LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, XXXIV (1994)

LIETUVIŲ KALBOS TARMĖS IR JŲ TYRINĖJIMAI

Vincentas DROTVINAS

STUDIILE LUI ANTANAS SALYS ÎN GERMANIA

Pentru a elucida viața și studiile lui A. Salys în Germania în perioada 1925—1929, au fost găsite documente în Arhiva Centrală de Stat a Lituaniei (LCVA, f. 631, f. 391) și în arhiva Universității din Leipzig. Arhiva din Vilnius pune la dispoziție materiale din registrul proceselor-verbale ale consiliului Facultăților de Științe Umaniste al Universității din Kaunas, scrisori ale Ministerului Educației către Universitatea din Kaunas privind trimiterea lui A. Salys la studii în Germania, precum și rapoartele semestriale ale lui A. Salys către Ministerul Educației despre desfășurarea studiilor, corespondența cu Ministerul Educației în legătură cu bursa și altele. Din arhiva Facultății de Filosofie a Universității din Leipzig s-au obținut copii ale documentelor privind susținerea tezei de doctorat a lui A. Salys, susținerea examenelor și altele. Toate aceste documente de arhivă, necunoscute până acum, oferă materiale autentice despre maturizarea științifică și profesională a sărbătoritului.

Antanas Salys s-a înscris la Universitatea din Kaunas în 1923, iar în 1925 era la jumătatea studiilor de limbă lituaniană și lingvistică indo-europeană comparată. Asistase la cursurile profesorilor Kazimieras Būga și Jonas Jablonskis, lucrase ca secretar al „Dicționarului limbii lituaniene” al lui K. Būga, îl ajutase pe Jonas Jablonskis să editeze scrierile Žemaitėi și desfășurase și alte activități filologice.

Moartea timpurie a prof. K. Būga a fost o pierdere uriașă nu numai pentru cultura lituaniană și, în special, pentru lingvistica lituaniană, ci și pentru Facultatea de Științe Umaniste: corpul profesorilor de lingvistică lituaniană a fost grav slăbit. De aceea, după cum știm, prof. Jurgis Gerulis a fost invitat de la Leipzig să lucreze la tânăra Universitate a Lituaniei. Și în cadrul facultății se căutau tineri talentați care să devină succesorii profesorilor. Antanas Salys era unul dintre cei care dădeau cele mai multe speranțe de a deveni oameni de știință. Nu întâmplător, el și Pranas Skardžius puteau revendica dreptul de a studia în străinătate. O dovedește această cerere a lui Antanas Salys și Pranas Skardžius din 19 mai 1925:

Excelenței Sale, Decanul Facultății de Științe Umaniste

studenții Facultății de Științe Umaniste Pranas Skardžius și Antanas Salys

Cerere

Începând cu semestrul de toamnă al acestui an, doresc să-mi continui studiile de specialitate, în lingvistică comparată, baza studiilor lituaniene, într-unul dintre centrele de învățământ superior din străinătate (Leipzig, Königsberg sau Riga), unde s-au stabilit specialiști de seamă în acest domeniu. În acest scop am înaintat și anumite cereri Ministerului Educației: am solicitat să ni se acorde fiecăruia câte o bursă pentru semestrul următor, în vederea acestor studii (nu avem mijloace proprii pentru aceasta).

12

A avut onoarea să roage Facultatea să sprijine cererea noastră comună — să explice Sf. Minister că noi doi avem într-adevăr nevoie de un centru științific serios, cu specialiști precum J. Gerullis, W. Streitbergas, E. Sieversas, R. Trautmannas...

Kaunas, 19 mai 1925

A.Salys Pr. Skardžius

Situația de atunci din Facultate și preocuparea pentru formarea unei noi generații de lingviști lituaniști calificați sunt cel mai bine ilustrate de scrisoarea prof. Jono Jablonskio către ministrul Educației, Kazimieras Jokantas, din 20 mai 1925. Scrisoarea de recomandare a lui Jablonskis este reprodusă integral, atât pentru argumentația sa detaliată, cât și ca exemplu de corespondență oficială:

Kaunas, 20 mai 1925

Către ministrul Educației, K. Jokantas

Doi studenți la științe umaniste, Ant. Salys și Pr. Skardžius — sunt aici în al doilea an de studii de lingvistică și lituanistică — văzând că facultatea noastră le oferă prea puțină hrană spirituală (deocamdată, facultatea nu are niciun lingvist, niciun cercetător al limbii în domeniul lingvisticii comparative), doresc de multă vreme (de la moartea lui K. Būga) să plece de aici la vreo universitate din Germania, la vreo instituție de învățământ superior unde această disciplină s-a consolidat deja și este predată cum se cuvine. De multă vreme sunt preocupați de această chestiune și îmi bat mereu capul, într-un fel sau altul, cerându-mi sfatul despre cum să-și pună planul în aplicare și unde ar fi cel mai bine, după părerea mea, să-și continue studiile în Germania.

Ieri am aflat de la ei că au depus deja cereri la Ministerul Educației — au solicitat ca Ministerul să găsească, dacă se poate, fondurile necesare pentru burse în străinătate.

Simpatizând pe deplin cu ei — deocamdată suntem într-adevăr într-o situație dificilă în această privință — mă grăbesc să contribui și eu cu „obolul” meu. Amândoi (unul din Samogitia, celălalt din Aukštaitija de est) sunt cu adevărat tineri capabili și pricepuți în chestiuni de limbă și de știință în general, de la care se poate aștepta mult pentru viitorul școlii noastre; din păcate însă, amândoi sunt și fii de țărani la fel de săraci — amândoi au nevoie, voi fi cu totul sincer, de burse destul de consistente, ca să nu fie nevoiți să moară de foame în străinătate, în timp ce se dedică studiilor, fără niciun folos nici pentru ei, nici pentru școala noastră. Am o încredere deosebită în acești doi studenți; nu-i consider niște oameni neserioși și am deplină încredere în seriozitatea și perseverența lor. Vă rog, dacă este cu putință, să nu precupețiți acordarea unor burse pentru studii în străinătate începând cu semestrul de toamnă al acestui an.

Ei (Salys și Skardžius) au petrecut între timp câte doi ani la Kaunas, dar acum, după ce Kaz. Būga a plecat dintre noi și Facultatea noastră de Științe Umaniste nu are în rândurile sale vreun cercetător al limbii mai de seamă (și lituanist), cei doi sunt nevoiți să-i caute pe acești cercetători ai limbii, profesori serioși și erudiți în domeniul lingvisticii, în Germania, patria de odinioară a științei limbii. Mi-au spus că doresc în mod special să studieze la Leipzig (acolo se află un grup de cercetători ai limbii de seamă, ale căror domenii îi interesează) sau la Königsberg, la Riga; văd că nu caută să studieze nici la Paris, nici în Elveția.

Consider planurile acestor doi studenți drept o chestiune serioasă. Vă sfătuiesc să aveți încredere în amândoi; ei, după câte cred cu adevărat, nu ne vor dezamă

13

... așa cum face uneori câte un student care pleacă cu bursă în străinătate, fără vreun motiv însemnat, ca să studieze și, totodată, să se distreze. Amândoi, și la Kaunas, din câte știu, în timpul studiilor se ocupau mai ales cu munca lingvistică și trăiau aici din aceasta.

20 mai 1925, Kaunas

J.Jablonskis¹

Jablonskis nu se mulțumește cu o scrisoare adresată ministrului, ci îi scrie imediat (21 mai 1925) și decanului Facultății de Științe Umaniste, prof. M. Biržiška: „Amândoi acești studenți sunt, după câte se pare, cei mai serioși lingviști ai Facultății noastre. Pe de altă parte, ei sunt și «elevii lui K. Būga», însă «abia începuseră să lucreze cu el, iar în afară de Būga, lingvist baltist, nu au avut printre profesorii lor un alt cercetător serios al limbii». Vorbind cu modestie despre sine („eu însumi sunt doar un fel de popularizator al științei limbii în viața lituaniană; nu pot oferi studenților nimic solid și serios, asemenea celorlalți oameni de-ai noștri, în domeniul științei limbii”), Jablonskis continuă: „nu trebuie să așteptăm până când în țară vor rămâne doar câțiva elevi ai lui K. Būga care au gustat puțin din știința acestuia, fără să fi făcut studii temeinice de lingvistică. Neputând oferi noi înșine ceva serios acestor elevi ai lui K. Būga care și-au început activitatea, să-i lăsăm să studieze în centre mai mari ale acestei științe.”... „Trebuie să-l sfătuim pe ministru să aloce niște fonduri, astfel încât să putem avea în curând printre noi lingviști serioși, care să fi studiat temeinic știința limbii, o știință pe care noi înșine nu o putem preda.” Atrăgând atenția decanului asupra necesității de a ne strădui să avem informații despre studentul care ne interesează, Jablonskis propune și o modalitate: să primim în fiecare an, dacă nu chiar la fiecare semestru, raportul său (termenul lui Jablonskis), apoi scrie: „Dacă în ședință ar trebui să vorbiți puțin despre acest lucru, vă autorizez să prezentați și această opinie a mea ședinței. După cum vedeți, sunt de părere că ambilor studenți în cauză ar trebui să li se permită, în anumite condiții, să-și urmeze studiile într-unul dintre centrele mai serioase ale științei care ne interesează și să lucreze cu oameni experimentați și recunoscuți în acest domeniu (specialiști renumiți).”²

La ședința din 22 mai a aceluiași an (nr. 113), administrația Facultății de Științe Umaniste, în prezența lui M. Biržiška, A. Voldemaras, V. Krėvė-Mickevičius, E. Volteris, A. Senn, V. Sezeman, J. Tumas, A. Smetona, Vl. Šilkarskis, Iz. Tamošaitis, Pr. Augustaitis, J. Vabalas-Gudaitis, P. Gronskis, J. Balčikonis și B. Sruoga, a examinat cererile studenților A. Salys și Pr. Skardžius: „Studenții A. Salys și Pr. Skardžius informează ședința că au înaintat Ministerului Educației o cerere prin care solicită acordarea a două burse pentru studierea lingvisticii în străinătate și roagă Facultatea să susțină cererea lor atunci când ministrul Educației îi va solicita avizul.”

¹Vezi LCVA, f. 391, ap. 4, b. 1382, filele 98—99. Publicat în: Scrisorile lui Jonas Jablonskis // Îngrijită de A. Piročkinas. — V., „Mokslas”, 1985. P. 165—166. În opinia editorului, scrisoarea nu a fost scrisă de J. Jablonskis însuși; doar semnătura este a lui.

²Vezi LCVA, f. 631, ap. 3, b. 253, p. 22. Publicat în: Jonas Jablonskis. Articole și scrisori // Întocmit de A.Piročkinas. — V., ”Mokslas”, 1991. P. 225—227.

14

S-a hotărât: să se examineze cererea studenților A. Salys și Pr. Skardžius după ce ministrul Educației va solicita avizul³. Într-adevăr, în registrul proceselor-verbale al ședințelor de primăvară din 1925 ale consiliului Facultății de Științe Umaniste nu s-a găsit nicio consemnare privind examinarea ulterioară a cererilor lui A. Salys și Pr. Skardžius sau solicitarea de aviz adresată de ministrul Educației Facultății. Cu toate acestea, Salys obține toate aprobările necesare.

După ce și-a procurat documentele, printre care certificatul de cunoaștere a limbii germane eliberat la 23 octombrie, care atesta că „Er beherrscht die deutsche Sprache genügend, um die Vorlesungen und Übungen an einer deutschen Universität erfolgreich besuchen zu können”, Salys se afla deja la Universitatea din Leipzig începând cu 1 noiembrie 1925. În decembrie 1925, îi anunță Ministerului Educației din Leipzig că s-a înmatriculat și indică adresa: Leipzig, Wettinerstr. 23.II, bei J.Quosdorf.

A. Salys s-a înmatriculat la Universitatea din Leipzig în 1925 și a studiat baltistica, lingvistica indo-europeană și filosofia din semestrul de iarnă 1925/1926 până în semestrul de vară 1929; și-a pregătit și susținut teza de doctorat în filosofie. Desfășurarea studiilor la Universitatea din Leipzig poate fi urmărită din rapoartele de activitate trimise Ministerului Educației în fiecare semestru. Acestea enumeră disciplinele urmate în fiecare semestru, natura lor și profesorii. Dintre disciplinele științifice generale, Salys a urmat noțiuni fundamentale de psihologie, introducere în filosofie, privire de ansamblu asupra istoriei filosofiei, schiță de filosofie sistematică, istoria filosofiei moderne (de la Descartes la Kant) și introducere în psihologia limbajului. În domeniul teoriei lingvistice, a urmat exerciții de lingvistică indo-europeană (probleme de reconstrucție — prof. H. Junker) și introducere în lingvistica generală. A avut ocazia să studieze temeinic limbile clasice slave și baltice, necesare studiilor de lingvistică comparată: a urmat gramatica limbii slave vechi (prof. K. H. Meyer), texte în rusă veche, slavona bisericească (prof. R. Trautmann) — timp de două semestre, cu exerciții —, precum și cursul despre popoarele și limbile slave (Die Slavischen Völker und Sprachen) cu prof. R. Trautmann, gramatica comparată a limbilor slave (prof. R. Trautmann) și formarea cuvintelor în limbile slave (prof. R. Trautmann). A urmat, de asemenea, sanscrită timp de două semestre, latină și gramatică latină și a avut exerciții de paleografie.

A urmat cele mai multe discipline de baltistică cu prof. J. Gerulis: gramatica istorică a limbii letone, analiza Enchiridionului prusac, exerciții de gramatică letonă, literatura lituaniană și letonă din secolele XVI—XVII, dialectele lituaniene; exerciții pe texte în dialecte lituaniene, gramatica istorică a limbii lituaniene, exerciții pe texte în dialecte letone, exerciții de gramatică lituaniană; gramatica limbii prusace; exerciții de etnografie baltică, gramatică comparată a limbilor baltice, precum și exerciții pe dialecte letone desfășurate la Institutul Baltic din Leipzig și exerciții de limbă prusacă; gramatica istorică a limbii lituaniene. În primul semestru de iarnă al anului universitar 1925/26, a pregătit o lucrare de seminar intitulată „D.Kleino Gramatica Litvanica ir giesmyno kalbos santykis” („Das Sprachliche Verhältnis der ”Grammatice Litvanice” von Daniel Klein zu seinem Gesangbuch”).

Rapoartele menționează că „nici numărul minim de cursuri care trebuie urmate, nici numărul lucrărilor practice nu este stabilit la Facultatea de Filosofie a Universității din Leipzig”. Același lucru este consemnat și în raportul semestrului al șaptelea: „Numărul cursu-

³ Vezi LCVA. F. 631, ap. 12, b. 146, p. 96.

15

„că minimumul și examenele semestriale la universitate nu există”. Rapoartele de activitate erau baza pe care Ministerul Educației acorda burse studenților care studiau în străinătate, iar acestea nu erau prea generoase. Banii s-au dovedit insuficienți încă din primul an de studii la Leipzig. În dosarul personal al colegului de studii Pranas Skardžius găsim cererea a doi studenți din Leipzig adresată Excelenței Sale, ministrul Educației, în care solicită ca, de la Anul Nou 1926, „să se dubleze sau măcar să se mărească într-o oarecare măsură bursa”, pentru a putea lucra serios, fără piedici din afară, numai la munca științifică. Cererea este justificată prin următoarele motive: la Kaunas, scriu studenții din Leipzig, ne-am întreținut mai ales prin munci auxiliare și, de aceea, eram nevoiți să ne facem studiile doar superficial, pe apucate. La Leipzig trebuie să studiem toate disciplinele fundamentale ale lingvisticii, dintre care la Kaunas am putut urma doar puține; „În al doilea rând, — continuă cei doi colegi de studii, — în doi ani trebuie să încheiem studiile de bază și să ne elaborăm tezele de doctorat, pentru care este nevoie de multă pregătire”. În cerere se arată că A. Salys trebuie „să cerceteze dialectele samogițiene și ale vecinilor lor, să le stabilească limitele și legile, precum și să studieze bazele generale ale dialectologiei și foneticii”. Pentru a putea duce la bun sfârșit această muncă, „trebuie să lucrăm în institutele baltic, slav și indo-germanic (a se înțelege: catedre, departamente — V.D.), de aceea nu mai putem munci în paralel, chiar dacă am dori, și, mai ales, nu mai avem deloc timp pentru asta”. În fine, contează și costul traiului, al pâinii de fiecare zi: „Însăși viața în Germania este mult mai scumpă decât la Kaunas și, în plus, pentru munca noastră științifică trebuie să cumpărăm câteva cărți, acum deosebit de scumpe în Germania, precum și câte un alt lucru necesar traiului”. Prietenii își încheie cererea observând că, în ceea ce privește munca lor, „la nevoie, profesorul J. Gerullis își poate spune oricând cuvântul”.

Leipcigas, 1925.XII.8

Pr.Skardžius A.Salys

Această cerere nu a fost trimisă singură Ministerului Educației. Ea a fost însoțită și susținută de o scrisoare a lui J. Jablonskis către Kaz. Jokantas, adresată Ministerului Educației. Jablonskis scrie că a primit câteva scrisori de la doi studenți din Leipzig, care se bucură că au profesori buni în domeniul lor, dar se plâng puțin că le este greu să se descurce cu bursele primite fără a munci în paralel și, de aceea, întreabă dacă nu s-ar putea obține burse mai mari de la Anul Nou. J. Jablonskis găsește aici și un precedent. Studentul J. Bukota de la Paris primește o bursă mult mai mare și se poate dedica mult mai liber studiilor sale. Jablonskis îi „ușurează” munca ministrului, indicând și suma bursei mărite: cei doi ar dori mult, scrie Jablonskis, să primească de acum înainte câte patru sute sau cinci sute de unități de bursă. „Prin această scrisorică vă rog foarte mult să vă îndreptați atenția asupra acestei chestiuni și să faceți [...], astfel încât cei doi, muncind la treaba lor, să nu mai fie nevoiți să-și facă prea multe griji pentru pâinea de fiecare zi...” (Scrisoarea, semnată numai de Jablonskis, din 21.XII.1925⁴)

Un loc important în studiile lui A. Salys l-a ocupat fonetica. La început, aceasta nu figura în planurile sale de studii. Abia în raportul de activitate pentru semestrul al II-lea, unde sunt enumerate 8 discipline urmate, citim: „Pe tot parcursul semestrului de vară am lucrat individual, câte două ore pe săptămână, cu prof. emerit E. Sievers și cu prof. Gerulis la fonetică” (raportul lui A. Salys către Ministerul Educației, 28.VIII.1926). În 1927—1928.

⁴Vezi LCVA, f. 391, ap. 9, b. 838 (în dosarul personal al lui P. Skardžius, nepublicat?)

16

în semestrul de iarnă. În raportul de activitate, Salys scrie că a urmat cursul introductiv de fonetică experimentală („Einführung in die experimentelle Phonetik”) cu prof. Junker și că a efectuat experimente practice de fonetică în laboratorul de fonetică („Experimentalphonetischen Praktikum”), vezi raportul din 24 martie 1928 către Ministerul Educației. În scrisoarea nr. 10476 din 27 iulie 1928 către Ministerul Educației, A. Salys anunță că, în semestrul de vară, a urmat 4 discipline cu lucrări practice, printre care se numără noțiuni introductive de lucru independent în fonetică (Anleitung zu selbständigen phonetischen Arbeit) sub îndrumarea prof. Junker. „În plus, — scrie mai departe A. Salys în raport, — în perioada 27—30 iunie am participat la excursia didactică, condusă de prof. Junker, la Berlin și Hamburg. La Berlin am vizitat și am făcut cunoștință cu secția de fonograme a Bibliotecii de Stat a Prusiei și cu laboratorul acesteia, conduse de prof. Doegen, iar la Hamburg, cu laboratorul de fonetică al Institutului pentru limbile coloniale, condus de prof. Panconcelli-Calzia”.

Ce l-a interesat și atras pe A. Salys la Hamburg?

Aceasta are legătură cu dezvoltarea științei fonetice în Europa. După cum se știe, întemeietorul foneticii lingvistice (observaționale) este profesorul germanist Edward Sievers (1850—1932) de la Universitatea din Leipzig. Cea mai cunoscută lucrare a sa este „Grundzüge der Lautphysiologie”, 1876 (a cincea ediție a lucrării sale, cu un titlu oarecum diferit, „Grundzüge der Phonetik”, a apărut în 1901). La cumpăna secolelor XIX—XX, în Europa erau renumite trei centre de studii fonetice: Parisul, Hamburgul și Londra. La Paris activa lingvistul francez, preotul catolic Jean Pierre Rousselot (1846—1924), creatorul foneticii experimentale, care din 1897 a lucrat în laboratorul de fonetică experimentală al College de France. Cea mai cunoscută lucrare a sa este „Principes de phonétique expérimentale” (1897—1908). În 1908 a fost înființat la Hamburg Institutul de Studii Coloniale (Kolonialinstitut), în a cărui activitate a avut un rol important seminarul pentru limbile coloniale (africane și asiatice), care și-a început activitatea la scurt timp după aceea (Seminar für Kolonialsprachen). În 1910 a fost înființat pe lângă seminar un laborator de fonetică (das Phonetische Laboratorium am Seminar für Kolonialsprachen), iar la conducerea lui a fost invitat italianul Giulio Panconcelli-Calzia (1878—1966), discipol al lui Rousselot, de la Universitatea din Hamburg. În 1914 a avut loc la Hamburg primul congres internațional de fonetică experimentală și, deși războiul mondial a încetinit activitatea, imediat după război, în 1919, au fost înființate Universitatea din Hamburg și prima catedră de fonetică din Germania. Istoricii foneticii remarcă faptul că deceniul al treilea a fost perioada de înflorire a laboratorului de fonetică din Hamburg⁵. Astfel, în Germania, Salys a urmat cea mai modernă școală de fonetică experimentală a lui Panconcelli-Calzia și nu degeaba este considerat întemeietorul acestei ramuri a științei limbii lituaniene.

Perioada intensă de studii a trecut repede. Studiile de șapte semestre și jumătate s-au încheiat, iar teza de doctorat a fost scrisă. La 29 mai 1929, Salys a depus la Facultatea de Filosofie a Universității din Leipzig o cerere pentru a i se permite să susțină examenele de doctorat și să-și apere teza (mai precis, la Kaunas). În cerere arată că a obținut diploma de bacalaureat la gimnaziul din Telšiai, că a studiat patru semestre la Universitatea din Kaunas începând din toamna anului 1923 și că, din toamna anului 1925, a urmat șapte semestre și jumătate la Universitatea din Leipzig. „Domeniile mele de studiu sunt baltistica, indo-germanistica și filosofia”, scrie Salys. Cererii i-a fost anexat un curriculum vitae (Lebenslauf), în care, printre altele, se scrie: „A urmat învățământul primar între 1912 și 1915 la școala din Salantai, apoi s-a pregătit timp de doi ani în particular și s-a înscris la gimnaziul umanist (humanistische) din Telšiai.

⁵ Vezi G r i e g e r W. Führer durch die Schausammlung Phonetisches Institut. Hamburg, 1989, S. 14—16.)

17

A studiat la Universitatea din Kaunas în perioada 1923–1925 și, din semestrul de iarnă al anului 1925 până în 1929, ca bursier al Ministerului Educației din Lituania, a studiat baltistica, indoeuropenistica și filosofia la Universitatea din Leipzig. În continuare, Salys menționează că, în anii de studii, a asistat la cursurile următorilor docenți și profesori — la Kaunas: M. Biržiška, Būga, răposatul, Jablonskis, Senn, Sezeman, Strauch, Studeraus, Tamošaitis, Tumas, Volteris, Yčas; la Leipzig — Driesch, Dittrich, Gerullis, Heinze, Hertel, Junker, Krueger, Meyer, Trautmann.

Însă lucrurile nu au fost nicidecum numai roz. Evenimentele din ultimele luni se reflectă în cererea lui A. Salys din 17 iulie 1929, adresată Excelenței Sale, Domnului Ministru al Educației.

„Ieri am înaintat Facultății de Filosofie a Universității din Leipzig disertația mea de absolvire, «Dialectele žemaițiene. Partea I. Istoria regiunii dialectelor žemaițiene». Lucrarea era terminată de aproape două luni. Nu am putut s-o depun, deoarece germanii mi-au creat dificultăți, nepermițându-mi să mă prezint la examene. Din această cauză a trebuit să apelez chiar și la Reprezentanța noastră din Berlin”.

În continuare, Salys scrie că va trebui să susțină examenele de răspuns în primele zile ale lunii august, dar că nu mai are cu ce să plătească taxele de examen (200 de mărci), prin urmare are onoarea de a o ruga pe Excelența Sa să-i acorde o alocație de 500 de litai pentru examene. Cererea de prelungire a bursei cu o lună a fost aprobată: „vi s-au trimis prin Banca Lituaniei, pentru ultima dată, 30 de dolari, pentru plata bursei pe luna iulie a.c.” și — avertismentul: „bursa nu vă va mai fi trimisă” (secretar A. Daniliuskas).

În arhiva Universității din Leipzig se păstrează documentele susținerii disertației lui A. Salys: anunțul cu formular special nr. P. 91 privind susținerea disertației de doctor în filosofie, în care sunt enumerate anexele (curriculum vitae menționat, declarația („Erklärung”) și trei aprecieri („Zeugnisse”)) și, cel mai important, referatele oponenților la disertație („Referat” — în vechea noastră accepțiune, apreciere). Referatele sunt redactate pe un formular special, care specifică cerințele privind competențele pe care candidatul trebuie să le aibă pentru a întreprinde o cercetare independentă, criteriile de evaluare a conținutului lucrării, precum și notele (Noten). Iată textul primului referat.

Domnul Salys, fiind žemaițian, a dorit să cerceteze descrierea dialectelor žemaițiene. Istoria dialectului žemaițian se desprinde din introducerea istorico-filologică a acestei disertații. Ea pornește tocmai de la faptul că majoritatea afirmațiilor lingvistice și istorice cu privire la aria dialectului žemaițian se întemeiază pe simple presupuneri, adesea greșite, mai ales atunci când se bazează pe surse rusești sau poloneze. Salys a examinat toate sursele germane, rusești și poloneze disponibile astăzi și, de asemenea, i-a intervievat personal pe toți žemaițienii. El prezintă acum o istorie a ariei dialectului žemaițian bine argumentată din punct de vedere istoric și filologic (identificarea numelor), fiind, între altele, prima de acest fel. Este o lucrare de valoare științifică. Ea îmbogățește în mod substanțial cunoștințele noastre în domeniul menționat. Abordarea și prezentarea demonstrează o gândire independentă și metodică. De aceea propun acordarea notei maxime, în pofida limbii germane ușor incorecte pe alocuri.

foarte bine

13 iulie 1929

Gerullis

18

Iată propunerea mai scurtă a celui de-al doilea referent, prof. R. Trautmann:

Sunt pe deplin de acord cu conținutul referatului primului referent în privința lucrării cu adevărat foarte valoroase despre un fragment al spațiului locuit de baltici, de mare importanță

15 iulie 1929

R. Trautmann

Disertația a fost evaluată „foarte bine” („Mit Note I”) și confirmată prin semnăturile a 18 membri ai consiliului. Totodată, i s-a permis să susțină examene orale. La 23 iulie 1929, prof. Gerulis a evaluat examenul de baltistică cu „sehr gut”; de asemenea, examenul de lingvistică indo-europeană a fost promovat cu „ausgezeichnet” (prof. Junker), iar examenul de filosofie, susținut la 25 iulie, a fost evaluat cu „sehr gut” și caracterizat de prof. Driesch prin cuvintele: „Cunoștințe temeinice și o gândire personală încurajatoare” („Sicheres Wissen und erfreuliches eigenes Denken”). Urmează rezoluția decanului Facultății de Filosofie, A. Hofmann, și ștampila tradițională de încheiere a studiilor: „Examenele orale au fost promovate cu foarte bine (Demnach ist die mündliche Prüfungen bestanden mit Note I”). Leipzig, 25 iulie 1929.”

În același document se consemnează că adeverința provizorie privind susținerea tezei de doctorat a fost eliberată la 26 iulie 1929, iar diploma de doctor — la 21 iunie 1930. Dosarul se încheie cu ultima ștampilă, datată 26 iulie 1930.

Astfel s-au încheiat studiile lui Antanas Salys în Germania. Revenit la Kaunas, doctorul Salys a fost invitat, la începutul anului 1930, să ocupe un post de conferențiar la Facultatea de Teologie-Filosofie. „La 6 ianuarie a ținut prelegerea inaugurală «Fonetica și ortografia», iar în semestrul de primăvară va preda fonetica și o introducere în lingvistica baltică”, scria „Židinys”, 1930, nr. 1.

A început activitatea științifică independentă a lui Antanas Salys și munca sa pedagogică intensă la Universitatea Vytautas Magnus.

19