această clasificare nu se bazează pe un singur criteriu (de pildă, toponimele de origine prusacă sau curoniană pot proveni, de asemenea, din hidronime, antroponime, nume de profesii sau din alte surse), dar oferă o imagine cuprinzătoare și sintetică a originii și formării numelor așezărilor din Lituania Mică.

În a doua subsecțiune a acestui capitol, „Schimbarea numelor locurilor”, sunt prezentate din perspectivă istorică germanizarea regiunii și, mai târziu, rusificarea ei, prin care limbile baltice au fost în cele din urmă alungate de pe acest teritoriu. Studiul se încheie cu un amplu rezumat (de 9 pagini) în limba germană și cu o listă a numelor satelor cu biserică, dintre care existau aici 210.

În încheierea recenziei cărții, trebuie spus că cercetătorii toponimelor vor găsi aici, pe lângă materiale autentice și valoroase, și aspecte criticabile — etimologii îndoielnice sau alte inexactități în analiza numelor; cu toate acestea, nimeni nu poate nega faptul că studiul lui V. Pėteraitis „Toponimele Lituaniei Mici și ale Tvankstei”, asemenea primei cărți a acestui autor, „Lituania Mică și Tvanksta”, atestă încă o dată substratul baltic al Lituaniei Mici și reprezintă o contribuție importantă la tezaurul studiilor de cultură baltică.

Marija Razmukaitė

ÎN MEMORIAM TERJE MATHIASSEN

(1938–1999)

O soartă tragică îi urmărește pe bultiștii scandinavi. Nu cu mult timp în urmă, groaznicele boli ale secolului nostru i-au răpus prea devreme pe norvegianul Helge Rinholm și pe islandezul Jörundur Hilmarsson. Și iată că din nou suntem în doliu: după o lungă suferință, cancerul l-a răpus definitiv, la 9 ianuarie 1999, și pe profesorul Universității din Oslo, Terje Mathiassen. Toți trei au fost nu doar buni prieteni, cercetători ai limbilor baltice și discipoli ai marelui baltist norvegian Christian S. Stang, ci și cei mai sinceri prieteni ai poporului nostru.

Mathiassen s-a născut la 12 aprilie 1938, la Oslo. În 1957 a absolvit liceul. La început a dorit să studieze limba latină și matematica. Însă, în zilele noastre, studiile acestor discipline sunt mai greu de îmbinat, iar Mathiassen a ales să studieze slavistica, germanistica și filologia norvegiană la Universitatea din Oslo. Pe lângă Chr. S. Stang, l-a avut aici printre profesorii săi și pe renumitul iranist norvegian Georg Morgenstierne. În 1962, Mathiassen și-a încheiat studiile universitare generale cu o diplomă de master. Interesul său ulterior pentru slavistică și, într-o anumită măsură, pentru baltistică a fost, se poate spune, determinat de NATO. În timpul serviciului militar, Mathiassen a avut ocazia să urmeze cursurile foarte bune de limba rusă organizate de NATO (le-a absolvit împreună cu viitorul ministru al apărării al Norvegiei). Printre alții, asemenea cursuri absolvise și H. Rinholm, menționat mai sus. În 1964, Mathiassen a petrecut cinci luni perfecționându-se la Leningrad. Răposatul își amintea că prima viză pentru Leningrad i-a fost eliberată de Vytautas Burkauskas, un angajat lituanian al ambasadei URSS în Norvegia. În 1965, Mathiassen devenise deja candidat în filologie. În perioada 1966–71, el a fost bursier al Universității din Oslo.

247

…diant. În 1970, pentru disertația „Studii asupra vocalismului lung din limbile slave și indo-europene”, i s-a acordat titlul de doctor în filosofie. Curând, disertația sa a fost publicată ca volum separat (Studien zum slavischen und indoeuropäischen Langvokalismus. Oslo, Bergen, Tromsø, 1974). Chr. S. Stang a fost oponentul oficial al disertației.

În 1971 a început activitatea pedagogică intensă a lui Mathiassen. La Universitatea din Oslo, a predat cursuri de rusă, slavonă bisericească, lituaniană și letonă, precum și o introducere în filologia baltică. A învățat limbile lituaniană și letonă nu numai teoretic, ci și practic. În 1982, la inițiativa sa, la Universitatea din Oslo a fost introdus un curs de lituaniană ca disciplină separată (anterior, lituaniana se preda neregulat, ca parte a studiilor indo-europene). În 1991, tot în mare măsură datorită eforturilor sale, la universitate au fost înființate lectorate de lituaniană și letonă. Aici au venit să predea filologi din Lituania și Letonia.

În 1978, Mathiassen a fost ales membru al Academiei Norvegiene de Științe. În 1985 i s-a acordat titlul de profesor. Din 1987 a fost membru al Comitetului Internațional al Slaviștilor. Între 1992 și 1994 a condus proiectul Universității din Oslo care sprijinea țările baltice. În 1996, Academia Letonă de Științe l-a ales membru de onoare străin.

Multe dintre cele mai importante publicații ale lui Mathiassen sunt legate de activitatea sa pedagogică. În primul rând, trebuie menționată gramatica sa amplă a limbii ruse (Russisk Grammatikk, Oslo, 1990; ed. a II-a, 1996) și gramaticile „gemene” ale limbilor lituaniană și letonă, denumite astfel cu justețe de lingvistul leton Janis Valdmanis (A Short Grammar of Lithuanian. Columbus, 1996¹; A Short Grammar of Latvian. Columbus, 1997²).

Împreună cu un alt lingvist norvegian, Siri Sverdrup Lunden, Mathiassen a editat „Dicționarul rus-norvegian” al lui Valerij Berkov, publicat la Moscova în 1987 (Русско-норвежский словарь. Russisk-norsk ordbok). Poate că în curând vom avea și o altă lucrare lexicografică, la care Mathiassen a contribuit, de asemenea, printr-o muncă asiduă considerabilă. Iată ce spune despre această lucrare una dintre coordonatoarele ei, profesoara Evalda Jakaitienė: „Din 1996, el a fost unul dintre coordonatorii proiectului noului Institut de Studii Est-Europene și de Orientalistică al Universității din Oslo, «Dicționar lituanian-norvegian / norvegian-lituanian». Mathiassen nu numai că s-a ocupat de chestiunile organizatorice ale grupului de proiect, ci a fost și un consilier excelent, deoarece avea un simț extraordinar pentru nuanțele și subtilitățile cuvintelor norvegiene, era nespus de harnic și revizuia același text de nenumărate ori, căutând echivalentul lituanian cât mai exact pentru cuvântul norvegian. Dicționarul nu este încă terminat, iar cei care îl elaborează vor simți mereu lipsa observațiilor competente ale colegului lor, a sfaturilor sale pătrunzătoare și a îndrumărilor sale binevoitoare”³.

¹ Sabaliauskas A., Valeika L. (Rec.). – Baltistica, 1997, 32 (1), 133–136.

² Rosinas A. (Rec.). – Baltistica, 1997, 32 (2), 256–258.

³ Jakaitienė E. Profesorius Terjė Matiasenas. – Gimtoji kalba, 1999, 2, 21–23.

248

Mathiassen a publicat în presa mai multor țări numeroase articole despre probleme de morfologie istorică, fonetică, sintaxă și lexic ale limbilor baltice și slave, precum și despre relațiile lingvistice.⁴

În 1981, la sesiunea Academiei Norvegiene de Științe, Mathiassen a susținut o comunicare despre limbile și cultura popoarelor baltice. Comunicarea a fost publicată în lucrările Academiei Norvegiene de Științe. A participat la numeroase conferințe științifice în Lituania, Letonia, Suedia, Ucraina, Polonia, Germania, Canada și Statele Unite ale Americii.

Mathiassen a vizitat Lituania de nenumărate ori. Când a venit în Lituania în toamna anului 1991, s-a bucurat că de data aceasta nu mai avea nevoie de viză. În 1994, a petrecut trei săptămâni în țara noastră împreună cu soția sa, Anna Maria Mathiassen, care era, de asemenea, foarte interesată de Lituania. I-a fost deosebit de dragă călătoria în istmul Curonian, în apropierea locurilor unde profesorul său, Christian S. Stang, și Jurgis Gerulis cercetaseră cândva dialectul pescarilor lituanieni, astăzi dispărut cu totul.

Autorul acestui articol își amintește cum, la 24 septembrie 1975, a mers împreună cu profesorul Zigmas Zinkevičius la aeroport pentru a-l întâmpina pe Mathiassen. Pe atunci, nimeni din Lituania nu-l cunoștea pe lingvistul norvegian. Ca să-i atragem atenția străinului, țineam în mâini cartea sa, recent publicată. Văzând cartea, unul dintre pasageri a zâmbit și s-a apropiat de noi. Atunci a început prietenia lui Mathiassen cu Lituania. Terje Mathiassen și-a evocat cu căldură acea întâlnire și prietenii care îl întâmpinaseră, în comunicarea sa de la cel de-al VIII-lea Congres Internațional al Băltiștilor, la Vilnius (9 octombrie 1997). Din păcate, această comunicare a fost și ultima întâlnire a lingvistului cu țara noastră și cu numeroșii săi prieteni de aici. Este greu să ne împăcăm cu gândul că acest om minunat, care a făcut atât de mult bine pentru Lituania, nu mai este printre noi.

Algirdas Sabaliauskas

⁴ Mathiassen T. Die Personalendungen im baltischen Verbum unter besonderer Berücksichtigung der 2. P. Sg. lit. – lett. *je und die indoeuropäische Grundlage. Versuch einer neuen Deutung. – Norsk Tidsskrift for Sprogvidenskap, 1975, 29, 199–205; О происхождении форм причастий на -ęs, -ę в литовском языке, -is в латышском языке. – Baltistica, 1976, 12 (1), 43–50; Сколько было в прабалтийском основных типов словесного ударения – два или три? – Baltistica, 1983, 19 (2), 108–113; A Discussion of the Notion ‘Sprachbund’ and its Application in the Eastern Baltic Area (Slavic, Baltic, and West Finnish). – International Journal of Slavic Linguistics and Poetics, 1985, 31–32, 273–281; An Unorthodox View of the 1. P. Sg. Subjunctive (Optative) in Lithuanian. – Baltistica, 1993, 28 (1), 5–8; Prepozicinis nagų valdomas kilmininkas baltų, Pabaltijo suomių ir skandinavų kalbose (istorinė apžvalga). – Baltistica, 1993, 28 (2), 21–26; Nochmals zum ie- Komplex im Ostbaltischen. – Linguistica Baltica, 1995, 4, 41–53; Some Aspects of the History of Lithuanian and Latvian Grammatical Terminology. – Baltistica V Priedas, 1998, 169–176, și altele.

249