LIETUVIŲ KALBOS GRAMATINĖ SANDARA LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

PROPOZIȚII NOMINATIVE

V. LABUTIS

§ 1. În lucrările de sintaxă a limbii lituaniene, despre propozițiile nominative s-a început să se vorbească abia în ultima vreme¹. Acum se impune necesitatea de a analiza mai pe larg structura, semnificațiile și întrebuințarea acestor propoziții specifice limbii lituaniene².

§ 2. Propozițiile nominative sunt propoziții monomembre alcătuite din nominativul unui substantiv sau al unui alt cuvânt folosit substantival (singur sau însoțit de un atribut), prin care se afirmă că un obiect sau un fenomen există, se anunță ori se comunică ceva despre el sau se face referire la el.

Propozițiile nominative se disting de celelalte propoziții prin trăsături specifice de expresie, conținut și funcție. Este util să examinăm aceste trăsături ceva mai pe larg.

1) Propozițiile nominative, ca și celelalte propoziții monomembre, au un singur constituent principal, care, în general, nu coincide nici cu subiectul, nici cu predicatul unei propoziții bimembre³.

¹ Termenul „propoziții nominative” nu s-a stabilizat încă definitiv în limba lituaniană; cf. J. Žiugžda și P. Gailiūnas, Lietuvių kalbos gramatika, II, Sintaksė (Bandomasis vadovėlis), Kaunas, 1964, p. 53, unde se vorbește despre „propoziții cu nominativ”, și J. Balkevičius, Dabartinės lietuvių kalbos sintaksė, Vilnius, 1963, p. 146 (unde există capitolul „Propoziții nominative”). În lucrările de sintaxă a limbii ruse, alături de termenul «номинативные предложения» apare și termenul «назывные предложения», cf. А. Н. Гвоздев, Современный русский язык, II, Москва, 1958, p. 80.

² Nici în lingvistica generală nu există un punct de vedere unitar, nici în ceea ce privește conceptul de propoziție nominativă, nici delimitarea acesteia față de propozițiile bimembre și echivalentele propoziționale. În special, este controversată problema funcțiilor sintactice ale cuvântului principal al propoziției nominative.

³ În prezent, constituentul principal al propoziției nominative nu este identificat nici cu subiectul, nici cu predicatul unei propoziții bimembre în numeroase lucrări de sintaxă a limbii ruse și a altor limbi; cf.: Грамматика русского языка, т. II, Синтаксис, ч. II, изд-во АН СССР, Москва, 1960, p. 55; Н. С. Валгина, Д. Е. Розенталь, М. И. Фомина, В. В. Цапукевич, Современный русский язык, изд. 2-е, Москва, 1964, p. 346; В. И. Борковский, П. С. Кузнецов, Историческая грамматика русского языка, Москва, 1965, p. 429; Б. П. Ардентов, Номинативные предложения в современном русском языке, «Ученые записки Кишиневского государственного университета», т. 60 (филологический), Кишинев, 1959, p. 76; В. П. Шутова, Семантические типы номинативных предложений в современном русском языке, «Ученые записки Саратовского государственного педагогического института», вып. 17, Саратов, 1955, p. 258—259; Mūsdienu latviešu literārās valodas gramatika, II, Sintakse, Rīgā, 1962, p. 479, 488, Daug kas ta vardi-

117

Toamnă. Și ce altceva ar putea urma, dacă vara verde a trecut. MontvR I 134. Seară. Soarele se află cam la o palmă deasupra pământului. SimonNTP 164.

Uneori, membrul principal al unei propoziții nominative amintește de subiectul unei propoziții bimembre (a) sau de un nume predicativ (b) (în această privință, cf. § 3 al acestui paragraf).

a) Trebuie să răspunzi repede și tare, ca să audă și surdul. Numele și prenumele fiecăruia. Chestiuni de familie. Adresa... SruogDM 50. O, codri, codri!.. ce plăcut e să-ți amintești... MairRR I 56.

b) — Andrius Varnelis? — întrebă redactorul. — Da, — răspunse vesel băiatul... VencIGD 278.

În primele propoziții (a), nominativele, deși au legătură cu predicatul propoziției învecinate, sunt rostite cu o intonație distinctă și încheiată; prin ele se urmărește, înainte de toate, numirea obiectului.

În celălalt caz (b), nominativul numește obiectul (persoana) și, totodată, se întreabă despre ceea ce se subînțelege din situație sau din context. Prin această din urmă trăsătură, acel nominativ se apropie de numele predicativ. Totuși, și aici are intonația întregii propoziții, nu pe cea a unei părți de propoziție izolate.

În ceea ce privește propoziția nominativă, cuvintele lui A. Șahmatov nu și-au pierdut relevanța: „membrul principal al unei propoziții unimembre poate fi comparat formal fie cu subiectul, fie cu predicatul, dar, desigur, nu trebuie uitat că un astfel de «predicat» evocă atât imaginea predicatului, cât și pe cea a subiectului, spre deosebire de predicatul unei propoziții bimembre”⁴. Așadar, membrul principal al propoziției nominative poate fi comparat cu subiectul sau cu predicatul doar în mod relativ⁵.

2) Membrul principal al propoziției nominative este substantivul sau un alt cuvânt folosit substantival (numeral, pronume) la cazul nominativ. Aceasta distinge aceste propoziții de propozițiile incomplete alcătuite din alte cazuri ale substantivului. (Într-un anumit context, orice caz al substantivului poate constitui o propoziție incompletă de sine stătătoare.)

3) Membrului principal al propoziției nominative îi este caracteristică funcția nominativă — prin el, un obiect sau un fenomen este desemnat, numit.

cazul nominativ a fost considerat predicat, cf., de exemplu, А. М. Пешковский, Русский синтаксис в научном освещении, изд. 7-ое, Москва, 1956, iar uneori este numit pur și simplu subiect, cf. А. Г. Руднев, Синтаксис современного русского языка, Москва, 1963, p. 44. În lucrările de sintaxă a limbii lituaniene, cuvântul principal al propoziției nominative este uneori considerat, de asemenea, subiect; vezi J. Žiugžda și P. Gailiūnas, op. cit., p. 53.

⁴ А. А. Шахматов, Синтаксис русского языка, изд. 2, Ленинград, Учпедгиз, 1941, p. 30.

⁵ Deși recunosc caracterul unimembru al propoziției nominative, unii lingviști consideră totuși că membrul ei principal este, în unele cazuri, subiect, iar în altele, predicat; vezi E. М. Галкина-Федорук, К. В. Горшкова, Н. М. Шанский, Современный русский язык, Синтаксис, Москва, 1958, p. 127. Funcția membrului principal al propoziției nominative este uneori diferențiată și în lucrările de sintaxă a limbii lituaniene, cf. J. Balkevičius, op. cit., p. 148—149.

118

Propoziția nu are această funcție atunci când nominativul substantivului care o alcătuiește este legat de părțile corespunzătoare ale propoziției precedente printr-o relație explicită de subiect sau de nume predicativ (cf. § 1 din această secțiune).

Și cine vă va da acel pământ? Domnul? Și pentru ce v-ar da domnul pământ? Myk-PutS I 43. Tu ești cu totul altceva. Tu — ești domn. Un om mare. VaičiūnD 39. Iar atunci era noapte. O noapte întunecată și rece de iarnă. SimonOBT 7.

Acestea sunt propoziții eliptice de un anumit fel. Ele se deosebesc de propozițiile nominative și prin intonație.

4) Membrul principal al propoziției nominative poate avea determinări. Totuși, în aceste propoziții este întotdeauna important să se accentueze însăși existența obiectului sau a fenomenului, nu să se evidențieze o însușire a acestuia. Propozițiile cu structură similară, în care sunt subliniate însușirile obiectului, nu sunt nominative, ci bimembre, deoarece cuvântul care exprimă însușirea are funcția de predicat, iar nominativul substantivului — de subiect.

Propoziții nominative:

Gustări alese și ușoare, dulciuri, lichioruri, cafea tare și neagră. La început, Irena se delecta numai cu gustările... VaižgRR II 93. După-amiază târzie. Vântul biciuiește peticele de nori, printre care soarele privește tot mai cald. AvyžŽLŽ 59.

Propoziții bimembre:

O zi nebunească! Marta Kareivienė nu-i putea spune altfel. VenclGD 28. — Copaci noi, tăietori noi,— spuse Antanas Cinokas. ŽemR II 70.

Uneori, determinarea care extinde o propoziție nominativă poate avea nuanța unui circumstanțial sau a unui complement (a), însă aici nu pot apărea cuvinte clare din grupul predicatului (complemente sau circumstanțiale), deoarece acestea ar estompa funcția nominativă a propoziției (b).

a) Parcul. Râul. Flori în pajiște. Vremurile studenției... Vinul, bărbatul, prietenii lui tulburau echilibrul Adelei. TilvR II 112. Aici, în acest caiet, este adunată întreaga lui măreție. Câteva rânduri tipărite despre reușita semănatului. Aceasta este prima picătură căzută în cupa trufiei, care pe atunci era încă goală. Corespondența despre porumb. Aceasta este a doua picătură, pe care a înghițit-o atunci cu plăcere... AvyžŽLŽ 226.

b) În dumbravă e liniște deplină. Din când în când, câte o veveriță speriată, sărind în desiș, face să foșnească crenguțele. ŽemR II 323. E aproape amiază, soarele se îndreaptă spre sud. KrèvAP 72. — Iată o scrisoare pentru tine,— spuse pădurarul-șef. ŽemR II 334.

Propozițiile de mai sus (b) nu sunt nominative, deși le amintesc întrucâtva.

5) Funcția nominativă a propoziției nu impune precizarea explicită a timpului obiectului sau fenomenului numit; conținutul unei asemenea propoziții este însă de obicei legat de prezent, iar dacă aici sunt numite obiecte (fenomene) din trecut sau din viitor, vorbitorul le percepe ca și cum ar exista în prezent.

119

Seară. Natura se liniștește tot mai mult. Turma gâfâie. TPrg III 123. În capitală — asta înseamnă în capitală! Și acolo voi găsi distracții frumoase pentru mine. Teatru, cărți, concerte, societăți! VaičiūnD 230. Petras, după ce împături hârtia, se gândi... Bere, prăjituri, rachiu... Am cumpărat, toți banii au fost cheltuiți. ŽemR I 181.

Așadar, propozițiile nominative trebuie distinse în funcție de ansamblul structurii, conținutului și funcțiilor lor. Dacă s-ar lua în considerare numai forma lor (cazul nominativ), adesea n-ar fi posibil să se găsească nicio limită între propozițiile nominative și cele incomplete, care pot fi alcătuite, de asemenea, numai dintr-un substantiv la nominativ⁶.

Dacă o propoziție este nominativă sau nu se poate evidenția adesea numai dintr-un context mai larg ori dintr-o situație, din ritmul vorbirii și din intonația propozițiilor (cf. § 8).

§ 3. Din punctul de vedere al structurii, se disting propoziții nominative neextinse și extinse.

Propoziția nominativă neextinsă are numai un membru principal, singur sau însoțit de anumite cuvinte dependente (vezi § 4). Se consideră extinsă o propoziție nominativă al cărei membru principal are unul sau mai multe atribute (vezi § 5).

Propoziții nominative neextinse

§ 4. Membrul principal al propoziției nominative neextinse este, cel mai adesea, un substantiv și numai rareori un numeral sau un pronume folosit substantival. Uneori, de membrul principal al propoziției nominative se alătură anumite particule, conjuncții sau interjecții. În plus, într-o propoziție nominativă pot apărea și cuvinte care nu sunt legate de membrul ei principal — un vocativ, cuvinte incidente.

Primăvară fragedă. Pretutindeni e frumos și liniște. ŽemR I 131. Jaunmiestas! Aleargă mai repede! Vai, ce frumos e! CvR II 24. Iar o zi. Dimineață aurie. Capul lui Petras s-a rostogolit. TilvR II 169. Dar străinul nu stătea, ci alerga mereu înaintea trăsurii și, întorcându-se, arăta drumul. Iată și coliba. VienR I 336. Lacul Aure. În el broaștele orăcăie cântece aparte. SimonAŠL 91. Un gust neplăcut în gură, urechile țiuie. Oboseală. Sau poate boală? AvyŽLŽL 104. Aruncă o privire pe fereastră — ia te uită, un incendiu. LKŽ III 281. Iată un izvor! Ei, vă strânge ca într-un clește, micuților? BalčAP 271. Sau unghiile... Nu-s cine știe ce unghiile lui! Nici ale mele nu-s mai prejos. KrėvP 251. Ah, arta, arta! Blestemată să fie, dacă nu pleacă de aici, din robie! SruogR III 13. Vântul, vai, vântul! Vânt și iar vânt! SNėrP1 52. Un om ager, privind dintr-o parte, putea observa multe și deosebiri între Rimas și Nerimas... În primul rând, înfățișarea. VaižgRR II 11. Mătușica, desigur, slujnica... Unde ți-ai pus în minte să pleci, nu te mai oprește nimeni. ŽemR I 118.

⁶Am putea distinge propozițiile nominative numai după cazul nominativ, cel mult atunci când, alături de ele, s-ar distinge în aceeași manieră propoziții exprimate prin genitiv, acuzativ și alte cazuri; cf. Mūsdienu latviešu literārās valodas gramatika, II, p. 485.

120

Gândește-te, să obții un bărbat atât de bogat! Trei mii!

SimonNTP 351. — Cinci, zece, cincisprezece, douăzeci... citea bancnotele sute cu sutele, legate în pachete LzPR VII 64.

Iată-ne, noi, slujitorii dumneavoastră! Ce poruncește bunăvoința dumneavoastră? DonM 16.

O propoziție nominativă în care lângă termenul principal se află o particulă este adesea apropiată de o propoziție bimembră, deoarece particula (de exemplu, din nou, deja, aure...) exprimă o nuanță circumstanțială a fenomenului sau o altă nuanță logică, modală ori emoțională, care slăbește funcția nominativă a propoziției. Când particula este accentuată în mod deosebit în propoziție, aceasta nu trebuie considerată nominativă.

Acesta, ieșind îndată de sub ienupăr, spune: — Iată păstorul! DaukŽP 47. Iată pâinea, ia-o! Užv. (Accentul logic al propoziției cade pe štai, antai).

Din exemplele prezentate mai sus se vede că termenul principal al propoziției nominative poate fi repetat. Există propoziții nominative neextinse care au mai mulți termeni principali omogeni.

Lună, desișuri, coline. SruogDM 17. Gard, portiță, prag, tindă... Mai șovăie puțin — să meargă sau să nu meargă? TilvR II 219. I s-a întâmplat să meargă la Vilnius pentru treburile băncii. Vânt, lapoviță. N-ai scoate nici câinele afară. VaižgRR II 66.

Propoziții nominative extinse

§ 5. Termenul principal al propoziției nominative poate avea un cuvânt autonom dependent de el — un atribut acordat sau neacordat (ori ambele împreună). Atributul acordat este cel mai adesea exprimat printr-un adjectiv, dar poate fi exprimat și printr-un participiu, un pronume, un numeral sau un substantiv (apoziție).

Noapte neagră. Cerul s-a învăluit în ceață deasă. ŽemR I 102. Pe drum, Zosikė se bucură de mersul atât de rapid, părând că zboară drept spre cer. Mereu, impresii noi, oameni noi, tot felul de vorbe, cele mai multe de neînțeles pentru ea. ŽemR II 17. Tocmai treieratul. Ar trebui să treacă pe la brigăzi. AvyžŽLŽ 199. Rândurile ziarului vorbesc. 1944. În aceste zile își va începe activitatea fabrica textilă „Nemunas” din Sodeliai. T 1964 208. O lovitură neașteptată. Greu. Agitația și durerea părinților sunt de înțeles. T 1964 177. Ah, bieții păstorași! Pentru ei nu există nici ploaie, nici senin... ŽemR I 106—107.

Atributul neacordat al cuvântului principal al propoziției nominative poate fi exprimat prin: a) cazul genitiv, b) alte cazuri și c) construcții prepoziționale.

a) Sfârșitul lui martie. Peste noapte a înghețat frumos. SruogDM 121. Coșurile fabricilor! Odinioară mi se înfățișau ca niște stafii. MiežŽ 95. Țara părinților... gândul multor lituanieni, despărțiți de ea, se îndreaptă spre ea. T 1964 184.

b) Toamnă la Paris. Umezeală. Bulevardele sunt luminate. SNėnP₁ 177. Fortul al nouălea din Kaunas. În muzeul său, printre multe altele, aici

121

din fotografiile luptătorilor întemnițați, dintr-una dintre ele ne privesc ochii curajoși și deschiși, pe o față de muncitor. T 1964 208.

c) În curând, Jonas negocia cu acel om. O plângere la tribunal. Jonas nu scria fără o rublă, iar omul oferea jumătate de rublă. ŽemR II 301. Piața de lângă vechea cetate prusacă. Undeva, în depărtare, se aude bubuitul tunurilor. Intră Mantas. GrušHM 9. Un foșnet suspect. Respirația accelerată a doi bărbați. Un pufnit furios printre dinți. SruogDM 43.

Propoziția nominativă este adesea extinsă atât cu un atribut acordat, cât și cu unul neacordat.

O noapte surdă de toamnă. CvR₁ I 39. O amiază fierbinte de vară. A trecut. Am luat arcul și mă îndrept spre crâng. MašlAMB 202. Sfinx rece de granit! Să-l vezi o dată și să-l iubești până dimineața, fără să rostești niciun cuvânt. SNėrP 82. O zi liniștită și senină, la sfârșitul luptelor. Zăpada care acoperă câmpurile e înnegrită, fleșcăită și, poate, ultima. CvR₁ I 352.

Merită menționate separat propozițiile nominative extinse, alcătuite dintr-un numeral cardinal și un substantiv la genitiv.

— Treizeci de ani... șopti Janulis... VienR I 140. Treci pe la mine într-o zi. Azi-dimineață mi-am ridicat prima. O sută cincizeci de kilograme de grâu, cât aurul AvyžLŽ 166.

Atributele care extind o propoziție nominativă pot avea, la rândul lor, cuvinte autonome atașate, cu rol de precizare, comparație sau altă natură. Se formează astfel propoziții nominative extinse destul de complexe.

Exact ora 16. Cel mai important este să descărcăm la timp. T 1964 208. În fiecare zi am soarele și cântecele dorului, în fiecare zi îți culeg flori sălbatice. Cerul și tinerețea, o mare care respiră. Numai pe tine, numai pe tine nu te găsesc acolo. SNėrP 40. Schița lui Gailiūnas se numea „Semănatul”. Un câmp întins, proaspăt arat, și un semănător patriarhal care pășește pe întreaga pânză de doi metri. Soarele, cerul senin și acoperișurile roșii ale fermelor, în depărtare. MarcinkPKJ 31.

Atributul care extinde propoziția nominativă stă de obicei înaintea elementului principal și numai rareori după acesta.

Molizi seculari, ciopliți din piatră neagră. Iar prin întunericul copacilor străpunge un vlăstar de mesteacăn, alb. Trš. Și prin fața ochilor trece o imagine dintr-un trecut nu chiar atât de îndepărtat: iată o căsuță, clădită din lut și acoperită cu paie. SimonAŠL 10.

Cuvântul care exprimă o însușire sau o stare și care urmează după un substantiv la nominativ îndeplinește mult mai des funcția numelui predicativ, iar propoziția în ansamblu este bipartită, nu nominativă. De altfel, după cum s-a menționat (cf. § 1), când se pune accentul pe cuvântul care exprimă o însușire sau o stare, propoziția este uneori bipartită, nu nominativă, și atunci când acel cuvânt precedă substantivul la nominativ.

122

Dimineața e minunată. A răsărit o zi frumoasă și caldă. ŽemR II 328. Zilele de toamnă sunt scurte, dar și neplăcute. Cerul e înnorat, plouă aproape fără încetare. MašIAMB 187. Cămașă groasă, dar a mea. PP 131.

Astfel, deși propoziția nominativă extinsă are anumite tendințe specifice în privința ordinii cuvintelor, nu se poate stabili doar pe baza ordinii cuvintelor când o propoziție este nominativă.

§ 6. Propozițiile nominative pot fi nu numai unități sintactice separate și autonome, ci și componente ale unor propoziții complexe.

În fraza subordonată, propoziția nominativă este folosită destul de rar atât ca propoziție principală, cât și ca propoziție subordonată. Ceva mai frecvent, propoziția nominativă apare doar ca propoziție principală, având o propoziție subordonată atașată prin cuvântul kuris.

Imaginile zilelor apropiate îmi revin în amintire. Oamenii, chipurile lor zărite doar în treacăt, casele orașelor, cu ochii stinși, dar încă privind, se uită spre noaptea anului patruzeci și unu și așteaptă atacul, iar praful drumurilor Smolenskului, pe care mii de oameni îl purtau pe gene... CvR I 394. Până și soarele se întristează, privind de sus, din nesfârșita boltă cerească: miriști și iar miriști, care devin în fiecare zi tot mai cenușii și mai negre. SimonaASL 178.

Ba vânturatul, ba greblatul — să găsești opinci în pâine! PP 425. Dacă va fi răscoală, îl vom pune și pe Skrodskis să țopăie... Myk-PutS I 116. Dacă e arșița dogoritoare a verii — roiuri de țânțari. LKŽ V 82.

Mult mai des, propoziția nominativă se leagă de o altă propoziție prin conjuncțiile coordonatoare ir, o, bet, tačiau sau numai prin intonație și sens — fără conjuncții.

O ușă, alta: coridorul, curtea, ușa — și iată-mă deja în împărăția subpământeană. SruogDM 29. Pământul de acolo e, ce-i drept, ceva mai slab, dar în schimb e mai mult. În plus, pășuni, pădure, iar dacă se înțeleg bine cu stăpânul, vor primi și combustibil, și fân de cosit... Myk-PutS I 524.

Răcoare, foile foșnesc, păsărelele ciripesc — ce ți-ai mai putea dori, ce ți-ai mai putea dori!.. GriCLG 153. Trebuie să privim cu atenție locul acela. O piatră... de cealaltă parte, o movilă... între ele, o adâncitură. AvyžŽLŽ 315. Acum e atât de frumos la noi: soare, totul a înverzit. VaičiūnD 246. Cu acest gând, mi-a fulgerat prin minte: tatăl. Trebuie să vorbesc cu tata. MarcinkPKJ 14.

În aceste propoziții fără conjuncții, între propoziția nominativă care constituie un component al frazei și celălalt component se face de obicei o pauză emfatică, iar intonația se schimbă; prin urmare, nominativul substantivului nu este aici un simplu subiect (sau nume predicativ) al propoziției învecinate, ci un nou centru predicativ — termenul principal al propoziției nominative. Ca sens, propozițiile nominative care constituie componente ale unei fraze nu se deosebesc de cele autonome, astfel că sensurile lor pot fi discutate împreună.

123

Clasificarea propozițiilor nominative după funcții și natura conținutului

§ 7. În toate propozițiile nominative este numit un obiect sau un fenomen, însă funcțiile acestor propoziții, rolul lor în limbă nu sunt cu totul identice: prin unele dintre ele se constată obiectul sau fenomenul ca fiind prezent acum (sau cel puțin imaginat, amintit ca fiind prezent acum), prin altele se comunică apariția, ivirea unui obiect sau fenomen, se face referire la acesta, este prezentat, iar prin altele — obiectul sau fenomenul nu doar este constatat, ci se exprimă totodată și evaluarea sa emoțională. Funcția propoziției nominative, rolul ei în limbă îi determină intonația și, totodată, natura conținutului. Toate acestea se desprind din stilul vorbirii, din situație și din context.

În funcție de funcțiile și rolul lor în limbă, se pot distinge trei grupuri de propoziții nominative: 1) existențiale, sau constatative ale unui obiect ori fenomen, 2) cu funcție comunicativă accentuată și 3) emoționale, sau evaluative. Desigur, nu există limite stricte între aceste grupuri. În plus, în fiecare grup se găsesc propoziții cu un conținut destul de variat.

Toate propozițiile nominative pot fi rostite cu intonație enunțiativă, interogativă sau exclamativă, însă propozițiilor dintr-un grup semantic-funcțional le este mai caracteristică o anumită nuanță modală și emoțională, iar celor din alt grup — alta; de exemplu, așa-numitele propoziții nominative evaluative sunt aproape întotdeauna exclamative (vezi § 16).

1. Propoziții existențiale, sau constatative ale existenței unui obiect ori fenomen

§ 8. Cele mai obișnuite și mai evidente sunt propozițiile existențiale, sau constatative ale unui obiect ori fenomen. Ele sunt folosite în descrieri sau narațiuni pentru a reda o imagine ori o situație statică și condensată. Propozițiile nominative de acest tip se caracterizează cel mai adesea printr-o intonație enunțiativă calmă, cu pauze pronunțate care le delimitează de context. Propozițiile existențiale pot fi și exclamative, iar uneori și interogative.

În funcție de natura conținutului, se pot distinge trei grupuri de propoziții nominative existențiale: a) constatative ale fenomenelor naturii, b) constatative ale obiectelor și c) care redau imagini și amintiri.

a) Prin propozițiile constatative ale fenomenelor naturii se exprimă cel mai adesea situația generală, împrejurările (în special timpul).

Toamnă. Stăm pe meterezul cetății și privim în zare, spre întinderile albastre ale mării. BalčAP 119. Noapte adâncă, iar eu tot tânjesc, te aștept. SNėrP1 105. Ora opt seara. Mașina a fluierat — munca zilei s-a încheiat. PaukštK 197. Secerișul. O arșiță înspăimântătoare îi chinuie pe oameni și pe animale. SimonASL 29. Întinsul cer al primăverii! Câmpiile râd în flori! Și zburăm prin fereastra lumii — copiii vârtejurilor libere! SNėrP1 58. Dezgheț. Zăpada s-a așternut până la jumătate de picior, albă și moale. MašiAMB 168. Înghesuie cabina și o duce prin curte. Zarvă, veselie, iar Kampaitis zâmbește și fluieră. DovPK 202.

124

Enunțurile care descriu împrejurările sau situația constituie, de regulă, un fel de introducere la relatarea care urmează și, prin urmare, sunt folosite de obicei la începutul acesteia. Numai rareori asemenea enunțuri sunt inserate între alte enunțuri sau rostite ca o concluzie, o sinteză a celor discutate anterior.

A trecut toamna aceea. Iarna. Și deja o altă primăvară. CvR1 II 317. Te duci nestingherit în cetatea dușmanilor și te întorci iar. Vreme de război. Cetatea este încercuită. Ne anunți că în cetate se află comandantul, dar comandantul este liber. GrūšHM 71. Apoi, deodată, a început să râdă cu sora ei: dimineața, încă fiind acasă, cântase cocoșul, iar noi doi ne temuserăm de morți! BiIR I 172. Un nou vârtej de vânt şuieră, apa picură din copaci. Și din nou liniște, liniștea surdă, neliniștită a pădurii. BaltPV I 85. Din grădină și parc se aud, odată cu adierile vântului, fluierături, foșnete și urlete ciudate. O noapte neliniștitoare. Myk-PutS I 149.

b) În enunțurile nominative constatatoare de obiecte, rareori este menționat numele unui singur obiect; cel mai adesea, într-un asemenea enunț sunt enumerate mai multe obiecte, ori enunțurile care constată obiecte distincte alcătuiesc un șir întreg de enunțuri nominative. Astfel de enunțuri nominative sunt deosebit de caracteristice indicațiilor scenice din operele dramatice, deși sunt folosite și în descrieri obișnuite. De asemenea, ele apar cel mai adesea la începutul contextului sau al situației, dar, la nevoie, pot fi inserate în mijlocul contextului ori rostite la sfârșitul frazei ca o anumită explicație, ca rezultat sau caracterizare a ceva.

Un sat între Joniškis și Žagarė. Gospodăria lui Paugos, departe de stradă. SruogAD 51. Clasa. Dimineața. Elevii se adună. BinkA 51. Clopoțelul. Prânzul. Acum, repede la secție — să hrănim copiii. SimonNTP 24. Un mal frumos. Pante. Venta. Privighetori. Nagâți. Și soare, soare! TPrg II 112. Mikas călărește încet, numai însoțit de stăpân. Dincolo de povârnișuri își dă drumul și mâinilor, și picioarelor. În galop. Praf. Trece în goană un sat întreg, cu femei, vite și așa mai departe. CvR1 I 105. Telefonul țârâie. Un răspuns scurt și precis, o notă de câteva cuvinte, un buton rotit cu o mână pricepută, cu un scârțâit... Toate acestea arată că agregatul este preluat de oameni nu începători, ci energeticieni cu experiență... T 1964 212. Mai târziu, ușa a scârțâit din nou. Pași. CvR1 I 119. Plec temporar. Treburi. GricLG 224. În clipa aceea, bomba lovește podul. O explozie asurzitoare. DovPK 259. Am văzut, ce-i drept, doar Vilniusul și drumul până la Kaunas. Câmpuri verzi, pâraie, păduri încă și mai verzi decât câmpurile și dealuri mici... VencIGD 246.

Enunțurile nominative de acest tip sunt folosite nu numai pentru a descrie imagini sau situații statice, ci și pentru a constata un obiect apărut sau recunoscut pe neașteptate.

Se îndrepta spre drum, dar observă pe neașteptate un cablu întins peste râu. Bacul... AvyžŽLŽ 76. Alyzas privea năuc la banii aceștia, de parcă nu și-ar fi crezut ochilor. Și deodată scuipă. — Fleacuri nemțești. BaltPV I 245. — Chiar așa, unchiule! — strigă el, uimit și bucuros

125

Petras. Myk-PutS I 55. Și ce bucurie am simțit când, deodată, am zărit în amurg o poiană luminată în pădure. O poiană! O poiană! BaltPV I 86. Oaspeți din Soka(i)čiai!.. și atât de pe neașteptate!.. MairRR II 26. A privit cu un ochi prin crăpătură — și iată, un vițel! CvR I 125. Uite aici, aleea, construcțiile, peluzele. LzPR VII 236. Un glas cunoscut răsună în spatele lui Mastaitis. Mastaitis se întoarce. Călăreți! Gud-GuzB I 265.

Astfel de enunțuri nominative nu au o funcție comunicativă clară: vorbitorul enunță faptul exprimat în ele ca și cum și-ar vorbi sieși. Având intonație exclamativă, ele exprimă de obicei și uimirea în fața unui obiect recunoscut pe neașteptate sau alte nuanțe emoționale (cf. § 10). Rostite cu intonație interogativă, astfel de enunțuri nominative indică cel mai adesea îndoială, o afirmație nesigură că acesta este obiectul sau fenomenul respectiv, și nu altul.

— Lagăr de concentrare?! — așa am rămas aplecați de uimire. SruogDM 47. Superstiție? Fie să fie superstiție, fie. SimonVK II 109. Sunetele limbii materne mi-au răsunat atât de neobișnuit în urechi și mi-au trezit un dor atât de mare, încât nici nu mi-am dat seama când, făcându-mi loc prin grupul de soldați, am întrebat ostașii și am apucat unul de cot: — Lituanieni? CvR III 256. O scrisoare? Pentru mine? BinkA 119.

Ca niște enunțuri nominative constatatoare de obiect, cu nuanță interogativă și de uimire, poate funcționa nominativul substantivului (pronumelui sau numeralului) din enunțul anterior, repetat.

...Uite, vezi, zboară firele zânelor. — Asta înseamnă vreme senină. Pânze de păianjen? De unde atâtea? KrevAP 143. (Marytė)... Dar unde-i mămica? (Jonukas) Mămica? A ieșit în grajd. BaltR II 22. — Uite că și argății cer de lucru. — Argății? Și unde să-i pun? VaižgRR II 119. — Te întorci curând acasă? — Eu?.. Nu chiar curând... VienR V 56.

Dacă am înțelege un asemenea enunț doar ca pe un subiect sau un nume predicativ din enunțul anterior, pur și simplu repetat, acesta ar fi, desigur, un enunț bimembru incomplet. Însă aceste repetări sunt replicile unui alt personaj, prin care este rostită denumirea obiectului menționat de vorbitorul anterior. Caracterul izolat al nominativului care constituie un enunț separat este indicat nu numai de pauze și intonație, ci și de faptul că același obiect (pânze de păianjen, argății, mămica...) este apoi reluat prin pronume (ele, îi, ea...). Contextul ar rămâne pe deplin inteligibil și dacă enunțul nominativ izolat ar fi omis.

Un alt caz este repetarea nominativelor rostite de același personaj, care corespund subiectului sau numelui predicativ din enunțul anterior (pentru a evidenția o însușire suplimentară sau în alt scop).

Odinioară, cu mult timp în urmă, trăiau zei în această pădure. Niște zei aparte. SruogDM 18. La capătul ogorului, chiar pe lângă brazdă, mă uit — zace un câine. Un câine mare, cafeniu. MašiAMB 42. Și atunci era noapte. O noapte întunecată și rece de iarnă! SimonOBT 7. Și eu merg spre soare. Eu? Noi? MiežŽ 112.

Aceste nominative sunt legate prin raporturi predicative clare de verbele din enunțurile anterioare și, prin urmare, formează enunțuri bimembre incomplete, nu enunțuri nominative.

126

c) Pe lângă cele care constată existența unui obiect sau a unui fenomen, există și propoziții nominative în care este exprimată denumirea unui obiect sau fenomen imaginat ori rememorat; aceasta este însă rostită ca și cum, în momentul vorbirii, obiectul sau fenomenul însuși s-ar afla în fața ochilor.

Propozițiile nominative care exprimă imagini sau amintiri se caracterizează adesea prin intonația unei propoziții întrerupte (în scris, aceasta este de regulă indicată prin puncte de suspensie).

Propoziția nominativă care denumește un obiect imaginat este adesea exclamativă.

Întorcându-se acasă, Kimža a auzit zgomot în casa lui; îi trecu prin minte — jucători de cărți. ŽemR III 251. Se încruntă și strânse din dinți. Skrodskis! — îl străfulgeră un gând înfiorător. Myk-PutS I 116. (Viktoras) (luând statueta din mâna ei). Un vultur! O pasăre frumoasă, minunată. VaičiūnD 296. Războiul! Oare acesta era același război despre care citise în cărți? AvyžŽLŽ 228. Mama... Acest nume este rostit în țara noastră cu dragoste și respect. Tsp. Petras auzise deja destule murmure împotriva boierilor și a stăpânirii. Iată-l pe doctorul Dimša. Dacă-l asculți, pumnii ți se strâng singuri. Iar preotul Mackevičius din Paberžė! Acela, atât în taină, printre oameni, cât și în public, de la amvon, toarnă de zor, încât te înspăimântă să-l asculți. Myk-PutS I 64.

Domas și-a amintit de zilele când era argat. Serile petrecute la șezători, secerișul, clăcile la treierat... AvyžŽLŽ 200. De îndată ce a început să se formeze divizia lituaniană, am plecat în armată. Luni lungi de instrucție, apoi frontul. Urme de foc și sânge, morminte în ținutul Oriolului și Kurskului. CvR III 269. Și alții au intervenit în ceartă, atacând mereu moșia și înșirându-și necazurile: — Și cât mai scot din tot felul de bunătăți! — Și transporturile!.. Pădurea!.. Călătoriile la orașe! Căruțele!.. — Și inul, lâna, untul, brânzeturile, nucile, fructele de pădure! Myk-PutS I 207—208. Și nu mai poți recunoaște: cât de repede s-au șters unele imagini. Unele s-au estompat, iar altele, nu se știe de ce, s-au conturat mai puternic. Moșia... Lovitura supraveghetorului peste față... Drumul alb se răsucește ca un șarpe. AvyžŽLŽ 130. Ah, tinerețea aceea! Cine ar fi putut s-o țină trează! MarcinkKP 49. Trei ani, trei ani... Žilaitienė izbucni în plâns. Pentru prima dată de la moartea soțului ei. BaltVRA 79.

2) Propoziții nominative cu funcție comunicativă accentuată

§ 9. Propozițiile nominative apropiate de cele existențiale nu constată atât că un obiect sau un fenomen există, cât comunică, anunță sau indică acel obiect ori fenomen. Acestea sunt propoziții cu funcție comunicativă accentuată: prin ele se urmărește să se atragă atenția celorlalți asupra unui lucru.

În funcție de natura conținutului, ele pot fi împărțite în: a) propoziții comunicative sau de semnalizare, b) propoziții indicatoare și c) propoziții care exprimă denumiri și titluri.

127

a) Propozițiile nominale enunțiative sunt adesea exclamative, dar pot fi și interogative.

— Ai auzit? Grevă! — spuse el, întredeschizând ușa spre camera fratelui. VienR V 99. — Vilnius, domnilor! Predați biletele! — strigară conductorii. VaižgRR II 81. Rândunelele l-au zărit pe tâlhar și s-au grăbit să-i avertizeze pe locuitorii insulei. Zburând în sus, spre uliu, au început să-i treacă fulgerător prin față, strigând: „Hoțul! Hoțul!” MašiAMB 112. — De ce strigi, copile, cocoțat în copac? — Un câine turbat! — spun. — Unde? — Uite, unchiule, zace lângă șanțul acela. MašiAMB 42. Prieteni! Niciun pas mai departe. Pericol! T 1964 177. Incendiu! Incendiu! Ard Varložiai! ŽemR III 362. Sau, dacă Adomėlis striga: — Hei, fetelor, ciubărul! — Acum, hai cu dansul veverițelor! Haideți! — atunci iarăși flăcăii și fetele se avântau în horă de parcă așteptaseră de mult acel cuvânt. Myk-PutS I 370.

Uneori, astfel de propoziții nominale sunt un fel de semnale sau îndemnuri (cf. Pericol! Toată lumea!). Pe de altă parte, ele pot fi apropiate și de propozițiile constatative despre obiecte (cf. § 8).

b) Propozițiile nominale demonstrative încep de obicei cu particule demonstrative iată, uite, iată și sunt adesea exclamative.

Iată douăzeci de bilețele ștampilate. Împarte câte unul fiecăruia. BinkA 65. Poftiți, tutun. ŽemR I 24. Ia te uită ce copac mare! — spuse vrăjitoarea, arătând spre copacul din apropiere. BalčAP 104. — Bărbați, uitați-vă, iată-i pe ai noștri, cei din Kaunas! — strigă cineva dintre noi. SruogDM 46. — Mămico, iat-o pe Kazelė a mea, iat-o pe femeia mea Domicė. ValR 254.

Aceste propoziții nominale sunt folosite cel mai adesea prepozitional — înaintea propozițiilor cu care sunt legate prin sens.

Uneori, obiectul sau fenomenul dintr-o propoziție nominativă introdusă de particula iată (uite, iată și...) nu este indicat clar, ci doar evidențiat și menționat separat.

Sau iată încă un exemplu. Cu patru ani în urmă a apărut romanul scriitorului eston R. Sirgė, „Pământul și poporul”... KorsLD 123. Iată-l, de pildă, pe Bernotas Ringelė. Câți oameni a înșelat de-a lungul vieții... KrėvŽ 17. Iată încă o victimă fără rost! Și ce victimă! GrušHM 48.

Propozițiile prin care este prezentat ceva (făcându-se cunoștință cu acel lucru) sunt foarte apropiate de propozițiile nominative demonstrative.

Vă rog să faceți cunoștință... Soția mea, oaspeții, vecinii... GričLG 228. Apoi, înclinând capul spre cel așezat la masă, spuse: — Antanas Lukašiūnas, un bărbat de seamă din districtul Zarasai. Myk-PutS I 120. Nimeni nu i-a răspuns, atunci s-a apropiat de mine și s-a prezentat: — Zenonas... M-am întors din armată în toamnă... MarcinkPKJ 120. Tânărul îi întinse lui Domas palma. — Să facem cunoștință. Caporalul de rezervă Ladyga. AvyžŽLŽ 217.

128

c) De propozițiile nominative enunțiative și indicatoare se alătură și denumirile instituțiilor, întreprinderilor, străzilor, orașelor etc., formulate nominativ, precum și titlurile secțiunilor de cărți, reviste, ziare etc.⁸.

Magazinul de fildeș. Vânzătorul vesel îmi oferă un suvenir din os, punându-l pe tejghea. MiežŽP 220. Tov. Vaišvila a povestit cu entuziasm despre viitorul fabricii, al cărei nume sună ciudat pentru mulți. Fabrica de păsări! T 1964 217. Stătea un stâlp frumos, vopsit în dungi roșii și verzi, cu o tăbliță pe care era scris, în lituaniană corectă: Sakalynė Vidmantai Daržininkai. TPrg II 31. Secția de articole culturale. Aici se bucură de mare căutare hârtia și produsele întreprinderii care poartă numele lui J. Janonis. T 1964 228. Petras zâmbi: „Anykščių šilelis”. Nu o dată citise singur, pentru sine și pentru Katrytė, această „povestioară”. Myk-PutS I 372. Trecând pe acolo, ne-am oprit în dreptul vitrinelor: comerț de stat, editură. MontvR I 209.

3. Propozițiile nominative emoționale sau evaluative

§ 10. Multe dintre propozițiile nominative menționate pot avea o nuanță emoțională, mai ales cele exclamative (cf. §§ 8; 9). Există însă propoziții nominative al căror scop este atât să constate un obiect sau un fenomen, cât și să exprime uimirea și admirația față de acesta.

Emoționalitatea propozițiilor nominative de acest tip, care adesea eclipsează însăși funcția nominativă, este determinată în principal de intonația exclamativă specială și de particulele de accentuare și emoționale (uite că...) sau de îmbinări de cuvinte cu sensuri apropiate (ce mai, iată și, dar și, ei bine, ce...), precum și de pronumele ce, cine, așa.

Înainte de războiul acela am fost în gubernia Harkov: — ce ogoare, ce întinderi! CvR₁ II 217. Asta-i lătrat de câini, ce lătrat!.. GricLG 139. Ce plânset, ce tânguire — e greu să nu te duci să asculți! Gs (LKŽ III 24). Dar și ce noroi!.. Să-l ia naiba... KrėvRg 233. Ei, ce public! Ei, ce public! VaičiūnD 307. Ce scroafă, ce porci! Lp. Ce femeie! MiežŽP 144. Ce păsări firave aveți! JabIRR I 487. S-au adunat aproape toți locuitorii și au înconjurat vulpea... Ia te uită ce blană roșcată! — Și ce coadă! — Și ce finețe! VaižgRR II 176.

Totuși, propozițiile menționate sunt nominative, deoarece prin ele se constată însăși existența obiectului sau a fenomenului, obiectul sau fenomenul fiind pur și simplu numit (deși se exprimă totodată și evaluarea sa emoțională). Să comparăm aici propozițiile pur evaluative, alcătuite din cuvinte cu sens evaluativ.

⁸Diverse propoziții-denumiri, la fel ca propozițiile de prezentare, enunțiative și cele care exprimă imagini, sunt adesea excluse din categoria propozițiilor nominative, deoarece se consideră că le lipsește semnificația constatativă a existenței; cf. Грамматика русского языка, т. II, ч. II, р. 68—69.

9. Lietuvių kalbos gramatinė sandara

129

De ce te-ai încăpățânat cu el acolo, fir-ar să fie? Măcar de-ar fi bărbat... Un bețiv, un vagabond, un escroc... te vei chinui ca o muscă prin zer. ŽemR II 309. Dildė, ce vremuri! Un maestru! BaltPV I 196. Un cerșetor între cerșetori... și, uite, vezi, e delegat. Gud-GuzKlt 47, Hoții! Broaștele râioase! Să crapi cu mierea și făina alea! VenclR III 157. — Un bărbat! — exclamă deodată râzând Poviliukas, în timp ce toți rămăseseră uimiți. BaltPV I 302.

În aceste enunțuri, nominativul substantivului nu are o semnificație nominativă directă, ci este legat prin raporturi predicative de ceea ce s-a spus anterior (sau este clar din situație). De altfel, acestea sunt enunțurile incomplete cel mai greu de deosebit de cele nominative⁹.

§ 11. Nominative nu sunt nici enunțurile interogative alcătuite din pronumele koks, kas, kas per și un alt nominativ. În acestea, cuvântul interogativ este un predicat nominal. (Cf. enunțurile exclamative nominative menționate mai sus, care încep cu aceleași cuvinte; vezi § 10.)

Ce vreme! LKŽ VI 300. Cine este el, acel scriitor de un talent uimitor? — începem să ne întrebăm. KorsLD 584.

§ 12. Cuvintele modale, formulele de salut, urările și altele asemenea pot avea forma enunțurilor nominative.

Roșiile acelea îmi ard ochii. Ce rușine. De parcă aș fi intrat cu forța în grădina altcuiva. AvyžŽLŽ 105. Era un sat — și satul nu mai este. Nu-i adevărat! Satul acesta există. MarcinkKP 5. Crede-mă, totuși. Mă voi descurca. Cuvânt de comunist! AvyžŽLŽ 75. (Jaskūnas) Bună, mătușă. (Daubienė) Bună, porumbițo, bună. VaičiūnD 13. Noapte bună! — fluierând, Jonelis porni călare. ŽemR I 156.

Acestor enunțuri le lipsește o funcție nominativă clară, de aceea sunt fie enunțuri incomplete, fie echivalente ale enunțurilor.

§ 13. Enunțurile nominative exprimă gândul foarte condensat și concis, de aceea folosirea lor depinde într-o măsură considerabilă de stilul vorbirii. Enunțurile nominative existențiale, evocatoare de imagini și amintiri sunt caracteristice mai ales narațiunii și descrierii din operele de proză, precum și indicațiilor scenice din operele dramatice; cele emoționale și demonstrative apar mai ales în dialoguri și în limbajul colocvial al poeziei. În limbajul publicistic și în cel al lucrărilor științifice sunt ceva mai frecvente doar enunțurile nominative care exprimă diverse denumiri și titluri, celelalte enunțuri nominative fiind destul de rare.

§ 14. Așadar, enunțurile nominative constituie o categorie specifică de enunțuri monomembre, reunite prin forma nominativului substantival, funcția nominativă și intonația distinctă, dar sunt departe de a fi omogene și nu se delimitează întotdeauna clar de enunțurile bimembre (mai ales cele incomplete) sau de echivalentele enunțurilor.

⁹Nu este de mirare că unii analizează exemple analoage din limba rusă drept nominative; cf. E. M. Галкина—Федорук, К. В. Горшкова, Н. М. Шанский, op. cit., p. 129, В. П. Шутова, op. cit., p. 265.

130

PROPOZIȚII NOMINATIVE

В. ЛАБУТИС

Rezumat

Principalele trăsături ale propozițiilor nominative sunt următoarele:

1) În propozițiile nominative, ca și în celelalte propoziții monomembre, există un singur termen principal, care, în general, nu coincide nici cu subiectul, nici cu predicatul unei propoziții bimembre, deși în unele cazuri poate semăna cu unul sau cu celălalt.

2) Exprimarea termenului principal al propoziției nominative prin substantiv la cazul nominativ (mai rar, prin numeral sau pronume) distinge aceste propoziții de propozițiile bimembre incomplete, exprimate adesea prin alte cazuri ale acelorași părți de vorbire.

3) Termenului principal al propoziției nominative îi este proprie funcția nominativă. Într-o propoziție care este, de asemenea, alcătuită dintr-un nominativ, dar este legată direct de subiectul sau predicatul altei propoziții, funcția nominativă trece în plan secundar, iar propoziția devine bimembră incompletă.

4) Pe lângă termenul principal al propoziției nominative pot apărea atribute, uneori chiar cu o nuanță circumstanțială sau completivă, dar aici este întotdeauna importantă denumirea obiectului sau a fenomenului însuși, nu însușirea sau starea acestuia. O circumstanțială sau un complement explicit indică slăbirea funcției nominative a propoziției și transformarea ei într-o propoziție bimembră.

5) Conținutul propoziției nominative este raportat la realitate. Chiar și faptele din trecut sau din viitor sunt afirmate în propoziția nominativă ca fiind reale.

Din punct de vedere structural, propozițiile nominative sunt fie neextinse, fie extinse. Cel mai adesea apar ca propoziții independente, dar pot fi și componente ale unor propoziții complexe.

În funcție de funcțiile și conținutul lor, propozițiile nominative pot fi: 1) existențiale, care afirmă existența unui obiect (fenomen), 2) cu funcție comunicativă accentuată și 3) emoțional-evaluative. În opinia noastră, primei grupe îi aparțin și propozițiile în care prin nominativ sunt denumite reprezentări sau amintiri. Sunt considerate propoziții nominative cu funcție comunicativă accentuată cele demonstrative și de anunț, precum și propozițiile care exprimă nominativ diferite denumiri (în sens propriu). În propoziția nominativă emoțional-evaluativă se exprimă simultan o evaluare și denumirea directă a aceluiași obiect, nu o evaluare a celor spuse anterior; cf. Na ir publika! Na ir publika! Vaičiūn D 307 (Ei, ce oameni! Ei, ce oameni!) și Kad bent būtų vyras... Girtuoklis, valkata, apgavikas... Žem R II 309 (Măcar de-ar fi bărbat... Bețiv, vagabond, escroc...) Ultima propoziție este incompletă.

Nu sunt nominative și sunt apropiate de acestea prin forma lor propozițiile care exprimă saluturi, urări și altele asemenea.

În propozițiile nominative, gândul este consemnat în mod condensat și laconic. Folosirea lor depinde în mare măsură de stilul vorbirii.

9^*

131