LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI, II LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

UNELE PARTICULARITĂȚI ALE GRAIULUI ZIETELOS

A. VIDUGIRIS

În 1957, cu un magnetofon portabil au fost înregistrate câteva texte din graiul Zietelos (RSS Bielorusă de sud-vest), care în ultima vreme este pe cale să dispară cu totul. Pe baza acestor texte sunt prezentate aici unele dintre cele mai importante particularități fonetice și morfologice ale graiului și este oferit un mic glosar al cuvintelor puțin cunoscute și al împrumuturilor întâlnite în texte.

Vocalismul și consonantismul graiului Zietelos au particularități care, pe de o parte, îl leagă de dialectele aukštaičiai din sud-vest, iar pe de altă parte — de dzūci și de dialectele aukštaičiai orientale. Morfologia graiului a păstrat un număr considerabil de particularități arhaice: se folosesc toate cele patru cazuri locative, pronumele posesive, verbele atematice. Se remarcă persoana a treia a trecutului simplu al verbului „a fi” bit(i) (era), prepozițiile sa, pie, formarea adverbelor etc.

În grai se observă o influență considerabilă a limbilor slave, mai ales în fonetică și lexic. Deoarece limba lituaniană din Zietela nu mai este o limbă vie, materialul dialectal abundă în variații și inconsecvențe.

În raionul Zietela din regiunea Grodno a RSS Bieloruse (pronunțat Zietela, Zi'tela, în bielorusă Дзятлово, Дятлово, în polonă Zdzęcioł) există două sate în care se mai pot găsi oameni în vârstă care știu și vorbesc lituaniana. Această enclavă lingvistică lituaniană, situată la 80 km spre sud de granița RSS Lituaniene (la aproximativ 150 km de Vilnius, 50 km de Lida și 20 km dincolo de râul Niemen), este unul dintre cele mai îndepărtate locuri cunoscute până acum în care limba lituaniană se mai vorbește în afara republicii noastre. Unii lingviști și istorici o consideră una dintre mărturiile vechiului teritoriu etnografic baltic. Localități în care se vorbește lituaniana se află la 60—80 km spre nord de această enclavă, de exemplu, împrejurimile Laz(d)ūnai și Daunoriai (raionul Jūrotiškiai),¹ împrejurimile Ramaškoniai, Dainava, Bastūnai, Varanavas (raionul Varanavas), precum și împrejurimile Žirmūnai, Kazokiškės, Pamedė, Užubaliai, Pelesė și Ródūnė (raionul Ródūnė).

Din motive de comoditate și tradiție, această enclavă lingvistică lituaniană este numită după centrul raionului — graiul Zietelos, deși, în realitate, oamenii care vorbesc lituaniana mai locuiesc acum doar în partea de nord a Zietelei — în Zasečiai (pronunțat Zasėčai (poate din Ząsedžiai), Zosečai, Zasiėčai, Zasėčai, Zasiėtė, în bielorusă Засеме) (la 3 km spre nord) și

¹ Plg. J. Senkus, Kai kurie Lazūnų tarmės ypatumai, — „Lietuvos TSR Mokslų akademijos Darbai“, Serija A, 1, 180—193, Vilnius, 1958.

195

în satele Pagiriai (pronunțat Pagìrai, Pagìrai, Pagirìs, bltr. По́гиры) (la 8 km spre nord). Potrivit relatărilor oamenilor, odinioară, adică înainte de Primul Război Mondial și mai devreme, se vorbea lituaniana în cinci sate sau poate chiar în mai multe, și anume: Zasečiai, Pagiriai, Narčiai (pronunțat Narčai, Narčāl, bltr. Но́рцевичи), Kurpėšai (pronunțat Kùrpėšai, Kùrpėšos, bltr. Ку́рпеши), Dainava (pronunțat Dainavà, Dainuvà, bltr. Яцвезь, Ятмезь, l. Jacwieź) și altele.

E. Volteris găsește denumiri lituaniene în inventarele conacului Zietela din 1580 nu numai în satele menționate mai sus, ci și în însăși Zietela, în Strėla (pronunțat Strėlà, belarusă Стрела) (la 9 km vest de Zietela), în Aleknavičiai (pronunțat Alėknavičai, Alėchnovaičai, belarusă Оле́хновичи) și în alte locuri. Potrivit datelor statistice din 1886, aici mai erau 1156 de lituanieni.2

Prof. K. Būga, care a vizitat locul în 1906, menționează că se putea comunica în lituaniană doar în Zasečiai, cu 400 de locuitori; tot atâția, deși nu mai vorbeau lituaniana, încă înțelegeau multe din această limbă. În satele Pagiriai și Narčiai vorbeau încă lituaniana, la acea vreme, peste o sută de oameni.3

În 1933, A. Valaitis, care a vizitat locul, a găsit în Zasečiai încă 31 de familii care vorbeau lituaniana între ele (și cu copiii lor) (95 de adulți și 25 de copii), precum și 80 de familii în care bătrânii vorbiseră lituaniana, iar tinerii vorbeau mai ales belarusa (245 de adulți și 175 de tineri); celelalte 67 de familii (309 persoane) nu mai vorbeau însă lituaniana. În Narčiai, ultima femeie care știa lituaniana a murit în 1929, iar în Pagiriai numai doi bătrâni mai vorbeau lituaniana. Mai existau vorbitori de lituaniană la conacul Žybartaučinos (lituaniană Žìbartaušcina, belarusă Жыбортовщина, pol. Żybartowszczyzna) (la 1 km nord de Zietela), în timp ce în Girninkai (pronunțat Gìrni·kai, belarusă Гирники, pol. Hirniki), Vėzaučius (pronunțat Vezáučus, Vezáučis, Vezáučai, Jezáučis, belarusă Безаеві, Езобей, pol. Wieżowiec) (la 7—8 km sud-vest de Zietela), în Giedgalai (pronunțat Giėdgalai, Giedgalāl, Giegzālai, belarusă Гезголы) și în alte locuri, limba lituaniană dispăruse de mult.4

În prezent, cei mai mulți oameni care știu și vorbesc lituaniana se află în satul Zasečiai (aproximativ 30 de persoane, fără a-i socoti pe cei care înțeleg lituaniana, al căror număr este de trei ori mai mare; au fost găsite doar aproximativ 12—15 persoane potrivite pentru culegerea dialectului).

Din satul Pagiriai sunt două surori care vorbesc bine lituaniana, iar numărul celor care o vorbesc sau o înțeleg mai puțin bine ar putea fi și mai mare. În prezent, o femeie din Pagiriai, anume P. Chaleckienė-Dicevičiūtė (94 de ani), locuiește în Zietela, iar sora ei, M. Vasiukevičienė-Dicevičiūtė (82 de ani), locuiește în satul Rybokai (la 6 km est de Zietela). În satul Narčiai sunt câțiva bătrâni care înțeleg lituaniana, dar o vorbesc cu dificultate; prin urmare, ei au o valoare foarte mică pentru culegerea dialectului.

Potrivit localnicilor, cel mai mult la dispariția limbii lituaniene de aici a contribuit politica de interzicere și disprețuire a limbii lituaniene, dusă în timpul ocupației poloneze.

2 E. Wolter, Die Litauer im Kreise Slonim Gouv. Grodno. — „Mitteilungen der Litauischen litterarischen Gesellschaft“, 4, 166—169, Heidelberg, 1899.

3 K. Būga, Lietuvos rytų saloje. — „Lietuvos ūkininkas“, Nr. 41, 498—500, Vilnius, 1906.

4 A. Valaitis, A. Mickevičiaus gimtųjų vietų lietuviai (apie Zasečių—Zytelos lietuvius). — „Lietuvos Aidas“, Nr. 209, 3, Vilnius, 1938.

196

acțiune. Au avut o influență considerabilă și condițiile economice: în timpul reformei agrare (1932—1939), toate cele mai puternice familii lituaniene din Zasečiai au fost mai întâi strămutate în gospodării izolate; numeroși lituanieni au plecat și au pierit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, iar o altă parte s-a înregistrat ca polonezi în anii de după război și a plecat în Polonia. Majoritatea vorbitorilor dialectului au peste 60 de ani, iar cei mai tineri sunt doar câțiva. Astfel, limba lituaniană își trăiește ultimele zile de existență pe această insulă.

În timpul colectării materialelor pentru atlasul dialectologic al limbii lituaniene, a stârnit interes și cercetarea dialectelor lituaniene care dispar rapid în afara granițelor administrative ale republicii noastre, precum cele din Ąpsas (raioanele Brėslava și Vydžiai), împrejurimile Kamajai și Lenčupis (raioanele Pastovys și Svyrys), împrejurimile Gervėčiai și Rimdžiūnai (raionul Aštravas), satul Ažierkai (raionul Gardinas) și raioanele menționate anterior. Începând aproximativ din 1950, lingviști, folcloriști și etnografi ai republicii vizitează aceste insule în scopuri de cercetare. De pildă, numai la Zietela au venit nu mai puțin de patru expediții, fără a socoti câteva deplasări individuale ale lingviștilor. Cea mai importantă a fost expediția dialectologică și folclorică organizată în 1955 de Institutul de Limba și Literatura Lituaniană, în timpul căreia au fost înregistrate pe magnetofon numeroase texte. Deși la Institutul de Limba și Literatura Lituaniană și la lingviști individuali s-a adunat deja mult material despre acest dialect, în afară de textele lui P. Arumaa, publicate în Estonia, și de scurta descriere a dialectului făcută de Ch. Stang și tipărită în Norvegia,⁵ până acum nu s-a publicat nimic în Lituania.

Această insulă lingvistică lituaniană, păstrată din vremuri străvechi în împrejurimile Zietelei, constituie, împreună cu alte insule lituaniene aflate în condiții similare, un material de mare valoare pentru studiul limbii lituaniene, datorită formelor sale morfologice arhaice, propriilor procedee de formare a cuvintelor, lexicului distinctiv și altor particularități.

Aici sunt prezentate două povestiri din viața cotidiană, înregistrate în 1957 cu un magnetofon portabil de la cele mai bune vorbitoare ale dialectului din Zietela: Marijona Burokienė din Zasečiai și Petronėlė Chaleckienė din Pagiriai.

Marijona Burokienė-Glubokaitė, în vârstă de 68 de ani, s-a născut și și-a petrecut aproape toată viața în satul Zasečiai. A slujit câțiva ani la domni polonezi și ruși, a fost de două ori la Vilnius și, în timpul Primului Război Mondial, emigrase în interiorul Rusiei pentru a scăpa de front. Știe să vorbească și să citească rusește, poloneză și lituaniană. În 1958 a plecat în Polonia.

Petronėlė Chaleckienė (în belarusă Chaleckaja)-Dicevičiūtė, în vârstă de 94 de ani, s-a născut și a crescut în satul Pagiriai. A slujit multă vreme la domni polonezi în Zietela și Volkovisk. Dintre toți locuitorii din Pagiriai, ea vorbește cel mai frumos lituaniana. Îi place foarte mult să povestească. Locuiește în Zietela.

Încercând să caracterizăm dialectul, trebuie mai întâi să remarcăm marea instabilitate și diversitate a celor care îl vorbesc. Deoarece în toate domeniile vieții se folosește mai ales dialectul local belarus, iar în lituaniană vorbesc doar vecinii și rudele în vârstă, când se întâlnesc din când în când, precum și câte o persoană cu alta în familie, mulți dintre vorbitorii dialectului și-au pierdut corectitudinea limbii lituaniene

⁵ P. Arūmaa, Litauische mundartliche Texte aus Wilnaer Gegend, 41—53, 68—75, Dorpat, 1931; Chr. S. Stang, Die litauische Mundart von Zasečiai im Gebiet von Wilna. — „Norsk Tidsskrift for Sprogvidenskap“, Bind XVIII, 171—201.

14. Kalbotyros klausimai II.

197

senzația. Din această cauză, limba unui vorbitor diferă foarte adesea de cea a altuia, iar numeroase neuniformități și inconsecvențe apar și în vorbirea unuia și aceluiași reprezentant al dialectului. De exemplu, uneori același cuvânt este accentuat în mod diferit: nėkaltas || nekaltas, paršą || paršai, pigùs || pìgus, vištõs || vištos, dirba || dirba, blì’nus || blì’nus; se amestecă genurile: duonas || duona, bunõdai || kunõdos (cartofi), asmõ-kai || asmõkos (bani), bažnìčiai || bažnìčos, uògai || uògos, seserã || sėserės etc.

Uneori, din cauza unor asemenea variații (precum și a influenței frecvente a elementelor din limbile slave), este chiar dificil să se stabilească fonemul sau forma normativă a dialectului. Totuși, aceste neuniformități întâlnite în vorbire dintr-un motiv sau altul nu sunt de natură regulată și nu infirmă existența dialectului Zietela ca sistem, nici caracterul său autonom. Iată câteva dintre trăsăturile sale, multe dintre ele putând fi întâlnite în textele tipărite mai jos.

Vocalism. Așa-numitele sunete nazale ale limbii literare ^ą, ę și grupurile de sunete am, an, em, en nu devin u· (ų, ū), i· (į, y), și um, un, im, in: grãštas, žã’sės, katrã, gálva, tē·sa (întinde, trage), ište·zdinēja (scoate, absoarbe), sēmti, švērite, ramīti, ramītis (nuia), tāmus, sām’tis, inkāndo, rankos, penkos, tankų. În această privință, acest dialect s-ar apropia de dialectul sudic al dialectelor lituaniene de sud-vest. Totuși, prin alte trăsături, dialectul Zietela se distinge de dialectul lituanian de vest. De exemplu, spre deosebire de limba literară, aici se accentuează gradul comparativ al adjectivelor: senēnis, senēsne, gražāsnis, gražāsne, didēsnis, didēsne, precum și infinitivele scurte cu tema în rădăcină: kāst(i), nēšt(i), vēšt(i), vēst(i), rāst(i).

Sunetele o și ė ale limbii literare se transformă adesea în dialect în diftongii uo și ie (mai frecvent uo, ie): žuõdžis, nùori, kūoja, šuõka, bruolìkas, žmùoriej, jiẽme, daržìne, turìej, adbìegdau. Totuși, această diftongare nu este consecventă: deseori, unul și același vorbitor al dialectului diftonghează clar o dată, iar altă dată pronunță fără diftong sau diftonghează foarte slab. De aceea, în texte această trăsătură este marcată numai în cazurile mai evidente.

În locul lui o din limba literară apare diftongul ou. Totuși, acest fenomen se observă doar în două cuvinte și în formele derivate din ele: touli~toli, toulesi (mai departe), soudì·~sodint, pasoudināu, alături de tolì, sodì·.

În alte poziții, o neaccentuat se scurtează uneori și se pronunță ca u, de exemplu: buhāi, tuhāi (persoana a III-a, singular), kuplōnas (preot), kudēl~de ce.

Sunetului e din limba literară, la începutul cuvântului, îi corespunde sunetul a din dialect: agùne, ažaras, āna, aš’s, apušė. În diferite poziții, sunetul e din limba literară se deschide neregulat (de obicei este pronunțat lung), căpătând o nuanță de a (notată a)⁸: nēša, mās, mētai, kumāle, gēra~geria, sōrmēlis, velēšnis, blogēsne, nesidāle~nesidalė, kāte’.

⁶ Se folosește o transcriere simplificată. Semnul accentului tonal indică și lungimea sunetelor a și e. Cantitățile lungi neaccentuate sunt marcate printr-un punct deasupra, în stânga literei. Această regulă nu se aplică sunetelor i și u, a căror lungime este marcată peste tot, indiferent de accent. Lungimea sunetelor o și ė, lungi prin natura lor, nu este marcată nicăieri. Se folosesc majuscule. Accentele tonale ale vocalelor lungi sunt marcate pe baza auzului.

⁷ Uneori, a· (ą) și a devin diftongul ai: pagelāisk~pagaląsk, kāinis~kąsnis, inkāisk (înghite), dail’tis~dalytis, dail’ba.

⁸ Acest sunet nu apare în vorbirea tuturor reprezentanților dialectului; de exemplu, P. Chaleckienė pronunță toate sunetele e mult mai închis decât e-ul normal (geras, senas), însă această particularitate a vorbirii sale, apărută probabil sub influența limbii polone, nu se reflectă în transcrierea textelor.

198

Foarte adesea, sunetul l din limba literară u din prefixul și prepoziția už devine i: iżno-rėj~užnorėjo, iż maṅd, iżbko~užšoko, iżvilko~užvilko (a târât). În mod asemănător, lui u din limba literară îi corespunde i în dialect în următoarele rădăcini: žbIves alături de žbIves~žuvys, liežlvis, brb-val (sprâncene).

Diftongii propriu-ziși ie, uo, din cauza accentuării puternice a primului element, se transformă foarte adesea în monoftongi i˙ (y), u˙ (ū): ži˙mà, ni˙ko, vī˙nas, di˙nà, šū˙, sesū˙, di˙k, važi˙kim, jū˙das, ku˙dėlis, pūnùs, li˙tus, Paži˙telai (numele unei pajiști)⁹. Cel mai adesea acești diftongi se pronunță doar cu al doilea element slăbit: di˙ėdas, di˙ona, si˙olas. Se întâlnesc cazuri în care nu al doilea, ci primul element al acestor diftongi se slăbește, de exemplu: vienà, dė˙na, pagrėbs, nesamelos, pardòs, jū˙das, Jōda (nume de familie). Alternativ, aceleași cuvinte se pronunță și cu diftongii uo, ie întregi.

În unele cuvinte, în locul lui ei din limba literară se întâlnește diftongul ie: sviekas~sveikas, viekāũ (repede), viekėst (mai repede), nāi_viekėst (cel mai repede). Însă foarte adesea, în loc de ie, se întâlnesc și ē, e sau i: svēkas, vekāũ, vekāũ, alături de vikāũ, vikėst. Nu încape îndoială că bilingvismul vorbitorilor este în mare măsură responsabil pentru această variație de pronunție.

În dialect, primul element al diftongului au accentuat sau neaccentuat, cu accent circumflex, se pronunță foarte întunecat, cu o nuanță o mai mult sau mai puțin pronunțată, de aceea este transcris āũ: lāũkas, jēmāũ, kāũlė. Se întunecă, de asemenea, și primul element al diftongului ai aflat în aceeași poziție (gerai || gerēi, mažai), dar această particularitate nu este indicată în texte.

Consonantismul. Deși dialectul este cel mai sudic, el se deosebește de celelalte localități cele mai apropiate în care se vorbește lituaniana (Laz(d)ūnų, Varanāvo, Ródūnės, Aziėrku etc.) mai ales prin faptul că aici nu se întâlnește principala particularitate a dzūkizării; de exemplu, se spune: pati, marti, dvi, dvidešim, gaidīs, ti˙sà, di˙nà, bū˙t, dirbt, dirp-čia, gaidžai, medžas. Totuși, prin nepronunțarea grupurilor de sunete tj, dj ca africatele č, dž la sfârșitul cuvântului, de exemplu, pametėu, samdēu, āudēu, bū˙u; gaidō, žōdo, dančiu (și dančī), gaidū, dialectul se alătură graiurilor dzūkiene și celor din estul Aukštaitiei învecinate cu acestea.

În câteva exemple, în dialect apare sunetul z în locul sunetului ž din limba literară: zā˙sēs~žąsys, zvēris, zvaiždė~žvaigždė, zi˙mà, bazni˙ča, zbuvis, zēmė, zāmė, alături de žvaiždė, žiemà, žbIvis, žāmė.

Consoanele l, r, s, š, ž și africatele č, dž se velarizează foarte adesea înaintea vocalelor e, ė, i¹⁰: kāũlė, kumėlė, kalbėk, lantā, langvas, stalālis, išblindo, turēji, rėkė, rūkko, nuvažiāũ, šašī, trācas, žbūnom, gražāšnis, medžas; dar se spune și: lēadas, velēsnis, kilbė, gražī, zi˙mà, norēji, reikā, svēčas, svečīosna, āudžam.

Consoanele k, g nu se pronunță înaintea grupurilor de sunete š, ž + i, d, č: šāuštas, āũštas, pērni˙šč(a)s, vakarī˙ščā, nu˙naini˙ščā (astăzi), ru˙štus, ri˙štė, žvi˙rždas (nisip), žvaiždė, splī˙snos (pene); însă se păstrează uneori în cuvintele compuse: anškri˙tas (dimineața), aikšen și aišen (rar).

⁹ Diftongii ie, uo, deveniți monoftongii i˙, u˙, se scurtează uneori, de exemplu: li˙tukas~lietukas, jim(i)~jiems, jis~juos, sa jū~su juo.

¹⁰ Prin velarizare înaintea vocalelor anterioare e, ė, i, consoanele le întunecă și le apropie de vocalele posterioare. i velarizat se transcrie bl, iar e, ė – ę.

199

Înaintea cuvintelor care încep cu vocale se adaugă uneori consoanele h, v, j. Consoana h este deosebit de frecventă: hāra~aria, hartojas, hāust(i), hail(i)~eiti (merge), hānas~anas (el), hūpe~upė, hūogos, hobuolai¹¹. Mai rar se adaugă consoanele v și j: vūpė, vūogos, vobuolai, vū.li.ča, vū.tarina¹², jīr, jēmė, jāni's (ei), janā (ea).

Uneori, unele consoane (de exemplu, k, t, g) se adaugă și la sfârșitul cuvintelor: tiktalk, tadatk, kadatk, pērnaik, sēnaik, gražast (mai frumos), dāugāist || dāugēst (adesea), tsāik (acela), gig (da).

Ca și în celelalte graiuri ale noastre, și în graiul Zietela este frecventă asimilarea consoanelor, adică consoanele surde, aflându-se înaintea celor sonore, se sonorizează, iar consoanele sonore, când precedă consoane surde, se asurzesc (chiar dacă aceste sunete alăturate aparțin unor cuvinte diferite), de exemplu: áž_gi, māž_jāu, kāb_gi, jālb_dutkė, mānaz_is, trizdėšim, dirpk, išōko~užšoko.

Despre formarea cuvintelor. De menționat este sufixul substantival caracteristic graiului -i̯ka (pronunțat -b̯i·ka)¹³, care are sens diminutival, alintător și uneori chiar peiorativ: avbi·ka (oaie), karubī·ka, k̄aulbi·ka, kumelbi·ka, mergaitbi·ka. Este de asemenea productiv sufixul diminutival -utas: vilkutas, kiškutas, langutas.

Sufixul -ikas, cu sens diminutival și alintător, este foarte răspândit în numele proprii: Valērikas (Valerijus), Bernādikas (Bernardas, Bernardukas), Jūzikas (Juozukas), Kōstikas (Kostas, Kastukas), Rīzikas (Ričardukas), Jānikas (Jonukas). Se pare că a început să fie adăugat la numele proprii după modelul polonez.

Sufixul caracteristic adjectivelor este -īkas, -ītka, folosit de asemenea cu sens diminutival și alintător: mācitkas, macitka (mic, mică, mititel, mititică), gražitkas, gražitka, sēnitkas, senitka, aušitkas (foarte înalt), aušitka, macintūlitka (foarte micuț).

În grai sunt foarte frecvente verbele iterative cu sufixul -(d)inėti. Totuși, prin sensul și folosirea lor, aceste verbe iterative nu exprimă iterativitatea: norėjau pirkinėt (a cumpăra) kā· sajėst; aš_jāu davinėjāu (am dat) jām vūlgīt (a prânzi). Dar mai frecvente sunt însă cu prefixe: sa_tavip (cu tine) nōru gerāst sasidėdinēt; satikdinėja tā· žmōgu· vēl; šāudai ište·zdinēja ita· mēšla. Formarea verbelor cu prefixul pa- este foarte productivă. Prefixul pa- se adaugă și la formele verbale deja prefixate, de exemplu: ānas papriadīnēj pri-g_ito ārklo; kokā (ceva) pašmezdenėj krū·pa· iš_pirkōs.

Sunt frecvente prefixele de origine slavă: ras-, pad-, da-; rasidailēm (ne-am împărțit); aš_nuvėjāu sa_bernuķu pēdūs rastat'i'dinēt (a aranja); padkaldinēj (a potcovit) ir_jāučus, kab_važbņē; vienāi kūlbei pādrēmāu medžā; niēks nedapādēma (nu ajută); iti· linai jāu tū· nedavī's.

Flexiunea cuvintelor. Dativul singular masculin are terminația -(i)u în locul terminației -(i)ui din limba standard: nī·ko neū.tari·k tām žmōgu; vaiku itai gerai; adāu šūnu. În formele prepoziționale fosilizate s-a păstrat și vechiul i-stem-

¹¹ Uneori se observă și fenomenul invers, mai ales la adaptarea împrumuturilor slave la lituaniană: aspadōrus, aspadbōnė, ū.tari·t.

¹² Cantitățile vocalice neclare, întâlnite mai ales în cuvintele de origine slavă, sunt notate ca semilungi: vū.li·ča, ū.tari·t.

¹³ Uneori, sunetul sufixal -b̯- (y) se pronunță cu o nuanță de -u̯-.

200

La substantive, terminația dativului singular este -i: tik pačam teluki melžėsi; duž adi’nį dar lig „vakarį¹⁴.

Instrumentalul singular al genului feminin are terminația -(i)ai: sa_gi-nai savai pačai būsta; nakčai; tai parai (în acel moment); anas sa_jai bīt. Se presupune că această terminație este o rămășiță a adjectivelor pronominale¹⁵, iar păstrarea și extinderea ei la alte părți de vorbire ar fi putut fi favorizate, poate, de terminația slavă -oŭ a aceluiași caz, cf.: с одной своей женой живет; он с ней был.

Față de dativul singular, această terminație se deosebește numai prin intonație (firește, dacă este accentuată): dū’noi, kab jai būs gerast (mai bine); dūk tai mergai; kūkai~kokiai, tukai~tokiai.

Se folosesc patru cazuri locative:

a) locativul intern static (inessivus) pierde adesea terminația e: bi-vom mės drūgelį; vi’nōj vesej; pasiškope (s-a ascuns) rūguos. Locativul plural (inessivus) al substantivelor de gen feminin și, uneori, și al celor de gen masculin, cu teme diferite, are terminația -sa: tep kab mano ausi’sa; aki’sa; dvijosa; višta sėdi kàrtėsa; anas atait ir_klaūsa vaikuosa pōterus ar_mōka.

b) ilativul intern dinamic (illativus): ānas nuvažāų kelan; sakrovė vežimai; mažā ājo akmenīn (la moară); išėjāų svečiuosna; katrān kraštān iżnōri, tanā (în acel) kraštān ir_vežuoja; aimā ir_mės ri’tōi grī’bu’sna. Trebuie remarcat totodată că în graiul Zietela ilativul temporal este foarte frecvent folosit în locul inessivului sau al acuzativului de tip 1k: atvažāų subatōn; nedēlon bit ānas mū’sim; nu’nait šaštōn adi-non atvažuos.

c) adessivul extern static (adessivus): kur bū’sti (locuiești) ar_Kaškaip (la Kaškas) ar_Šaipukip (la Šaipukas)?; mani’m(p) (la mine) jāū vaiku’bit; dārgi mu’sip (la noi) nu este nimic, mu’sim(p) asnoku’ nu este; jaib (la ea) dukte bit graži; vi’nam žmōgip bit chwaras (bolnav) su’nūs.

d) alativul extern dinamic (allativus): āš nuvežiāų namōp¹⁶ (acasă); Gaidelōp aimū (la Gaidelis — nume de familie); kokā (oarecare) pribēga mu’sūn, paišmeždi-nē! krū’pa. Acest din urmă locativ este folosit mai rar în graiul Zietela decât, de pildă, în Lazūnai.

Foarte adesea, substantivele feminine cu temele o-, ē- și i- au aceeași terminație -mi la dativul și instrumentalul plural: kviečūs kūū-lēmi māla; ar_dāū mergōmi jēst; vaikas jāū vaišōi kōjemi (cu picioarele); sa_ku-nōdomi gardēst kap sa_kuōpomi.

Se pare că, după aceste teme, s-a adaptat și dativul plural al substantivelor cu tema a: atnē’ vėl vaikāmi jēst; diōk dārba vi’rami žtūmi.

¹⁴ Cf. J. Endzelins, Latviešu valodas gramatika, 428—432, Rīgā, 1951; J. Otrębski, Gramatyka języka litewskiego, 3, 40, Warszawa, 1956; J. Kazlauskas, Lietuvių kalbos daiktavardžių priebalsinio linksniavimo tipo nykimas. — „Kai kurie lietuvių kalbos gramatikos klausimai“, 7—8, Vilnius, 1957.

¹⁵ Vezi P. Arumaa, lucrarea citată, 70—71; Z. Zinkevičius, Lietuvių kalbos įvardžiuotinių būdvardžių istorijos bruožai, 100, Vilnius, 1957.

¹⁶ Intonația terminației alativului -op variază. Trebuie menționate trei moduri de accentuare a acestei terminații: namōp || namōp || namōp.

201

În domeniul pronumelui, merită menționată folosirea foarte frecventă a pronumelor posesive: mānas, manā, tāvas, tavā, sāvas, savā, dintre care s-au păstrat aproape toate cazurile. Numai rareori se mai folosește genitivul singular generalizat al acestor pronume. Pronumele demonstrativ a păstrat unele forme pronominale: tōji moteriškis, tōji girā, tōji pirkē. Aici ar trebui probabil incluse și formele de acuzativ singular masculin: tsai(k) žmogus, ītsai(k) vaikas.

S-au păstrat câteva verbe atematice: mī-kt(i), āi(i), skāust(i), jēst(i), dāst(i), dūost(i), giest(i). Dar, alături de acestea, se folosesc și forme contaminate: giema, āima, miēgma, (i)ēma, dēma, dūoma ir dūoja.

Persoana a treia a preteritului simplu al verbelor cu sufixele infinitivale -uoti, -oti, -ėti are mai adesea forme mai scurte: subatōn vākarn izvažāu Li-dōn; jām nēdāų sōtku (arų); mānas brōlis nūmirē, neišturēi; vilnu sūlais pārizdinēi pirštus; iš pirkōs nešō daržinēn.

Uneori (foarte rar) și persoana a treia a prezentului are forme mai scurte: āni's važiuoj jau namōp; kāp po bāla' braidžoi, pašunta špāros (spațiile dintre degete).

Atrage atenția persoana a treia a preteritului simplu al verbului „a fi”, biti, bit („a fost”)¹⁷: vaca noastră bit două; ei îi era foarte greu bit; în total bit, da, în total bit; do totul era frumos bit, do totul era bine bit; biti mare cu baba.

În persoana întâi a viitorului, consoana s sau š dinaintea terminației -u este dură: neizbū'su, dīrpsu, norēsu, dū'su, nunēšu, vešū. La verbele bisilabice cu accent scurt și circumflex, persoanele întâi și a doua ale viitorului accentuează terminația: aisū, aisṭ, nuvešū, nešṭ, atnešū, miršū, innesṭ, pirk-sū, pirkši.

Și modul condițional este deosebit: aš, tāu sakepčāu (aș smulge); kāb tū gi sadēktai; ot gerai bū'tu'p, kad tū atvažū'tumei; chōts (deși) momā norētū'p, ka bū'čā, tai aš nenorėjau namie būt; mes dūotum jūmi viso, ag atvežū'tumet; mēs pīrktumem mu'sūm, tā pīrka.

Merită atenție formele reflexive ale verbului; de pildă, particula reflexivă -si este adesea preferată chiar și la sfârșitul cuvintelor cu prefix: ateīmasi, prisegdinēsi. Se întâlnesc exemple în care forme care, în limba literară, nu sunt reflexive sau sunt rareori reflexive devin forme reflexive: žū'rėjosi, bēginėjosi. Este deosebit de demn de remarcat că, aflându-se la terminație, această particulă mută accentul de pe rădăcină asupra ei în unele cuvinte: renkasi (se pregătește, se aranjează), radosi, stojosi. Uneori, în același cuvânt sunt folosite două particule reflexive: isiganādosi, pasižāninosi, prisrinkdinēsos.

În locul formelor distincte de participiu prezent activ pentru cele două genuri și numere din limba literară, precum și în locul gerunziului, se folosește mai ales o singură formă de participiu prezent activ, masculin plural, cu terminația -mi:¹⁸ aš nuvejāu ten vergdamī (plângând); nugrūvo

¹⁷ Forma bit este folosită în scrierile lui Bretkūnas și Ruigys; cf. A. Bezzenberger, Beiträge zur Geschichte der Litauischen Sprache, 206, Göttingen, 1877; de asemenea, bit era folosit și în sudul Lituaniei Prusiene, în zona râului (eld (umGoldap), vezi F. Kurschat, Grammatik der littauischen Sprache, 287, Halle, 1876; A. Schleicher, Handbuch der litauischen Sprache, 1, 252, Prag, 1856; vezi P. Arumaa, op. cit., 69.

¹⁸ Katerina Žukelytė-Juodienė (în jur de 68 de ani), fostă învățătoare la școala primară din Zasėčiai, spune uneori și forma cu terminația -mōs sau -mā: ānas grūvo lēgdamos (și -mā).

202

rãtas važiuodami (în timp ce mergeau); mẽs tadãk kã˙ dumdami sãkoms; ãs „regėjãi kìški“ bėgdami (în timp ce fugeam).

Participiile active ale timpului trecut simplu nu se deosebesc după gen și număr, având o singură formă cu terminația -e˙ (lit. e): būvom mẽs draugẽlį dù brólų nesidalẽ˙ (fără să împărțim); nelaukẽ˙ (fără să fi așteptat) dãlei (mai departe) išėjãu; palìko žãidę (radioul a încetat să mai cânte); sesuo bùt atvažiãvę˙; pripùvę bùt kviečai (putrede, mucegăite).

Unele adverbe se declină astfel: sunkãi, sunkẽst, nai „sunkẽst; senãik, senẽst, nãi „senẽst, dãùg, dãùg(el)is, dãùgẽst, dãùgãust, nãi, dãugẽst, naidãugãusa (rar).

În locul prepoziției și prefixului limbii scrise su se folosește sa: sãdegė, satìkdinėja, viena sã „vaikù; sã „savaĩs vaikais bùt anã. Această prepoziție (și prefix) se întâlnește și în textele vechi și în unele dialecte, mai ales în fostul dialect lituanian prusac¹⁹.

Pe lângă prepoziția și prefixul už, în dialect se folosește neregulat, dar foarte frecvent, și iš: iš „ausės pakėlė; išnorėj, išžgiest(i), išžū.tarino, išli·skit, išjuóks ~ užsijuoks. Prefixul až- apare o singură dată în texte: ažmirãu.

În dialectul Zietela, ca și în Lazūnai²⁰, este încă viu vechiul prepozițional prie, folosit cu diverse cazuri: mẽs sastójom prie jã˙; ãni's, prijunke˙ prie „sãvo (obiceiurilor); mẽtė (soțul) și „atã| prie „bažnì˙čai; prie „Jacukus bùt užlenska gubernija, o prie „Novojelna“ — minska.

Sintaxă. Unele prepoziții se folosesc cu alte cazuri decât în limba literară, de exemplu: kãrvė mẽlžėsi lik „pačam telúki; dvì adì·nì dar lig „vãkari (dativ singular); atvažãvon jãù po „pusãu dienai; neìlga dar ãš iš „tavẽ (din cauza ta) rodã buvãu; patì nubėgo an „uẽsės į „rẽką; trìs aspadòrai an „vieno árklo važinẽi.

În acest dialect există, de asemenea, un număr considerabil de elemente lexicale specifice. Pe lângă cuvintele lituaniene vechi, există numeroase împrumuturi din limbile slave; de aceea, sub text este oferit un glosar al cuvintelor mai puțin cunoscute și al împrumuturilor întâlnite în acesta.

Texte

Eram noi doi frați și nu ne împărțeam. Părinții lor erau deja bătrâni și „muriseră fără să împartă; iar „ei (copiii) aveau deja zece ani. Noi deja ne-am căsătorit și „am trăit așa, zece ani tot fără să împărțim. Iar „mai târziu, când ne-am căsătorit, și „eu aveam deja copii. Eu aveam deja patru copii; iar „celălalt frate nu avea copii. Zece ani am trăit deja fără să împărțim; iar „mai târziu, și „ei au vrut să se despartă, ca să împartă. Din cauza lui am fi rămas tot „așa. Iată-l pe fratele meu, el însuși a vrut acum. Noi, cei căsătoriți, aveam „neînțelegeri cu copiii, iar „ceilalți erau fără copii; și era foarte greu. Ei au vrut să se despartă. Timp de trei ani tot s-au certat, s-au certat, până când „în cele din urmă au împărțit. Iar „soțul meu nu voia să se despartă.

¹⁹ Cf. Bezzenberger, luc. cit., 246; A. Schleicher, luc. cit., 280; И. Эндзелинъ, Латышские предлоги, I, 196, Юрьевъ, 1905; J. Endzelīns, luc. cit., 569; J. Otrębski, luc. cit., 342.

²⁰ Cf. J. Senkus, luc. cit., 191.

203

Ei nu aveau copii, așa că ai fi vrut să se unească, atunci totul ar fi al meu, ca să locuiesc undeva. Noi, cei căsătoriți, îi spuneam, ca să-i fie bine, căci era mai bine să fie singură. Ei, eu i-am pus pe toți la treabă, i-am spus: fă, hai, fă, nu te mai desface, fiindcă nu vei face nimic. Dacă nu vrei, atunci ce vei face? Dacă nu se poate să mai aduci, nu se poate să mai adaugi nimic, nimic nu-i priește, atunci să plece la ai săi. Ei sunt ai lor și sunt deja ai noștri, ce poți face? M-am dus apoi la socrul meu. Socrul mi-a povestit totul. Iată căsuța noastră. Pe partea aceea stă hambarul, un hambar încă bun. Acoperișul nu mai ține, trebuie reparat. Mă uit, se prelinge apa de pe streașină, îi spun: repară-l, ca să nu se strice. E mare păcat, căsuța asta e bună, hambarul, casa, îi spun, nu le lăsați să se strice și totuși putrezesc. Ne e tare greu, iar ei nu le acopereau. Eu iar și iar le amintesc, ei sunt mai bătrâni și nu mă ascultă. M-am dus acasă la socrul meu și i-am spus așa și așa: tată, trebuie să lucrăm, trebuie să lucrăm, se scurge, soțul meu e al meu, îi spun, nu mă ascultă, nu le acoperă, le-am spus: spuneți-le să repare, atunci ei au început să spună: ce se întâmplă, necazuri, din cauza noastră vor rămâne, vom ajunge să ne risipim cu totul, bătrânilor nu le mai trebuie totul singuri, fiindcă noi nu avem copii, nu ne mai trebuie nimic. Și așa s-a auzit totul. I-am spus socrului așa. Socrul meu a zis: lăsați să se despartă, nu vă mai desfaceți, că nu va ieși nimic. Ei se temeau să nu-i las să se despartă, nu se putea… Ei se temeau, se temeau, ca să nu se despartă, nimic nu se putea… Ei se temeau, se temeau, dar lor nu le era teamă, ei erau doar doi, iar ei se temeau să nu se despartă, iar eu aveam patru copii. Așa am rămas cu ei. Am început să lucrez, cum se face în fiecare zi, mi-am făcut rost de niște lăzi și de in, căci trebuia să strâng in. Și deja ea nu făcea nimic. Am strâns niște lăzi cu in, ca în fiecare zi; când mă uit, ea tot adună printr-un coș, adună câte trei lăzi pline. I-am spus: cum lucrezi? Iar ea a zis: voi lucra inul. Așa, i-am spus, eu muncesc deja. Eu nu vreau de la tine. Ei, dacă nu vrei, atunci ce să faci? Atunci, i-am spus, lucrează, dar nu risipi lada. I-am spus: dacă nu vrei, să-ți spun eu cum se coace, atunci, i-am spus, ia chiar tu lemnele acelea și coace-le singură. Și nu mai lucra atât de mult, că eu am lucrat deja destul. Ea nu făcea nimic. În cele din urmă i-am luat lăzile acelea și le-am dus la moară, i-am spus: nu risipi, ți-am spus deja să le cauți chiar tu. Iar ea mi-a dat mie să le curăț, să le bat, să le trec prin sită, așa, ei, ce puteai face? Bărbații noștri erau afară în grădină, nici nu știam că noi ne târâm așa. Apoi ea m-a lovit de gât, m-a împins, m-a lovit, apoi a fugit să se plângă, țipa că eu o bătusem. Iar ea m-a lovit de gât și m-a zdrobit cu piciorul, m-a zdrobit, apoi s-a dus. Ei, au venit bărbații, le-am spus așa și așa, am spus adevărul; dacă ai fi văzut tu însuți aluatul ei, bucata de lemn, i-am spus, coace chiar tu cu aceleași mâini, de ce tot risipești atâta. Dacă e așa, atunci să vină să mă bată. A ei, adevărat, a venit apoi. Ea a fugit să se plângă. Bărbații ei au venit apoi și au spus să mergem la socrul meu; s-au adunat deja, și ei se luptau. Se luptau, și ea a fugit la părinții ei. Dacă ea nu ar fi făcut-o, nu m-ar fi pus ei să mă bată. Nu. Ea m-a apucat de piept și apoi m-a pus să mă bat cu ea. Era mai tânără decât mine, mai puternică. Și eu trebuia să fiu împăcat cu ea, așa m-a făcut să mă împac. La sfârșit i-am spus: când ea deja mă lovea, nu mai așteptam să se potolească,

204

am apucat-o de coadă, apoi am împins-o în cap și ea a căzut, sângele curgea. Atunci ea m-a lovit cu nuiaua, am apărat-o. În cele din urmă n-am mai putut îndura, în cele din urmă i-am dat un pumn. Nu știam, ei, dar i-am spus: nu te las să mă bați, femeie. Atunci i-am spus soțului meu: dacă tot vrei să te cerți, atunci bate-te cu ea, bate-o și pe ea. Unde ai putea să nu te desparți, ei, despărțiți-vă. Bărbații noștri, nici unul, nici altul nu se despărțeau. Noi atunci am fost amândouă inteligente. Ei, dacă vrei așa să vă despărțiți, atunci desparte-te, iar eu îi voi spune fratelui meu, care vrea să se despartă. Ea era mai în vârstă decât mine. Ea se despărțea, iar eu vorbeam. Ea era de la un frate, iar eu de la altul, nu de la același tată. [o, soțul era de la un frate, iar al meu de la alt frate; așa erau ei, dar trăiau împreună fără să se despartă. Iar atunci ea se despărțea, iar eu vorbeam. Ne-am despărțit prin înțelegere, fără judecată, fără nimic. Eram două; ea s-a despărțit, iar eu am vorbit. Fiecare a făcut câte o jumătate: iată, aici se pune o parte pentru una, se spune: asta va fi a uneia, iar asta a celeilalte; pe care o vrei, aceea o alegi. Așa e foarte bine să vă despărțiți. Atunci e bine, eu aleg pe care o vreau. Așa ea a împărțit, iar eu am vorbit. Și așa ne-am despărțit și nu a fost nevoie de nimic; nimeni n-a știut că ne despărțeam, căci noi două, iată, nu știau bărbații noștri. Noi două ne-am despărțit pe ascuns. I-am chemat pe bărbați atunci. Au venit bărbații noștri, le-am spus deja că ne-am despărțit. Am spus așa și așa, și așa, și așa. Bine, au zis, așa se împarte, așa va fi. Așa am împărțit. Aveam două vaci, două vaci. Ei, pe care o vrei, pe aceea o alegi. Ea a ales o vacă, noi, cei căsătoriți, iar ea voia să plece, eu nu voiam să mă despart, aveam copii, iar ea nu avea copii. Atunci ea a zis: ei, pe care o vrei, pe aceea o alegi. Vacile ei dădeau mult lapte, dar ale mele pășteau pe deal, până la vițelușii lor. Două săptămâni au stat vițeii, apoi, până la sfârșit, i-au alăptat. Ale mele erau mai tinere și mai mari, dădeau mai puțin lapte, dar pășteau mult timp. M-am gândit, m-am gândit: copiii mei sunt încă mici, am nevoie de lapte, ca să fie smântână; am luat această vacă și am spus: aceasta va fi a mea. Ei, erau trei vaci, am vândut trei, am plătit toate datoriile, am achitat totul; apoi ne-am împărțit în două. Așa ne-am despărțit. Noi deja aveam hambare, grădinile noastre erau deja bune, ale lor erau mai rele. Hambarul nostru era foarte mare; când am plecat să cumpărăm, era deja al nostru. Porțile noastre erau mai mari; de aceea am plecat să cumpărăm. Ne-am așezat, am discutat și ne-am înțeles. Ea și-a vândut deja partea sa, iar casa cumpărată stă acolo unde este a noastră; a rămas a noastră. Ea și-a cumpărat partea ei, iar pe a noastră ne-a vândut-o. Altcineva a cumpărat acolo; un om din Pinčičiai a venit s-o cumpere. Atunci am început să socotim: nu era nimic scump la noi, nu aveam bani. Dar am cumpărat doi purcei, o scroafă, iar calul nostru a fost împerecheat cu un armăsar. Trebuie să creștem un mânz aici, să fie frumos, și purceii aceștia, să creștem toate acestea și să strângem bani; apoi ne vom așeza în casa cumpărată, vom căuta unde, fiindcă ne ia mult timp până ne vom aranja, unde va trebui să stăm, ca să vindem casa. Atunci am început să întrebăm cum să trăim. Casa noastră era de cincizeci de ruble. Dacă reușim să ne mutăm, atunci va fi bine. Atunci ea a zis: dacă voi cumpărați, vă voi împrumuta trei ruble, vi le voi da ieftin. Și în mână.

205

Ne-au dat una în mână și am legat-o, și așa am făcut. Ne-au rămas degetele, noi deja ne-am chinuit. Mâinile noastre sunt toate ale noastre. Deja le-a lăsat pe toate. Atunci sora mea era acolo, noi stăteam așa, să ne odihnim puțin, până spre seară. Și eu am spus: «Hai să ne culcăm, ca să fie bine; când ne-am cumpărat mâinile acestea, așa vor fi ale noastre. Acum, dacă le vom adormi, vom fi aici; când le vom adormi, le vom ridica și apoi vom avea mâinile bune». Ne culcăm, adormim, căci noaptea era grea; lucrăm acolo peste două mâini ale noastre. Peste două mâini ale noastre s-a aprins focul. Noi nu știam nimic. Acolo a alergat o fetiță, fiindcă era cald, cald. Spre casă a venit ai noștri, la ușă, când tocmai ieșeau din mâini. Au luat să ne ajute. Mâinile noastre ardeau. Eu plângeam și spuneam: «Mâna mea, de mult te-am găsit, ieșisem din tine», și deja, spuneam, «tu arzi». Sora mea, și fratele meu a început să spună: «Așteaptă, nu plânge, mâna ta arde, iar tu plângi, deja ți-au îmbrăcat omul (bărbatul)». Și ea a răspuns: «Nu mai este nimeni acolo unde se făceau mâncărurile, cineva a ars acolo». Și ceilalți au început să vorbească, ea s-a aprins, fiindcă ea deja își făcuse focul în bucătărie, ca să ia mâinile acestea, atunci ea însăși a aprins-o. Acolo, deja, au pornit să fugă. Eu am venit deja, am alergat acolo și am spus: «Doamne, al meu, cum lucrați voi, așa noi, spuneam, nimic». Și ea râdea de mine... Am uitat, eram simplă, am ieșit din șură. Au ridicat-o și au culcat-o. S-au așezat. Iar eu, cu copiii. Nevătămată cu toții, cele două urechi ale mele, dar cumva coarnele acestea nu sunt nevătămate. Mă gândeam că nu voi scăpa, mi-a fost greu. Am adormit la gura cuptorului, să mulg copiii și eu însămi vacile. Cum vrei, așa lucrează, și o lună întreagă, în fiecare zi, le-ai ținut acolo la Novogrudok, acolo au stat în cuptorul acela. Și deja le-a chinuit acolo, cum le-ai adormit. M-am dus să lucrez la mine și să-i învăț pe copii. Ei bine, cum i-a chinuit, i-a chinuit, dar cum nu s-a întâmplat, totuși n-au făcut nimic; ea a plecat de la mine. Am auzit toate acestea, că totuși n-au terminat, au îndurat acestea. Așa că n-au făcut nimic. Iar una a zis că fiecare se aprinde în felul acesta, apoi i s-a ars căruța și i s-a ars și fânul. Așa, omul doar n-a spus nimic, dar ea însăși i-a spus, că așa, totuși, ea (a ars). Și ea, doar făcându-se că nu știe, spunea nu. Abia eu însămi aud că ei, sărmanii, ne-au chemat: «La mine și la ea». Cum m-am auzit prima dată, apoi am stat acolo lângă mâini. Și deja trebuia să ascult, abia o auzeam. Așa a petrecut o vreme, fiindcă toți se jucau acolo, ca să nu fie chemată..., ca să nu audă. Atunci, când s-a apucat de jucat: deja aud cum ea acolo vorbește. Ea spune: «Cum să-i spun eu, dacă nu știu». Mi-a dat drumul, mâna mea deja ardea, deci eu nu știam cu ea, nu pot să spun dacă ea. Ei bine, și așa... Cum să-i ajuți, ca să meargă așa, să nu iasă nimic acolo, să nu fie, să nu fie (dovezi), să nu iasă, ea n-a făcut așa, n-a putut să facă. Și lucrul acesta era nedrept. Abia am venit acolo lucrând, cum lucrați voi deja. Ei au spus: «Soră, nu plânge și nu te teme, ei nu vor face nimic împotriva noastră». «Nu vor face nimic împotriva noastră», spunea ea, «așadar ei au mințit». Ei vă vor lua, vă vor presa, nu vor minți. Aveam o mătușă, o vecină de-a mea, mă întreba de ce plâng; fiindcă mi se întâmplase ceva rău, căci îmi era foarte greu. «Nu plânge», spunea, «nu plânge, nu vor face nimic». Ea spunea: «Nu vor minți acolo, mai sunt astfel de oameni acolo, care nu mint». Adevărat, au venit. M-am dus la cimitir, mama acolo, la mormântul acesta. Ea mi-a spus că «s-a ars».

206

Acolo era deja cu ea. M-am dus la alta, chiar în clipa aceea mi-a spus: «Nu plânge, nu te întrista, fii liniștită, căci tu ești aproape de moarte, iar el uite, uite, merge deja pe drum, se va întoarce acasă, lui nu-i va mai lipsi nimic; uite, spune, merge deja pe drum, se duce acasă». Eu m-am dus acasă. Când m-am dus să caut urme de picioare ale băiatului, să le identific, căci era vară și noaptea fusese foarte rea, plouase torențial, toate urmele fuseseră șterse. M-am dus cu copilul, cu băiețelul. «Ei», am spus, «să ridicăm urmele de la poartă, căci vântul le-a șters foarte tare». Ne-am dus, am ridicat acele urme, și plecăm acasă, când am ajuns aproape de casă..., eram pe drum... când aud un vuiet. Așa, parcă în urechile mele... I-am spus copilului: «Ceva e aici... bunicul a venit...»

Înregistrat de la Marijona Burokienė-Glubakaitė.

Asta s-a întâmplat cu mult timp în urmă. Eram încă tânără, când ea (femeia) îmi spunea așa, pe vremuri, ea a murit deja. Ei bine, a venit odată o femeie să cosească secara. Cosea secara și totul se termina, totul. Nu era nimeni care să o ajute, nimeni, și era cu copilul. Iar copilul deja umbla, umbla prin sat. Era un copil așa, învățat, dar tot umbla. Și ea îi aducea de mâncare copilului și sieși. Cosea toată ziua, așa că trebuia să mănânce. Ei bine, cosea și cosea. A venit să mănânce, ea însăși a luat și i-a dat copilului. Copilul a mâncat, iar ea a mâncat și s-a dus iar să cosească. Dar copilul a rămas din nou, jucându-se. Și ea a cosit atât, încât nu mai veghea copilul. Iar ea nu plângea și lua tot, fiindcă îi lăsase de mâncare acolo unde gătea deja. Și i-a arătat lui, ca să vină dacă vrea, să mănânce, iar dacă nu vrea, să nu vină — copilul nu mâncase. Și cosea, cosea, cosea, și s-a făcut seară. Era deja seară, soarele apusese. Ea era acolo, dar nu știu dacă îi pusese urme sau nu, ori dacă ea tăiase puțin cu secera și apoi le pusese. Trebuia să plece acasă. «Mă duc să-mi iau copilul și să mai adun ceva. Până mă întorc, soarele va apune deja, va fi seară.» S-a dus după copil, dar copilul nu era. Și ea se uită acolo și se uită, se gândește că poate copilul s-a dus undeva, poate era dus de cineva, era un copil învățat și nu mai era nimeni altcineva. Se uită peste tot, nu era nicăieri, nu era. A străbătut tot câmpul, a alergat peste tot și s-a uitat, s-a speriat, copilul nu era. Și se întoarce acasă fără copil; ce va spune unde e copilul, sau nu va spune, și iată necazul. Nu era nimic acolo. S-a întâlnit cu un om care aducea o căruță cu fân. Căruța aceea nu era prea departe, de unde cosise ea, nu era departe. Omul acela i-a spus să-i povestească tot, să nu plângă dacă își dorește copilul. «Lupoaica a luat copilul, căci... nu era nimeni, nici eu n-am văzut, nici tu n-ai văzut nimic, niciun om n-ar fi putut vedea aici. Tu coseai singură, iar copilul acela probabil dormea.» Ea plângea, copilul probabil nu mai era pe lumea asta; plângea în fel și chip. Dar omul acela, fiind voinic, i-a spus: «Nu plânge, acum nu se poate merge să se uite acolo unde ea (lupoaica) era cu lupii ei; dar ea a plecat deja de la voi să caute de mâncare, poate să prindă ceva și să aducă copilul înapoi. Atunci vom merge să ne uităm acolo la ea, poate vom găsi ceva de la copil».

²¹Reprezentantele satului Pagiriai, P. Chaleckienė și M. Vasiukevičienė, nu diftongizează vocala o în cuvintele toli și sod't.

207

cu ce; cu ce fel de haină; cu ce fel de:... ce: tu ai cercetat, sau poate ceva rău..., spune: Poate cu cojoace, cu o haină... găsește o mână cu un asemenea..., poate, zice: ea (lupoaica) a făcut un copil. Aima, uită-te la puii de lup și copilul acesta stă, iar acelea (lupoaicele), zice, ling copilul; și copilul se joacă cu ele, și nimic cu copilul. Și femeia aceea a luat copilul; nu știa unde să fugă. Iar el zice: nu fugi, nu fugi, mergi să cauți, că ea încă n-a venit pe aici, n-a venit. Vom merge să căutăm unde ai lăsat copilul; unde e acesta? Și au plecat să caute. Au venit acolo și au văzut: mâncare, cât a gătit ea pentru copil, de toate. Cum l-a adus ea (lupoaica) lor (puilor de lup) pe copilul acela? Poate că ei n-au luat nimic, căci erau micuți, iată. Femeia aceea se tot văita și se lăuda că auzise, că luase, că femeia aceea îi spusese. Iată cum:

De toate erau, de toate și, nu-mi amintesc ce, de dus, câte ceva era. Nu știu, poate atâția ani câți are Gėnė (nepoata bătrânei, de 12 ani), poate că eu am mai puțini ani, nu știu. Mama voia să fiu acasă, dar eu nu voiam să stau acasă, iată, nu voiam. Și de ce nu voiam? Mie mereu... fiindcă domnii, când acolo spun, că acolo să stau, nu voiam să merg cu ei să spun. Știu de ce... Domnii mă tot alegeau, ca și cum toate acestea cu copilul erau bune. Și era bine să mănânci, bine să alegi și toate cele, când mă trimiteau acolo unde mă trimiteau. Iar mie, parcă, treabă nu-mi dădeau: nu mă trimiteau așa; doar cândva să mă trimită, ca să cumpăr, iată de ce mă trimiteau mereu. Și eu am fost acolo. Cine era acolo, lucra și el. Bunicul, mama lucrau, surorile erau încă cu mine. Ei voiau ca eu să fiu acasă, dar eu nu voiam, spuneam: eu m-am obișnuit deja, merg singură, stați voi acasă. Iată, am rămas acasă când trebuia să lucrez, trebuie să lucrez afară, iată... De ce să lucrez mereu, dacă aș fi putut să fiu acasă la cineva, și la astfel de oameni la care să-mi fie bine, să spun, să lucrez, iată, acolo am fost. Și, desigur, ce se spune acolo, ce e de făcut: și nobilimea îmi spunea mereu, iar eu mergeam la nobili, și nobilii veneau în vizită la noi. Doamna mi-a spus să vină amândouă să mă cheme, ca să vină cineva în vizită. M-am obișnuit să fac toate, să pregătesc când vor fi musafiri, ce va fi de băut, ce va fi de mâncat, deși domnii nu prea vor mult. De ce oare? Și acolo era vesel și mâncarea era bună.

Tot ce trebuia, spuneam: fie că trebuia să lucrez, fie să merg undeva, fie la musafiri, fie să cad la pământ, fie la nuntă; iată, spuneam ce aveam de făcut și ce trebuia făcut. M-am dus la nunta mirelui de la doamnă, nu aveam nimic cu mine. Când mirele a venit să mă ia, am mers cu trăsura la biserică, nobilul ne-a dat haine: eram tânără. Omul, când e tânăr, e și frumos, dar când e bătrân, nu mai e la fel. Și se jucau, dansau, beau, era destulă mâncare și totul era pregătit. Toți veneau să privească; cei care fuseseră invitați veneau, și cei care nu fuseseră invitați veneau; dar toți dansau, totul era frumos, totul era bine. Mergeam pe drumuri, unde creșteau fructele de pădure, unde creșteau ciupercile, unde creșteau florile, ce trebuia cules, ce trebuia făcut, toate le spuneam și le făceam, ne plimbam, totul era frumos aranjat; nunta era frumoasă, lucrurile erau frumoase. Aș fi fost dusă unde doream, oriunde. Nobilul a spus: nu mergeți

208

la toate nunțile, ci mergeți la treabă, e mai bine și mai frumos la lucru, iar Dumnezeu dă copii, să-i înveți bine, iar soțiile nu-i învață, ele doar muncesc, merg la câmp, trebuie făcută toată treaba. Aveam un fiu, iar bărbatul meu era unul singur. Eu eram singură cu el, el era singurul meu bărbat. Pe atunci nu muncea așa cum muncește acum; una o părăsește, apoi merge la alta. Când îmbătrânește, o ia pe una, și atunci rămân împreună până moare. Cerem, când cerem, Dumnezeu ne dă totul. Ce dă Dumnezeu, aceea este totul. Atunci nu erau femei rele, toți erau buni și eu eram bună cu el. Iată, doar spuneam. Totul era frumos, totul era bine, oriunde mergeam, totul era bine. Și mai aveam de toate: oițe, porci, totul, era totul, tot ce dorești. Ei veneau în vizită la noi, noi mergeam la ei, ne plimbam peste tot: la nunți, în vizită, peste tot ne plimbam. În ce ținut dorești, în acel ținut te duc, acolo stai, acolo privești cum trăiau oamenii, cum era totul. Când te duc acolo, spun că acolo erau oameni, că acolo oamenii munceau, că erau, de toate.

Ei bine, eu nu-mi mai amintesc bine de toate. Eram frumoasă, doamna îmi dădea rochii frumoase, mi le alegeam, iar pentru încălțat îmi dădea pantofi, aducea din Varșovia flori frumoase, le puneam la gât, ca să fie totul frumos. Mi-era bine și acolo, unde mergeam cu trăsura, și acolo era frumos. Acolo băieții erau frumoși și fetele frumoase; băieții îi iubeau pe ai noștri, pe fete, iar fetele îi iubeau pe băieți. Când lucram, spuneau: lucrați ca să fie mâncarea gustoasă. Lucram tot ce ni se spunea, pregăteam totul, fierbeam totul, aranjam frumos masa și veneau musafirii. Iată, totul era frumos. Eu serveam mult. Doamna spunea că știu bine și știu să servesc de toate, iar ceilalți de acolo mai ajutau la lucru. Dar la servit eu serveam mult. Îmi spunea: iată, dacă aș strânge îndelung, dacă aș umbla, ca să fie frumos și bine, ca să servească mai întâi unora dintre musafiri. Eu știu tot, de toate. Și de ce mă iubea? Mă iubea și voia să mă aleagă, dar doamna nu mă lăsa, spunea că și ea are nevoie de mine. Un domn a venit în vizită de acolo, din Cracovia. A spus: unde am fost eu, nicăieri nu..., nicăieri n-am dorit așa, ca asta... să mă aleagă deja; a spus că nu i-a plăcut nimic așa cum îi plăcuse de mine. Dar eu eram încă tânără și nu înțelegeam nimic din ce spunea el acolo. Apoi doamna mi-a spus totul; mi-a spus: nu te duc acolo, stai aici, cu mine. Dacă mă duc undeva, mă aduc înapoi aici, iar lui i-a spus să nu mă aleagă, să nu mă alegeți. Au adus de acolo de toate, ca să aleg, au adus flori de tot felul, sau alte flori, ca să aleg, au mai adus; au adus o floare atât de mică, încât abia o puteai vedea, era atât de frumoasă. Doamna mi le dădea pe toate să le aleg, ca să aleg eu. Doamna nu mă lăsa, îmi spunea totul, ca să nu plec, ca să nu mă duc la el; voia să fiu cu ea, să vin la ea, iată ce voia.

Înregistrat de la Petronėlė Chaleckienė-Dicevičiūtė.

209

Explicațiile cuvintelor puțin cunoscute și ale împrumuturilor slave din graiul Zietelos

abò — sau; ãg — când; ãnas, anà — el, ea; apeiti — a învinge, a birui; ap(si)segdinėti — a se îmbrăca; ardytis — 1) a se certa, a nu se înțelege, 2) a se împunge, a înțepa; atseiti, ateimasi, atsejo — 1) a reveni, 2) a se întâmpla; badanija — interogatoriu; bėz — fără; bliuškà — bluză; bõ, bà — fiindcă; bõčius (bõčis) — tată; brólaine — cumnată; bùrà (bùrià) — furtună; chòts — deși; chvarabà — boală, răutate, lucru urât; chvãras, -à — nesănătos, bolnav; čiẽlas, -à — sănătos, plin, întreg; čiõngle — adesea; dãiktas — 1) loc, 2) oraș; daĩlyba — împărțire; daĩlyti — a împărți; dapadėdinėti — a ajuta; daržinė — șură, clădire pentru depozitarea cerealelor și a fânului; dažïūrėti — a supraveghea; dõ (dò) — 1) și, 2) particulă de întărire; draugė — gospodărie, familie; dūmoti — a gândi, a socoti; dušinti (dušýti) — a înăbuși, a sufoca; dùžas, -à — puternic, trainic; ėsti, ėma (ėsti), ėdė — a mânca, a mânca (despre animale); gãdnas, -à — bun, bună; gaišinti (gaišyti) — a distruge; gajõvas — de pădure, forestier; gig — doar; grãžitkas, -à — frumos, frumoasă; grėbstyti — a apuca, a agăța; hardýti — vezi ardytis

hãlasas (ãlasas) — 1) zgomot, 2) glas; indirbti — a instala, a înfunda; ingãdyti — a plăcea, a se adapta; innaràvyti — a plăcea, a potrivi; inrinkdinėti — a împodobi, a îmbrăca; insilaizdinėti — a-și lăsa părul să crească; iškadavóti — a regreta; itas, -a — acesta, aceasta, acest, această; iż — după; iżdaužinėti — a se bate, a se lovi; iżdėgyti — a aprinde; iżnorėti — a începe să dorească; iżvilkti — vezi užvilkti; kãb — vezi kap; kãbgig — cum de; kabyti (kabinti) — a atinge; kabõlai — ghicit în cărți; kabõlnykas — ghicitor în cărți, vrăjitor; kal(i) — dacă; kanà — unde (indică direcția); kãp — cum; klãpatas — grijă; klikas — strigăt, țipăt; koplõnas — preot, paroh; kõžnas — fiecare; krūpa — puțin; kubkėlis — ceașcă; kūltis — 1) a lovi (a se lovi), 2) a se sparge; kunodà — cartof; kvietkà — floare; lachmõnas — haină, haină de casă; lachõnė — lighean; ląpoti — a bate ușor cu palma; ledõkas (ledãkas) -à — rău, prost; lietis — a ploua, a se revărsa, a curge; mãčitkas, -à — mic, mică, mititel; maciãntulikas, -a — foarte micuț; mėgti — a iubi; mėnas — lună; meñčyti — a chinui; mõža — poate, poate că, puțin

210

možna — se poate; mūsit (musit) — probabil, cel mai probabil; nāto — încă, chiar, până și; nechòj — fie; nedavėjas — netrebnic, chinuitor; nūg — de la; pabūti — a fi suficient, a sta puțin; padkaldinėti — a potcovi; padotkai — impozite; pakì — până, până când; pakulti — a sfărâma; palūdhnavoti — a lua gustarea de după-amiază, a lua prânzul; pamacitikù — încet, puțin câte puțin; pamėsti — a lăsa; pariñkti — a lua, a lua de la; paristi — a doborî, a răsturna; pas(i)idėti — a vedea, a zări; pasikòpti — a se ascunde; pasižėnyti — a se căsători; pautaryti (ūtaryti) — vezi ūtaryti; pažinti — a înțelege; pažìsti — a recunoaște; pérbūti — a supraviețui, a trece prin; pilnavóti — a veghea, a păzi; pòtim — apoi; pŏterkai (pŏterkos) — mărgele; prijūnkti — a se obișnui; pririñkti — a pregăti, a pune la punct; prisèg(dinè)ti(s) — a jura; prisirinkdinėti — a se pregăti, a se împodobi; pritriñti — a rade, a da pe răzătoare; rassakydinėti — a povesti; rasirašýti — a se înscrie; raščina — aluat, pastă; razdailýti — a distribui, a împărți; rázom — împreună; razriñkti — a lua; riñkti — 1) a lua, 2) a-și lua soție; rõdas, -à — vesel, -ă; sà — cu; sagaįšyti — a distruge, a pieri, a strica; sakėpti (taria sakėpti) — a coace

samarnavóti — a strica, a distruge; sasibūti — a economisi, a se îmbogăți; sasidėdinėti — a se aduna; sasieiti — a se înțelege, a cădea de acord; sasigriebti — a se lua la harță, a se bate; šāvintis — a afirma, a demonstra, a jura pe Dumnezeu; syla — putere; spakainas, -a — liniștit, -ă; spėsóti — a se grăbi; splūsnos — pene; spritnūs, -i — rapid, -ă, sprinten, -ă; stiéna — perete; strychà (striechà) — acoperiș; strycháuka — primă de asigurare, asigurare; stròkas — frică; sūdžia — judecător; sukienkà — rochie; susiėdas (sasiedas) — vecin; šiltis — 1) foc, 2) lumină, 3) incendiu, 4) căldură; škodà (ir škòda) — păcat; šviršti — a fluiera; tadaīk — atunci; taki (gi) — totuși, de asemenea, la fel; tašla — 1) aluat, 2) covată pentru pâine; tāta — tătic; tenāka — acolo, într-acolo; tėrlė — oală de lut, oală pe jumătate; terlykà — oală mică pe jumătate; tėsti — a întinde, a trage; tiktaīk — numai, doar; tiurmà — închisoare; triūdna — greu; tsaīk — acesta, ăsta, acela; tuīzoti — a trage, a târî; ūtaryti (ūtaryti) — a vorbi, a conversa; užeidinėti — a apune (despre soare); užeiti — a se întoarce acasă; užriñkti — 1) a lua, 2) a se căsători; užsipiauti — a zăbovi tăind, a uita de sine; užsodinéti — a demonstra, a se certa; užvilkti — a prinde, a târî departe

211

valgymas — masa de prânz; valgyti — a lua prânzul; vedōma — desigur; vẽčeroti — a lua cina; vesẽlia — nuntă; vesẽ (viešė) — sat, stradă de sat, sat; viekiau — repede; vilkūtas — pui de lup; visa lygū — oricum

vūtyrati — vezi ūtarati; žāras — imediat, numaidecât; zausiōdi — întotdeauna; zōslanka — capacul cuptorului; žāidotis — a se juca; žāisti — a cânta la un instrument, a juca; žyvytis — a se hrăni; žvirždos (numai la plural) — nisip

CÂTEVA PARTICULARITĂȚI ALE GRAIULUI DIN ZIETELA

А. Ю. ВИДУГИРИС

Rezumat

În raionul Dziatłava (lit. Zietela) din regiunea Grodno a RSS Bieloruse se află satele Zasėčiai (Zasėčiai) și Pagiriai (Pagiriai), unde încă se mai pot găsi oameni care vorbesc limba lituaniană. La sud de granița RSS Lituaniene, aceasta este cea mai îndepărtată enclavă a limbii lituaniene. În mod tradițional, graiul lituanian al acestor sate este numit „graiul din Zietela (Dziatłava)” („Zietelos tarmė”). Potrivit datelor statistice din 1886, în raionul Dziatłava mai locuiau 1156 de lituanieni. În prezent, se pot număra până la 30 de vorbitori de lituaniană, iar cei care înțeleg limba lituaniană sunt de aproximativ trei ori mai mulți. Începând din 1950, numeroși lingviști din Republica Lituania au vizitat această enclavă, însă materialul cules nu a fost publicat.

Cititorilor li se propun aici câteva texte dialectologice, înregistrate cu un magnetofon portabil în 1957. Textele sunt însoțite de comentarii privind principalele particularități fonetice și morfologice ale graiului din Zietela, precum și de un glosar al cuvintelor mai puțin cunoscute și al împrumuturilor.

Este încă prea devreme pentru a decide cărui dialect al limbii lituaniene îi aparține graiul din Zietela. Trebuie totuși remarcat că, prin unele particularități ale vocalismului (de exemplu, păstrarea sunetelor ą, ę și a diftongilor am, an, em, en din limba literară: grāstas burghiu, tẽ˙sa trage, samtis polonic, kānda mușcă, sāemt a scoate cu polonicul, peinkos cinci) și ale consonantismului (de exemplu, absența elementelor principale ale dialectului dzūkian: martì noră (mireasă), di˙nā zi, dvì două, mēdžas copac, svēčas oaspete). Graiul din Zietela se apropie de dialectul aukštaitian de sud-vest. Prin alte trăsături, graiul din Zietela se înrudește cu graiurile dzūkiene și cu cele aukštaitiene orientale învecinate, precum graiul din Lazūnai, cel din Voronava, cel din Radunė și altele. Dintre aceste particularități, să menționăm următoarele: diftongii ie, uo se îngustează adesea la i˙ (y), u˙ (ū) (vì˙nas unul, nì˙kas nimeni, nimic, jú˙das negru, šū˙ câine, pōnu˙s la domni), iar monoftongii o, ė se diftongizează în uo, ie (niōri vrea, žiuōdis cuvânt, bruolūkas frățior, adbiēgāu alergai-

212

... (daržinė̇ „hambar“), grupurile de sunete ti, di se păstrează în terminațiile unor cuvinte (pãtėu „a pierdut”, guidei „țesea”, bìti „coace”, gaĩdo „al cocoșului”, daĩño „al dintelui”); consoanele l, r, s, š, ž și africatele č, dž înaintea vocalelor e, ė, i se pronunță dur (kãũle „porc”, lantà „scândură”, inbìndo „a intrat”, ržkė „a strigat”, gražsnis „mai frumos”, šãši „șase”, mẽdžas „copac”, trãčas „al treilea”) etc. Se întâlnesc unele particularități fonetice care apar rar în alte dialecte, de exemplu on în locul lui o din limba literară (touli „departe”, soudì:t „a spune”), ie în loc de ei (sviẽkas „sănătos”, viekãũ „curând”), ė în loc de ž (za˙s’is „gâscă”, žvaĩždė „stea”, žverìs „fiară”, baznìča „biserică”), absența consoanelor k, g înaintea grupurilor de sunete š, ž + t, d, č (šãuštas „lingură”, pãrnišča(s) „de anul trecut”, žvìrždos „nisip”) etc.

Morfologia graiului cuprinde, de asemenea, o serie de trăsături specifice. De exemplu, se folosesc substantive cu sufixele: -i:ka (avìlka „oaie, oiță”, kãinbì:ka „purcelușă”, karvì:ka „văcuță”), -utas (vilkùtas „pui de lup”, kiškùtas „iepuraș”, langùtas „ferestruică”), -ikas- în nume proprii — (Valėrikas „Valerik”, Kòstikas „Kostik”, Jùzikas „Iuzik”), -itkas, -itka în adjective — (mãčikas, -à „mic, mititel”, mačinutìlikas, -a „foarte mic, minuscul”, sėnitkas, -à „bătrânior”). Prezintă interes și formarea și flexiunea adverbelor (mažai(k) „puțin”, mažàst „mai puțin”, nãĩ, mažàst „cel mai puțin”, senàik „de mult”, precum și gradele corespunzătoare de comparație: senėst, nãĩ_senėst). Se folosesc patru cazuri locative: inessivul (ãnas jãũ kelė „el este deja pe drum”), illativul (ãnas nùvažãũ kelãn „el a pornit la drum”), adessivul (mi_sìti (ɂ) asmòbik’ nérã „noi nu avem bani”), allativul (aš aĩnu namòn „eu merg acasă”). Atrage atenția substantivul feminin care are terminația -ai la cazul instrumental singular: sa_gi’nai savãi rašãi bì:sta „trăiește cu una dintre soțiile sale”; sa jãũ nùvažãũ „a plecat cu ea”. Se presupune că terminația -ai este o rămășiță a adjectivelor pronominale, iar păstrarea și extinderea ei la alte părți de vorbire au fost favorizate de analogia cu limbile rusă și belarusă (cf. terminațiile subliniate -ой, -ей). În grai se folosesc frecvent pronumele posesive: tãpas, tãpà „al meu, a mea”, lãvas, -à „al tău, a ta”, sãvas, -à „al său, a sa”, precum și unele verbe atematice: mì:kt(i) „doarme”, aĩt(i) „merge”, skãũst(i) „doare”, jėst(i) „mănâncă”, dĩest(i) „pune”, dũost(i) „dă”. Specifică este forma de trecut (persoana a 3-a) a verbului bùti „a fi”: kãrves mì:s’ bì dvì „noi am avut două vaci”; bìti dì:das sa_bòbai „erau bunicul și bunica”. Modul condițional păstrează, de asemenea, un caracter arhaic: pers. 1 sg. sakėčĩp „aș fi copt”, sukãčĩp „m-aș fi învârtit”; pers. 2 sg. sadėktai „ai fi ars”, atvažiùtumėi „ai fi venit”; pers. 3 sg. bù:tu’p „ar fi fost”, norėtu’p „ar fi vrut”; pers. 1 pl. dũotum „am da”, pìrktumėnt „am cumpăra”; pers. 2 pl. atvažiùtumėnt „ați fi venit”. Trebuie menționate și prepoziția (care funcționează totodată și ca prefix) sa „cu” (sa_savaĩs vaĩkais „cu propriii copii”; sãdegė „a ars”; satìko „s-a întâlnit”) și prè „lângă, pe lângă, la, către, aproape de” (mės sastojom prè jã „ne-am oprit lângă ea”; ãni’s prìjùnkaė prè savo „s-au obișnuit cu al lor”) etc.

Tot ceea ce s-a prezentat mai sus arată cât de utilă poate fi studierea graiului zietelian pentru istoria limbii lituaniene; aici sunt publicate câteva texte din acest grai.