dar în vremurile copiilor copiilor noștri va ieși la iveală. Eu însumi pronunț și scriu (mai bine, fără să știu) „pjauti”, „spjauti”, „bjaurus”, „labjau”, dar „sunkiau”, „geriau”. Scriind „pjauti” etc., nu aș putea deosebi „pjauti” = schneiden, pautas ‘Ei’ și prus. veche peuse ‘Fichte’ (noi am scrie *piausė). Dar acestea sunt fleacuri! Dacă domnii Jablonskis și Būga ne vor spune „scrieți în mod unitar «pjauti», «geriau», «labjau»”, atunci vom scrie cu toții așa și ne vom bucura că am ajuns la o ortografie unitară. Cât timp voi doi nu veți îndrepta manualul, unii vor spune „noi pronunțăm «labjau», dar «geriau» și așa scriem”, iar alții: „De ce trebuie scris același diftong când «lab-jau», când «ger-iau»!” Nu se va mai termina!

Ați pomenit-o pe Žemaitė. Este o femeie ale cărei scrieri îmi plac foarte mult. Într-adevăr, noi, fiii Lituaniei Mici, avem în limbă multe germanisme, dar știm să deosebim ceea ce este pur de ceea ce nu este pur. Limba lui Žemaitė este cea mai frumoasă. Nu este artificială. Citind revista Šviet. darbas sau vreo altă scriere de astăzi, mă irită cuvintele, sintaxa etc. inventate recent fără niciun rost. Trebuie să recunosc că adesea nu înțeleg ce scriu acești bărbați: σκοτεινοί εἰσιν². Din scrierile lui Žemaitė și ale Dumneavoastră învăț să scriu cu adevărat în lituaniană, adică pur și „ungekünstelt”³, cum spune germanul. Scriind prefața mea la Mažvydas, scriu așa cum m-a învățat mama să vorbesc în lituaniană, așadar nu frumos, dar nici într-un mod deformat fără rost. Am scris intenționat neîngrijit; data viitoare voi scrie mai bine.

Sper că peste 8 zile voi putea să vă trimit „Mažvydas”. — Vara viitoare intenționez să caut la Vilnius și în alte locuri vechi scrieri lituaniene. Sunt încredințat: le voi găsi!

Vă doresc din toată inima sănătate

Al Dumneavoastră adorator

Jurgis Gerulis

Kronprinzstrasse 15.

¹ lipsă

² sunt întunecate

³ firesc, simplu

A. S.

DATE BIOGRAFICE DESPRE F. KURŠAITIS

1. Scrisoarea lui Mikelis, tatăl lui F. Kuršaitis, către J. Šneleris

În secția de manuscrise a Bibliotecii Academiei de Științe a Lituaniei (fondul Liudvikas Rėza, F 228—624) se păstrează scrisoarea lui Mikelis Kuršaitis (1780?—18...?), tatăl renumitului lingvist al Lituaniei Mici Frydrichas Kuršaitis (1806—1884) și învățător la școala din Lenkviečiai,

206

către preotul Johan Šneleris. Scrisoarea a fost redactată la 19 iunie 1839, în Lenkviečiai (Lengwethen, astăzi centrul comunei Lunino din raionul Neman), și trimisă prin confirmandul Liutkus la Gastos (Heinrichswalde, astăzi Slavsk). Seikviečiai, menționat de V. Biržiška (Aleksandrynas. Chicago, 1965. Vol. 3. P. 172), apare ca urmare a citirii greșite a locului de redactare a scrisorii.

Lenkviečiai se află la aproximativ 10 km sud de Ragainė, lângă biserică. Biserica a fost construită în anii 1732—1735, iar după stabilirea coloniștilor din Salzburg, în 1741 a fost înființată o parohie (Hubatsch W. Geschichte der evangelischen Kirche Ostpreußens, Göttingen, 1968. Bd. 2. S. 111). După cum arată L. Rėza (Kurtzgefaßten Nachrichten von allen seit 1775 an den evangelischen Kirchen in Ostpreußen angestellten Predigern... Königsberg, 1834. S. 151), Šneleris (Johann Schneller, născut în 1786) a fost hirotonit în 1824; a slujit mai întâi la Lenkviečiai, apoi la Gastos, unde, se pare, atribuțiile sale includeau și supravegherea școlilor parohiale.

Scrisoarea constă din adresă și trei pagini de text (format 34,5 cm × 20 cm), scrise cu cursiv gotic, într-un scris mărunt și destul de dezordonat. Hârtia scrisorii a fost puternic afectată de umezeală, iar cerneala s-a întins, astfel încât textul este pe alocuri greu de citit. Lingvistul berlinez F. Hintzė (Hinze) m-a ajutat să descifrez pasajele mai dificile, fapt pentru care îi mulțumesc.

Din conținutul scrisorii se poate deduce că preotul Šneleris vizitase de curând școala lui M. Kuršaitis, iar Kuršaitis sintetizează acum, din perspectiva sa, rezultatele vizitei și dorește să-și reamintească nevoile. În scrisoare, Kuršaitis își descrie situația materială precară, sănătatea tot mai șubredă și dificultățile de a preda. Scrisoarea arată și cât de puțin era dotată școala cu diverse materiale didactice. Astfel, Kuršaitis cere cu umilință ajutor pentru legarea unei Biblii lituaniene și solicită o hartă mai mare și mai practică.

Din biografia lingvistului Frydrichas Kuršaitis, fiul lui M. Kuršaitis, știm că acesta a început studiile la Universitatea din Königsberg destul de târziu: înainte de a studia, fusese ajutor în școala tatălui său și predase în școlile primare din împrejurimi. Chiar și după ce s-a înscris la universitate în 1836 (așadar, la vârsta de douăzeci și opt de ani), a trebuit „să-și întrerupă studiile pentru doi ani” (vezi Tumelis J. Fridricho Kuršaičio autobiografija // Žmonės ir kalba. V., 1977. P. 144). Scrisoarea lui M. Kuršaitis lămurește întrucâtva această perioadă din tinerețea lui Frydrichas. Fiul, student la Königsberg, a fost nevoit să-și întrerupă studiile: fusese bolnav aproximativ o jumătate de an, apoi, la sfatul medicului, plecase într-o călătorie. În plus, în acea perioadă, hoții îi prădaseră serios casa.

Scrisoarea este unul dintre primele documente scrise păstrate ale dinastiei Kuršaitis. Este importantă mai ales fiindcă reprezintă, cel mai probabil, singurul text epistolar al lui Mikelis Kuršaitis și oferă mărturii autentice despre realitățile școlii din Lituania Mică în prima jumătate a secolului al XIX-lea, păstrând informații directe despre profesorul Frydrichas Kuršaitis. Prin conținutul său, scrisoarea completează în mod fericit biografia celorlalți lingviști din familia Kuršaitis (vezi Kaunas D. Kelios pastabos kalbininkų Kuršaičių biografijai // Mūsų kalba. V., 1983. Nr. 1. P. 50—53).

Prezentăm traducerea scrisorii din germană în lituaniană.

207

[Adresas]

Excelenței Sale

Domnului pastor Șneler

Heinrichswalde

prin confirmandul* Liutkus

[p.1]

Lenkviečiai

19 iunie 1839

Excelența Voastră

Astăzi, din cauza grabei, am uitat să vă adresez cu cea mai mare umilință rugămintea

1. De mult este nevoie să fie legată Biblia școlară lituaniană, înainte să se rupă cu totul. Trebuie să o folosesc zilnic la predare, fiindcă numai pe aceasta o avem pentru citit, deoarece în școală nu există niciun dulap de cărți care să se poată încuia; iar acel Testament lituanian aparte și Istoria biblică au fost furate din școală. Binevoiți să-mi permiteți să leg Biblia pe cheltuiala fondurilor școlii.

2. La predarea scrierii, mai ales a caligrafiei, scrisul meu nu-mi place, iar mâna însăși, ca și ochii mei, a îmbătrânit; nu mai pot îmbunătăți nimic. Vă rog să-mi trimiteți cu cea mai mare umilință, pe cheltuiala școlii, tăblițe noi cu îndrumări de ortografie, cele vechi fiind uzate. De asemenea, predarea geografiei îmi este dificilă din cauza ochilor mei bătrâni, căci formatul foilor din atlase este prea mic pentru mine; de aceea doresc și eu

[p.2]

o hartă mare.

3. Întrucât am suferit toată iarna de dureri articulare, iar apoi m-am îmbolnăvit de icter chiar până la Rusalii, îmi sunt necesare eforturi foarte mari pentru a administra școala cum se cuvine. Acesta este principalul motiv pentru care m-am ridicat din pat; abia încep materiile de predare împreună cu elevii mei. De aceea vă rog cu cea mai mare smerenie să-mi acordați aici fonduri. Întrucât, în îndatoririle mele, nu am fost niciodată leneș și mi-am folosit cu râvnă cunoștințele și puterile modeste; în plus, deoarece veniturile mele mici nu-mi ajung pentru întreținere și pregătirea lecțiilor cere de asemenea mult timp, trebuie să renunț la sarcinile didactice. Vă rog cu cea mai mare umilință pe Excelența Voastră să interveniți pentru ca, pe lângă salariul meu mic, să primesc suplimentul care mi-a fost promis de multă vreme și pe care l-am așteptat până acum, căci trebuie să-mi ajut și copiii, care, având în vedere veniturile mele mici, mă costă destul de mult, iar și eu doresc să trăiesc.

4. De asemenea, doresc să vă povestesc Excelenței Voastre despre situația fiului meu, student la Königsberg. De o vreme, de aproximativ jumătate de an, a fost bolnăvicios; medicul l-a sfătuit

[p.3]

* În paranteze sunt scrise cuvintele prescurtate restabilite de traducător sau inserate pentru claritate.

208

pentru a călători puțin, a mers prin Elbing, Olanda Prusiei și în alte locuri, iar la întoarcerea din călătorie și-a găsit dulapul cu haine și patul goale, hainele, rufăria și lenjeria de pat furate.

5. Veți primi cărțile (Dumneavoastră) uitate la mine de la cel care aduce (scrisoarea).

Cu profund respect

rămân

al (Dumneavoastră) Excelenței

cel mai umil servitor

Kuršaitis

2. Scrisoarea lui O. Vitulskis către F. Kuršaitis

Informații despre anii tinereții lui F. Kuršaitis oferă și scrisoarea lui Otto Vitulskis (Otto Witulski) adresată viitorului lingvist. Aceasta este răspunsul lui Vitulskis către Kuršaitis, scris la 25 noiembrie 1830.

Se cunosc puține lucruri despre Vitulskis însuși. Era originar din Gumbinė și se mutase în Olanda Prusiei în 1794, cu 36 de ani înainte; era administratorul domeniului Kalthof (Adlig-Kalthof), din districtul Olandei Prusiei. Din scrisoare reiese că nu se germanizase („fiind un bătrân lituanian, îmi iubesc oamenii ținutului meu”). Se considera bătrân („Îmi veți ierta, mie, bătrânului”). Nu se știe când a murit: în autobiografia scrisă în 1845, Kuršaitis vorbește despre Vitulskis ca fiind „deja decedat”. V. Biržiška scrie Wittalskis (vezi Aleksandrynas. Chicago, 1965, vol. 3, p. 172), dar nu menționează scrisoarea propriu-zisă printre documentele lui Kuršaitis. — În toamna anului 1830, Vitulskis l-a întâlnit pe Frydrichas la Braunsberg (unde acesta se afla, se pare, în călătoria recomandată de medici, menționată în scrisoarea tatălui său) și l-a adus la Königsberg. Cunoștința lor a fost întâmplătoare, dar importantă pentru Kuršaitis. Vitulskis, fiind patronul școlii, l-a recomandat pe Kuršaitis, iar în 1831 l-a invitat să devină învățător independent la școala din Kalthof; Kuršaitis i-a învățat și pe copiii lui Vitulskis (pentru detalii, vezi „Žmonės ir kalba”, p. 143). Învățând la Kalthof, Kuršaitis a primit un salariu mai bun decât în locurile anterioare și a putut economisi pentru continuarea studiilor.

Scrisoarea lui Vitulskis a fost publicată în „Tilžės keleivis”, nr. 7 din 1889, p. 141—142. Mulțumiri lui J. Tumelis pentru propunerea de a o publica.

Stimate Domn!

Am primit scrisoarea Dumneavoastră din 3 [z. M. și am citit-o cu bucurie. Faptul că mă lăudați atât de mult pentru că v-am însoțit de la Braunsberg la Königsberg mi se pare o laudă nemeritată pentru mine, ca prieten al oamenilor, căci socotesc că este de datoria mea ca, fiind om, să-mi pot sluji semenul — chiar dacă nu-l cunosc — fără să mă chinuiesc pe mine însumi; m-am bucurat însă, iar scrisoarea Dumneavoastră mi-a adus bucurie, fiindcă din ea am descoperit că sunteți așa cum vă socoteam.

209

Acum, prea iubite Domn! În legătură cu călătoria noastră, ați cerut să încerc să vă găsesc un loc în provincia prusacă răsăriteană, deoarece în provincia lituaniană, sau, mai exact spus, în provincia Gumbinė, nu veți găsi atât de curând unul pe placul Dumneavoastră. Venind în întâmpinarea dorințelor Dumneavoastră, vreau să vă propun ceva; dacă vă va conveni, această propunere a mea vă poate conduce în patru săptămâni în Oberland sau, mai exact, în provincia prusacă răsăriteană. Dacă vă place, am locui pe aceeași moșie și am fi aproape la fel de apropiați ca în călătoria de la Braunsberg la Königsberg. — Învățătorul școlii noastre a murit în luna mai, iar eu, fiind patronul școlii, nu doresc să dau locul unui om nepotrivit; de aceea am luat această hotărâre și, între timp, îi învăț pe copii prin intermediul unui tânăr.

Până astăzi nu am chemat pe nimeni la această școală; acum, după ce v-am cunoscut, v-am ales pe Dumneavoastră. De aceea, vă ofer locul rămas liber prin plecarea învățătorului nostru. Un astfel de învățător trebuie să avem și, chiar dacă s-ar prăbuși cerul, nu vă temeți: patru moșii țin de asociația școlară a noastră, iar Dumneavoastră trebuie să fiți socotit ajutorul ei. Nicidecum! Sunt cel mult 40 de elevi, iar jumătate dintre ei sunt la școală. Sunt copii de muncitori agricoli, dar și copii ai administratorilor de moșii; ce va depinde de învățătura și de așteptările administratorilor de moșii, nu pot să promit nimic. Însă ați spus că puteți preda temeinic și în latină, iar acest lucru i-ar fi deosebit de folos fiului meu Rudolf, care frecventează școala în orașul Holland. Pe el, ca și pe cel mai mic, v-aș putea da îndată în grijă; și vă promit înainte de toate că, dacă doriți să-i învățați pe copiii mei acasă, prin lecții particulare, veți putea încasa în bani toate veniturile pe care le aveți și veți mânca la masa mea cât timp veți fi necăsătorit și îl veți avea pe unul dintre copiii mei la lecții. Totodată, la mine acasă se va vorbi și despre Dumneavoastră.

Acum, Domnul meu, gândiți-vă bine, dar răspundeți cât mai repede, căci s-ar putea ca autoritățile să-mi ceară să numesc un învățător. Pastorul și episcopul vă sunt deja prieteni binevoitori; mai trebuie doar să-mi trimiteți documentele doveditoare necesare: 1/ certificatul de naștere, 2/ unde ați predat, 3/ unde ați fost învățător înainte de aceasta și 4/ cât timp ați fost învățător suplinitor. Autoritățile mi-ar cere astfel de documente, fiindcă v-am chemat dintr-o altă provincie. Acum, dragă Kuršzati, faceți cum doriți; ați găsit în mine un prieten. Domnul Dumnezeu ne-a adus împreună; vă pot face această propunere, în acest loc nu veți pieri, chiar dacă aveți o soție și șase copii. Scrieți-mi din nou dacă puteți preda și muzică, fiindcă avem aici mai multe biserici decât mori de vânt, spre deosebire de Lituania; așadar, dacă știți să cântați la orgă, puteți obține un bun post de organist la această școală. Fiind un bătrân lituanian, îmi iubesc oamenii ținutului meu; deși m-am mutat în acest ținut încă din anul 1794, mi-am câștigat în el tot atâta dragoste câtă am pentru oamenii ținutului meu. Încă o dată, dragă Kuršzati, nu este treaba mea să vă conving; chibzuiți totul după cum credeți și alegeți ce este mai bine pentru Dumneavoastră. Dacă nu credeți vorbele mele, uitați-vă la semnul alăturat, care arată ce venit primește aici un învățător; un astfel de învățător trebuie să primească de la noi, iar dacă — cum

210

Am spus deja – și Cerul se va prăbuși. Iertați-mă, vă rog, pe mine, un om bătrân, că îmi închei scrisoarea, fiindcă ceasul bate 10, ochii mei sunt slabi, iar ai mei se duc la culcare. De aceea îi spun noapte bună dragului meu Kuršaitis și aștept aproape răspunsul lui, fără să mă formalizez, indiferent dacă va fi sau nu, îl las pe lituanianul meu cu o înclinare respectuoasă și mă numesc slujitorul său devotat.

Kalthof lângă Pr. Holland, 25 nov. 1830.

Wittulski.

Pregătit de Vincentas DROTVINAS

211