IŠ LIETUVIŲ LEKSIKOLOGIJOS IR LEKSIKOGRAFIJOS

LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

M. AKELAITIS, LEXICOGRAF

J. KRUOPAS

Personalitate activă în domeniul presei, culturii și vieții publice, scriitor și istoric, M. Akelaitis (1829—1887) era foarte interesat de limba lituaniană și era hotărât să scrie trei dicționare ale limbii lituaniene (unul comparativ și două bilingve) și o gramatică. Aici dorim să trecem în revistă activitatea sa lexicografică, în măsura în care ne permit manuscrisele lui M. Akelaitis aflate în republica noastră, scrierile și scrisorile publicate, monografia despre M. Akelaitis apărută recent, semnată de A. Janulaitis, informațiile despre manuscrisele lui M. Akelaitis aflate în Polonia și alte lucrări care îi privesc biografia.

Cele mai multe materiale despre lucrările lingvistice ale lui M. Akelaitis au fost adunate în arhiva de manuscrise a Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană, unde fondul M. Akelaitis (F1) cuprinde 49 de dosare și aproximativ 800 de pagini de manuscrise de diferite dimensiuni, scrise în poloneză (în cea mai mare parte), lituaniană, rusă (F1—12, 21, 23) și germană (F1—24, 37).

Examinarea acestor manuscrise a arătat că în fondul M. Akelaitis au ajuns și manuscrise care nu îi aparțin. În primul rând, este vorba despre manuscrisul unui dicționar lituanian-polonez (F1—1), scris în graiul răsăritean, care, prin urmare, nu-i poate fi atribuit lui M. Akelaitis¹. Nici caietul de cântări religioase (F1—36) nu îi aparține: este scris în graiul răsăritean și cu un alt scris de mână. Traducerea „Įpėdinis ir Ubagas“ (F1—13), în care se menționează că a fost tradusă de M. Akelaitis din B., se deosebește de manuscrisele lui M. Akelaitis prin ortografie (folosirea lui š, v etc.) și stilul scrisului. Nici aceasta nu este, așadar, o lucrare manuscrisă a lui M. Akelaitis. Este îndoielnic că îi pot fi atribuite și scurta relatare a întâmplării cu berzele (F1—4) și cele trei pagini lexicografice în ciornă (F1—32). Manuscrisele includ și cinci copii dactilografiate ale scrisorilor lui M. Akelaitis publicate (F1—5, 6, 7, 8, 9). Se pare că restul manuscriselor sunt scrise chiar de M. Akelaitis. Conținutul lor este variat. Ele se referă în cea mai mare parte la chestiuni de limbă, literatură, folclor, mitologie și istorie lituaniană.

M. Akelaitis abordează în treacăt următoarele chestiuni de limbă: locul limbii lituaniene printre limbile indo-europene (F1—10, 22), relațiile limbii lituaniene cu limbile slave (F1—10, 12, 22) și germanice (F1—22), înrudirea limbii lituaniene cu sanscrita (F1—13, 22), particularitățile fonetice ale limbii lituaniene (F1—12, 38), diverse sufixe ale limbii lituaniene (F1—12, 23, 25, 29), folosirea timpurilor (F1—41), exemple de utilizare a cazurilor și a prepozițiilor (F1—37), bogăția lexicului limbii lituaniene (F1—11, 22), o listă de denumiri ale satelor lituaniene (F1—35), denumiri lituaniene de pava

¹ Vezi J. Kruopas, Rankraštinis aukštaičių rytiečių XIX a. II pusės lietuvių-lenkų kalbų žodynas, „Lietuvos TSR Mokslų akademijos darbai“, A serija 2(30), Vilnius, 1969.

155

denumiri (F1—22), diverse etimologizări răspândite în mai multe manuscrise (F1—1, 10, 12, 13, 15, 17, 18, 19, 22, 29, 41), extrase din Postila lui M. Daukša și din alte scrieri (F1—41), lucrări lexicografice (F1—10, 11), cercetători ai limbii lituaniene (F—42) etc.

Dintre lucrările literare ale lui M. Akelaitis pot fi menționate*: Klastorius (F1—47), Skaitymaj Szwentadieniniai (traducere din poloneză, F1—28), Moja chata (F1—14), începutul biografiei lui K. Donelaitis (F1—46), Giesme Apej S. Stanislawa Kostka (F1—34), cărți în limba lituaniană (două liste ale cărților lituaniene deținute de M. Akelaitis, F1—2,27) etc. Dintre manuscrisele de folclor, cele mai importante sunt: două culegeri de basme (52 de basme, F1—43, 44), ghicitori și alte materiale folclorice (F1—12, 21), cuprinsul culegerii de cântece a lui G. Neselman (F1—32) etc.

Câteva dintre manuscrisele lui M. Akelaitis privesc mitologia lituaniană, de care era foarte interesat și ale cărei nume de ființe, mai ales Perkūnas, îi plăcea să le etimologizeze adesea: Ustęp z mitologii litewskiej (F1—15), Nazwiska bogów litewskich (F1—17), etimologiile numelor zeităților (F1—15, 17, 18, 19, 21, 40 etc.) și altele.

Dintre manuscrisele istorice, cele mai importante sunt: Trumpas pasakojimas apie Lietuvos veikalus (F1—30), Z Dziejów Litwy (F1—48), Geschichte Preussens (F1—49), extrase din diverse surse istorice privind istoria Prusiei (în germană, F1—37), începuturile Rusiei (F1—29) etc. În plus, fondul M. Akelaitis cuprinde manuscrise din diverse alte domenii: Przygląd systematyczny wszystkich nauk (F1—45), Apej garus (F1—31), lucrări de economie politică (F1—3), religie (F1—39) etc.

Majoritatea manuscriselor lui M. Akelaitis sunt ciorne scurte, unele fără început sau sfârșit. Sunt note răzlețe, culegeri de materiale, extrase și lucruri asemănătoare. Numai o parte au fost transcrise, după cum se vede, în vederea publicării: lecturile de duminică, două culegeri de basme, scurta relatare despre faptele Lituaniei (neterminată), articolul „Apej garus“ și rugăciunea „Tatăl nostru“ (care au fost tipărite).

Dacă excludem din moștenirea manuscrisă a lui M. Akelaitis dicționarul lituanian-polonez (F1—1), întrucât nu este manuscrisul său, rămân puține materiale referitoare la activitatea lexicografică a lui M. Akelaitis. Totuși, acestea, împreună cu datele din întregul fond și din alte surse, permit începerea studierii activității lexicografice a lui M. Akelaitis, care s-a manifestat prin ambiții destul de ample.

M. Akelaitis a fost îndemnat să studieze limba lituaniană de interesul științific, de dorința de a pune în valoare limba lituaniană și de considerente practice — scrierea unor cărticele în lituaniană pentru popor.

După ce a învățat singur câteva limbi (polona, rusa, germana, franceza, latina și greaca), familiarizându-se într-o oarecare măsură cu principiile lingvisticii istorico-comparative și cu unele cercetări asupra limbii lituaniene (ale lui A. Schleicher și S. Mikuckis), M. Akelaitis a dorit să se afirme el însuși în lingvistica lituaniană. Despre aceasta îi scrie din Varșovia lui M. Valančius, în scrisoarea din 25.II.1856: „După ce am cunoscut câteva limbi, vreau să-mi expun limba; intenționez să scriu un dicționar și o gramatică samogițiană comparată cu limbile indo-europene“ (TŽ, III, 293). Din lucrările lingviștilor străini, M. Akelaitis aflase despre importanța științifică a limbii lituaniene pentru lingvistica comparată, mai ales pentru slavistică, și sublinia adesea acest lucru în scrisorile și articolele sale. Dorința de a cunoaște limba lituaniană, de a-i descrie structura gramaticală și de a explica originea cuvintelor și numelor nu i-a dat pace lui M. Akelaitis toată viața. El nu se mulțumea cu cercetările asupra limbii lituaniene făcute de străini, se considera mai bun cunoscător al limbii lituaniene decât aceștia și capabil să îmbogățească lingvistica prin lucrări noi. Căuta și credea că descoperise legi noi pentru cunoașterea și învățarea limbilor înrudite. Așadar, interesele sale științifice erau vaste

^*Limba și ortografia lui M. Akelaitis și ale celorlalți autori nu sunt modernizate.

156

a fost unul dintre principalii factori care l-au orientat pe M. Akelaitis spre lingvistica limbii lituaniene și l-au îndemnat să se ocupe de alcătuirea unui vocabular comparativ și a unei gramatici.

Pe lângă interesul științific, pe M. Akelaitis l-a îndemnat să cerceteze limba lituaniană și dragostea pentru limba maternă. El provenea din poporul lituanian și crescuse în mijlocul lui, într-o perioadă în care acesta se afla sub o apăsătoare asuprire economică, socială și națională. Deși M. Akelaitis nu a îndemnat poporul exploatat și asuprit să se ridice împotriva exploatatorilor și, deși era un susținător al vechilor relații patriarhale dintre conac și sat, el a fost întotdeauna de partea poporului și s-a preocupat neîncetat de educația, cultura și limba acestuia. M. Akelaitis era convins că poporul este temelia societății: „Așa cum temeliile susțin o clădire, tot astfel poporul susține societatea. Clădirea va fi neînsemnată dacă temeliile sunt slabe” (Jan MA, p. 32). M. Akelaitis s-a preocupat în mod deosebit de păstrarea și dezvoltarea limbii lituaniene. El vedea că limba sa maternă era disprețuită, îngrădită și persecutată, că nu avea loc în școli, instituții, presă și viața publică. De aceea suferea și își chema compatrioții să lupte pentru drepturile și existența limbii materne: „Oare noi, lituanienii, ne vom lepăda de limba noastră și, astfel, ne vom nimici de bunăvoie propriul popor, pentru ce va trebui să răspundem în ziua judecății? Oare în noi, cei care iubim atât de fierbinte ceea ce este al nostru, a încetat să bată inima lituaniană?... Trebuie să ridicăm limba lituaniană, să scoatem din dispreț această limbă, care are bogăția sanscritei, măreția latinei, frumusețea grecei și muzicalitatea italienei. Să procedăm treptat, să înființăm școli în parohii, în care totul să se predea în limba lituaniană, să scriem și să tipărim cărți lituaniene pentru popor” (JanMA, p. 18). M. Akelaitis a rămas fidel acestor convingeri până la sfârșitul vieții. Din emigrație, în 1871, îi scria unei rude:

„Am devenit într-o oarecare măsură scriitor și nu pentru vreun fel de faimă, nu pentru tămâia deșartă a acestei lumi, ci pentru binele fraților mei, pentru folosul acestor băieți lituanieni cinstiți, printre care m-am născut și am crescut” (AkG, p. VIII). [Am devenit într-o oarecare măsură scriitor nu pentru vreo glorie, nu pentru laudele deșarte ale acestei lumi, ci pentru folosul țăranilor lituanieni cinstiți, printre care m-am născut și am crescut.]

Scriind cărticele și apeluri în limba lituaniană pentru popor, compunând poezii și traducând din alte limbi în lituaniană, M. Akelaitis a trebuit să se familiarizeze cu limba literară lituaniană, cu normele sale gramaticale și lexicale. Pe vremea lui, aceasta era o sarcină dificilă, deoarece limba literară nu era încă stabilizată și varia. Ea reflecta particularitățile diferitelor dialecte (samogitian, aukštaitian oriental și aukštaitian occidental), iar normele gramaticale și lexicale unitare îi lipseau. De aceea, cei care scriau trebuiau să aprofundeze ei înșiși chestiunile lingvistice și să rezolve problemele de ortografie, gramatică, vocabular și altele. Prin urmare, este cât se poate de firesc că mulți oameni de cultură și scriitori din secolul al XIX-lea erau foarte interesați de problemele limbii, alcătuiau ei înșiși dicționare bilingve și scriau gramatici. Din acest punct de vedere, M. Akelaitis nu făcea excepție. Și el căuta gramatici și dicționare ale limbii lituaniene, pentru a se familiariza mai bine cu limba literară și a contribui la cercetarea și dezvoltarea ei.

Primele manuscrise lituaniene ale lui M. Akelaitis arată că îi era greu să scrie în lituaniană și că, fiind un aukštaitian occidental sudic, era influențat de formele dialectale din textele pe care le citea, mai ales de cele samogitiene. Unele dintre ele s-au strecurat în limba scrierilor lui M. Akelaitis, deși erau străine dialectului său matern, de exemplu: Vokyczus, in, kan, susirinken, užėjen, atsidūren, dideliaj etc. (F1—30).

Citind scrierile vechilor autori M. Daukša și K. Širvydas, precum și pe cele ale contemporanilor săi S. Daukantas, M. Valančius și ale altora, M. Akelaitis le urmărea limba, făcea extrase și aduna materiale pentru gramatici și dicționare. Deși era preocupat în primul rând de compararea limbilor și de lingvistica comparată, acorda totuși o mare atenție și normării limbii

157

Acorda atenție. El însuși menționează: „Najprzód napiszę ją [gramatiką] do užytku praktycznego, o później obrobię umiejętne“ (F1—11, p. 3). [Mai întâi voi scrie gramatica pentru uz practic, iar mai târziu o voi prelucra într-un mod mai erudit]. M. Akelaitis acorda atenție și caracterului lituanian și purității lexicului, străduindu-se să evite împrumuturile inutile. În lista cărților pe care le deținea, lângă abecedarul „Mokslas skaitima raszta lietuwiszka“ (1856), a notat: „nie ma żadnej wartości — pełno makaronizmów“ (F1—2). [Nu are nicio valoare — plin de macaronisme]. Împrumuturile erau foarte răspândite, iar lui M. Akelaitis însuși îi era greu să le evite. În manuscrisele sale se găsesc, de asemenea: turmon, neprieteliu, pawietre, nebagele, smerties, zlasties, waina și alte cuvinte împrumutate, pentru care ar fi putut găsi echivalente lituaniene în scrierile lui M. Daukša și K. Širvydas. Cu toate acestea, limba lui M. Akelaitis este mai bună decât limba scrierilor bisericești. El scria destul de simplu, într-un stil popular, folosind expresii vii și sugestive din limba poporului, de exemplu: Bajme žmoniu ten susirinko; Batorius buvo in musu karalius pakeltas; nelajke ranku už ancžio; bajsi įsitiko kowa; apkalęs jin geležiniais panczajais instume turmon; sukulti in patraszas etc. (F1—30).

Prin urmare, și considerentele practice l-au determinat pe M. Akelaitis să cerceteze limba lituaniană și să se preocupe de pregătirea gramaticilor și dicționarelor acestei limbi.

Începându-și activitatea lexicografică, M. Akelaitis a încercat să se familiarizeze cu puținele lucrări ale predecesorilor săi, care reprezentau una dintre cele mai importante surse pentru pregătirea alcătuirii unui nou dicționar al limbii lituaniene. Ce dicționare ale limbii lituaniene îi erau cunoscute lui M. Akelaitis și în ce măsură le-a putut folosi?

Din lista cărților menționate de M. Akelaitis în scrisoarea către M. Valančius din 25 septembrie 1856 reiese că, la acea vreme, în biblioteca sa restrânsă se afla doar dicționarul lui G. Neselman, „Wörterbuch der litauischen Sprache“ (TŽ, III, 293). În acest dicționar, cuvintele lituaniene nu sunt prezentate în ordinea alfabetică obișnuită, ci pe categorii determinate de anumite vocale și consoane, iar verbele cu prefix sunt incluse în articolele verbelor fără prefix. Acest lucru îngreunează foarte mult găsirea cuvintelor în dicționar, motiv pentru care M. Akelaitis s-a exprimat negativ despre lucrarea lui G. Neselman în scrisoarea amintită: „Kiekwienas, nesakisiu jau pažinusis kalbą žemajtišką, pripazis jog Nesselmannas butu galėjęs gieresni parasziti žodiną, turiedamas isz wisur didelę pagialbą. Wokiečej papratusis kožną daiktą dariti iki trupucziuj: taritum tik wienas Nesselmannas į tą paprotį ne-nugimęs: jo Žodinas it tikra tamsi giria: klajdžiok be galo o nerasi ko jeszkaj“ (TŽ, III, 294).

M. Akelaitis žinojo ir apie K. Širvydo žodyno buvimą, nes 1856.X.15/27 d. laiške M. Valančiui prašo jį paskolinti K. Širvydo žodyną ir gramatiką (TŽ, III, 295). Matyti, kad M. Valančius paskolino M. Akelaičiui K. Širvydo žodyną, nes jis minimas vėlesniame M. Akelaičio turimų knygų sąraše (F1—2, p. 1). 1858.V.3 d. laiške A. Kirkorui jis užsimena, kad žodžio kauras jam niekur netekę užtikti, nors jis duodamas Neselmano, Milk aus ir Širvydo žodynuose (TŽ, III, 300). Šiais žodynais M. Akelaitis turėjo naudotis, nes ten iš tikrųjų duodamas žodis kauras.

M. Akelaitis era interesat nu numai de dicționarele tipărite care îi erau cunoscute, ci și de cele manuscrise. I-a ajuns în mâini un dicționar lituaniano-polonez, scris într-un dialect oriental de un autor necunoscut; acesta se află în prezent printre materialele de arhivă ale lui M. Akelaitis, păstrate în fondul de manuscrise al Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană (F1—1). Particularitățile lingvistice ale dicționarului arată că acesta aparține dialectului oriental și, prin urmare, nu a fost alcătuit de M. Akelaitis. Acesta îl împrumutase de la cineva și, fugind după răscoala din 1863

158

din Lituania, l-a lăsat lui Andruškevičius, care a transmis acel dicționar lui J. Basanavičius, iar acesta — Societății Științifice Lituaniene².

În scrisoarea din 15/27.X.1856 adresată lui M. Valančius, M. Akelaitis amintește dicționarele manuscrise ale lui S. Daukantas și, probabil, ale lui D. Sutkevičius:

„Cât de fericit aș fi dacă acele volume pregătite de domnul Dowkont pentru dicționarul polono-samogitian ar ajunge în mâinile mele! Sau acel manuscris al dicționarului samogitian-polon, care zace undeva într-o mănăstire și este lăsat pradă moliilor!“ (TŽ, III, 296). [Cât de fericit aș fi dacă acele dicționare de folio polono-lituaniene pregătite de S. Daukantas ar ajunge în mâinile mele, sau manuscrisul dicționarului lituaniano-polon, care zace undeva într-o mănăstire și este lăsat în grija moliilor.] Mai târziu (1858), M. Akelaitis a locuit împreună cu S. Daukantas la Svirlaukyje, așadar, trebuie să presupunem că a putut avea acces la lucrările lexicografice ale lui S. Daukantas, mai ales că într-o corespondență din Vilnius se scrie că printre manuscrisele lăsate de M. Akelaitis se aflau dicționarele lituaniano-polone ale lui L. Andruškevičius și, posibil, ale lui S. Daukantas³. Dicționarul lituaniano-polon aflat într-o mănăstire, menționat de M. Akelaitis, era, probabil, dicționarul lui D. Sutkevičius, pe care îl amintește cu alt prilej, la sfârșitul listei de cărți adresate lui M. Valančius:

„Oare Societatea Arheologică din Vilnius nu ar putea obține ceva în această privință? Poate că ar proceda bine dacă i-ar propune ministrului Educației să fie publicat Dicționarul lui Sutkevičius?“ (F1—2, p. 3). [Oare Societatea Arheologică din Vilnius nu ar putea face ceva aici? Poate ar proceda bine propunându-i ministrului Educației publicarea preconizată a dicționarului lui Sutkevičius.]

M. Akelaitis menționează și dicționarul manuscris al lui J. Brodovskis, în care se găsește cuvântul etimologizat de el Percunas (F1—17, p. 2). Trebuie să presupunem că M. Akelaitis cunoștea acest dicționar din lucrările lui G. Milk aus, Neselmano și ale altora, întrucât nu putea avea acces direct la manuscrisul lui J. Brodovskis.

Mai târziu, locuind la Paris și scriind o gramatică a limbii lituaniene, M. Akelaitis a folosit și dicționarul lui F. Kuršaitis (AkG, 24), care nu fusese încă publicat atunci când M. Akelaitis pregătea dicționare în Lituania (în străinătate nu putea desfășura activitate lexicografică, deoarece era ocupat cu gramatica și lingvistica comparată).

Așadar, când a început activitatea lexicografică și pe parcursul desfășurării ei, M. Akelaitis dispunea de câteva dicționare bilingve tipărite (ale lui Širvydas, Milk aus, Neselmano) și de câteva dicționare bilingve manuscrise ale limbii lituaniene. Acestea erau principalele sale surse, în care putea găsi un număr considerabil (peste douăzeci de mii) de cuvinte lituaniene și echivalentele lor în alte limbi; ele l-au ajutat să se familiarizeze cu structura dicționarelor, cu tehnica lexicografică etc. În plus, M. Akelaitis avea la îndemână și dicționare ale altor limbi. Într-o scrisoare adresată lui M. Valančius, îl menționează pe fratele Grimm: „Zodina wokiszka, kami ir dėl žemaj-tisz kos kalbos daug naudos randasi“ (TŽ, III, 294). Din lista de cărți întocmită de reprezentantul autorității țariste care îl persecutase pe M. Akelaitis reiese că acesta avea la moșierul Kud-revičius „Словарь российско-польский“ și „Dictionaire Français-Polonais“ (Jan MA, 85, 87). Într-un manuscris al lui M. Akelaitis este menționat dicționarul limbii letone al lui Stender (F1—21, p. 4). În diverse explicații etimologice și de altă natură, M. Akelaitis se bazează sau menționează și următoarele dicționare ale altor limbi: 1) F. Nes-selmann, „Die Sprache der alten Preussen“ (1845) (F1—17, p. 3); 2) F. Bopp, „Glossarium sanscritum“ (1847) (F1—17, p. 3); 3) Chavée, Lexiologie Indo-Eu-ropéenne (F1—22, p. 13, 15, 16); 4) „The Bonaparte polyglott: being the parable of the sower, in 72 languages and dialects“ (F1—22, p. 20).

² J. Kruopas, în același loc, p. 184.

³ „Kraj“, 1893, nr. 13, p. 12.

159

Probabil, M. Akelaitis a folosit în cea mai mare măsură dicționarele lui K. Širvydas și G. Neselmanas, iar echivalentele din alte limbi indo-europene, mai ales din sanscrită, le-a preluat din lucrările menționate de F. Bopp și Chavė.

Pentru activitatea lexicografică, M. Akelaitis era hotărât să folosească diverse surse literare, cărțile lituaniene pe care le deținea și pe cele pe care dorea să le procure. La început, în 1856, biblioteca lui M. Akelaitis avea doar unsprezece cărți lituaniene. Acestea sunt enumerate în scrisoarea lui M. Akelaitis către M. Valančius din 25.IX.1856, în care îl ruga să-i trimită cât mai multe cărți lituaniene (TŽ, III, 293). Tipograful și librarul Zavadskis îi procura, de asemenea, literatură lituaniană lui M. Akelaitis. Astfel, în câțiva ani, în biblioteca lui M. Akelaitis s-au adunat 42 de cărți lituaniene (nu 37, cum se afirmă în JanMA, p. 87). Acest lucru este atestat chiar de două liste ale cărților sale, păstrate în arhiva de manuscrise a Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană (F1—2, p. 1—2; F1—27, p. 1—2). În prima, destinată lui M. Valančius, sunt înregistrate 41 de cărți, iar în a doua — 42 (a fost adăugată cărticica „Žine kajp rejk atlikti spawiednę”, 1852). Deoarece aceste liste nu au fost publicate nicăieri, iar ele arată ce cărți lituaniene folosea M. Akelaitis, a doua listă este reprodusă aici integral:

LISTA CĂRȚILOR LITUANIENE

Dowkont 1) Înțelesul limbii letone. 1837.

„ 2) Budas Senowes Lėtuvių. 1845.

„ 3) Giwatas Didžuju Karwaidu. 1846.

„ 4) Pasakas Phedro—1846.

„ 5) Abeciela Lėtuvių Kalmienu ir Žiamaitiu kalbos. 1842.

„ 6) Daines Žiamaitiu. — 1846.

7) Bitiu Knigele — 1848.

8) Knigele Mediniu Sieklu 1849.

9) Pamokslas Ape sodnus. 1849.

10) Siejamoses paszaro-žoles — 1855.

11) Epitome Historiae Sacrae — 1838.

Wółonczewski 12) Episcopia Samogiției. 1848.

13) Pamokims apej sakramentą Dirmawones. 1850.

14) Știința cum trebuie făcută spovedania. 1852.

15) Toma din Kempis. 1852.

16) Viața lui Isus Cristos. 1853.

17) Istoria Legii Vechi. 1855.

Proniewski 18) Explicarea Evangheliilor. 1855.

Szyrwid 19) Punctele predicilor — 1845.

20) Cărticica focului. 1801.

21) Evangheliile lituaniene. 1806.

Juzumowicz 22) Sfântul Isidor 1854.

„ 23) Abecedarul mare. 1855.

24) Calvaria — 1855.

Werejka 25) Păcătosul silit să se pocăiască 1854.

Zieniewicz 26) Catehism catolic 1854.

Kitkiewicz 27) Imnuri lituaniene.

Mieleszka 28) Cărticică despre cunoștințele necesare întreținerii prieteniei. 1846.

29) Acte și rugăciuni. 1856.

30) Mokslas skajtima raszta lietuwiszka 1856 (nu are nicio valoare).

31) Cântece sfinte — 1855.

32) Rozariul. 1855.

160

Iwiński Giedrojć

33) Altarul de aur. 1854.

34) Jezus Maria. 1854.

35) Slava lui Dumnezeu — 1855.

36) Kalendarze zr. 1846.47.50.51.55.57.

37) Legea nouă. 1816.

38) Dicționarul lui Szyrwid, 1713.

39) Wörterbuch der Littauischen Sprache de Nesselmann. 1850.

40) Handbuch der Litauischen Sprache de August Schleicher, Praga. 1856.

41) Gramatyka litewska de Kossakowski.

42) Rhesa – Cântece. 1843.

În lista cărților lăsate de M. Akelaitis la Kudrevičius sunt menționate și: 1) Daynos Zemaycziu, surinktos yr wszdutos par Simona Stanewicze, 2) Wajkams Zemaitiu yr Lietuwos (JanMA, p. 85). Întrucât M. Akelaitis a tradus în poloneză „Metai” de Donelaitis, trebuie să fi avut această lucrare.

În plus, din manuscrisele lui M. Akelaitis reiese că a făcut extrase din Postila lui M. Daukša (Fl – 41, 1 – 39 p.), din Koncyonolas din 1845 (Fl – 41, 43 – 48 p.) și din Noul Testament din 1844 (Fl – 41, 49 – 52 p.).

Cea mai amplă listă de cărți din biblioteca lui M. Akelaitis a fost alcătuită în 1891 de jurnalistul polonez L. Uzięmbło și trimisă etnografului polonez Żegota Pauli. Bibliograful nostru V. Žukas a descoperit această listă în Biblioteca Universității din Cracovia și a publicat-o în presă⁴. În ea sunt înregistrate 77 de publicații (cinci dintre ele sunt cărți letone) și un manuscris al lui M. Akelaitis însuși. Comparând această listă cu lista celor 42 de cărți alcătuită de M. Akelaitis însuși și publicată în acest articol, se vede că ele diferă nu doar prin numărul publicațiilor menționate, ci și prin titluri. În ambele liste se regăsesc doar 21 de cărți identice, celelalte fiind diferite. Lista publicată de V. Žukas cuprinde destul de multe cărți religioase protestante și alte cărți tipărite la Königsberg, care nu sunt menționate în lista lui M. Akelaitis, de exemplu: Giwasties Medis (1846), Augsburgiszkasis wieros išpažinimas (1855), Rojaus Darželis (1845), Ugnies knigelės (1801), Bybelės (1853) ș.a. Pe de altă parte, lista lui M. Akelaitis menționează două dicționare, trei gramatici și alte 16 cărți care nu figurează în lista lui V. Žukas. Dacă adunăm toate cărțile lituaniene din biblioteca lui M. Akelaitis menționate în ambele liste și în alte surse, numărul lor ajunge la aproximativ o sută. Privită cu ochii vremii, aceasta era o bibliotecă destul de însemnată.

Aici nu sunt indicate cărțile lituaniene care se aflau în biblioteca societății lituaniene „Želmuo” din Paris și de care M. Akelaitis se putea folosi la Paris. Ele au fost menționate în presă⁵, iar lista lor completă se găsește în Arhiva de Manuscrise a Bibliotecii Centrale a Academiei de Științe a RSS Lituaniene (F64, unit. 110, f. 4–12). Totuși, această literatură nu putea fi folosită pentru activitatea lexicografică desfășurată de M. Akelaitis până la fuga sa din Lituania, la sfârșitul anului 1861, de aceea nu o vom enumera aici. O parte însemnată a acesteia constă din periodice și broșuri apărute mai ales după moartea lui M. Akelaitis, precum și din câteva opere de literatură beletristică lituaniană, gramatici și dicționare. În total, biblioteca „Želmuo” cuprindea 74 de publicații periodice, broșuri și cărți lituaniene⁶.

⁴ V. Žukas, Din istoria bibliotecilor și a bibliografiei, „Anuarul Bibliotecii Științifice a Universității de Stat V. Kapsukas din Vilnius (1958–1959)”, Vilnius, 1961, p. 249–253.

⁵ V. Abramavičius, Asociația lituanienilor din Paris „Želmuo” și biblioteca sa, „Lucrările instituțiilor de învățământ superior din RSS Lituaniană. Probleme de biblioteconomie și bibliografie”, III, Vilnius, 1964, p. 153.

⁶ V. Abramavičius, loc. cit., p. 154.

11. Iš lietuvių leksikologijos ir leksikografijos

161

Se vede că M. Akelaitis acorda o mare atenție lecturii cărților lituaniene, alcătuirii de extrase și culegerii de materiale pentru gramatică și dicționar. El însuși îi scrie lui M. Valančius despre felul în care prețuiește cărțile primite de la acesta și despre cum se pregătește să se cufunde în ele, căutând materiale valoroase, perle prețioase:

„Acestea nu sunt gunoaie, așa cum spune Preasfinția Voastră — sunt un braț al Bengaliei, pe fundul căruia se odihnesc perle prețioase. Mă avânt ca un scafandru în abisul apelor adânci; pescuiesc scoici cu perle, uitând că în timpul acestei pescuiri îmi pot pierde lesne viața dacă tovarășii acestei munci, care înoată nestingheriți la suprafața mării, nu se grăbesc, la semnalul dat, să-l scoată pe scafandru la aer proaspăt. Dar cum să nu culeg aceste mărgăritare, atât de dragi inimii mele?“ (TŽ, III, 295). [Acestea nu sunt fleacuri, cum spuneți, Preasfinția Voastră, ci un golf al Bengaliei, pe fundul căruia zac cele mai prețioase perle. Mă cobor ca un scafandru în abisul apelor adânci; pescuiesc scoicuțe cu perle, uitând că astfel pot pieri lesne dacă tovarășii acestei munci, care înoată nestingheriți la suprafața mării, nu se grăbesc, la semnalul dat, să-l scoată pe scafandru la aer curat. Dar cum să nu culeg aceste perle, atât de dragi inimii mele?]

A treia sursă de materiale pe care M. Akelaitis se putea bizui în activitatea lexicografică era limba populară. Aceasta era limba sa maternă, pe care o învățase în familie, într-un sat lituanian, despre care vorbea întotdeauna cu multă dragoste și respect și ale cărei drepturi, extinderea folosirii și dezvoltarea le-a susținut de-a lungul întregii vieți. Împrejurările nu i-au permis lui M. Akelaitis să se afle necontenit în mijlocul poporului și să culeagă comorile limbii sale. După ce a crescut, a locuit la conace și se întâlnea rareori cu oamenii de rând. Totuși, în răstimpuri, călătorind prin țară și cu alte prilejuri, nota folclor și aduna materiale lingvistice. Acest lucru reiese din însemnările folclorice destul de numeroase și din diversele observații lingvistice păstrate în moștenirea sa manuscrisă. Iată exemple de folosire a cazurilor și a prepozițiilor, notate în scopuri sintactice (unele pot fi preluate și din texte): Per. A merge prin oraș. Asta mi-a trecut prin inimă. — Am fost bolnav toată iarna. — El a lucrat toată noaptea. — A trece peste gard. — A merge peste hotar. — Printr-un singur om a venit păcatul în lume și moartea prin păcat. — El a venit de Sfântul Martin. — El locuiește la trei mile depărtare. — Eu socotesc asta drept adevăr. — El era la căruță. — Ce fel de pasăre este aceasta? (F1 — 37, p. 110).

Nu o dată M. Akelaitis vorbește despre bogăția lexicului limbii lituaniene și o ilustrează prin exemple luate în principal din limba populară. El arată că lituanienii au multe cuvinte pentru a denumi același lucru, însușire, acțiune și altele asemenea, cu nuanțe variate, de exemplu: kalba, szneka, tarme, byla, žadas; geltas, geltonas, geltokas, gelsvas, gelsvokas, geltonelis, geltonutelis, geltonužėlis; dajnuoti, giedoti, raudoti, audot, vel aldoti (pr. ȧuda), niuniuoti, ryloti, soukti (F1 — 11, p. 4). Vorbind despre folosirea sufixului -ėnas, el oferă, de asemenea, un număr considerabil de exemple: Tylzenas, tetenas, brolenas, seserenas, Kuprenas, Wilkenas, Warenas, Waszkenas, Rimkenas, Melenas, Masenas, Krezdenas, Kiszkenas, Bylenas, Tylenas, Prastenas, Druktenas (F1 — 29, p. 12).

În articolul său „Apej garus” (F1—31), căutând termeni pentru denumirea componentelor cazanului cu aburi și ale locomotivei cu aburi, M. Akelaitis preia cuvinte din limba populară și le aplică în domeniul tehnicii, extinzând sfera lor de utilizare și atribuindu-le un sens special. Astfel, în domeniul tehnicii au fost introduse: stiebas, rankena, muštūvas, žirgis, anga, ugniavietė, žibintuvė, kamštis, stūma, volė, kabė, švilpynė ș.a. În cele din urmă, limba scrierilor lui M. Akelaitis are trăsături populare pronunțate, care arată că el s-a bazat întotdeauna pe limba maternă învățată în tinerețe, aceasta fiind pentru el o imensă sursă de comori lingvistice.

162

M. Akelaitis plănuise să întocmească trei dicționare: 1) un dicționar comparativ al limbii lituaniene; 2) un dicționar lituaniano-polonez și 3) unul polono-lituanian. Acest lucru reiese din scrisorile sale către M. Valančius, A. Kirkor și alții (TŽ, III, 292—321, IV, 433—443), precum și din aprecierile altor persoane despre lucrările lui M. Akelaitis. În scrisoarea din 1856.VI.27 (VII.9) către J. Zavadzki, el scrie:

„Eu lucrez la limba lituaniană, o compar cu limbile indo-europene—alcătuiesc un dicționar al limbii lituaniene, un dicționar în adevăratul sens al cuvântului. Acesta va fi opus dignum laude et laurea—întrecând toate dicționarele cunoscute până acum, și... voiam să mai spun ceva, când elevul meu, repetând în acel moment lecția de latină, a rostit: „Propria laus sordet“—mi-a astupat gura; trebuie, așadar, să încetez să vorbesc despre dicționarul meu și să lucrez la el în tăcere, până va veni vremea când poate va ieși în lume din tipografia Domnului Binevoitor“? [Cercetez limba lituaniană, o compar cu limbile indo-europene—alcătuiesc un dicționar al limbii lituaniene în adevăratul sens al cuvântului. Aceasta va fi o lucrare vrednică de laudă și de cunună de lauri—superioară tuturor dicționarelor cunoscute până acum, și... voiam să spun ceva, când elevul meu, repetând atunci lecția de latină, a rostit: „Lauda de sine este respingătoare“. Mi-a astupat astfel gura, așa că nu mai pot vorbi despre dicționarul meu și trebuie să lucrez la el în tăcere, până când va veni vremea ca, poate, să fie tipărit la tipografia domnului binevoitor.]

La început, M. Akelaitis intenționase să alcătuiască un dicționar comparativ al limbii lituaniene, în care cuvintele lituaniene urmau să fie comparate cu cele din alte limbi indo-europene (slavă, greacă, gotică, latină, sanscrită). În scrisoarea din 1856.IX.25 către M. Valančius, M. Akelaitis ilustrează prin exemple felul în care intenționa să redacteze dicționarul, astfel⁸:

Aszw inis, = sanscr. aszwa, fr. cheval, cal. Nagas, = sanscr. nagah, rus. ноготь (nogieć, odinioară) paznogieć. Juodas; = grec. ioeidēs, negru. Stogas, = grec. stége, acoperiș; de aici, învelitor de acoperiș stegius. Piemuo, = grec. poimēn, păstor. Sapnas, = grec. u̔́pnos [hýpnos], somn. Sakiti, = germ. sagen, a spune; de aici pasakos amintește cuvântul normand sagos, legende, povești, atât prin sonoritate, cât și prin semnificație. Szniaketi, = dмиsk. [daneză] snaken, a conversa. Žardis, = fr. jardin, grădină, pășune, în unele locuri numită cielętnikiem, pentru că acolo de obicei pasc numai vițeii. Szuo, = fr. chien, câine. Duris, = engl. doors, ușă. Szilkas, = engl. shilk, rus. шелк, mătase’. Gintaras, = rus. янтарь, chihlimbar, bernstein, électron; de aici, electricitatea s-ar putea explica prin gint arumas. Wiras, = lat. Vir, Wiraj traukite jungą—Viri trahite jugum. Jaknos, = jecus, ficat. Aug sztus [Angsztus], = (nu auk sztus [anksztus] = lat. augustus [angustus], germană eng., îngust. Augmuo, = augmentum; augu = augeo = augė etc. (TŽ, III, 293—294).

Din exemplele prezentate reiese că asocierile făcute de M. Akelaitis între cuvinte din diverse limbi se bazează în cea mai mare parte nu pe corespondențele fonetice ale lingvisticii istorice comparative, ci fie pe o asemănare sonoră întâmplătoare, fie pe asemănarea împrumuturilor cu cuvintele din limba originală, fie pe etimologizări naive, fie pe înșiruirea, din diverse dicționare, a unor cuvinte fără nicio legătură între ele din punctul de vedere al originii. Deși M. Akelaitis menționează că, alcătuind dicționarul comparativ, a urmat căile lui Grimm, Bopp și de Chasles, fiind însă autodidact,

⁷Arhiva de manuscrise a Bibliotecii Centrale a Academiei de Științe a TSR Lituaniene (F7, — 536a).

⁸Exemplele din limba greacă sunt transcrise cu litere latine.

11*

163

nu a reușit să-și însușească metoda științifică de etimologizare, întemeiată pe corespondențele gramaticii istorice comparative, și de la început a cedat tendinței de a face etimologizări neîntemeiate, manifestată în lucrările istoricilor polonezi (T. Narbutt, J. Lelewel și alții) atunci când explicau numele ființelor mitologice lituaniene, ale zeilor și alte nume. M. Akelaitis era interesat de chestiunile istoriei Lituaniei, citea lucrările unor istorici polonezi, germani și de alte naționalități, referitoare la istoria Lituaniei și a Prusiei, și sublinia adesea că limba este o sursă istorică importantă:

„Cercetările etimologice aruncă uneori multă lumină asupra istoriei; filologia este mâna ei dreaptă. Nu se poate scrie istoria vreunui popor fără a-i cunoaște limba“ (TŻ, III, 296). [Cercetările etimologice aduc uneori multă lumină asupra istoriei. Filologia este mâna ei dreaptă. Nu se poate scrie istoria vreunui popor fără a cunoaște limba acelui popor.]. Era convins că limba lituaniană este o sursă importantă pentru cunoașterea trecutului și, de aceea, a acordat atât de multă atenție speculațiilor etimologice.

La etimologizările fantastice ale lui M. Akelaitis au contribuit și etimologizările neîntemeiate ale lui S. Daukantas, ale lingvistului S. Mikuckis și ale altora. El a citit „Būdas“ de S. Daukantas, unde a întâlnit explicații de toponime precum: Liep oja < a urca (se poate ieși ușor din mare pe uscat), Klaipėda < a rătăci + picior (rătăcind pe mare, cineva și-ar fi putut pune piciorul pe uscat) etc. În manuscrisele sale, M. Akelaitis amintește de câteva ori cum explică S. Daukantas numele mitologic Perūnas (Perkūnas), despre care susține că provine din cuvântul perėti (Fl—15, p. 5, 17, p. 2), iar apoi oferă propriile explicații, la fel de naive, pentru Perkūnas: Perkūnas provine din rădăcina park (latina parco-peperci „a proteja, a cruța, a se îndura”) (Fl—21, p. 6); Perkūnas < per+kunas, cf. prusaca veche kunt „a proteja, a păzi”, sanscrită kund (Fl—19, p. 3).

M. Akelaitis considera că stăpânește bine limba lituaniană și că, prin urmare, putea face etimologizări mai bune decât S. Mikuckis, T. Narbutt și alții (Fl—10, p. 4; Fl—22, p. 9—19). Este adevărat că uneori își recunoaște slăbiciunea în explicarea problemelor legate de originea cuvintelor și menționează că nu are nici pregătirea, nici puterea necesară pentru aceasta. Informându-l pe M. Valančius despre lucrul la dicționarele polono-lituanian și lituaniano-polonez, M. Akelaitis scrie:

„Nu mă gândesc deloc să mă apuc de comparații cu alte limbi; acest lucru depășea pregătirea și puterile mele; vreau doar să ofer o cărticică folositoare compatrioților mei“ (TŻ, III, 298). [Nu intenționez deloc să fac comparații cu alte limbi; aceasta mi-ar depăși pregătirea și puterile; vreau doar să ofer o mică lucrare care să le fie de folos compatrioților mei.] Totuși, M. Akelaitis nu a putut rezista tentației de a face etimologizări, deoarece acestea erau larg răspândite în lucrările istoricilor și filologilor.

În perioada de dinaintea emigrării, M. Akelaitis încearcă să explice numeroase nume de ființe mitologice, zei, popoare, persoane, locuri și alte nume. Aceste diverse etimologizări sunt răspândite în moștenirea manuscrisă a lui M. Akelaitis (Fl 1—49) și pot fi numărate destul de multe (aproximativ o sută cincizeci). Ca ilustrare, se pot enumera aici numele proprii și alte cuvinte a căror origine a încercat M. Akelaitis să o explice (cifrele dintre paranteze indică dosarul și pagina):

abyda (10, p. 3), Aitvaras (22, p. 11), Алдань (Aldona) (29, p. 8), argutalius (12, p. 14), aukle (10, p. 4), Austurland (42, p. 4), autas (10, p. 1), awide (22, p. 10), Bejso gala (22, p. 5), Бернов (29, p. 8), Bitautas (22, p. 19), блинна (29, p. 2), blindas (10, p. 3), blusa (10, p. 2), Budė (40, p. 10), czewierkys (10, p. 3), daina (23, p. 7), Deimantas (10, p. 5), Dievas (21, p. 2), Erogala (29, p. 4—5), gajleti (22, p. 17), gailus (22, p. 17), garbintas (22, p. 15), gauras (10, p. 3), Gediminas (22, p. 18), gelbėti (10, p. 3), gelti (22, p. 17), Gesme (23, p. 8), Gyle (29, p. 3), Giltine (17, 5—6 p.), gowada (22, p. 26), gudas (18, p. 2; 29, p. 8), gudumas (gudimas) (22, p. 11), gulbintas (22, 15—16), įgytie (29, p. 10), Igor (Iggiwlod, Igeld) (29, p. 7), indas (10, p. 4), inkaras (29, p. 13), Jogaila (22,

164

p. 17—18), kalwis (22, p. 13), karalus (29, p. 8), kardas (10, p. 3—4), Каршев (29, p. 8), Kaukaras (13, p. 3; 17, p. 7; 22, p. 14), Kaukas (22, p. 14), Kaukuole (22, p. 15), karti (22, p. 13), kiautas (22, p. 15), kiauszas (22, p. 15), kowa (22, p. 13), kriwule (12, p. 6), Kriwaitis (Kriwis) (12, p. 6—7), kudmentas (10, p. 5; 19, p. 3), kujis (22, p. 13), Kurland (42, p. 4), Labegelda (22, p. 15), laikas (1, p. 2), Laima (12, p. 5), lanka (10, p. 3—4), Lauma (laume) (12, p. 5), liežuwis (10, p. 4), Lietuwa (19, p. 4), Mandagus (10, p. 5, 10), manta (22, p. 18), Medininkai (15, p. 1), Mesag etai (42, p. 3), — muntas (22, p. 18), muse (10, p. 2), nuodeme (10, p. 4), Okas (Ockapirmas) (1, p. 2), Oleg (29, p. 7), Oras (1, p. 2), papleikti (22, p.), Papiles (13, p. 2), paszelpa (13, p. 2) Patelo (Potello, Potollo) (17, p. 7; 40, p. 6), Patrimpas (19, p. 3), Perkunas (15, p. 5; 17, p. 1—4; 18, p. 4; 19, p. 3; 21, p. 6), Pikulīs (Pakulīs, Pikole, Pokole...) (17, p. 4; 19, p. 3—4), pirkšnys (21, p. 6), Plateliai (19, p. 2), Pramentalas (10, p. 5), prustas (29, p. 11), Простенъ (Prastenis) (29, p. 7), (Resjkiun) Tyras (18, p. 1), Rjurik (29, p. 12—13), Ritland (42, p. 4), Rusne (15, p. 1), Sambija (42, p. 4), Simenas (12, p. 9), sopagas (10, p. 3), sudas (10, p. 3—4), Szatrija (13, p. 3; 22, p. 25), sziaurys (14, p. 24), Trimpos (Potrimpos) (15, p. 9; 17, p. 4); Turnbern (29, p. 8, 11), Умъни (29, p. 8), Uleb (29, p. 7), wajkas (22, p. 11), Wejdalotas (15, p. 7), Welnias (21, p. 5) wesele (15, p. 2), wersme (41, p. 35), žąsis (10, p. 2), Žemiogala (Semigallja) (29, p. 5), ženklas (22, p. 12), žiniczia (17, p. 6), žmogus (25, p. 10) ir kt.

Etimologiile lui M. Akelaitis privind nume și cuvinte sunt cu totul neîntemeiate și naive. Iată, de pildă, cum explică originea muntelui Šatrijos: szata, szeta înseamnă în lituaniană „onoare, glorie”; este un cuvânt sanscrit, derivat din šat „a venera” și atris „munte” (Fl—13, p. 2); așadar, Šatrija este muntele onoarei, unde zeii erau venerați din vechime (Fl—22, p. 25). Numele cneazului rus Olegas ar fi lituanian, alcătuit din al „fiecare” (cf. al wienas) și jėgti „a putea, a fi puternic” (Fl—29, p. 7). Asemenea explicații și altele asemănătoare au fost criticate vehement în presă de Letgola (pseudonim), dar M. Akelaitis s-a apărat cu încăpățânare și, susținând speculațiile istoricului rus Kostomarov despre începuturile statului rus (Rus) și despre originea lituaniană a lui Riurik, a susținut că Rus, Igor și alte nume rusești ar proveni din cuvinte lituaniene (Fl—29, p. 1—14). Bazându-se pe asemănarea întâmplătoare dintre unele nume și cuvinte, M. Akelaitis a născocit explicații fanteziste, deși el însuși a remarcat că asemănarea numelor nu indică întotdeauna o origine comună (Fl—10, p. 3).

Numai în cazuri rare, când sunt comparate cuvinte lituaniene înrudite din punct de vedere derivațional, explicațiile lui M. Akelaitis privind originea cuvintelor sunt întemeiate și corecte. De exemplu, el a indicat corect că liežūvis provine din liežti (Fl—10, p. 4); din kalti sunt derivate kalvis și kalvė (Fl—22, p. 13) și altele.

Toate explicațiile etimologice ale numelor proprii trebuiau să apară și în dicționarul comparativ al lui M. Akelaitis:

„În Dicționarul comparativ voi include, atât cât voi putea, întregul tezaur al limbii noastre, al numelor proprii, în care s-au păstrat nu puține date lingvistice” (Fl—11, p. 3). [În dicționarul comparativ voi cuprinde, pe cât voi putea, întreaga bogăție a limbii noastre, a numelor proprii, în care se află numeroase date lingvistice.]

Deși ideea dicționarului comparativ fusese concepută încă în perioada când locuia la Varșovia, M. Akelaitis nu a putut lucra intens la el, deoarece în același timp a început să adune material pentru dicționare bilingve, către care îi îndreptase atenția M. Valančius. Acest lucru reiese din scrisoarea lui M. Akelaitis către M. Valančius din 15/27.X.1856:

„Să ascult sfaturile unui bărbat superior mie prin învățătură și experiență este și va fi datoria mea. Voi ține seama de observațiile Domniei Voastre; voi alcătui mai întâi un dicționar de buzunar polono-samogitian, pe cât se poate de mic ca dimensiuni, iar dicționarul samogitiano-polon îl voi lăsa pentru mai târziu, deși am deja pregătit materialul pentru el — trebuie doar prelucrat și pus laolaltă într-un întreg armonios” (TŽ, III, 295). [Să ascult sfaturile Bărbatului superior mie prin știință și experiență este și va fi datoria mea. Voi ține seama de observațiile Înălțimii Voastre; voi alcătui mai întâi un dicționar de buzunar

165

polono-lituanian, cât mai mic cu putință, iar dicționarul lituaniano-polon îl voi lăsa pentru viitor, deși am deja pregătit materialul pentru el; trebuie doar prelucrat și reunit într-un întreg armonios.]

Totuși, M. Akelaitis nu a renunțat cu totul la ideea elaborării dicționarului comparativ, deoarece, din când în când, atât el însuși, cât și alții menționează că ar alcătui un dicționar comparativ al limbii lituaniene. De pildă, în 1858, în „Însemnări din călătoriile unui lituanian” (Notatki z wycieczek Litwina), el scrie:

„Dacă Dumnezeu îmi va îngădui, în dicționarul comparativ voi arăta în mod vizibil asemănarea lituanienei cu limbile indo-europene, iar în gramatică voi dezvolta aceste idei mai clar și mai pe larg (Fl–22, p. 25). [Dacă Dumnezeu îmi va îngădui, în dicționarul comparativ voi arăta în mod evident asemănarea limbii lituaniene cu limbile indo-europene, iar în gramatică voi expune aceste idei mai clar și mai pe larg.]

La 12.II.1860, în rubrica de cronică literară (Przegląd literacki) din „Kuryer Wileński” (nr. 13) a fost publicată o informație destul de exactă despre activitatea lui M. Akelaitis, din care reiese că îl preocupa și dicționarul comparativ:

„Abecedarul pentru băieții de la țară, editat de societatea agricolă din Regat, va ieși în curând de sub tipar în traducere lituaniană. Traducătorul acestei cărțulii foarte folositoare este Akielewicz.

În general, după cum am observat, traducătorul, păstrând conținutul și forma originalului, a căutat să introducă și proverbe populare, adaptate împrejurărilor…

Pe lângă abecedarul menționat aici, Akielewicz tipărește în prezent două cărticele lituaniene pentru popor: una conține expunerea rugăciunii „Tatăl nostru”, iar cealaltă poartă titlul: „Cerșetorul, călătorind prin Lituania, învață poporul”. Mai are câteva broșuri în manuscris și pregătește pentru tipar un dicționar lituaniano-polon, precum și scrie un dicționar comparativ lituanian, a cărui alcătuire va fi următoarea: mai întâi vor apărea rădăcinile limbii lituaniene, comparate cu dialectele slave, cu gotica, greaca, latina și sanscrita. După rădăcini vor urma părțile de vorbire, fiecare separat, în ordine alfabetică. Substantivele și adjectivele vor fi ordonate după terminații”. [Abecedarul pentru oamenii de la țară, editat de societatea agricolă din Regat, va ieși în curând de sub tipar în traducere lituaniană. Traducătorul acestei cărțulii foarte folositoare este Akelaitis. În general, după cum am observat, traducătorul, păstrând conținutul și forma originalului, a căutat să introducă și ziceri populare, adaptate la împrejurimi…

Pe lângă abecedarul menționat, Akelaitis tipărește în prezent două cărticele pentru popor: una este o traducere a rugăciunii „Tatăl nostru”, iar cealaltă poartă titlul „Cerșetorul, călătorind prin Lituania, îi învață pe oameni”. Mai are câteva broșuri în manuscris și pregătește pentru tipar un dicționar lituaniano-polon; scrie, de asemenea, un dicționar comparativ lituanian, a cărui structură va fi următoarea: mai întâi vor veni rădăcinile limbii lituaniene, comparate cu echivalentele lor din dialectele slave, gotică, greacă, latină și sanscrită. După rădăcini vor urma părțile de vorbire, fiecare separat, în ordine alfabetică. Substantivele și adjectivele vor fi ordonate după terminații.]

Aproximativ aceeași informație a fost reluată și în publicația „Biblioteka Warszawska” (1860, 2, 271), unde este menționat, de asemenea, dicționarul comparativ și se afirmă că dicționarul lituaniano-polon este deja pregătit pentru tipar, deși în corespondența din „Kuryer Wileński”, pe care se bazează relatarea, se spune că un asemenea dicționar este încă în curs de alcătuire.

Din manuscrisele lui M. Akelaitis și din alte surse se poate deduce că acumularea materialului pentru un dicționar comparativ a fost întâmplătoare și lipsită de intensitate, mai ales în lumina monografiei lui A. Janulaitis „Mikalojus Akelaitis” (1969), apărută recent și consacrată activității sale. El s-a manifestat prin diverse etimologizări ale numelor proprii și ale cuvintelor comune, nu prin alcătuirea sistematică a unui dicționar comparativ.

M. Akelaitis este îndemnat să explice originea cuvintelor și de dorința de a descoperi semnificația și funcțiile în limbă ale elementelor lingvistice fundamentale — sunetele și silabele. Încă din perioada de dinaintea emigrării, lui M. Akelaitis îi încolțește ideea de a găsi cheia tuturor

166

limbilor înrudite, vii și moarte, pentru a le cunoaște și înțelege. Era convins că fiecare cel mai mic element al limbii — sunetul — are o semnificație:

„Cercetările mele asupra limbii lituaniene m-au convins că fiecare rădăcină, chiar și una pur consonantică, fiecare sunet, ca expresie a vocii (nu ca semn), are propria sa semnificație. În limbă lucrurile stau la fel ca în corpul, de pildă, al omului: fiecare membru, mușchi, fiecare nerv, oricât de fin, are propria sa semnificație și menire“ (F1–19, 1). [Cercetările mele asupra limbii lituaniene m-au convins că fiecare rădăcină, chiar și una pur consonantică, fiecare sunet, ca expresie a vocii (nu ca semn), are propria sa semnificație. În limbă lucrurile stau la fel ca în corpul, de pildă, al omului: fiecare membru, mușchi, fiecare nerv, oricât de fin, are propria sa semnificație și menire.]

Călăuzindu-se după aceasta, M. Akelaitis acordă o atenție deosebită semnificației sunetelor:

„Voi demonstra semnificația literelor ca expresii sonore. Poate voi reuși să reduc studiul limbilor la studiul sunetelor. Va fi de ajuns să cunoaștem semnificația literelor și a silabelor pentru a vorbi toate limbile aceleiași ramuri. Se înțelege că o asemenea muncă cere timp și investiția unor studii profunde și conștiincioase“ (F1–11, p. 3). [Voi demonstra semnificația literelor ca expresii ale vocii. Poate voi reuși să reduc studiul limbilor la studiul sunetelor. Va fi de ajuns să cunoaștem semnificația sunetelor și a silabelor pentru a putea vorbi toate limbile aceleiași ramuri. Se înțelege că o asemenea muncă cere timp și efortul unor studii profunde și conștiincioase.]

M. Akelaitis crede că acest lucru se va împlini:

„Va veni vremea când se va arăta raportul reciproc [reciproc] dintre limbi, întemeiat pe organizarea lor sonoră. Și atunci Duhul lui Dumnezeu va coborî asupra noastră și vom vorbi toate limbile“ (F1–10, p. 6). [Va veni vremea când se va lămuri legătura reciprocă dintre limbi, întemeiată pe organizarea lor sonoră. Iar atunci Duhul Sfânt va coborî asupra noastră și vom vorbi toate limbile.]

Ideea de a găsi semnificațiile sunetelor și legile care ar constitui cheia cunoașterii și învățării tuturor limbilor înrudite nu i-a dat pace lui M. Akelaitis nici în emigrație, când, după ce și-a mai revenit în urma răscoalei din 1863 și și-a găsit ceva de lucru, s-a cufundat din nou în compararea limbilor. Într-o scrisoare din Paris, din 1871, scria:

„Natura este singurul și cel mai înțelept învățător al meu. Ea m-a condus către adevăruri pe care nu le-am găsit la cei mai mari savanți. Știi că disciplina mea preferată este lingvistica comparată! Așadar, cu ajutorul naturii am făcut descoperiri necunoscute lingviștilor de până acum. Dacă Dumnezeu va îngădui, le voi face cunoscute lumii și voi da reguli prin care, cunoscând o singură limbă, se pot cunoaște toate limbile vii sau moarte…“ (AkG, p. X). [Natura este singurul și cel mai înțelept învățător al meu. Ea m-a condus către adevăruri pe care nu le-am găsit la cei mai mari savanți. Știi că disciplina mea preferată este lingvistica comparată! Așadar, cu ajutorul naturii am descoperit lucruri necunoscute până acum lingviștilor. Dacă Dumnezeu va îngădui, le voi face cunoscute lumii și voi da reguli prin care, cunoscând o singură limbă, se pot cunoaște toate limbile vii sau moarte…]

M. Akelaitis s-a îndreptat spre crearea unei noi teorii lingvistice, spre căutarea unor legi universale ale sunetelor, spre elaborarea foneticii limbii lituaniene pe principii noi și spre noi explicații ale originii cuvintelor și numelor.

Numeroase explicații etimologice din perioada emigrării se găsesc în partea gramaticii lui M. Akelaitis tipărită în 1890 (fonetica) și în cărticica „Rzut oka na starożytność narodu Litewskiego“ („O privire asupra antichității poporului lituanian“), publicată la Sankt Petersburg în 1885.

Gramatica prezintă noi legi ale sunetelor, iar explicarea și ilustrarea lor prilejuiesc etimologizări și asocieri sui-generis și ale unor cuvinte fără nicio legătură de origine, de exemplu: tėvas < ti+ev+as (54), ilgas < ug+as (59); sūris, siauras, svarnas (48); piauti, peilis, piela, piemuo, pieva… (57); kareivis, karalius… (60); vaga, anga, langas (65) și așa mai departe. Acestea și alte explicații ale originii cuvintelor se bazează pe legea fantastică a lui M. Akelaitis, potrivit căreia vocala u este mama multor sunete; că din sunetul inițial u au apărut sunetele a, e, i, care se alătură întotdeauna vocalelor sau consoanelor; că din u își au originea toate

167

silabe (56). Singura rădăcină a limbii lituaniene este sunetul u. Numai din el apar vocalele a, e, i, o în combinație cu r, l, m, n, p, v, j (5).

Caracterul eronat al acestei teorii noi a fost scos la iveală de J. Jablonskis, recenzând partea de fonetică a gramaticii publicate de M. Akelaitis: „Întreaga cărticică a lui M. Ak-ius este plină de o asemenea știință «până acum necunoscută lingviștilor noștri». Puțini vor putea înțelege toate aceste amănunte disparate, care nu seamănă deloc cu știința foneticii întâlnită în lucrările specialiștilor. Cum trebuie înțeleasă, de fapt, o asemenea știință: ilgas, iltis, arti, jautis au o singură rădăcină? Aici nu se poate decât să crezi sau să nu crezi, dar dacă ar fi vorba despre înțelegere sau neînțelegere, atunci ar trebui spus că omul obișnuit nu poate înțelege toată această știință. Adevărul este că aici nici măcar nu există știință, ci doar deducții, dictate nu de minte, ci de «inspirație»; de aceea nici mintea omului nu le poate înțelege”⁹.

Ținând seama de toate cele spuse despre intenția lui M. Akelaitis de a alcătui un dicționar comparativ și despre etimologizările sale, se pune întrebarea dacă M. Akelaitis a pregătit într-adevăr un dicționar comparativ, al cărui manuscris este menționat în lucrările lui S. Baltramaitytė, V. Biržiška, M. Brenštein și ale altor autori. Se invocă informații despre M. Akelaitis și alții, apărute în ziare, privind lucrările sale pregătite pentru tipar sau aflate în curs de tipărire, printre care este menționat și dicționarul comparativ. Totuși, aceasta nu este suficient pentru a susține că M. Akelaitis a scris într-adevăr un dicționar comparativ, care ar fi ajuns în străinătate, după cum se afirmă uneori (Jan MA, p. 1). În primul rând, în scrisorile lui M. Akelaitis și în presa vremii (Kuryer Wileński, Bibioteka Warszawska) se menționează că el alcătuia un dicționar comparativ, fără să se afirme nicăieri că acesta era pe cale de a fi încheiat sau că fusese terminat. Din informația că M. Akelaitis scria un dicționar comparativ s-a format, după cum se vede, și părerea că îl scrisese și lăsase un asemenea dicționar, deși nimeni nu-l văzuse. Că lucrurile s-ar fi putut petrece astfel o arată și redarea inexactă de către V. Biržiška, în «Aleksandrynas» (III, 366), a informației din publicația „Biblioteka Warszawska”, unde susține că publicația menționată anunța că dicționarul comparativ era deja pregătit pentru tipar, deși, în realitate, se spune doar că un asemenea dicționar era în curs de redactare.

În al doilea rând, manuscrisul dicționarului comparativ al lui M. Akelaitis nu a fost găsit nici în moștenirea sa din Lituania, nici în Polonia, nici la Paris. Nu se spune nimic despre el în știrea de ziar care enumeră celelalte lucrări lexicografice ale lui M. Akelaitis, rămase la pictorul vilnian J. Zenkevičius:

„Ne scriu din Vilna: Nu cu mult timp în urmă s-a înființat la Paris societatea lituaniană «Żelmna» [«Żelmuo»], al cărei președinte era Marjan Akielewicz, cunoscut scriitor lituanian, decedat în octombrie 1887. Se știa că după răposat rămăsese o anumită moștenire literară, însă până atunci nu fusese cu putință să fie găsită. Abia după moartea pictorului vilnian Zienkiewicz au fost descoperite în colecțiile sale manuscrisele lui Akielewicz. Dintre acestea, primul loc îl ocupă dicționarul lituaniano-polonez neterminat (aproximativ 300 de coli de manuscris), o lucrare menționată de mai multe ori, precum și numeroase opere mai mici. Alături de operele lui Akielewicz, în această colecție se mai află lucrări ale altor autori, printre care dicționarele lituaniano-poloneze ale lui L. Andruszkiewicz și, probabil, ale lui Dowkonta. În prezent, moștenitoarea lui Zienkiewicz dorește să cedeze manuscrisele răposatului Akielewicz. Letuwisław“¹⁰. [Scriu din Vilna: Nu cu mult timp în urmă a fost înființată la Paris societatea lituaniană „Želmuo”, al cărei președinte era M. Akelaitis, cunoscut scriitor lituanian, decedat în octombrie 1887. Se știa că după moartea sa rămăsese o anumită moștenire literară, pe care până atunci nu fusese cu putință să o găsească. Abia după moartea pictorului vilnian Zenkevičius au fost găsite în colecțiile sale manuscrisele lui Akelaitis. Dintre acestea, primul loc îi revine dicționarului lituaniano-polonez neterminat

⁹ Jablonskio Raštai (redagavo J. Balčikonis), IV, Kaunas, 1935, p. 37–38.

¹⁰ „Kraj“, 1893, N 13, p. 12.

168

(aproximativ 300 de file), lucrarea menționată de mai multe ori. În plus, moștenirea cuprinde numeroase opere mai mici. Alături de lucrările lui Akelaitis, în colecție se găsesc și lucrări ale altor autori, printre acestea dicționarele lituaniano-poloneze ale lui L. Andruškevičius și, probabil, ale lui Daukantas. În prezent, moștenitorii lui Zenkevičius doresc să vândă manuscrisele lui Akelaitis. Letuwislaw“.]

În al treilea rând, ținând seama de ambițiile mari ale lui M. Akelaitis, de nestatornicia sa permanentă și de condițiile grele de viață, este greu de crezut că în perioada 1856–1861, întreținându-se din lecții și din munca pentru presă și ocupându-se de mai multe alte activități (traduceri, dicționare bilingve, pregătirea și tipărirea literaturii populare etc.), ar fi putut scrie un dicționar comparativ. Nici în emigrație nu l-ar fi putut scrie, fiindcă la început se lupta pentru pâinea cea de toate zilele, iar apoi, când a putut reveni la lingvistica comparată, s-a dedicat creării unei noi teorii lingvistice și redactării unei gramatici a limbii lituaniene. Ar fi trebuit să revină la dicționare după ce termina gramatica, dar nu a reușit nici măcar să o încheie.

În al patrulea rând, munca lexicografică cere multă energie, timp, răbdare și o dăruire extraordinară față de această activitate. M. Akelaitis nu era un om de muncă statornic, atașat unei singure activități și dedicat acesteia, așa cum ar fi trebuit să fie un lexicograf care își propusese să scrie nu mai puțin de trei dicționare, a căror alcătuire necesita ani întregi de muncă asiduă, intensă și neîntreruptă. Era un om de acțiune, expansiv, un activist social, literat, autor și editor de cărticele populare pentru popor, dar nu lexicograf. A. Janulaitis descrie bine nestatornicia și agitația lui M. Akelaitis: „Akelaitis nu putea sta locului; având atâtea planuri, mari și mici, sărea de la un lucru la altul. Simțea că avea nevoie de mișcare, de oameni vii, iar închis între cărți la Svirlaukas se ofilea sufletește. Așa că se pregătea să plece de acolo, dar unde și de ce — nici el nu știa. Uneori vorbește despre un serviciu plătit, însă P. Smuglevičius și Daukantas îl opresc, spunându-i: dacă te duci să slujești, nu vei face nimic, nici pentru tine, nici pentru știință” (Jan MA, p. 27). După ce a lucrat la dicționare mai bine de un an în Svyr-laukis, unde avea cele mai liniștite și mai bune condiții de lucru, M. Akelaitis s-a mutat la Rietavas. Acolo s-a ocupat de publicarea unui ziar lituanian, de organizarea unei tipografii și de publicarea unor cărticele pentru popor. În 1860 s-a mutat la Vilnius, unde s-a cufundat în munca de pregătire și publicare a unei cărticele pentru popor. Este limpede că în acea perioadă nu avea nici timp, nici dorința de a sta să lucreze la dicționare.

Prin urmare, dicționarul comparativ al lui M. Akelaitis trebuie privit ca un plan al său rămas nerealizat, manifestat prin etimologizări și comparații ale diferitelor nume și cuvinte, nu prin redactarea neîntreruptă a textului unui dicționar. Lui M. Akelaitis i-au lipsit pregătirea lingvistică, dedicarea și timpul necesare pentru redactarea unui dicționar comparativ, iar planul său a rămas neîmplinit. Așadar, probabil că nu merită căutat manuscrisul acelui dicționar, menționat în lucrările bibliografilor și ale autorilor care au scris despre M. Akelaitis. Cel mai probabil, este vorba despre explicații etimologice separate și fragmente ale acestora, unele tipărite, iar altele rămase risipite prin manuscrise.

M. Akelaitis a adunat materiale nu numai pentru dicționarul comparativ, ci și pentru dicționare bilingve (polono-lituanian și lituaniano-polonez), pe care a început să le alcătuiască la sfatul lui M. Valančius, promițând să pregătească mai întâi un mic dicționar polono-lituanian, iar mai târziu unul lituaniano-polonez, pentru care avea materialul pregătit și care trebuia doar să fie selectat („ociosac”) și prelucrat sistematic („w jedno piękną całość zestawić”). Materialul deja pregătit era, probabil, alcătuit din dicționare tipărite și, mai ales, manuscrise ale altor autori (Andruškevičius, un autor anonim din răsărit și alții), de care M. Akelaitis credea că se va putea folosi cu ușurință.

169

Despre desfășurarea elaborării dicționarului polono-lituanian, M. Akelaitis oferă informații contradictorii în scrisori. În ciorna scrisorii către A. Kirkor din 3.V.1858, el scrie:

„În prezent închei Dicționarul polono-lituanian. Am găsit un om, un adevărat lituanian, care urmează să-mi dea lucrarea la tipar pe cheltuiala sa (F1–10, p. 2). [Acum termin dicționarul polono-lituanian. Am găsit un om, un adevărat lituanian, care urmează să dea lucrarea mea la tipar pe cheltuiala sa.]

Având în vedere promisiunile ușoare și rapide ale lui M. Akelaitis că va face totul în grabă, această veste trezește îndoieli. De fapt, ceva mai târziu, într-o scrisoare către J. Kraševski, M. Akelaitis a anunțat:

„Dicționarele: polono-lituanian și lituanian comparativ înaintează cu pas de țestoasă. În primul, pe lângă cuvintele lituaniene, voi include și cuvinte prusace vechi, precum și letonice, dispărute deja din limba lituaniană. Se înțelege că nu este vorba aici de cuvintele germane care s-au strecurat în limba letonă. Apoi voi explica cuvintele poloneze a căror sursă este limba lituaniană, precum skrzydło, oskard, kord, ogół, szczegół etc. În al treilea rând, voi prezenta pe scurt denumirile din mitologia lituaniană incluse în Dicționarul lui Orgelbrand, care (să mă ierte domnii alcătuitori) sunt descrise în chipul cel mai absurd” (F1–11, p. 3). [Dicționarele — polono-lituanian și lituanian comparativ — înaintează cu pas de țestoasă. În primul, pe lângă cuvintele lituaniene, voi da și cuvinte prusace vechi, precum și letonice, dispărute deja din limba lituaniană. Se înțelege că nu poate fi vorba aici de cuvintele germane care s-au strecurat în limba letonă. Apoi voi explica cuvintele poloneze a căror sursă este limba lituaniană, precum skrzydło, oskard, kord, ogół, szczegół etc. În al treilea rând, voi prezenta pe scurt denumirile din mitologia lituaniană incluse în dicționarul lui Orgelbrand, unde acestea (să mă ierte domnii alcătuitori) sunt descrise prost.]

Din fragmentul acestei scrisori reiese că dicționarul polono-lituanian nu este pe terminate, ci, se poate spune, abia începe să fie alcătuit. Prin echivalentele prusace vechi și letone, precum și prin denumirile mitologice, el seamănă cu un dicționar comparativ. Se pare că M. Akelaitis nu avea o poziție fermă în privința locului în care să includă fiecare element: într-un loc spune că denumirile mitologice vor fi incluse în dicționarul comparativ, iar în altul — în dicționarul bilingv polono-lituanian. Aceasta arată ezitările sale, caracteristice începutului lucrării. În măsura în care materialele arhivistice și de altă natură existente în republica noastră ne permit să judecăm, M. Akelaitis nu mai vorbește nicăieri despre lucrul la dicționarul limbilor polonă și lituaniană. Abia în scrisoarea către A. Kirkor din 26.XI.1859 mai amintește:

„Pe lângă cărticelele pentru popor, vom publica în curând un dicționar lituanian-polonez și unul polono-lituanian, precum și o gramatică lituaniană (TŻ, III, 318). [Pe lângă cărticelele pentru popor, vom publica în curând dicționarele lituanian-polonez și polono-lituanian, precum și o gramatică a limbii lituaniene.]

Dicționarele bilingve, care încă nu fuseseră alcătuite la acea vreme, urmau să apară după cărticelele populare, dintre care M. Akelaitis a publicat 5 în 1860. Activitatea editorială ulterioară s-a oprit din cauza lipsei de fonduri și a altor lucrări (cf. JanMA, 49). Dicționarul polono-lituanian nu este menționat nici în presa deja citată (Kuryer Wileński, Biblioteka Warszawska, Kraj), unde se vorbea despre lucrările lexicografice ale lui M. Akelaitis. Așadar, cel mai probabil, manuscrisul unui asemenea dicționar nu a fost pregătit. Probabil că a fost un proiect nerealizat al lui M. Akelaitis, la fel ca dicționarul comparativ. Având dicționarul polono-latino-lituanian al lui K. Širvydas, M. Akelaitis ar fi putut alcătui fără dificultate un mic dicționar polono-lituanian. Totuși, din cauza nestatorniciei și a apucării mereu de noi lucrări, nu s-a putut dedica acestui mic dicționar și, se poate presupune, acesta a rămas nealcătuit. Nu avem date sigure despre existența manuscrisului unui asemenea dicționar.

Numai cea de-a treia lucrare lexicografică a lui M. Akelaitis — dicționarul lituanian-polonez — este consemnată fără echivoc ca fapt real. M. Akelaitis însuși a scris despre el de mai multe ori în scrisorile sale, citate deja anterior. Dicționarul a fost menționat și în presă, unde s-a consemnat, de asemenea, că manuscrisul dicționarului lituanian-polonez al lui M. Akelaitis a fost găsit printre cărțile și manuscrisele lăsate la pictorul din Vilnius, Zenkevičius,

170

că nu era terminat și că avea aproximativ 300 de file (nu coli, cum se afirmă în JanMA, p. 1, deoarece M. Akelaitis, ocupat și cu alte activități, nu ar fi putut scrie un dicționar atât de mare). După moartea lui Zenkevičius, dicționarul lituaniano-polon al lui M. Akelaitis a ajuns în mâinile lui J. Karlowicz¹¹. În lipsa manuscrisului dicționarului, nu este posibil să-l descriem. Este greu chiar și de spus ce fel de dicționar era — bilingv sau multilingv. În ciorna scrisorii către A. Kirkor, M. Akelaitis menționează un dicționar al limbii lituaniene și oferă un exemplu:

„Dicționarul lituanian va fi prezentat în poloneză, rusă și germană. Iată un exemplu. Kalpa, os f. sluga, uczestnik; clyra, участник; Diener und Dienerin, Theilnehmer. Giliminia kalpa, šuga, wspólnik śmierci, zbój. Pórdvnaj: Sanskr. Klpn. 1) causam fieri alcjs, rei, 2) facere, efficere, 3) dare, impertire. Lotyskie Kalps, parobek. Gotškie hilpa, halp, niemiecke helfen, Polskie chłop (F1—10, p. 8).”

Se pare că aici este prezentat un exemplu de dicționar lituaniano-polon, nu de dicționar comparativ, în care ar trebui să apară și echivalentele latine și grecești. Se vede că M. Akelaitis strecura pretutindeni cuvinte din diverse limbi, așa că în exemplul de dicționar lituaniano-polon a inclus și echivalente rusești, germane și sanscrite.

Despre dicționarul lituaniano-polon al lui M. Akelaitis s-ar putea deduce câte ceva din trei pagini lexicografice de ciornă aflate în moștenirea lui M. Akelaitis (F1—32, p. 1—3), dintre care una o vom prezenta aici integral:

Saunóra = эгоист. šieks = цель. sáugulis = осторожность; călătorește cu grijă pe unde se coboară, ca să nu cazi din căruță. saudarbis = cel care muncește doar pentru sine, nu și pentru altul, este saudarbis = эгоист. savaimei = de la sine; i s-a rupt de la sine toarta, nu se deschide cu cheia. savyšta, savyba = 1) свойство; ne descurcăm prin propria noastră însușire 2) własność — aceasta este o însușire a lucrului. savigyra = samochwał. skaistyaris mosiądz skanakyš, ė ponstny, pociągajoncy; cine are ochii frumoși și ageri [;] inima-i e mâhnită, iar dragostea îi place [;] cel [care] se uită frumos, acela e skanakyš skanskonis lakóč skarda blacha skėtis parasol sausainis = pesmet, copt cu apă, fără lapte și fără unt rakas споръ. Pe măsură ce vine racul, gâștele ies din ou skiltis, ies 1) szczep, ród. El face parte dintr-o stirpe nobilă = neam 2) gatunek Un soi de cartofi minikas загадчик spėjikas отгадчик skyra wybór, różnyca. Nu mai există deosebire, toți beau. El va lua fără deosebire. Bătrâni și tineri, cu toții zac fără deosebire într-o singură odaie skyras,a wylączny, oddzielny. El era separat de întreaga lume skyrybė różnyca skyris,io rozdział skyrus,i samotny skystalinti być bez gruntu. A pluti nu se poate skystis жидкость (качество), rzadkość skystutis — cel care nu se împotrivește, nu opune rezistență skolinkas fără prudență la datorii. Eu îl împrumut = dau skolytis = žizcyti zadlužac sie skomas = gust. vițel slab, fără grăsime [.] terci cu gust delicios.

¹¹ V. Žukas, Din istoria bibliotecilor și a bibliografiei, „Anuarul Bibliotecii Științifice a Universității de Stat din Vilnius, numită după V. Kapsukas”, 1858—1959, Vilnius, 1961, p. 249.

171

skometi = a gusta, a savura; gura îi savurează, când mănânci ceva dulce. Ea vrea să guste miere, savurând-o

skradžia — a pieri — Fie ca fulgerul să te trăsnească și să te azvârle în prăpastie pentru asta.

skradžias, ia прил. = fără fund. Să te duci în prăpastia fără fund.

uktvere zboară în jurul gospodăriei sale.

skráitas — łono, wyjęcie z odzienia. Își rupe haina și face un skráitas.

skriesti, skriedžiu, skriešiu. A trasa un cerc. Vrăjitorul a trasat un cerc în jurul rănii ca să nu se mai extindă.

skriest(u)vas — compas. Cu acesta trasezi un cerc.

skritulis

skrybele e bună, cu tiv.

skritinys: cerc. Pajiștea s-a înverzit de jur împrejur.

pătrătime pătrat.

scândură = pozează, taie scândura și fixează capetele cu o scândură de legătură.

grabă = grabă. Nu te bucuri de lucrul făcut în grabă. Munca făcută în grabă este neîngrijită și nu valorează nimic.

grăbit = grăbit, muncă făcută în grabă.

grăbit = om grăbit, spieszny.

a zburda — a se destrăbăla.

desfrâu — destrăbălare, furia pasiunilor. A cuprins-o un acces de desfrâu [skuitinys]. Ei nu-i trece desfrâul.

economie economie. Pentru cântărirea greutății este nevoie de economie.

sărăcie mizerie. Marcziai trăiesc în sărăcie.

zi de sărăcie A trăi în sărăcie la Velunoj.

sărăcăcios = jalnic. E jalnic să auzi cum se bat. Inimă săracă.

sărman sărăntoc.

sărman,ă sărman.

Totuși, scrisul de pe aceste pagini și exemplele ilustrative prezentate ridică îndoieli dacă acesta este manuscrisul lui M. Akelaitis. În primul rând, propozițiile date pentru anumite cuvinte corespund întru totul exemplelor din manuscrisul dicționarului lui A. Juška. M. Akelaitis nu le-ar fi putut copia din dicționarul lui A. Juška, deoarece acesta nu fusese încă alcătuit. În al doilea rând, scrisul manuscrisului se deosebește de scrisul lui M. Akelaitis. Prin folosirea literei v, manuscrisul se distinge, de asemenea, de manuscrisele lui M. Akelaitis, în care se scrie w polonez. Prin urmare, concluzia care se impune este că aceste trei pagini lexicografice ajunse în moștenirea lui M. Akelaitis nu îi aparțin lui M. Akelaitis.

Activitatea lexicografică a lui M. Akelaitis s-a manifestat nu numai prin eforturile de a alcătui un dicționar comparativ și două dicționare bilingve, ci și prin colectarea de materiale terminologice diverse și crearea unor termeni noi, inserarea termenilor lituanieni în textul polonez al gramaticii limbii lituaniene, explicații ale cuvintelor și alte observații succinte.

La publicarea cărticelelor lituaniene și traducerea din alte limbi, M. Akelaitis a trebuit să creeze și termeni lituanieni, să alcătuiască liste și mici dicționare de termeni. În acea vreme, terminologia lituaniană din diverse domenii era foarte săracă, variabilă sau cu totul inexistentă. Nu existau încă manuale nici măcar pentru cele mai elementare domenii ale matematicii, științelor naturii, istoriei, geografiei și altor discipline, astfel că cei care scriau sau traduceau din alte limbi trebuiau să creeze ei înșiși termenii de care aveau cea mai mare nevoie. Și M. Akelaitis a urmat această cale.

În manuscrisele Bibliotecii Universității de Stat din Vilnius „V. Kapsukas” se află un manuscris de 20 de pagini al lui M. Akelaitis, „Rodykle wardų sawiszkujŲ, kaip kores augimes wadina Žemajčiai” (cota D1020), care cuprinde aproximativ 580 de denumiri de plante, însoțite de echivalentele lor latine. La litera A sunt 21 de denumiri de plante cu rol de titlu, și anume:

Agūnas mac Papaver somniferum (1), Agr asai Ribes. Uva crispa (1), Agrastai dᵉ, dᵉ, Agrastai derlėja, Ribes Grossularia (1), Agrastai gaurutėje. dᵉ reclinatum (1), Ajerai Aeorus, calamus. Kalmusas (1), Akliai. Galeopsis Tetrahit (1); Amalai. viscum album, amalis (1), Anyszys v. Anason.

172

Sison anisum (1), Ápalis, populus nigra (1), Apiniai, Humulus Lupulus. Apwiniai (1), Ápušze, populus tremula (1), Ásiai, epuisetum hiemale (1), Aszōkliai, ribes rubrum. Aszwōkliai (1), Átgires, lycopodium, selago (1), Átkaksznis, evonimus europaeus (1), Atūdōgiai, secale cereale vernum (1), Awētes, sanguisorba officinalis (1), Awētes, rubus, Idaeus, awēczios (1), Áwiżas, avena sativa. awižos tuszczios ave. fatua (flaves ser.), Awižu žole, bromus sterilis (1).

În glosar apar forme samogițiene, de exemplu: Dēwamediai (4), Erszketiai (4), Papartiai (11), Žaltia lunks (17) și altele. Uneori sunt indicate în paralel formele samogițiene și cele aukštaitiene ale denumirilor de plante, de exemplu: Klaus, acer platanvides. Klevas (7), Warputiai. Ariticum repens. Warpucziai, warputis (15) și altele.

M. Akelaitis a extras acest repertoriu de plante din manuscrisul botanistului samogițian J. Pabrėža, „Tayslōs augimiu” (Taislius augymių), la pagina 887 a căruia începe „Rodiikle Waarduu sawyszkuuju kaap kōres augimes wadyn Žemaytee”. M. Akelaitis a adaptat repertoriul și denumirile plantelor la graiul aukštaitian, păstrând forme samogițiene doar ici și colo.

Pe pagina de început a manuscrisului glosarului, o notă scrisă de o altă mână decât cea a lui M. Akelaitis spune: „S-a folosit dicționarul lui Staugaitis și noul dicționar botanic. Din arhiva lui Kriaučiūnas (prin Čiutas).”

Traducând și pregătind pentru tipar lucrarea „Apej garus” (Fl—31), M. Akelaitis s-a confruntat cu componentele locomotivei cu abur (în cuvintele sale, ale cazanului cu abur și ale vehiculului de fier) și a trebuit să găsească pentru acestea denumiri lituaniene. Astfel, a devenit primul creator de terminologie tehnică, prezentând în lucrarea sa peste o sută de denumiri de componente ale locomotivei cu abur, însoțite de explicații, de exemplu: antvožėlis, aušytojas, katilas, kaitintojas, muštuvė, plaukytojas, pliumpa, provadūrys, stiebas, svirtis, stūma, švilpynė, tarpininkas „bielă”, triuba, volė, vežės „șine”, žirgiai, žibintuvė și așa mai departe. Acestea sunt în mare parte cuvinte din limba populară folosite ca termeni, precum și câteva creații lexicale nereușite (plaukytojas „plută”, aušytojas „condensator” și altele). Acest prim mic repertoriu de termeni tehnici este important pentru istoria terminologiei (pentru detalii, a se vedea revista „Mokslas ir technika”, 1969, nr. 11).

M. Akelaitis este și unul dintre creatorii terminologiei gramaticale. Deși gramatica sa a limbii lituaniene este scrisă în poloneză, în unele locuri din ea (în introducere etc.), alături de termenii polonezi, sunt date între paranteze și vreo zece echivalente lituaniene. Acestea au fost preluate de la predecesori (A. Baranauskas și alții, de exemplu: raštelis „literă”, rašyba, tarmė, lankstymas, žodži-ūgis, saudžiai „consoane”) sau au fost create chiar de M. Akelaitis (de exemplu: balsyba „știința sunetelor”, raštadailė „grafică”, žodžkilis „etimologie”, tartis „silabă” și altele). În general, M. Akelaitis avea înclinația de a alcătui termeni, fapt vizibil și în prima sa scrisoare în lituaniană către M. Valančius (TŽ, III, 292–294), în care găsim următoarele creații lexicale: raštenybė (pol. pismienictwo), mėnskaitlius sau metininkas, „calendar”, kalbamylis „filolog”, tiesiaieškōjas „critic” și žodynas, la care este adăugată următoarea notă: „Îi spun „Žodinas”, nu Žodinis, cum vor Wallenjawicze și Iwinskis; căci spunem — karklis, karklinas, puszis, puszinas: de aceea și žodis — žodinas (p. 293).”

Pe lângă repertoriile de termeni, în manuscrisele lui M. Akelaitis se pot găsi explicații ale diferitelor cuvinte și evenimente, precum și alte lucruri asemănătoare. Cele mai multe au fost adăugate la traducerea în limba polonă a „Metų” de K. Donelaitis, păstrată în Arhiva Centrală de Stat a RSS Lituaniene (f. 378, PS, 1861, dos. 16, pt. 1, f. 145–198). Traducerea

173

În (vol. I, pp. 197—198) sunt oferite 18 explicații numerotate — note („Przypisy”), pe care le redăm aici, adăugând traducerile și indicând partea și versul din „Metai” la care se referă: 1) Litwini utrzymują że bocian odlatuje w odległe kraje na sen zimowy. [Lituanienii cred că barza pleacă spre ținuturi îndepărtate pentru somnul de iarnă (I, 43).] 2) Ten wiersz trudno oddać po polsku, bo wyrazy: Jurgut! Jurgut! kinkyk, kinkyk, paplak, paplak — są naśladowaniem śpiewu słowiczego. [Acest cuvânt este greu de tradus în poloneză, deoarece expresiile: Jurgut! Jurgut! kinkyk, kinkyk, paplak, paplak—imită cântecul privighetorii (I, 107).] 3) Słowik po litewsku lakštingala, rodzaj żeńskiego. Litwinki w drodze zwykle śpiewają swoje ulubione dajnos, stąd poeta porównywa słowika z wieśniaczką, idącą w gościnę. [Słowik — lakštingala, de genul feminin. Lituanienele cântă de obicei, în călătorie, cântecele lor preferate; de aceea poetul compară privighetoarea cu o țărancă (būrė) care merge în vizită (I, 116).] 4) Szupinis l-am tradus prin grochówkę. Este vorba despre mazăre fiartă până devine groasă, cu făină sau arpacaș. O asemenea grochuwka nu se poate lipsi de slănină, carne de cap, picioare și coada porcului, care constituie podoaba întreagă a acestui fel de mâncare îndrăgit de lituanieni. [Am tradus šiupinį prin žirniene. Este vorba despre mazăre fiartă bine, cu făină sau crupe. O asemenea mâncare de mazăre trebuie să aibă slănină, carne de cap și coadă de porc, care dau castronului toată savoarea acestui fel îndrăgit de lituanieni (I, 151).] 5) În anii 1709 și 1710, ciuma a bântuit în Lituania. Mortalitatea a fost mare, satele au rămas pustii. Guvernul prusac a adus coloniști din Germania, Elveția și Franța. Cu timpul, aceștia s-au contopit cu lituanienii, adoptându-le limba și obiceiurile. [În anii 1709—1710, ciuma a bântuit în Lituania. Mortalitatea a fost mare, satele au devenit pustii. Autoritățile prusace au adus coloniști din Germania, Elveția și Franța. Cu timpul, aceștia s-au contopit cu lituanienii, însușindu-și limba și obiceiurile lor (I, 563).] 6) Giltinė — żądnica, zeița morții, numită astfel pentru că, prin acul său (żądło), suge din cadavre otrava mortală și îi ucide pe oameni cu ea. De aceea, lângă mort se puneau foarfeci, pentru ca Giltinė să-i taie limba când va veni să-i scoată otrava. [Giltinė — zeița morții, deoarece, cu acul său, suge otrava mortală din cadavre și îi ucide pe oameni cu ea. De aceea, lângă mort se puneau foarfeci, ca să-i taie limba lui Giltinė când va veni să-i sugă otrava (II, 37, 88).] [Cuvântul giltinė nu a fost tradus, fiind păstrat și în textul polonez și scris cu majusculă.] 7) Înfățișând-o pe Giltinė cu coasa, poetul s-a îndepărtat de reprezentările populare de până atunci. (Citește nota precedentă.) [Poetul, înfățișând-o pe Giltinė cu coasa, s-a îndepărtat de reprezentările populare din acea vreme. (Citește nota precedentă.) (II, 90).] 8) Pańszczyzna în lituaniană baudžiawa înseamnă przymus, gwałt. [Baudžiava înseamnă în lituaniană constrângere, violență (II, 99).] 9) „kaip būrą baudžiąwa baudžia” înseamnă că șerbia îl apasă cu forța pe țăran (II, 148). 10) Deiwes — năluci, arătări înfricoșătoare. [Deivė — vrăjitoare, sperietoare (II, 212).] [Cuvântul deivė nu a fost tradus în poloneză și este scris cu majusculă.] 11) Podkomorzy—Pakamorė, ajutorul lui Sałtys. Datoria pokomorzy-ului este să le comunice țăranilor dispozițiile guvernului și să colecteze impozitele de la ei. Pakamorė—ajutorul starostelui. Datoria lui este să le facă cunoscute țăranilor poruncile autorităților și să colecteze impozitele de la ei (II, 437).] 12) Wachmistrz, funcționar al poliției locale. [Wachmistras — funcționar al poliției locale (II, 544).] 13) Am folosit aici în mod nepotrivit cuvântul dziewosłęb. Kwieślys — cel care cheamă, invită la nuntă: kweśće, kwęcciu, invit. Dziewosłęb în lituaniană este pirszlys: perszu, dziewosłębie, raję. [Folosim aici în mod neobișnuit cuvântul dziewosłęb. Kwieślys — cel care roagă, invită la nuntă: kviestie, kviečiu — rog, invit. Dziewosłęb în lituaniană este piršlys: perszu (III, 83).] 14) Czepek, veșmânt rezervat femeilor căsătorite, în lituaniană rykas. Înrudite cu acest cuvânt sunt rykįs, rykūnas, conducător; rykūne, gospodină, stăpâna casei. Cununa este îngăduită numai fetelor; femeia căsătorită se poate împodobi cu flori și rută până când naște o fiică, adică până devine babă. Dacă, din întâmplare, o fată devine mamă (lucru care se întâmplă foarte rar în Lituania), își pierde dreptul la bonetă (pałaklė) și la cunună. În acest caz, nefericita își mărturisește vina la spovedanie și îl roagă cu lacrimi pe preot să-i îngăduie măcar să se împodobească cu rută și floricele, dacă nu i se permite să revină la însemnele fecioriei — boneta și cununa pe care astăzi le plânge în cântece duioase. [Kykas, veșmânt rezervat femeilor căsătorite, se numește în lituaniană rykas. Înrudite cu acest cuvânt sunt rykįs, rykūnas, „conducător”, rykūne—gospodină. Cununa este îngăduită numai fetelor; femeia căsătorită se poate împodobi cu flori și rută până când naște o fiică sau devine babă. Dacă, din întâmplare, o fată devine mamă (lucru care se întâmplă foarte rar în Lituania), își pierde dreptul la coroniță și la cunună. În acest caz, nefericita își mărturisește vina la spovedanie și îl roagă cu lacrimi pe preot să-i permită să se împodobească măcar cu rută și floricele, când nu-i este îngăduit să revină la însemnele fecioriei — coronița și cununa pe care astăzi le plânge în cântece duioase (III, 105).] 15) În casa lituaniană nu există podea, ci doar tok, un pământ bătătorit din lut,

174

bătătorit din lut. [În casa lituaniană nu există podea, ci doar o vatră de lut, o pardoseală din lut bătătorit (III, 183).] 16) Kriwule este un toiag curbat, folosit de staroste. Când starostele are de făcut un anunț țăranilor, trimite Kriwulę dintr-o colibă în alta. Lituanianul, primind acest toiag, îl trimite mai departe, iar el însuși se grăbește la staroste. De aici expresiile: eimi in kriwulę, merg la sfat; pareimi iż kriwules, mă întorc de la sfat. Kriwule, precum și Kriwis i Kriwiu-Kriwaitis (Kriwe-Kriwajto), au o origine comună. Aici își găsește explicația și acea ciudățenie — lituanianul skurczypałka. [Kriwulė — un toiag curbat, folosit de staroste. Dorind să le transmită ceva țăranilor, starostele trimite kriwulę dintr-o casă în alta. Lituanianul, primind toiagul, îl trimite mai departe, iar el însuși se grăbește la staroste. De aceea se spune: eimi in kriwulę, pareimi iš kriwulės. Kriwulė, precum și Krivių-Krivaitis (Kriwe-Kriwajto), au o origine comună. De aici provine și expresia batjocoritoare despre lituanieni: liet uvis — riesta lazda (IV, 153).] [Cuvântul krivulė a fost păstrat și în textul polonez.] 17) Autorul are în vedere cele două incendii izbucnite la Königsberg în 1764 și 1769. [Autorul se referă la două incendii izbucnite la Königsberg în 1764 și 1769 (IV, 184).] 18) În acele vremuri, guvernul le poruncea țăranilor să stârpească vrăbiile și ciorile. Țăranul era obligat să predea anual douăsprezece capete de vrabie și câteva perechi de picioare de cioară. [În acele vremuri, autoritățile le porunciseră țăranilor să stârpească vrăbiile și ciorile. Țăranul trebuia să predea în fiecare an douăsprezece capete de vrabie și câteva perechi de picioare de cioară (IV, 293).]

La cuprinsul colecției de cântece a lui G. Neselman (Fl—26, p. 3) sunt adăugate următoarele extrase lingvistice, observații și explicații (Zwroty językowe);

Kas gelbės ieškotie? — cine va ajuta la căutare (p. 3); a adunat trei anișori. Pavytysius lapelius (p. 4); Mamuž, mamuž, garbužėle (p. 6); Pridab otie - dozierać (p. 6); Žemynelė — žiedekele, oare nu înseamnă: pământule, părticică de pământ împodobită cu flori? (p. 7); Žemynos ziedai (p. 9); Kopini kas (p. 8); Nehrunger; Ei mergate pakalnele! fată din ținuturile joase. Del ko taip dailos į lemenelį (p. 9); Muma moczutes (p. 9); Weluka flaga (p. 12); Kas tawę nuszausai? (17); Palynelis, Schlingennetz (18); Penkes backzeliu (13); Ne kwete peledą vieną. Lckys niedzwiedz (14); O wilkelis linksmas esąs wedis oszka szokti (14); Paganikelis, păstor.

Aici sunt explicate în poloneză mai ales cuvinte mai rare.

În mica lucrare scrisă în poloneză de M. Akelaitis, „Moja chata” (Fl—14), se găsesc de asemenea câteva scurte observații („Objaśnienia”) despre folosirea cuvintelor leņkai, Lauma, Perkūnas, šiaurys etc.

Au fost menționate dicționarele limbii lituaniene pe care M. Akelaitis intenționa să le pregătească, precum și micile sale lucrări lexicografice, realizate în timpul șederii în Lituania. În emigrație, îl preocupau crearea unei noi teorii lingvistice și scrierea unei gramatici, iar lexicografiei abia dacă îi putea acorda atenție. Aici amintește doar ocazional că îl preocupă și dicționarele. Într-o scrisoare din 1883, trimisă din Paris lui J. Kraševičius, scria:

De curând am citit într-un ziar din Varșovia o știre despre anunțarea unor concursuri de către Academia de Științe din Cracovia. Printre ele găsesc concursul care poartă numele lui Samuel Bogumił Linde: „o cercetare în domeniul limbii poloneze”. — Aș dori să particip la concurs. Intenționez să scriu o astfel de lucrare: „Lista cuvintelor poloneze provenite din lituaniană sau având cu aceasta o origine comună”. — Prea drag și prea iubit compatriot! Vă rog, în calitate de membru al Academiei din Cracovia, să-mi trimiteți cu bunăvoință informații detaliate despre concursul menționat. Care este data-limită și în ce an și cui trebuie depus manuscrisul? A doua lucrare la care mă gândesc mereu este Dicționarul etimologic al limbii poloneze. Polonezii nu au până acum o lucrare asemănătoare. Mă gândesc, de asemenea, la un dicționar polono-lituanian și lituaniano-polonez. Dar cine îmi va asigura mijloacele necesare pentru realizarea acestei lucrări?…¹² [De curând am citit într-un ziar din Varșovia o știre despre anunțarea concursurilor Academiei de Științe din Cracovia. Printre ele se află și concursul care poartă numele lui S. B. Linde: „cercetări asupra limbii poloneze”. Aș dori să particip la concurs. Intenționez să scriu o astfel de lucrare: „Cuvinte poloneze provenite din lituaniană sau având o origine comună cu aceasta”. Dragă și iubit compatriot! Vă rog, în calitate de membru al Academiei din Cracovia, să-mi trimiteți informații detaliate despre concursul menționat. Care este termenul-limită (ziua și anul) și cui trebuie să-i fie predat manuscrisul? A doua lucrare la care mă gândesc neîncetat este Dicționarul etimologic al limbii poloneze. Polonezii nu au până acum o lucrare asemănătoare. Mă gândesc, de asemenea, la dicționare polono-lituaniene și lituaniano-poloneze. Dar cine îmi va asigura mijloacele necesare pentru realizarea acestei lucrări?…]

¹² Arhiva de manuscrise a Universității de Stat V. Kapsukas din Vilnius, fondul M. Akelaitis.

175

Din această scrisoare reiese că și în emigrație, ocupat cu alte activități, M. Akelaitis visa la o muncă lexicografică, la dicționare polono-lituaniene și lituaniano-polone, care, se pare, încă nu fuseseră întocmite. Acest lucru amintește încă o dată că moștenirea lexicografică a lui M. Akelaitis (un dicționar comparativ și două dicționare bilingve), menționată de bibliografi, trebuie privită cu multă rezervă.

După trecerea în revistă a activității lexicografice a lui M. Akelaitis, se pot constata următoarele:

Entuziast și visător, M. Akelaitis era convins că va putea scrie repede chiar trei dicționare; a început să adune materiale și anunța că un dicționar sau altul era aproape gata, deși, în realitate, nici nu începuse cum se cuvine lucrul.

M. Akelaitis era întrucâtva pregătit pentru munca lexicografică. A învățat câteva limbi, s-a interesat de dicționarele lituaniene întocmite înaintea lui și le-a adunat, atât pe cele tipărite, cât și pe cele manuscrise; câteva dintre acestea (cel al lui Andruškevičius și cel anonim al răsăritenilor) au fost găsite în moștenirea sa. Se pare că intenționa să le folosească. Pentru întocmirea dicționarelor, M. Akelaitis adunase o cantitate destul de mare de literatură tipărită. Totuși, din declarațiile și exemplele pe care le-a oferit reiese că nu avea principii lexicografice clare și solide. M. Akelaitis ezita mai ales în privința includerii echivalentelor din alte limbi în dicționarele bilingve, iar în exemplele de dicționare prezentate de el apar echivalente din patru limbi sau chiar mai multe, deși acestea nu sunt necesare în dicționarele bilingve. Se pot aduce multe obiecții și dicționarului comparativ pe care M. Akelaitis intenționa să-l scrie: exemplele arată că nu respecta principiile consacrate ale dicționarului etimologic și că adesea punea în mod arbitrar în legătură cuvinte fără nicio origine comună. Etimologiile numelor proprii și ale cuvintelor care urmau să fie incluse în dicționarul comparativ arată că M. Akelaitis nu a reușit să asimileze principiile lingvisticii istorice comparative; căuta și credea că descoperise noi legi fonetice, pe baza cărora crea etimologii și mai bizare.

Lipsa pregătirii lingvistice necesare, oscilațiile continue, imposibilitatea de a se concentra asupra muncii lexicografice, neînțelegerea dificultăților întocmirii dicționarelor și condițiile grele de viață l-au împiedicat pe M. Akelaitis să obțină rezultate mai importante în domeniul lexicografiei. Activitatea sa lexicografică s-a manifestat prin proiecte ambițioase, dar nerealiste, iar cele mai multe dintre ele au rămas neînfăptuite.

Dicționarele concepute de M. Akelaitis au rămas neterminate și nepublicate. Numai manuscrisul dicționarului lituaniano-polonez a ajuns în mâinile lingvistului polonez J. Karlovičius și a putut fi folosit în cercetarea limbii lituaniene. Cu toate acestea, M. Akelaitis, ca lexicograf, a avut un rol pozitiv în dezvoltarea lexicografiei lituaniene. El a continuat munca scriitorilor, a oamenilor de cultură și a personalităților publice din prima jumătate a secolului al XIX-lea în domeniul cultivării limbii literare lituaniene și a contribuit la strângerea tezaurului lexical lituanian și la întocmirea dicționarelor. A popularizat și a întărit în rândul intelectualilor ideea că un dicționar este necesar pentru păstrarea și cultivarea limbii lituaniene și că, fără dicționar, îmbogățirea și normarea ulterioară a limbii lituaniene sunt imposibile. În presă s-a scris despre lucrările lexicografice ale lui M. Akelaitis, iar contemporanii săi le cunoșteau. Acest lucru i-a încurajat și pe alți intelectuali să se preocupe de întocmirea și publicarea unui dicționar al limbii lituaniene. M. Akelaitis s-a ocupat și de culegerea și crearea terminologiei lituaniene. De asemenea, a contribuit la culegerea și păstrarea dicționarelor lituaniene manuscrise. Datorită lui, s-a păstrat până în zilele noastre un dicționar lituaniano-polonez al răsăritenilor, din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, important pentru elucidarea istoriei lexicografiei.

176

Prin acest articol s-a dorit o privire mai aprofundată asupra activității lexicografice a lui M. Akelaitis, care până acum fusese abordată pe scurt, pe baza datelor bibliografice și biografice, prin menționarea a trei lucrări lexicografice ale lui M. Akelaitis (un dicționar comparativ și două dicționare bilingve). Trecând în revistă materialele de arhivă și tipărite disponibile despre M. Akelaitis și examinând concret moștenirea lexicografică atribuită lui și accesibilă nouă, s-a încercat să se stabilească ce a realizat, de fapt, M. Akelaitis în domeniul lexicografiei lituaniene și care dintre proiectele sale au rămas neînfăptuite. Este limpede că aceste eforturi reprezintă doar începutul căutării și cercetării moștenirii lexicografice a lui M. Akelaitis, o introducere care va trebui completată și rectificată prin cercetări ulterioare ale dicționarelor lui M. Akelaitis (mai ales ale celui mai realist dintre ele — dicționarul lituaniano-polonez) și prin căutarea altor materiale, precum și prin studii mai ample.

ABREVIERILE SURSELOR

1. AkG = Gramatyka języka litewskiego. Glosownia. Napisał Mikolaj Akielewicz, Poznań. 1890.

2. Fl, 1…49 = Moștenirea manuscrisă a lui M. Akelaitis, păstrată la Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe a RSS Lituaniene (F1), alcătuită din 49 de dosare (indicate după liniuță).

3. Jan MA = A. Janulaitis, Mikalojus Akelaitis, Vilnius, 1969.

4. Tž = „Tauta ir Žodis“, publicația Facultății de Științe Umaniste, vol. I—VII, Kaunas, 1923—1931.

M. Akelaitis ca lexicograf

I. Kruopas

Rezumat

Articolul prezintă o amplă trecere în revistă a lucrărilor lexicografice ale lui M. Akelaitis (1829—1887), un remarcabil om de cultură de la mijlocul secolului al XIX-lea, activ în domeniile culturii, educației, literaturii și științei lituaniene. M. Akelaitis era interesat și de lingvistica comparată, în care limba lituaniană ocupa deja pe atunci un loc important, și a încercat să contribuie la studierea limbii lituaniene și la alcătuirea gramaticii și a dicționarelor acesteia. El intenționa să alcătuiască dicționare lituaniano-polonez, polono-lituanian și comparativ al limbii lituaniene. În acest scop, timp de mulți ani a cules materiale din diverse surse, mai ales din literatura artistică lituaniană, și a redactat cea mai mare parte a dicționarului lituaniano-polonez. Lingviștii polonezi au folosit acest dicționar în cercetarea limbii lituaniene. Implicarea activă a lui M. Akelaitis în viața socială, culturală și literară a Lituaniei, participarea sa la răscoala din 1863 împotriva țarismului și emigrarea ulterioară la Paris, după înăbușirea răscoalei, nu i-au permis lui M. Akelaitis să-și ducă la bun sfârșit proiectele lexicografice. Totuși, el a jucat un rol pozitiv în dezvoltarea lexicografiei și a limbii literare lituaniene.

12. Iš lietuvių leksikologijos ir leksikografijos