GIEDRĖ ČEPAITIENĖ
Universitatea din Šiauliai
DESPRE TERMENUL
POLITEȚE LINGVISTICĂ
În lucrările de lingvistică pragmatică a început recent să fie utilizat termenul politețe lingvistică (alături de acesta, și comportament lingvistic). Se pare că Inga Hilbig (2009, 2010) a fost prima care a început să utilizeze acest termen, preluat ulterior de Birutė Ryvitytė (2011). I. Hilbig, recenzând lucrarea acesteia din urmă, apreciază în mod pozitiv tocmai alegerea acestui termen (Hilbig 2011). Propunând termenul politețe lingvistică, autoarele menționate se bazează pe expresia engleză linguistics politeness. Scopul acestei publicații este de a clarifica semantica termenului menționat și corespondența sa cu sistemul termenilor lingvistici.
Un cuvânt, în calitate de termen, trebuie să-și armonizeze sensul lexical cu cel derivațional; numai atunci este adecvat și nu încalcă sistemul limbii (vezi Keinys 2005: 205–208). În acest caz, termenul politețe lingvistică încalcă această armonie. Epitetul atributiv lingvistic, având sufixul -inis, corespunde semantic, prin forma sa, sensului exprimat de genitivul cuvântului de bază, adică de cuvântul lingvistikos. Însă autoarele, vorbind despre politețea lingvistică, nu au în vedere înclinațiile spre politețe reflectate în lucrările lingviștilor (despre etosul științific a scris Vladas Žulys în 1997), ci lucruri cu totul diferite. În esență, ele sunt preocupate de tendințele de utilizare individuală a resurselor limbii în diverse acte de vorbire. După cum s-a menționat, autoarele propun termenul politețe lingvistică prin analogie cu descrierea conceptului în limba engleză. Dar comoditatea termenului (în acest caz, termenul propus politețe lingvistică poate fi considerat un calc tipic) nu poate deveni criteriul principal pentru consacrarea sa. Cu atât mai mult cu cât un termen incorect din punct de vedere semantic erodează simțul limbii, deja tot mai slab. În plus, nu este deloc clar de ce se renunță la termenul eticheta limbajului, suficient de cuprinzător, care acoperă în esență toate actele de vorbire și are o lungă tradiție de utilizare. Tocmai acesta arată relația cu ambele sisteme atât de importante pentru cercetarea actelor de vorbire: limba, cu resursele sale, și etica — principalele norme de comportament ale unui popor sau ale unei alte comunități.
G. ČEPAITIENĖ. Dėl termino lingvistinis mandagumas
309