Bernstein arată că cele mai vechi împrumuturi pătrunse în limba protoslavă din limbi înrudite sunt cele baltice. Multe elemente comune limbilor baltice și slave nu au fost moștenite din proto-limba indo-europeană, ci împrumutate unele de la altele în perioada comunității lingvistice. Totuși, nu există criterii sigure pentru a deosebi aceste împrumuturi de cuvintele moștenite. Autorul lucrării consideră că printre astfel de împrumuturi baltice s-ar putea număra cuvântul slav pentru «mână» (rus. рука etc.), care nu poate fi etimologizat pe terenul limbilor slave, în timp ce în limbile baltice are o etimologie sigură (rankà: riñkti).

Lucrarea analizează și câteva chestiuni interesante de substituție fonetică. Este adevărat că acestea privesc în principal cronologia germanismelor. Dar substituția fonetică a afectat, desigur, și vechile împrumuturi slave din limbile baltice. Fenomenele de substituție fonetică arată că, la stabilirea cronologiei împrumuturilor, nu ne putem baza întotdeauna pe datele oferite de schimbările fonetice. De pildă, până de curând, urmele primei palatalizări din împrumuturile germanice îi puneau pe cercetători în impas (cf. šelm<xelm, kbneže<kuning-). Căci, în mod obișnuit, cuvintele împrumutate din limbile germanice prezintă în protoslavă urmele celei de-a doua și ale celei de-a treia palatalizări (cf. cbrky<kirk, cęta<kintus), iar în perioada contactelor dintre triburile slave și germanice procesul fonetic k’>č’, g’>ž’, x’>š’ ar fi trebuit să se fi încheiat de mult. De aceea, apariția formelor slave šelm-, kbneže se explică acum astfel. Rezultatul primei palatalizări nu este aici un proces fonetic activ, ci un fenomen de substituție. Deoarece, la momentul împrumutării, în protoslavă nu mai existau silabele ke, ge, xe ca urmare a primei palatalizări, ke, ge, xe din cuvintele împrumutate erau înlocuite în mod regulat cu č’e, ž’e, š’e. Au fost alese aceste corespondențe, și nu altele, deoarece consoanele k, g, x puteau alterna în protoslavă, în aceleași morfeme, cu č’, ž’, š’. Prin urmare, în acest caz, reflexul ž’e al germanicului ge în cuvintele împrumutate de limba slavă nu constituie un argument sigur pentru cronologia împrumuturilor. Chestiunea cronologiei primelor germanisme din protoslavă privește indirect și vechimea germanismelor care au pătruns în limbile baltice prin intermediul slavilor. După cum știm, K. Būga susținea că «cele mai vechi cuvinte slave de origine germanică nu sunt atestate înainte de secolul al III-lea î.e.n.»². S. Bernstein datează începutul contactelor dintre slavi și germani în secolul al II-lea e.n. (cf. p. 97, 169). Cea mai mare parte a împrumuturilor germanice a pătruns în protoslavă în secolele II—V e.n. În această perioadă, slavii au preluat din limbile germanice și cuvintele kotъ, šelmъ, osьlъ, din care au derivat ulterior cuvintele noastre katilas, šalmas, asilas.

Afirmațiile lui S. Bernstein cu privire la relațiile dintre limbile slave și germanice contrazic ipoteza readusă recent în discuție, potrivit căreia patria originară a slavilor s-ar fi aflat în apropierea Vistulei-Oderului³. Totuși, argumentele susținătorilor acestei ipoteze sunt, deocamdată, într-adevăr foarte ipotetice.

S. Bernstein arată că nu avem niciun fel de date care să indice că slavii ar fi locuit pe țărmul Mării Baltice în mileniul I î.e.n. Argumentul cercetătorilor de mai înainte, care susțineau asemenea idei, era prezența în limbile slave a cuvântului ap-

² Cf. K. Būga, Rinktiniai raštai, vol. 2, Vilnius, 1959, p. 84.

³ Cf. В. В. Мартынов, К лингвистическому обоснованию гипотезы о висло-одерской прародине славян, «Вопросы языкознания», Москва, 1961, № 3, р. 51—59.

316

cuvântul mor'e, potrivit. Acest cuvânt este cunoscut în multe limbi indo-europene, cf. lat. mare, irl. veche muir, got. marei, lit. mãrės, mãrios, let. mare, prus. mary etc. Totuși, S. Bernstein, bazându-se, printre altele, pe afirmațiile lui K. Būga și A. Isačenko, arată că sensul «mare» al cuvântului slav mor'e este mai recent. Anterior, acest cuvânt însemna «baltă, apă stătătoare». Prin urmare, el a apărut în protoslavă înainte ca slavii să cunoască marea deschisă (cf. p. 63—64). Astfel, nu constituie niciun argument că vorbitorii protoslavei ar fi locuit lângă mare.

Autorul lucrării abordează pe larg anumite chestiuni de baltistică, prezentând o caracterizare a schimbărilor din protoslavă legate de perioada uniunii lingvistice baltico-slave. El arată că, încă din perioada comunității lingvistice baltico-slave, proto-limba baltică se scindase în numeroase dialecte. De aceea, multe dintre izoglosele baltico-slave leagă protoslava, în moduri diferite, de anumite limbi baltice. Printre cele mai vechi izoglose baltico-slave trebuie numărate pierderea caracterului silabic al sonantelor vocalice și transformarea lor în diftongi ir, ur, il, ul, im, um, in, un. Este adevărat că nici multe alte limbi indo-europene nu au păstrat sonantele silabice, însă în acestea procesul s-a desfășurat diferit, pe când în protoslavă și în proto-baltică el a coincis în mod remarcabil.

În perioada comunității lingvistice baltico-slave, intonația începe să joace un rol important în structura fonetică și gramaticală a protoslavei. Ea devine un factor autonom al sistemului lingvistic. În această privință, proto-baltica și protoslava au multe procese comune. Diferențele dintre ele se explică, de asemenea, prin fragmentarea dialectală a proto-balticei. Se consideră că, în ceea ce privește intonația, dialectele prusace vechi și cele jatvingiene erau cele mai apropiate de protoslavă (cf. p. 159—60).

Probabil că tot perioadei comunității lingvistice baltico-slave trebuie să-i atribuim și transformarea sonantei consonantice m în poziție finală de silabă în protoslavă în n (cf. p. 165).

Tot acestei perioade îi sunt atribuite și fenomenele de modificare a consoanelor aflate înaintea lui j. Alături de trăsăturile comune limbilor baltice și slave, observăm aici și numeroase deosebiri esențiale. De aceea, există motive să credem că acest proces, care a durat foarte mult în protoslavă, a început încă în perioada destrămării comunității lingvistice baltico-slave. În privința evoluției consoanelor aflate înaintea lui j, limbile letone și, în parte, dialectele prusace vechi sunt cele mai apropiate de protoslavă (cf. p. 166—167).

În încheiere, nu putem să nu remarcăm că exemplele din limbile baltice din lucrarea lui S. Bernstein sunt foarte bine alese și verificate cu atenție. Poate că, în locul formelor prezentate de F. Kuršaitis žvaigždė (cf. p. 153), dėdė (cf. p. 148), ar fi trebuit oferite formele limbii lituaniene literare žvaigždė, dėdė, iar în locul infinitivului rinkt, neatestat în monumentele limbii prusace (cf. p. 92), ar fi trebuit indicată forma acestui verb senrinka.

După ce am citit cu plăcere o parte din «Schița gramaticii comparative a limbilor slave» de S. Bernstein, vom aștepta apariția celeilalte părți a acestei lucrări, în care sperăm, de asemenea, să găsim numeroase fapte importante pentru studiul științific al limbilor baltice.

Vilnius

A. Sabaliauskas

317