JŪRGEN UDOLPH

Centrul pentru cercetarea numelor – Göttingen

Academia de Științe din Göttingen

ID ORCID: orcid.org/0000-0002-8475-7857

Direcții de cercetare științifică: lingvistică istorică, hidronime, toponime, nume de familie.

DOI: doi.org/10.35321/all87-16

TOPONIME ÎNTRE RIN ȘI ELBA – ONOMASTICĂ ÎN SPAȚIUL EUROPEAN. UN PROIECT DE CERCETARE AL ACADEMIEI DE ȘTIINȚE DIN GÖTTINGEN

Toponime între Rin și Elba – Onomastică în spațiul european.

Proiect de cercetare al Academiei de Științe din Göttingen

REZUMAT

Denumirile localităților din landurile germane Saxonia Inferioară și Westfalia (parte a landului Renania de Nord-Westfalia), atestate înainte de 1600, inclusiv denumirile orașelor și satelor dispărute, sunt examinate critic pe baza atestărilor lor istorice și analizate lingvistic în funcție de originea și interpretarea lor etimologică, morfologică și tipologică, volumele NOB (Cartea toponimelor din Saxonia Inferioară) servind drept exemplu. După finalizarea lucrării, hărțile și studiile de sinteză vor oferi o evaluare a problemei originii, a conexiunilor etimologice și a istoriei așezărilor. Rezultatele vor fi relevante și pentru Scandinavia, Anglia, Europa de Est (inclusiv statele baltice) și unele regiuni ale Europei Centrale.

CUVINTE-CHEIE: toponime, denumiri ale locurilor dispărute, istoria așezărilor, popoare germanice, saxoni.

326

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

ISTORIC

Istoricul proiectului Academiei de Științe din Göttingen despre care vom vorbi aici începe la 18.10.1990, în sălile Seminarului de lingvistică al Universității din Göttingen. În acea zi a avut loc prima oră a seminarului introductiv Toponimele ca sursă istorică, cu subtitlul Toponimele districtului Wolfenbüttel, sub conducerea lui Jürgen Udolph. Au participat câțiva studenți, printre care și Kirstin Casemir și Uwe Ohainski, care nu doar că au însoțit proiectul de atunci, ci l-au sprijinit decisiv și neîntrerupt încă din acea zi.

Planul consta în lansarea, pornind de la districtul Wolfenbüttel, a unui proiect consacrat toponimelor și numelor de locuri dispărute din landul Saxonia Inferioară. În alte landuri germane începuseră deja, în parte, cercetări ample asupra numelor așezărilor și se ajunsese la rezultate importante. Pentru Saxonia Inferioară lipseau aproape cu desăvârșire studii corespunzătoare.

Seminarul început atunci a continuat fără întrerupere în anii următori, până în 2000. Au fost tratate toponimele districtelor Wolfenbüttel, Göttingen, Osterode/Harz, Goslar, Northeim, Holzminden, Hildesheim, Hameln-Pyrmont, Hannover (inclusiv orașul Hannover), Peine, Celle, Helmstedt, Gifhorn, precum și ale orașelor Braunschweig și Hannover.

Totuși, activitățile de la Universitatea din Göttingen au fost întrerupte în 1999–2000, deoarece J. Udolph primise o ofertă pentru catedra de onomastică a Universității din Leipzig și o acceptase în semestrul de iarnă 1999–2000, după un semestru de suplinire.

Cercetările asupra toponimelor Saxoniei Inferioare nu au fost însă întrerupte. Reușiserăm să trezim interesul orașelor și districtelor din Saxonia Inferioară pentru aceste cercetări și să obținem sprijin financiar. Orașul și districtul Hannover s-au arătat deosebit de interesate; prin urmare, începând aproximativ din 1996–1997, cercetările asupra toponimelor și numelor locurilor dispărute din această zonă au putut fi intensificate, iar rezultatul lucrărilor a fost publicat în 1998 ca primul volum al unei Cărți a toponimelor din Saxonia Inferioară (= NOB I). Doi ani mai târziu au urmat toponimele districtului Osterode (= NOB II).

Cu câțiva ani înainte apăruse ampla cercetare Cercetări onomastice asupra problemei germanilor a lui J. Udolph (1994), în care erau tratate o serie de rădăcini și sufixe de origine germanică, precum și apariția lor în toponimele teritoriului de așezare al vechilor germanici, acestea putând fi determinate mai precis și cu ajutorul cartografierii. S-a constatat astfel că landurile Saxonia Inferioară, părți din Saxonia-Anhalt,

Įžvalgos / Insights

327

JÜRGEN UDOLPH

Turingia, Hessa și Westfalia participă în mod deosebit la aceste răspândiri. Acest lucru i-a încurajat pe autorii NOB să continue lucrul asupra toponimelor din nordul și centrul Germaniei.

În strânsă legătură cu aceste considerații s-a aflat cercetarea lui K. Casemir asupra toponimelor districtului Wolfenbüttel și ale orașului Salzgitter (= NOB III), devenită disertație în 2003; autoarea a corelat, în mod demn de recunoștință, și aspecte arheologice și de istorie a așezărilor cu toponimele. Și lucrarea sa de masterat despre numele în -büttel (Casemir 1997) a fost o contribuție importantă la cercetarea toponimelor, inclusiv a celor din Saxonia Inferioară.

După plecarea sa la Leipzig, J. Udolph a reușit, într-o discuție cu președintele Academiei din Göttingen, să o convingă că o carte a toponimelor pentru Saxonia Inferioară ar fi o sarcină importantă și necesară pentru Academie. Pe scurt: după discuții și negocieri îndelungate în cadrul Uniunii Academiilor Germane de Științe, proiectul, extins cu zona Saxonia-Anhalt și Westfalia, a fost inclus în Programul Academiilor, cel mai mare program de cercetare german din domeniul științelor umaniste și sociale. Coordonarea a revenit Academiei de Științe din Göttingen, centrul de lucru a fost înființat la Universitatea din Münster, iar cercetările au început în 2005.

PROIECTUL

Sub conducerea lui J. Udolph, la început au lucrat la proiect Hendrik Davids, Michael Flöer, Claudia Maria Korsmeier, Brigit Meineke și Jutta Schröder. Puțin mai târziu li s-au alăturat K. Casemir, în calitate de directoare a centrului de lucru, apoi U. Ohainski, Josef Dolle și, temporar, Jens Kersting.

Inițial, proiectul fusese conceput pentru 32 de ani și jumătate și cuprindea cercetarea toponimelor landurilor Saxonia Inferioară (inclusiv Bremen și Bremerhaven), Westfalia și Saxonia-Anhalt. În urma unor decizii interne ale academiilor, durata a fost redusă la 25 de ani, ceea ce ne-a obligat să renunțăm la Saxonia-Anhalt. Am regretat profund acest lucru.

Nu este necesar să oferim aici o descriere detaliată a proiectului, a stadiului prelucrării, a obiectivelor sale și a altor aspecte conexe. Acestea pot fi găsite pe o pagină de internet a Academiei de Științe din Göttingen la https://adw-goe.de/forschung/forschungsprojekte-akademienprogramm/ortsnamen-zwischen-rhein-und-elbe/ și la linkul Ortsnamen.net.

328

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

Pe scurt, obiectivul proiectului poate fi formulat astfel: toponimele teritoriului de cercetare atestate înainte de 1600, inclusiv numele locurilor dispărute, sunt documentate critic pe baza atestărilor lor istorice și analizate lingvistic sub aspectul originii și interpretării lor etimologice, morfologice și tipologice, volumele Cărții toponimelor din Saxonia Inferioară servind drept model. După încheierea prelucrării, cartografierile și studiile de sinteză vor oferi o evaluare a problemei originii, a conexiunilor etimologice și a istoriei așezărilor.

Stadiul actual al lucrărilor este redat de două hărți pe care le reproducem aici:

HARTA 1: Cartea toponimelor vestfaliene – stadiul prelucrării în octombrie 2022

Įžvalgos / Insights

329

JÜRGEN UDOLPH

HARTA 2: Cartea toponimelor din Saxonia Inferioară – stadiul prelucrării în octombrie 2022

Încă de la începutul cercetărilor s-a încercat oferirea unei prezentări accesibile și cititorilor interesați fără pregătire de specialitate. Discuția despre așa-numitul „turn de fildeș”, în care s-ar desfășura cică cercetarea academică, a apărut nu în ultimul rând și din cauza faptului că în publicațiile științifice s-a cultivat (și se cultivă) uneori un limbaj care a creat o distanță față de publicul interesat. În domeniul indoeuropenisticii, această distanță a fost amplificată considerabil prin introducerea așa-numitelor „laringale” și prin reprezentarea lor grafică, care a pătruns și în cercetarea toponimică. Și în acest caz ne străduim să reducem această distanță în tratarea toponimelor. Toponimele interesează într-o mare măsură și publicul larg; de aceea este necesar să se aleagă un limbaj și o prezentare accesibile.

Subproiectul Cartea toponimelor vestfaliene va fi încheiat în 2022 cu volumul 20, în timp ce Cartea toponimelor din Saxonia Inferioară, planificată în 28 de volume, se află încă în lucru.

330

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

Nu oferim aici o listă a tuturor volumelor publicate până în prezent. Informații în acest sens se găsesc pe pagina de internet ortsnamen.net, la rubricile Cartea toponimelor din Saxonia Inferioară și Cartea toponimelor vestfaliene, unde pot fi găsite și hărți de ansamblu ale zonelor de cercetare corespunzătoare.

Volumele publicate sunt disponibile inițial în librării, dar la trei ani de la apariție (la expirarea perioadei de embargo) sunt disponibile pe res doctae – serverul de documente al Academiei de Științe din Göttingen, unde și o mască de căutare facilitează găsirea toponimelor dorite (https://rep.adw-goe.de/).

BAZELE, OBIECTIVELE ȘI PRIMELE REZULTATE ALE PROIECTULUI

1. Relevanța cercetării toponimice nu constă doar în întrebarea privind semnificația unui nume individual. Este adevărat că opacitatea numelor geografice declanșează mereu întrebarea: „Ce înseamnă de fapt acest nume?”, dar de aici rezultă doar perspective fragmentare asupra istoriei limbii sau a așezărilor. Cunoștințe mai cuprinzătoare pot fi dobândite abia atunci când o zonă mai întinsă este cercetată din punct de vedere onomastic. Numai atunci devine posibilă surprinderea, în linii generale, a semnificației inițiale a unui nume individual. De aceea, o evaluare sintetică a cercetării onomastice urmărește mereu, pe bună dreptate, reprezentarea cartografică a materialului acumulat și a diferitelor niveluri cu care numele se află în interdependență.

2. Cercetarea tezaurului toponimic al landurilor Westfalia, Saxonia Inferioară, Bremen și chiar Saxonia-Anhalt are o importanță deosebită pentru preistoria și istoria timpurie a Europei, deoarece până la începutul acestui proiect exista o lacună gravă în cercetare, iar acest teritoriu, până atunci necercetat, nu se află doar în contact strâns cu landurile germane învecinate, precum Renania, Schleswig-Holstein, Mecklenburg-Pomerania Inferioară, Brandenburg, Saxonia, Turingia și Hessa, ci, potrivit cercetărilor din ultimii ani, este legat în mod izbitor de întinse regiuni ale Germaniei, precum și de zona lingvistică vest-slavă și, în cele mai vechi urme ale sale, de spațiul baltic și de o zonă de așezare veche slavă din sudul Poloniei și Ucraina.

Įžvalgos / Insights

331

JÜRGEN UDOLPH

3. Pe baza volumelor publicate până acum și a altor cercetări recente, se pot trasa următoarele linii de legătură, a căror semnificație trebuie încă analizată mai exact:

a) din Saxonia Inferioară și Westfalia spre Anglia, Belgia, Țările de Jos și Flandra constituind punți de legătură (prima încercare de cartografiere: Udolph 1994: 775 [harta 55]). Faptul că există legături strânse, care trebuie să fie vechi, între inventarul toponimic al nordului și vestului Germaniei și cel al Angliei a fost recunoscut foarte devreme, printre alții, de H. Jellinghaus (1898, 1902); și E. Schröder (1933: 22) s-a exprimat în mod corespunzător, pe baza unei cercetări realizate la inițiativa sa, cu privire la elementul lexical -horst: acesta ar fi „un cuvânt pentru așezare, propriu exclusiv saxonilor, pe care numai ei l-au luat cu sine în Anglia și care apare și în regiuni foarte îndepărtate” (pentru analiza ulterioară a lui -horst a se vedea Udolph 1994: 776–796, cf. și harta 3). Același lucru este valabil și pentru alte apelative. Astfel, la Hessmann 1985: 199 se afirmă: „Elementele englezești vechi, în măsura în care nu au fost preluate din britonică sau din scandinavă, își găsesc aproape întotdeauna corespondentul în domeniul saxonei vechi” (adică mai ales în Saxonia Inferioară). Am putut susține acest lucru în urmă cu câțiva ani, cu ajutorul unei liste ceva mai cuprinzătoare de apelative (Udolph 2006). Anterior, el selectase în mai multe contribuții apelative individuale și încercase, pe baza toponimelor derivate din acestea, să reconstituie migrațiile triburilor vest-germanice spre Anglia (Udolph 1994: 765–830; 1995). De aici provine următoarea hartă 3, care conține germanicul horst, de exemplu în germana medie de sus hurst, de asemenea hürste, în germana veche de sus hurst, în saxona veche hurst „tufiș, desiș”, în germana de jos medie, neerlandeza medie hurst, horst, neerlandeza horst, precum și în engleza veche hyrst, engleza hurst, de regulă cu sensurile „pădure de tufișuri, desiș, crâng, hățiș, tufișuri joase”, „mică înălțime acoperită de vegetație într-o mlaștină sau turbărie” și altele asemănătoare.

În timpul lucrărilor asupra toponimelor Westfaliei și Saxoniei Inferioare am întâlnit un alt fenomen legat de Anglia, care până acum nu fusese observat niciodată: acestea conțin, în parte, apelative existente doar în vocabularul englezei vechi, respectiv al englezei. Consecința este importantă: înseamnă că acel cuvânt aflat la baza lor, păstrat astăzi doar în engleză, fusese odinioară viu și în dialectele germanice ale nordului Germaniei.

Iată un singur exemplu. În engleză este bine atestat încă din perioada englezei vechi: grif(e), grāf, grove „dumbravă, crâng”, înrudit cu sl. grabъ, grabь „carpen” și cu alte cuvinte. Cu acest element s-au format diverse toponime englezești, precum Grafton sau Grovehurst. Acest cuvânt se găsește acum și în toponime germane precum Grastrup, districtul Lippe, Grafhorst, districtul Helmstedt, Grasdorf, regiunea Hannover și poate chiar în Greven, districtul Steinfurt (cel mai recent, WOB 13: 123 și urm.).

332

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

HARTA 3: horst/hurst în toponime

De aici se aruncă, de asemenea, o lumină nouă asupra vechii și presupus deja soluționatei întrebări privind originea coloniștilor vest-germanici ai Angliei. Se presupune aproape unanim că aceștia au venit din Schleswig-Holstein și Danemarca; celebrele fraze ale lui Beda continuă să aibă ecou până astăzi: „Adven­erunt autem de tribus Germaniae populis fortioribus, id est Saxonibus, Anglis, Jutis” [saxonii, anglii, iuții]”. Cercetările care au dorit să confirme această afirmație cu ajutorul toponimelor din Schleswig-Holstein (de exemplu Laur 1964) nu au oferit însă rezultate. De aici s-a tras concluzia că cercetarea numelor nu poate fi consultată pentru această problemă. Primele indicii arată însă că aceste concepții nu par să fie valabile pentru Saxonia Inferioară. După încheierea cercetării vom primi cu siguranță un răspuns la această întrebare: pentru mișcările migratorii, toponimele sunt cei mai siguri martori, după cum o arată transferurile către estul Germaniei, din Europa peste ocean, din ținuturile rusești de origine către Siberia și din alte regiuni.

Același lucru este valabil și pentru patria și originea saxonilor. Până acum, aceste întrebări au fost tratate aproape exclusiv din perspectivă arheologică și istorică. Cercetări mai recente arată că presupusa mențiune Saxones la Ptolemeu, atribuită în general Schleswig-Holsteinului, este probabil o eroare de lectură (Springer 2002; 2004: 27–29). Astfel se desprinde o piatră importantă din teoria anterioară potrivit căreia saxonii ar fi provenit inițial din Schleswig-Holstein. Întrebarea rămâne complet deschisă. Dacă se ia în considerare,

Įžvalgos / Insights

333

JÜRGEN UDOLPH

că primele indicii sigure despre saxoni din perspectivă onomastică sunt comitatele engleze Essex, Middlesex, Sussex, Wessex etc., și aici toponimelor le revine o valoare importantă de mărturie: se poate spune ceva despre originea coloniștilor Angliei pe baza comparației numelor englezești cu cele germanice continentale?

b) Prin prelucrarea toponimelor Saxoniei Inferioare și Westfaliei au fost evidențiate și legături cu vocabularul și tezaurul onomastic din Schleswig-Holstein, Danemarca și Scandinavia. Printre acestea se numără toponime și nume de locuri dispărute la baza cărora se află apelative precum haugaz „deal, tumul”, *hlaiwaz „(tumul)”, klint „înălțime, munte”, malm- (și în got. malma „nisip”), wedel „loc puțin adânc în apă, vad” și multe altele. J. Udolph (1994: 830–918) a tratat o parte dintre aceste apelative. Din această colecție prezentăm aici o singură cartografiere (harta 4):

HARTA 4: wedel în toponime

c) Prelucrarea toponimelor teritoriului de cercetare a evidențiat și concordanțe, atât în vocabular, cât și în inventarul toponimic, cu zonele de așezare baltice și slave, respectiv cu vocabularul și tezaurul onomastic corespunzător. Acestea confirmă presupunerile formulate încă de timpuriu de W. P. Schmid, potrivit cărora în spațiul baltic trebuie văzut un centru al hidronimiei vechi europene

334

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

(Schmid 1994: 175–192, de asemenea 226–247), astfel încât sunt de așteptat legături între nordul Germaniei și spațiul baltic. Într-un cadru mai larg trebuie avute în vedere corespondențele apelative dintre baltică, slavă și germanică și reflectarea lor în inventarul toponimic; pentru acestea a se compara Udolph (1994: 16–50; 2005). Ideile lui W. P. Schmid au fost dezvoltate mai departe, printre alții, de P. U. Dini și J. Udolph (Dini, Udolph 2005).

Legăturile cu spațiul baltic sunt deosebit de clare în inventarul toponimic al nordului Germaniei. Exemple ale acestor particularități au fost prezentate de Udolph (1999) și Casemir, Udolph (2006). Cercetarea toponimelor Saxoniei Inferioare și Westfaliei va scoate la iveală și alte materiale. Un caz interesant este toponimul Dransfeld de lângă Göttingen (tratat pe larg în NOB IV: 104–107), atestat din secolul al X-lea: 960 Threnesfelde, 1022 (falsificare din prima jumătate a secolului al XII-lea) Dransuelt, Dransvelt, pentru anul 1078 (copie din secolul al XII-lea) Thransfellensem etc. Pentru numele format cu elementul de bază -feld trebuie postulată forma de bază *Thranas-/*Thranes-feld. Elementul de bază trebuie interpretat ca un derivat cu s și corelat cu toponimul tracic Tran upara, cu numele de câmp leton Trani, Tranaua și cu numele de râuri lituaniene Tranỹs, Tron is, care aparțin lituanienei trenkti „a putrezi, a se descompune”, letonei trenēt (treñu sau trenu) „a putrezi, a se deteriora din cauza intemperiilor”.

d) Teritoriul de cercetare este și zona de origine a transferurilor de toponime care au avut loc în cursul colonizării germane a estului, începută treptat în secolul al XI-lea. În fiecare volum al Cărții numelor Brandenburgului (vol. 1–12, Weimar, ulterior Stuttgart 1967–2005) există un capitol despre acest fenomen, denumit de obicei „transfer de nume”. Cercetările asupra toponimelor Saxoniei Inferioare și Westfaliei constituie aici sprijinuri importante pentru întrebarea dacă este vorba într-adevăr despre un transfer de nume, deoarece pentru aceasta este necesară cunoașterea exactă a toponimului care se presupune că a fost transferat. Elementul decisiv este dacă atestările istorice ale acestui nume din perioada transferului corespund atestărilor toponimului din est – tocmai în acest punct sunt uneori necesare corecturi. Fie menționat doar în treacăt că, prin observarea mai exactă a toponimelor, pot fi aduse mai aproape de soluționare și chestiuni foarte controversate, precum aceea dacă legenda, cunoscută în întreaga lume, a Pied Piper din Hamelin poate fi considerată un reflex al colonizării germane a estului (indicii în acest sens la Udolph 1997).

4. Cercetarea toponimelor va conduce și în alte domenii la noi cunoștințe. Aproape întregul teritoriu de cercetare aparține

Įžvalgos / Insights

335

JÜRGEN UDOLPH

domeniului germanei de jos. Cercetarea numeroaselor toponime va pune la dispoziția filologiei germanei de jos un material nou și substanțial. Aceasta privește vocabularul, formarea cuvintelor, dialectologia și istoria limbii în ansamblul ei. Transmiterea deficitară a saxonei vechi poate fi îmbunătățită decisiv prin obținerea acestui material.

Pe baza toponimelor și a transmiterii lor se poate urmări în mod exemplar pătrunderea germanei de sus în teritoriul germanic de jos. Toponimele, ca martori incoruptibili ai limbilor și dialectelor locale, indică în dezvoltarea lor tocmai înlocuirea limbilor într-o anumită regiune și sunt indicatori ai tendințelor schimbării lingvistice.

Cercetarea toponimelor nu va contribui însă doar în mod considerabil la cunoașterea vocabularului germanei de jos. Numele, „cimitirul cuvintelor”, păstrează elemente vechi până în zilele noastre, fac vizibile vechile răspândiri ale denumirilor și ajută în mod decisiv la etimologia nu doar a germanei de jos, ci a tuturor limbilor germanice individuale, mai ales a neerlandezei, frizienei, englezei și, în cele din urmă, chiar a germanei de sus. Vocabularul actual nu coincide nicidecum, în răspândirea sa, cu distribuția inițială. Aceasta poate fi conturată cât mai exact numai prin includerea numelor.

5. Zona estică a teritoriului de cercetare este amestecată cu toponime slave. Toponimele evidențiază contactele multiple dintre elementul germanic, saxon vechi și german de jos mediu, pe de o parte, și materialul slav, pe de altă parte. Numele mixte, numele locurilor dispărute, germanizările și fenomenele similare reflectă procesul de așezare. Cercetarea modernă a așezărilor nu mai renunță la rezultatele onomasticii. Toponimele permit, de asemenea, recunoașterea vechilor și mai vechilor zone de așezare ale triburilor slave (problema patriei originare, mișcări migratorii).

6. Un rol important în cercetarea germană a numelor l-a avut și încă îl are teza francizării inventarului toponimic german, răspândită pe scară largă mai ales prin acceptarea ei de către A. Bach (Bach 1954: 157–174). Acest lucru este demonstrat și de o monografie a lui C. Jochum-Godglück (1995). Potrivit acestei teze, toponimele din întinse regiuni ale Germaniei ar fi fost atribuite sub influența francilor, pornind de la un centru bine organizat, de exemplu Nordhausen, Südheim, Westendorf, Ostfeld. Din perspectiva vestfaliana, saxono-inferioară și franconă, această teză însă

336

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

a întâmpinat puțină susținere (a se vedea Müller 1970: 244–270; Schuh 1980; Udolph 1998). O clarificare definitivă poate fi oferită numai de o examinare cuprinzătoare a materialului toponimic din teritoriul de cercetare.

7. Numele de locuri sunt martori importanți ai istoriei așezărilor. Ele pot fi folosite pentru întrebări legate de patrie și de migrațiile vorbitorilor unei limbi și, prin urmare, și ale popoarelor. Au existat și există chiar voci care atribuie numelor de locuri competența exclusivă de a răspunde la întrebările privind fostele și vechile teritorii de așezare ale popoarelor. Afirmații corespunzătoare se găsesc deja la Jacob Grimm, când citim la el: „Există o mărturie mai vie despre popoare decât oasele, armele și mormintele, iar acestea sunt limbile lor“ (Grimm 1845: 5), și într-un alt loc: „Fără numele proprii, în întregi secole timpurii, orice sursă a limbii germane ar fi secat, ba chiar cele mai vechi mărturii pe care le avem pentru aceasta se află tocmai în ele... de aceea cercetarea lor răspândește lumină asupra limbii, obiceiurilor și istoriei strămoșilor noștri“ (Grimm 1871: 297).

Această opinie timpurie coincide pe deplin cu afirmații din secolul trecut, când citim la Hans Krahe (1949: 9): „Numele de locuri sunt autohtone, sunt legate de spațiu... și este un fapt de experiență, o regulă aproape echivalentă unei legi, că numele de locuri – și anume numele de locuri în sensul cel mai larg, deci denumirile râurilor și munților, numele peisajelor și ale așezărilor – s-au păstrat adesea cu cea mai mare tenacitate chiar și în cazul schimbării populației. Ele nu dispar la o asemenea schimbare, ci sunt preluate în cele mai multe cazuri de noii stăpâni ai unei țări și păstrate de aceștia – chiar dacă uneori fără a fi înțelese – și integrate în propria lor limbă. Astfel, ele au continuat să trăiască asemenea unor fosile“. În continuare, H. Krahe afirmă: „Acolo unde se găsesc în număr mai mare nume de locuri aparținând unei anumite limbi, acolo trebuie să fi fost vorbită și limba respectivă, acolo trebuie să fi trăit membri ai poporului care vorbea această limbă“ (Krahe 1949: 9f.).

Acesta este un motiv important pentru a ne îndrepta atenția către numele de locuri ale unui teritoriu și pentru a le cerceta, pe cât posibil, în totalitatea lor.

8. Legată de cercetarea numelor de locuri ale unei regiuni mai întinse, care – în măsura în care se știe – a fost și este populată aproape în întregime de vorbitori ai dialectelor germanice, aici mai ales ai germanei de jos (urmele frizone, ale germanei de sus și slave din numele de locuri ar trebui luate în considerare), este aproape automat întrebarea în ce măsură acest teritoriu poate fi numărat printre cele mai vechi vetre ale germanilor.

Įžvalgos / Insights

337

JÜRGEN UDOLPH

Chiar și în cărțile de istorie din zilele noastre se presupune că acest teritoriu ar fi putut participa cel mult marginal la acest proces; de cele mai multe ori, Scandinavia, Danemarca și Schleswig-Holstein sunt încă numite patria triburilor germanice, chiar dacă în ultima vreme s-a devenit ceva mai prudent în ceea ce privește o determinare mai exactă.

Teza susținută mult timp, potrivit căreia ar fi existat o migrație germanică din nordul scandinav către sudul german, se bazează în esență (chiar dacă astăzi acest lucru cu greu mai este recunoscut) pe afirmații arheologice din anii ’30 ai secolului al XX-lea (Gustaf Kossinna), care, amestecate cu ideologia național-socialistă, au dus la afirmația unei patrii „nordice“ a germanilor (a se vedea, de exemplu, Brylla 2009).

Trebuie formulată întrebarea simplă dacă această teză rezistă în lumina numelor de locuri. De aceasta sunt legate întrebări privind eventualele substraturi, așa-numita „patrie originară“, migrațiile preistorice și relațiile de rudenie mai strânse ale limbii germanice.

Pe baza observațiilor menționate la punctul 4, trebuie însă să presupunem că tocmai cercetarea numelor geografice ale unui spațiu geografic mai larg poate oferi informații mai precise despre faptul dacă acest teritoriu a fost atins, mai devreme sau mai târziu, de vorbitorii unei anumite limbi sau, exprimat altfel, dacă se poate presupune o perioadă mai lungă de așezare sau nu.

Prin prelucrarea planificată a câtorva zeci de mii de nume de locuri și de așezări dispărute vom putea, cu o probabilitate ridicată, să ajungem la informații mai precise și, mai ales, mai sigure cu privire la succesiunea așezărilor sau chiar va trebui să ajungem la acestea; formulat concret: pledează numele pentru o migrație a triburilor germanice dintr-o altă direcție în zona cercetată sau trebuie să pornim de la o așezare continuă începând cu desprinderea unei etape premergătoare indo-europene.

9. Un alt aspect important poate și va putea fi clarificat prin prelucrarea numelor de locuri din zona cercetată: nu în ultimul rând prin descoperirea „hidronimiei vechi europene“ de către H. Krahe și W.P. Schmid, o rețea de nume de ape premergătoare limbilor individuale, care cuprinde întinse părți ale Europei, a devenit clar că limba germanică s-a dezvoltat treptat dintr-un fond lingvistic și onomastic pregermanic, dar indo-european. Acest lucru este valabil nu numai pentru limba germanică, ci și pentru toate celelalte limbi indo-europene individuale.

De aceasta este legată întrebarea dacă această desprindere – vorbind despre limba germanică – nu poate fi urmărită cu ajutorul numelor de locuri.

338

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

Nu este oare de așteptat să existe nume de locuri și mai ales de ape care pot fi atribuite unui anumit „stadiu intermediar“? Cu alte cuvinte: conțin aceste nume o bază indo-europeană, dar totodată și particularități ale unei limbi individuale, în cazul nostru germanice? Dacă există astfel de nume, este posibil ca unele dintre ele să fie nume de locuri bazate și pe nume de ape și, prin urmare, să poată contribui la prelucrarea ulterioară a hidronimiei vechi europene.

ÎNCHEIEREA ȘI REZULTATELE PROIECTULUI

Se preconizează ca, după finalizarea celor aproximativ 50 de cărți ale numelor de locuri, să fie prezentată o evaluare sintetică a rezultatelor. Cu această ocazie vor fi abordate, inclusiv pe baza cartografierilor cărora le acordăm o valoare deosebită, întrebări privind originea numelor de locuri, legăturile etimologice și istoria așezărilor, cu atât mai mult cu cât

onomastica este o disciplină legată în multe feluri de alte ramuri ale științei. Rezultatele sale sunt preluate și valorificate în continuare, printre altele, în următoarele domenii științifice:

• Geografia istorică și istoria așezărilor • Arheologia așezărilor • Istoria triburilor și a popoarelor • Istoria limbii și a culturii • Etnologia istorică • Istoria juridică, socială și economică • Istoria agriculturii și a orașelor • Istoria constituțională, a dominației și a teritoriilor • Istoria bisericii • Istoria persoanelor.

Va fi necesar, de asemenea, ca reprezentarea încă acceptată uneori a unui așa-numit „bloc nord-vestic“ (H. Kuhn), care se suprapune aproape în întregime cu zona cercetată, să fie supusă unei examinări atente. Una dintre tezele principale este, de fapt, că numele de locuri din această zonă nu prezintă urme ale primei sau ale schimbării consonantice germanice și, prin urmare, coloniștii germanici ar fi ajuns în acest spațiu abia după încheierea acestor transformări. În volumele de până acum nu am putut găsi urme sigure în sprijinul acestei teze.

Įžvalgos / Insights

339

JÜRGEN UDOLPH

În acest context, cunoscuta înrudire lingvistică strânsă dintre frizonă și engleză, ca o constantă (engl. church ~ fries. tsiritse u.ä.), va juca eventual și ea un rol. Trebuie verificat cum s-au dezvoltat aceste similitudini din perspectiva onomastică. Potrivit lui Hans Kuhn, este de asemenea posibil ca asemănările să se extindă și dincolo de mare. Numele de locuri trebuie consultate aici ca martori importanți.

Același lucru este valabil și pentru tendința, din nou puternic în creștere în ultima vreme, de a explica numele de ape ale Germaniei prin celtică. Această cale este urmată adesea atunci când un nume este dificil de explicat. În cazul numelor neinteligibile și dificile, se recurge din nou foarte rapid la „relicve celtice“. Și aici, la sfârșitul demersului, vom obține afirmații bine fundamentate.

La aceasta se poate adăuga constatarea tot mai frecventă în ultima vreme că, pentru explicarea numelor vechi controversate din Germania, nu celtica, ci mai degrabă baltica și slavica pot fi de ajutor. După cum s-a menționat deja mai sus, în Niedersachsen, Sachsen-Anhalt și Thüringen nume de locuri foarte arhaice pot fi explicate parțial numai cu ajutorul balticei și slavicei. Ele documentează legături strânse cu Europa de Est și arată că așa-numitele „limbi străine est-europene“ sunt rude apropiate ale limbii germanice.

În încheiere, să fie menționat un aspect pe care poate nu îl avem neapărat în vedere atunci când prelucrăm nume de locuri: cercetarea genealogică și a familiilor, revitalizată în mod nou și decisiv și prin internet, depinde de o cercetare temeinică și atentă a numelor de locuri. În cazul numelor de origine, întrebarea privind localitatea de la care provine un nume de familie depinde de o examinare exactă a atestărilor istorice. Această problematică privește și cercetările extraeuropene, de exemplu genealogia din S.U.A., Canada sau Australia. În prezent, numeroasele solicitări de peste ocean pot primi răspuns doar cu ezitare, deoarece zone decisive pentru emigranți, precum Westfalen și Niedersachsen, nu au fost încă cercetate toponimic.

După cum s-a menționat deja, la sfârșitul cercetării ar trebui urmărită și ar trebui să fie posibilă o evaluare sintetică a istoriei așezărilor celor trei țări, Westfalen, Bremen și Niedersachsen, în lumina numelor. Prin aceasta este atinsă și cercetarea genetică a așezărilor, intensificată în ultimele decenii, iar consecințele care decurg din nume îi sunt aduse în mod decisiv mai aproape.

340

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

BIBLIOGRAFIE

Bach Adolf 1954: Die deutschen Ortsnamen, vol. 2, Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag.

Brylla Charlotte 2009: Der semantische Kampf um den Begriff des Nordens in Schweden zur Zeit des Nationalsozialismus. – Facetten des Nordens. Räume – Konstruktionen – Identitäten, Berliner Beiträge zur Skandinavistik, vol. 17, ed. J. Hecker-Stampehl, H. Kliemann-Geisinger, Berlin: Nordeuropa-Institut.

Casemir Kirstin 1997: Die Ortsnamen auf –büttel. (Namenkundliche Informationen Beiband 19), Leipziger Universitätsverlag.

Casemir Kirstin, Udolph Jürgen 2006: Importanța balticei pentru cercetarea toponimiei saxone inferioare. – Baltų onomastikos tyrimai – Aleksandru i Vanagui atminti, ed. L. Bilkis, A. Ragauskaitė, D. Sinkevičiūtė, Vilnius: Institutul Limbii Lituaniene, 114–136.

Dini Pietru U., Udolph Jürgen 2005: Slawisch-Baltisch-Germanische Sprachbeziehungen. – Reallexikon der Germanischen Altertumskunde 29, 59–78.

Grimm Jacob 1845: Geschichte der deutschen Sprache, Leipzig: S. Hirzel.

Grimm Jacob 1871: Kleinere Schriften, vol. 5, Berlin: Dümmler.

Hessmann Pierre 1984: Bedeutung und Verbreitung einiger nordwestdeutscher Sumpfbezeichnungen. – Gießener Flurnamen-Kolloquium, ed. R. Schützeichel, Heidelberg: Winter, 190–200.

Jellinghaus Hermann 1898: Toponime engleze și saxone inferioare. – Anglia 20, 257–334.

Jellinghaus Hermann 1902: Determinanții numelor de locuri din Saxonia Occidentală și din Anglia. – Jahrbuch des Vereins für niederdeutsche Sprachforschung 28, 31–52.

Krahe Hans 1949: Ortsnamen als Geschichtsquelle, Heidelberg: Quelle & Meyer.

Laur Wolfgang 1964: Transferuri de nume în contextul migrațiilor anglo-saxone. – Beiträge zur Namenforschung 15, 287–297.

Müller Gunter 1970: Problema influențelor francilor asupra toponimiei westfaliene. – Frühmittelalterliche Studien 4, 244–270.

NOB – Niedersächsisches Ortsnamenbuch, ed. K. Casemir, J. Udolph, vol. 1ff. Bielefeld 1998ff.

NOB I – Ohainski Uwe, Udolph Jürgen 1998: Die Ortsnamen des Landkreises und der Stadt Hannover, Bielefeld: Verlag für Regionalgeschichte.

Įžvalgos / Insights

341

JÜRGEN UDOLPH

NOB II – Ohainski Uwe, Udolph Jürgen 2000: Die Ortsnamen des Landkreises Osterode, Bielefeld: Verlag für Regionalgeschichte.

NOB III – Casemir Kirsten 2003: Die Ortsnamen des Landkreises Wolfenbüttel und der Stadt Salzgitter, Bielefeld: Verlag für Regionalgeschichte.

NOB IV – Casemir Kirsten, Ohainski Uwe, Udolph Jürgen 2003: Die Ortsnamen des Landkreises Göttingen, Bielefeld: Verlag für Regionalgeschichte.

Schmid P. Wolfgang 1994: Linguisticae Scientiae Collectanea, ed. J. Becker, Berlin, New York: de Gruyter.

Schröder Edward 1993: Sachsen und Cherusker. – Niedersächsisches Jahrbuch für Landesgeschichte 10, 5–28.

Schuh Robert 1980: -heim-Namen in Ostfranken. Ausdruck fränkischer Herrschaft? – Ortsnamen als Ausdruck von Kultur und Herrschaft. Erlanger Ortsnamenkolloquium, ed. R. Schützeichel, Heidelberg: Winter, 33–47.

Springer Matthias 2002: Saxones und Saxonia în Antichitate și Evul Mediu timpuriu. – Namenkundliche Informationen 81/82, 155–177.

Springer Matthias 2004: Die Sachsen, Stuttgart: Kohlhammer.

Udolph Jürgen 1994: Namenkundliche Studien zum Germanenproblem, Berlin: de Gruyter.

Udolph Jürgen 1995: Die Landnahme Englands durch germanische Stämme im Lichte der Ortsnamen. – Nordwestgermanisch (Reallexikon der Germanischen Altertumskunde, volum suplimentar 13), Berlin, New York: de Gruyter, 223–270.

Udolph Jürgen 1997: S-au mutat coloniștii din Hameln în Moravia? Legenda fluierașului din Hameln din perspectivă onomastică. – Niedersächsisches Jahrbuch für Landesgeschichte 69, 125–183.

Udolph Jürgen 1998: Fränkische Ortsnamen in Niedersachsen? – Festgabe für Dieter Neitzert zum 65. Geburtstag, ed. P. Aufgebauer, U. Ohainski, E. Schubert (Göttinger Forschungen zur Landesgeschichte, vol. 1), Bielefeld: Verlag für Regionalgeschichte, 1–70.

Udolph Jürgen 1999: Baltisches in Niedersachsen? – Florilegium Linguisticum. Festschrift für Wolfgang P. Schmid zum 70. Geburtstag, ed. E. Eggers, J. Becker, J. Udolph, D. Weber, Frankfurt, Main: Peter Lang, 493–508.

Udolph Jürgen 2005: Slavisch-Baltisch-Germanische Übereinstimmungen in Toponymie und Hydronymie. – Reallexikon der Germanischen Altertumskunde 29, 64–67.

342

Acta Linguistica Lithuanica LXXXVII

Ortsnamen zwischen Rhein und Elbe – Onomastik im Europäischen Raum. Ein Forschungsprojekt der Göttinger Akademie der Wissenschaften

Udolph Jürgen 2006: England und der Kontinent: Ortsnamenparallelen (Ein Situationsbericht). – Language and Text. Current Perspectives on English and Germanic Historical Linguistics and Philology, Heidelberg: Winter, 317–343.

WOB – Westfälisches Ortsnamenbuch, ed. K. Casemir, J. Udolph, vol. 1ff, Bielefeld: Verlag für Regionalgeschichte, 2009ff.

WOB 13 – Korsmeier Claudia Maria 2009: Die Ortsnamen des Landkreises und der Stadt Hannover, Bielefeld: Verlag für Regionalgeschichte.

Nume de locuri între Rin și Elba – Onomastică în spațiul european. Proiect de cercetare al Academiei de Științe din Göttingen

R E Z U M A T

Pe baza datelor istorice, articolul analizează critic numele de locuri ale landurilor germane Niedersachsen și Westfalen (parte a landului Nordrhein-Westfalen), atestate înainte de 1600, inclusiv numele orașelor și satelor părăsite. Aceste nume de locuri sunt examinate, de asemenea, din punct de vedere lingvistic, în funcție de originea și interpretarea lor etimologică, morfologică și tipologică, folosind ca exemplu volumele NOB (Niedersächsisches Ortsnamenbuch). După finalizarea cercetării, hărțile și lucrările de sinteză vor permite evaluarea problemei originii, a legăturilor etimologice și a istoriei așezărilor.

Rezultatele cercetării vor fi relevante și pentru Scandinavia, Anglia, Europa de Est (inclusiv țările baltice) și anumite regiuni ale Europei Centrale.

Primit la 21 august 2022.

JŪRGEN UDOLPH Centrul pentru cercetarea numelor – Göttingen / Rosdorf, Steinbreite 9, D–37124 Rosdorf bei Göttingen Academia de Științe din Göttingen Centrul de cercetare Numele de locuri dintre Rin și Elba – Onomastică în spațiul european Robert-Koch-Str. 29, D–48149 Münster [email protected]

Įžvalgos / Insights

343