MOKSLO KALBOS KULTOROS IR TERMINOLOGIJOS PROBLEMOS

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXIV (1985)

TATIANA LEONIDOVNA KANDELaki

DESPRE TIPURILE FONDURILOR TERMINOLOGICE

În procesul de formare a terminologiilor în limbile naționale ale popoarelor URSS, fondul terminologic al limbii ruse.

Limba rusă este limba comunicării noastre interetnice. Ea servește, de asemenea, drept mijloc de desfășurare a relațiilor oficiale, de stat, diplomatice, științifice, culturale, comerciale și de altă natură cu alte țări.

Limba rusă este una dintre cele șase limbi oficiale ale Organizației Națiunilor Unite și reprezintă știința, literatura și arta sovietice în străinătate. Ea face parte din sistemele mondiale de comunicații (emisiuni radio și de televiziune, comunicații aviatice și spațiale).

Limba rusă dispune de sisteme conceptuale și, în consecință, terminologice, elaborate în profunzime, legate de studiul naturii și al societății, al științelor naturii, tehnice și sociale, precum și al literaturii și artei.

Sistemele terminologice rusești sunt consemnate în literatura științifică și didactică rusă, în terminografia rusă, în terminologii ordonate — culegeri de termeni recomandați și standarde de stat pentru termeni și definiții.

D. S. Lotte, fondatorul școlii terminologice sovietice, a postulat abordarea termenului de origine străină (împrumutat, supus ordonării sau pur și simplu utilizat) ca membru al unui anumit sistem terminologic.

El a extins ideile formulate de el despre caracterul sistemic al terminologiilor (atât în planul conținutului, cât și în cel al expresiei) asupra procesului de împrumut în cadrul creării și ordonării terminologiilor.

Procesul era considerat de el o interacțiune între două sisteme terminologice, primul dintre acestea fiind sistemul terminologic al limbii-sursă (al cărui membru este termenul împrumutat, cu o anumită „rețea” de sensuri și cu elementele terminologice care îi formează structura lexico-semantică), iar al doilea — sistemul terminologic al unei alte limbi, care primește și împrumută termenul.

În sistemul terminologic receptor, în jurul viitorului sens al termenului împrumutat, autorul conturează, ca să spunem așa, o „sferă” alcătuită din sensuri legate de acesta și din termeni deja existenți în limba respectivă (unul

64

al seriei de clasificare, al întregului și al părților sale și al altor tipuri de relații dintre obiectele denumite).

La evaluarea unui termen împrumutat, se iau în considerare:

1) structura lexico-semantică a termenilor legați de conceptul respectiv;

2) structura sinonimelor și a dubletelor corelate cu termenul respectiv;

3) gradul de „unicitate”–„pluralitate” al termenului sau al elementului terminologic respectiv în terminologia limbii care îl împrumută;

4) caracterul elementelor terminologice care alcătuiesc termenul („deja consacrate” sau „neconsacrate” în limbă) și unele altele.

Concepția lui D. S. Lotte este expusă pe larg în monografia sa „Probleme ale împrumutării și ordonării termenilor și elementelor terminologice de origine străină”, publicată în 1982 de editura „Nauka”.

În cele două sisteme terminologice aflate în interacțiune — cel rus și cel al limbilor popoarelor din URSS — cercetătorii contemporani au identificat ansambluri tematice și conceptuale de termeni care îndeplinesc diferite sarcini la scara țării.

La elaborarea și unificarea terminologiilor în limbile popoarelor din URSS, este necesar să se identifice în prealabil componența și volumul acestora, care determină abordarea diferită a unui grup sau a altuia de termeni.

În acest context, se pare că pot fi distinse trei fonduri terminologice:

A. Fondul comun ca volum tuturor popoarelor țării noastre, care include termeni ce reflectă sistemul socialist (modul de viață, economia și cultura comune tuturor popoarelor țării sovietice — acestea sunt concepte legate de apărare, transporturi, comunicații, presă, comerțul de stat, asistența medicală, învățământul public, artă, literatură și sport).

B. Fondul de termeni din știință, producție și agricultură industrializată — diferit ca volum pentru fiecare republică; componența sa depinde de domeniile concrete ale științei, ramurile industriei și formele de agricultură industrializată dezvoltate în fiecare republică în parte, precum și de nivelul dezvoltării lor.

C. Fondul care caracterizează specificul poporului respectiv — modul de viață național, tradițiile, ritualurile și obiceiurile, creația populară, formele populare de sport etc.

În interacțiunea dintre cele două sisteme terminologice — cel rus și cel național — principiul diferențelor minime dintre terminologii se manifestă înainte de toate prin identitatea semantică a conținuturilor lor și prin adoptarea unei baze conceptuale comune tuturor sistemelor terminologice.

Limbile naționale ale popoarelor din URSS se deosebesc considerabil, în ceea ce privește exprimarea, prin tradițiile scrise, experiența istorică a dezvoltării lor ca limbi literare, particularitățile structural-tipologice, originea și amploarea funcțiilor sociale.

5 Užsak. Nr. 1007

65

Prin urmare, tradițiile de creare a termenilor sunt foarte diverse. Termenii aparținând fondului A și termenii fondului B au o tendință firească de apropiere și în planul expresiei.

Prin urmare, pe lângă utilizarea materialului lexical național, în toate terminologiile naționale pot fi prezente, în măsuri diferite: 1) împrumuturi din terminologiile ruse (inclusiv: termeni ruși formați din elemente greco-latine; împrumuturi ruse din limbile străine moderne, precum și termeni de origine rusească autohtonă — cu diferite grade de remodelare); 2) calcuri după termeni ruși; 3) traduceri descriptive ale termenilor ruși.

Sistemele terminologice pentru știință, producție și agricultură industrializată, după cum se știe, sunt elaborate pentru domeniile caracteristice republicii respective. Totuși, în prezent, practica activității cotidiene arată că funcțiile sociale ale limbilor naționale ale popoarelor din URSS necesită deja un fond mai mare, suplimentar de termeni pentru cele mai diverse ramuri ale cunoașterii, care depășește limitele domeniilor cunoașterii și ale tipurilor de producție aflate în curs de elaborare.

La reuniunea „Problemele elaborării și standardizării terminologiei în academiile de științe ale republicilor unionale” (Moscova, martie 1981), A. Ya. Blinken a abordat acest fenomen. Bazându-se pe date din limba letonă, ea a arătat că în literatura artistică, în presă, la radio și la televiziune se folosesc pe scară largă termeni letoni din ramurile de producție, care nu există în Letonia.

Astfel, pe lângă fondul B, care cuprinde sistemul de termeni din știință și producție, se adaugă termeni izolați.

În fața terminologilor din republicile unionale se află o nouă sarcină — elaborarea principiilor de introducere în limbile naționale nu numai a unor sisteme terminologice întregi (așa cum s-a procedat până acum), ci și a unor termeni izolați, care adesea nu au sprijin în terminologiile existente.

Singura cale corectă în acest caz este să se pornească de la ideea înaintată de D. S. Lotte privind interacțiunea a două sisteme terminologice.

66