MOKSLO KALBOS KULTŪROS IR TERMINOLOGIJOS PROBLEMOS LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXIV (1985)

HENN SAARI

PERECHI DE TERMENI AUTOHTONI ȘI DE ORIGINE STRĂINĂ

(ANALIZĂ MULTIASPECTUALĂ)¹

Cuvintele numite de obicei „străine”, „de limbă străină”, „internaționale” (noțiunile corespunzătoare nu coincid pe deplin) pot fi caracterizate mai potrivit, din perspectiva limbii estone contemporane, nu după originea lor, ci, înainte de toate, după trăsăturile structurale. Se poate presupune că partea din materialul lexical împrumutat care prezintă anumite particularități structurale, necaracteristice lexicului eston moștenit, formează în conștiința și competența vorbitorilor o categorie bine delimitată, în timp ce împrumuturile fără asemenea trăsături se deosebesc vag sau nu se deosebesc deloc de materialul moștenit. Pentru gramatician și lexicolog, partea de lexic menționată constituie, de asemenea, o categorie relativ ușor de identificat și susceptibilă de o descriere și o analiză eficiente. Propunem să numim cuvintele estone care îi aparțin cuvinte de origine străină, în contrast cu cele autohtone, a căror structură, indiferent de originea lor, aparține tipului eston moștenit. De altfel, alături de împrumuturile de origine străină se află și puținele formații de tip străin apărute chiar în limba estonă.

Problema caracteristicilor secundare ale cuvintelor autohtone și ale celor de origine străină care le sunt sinonime exacte nu ține de domeniul specializat, ci de cel neterminologic. Deosebirea dintre fenomenul observat de noi în lexicul specializat și același fenomen în limba literară generală ține de nivelul teoretic la care se pune problema posibilității și a naturii sinonimiei complete sau autentice. Sinonimia completă a cuvintelor (mai exact, a variantelor lor lexico-semantice), privită din perspectiva limbii în general, este instabilă; ea (atât din cauza contextelor și a situațiilor de comunicare diferite, cât și ca urmare a unor schimbări semantice mai profunde) trece relativ ușor în sinonimie incompletă. Spre deosebire de această situație, sinonimia completă a termenilor este, în principiu, stabilă, fiind legată de fixarea planului conținutului

¹ Expunere detaliată, cu introducere teoretico-lingvistică (în estonă): Saari H. Omasõna ja võõrsõna paarid eesti oskussõnavaras (1): Eelduste loomine.— Keel ja Kirjandus, 1980, nr. 11, lk. 654—666; nr. 12, lk. 737—743; Saari H. Omasõna ja võõrsõna paarid eesti oskussõnavaras (2): Omast vaatenurgast.— Keel ja Kirjandus, 1981, nr. 4, lk. 201—210; nr. 5, lk. 282—288.

121

termenului. Să remarcăm că evoluția noțiunilor nu afectează, de regulă, stabilitatea perechilor cu sinonimie completă, nici în terminologie, nici în limba literară generală.

Așadar, dacă nu subliniem deosebirea dintre sinonimia în principiu instabilă și cea în principiu stabilă, analiza perechilor de termeni autohtoni și de origine străină (PTO) poate fi aplicată, fără modificări importante, și la nivelul limbii literare generale. Limbajul științei și al tehnicii este un subsistem natural al limbii literare, iar multe rezultate ale cercetărilor și observațiilor asupra acestui subsistem pot fi utilizate, cu oarecare precauție, și la elaborarea unei teorii a limbii literare în ansamblu.

Înainte de a prezenta metodologia pentru analiza „de ordinul al doilea” a PTO, să explicăm mai întâi ce înțelegem prin analiza „de ordinul întâi”. Aceasta constă în stabilirea PTO pe baza corectitudinii sau a caracterului normativ al ambilor membri ai fiecărei perechi. Analiza primară urmează calea cunoscută a evaluării ortologice ². Dacă ambii membri ai perechii sunt atestați în limba respectivă și niciunul dintre ei nu are însușiri care să atragă o evaluare negativă, atunci, în temeiul așa-numitului principiu al bogăției, amândoi sunt considerați mijloace de exprimare „corecte”, conforme cu norma literară. Asemenea perechi sinonimice admisibile sunt cunoscute în multe limbi. Ele au atras în repetate rânduri atenția cercetătorilor ruși, lituanieni și letoni ³.

Chiar dacă ambii membri ai unei asemenea perechi sunt acceptabili în limba literară fără nicio diferență de sens, ei se deosebesc totuși formal unul de celălalt. Ne interesează efectul acestei deosebiri atât în comunicare, cât și în evoluția ulterioară a limbii. Constatarea acestei inegalități secundare nu trebuie înțeleasă ca o preferință necondiționată pentru unul sau altul dintre membrii perechii. Dimpotrivă, însușirile diferite, în măsura în care sunt utile, îndreptățesc variantele formale distincte să coexiste chiar și în lexicul specializat.

Să atragem atenția asupra faptului că, dacă există PTO cu sinonimie completă care trec filtrul analizei de ordinul întâi, iar latura funcțională a unor membri nu coincide pe deplin cu latura funcțională a celorlalți, atunci rezultă că există cazuri în care unitățile limbii posedă un anumit aspect sau anumite aspecte

² Prin ortologie înțelegem cultura vorbirii ca disciplină lingvistică. Adjectivul corespunzător este ortologic.

³ De exemplu: Даниленко В. П. Русская терминология/Опыт лингвистического описания.— М.: Наука, 1977, с. 175; Klimavičius J. Tarptautinių ir lietuviškųjų terminų sinonimija terminografijoje.— Lietuvių terminologija (Lietuvių kalbotyros klausimai), 1975, t. 16, p. 91—123; Скуйня В. П. Соотношение интернациональных элементов в латышской и русской научной терминологии.— В кн.: Вопросы разработки научно-технической терминологии. Рига, 1973, с. 149—160.

122

conținutului, care nu intră în limitele structurii lor semantice în sensul lingvistic obișnuit; cu alte cuvinte, latura funcțională a unităților lingvistice poate fi mai amplă decât semantica lor.

Presupunând sinonimia deplină a membrilor perechii de termeni (ПСИ), realizată în limitele unui câmp terminologic suficient de restrâns, preferăm să numim asemenea membri nu termeni diferiți, ci aloforme, adică variante literar-fonetice ale unuia și aceluiași termen.

Înainte de a prezenta metodele (criteriile) analizei de ordinul al doilea, ne vom opri mai întâi asupra orientării interne și externe a aloformelor. Acestea se deosebesc adesea între ele prin faptul că aloforma de limbă proprie pare „orientată” spre interior, adică spre poporul vorbitor al limbii respective, iar cea de limbă străină — spre cercul internațional de specialiști (aceasta este orientarea externă). Orientarea internă a termenului este „mai largă” în sensul că îi ia în considerare pe toți vorbitorii limbii respective („proprii”), în timp ce orientarea externă ia în considerare numai persoanele familiarizate cu specialitatea respectivă (cu noțiunea de specialitate). La rândul ei, orientarea externă este mai largă în sensul că, dintre specialiștii din domeniul respectiv al cunoașterii, îi ia în considerare nu numai pe cei care cunosc limba „noastră”. Desigur, orientarea externă este eficientă dacă termenul de limbă străină este într-adevăr interlingval (internațional), nu numai prin aspectul său exterior, ci și prin conținut.

Orientarea externă are două aspecte: pasiv și activ. Aspectul pasiv constă în faptul că, dacă într-o anumită limbă există un cuvânt de limbă străină, atunci, în condiții favorabile, îi înțelegem și corespondentul dintr-un text într-o altă limbă. Aspectul activ constă în faptul că, dacă introducem într-un text scris în limba noastră maternă un termen interlingval de limbă străină, se poate presupune că unui specialist a cărui limbă maternă este alta îi va fi ceva mai ușor să înțeleagă textul nostru. De aici rezultă că orientarea externă are o valoare diferită pentru limbile în care se produce o mare cantitate de literatură de specialitate destinată exportului și pentru cele a căror literatură de specialitate nu se răspândește prea mult în exterior.

În cadrul orientării interne se observă „caracterul de limbă proprie” simplu și „transparența”. Caracterul simplu de limbă proprie se manifestă prin faptul că, în texte, o abundență de unități lingvistice de limbă proprie pare mai favorabilă decât o abundență de unități străine. De aici, calitatea caracterului simplu de limbă proprie se transferă și asupra cuvintelor individuale. Transparența, sau transparența lexicală, a unui cuvânt este o noțiune bine cunoscută în lingvistica modernă. Nu este ușor să găsim exemple în care preferarea în vorbire a unui cuvânt datorită caracterului său simplu de limbă proprie se manifestă în stare pură, adică fără sprijinul transparenței lexicale. Un astfel de cuvânt este est. löge „fontanelă”, care formează o pereche cu termenul străin fontiikul. Acesta din urmă apare

123

foarte rar, deși rădăcina acestui cuvânt este cunoscută din cuvântul fontāin „fântână”, iar loge însuși nu se asociază cu nimic altceva în limba literară. Loge este un cuvânt dialectal căruia medicii i-au atribuit sensul de „fontanelă”. Cu toate acestea, tocmai acest cuvânt a fost însușit atât de popor, cât și de medici. Există numeroase exemple de perechi în care cuvântul de limbă proprie este mai transparent: suhkurtõbi — mellitdiabeet „diabet zaharat, diabetes mellitus”, kahepaiksed — amfiibid „amfibieni”, eemaidumus — elongatsioon „elongație” etc.⁴

Și cuvintele străine sunt adesea transparente. Transparența lor depinde în mare măsură de fiecare persoană: de cunoașterea limbilor străine și de capacitatea de a analiza cuvintele străine. Să comparăm aloformele kontraforss și tugipillar⁵. Dacă pentru o anumită persoană termenul arhitectural pillar „pilon” este necunoscut, dar rădăcinile kontra- și forss (eerima) „a forța” îi sunt cunoscute, atunci aloforma străină kontraforss îi este transparentă, lucru care nu se poate spune despre echivalentul de limbă proprie. Astfel, o parte dintre membrii străini ai perechilor au o orientare internă relativă, iar granița dintre diferitele orientări nu coincide cu cea dintre cuvintele de limbă proprie și cele străine.

În continuare, trebuie să ne oprim asupra capacității aloformelor de a asigura precizia. Pentru aceasta, este necesar să precizăm noțiunea de „precizie”. Am analizat enunțurile corespunzătoare din literatura de specialitate terminologică. Se pare că „precizia” are două sensuri diferite în terminologie. În consecință, distingem precizia semnificativă și precizia comunicativă. Precizia semnificativă presupune, înainte de toate, univocitatea termenului, precum și cunoașterea suficientă a sensului său pentru comunicarea de specialitate. Astfel, precizia semnificativă ține de planul conținutului unităților lexicale. Când vorbim despre precizia semnificativă, este cel mai simplu să presupunem că, la ambele capete ale canalului de comunicare, codul (forma și conținutul unității) este același și cunoscut în aceeași măsură.

Prin precizie comunicativă înțelegem capacitatea laturii formale a unei unități de a evita ca aceasta să fie neînțeleasă la capătul canalului, în momentul recepționării mesajului. Pentru precizie în acest sens, învelișul literar-fonetic al termenului trebuie să se distingă clar de celelalte. În plus, precizia comunicativă se obține prin orientarea corectă către forma internă a unității și prin selectarea adecvată a trăsăturilor conceptului exprimate explicit. Astfel, în cazul preciziei comunicative, deplina

⁴ suhkur- „zahăr”, tõbi „boală”; kahe- „doi, bi-”, paik „loc; mediu”, -ne — sufix; eemale- „a se îndepărta”, eemaidumus — substantiv de stare derivat de la verb.

⁵ Cuvântul kontraforss corespunde bine, ca sens și formă, cu termenul rusesc контрфорс; tugi- „de susținere”, pillar „pilon”.

124

Identitatea codului la ambele capete ale canalului nu este presupusă. Dacă pentru receptor conținutul termenului din mesaj nu este suficient de clar, acesta încearcă să înțeleagă termenul pe baza componentelor sale. Situațiile de învățare constituie exemple tipice ale unor asemenea împrejurări. Un termen cu precizie comunicativă se memorează mai ușor și contribuie la înțelegerea disciplinei predate. Este clar că o unitate lexicală poate avea simultan atât precizie semnificativă, cât și precizie comunicativă.

Observațiile asupra terminologiei estoniene permit concluzia că există perechi de cuvinte autohtone și străine ale căror membri străini au capacitatea de a transmite sensul termenului mai precis decât echivalentele autohtone. Printre acestea se numără, de exemplu, primul component al cuvintelor compuse koht-, ale cărui sensuri diferite se evidențiază prin compararea cu echivalentele străine lokaal- „local” și statsionaar- „staționar”. Totuși, în materialul nostru sunt mai numeroase cazurile în care formele alofile autohtone se dovedesc mai precise, de exemplu ökonoomia, pe de o parte, iar majandus, majandusteadus și kokkuhoid, pe de alta ([ueo] majandus „economia [transporturilor]”, majandusteadus „economie (ca știință)”, kokkuhoid, de la kokku hoitma „a economisi”).

Pierderea preciziei cuvintelor străine este adesea legată de polisemie, apărută și consolidată în uzul internațional, fiind, prin urmare, greu de eliminat doar în limba estonă. Eliminarea polisemiei cuvintelor străine prin restrângerea domeniilor lor semantice duce adesea la rezultate pozitive. De exemplu, telefon are două sensuri într-un singur câmp terminologic restrâns: 1) tip de comunicație, 2) capsulă de ascultare, receptor (parte a telefonului sau a căștilor). Pentru al doilea sens a fost creat un cuvânt special, kuular (de la kuula- „a asculta”). Întrebarea este acum dacă utilizarea cuvântului telefon poate fi restrânsă astfel încât să nu mai fie folosit cu sensul de receptor. Reglementarea uzului cuvintelor autohtone și crearea unora noi reprezintă adesea o cale mai ușoară decât reglementarea uzului cuvintelor internaționale.

Membrii PSI pot fi analizați din punctul de vedere al capacității de formare a cuvintelor și al conciziei. Se știe: cu cât cuvintele sunt mai scurte, cu atât formarea cuvintelor pe baza lor este mai comodă. Observațiile de mulți ani ale autorului acestui articol, și nu numai ale sale⁶, arată că termenii estonieni autohtoni sunt, în medie, puțin mai scurți decât corespondentele lor străine. Și nu ne-am îndoi de justețea convingerii noastre dacă nu am fi întâlnit în literatura de specialitate afirmații potrivit cărora termenii străini (internaționali) sunt, de regulă, mai scurți⁷. Potrivit lui V. V. Akulenko, în cazul unei ponderi reduse a

⁶ De exemplu: E g e r e l t T. Eesti oskuskeel.— Tallinn: Valgus, 1982, lk. 75.

⁷ К в и т к о И. С. Термин в научном документе.— Львов: Вища школа, 1976, с. 69; Д а н и л е н к о В. П. Указ. соч., с. 210.

125

internaționalizării terminologiei, mesajele se lungesc considerabil, „după cum arată practica unor limbi germanice, fino-ugrice și a altora”⁸. Întrucât estoniana este una dintre limbile fino-ugrice, ne-a interesat dacă afirmația respectivă se aplică într-adevăr și acesteia.

Pentru a asigura fiabilitatea rezultatelor, am analizat în prealabil, din acest punct de vedere, diverse surse de lexic specializat estonian și am ales pentru analiza statistică un nou dicționar de termeni matematici⁹. Acesta reflectă una dintre terminologiile noastre vechi și solide. Cartea este practic lipsită de tendința modernă spre concizie. Am măsurat lungimea cuvintelor în silabe. Au fost analizate 172 de perechi. S-a constatat că lungimea cuvintelor autohtone reprezintă, în medie, cel mult 84% din lungimea corespondentelor lor străine. În plus, aceleași perechi au fost analizate și din punctul de vedere al transparenței (și, prin aceasta, al preciziei comunicative). Dintre cele 36 de perechi în care forma alofonă autohtonă era mai lungă decât cea străină, o treime erau cazuri în care aceasta o depășea pe cea străină în privința transparenței. În celelalte 24 de cazuri nu s-a putut stabili superioritatea niciuneia dintre formele alofone în privința transparenței.

Se poate presupune că, în prezent, lungimea medie a termenilor estonieni autohtoni este mai degrabă în scădere decât în creștere. Lungimea silabică relativă a termenilor standardizați a scăzut considerabil în anii 1970 și la începutul anilor 1980. (Numim lungime relativă numărul de silabe al termenului estonian împărțit la numărul de silabe al echivalentului său standardizat în limba rusă; aceasta se exprimă în procente.) Folosind metoda celor mai mici pătrate (corelația liniară), am stabilit că, în standardele republicane ale RSS Estoniene de tipul „Termeni și definiții”, scăderea anuală a lungimii silabice relative a termenilor estonieni principali este, în medie, de 2%. Este clar că o tendință atât de puternică nu poate dura la nesfârșit. Totuși, dat fiind că majoritatea termenilor standardizați sunt autohtoni, se poate presupune că această tendință a contribuit, în perioada respectivă, la menținerea diferenței dintre lungimea termenilor străini și autohtoni în favoarea celor din urmă.

Trebuie menționat că reducerea treptată a lungimii termenilor estonieni, în măsura în care poate fi observată, nu se explică prin abreviere sau prin folosirea cuvintelor compuse abreviate. Concizia, cel puțin a termenilor principali, se obține prin folosirea mijloacelor structurale firești ale limbii, a căror identificare îi preocupă de mulți ani pe filologii estonieni interesați de terminologie.

⁸ Akulenko V. V. Revoluția științifico-tehnică și problema terminologiei internaționale. — În vol.: Revoluția științifico-tehnică și funcționarea limbilor lumii. Moscova, 1977, p. 81.

⁹ Matemaatika oskussõnastik. — Tallinn: Valgus, 1978. — 200 lk.

126

Metodele de evaluare prezentate mai sus nu par să epuizeze lista criteriilor posibile pentru analiza membrilor PSI. Pe scurt, despre capacitatea sistemică a aloformelor. Întrebarea este în ce fel diferiții membri ai PSI contribuie la izomorfismul („simetria”) seriilor conceptuale și lexicale sau i se opun. Limba estonă se caracterizează prin abundența unităților aglutinate și prin posibilitatea de a forma cuvinte — lanțuri alcătuite din mai multe rădăcini (chiar și până la 5—6). Datorită acestei particularități caracteristice a limbii, sunt posibile serii de cuvinte izomorfe cu sisteme sau succesiuni conceptuale. Această posibilitate se realizează diferit de la un caz la altul. Dacă, de pildă, aloforma näokolu este mai transparentă decât vistseraalkolu (ambele înseamnă „craniu facial”; näo— „facial”), atunci cea din urmă integrează mai bine denotatul său în sistemul unităților anatomice, deoarece ea însăși se integrează în sistemul termenilor cu componente determinative care indică poziția relativă sau direcția.

Uneori, aloformele de origine proprie induc un concept subordonat sau situat mai sus pe scara ierarhică. De exemplu, termenii kõrg-rõhkkond „anticiclon” și madalrõhkkond „ciclon”¹⁰ includ cuvântul derivat rõhkkond, care, deși nu are un echivalent străin, exprimă un concept a cărui existență este evidentă, cuprinzând conceptele de „ciclon” și „anticiclon”.

În sfârșit, să atragem atenția asupra faptului că nu toate perechile de termeni de origine proprie și străină sunt supuse metodei de analiză descrise de noi. O parte a PSI aparține categoriei termenilor cu un singur denotat și sensuri diferite. Membrii unor astfel de perechi sunt sinonime perfecte din punctul de vedere al semnificației denotative, în timp ce semnificațiile lor signitive (de sens) nu coincid. Dacă se recunoaște doar semnificația signitivă (cum se procedează adesea în lingvistica pură), aceștia nu sunt sinonime. Dacă se recunosc atât semnificația signitivă, cât și cea denotativă (ceea ce este firesc în terminologie), pot fi considerați un tip special de sinonime incomplete. Denotatul este privit, ca și cum, când dintr-un punct de vedere, când din altul. Un exemplu îl constituie primii componenți koht- și monoliit- din cuvintele compuse kohtbetoon și monoliitbetoon. Ambele cuvinte se traduc prin „beton monolitic”, însă varianta de origine proprie nu indică caracterul monolitic al produsului din beton, ci faptul că acesta este fabricat la fața locului. Cuvintele õpiaeg și õppeaeg (aeg „timp”) denumesc același „timp de studiu”, dar primul din perspectiva elevului, iar al doilea din perspectiva profesorilor și a organizării școlare. Decizia cu privire la necesitatea termenilor cu un singur denotat și sensuri diferite în cadrul lexicului specializat ține de sfera problemelor specifice domeniilor respective. În limba literară generală, aceștia contribuie la îmbogățirea limbii prin sinonime incomplete — mijloace de redare a diferitelor nuanțe de sens.

¹⁰ kõrg- „înalt”, rõhk „presiune”, -kond — sufix de colectivitate; madal- „scăzut”.

127