LIETUVIŲ KALBOS MORFOLOGINĖ SANDARA IR JOS RAIDA

LIETUVOS TSR MOKSLŲ AKADEMIJA

ADVERBIALIZAREA GENITIVULUI SINGULAR ȘI ADVERBELE CU FORMANȚII -(i)o, -(i)os, -ės ÎN LIMBA LITUANIANĂ CONTEMPORANĂ

K. ULVYDAS

În afară de construcțiile prepoziționale, în lituaniana contemporană avem relativ puține exemple de genitive singular adverbializate care și-au păstrat desinența de caz clară și neîndoielnică. Numai din aceasta se poate deduce că acest caz, cel puțin atunci când este folosit fără prepoziții, nu manifestă tendințe mai pronunțate de adverbializare. Nici J. Endzelīns, nici în „Latviešu valodas gramatika”, nici în „Baltu valodu skaņas un formas”, când discută adverbele declinate, nu citează niciun exemplu lituanian de genitiv adverbializat cu desinența păstrată. Numai K. Būga, recenzând „Litauisches Lesebuch mit Grammatik und Wörterbuch” al lui A. Leskien (Heidelberg, 1919), observă: „Nu putem, împreună cu Leskien, să căutăm un acuzativ în adverbul namõn, căci atunci forma ar fi naman (<*naman+na). Namõn provine din genitivul namõ (: namó-pi). Desinența -n a fost adăugată prin analogie cu laukàn. Forma namõn o cunosc numai din scrieri; în vorbirea vie am auzit doar namõ și (la Marcinkonys) namópi”¹.

Adverbele formate din genitivul singular sunt deosebit de rare (firește, cu excepția construcțiilor prepoziționale) în limba literară lituaniană contemporană. Totuși, acest lucru nu se poate spune despre limba textelor vechi și, mai ales, despre dialectele individuale — vorbirea populară vie. În dialecte, formele de genitiv adverbializate sunt folosite mult mai frecvent decât cele de nominativ. E adevărat că uneori este extrem de greu, chiar imposibil, să se stabilească dacă avem de-a face cu un genitiv adverbializat direct sau cu o formație analogică; cu toate acestea, există diverse adverbe care și-au păstrat desinența de genitiv singular: substantive, adjective, numerale și chiar participiale; cu teme a, ia, o, io și chiar iu; simple, cu prefix, cu două teme și chiar formate din grupuri întregi de cuvinte. Dintre acestea, adverbele cu temele a, ia, o și io sunt mai frecvente. Tema iu este foarte rară. Alte adverbe nominale cu teme diferite practic nu se întâlnesc aici.

¹ K. Būga, Kalba ir senovė, I d., Kaunas, 1922, p. 160.

11

tema a: greito „repede” Lkm, Rš, OG 422 (Aleargă repede acasă. Sv. Picioarele aleargă repede (aleargă repede). Ds, Sv), guolto regional (Țipă tare. Sv. Cf. pol. gvaltu woltać „a striga după ajutor”), jauno (despre lună) „când luna este nouă” OG 419, krómo regional „purtând pe spate” (L-am purtat încă pe spate. Sv), piėsto „ridicat în două picioare” (Calul se ridică în două picioare. Sv, Skp), plozo regional „întins cât e de lung” (El stă întins pe iarbă cât e de lung. Kp. Stă întins cât e de lung în noroi. An. Cf. pol. płazem, cu același sens), ryto „dimineața” OG 419 (Dimineața am scos vitele la pășunat. Bien. Dimineața am plecat la oraș. Sv. A fost brumă dimineața. Bien. El a plecat ieri dimineață. Sv. M-am trezit devreme dimineața. ib), ū́karo „seara” OG 419, Dglš (Vino la mine diseară. Bien. Cf. îmbinările adverbiale: mâine seară Sv, târziu seara ib, devreme seara ib), zovado regional „în salturi” Sv, išgryto² „de dimineață” (Nu întârzia, vino devreme, de dimineață. Alv. El a scos caii la câmp de dimineață. Lp), išilgo „de-a lungul” Sdk, išvientaro „fără încetare, necontenit” (Aleargă întruna, ca un nebun. Arm. El lovește întruna. Asv), palengvėliūko „încetișor” (Dar încetișor, încetișor, nu treziți copiii. Sv), palengūko „idem” ib, palengvo „ușor, încet” Sv, Ds, Kp (Spune-i încet, ca să nu audă ceilalți. Pnm. Cf. adverbul palengvo, folosit cu același sens în limbajul scrierilor lui Vaižgantas.), patykiuko „idem” Ds, patyko „liniștit, încet, treptat” (Treci podul liniștit. ib. Vorbește încet. Sv), patyliūko „idem” (A venit încetișor, încetișor. ib), aukštikaupo „mai sus de căpiță” Gmž, dvysėdo „stând doi (pe un singur cal)” Skp, Slm (Nu călăriți doi pe un cal. Kp), naktigūlto „a dormi, a înnopta” (Am venit să înnoptez. Pl), nūsiariko „râmând pământul cu nasul, cu capul înainte” (Unde te repezi cu capul înainte — o să-ți frângi gâtul? Lkm), sausāgrūdo „pe uscat” (A mâncat pâine uscată și a muncit toată ziua. Vlk), trilapo „într-un trap pe jumătate, pe jumătate în galop” (Murgul nostru aleargă pe jumătate în trap, pe jumătate în galop. Ds).

tema ia: kūlio „rostogolindu-se, de-a berbeleacul” Slm (Venim de la pară rostogolindu-ne. Kp. Oare nu ți-ar fi frică să te rostogolești de pe dealul cimitirului? Ds), namelio „acasă, acasă la căsuță” rš, namytužėlio „idem” JD 724, namolėlio „idem” Lnkv, namolio „idem” Brž, namulio „idem” Kp (După ce voi încărca orzul copt, îl voi duce acasă pe drumuri uscate. Str), riščio „la trap” Kp (ryščio „idem” Sv: A plecat la trap. ib), šuolio „în galop” (Știu deja să călăresc în galop. Slm. Înainte de deal, în galop; la vale — niciun pas (când arde o torță). Kp), žimblio „ca să bâzâie” (Am aruncat piatra să bâzâie, și chiar a bâzâit. Ds), žingsnio „pas cu pas” Ds, išlydžio „fără întrerupere, necontenit, continuu” (Lucrați fără oprire. Prk. Fata doarme deja de opt zile neîntrerupt. prš), palengvėlio „încet, treptat” Pnm, Kp, Sv (Mergi încet și vei ajunge în oraș. Ds), palengvėliūko „idem” Sv, pamažėlio „idem” Ds (Încet, încet, până la fund paharul. (d.) Kls. Pământul se usucă încet și se încălzește treptat la soare. rš), patykėlio „idem” (Până vom ajunge încet, va fi ziuă. Ds), patykio „idem” ib, basamindžio „fără ciorapi sau obiele, cu piciorul gol în pantofi” (Așa de mult loc —

²Prepoziția iš este scrisă de obicei separat chiar și în construcțiile adverbializate (cf. iš lėto, iš lengvo, iš aukšto etc.). Uneori însă se contopește atât de mult cu forma de caz încremenită, încât nu ar putea fi scrisă nicidecum separat.

12

nici măcar gardurile nu scârțâie, iar tu, desculț, te duci să treieri. Arm), „dvisėda” cu două roți (Abu jojo dvieračio. rš), kiauliariščio „trapul porcului” Sv (Ot bėga arkliokas kiauliariščio. Užp. Tik jau kiauliariščio bėgdamas nepagaur arklio. Vžns), tapėdžio „în urma, pe urmele” (Tapėdžio tuoj paskui mane ir atsistojo. Upn), tolydžio „imediat; des, mereu, neîncetat” Lp, Kps, VIkv, rš (Kai parvažiuodavo per vakacijas, tai tolydžio ateidavo pas mus. Gs. Jis sveikatos visai neturi — tolydžio serga ir serga. Brt. Eiti buvo sunku, kojos tolydžio klimpo į gilų, patižusį sniegą, permirkusiuose batuose klerksėjo vanduo. BltšR 70. Compară topalýdžio „idem” dz).

o-stemă: bėgtinõs „în goană, alergând” rš (Bėk bėgtinõs, kad tik būtų greičiau! Sl), duotinos „dând, pe dată” (Duotinos įdavė, aš nevogiau. Trk), órãtos hibr. „strigând, țipând, după ajutor!” Vrn, Smn, Žln, Alv, Dkš, Bd, Klvr, Sn, Mrk, Knv (Domarko namai degė — visi órãtos šaukė. Slnt. Kaip jam dantį traukė, jis órãtos rėkė. Lš. Compară pol. ratować „a salva”, ratunek „ajutor”, ratunku! „ajutor!”), pėstõs „pe jos” (Nuvėjo miestelin pėstõs. Pg), senýbos „odinioară, în vremurile de demult” (Kai būdavo senybos (Kaip būdavo senais laikais). OG 419), skersõs „transversal” (Skersõs šniurą traukt. Ds), šautinõs „trăgând cu arma, împușcând” (Šautinõs nušãvo. KlvrŽ), šliurptinõs „sorbind (plângând), cu suspine” Šts, visuotinos „toți, laolaltă” J, intimpõs „încordat, fără întrerupere” (Padirbėk intimpõs visą dieną, tai pamatysi. Ds), išilgõs „de-a lungul” (Nugi žiūrau — guli išilgõs purvynan. Lp), ištisõs „neîntrerupt, fără pauză” LlkŽ, užuolankõs „pe ocolite, împrejur” (Užbėk užuolankos ir pagausi. Paj), sausakimšõs „înghesuit, plin” (Prie jo žmonių sausakimšõs. Ds), tavienãtos (=tuovienatos?) „neîncetat” (Jis tavienãtos rūko ir rūko. Lnkv), tuõtampõs „fără oprire, fără întrerupere” (Kaip pradėjo varyti rugius per mašiną, tuõtampõs ir išvarė. Up), tuoitimpõs „idem” Skrd, Šv (cf. tuo intimpõs DP 296), visaplatõs „în toată întinderea, peste tot” Ssk (Kad pradėjo visaplatõs bitýs lįsti, kad nieko nebegali padaryti. Grz. Pamatėm, kad namas jau visaplatõs bedegąs. Jis taško pinigus visaplatõs. Kair. Jei jis taip visados leis gyvuolius visaplatos, tai bematant viską numins. Lnkv. Užtat pamažu sužinoję žmonės mano darbus, visaplatõs ėmė peikti ir rodyti pirštais. LzP).

io-stemă: riščiõs „trap” Ds (Tokiam šlapiam kely riščiõs nepavažiuosi. Ėr), nežiniõs „nu se știe” Lkm, pamažėlõs „idem” ib, dviračios „stând doi (pe același cal)” (Tėvas su berniuku dviračios išjojo į ganyklą. Sdk), galvatrūkčiõs „foarte repede, în goană” (Vaikas galvatrūkčiõs išlėkė. Vad. Atlekia galvatrūkčiõs. Ds), kūliavirsčiõs „rostogolindu-se” (Kūliavirsčiõs nurūko (katinas) per laukus. Ut), tapradžiõs (=tuopradžios?) „odată cu începutul, neîncetat” (Tapradžios neklauso, kad ir sakai. Grž. Compară Pulkai vaisko traukia tuopradžios iš vienos vietos į kitą. TŽ VII 338), vienavaliõs „fără oprire, fără întrerupere” (Tai vaikelis — visą naktelę rėkė ir rėkė vienavaliõs. Smn. Ko čia šmaužioji (landai) vienavalios per duris? Kt).

Ca exemplu de stemă iu poate servi tolydžiaus „imediat” K I 449, II 166, 190, 317, „împreună” ib I 551 (cf. și tuolýdžiaus „imediat” Sdr).

13

În cele din urmă, trebuie menționate aici și câteva formații foarte individuale: greitosios „repede, în grabă” (Greitosios susirinko. OG 423), greitūjos „idem” (Ana tik greitūjos apsivilko. Rš), ištošančio (<iš to sančio) „din ceea ce este, din ceea ce ai” (Įpilk pieno ištošančio. Ktk. Jau kam, kam, o pavargėliui duok ištošančio. ib).

Rădăcina care poartă sensurile principale ale tuturor adverbelor prezentate aici este, cel mai adesea, substantivală sau adjectivală. Așadar, dintre toate părțile de vorbire, genitivul singular al substantivului și al adjectivului este cel care s-a adverbializat și continuă să se adverbializeze în cea mai mare măsură. În plus, apar aici și adverbe verbale (mai exact, participiale), precum și doar câteva adverbe numerale (išvientaro, cf. añtaras, unde se distinge sufixul -tara-, prezent și în cuvintele kataras, paš taras).

Totuși, trebuie spus că în limba lituaniană nu numai genitivul substantivului, adjectivului, numeralului sau participiului se poate adverbializa. Se pot observa și anumite tendințe de adverbializare a genitivului singular al pronumelui. E adevărat că, în limba actuală, acestea sunt foarte slabe, iar majoritatea pronumelor nu le prezintă deloc.

Dintre toate genitivele singular ale pronumelor, în istoria limbii lituaniene au devenit adverbiale într-o măsură ceva mai evidentă numai genitivele pronumelor ce și acela, ce, a aceluia. Dintre acestea, de regulă, numai primul se poate transforma în adverb și poate apărea de unul singur, adică fără prepoziții și alte cuvinte. În general, în cele mai multe cazuri, genitivele pronumelor ce și acela formează adverbe compuse împreună cu alte cuvinte și particule, mai ales cu prepoziția din cauza (din cauza), care stă înaintea și după aceste genitive, de exemplu: ce „la ce bun, de ce, din ce motiv” (De ce ai venit aici? Rš. De ce te năpustești acum asupra bărbatului! Šlv. De ce n-ai venit ieri? Up. De ce ești atât de trist? rš. De ce să fiu palid, de ce să fiu vesel, amenință că mă taie. d.), de ce „din ce cauză, din ce motiv” (De ce nu culegi acele rute verzi? d. Cf. în textele vechi kodrin „la fel”), dėko (<dėlko) „la fel” End, dėlgiko „de ce oare” în sec. XVIII—XIX rš, dėlko „de ce” Rdm, Als, Jb, del-kō „la fel” Vrb, dėlko gi „de ce oare” P, delkōgi „la fel” Rdm, kažin kō „oare de ce” (Mă simt oarecum pe jumătate amețit, poate că va trebui să mă îmbolnăvesc. Slm), mažko „aproape” Pc, nieko „destul de bine” (Ei se descurcă destul de bine. Jnšk), todėlei gi „tocmai de aceea” srš, todelios „de aceea” Grž, antatō „pentru asta” (El stătea acolo pentru asta. Pn), benetō „aproape, pe aproape” (Se întâmplă ca uneori să se și certe. Nmn), dēlgito „tocmai de aceea” srš, dėligto „la fel” DP 286, dėlto „de aceea” Kt, VnlP 16, Alv, Rm, Vvr, dėlto „la fel” Rdm, Ds, dēltogi „tocmai de aceea” BsP III 38, dēltōgi „la fel” Rdm. Tot aici trebuie menționat și faptul că forma tiekōs (cf. tiekas, -a) (Atât (atât de departe) am ajuns deja, așa că trebuie să trec și pe la el. Grv. Atât deocamdată, mă duc la culcare. Pg. M-am săturat de somnul ăsta, atât! ib).

Așa cum arată exemplele, cazul genitiv se poate adverbializa numai când îndeplinește funcții circumstanțiale. Funcția circumstanțială este o condiție necesară pentru ca genitivul unui cuvânt declinabil să treacă în categoria adverbelor. Dintre toate exemplele prezentate mai sus, cele mai numeroase sunt adverbele de mod. Așadar, atunci când genitivul începe să îndeplinească funcția de circumstanțial de mod într-un anumit context, el se apropie treptat de adverb. Este interesant faptul că această morfologică

14

Adverbele de mod de tip se caracterizează printr-un grad mai ridicat de adverbializare decât adverbele de timp sau de loc.

Genitivele pronumelor kas și tas s-au adverbializat mai ales cu sens cauzal.

Tendința relativ redusă a cazului genitiv (folosit fără prepoziții) de a se adverbializa se explică nu numai prin puternicul său sens obiectual și prin faptul că nu tinde să îndeplinească funcția de circumstanțial, ci și prin aceea că relațiile circumstanțiale sunt exprimate în limbă mai curând prin construcții prepoziționale cu genitivul. Construcțiile cu prepoziție și genitiv se remarcă prin răspândirea lor extraordinară.

Unele genitive, folosite în mod constant cu o prepoziție cu sens circumstanțial, se fosilizează și, împreună cu prepoziția, trec în categoria adverbelor. Procesul de fosilizare și adverbializare este aici facilitat și accelerat de sensul lexical al termenului principal al construcției prepoziționale — genitivul însuși: de obicei, cuvintele cu sens mai general și mai abstract tind mai mult să se adverbializeze, fiind deja prin conținutul lor legate îndeosebi de sensurile de mod, loc sau timp. Se adverbializează mai repede și acele construcții prepoziționale care dobândesc un sens figurat mai generalizat, propriu unei locuțiuni frazeologice, deși sensul cuvântului lor principal, luat separat, este unul foarte concret.

Dintre toate construcțiile de tipul discutat aici care s-au adverbializat sau cel puțin s-au apropiat de adverbe, se remarcă acelea formate din prepoziția iš și genitiv. Avem mult mai multe astfel de construcții decât construcții cu alte prepoziții și genitiv. Așadar, să le cunoaștem mai întâi pe acestea.

Ca termeni principali ai acestor construcții apar a) a, ia, o, io, ė, i, u și substantive cu temă consonantică, b) adjective, cel mai adesea substantivizate, cu temele a, ia, o, io, ė, precum și adjective pronominale, c) câteva numerale, pronume sau chiar participii.

a) Prepoziția iš și genitivul substantivului

iar tema: „dintr-un singur lucru”, „împreună, dintr-unul singur” (Cu toții mâncăm dintr-un singur lucru Yl), din glumă „în glumă” (Din glumă, m-am și îndrăgostit. Ds), din gât „din răsputeri” Kp (Iar acela trudește din răsputeri. Ob), din munte Trgn, Rgv, GGuzKIt 455 (probabil calc din polonă, cf. z góry) „dinainte” (Îți spun dinainte. Ktk. A promis să plătească dinainte. Sdb. A luat deja jumătate din bani în avans. Dgl. Plătește în avans, atunci vei primi. Pl. Am plătit banii în avans. VnlP 303), dintr-o dată „dintr-o singură dată, brusc” (Dacă un cal nu pornește bine din prima, apoi e greu să-l mai ajungi din urmă. Ds. De obicei dă câte zece găleți de mazăre în jgheab dintr-o dată. Sl. Aici am văzut dintr-o dată că intuisem corect. BltšR 43), „la început” (La început nici nu știa să-l întrebe pe fratele său, să-i spună exact ce îl frământa. GGuzKIT 784), din timp „dinainte” (Mi-am pregătit din timp periile. Krtn. Fă-ți din timp, ca să nu mai fie nevoie mai târziu. Gž), „înainte de vreme, prea devreme” (Cine se bucură dinainte, acela apoi

15

va mai plânge. Jnš), iš lauko „dinspre partea câmpului” (Iš lauko namas lentomis apmuštas. Llkž), iš matymo „după înfățișare” (Aš jį iš matymo pažįstu. Alk), iš mažumo „din copilărie” (Iš mažumo jis toks pablendęs (pabalęs) buvo. Jnšk), iš oro „la suprafață, după înfățișare, dinspre exterior” (Iš oro nieko nematyti (ar neščia, ar ne). Rgv. Prie kitų durų iš oro vis dar ėjo ginčiai. VnIP 144), iš ryto „dimineața” Llkž, iš vakaro „seara” (Margis iš vakaro loja, o daugiau miega per naktį. Pc).

Tema în -ia: iš arčio (:artis, arčio „apropiere” SD 15, Srv, Skr) „de aproape” (Iš arčio šauo kiškį, ir tai nevažavo. Prng), iš kelio „în drum, pe calea cuiva” (Jis man iš kelio. Kdn. Pamislijęs, labai iš kelio, ir nebevažėjęs. Ds), iš prieko „dinainte” (Iš prieko moka. Sv), iš rudenio „toamna” (Šalnos iš rudenio želmenis gadino. Jnšk), iš sykio „dintr-odată” Sd, „la început” (Reikėjo iš sykio taip sakyti. Llkž), iš tolio „de departe, din depărtare” (Ar iš tolio tas svečias? Grž. Ugnį iš tolio matyti. OsG. Ir atvažiavo iš tolio bernelis. RD 119), iš nejūčio „pe neașteptate” (Užpuolė zuikelį iš nejūčio ir sudraskė. Užv), iš paskubio „în grabă, în pripă” (Iš paskubio apsiriko. ps.).

Tema în -o: iš didumos „superficial, puțin” (Visų obuolių nekrešim, tik iš didumos. Lš), iš galvos „pe de rost” (Ar visa knyga reikia iš galvos mokėti? Ds. Jie tikt iš galvos šventus mokinosi mokslus. Dn), iš mažienos „din copilărie” (iš mažienos kojos prijunkę prie rugienos. Pls. Iš mažienos jau jo tors žugimimas (prigimtis, būdas). Rod), iš tiesos „într-adevăr, de fapt” R 155, K (Iš tiesos bylau jumus. BP I 15. Iš tiesos galėkėtės, DP 12. Iš tiesos numirė. DP 459), iš paskos (iš paskos Kp) „în urma, după, în spate” (Aš važiau pirmą, o jis iš paskos. Ll. Iš paskos sėrė. Grž. Ir motina iš paskos atėjo. Pc. Paveizėk, ben atvažiuoj kas iš paskos. Lkv. — Ar dar toli iki Sabalio lentpiūvės? — paklausė Mykolas žmogų, kuris susėlęs ir susikūprinęs stūmė iš paskos pabėgį prikrautas vežėčias ir vis nuoksėjo savo kuing. VnIP 94. — Tui, tui! Ulū-liū-liū! — suklego vaikai, puldami iš paskos ir stengdamiesi pralenkti viens kitą. BltšR 186. Tik nebūt nuošaly, tik iš paskos nepasilikt! GGuzKĮt 674), iš pažiūros „după înfățișare” (Iš pažiūros gražus arklys. Llkž).

Tema în -io: iš apačios „de jos, de la nivelul pământului” (Duok iš apačios, tai nereikia per pėdus lipt. Vad), „din rândurile oamenilor muncii, dinspre masele largi” (Vystyti savikritiką ir ypač kritiką iš apačios. tsp), iš po apačios „de jos, de la nivelul pământului” (Dabar kuliam iš po apačios (pačias javų apačias). Jnšk), iš eilios „pe rând, succesiv” rš, iš mažumenios „din copilărie” TZ VII 321, iš nežinios „din neștiință” XVI amž. rš, XIX amž. rš, iš pradžios „la început, mai întâi; dintr-odată”; iš priešcios „dinainte, din față” (Pirkia iš priešcios gražiai aptvarkyta. Knv), iš valios Vs, Mrs, Vj, Ds „încet, pe îndelete, cu ușurință” (Eik iš valios, kad nepailstum. Alk. Jis viską iš valios dirba. Lš. Akėdamas arklių nevuk smarkiai, tegul eina iš valios. Kps. Iš valios ark. Ūd. Per tiltą reikia važiuoti iš valios. Lp), „din proprie voință” (Grįžčia, jau grįžčia atgal pas tėvelį, kurio iš valios apleidau namelį. (d.) Plv).

16

Tema în -ė: iš atidės „cu atenție” (Iš atidės pradėkit galvoti, ir matysit, kad taip yra. rš), iš mažatuvės „din copilărie” Grž, iš maženėlės „același sens” J, iš mažentės „același sens” Ut, iš mažienėlės „același sens” (Iš mažienėlės jie taip vargiai užauginti. Brt), iš mažystės „același sens” Als, iš mažumėlės „același sens” (Iš mažumėlės be motinėlės papratūs vargti didį vargelį. (d.) Ds), iš mažumės „același sens” Šd, Slap, Srv, Kdn, Grž, Svn, Žž, Ktv, Mrs (Iš mažumės ji buvo gražesnė, dabar kažin ko suprastėjo. Slm), iš mažuntėlės „același sens” Prng, iš mažuntės „același sens” Vj, iš mažuonėnės „același sens” Ds, iš mažūomės Grž (iš mažùomės Ad) „același sens”, iš mažūminės „același sens” Dglš, iš mažuotės „același sens” (Jau jis iš mažuotės taip šneka (šveplas). Slk), iš pusės „împărțind recolta în jumătăți” Kp (Viską dirbsime iš pusės. Kbr. Tada pelė su žvirbliu iš pusės kviečius sėjo. (ps.) rš. Kad bus pinigai iš pusės, tai pasakysiu, kur yra padėti. Ml), iš teisybės „într-adevăr” (— Tai jau iš teisybės — nešneketum, Palionį, kad taip nušnekei! GGuzKlt 411), iš valės „din proprie voință, de bunăvoie” Ž., iš nevalės „împotriva voinței, fără voie” ib.

Tema în -į: iš akies „fără a ținti prea bine, aproximativ” (Iš akies šauna. Grž. Į koją pažiūrėjo ir iš akies pasiūvo kurpeles. Tvrč), iš arties (: artīs, -ies K) „de aproape, din apropiere”, iš ausies „fără partituri, după auz” (Gieda iš ausies. Jb), iš dalies „nu în întregime” (Tatai parodo iš dalies ir duotieji pavyzdžiai. Jb. Iš dalies teisybė, iš dalies ne. Grg. Jie iš dalies būrai, iš dalies žvejai. K II 226. Na, ir aš iš dalies, su rezervais, su jumis sutinku. VnlP 212. Dabar gi tą kančią iš dalies jis patyrė pats. ib 358), iš pat mažintės „din fragedă copilărie” Slk, iš mažunties „din copilărie” Lkm, Tvr, iš peties „cu putere, cu sârg” (Rugius visi sustoję iš peties kerta. Grž. Cukrinių runkelių augintojai pasidarbo iš peties. tsp. Tad nors pašniobždom, bet liejo tulžį iš peties ir atkišę delną tikrino, ar ne į ker­džiaus pusę neša vėjas. BltšR 49), iš šalies „din afară, din lateral, de la alții” (Juk girdam iš šalies, kad visi iš ano juokiasi. Slnt. Taip atrodo tik žiūrint iš šalies. VnlP 23), „într-o parte, lateral” (Kliša karvė — iš šalies koją met. ž.), iš pašalies „din lateral, din afară, indirect” (Iš pašalies šneka. Lp. Iš pašalies žiūrėti. Gs).

Tema în -ų: iš vidaus „înăuntru, din partea interioară” (Dar klaikiau atrodė tie dideli pastatai iš vidaus. VnlP 6. Kai kvėpavo, regėjos, kad įkaitinta geležimi degina jam krūtinę iš vidaus. ib 393), iš viršaus „în exterior, de sus” (Dantis buvo kiauras iš viršaus. Llkž. Iš viršaus žemsiurbės nedidukės, lyg plunksnų dėžutės. rš), iš paskaus „în spate, după, în urma” (Vilkos iš paskaus kaip uodega. Žg).

Tema consonantică: iš mažens „din fragedă copilărie” (Jau jis iš mažens buvo toks priešgina. Jrk. Toks jis ir iš mažens buvo. Jb. Iš mažens ji tokia perdrėžius. Jrb. Iš mažens jau man išrašė žaibai širdį skausmus. LGR I 137), iš mažumens „același sens” (Iš mažumens buvo lepinami. Lnkv).

Este limpede că nu toate construcțiile date, alcătuite din prepoziția iš și genitivul unui substantiv, sunt adverbializate în aceeași măsură. Gradul lor de adverbializare este deosebit de greu de stabilit deoarece, în aproape toate aceste construcții, elementul principal — substantivul (cu excepția, poate, doar a acestui

2. Lietuvių kalbos morfologinė sandara ir jos raida

17

din urmă, dintr-o parte, din dos, din mai puțin) se folosesc și toate celelalte cazuri, e drept, nu cu aceeași intensitate. În plus, majoritatea acestor determinanți principali poartă cel puțin o urmă de sens obiectual, atât de caracteristic genitivului și care tocmai îl împiedică să devină adverb. Totuși, funcția circumstanțială și particularitățile de sens lexical ale determinantului principal menționate mai sus, precum și legătura strânsă a conceptului exprimat de acesta cu sensurile generalizate de mod, timp și spațiu-loc estompează sensul obiectual al genitivului și îl îndreaptă, în acest caz împreună cu prepoziția, spre categoria adverbului. Cele mai frecvente sensuri ale adverbelor formate astfel sunt cele de timp, spațiu-loc și mod. Alte sensuri (de exemplu, cauza și scopul) aproape că lipsesc.

Aici se întâlnesc, de asemenea, foarte rar formații analogice. Așadar, exemplele date sunt toate construcții ale prepoziției iš și ale genitivului substantivului, devenite direct locuțiuni fixe sau aflate în curs de fixare.

Dacă, alături de cel mai obișnuit adverb iš mažėns, în limbă sunt folosite (cel puțin după datele de care dispun) peste 20 de variante cu aceeași rădăcină și cu același sens sau cu unul ușor diferit, atunci această situație se explică nu numai prin fragmentarea dialectală, ci adesea și prin considerente de stil și de ritm ale limbii (cf. limbajul emoțional, limbajul cântecelor și limbajul lipsit de coloratură emoțională).

b) Prepoziția iš și genitivul adjectivului

tema a: iš ańksto „înainte de vreme, mai devreme” Krtn, Dkš (Iš ańksto nieko nežinau. Ds. Aš tau pranešiu iš ańksto. Dkš. Būčiau iš ańksto žinojęs, kad būčiau buvęs laukiamas. Sd. Jis iš anksto sumokėjo už visą mėnesį. GGuzKlt 661. Skubėjo apsipirkti iš anksto. VnlP 142), iš aukšto „cu aroganță, disprețuitor” (Buozė žiūria į valstietį iš aukšto. Jrb. Dėl ko iki šiol žiūrėjai ant mūsų triūso iš aukšto? Kd), „înainte de vreme, mai devreme” Jb, Skr, iš arto „de aproape, chiar de aici” Š, Pl, iš dyko „neavând ce face” Ds (Iš dyko vaikai nebėžino ko daryt. Slm), iš jauno „din tinerețe” (Iš jauno to nedariau. Ldv), ne iš gero „neapărat, la nevoie stringentă” (Ne iš gero tą dantį ištraukė. Pc. Žinoma, kad ne iš gero taip darė. Jb), iš lengvo (iš lengvo DP 254) „ușor, încet” Er, Rgv, Sd, Lp, SD 272 (Iš lengvo ir nueisim, kol sutems. Šlap. Abidvi iš lengvo ir atneštė. Pl. Eik iš lengvo ir nepailsi. Kps. Jie dirba iš lengvo. Jb), iš lėno „încet, treptat” Grž, Ps (Iš lėno pučiant, (švilpa) išduoda drūtą balsą. LT II 107), iš lėto „la fel” DZ (Jis šneka iš lėto. Jb. Pakilo nuo stalo iš lėto. rš. Iš lėto tarė žodį po žodžio. GGuzKlt 383. Jos iš lėto ėjo susiglaudusios. ib 161), iš lietuviško „folosind cuvinte noi, în afara dialectului” (Jis iš lietuviško kalba. Vb), iš mažo „din copilărie” (Tingėjo mokytis iš mažo. Pc. Iš mažo buvau pasiligojęs. Ll. Ir vaikus... į karčiamą velka, kad ir juos tuojau iš mažo surbt pamokintų. Dn), iš pilno „pe deplin, complet” (Atidubok, kas jam priklauso, iš tikro ir iš pilno. Gs), iš resvo „încet” (Dirba ana sau iš resvo, neskubindama. Ktk), iš réto „nu repede, rar, încet, fără grabă, ușor” Mrk, Krtv, Skp, Slm (Mūs tėvas visada iš réto klega (kalba). Knv. Jis taip iš réto kalba, nesku-

18

bește. Jnšk. Merge, mănâncă rar ib. De ce lucrezi atât de încet? Ut. Unchiul nostru încă mai umblă, dar foarte rar. Šš. Reprezentantul din Kaunas a început să vorbească, rostind cuvintele rar. G.GuzKIt 312), iš reto „la fel” S, iš seno „din vechime” (Jis jau iš seno čia gyvena. Btr. Šventarėčio dvaras iš seno bylinėjosi su valstiečiais dėl bendrų ganyklų — servitutų. VnlP 15. Ši klampi ir nejauki vieta žmonių buvo iš seno vengiama. GGuzKIt 87. Veislė ta pikta — iš seno Tik plėšimais ir gyvena. LGR II 58), iš tieso „într-adevăr” R 354, iš tykeliuko „ușor, foarte încet, treptat” (Iš tykeliūko eina. Ds), iš tykiuko „la fel” TDr IV 226, iš tyko, „la fel” Glv, Šd, Kps, Ds, Vj (Nepavargau, matai, ėjau iš tyko. Ktk. Iš tyko, iš tyko šnekėjo, ė paskui kad įsismagino. Šv. Tik ką žymu — iš tyko vanduo teka. Ds. Eisiu iš tyko, tai nepavargsiu. Lkm. Teip iš tyko upė bėga, kad, sakysi, stovi. Trgn. Tavo uošvis visuomet iš tyko važiuoja. Bgs. Iš tyko, ma sūneli! On), iš tikro „cu adevărat, într-adevăr” Krtn, Lkv, Šd (Ar iš tikro sakai? Ds. Pataisys keli iš tikro. Slnt), iš tylo „în liniște, fără zgomot” Šd, iš tytólo (iš tytólo Nč) „de departe” (Iš tytólo nesduoda nė kalbėt. Vlk. Vengias mane dar iš tytólo sustikt. Nč), iš tolimo „la fel” (Oi ir atjojo iš tolimo bernelis, pradėj viliótie iš tėvulio dukrelę. Lp), iš tólo „de departe” Krtn, Ps, Ds, Lš, Dkš (Prietemoji žiburiai iš tólo matyti. Vrb. — Ar iš tólo? — Iš atolo, dobilo sūnus. Srv. Anas man giminė iš tólo. Švnč. Ar iš tólo kilimo tamstelė? Kv. Į kursus ir iš tólo yra privažiavusių. Jnšk), „ocolind, cu precauție” (Iš tólo kalbu, lankes-mą darau. R 47. Kalbą jis pradeda iš tólo, girdi, atvykę žąselių derėti. Up. Kiti tai nebijodavo pasimokyti rašto pas Didžkų, o jau Stočkai, tai tik iš tólo vis, iš tólo... GGuzKIt 387. Pradėk iš tólo: pirma pasiskųsk savo senatve, negalavimu. VnlP 316), „în niciun caz, deloc” Alv (Jis iš tólo nenori kumelingos kumelės. Alv), „foarte” (Jau jie iš tólo manęs bijo. Skr), nė (nei, anei) iš tólo „în niciun caz, deloc” (Neišvažiuosi nė iš tólo su tokiu vežimu. Šts. Rugių daga šimet nei iš tólo nebus tokia. prš. Ane’i iš tólo nieko nebus (nesutinku). Rs), iš ūmo „brusc, dintr-odată” (Jeigu iš ūmo griebtų katė ežiuką už snukio, tai gal paimtų. Pc. Kelkites visi iš ūmo. Str), iš netolo „de aproape” (— Ar iš tolo? — Iš netolo, čia pat už ežero. Lnk), iš palengvo „ușor, treptat” Ps, R, Ndž (Mes tekini bėgom, o jūs iš palengvo ejot. Skr. Teip ir susitarėm iš palengvo. Škn. Pagilinti armenį tegalima per kiek metų, iš palengvo, kad neišsiverstų molis. Kl. Sujudėjo iš palengvo Prie krantinės juodi laivai. VnclR 131), iš palėno „la fel” Grž, iš pamažo „puțin câte puțin” (Iš pamažo visų pirmu ėmėme kalbėti. rš), iš paniūro „pe furiș” rš, iš patyko „în liniște, fără zgomot” (Iš patyko prislinko. Gl. Eik iš patyko, kad jo nepribudintai. Lš. Jis labai iš patyko kalba. ib), iš patólo (iš patólo) „de departe; ocolind, cu precauție; pe neașteptate” (Žiūro taip iš patólo in mane. Lp. Tu stačiai neklausk, bet iš patólo — ir sužinos, kur jis gyvena. Dkš. Mane šunes užpuolė iš patólo. Klvr).

tema ia: iš didžio „cu mândrie, cu aroganță” Jrb. (Iš didžio žiūri į savo buvusius draugus. Šš. Jis visada iš didžio eina. Alk), „superficial, puțin” (Tik iš didžio kopūstų lapus aplaužk. Knv), iš lengvėlio „ușor, treptat” (Iš lengvėlio rašyk, kad nesuteptum.

2*

19

Slm. Piaunam sau iš lengvėlio. Sld), din nou (iš naujo DP 161) „iarăși, din nou, în mod repetat” (Iš naujo padirbtum, tai užvis būtų geriau. Trgn. Vis dėlto gal galima būtų persvarstyti iš naujo? VnlP 20), iš tykėlio „în liniște, încetișor” Grv, iš tykėlio „la fel” (Eikit iš tykėlio, kad vaikas nenubust. Ds. Iš tykėlio, iš tykėlio, kad neužgirstų. ib. Iš tykėlio sau ir nuveisi, niekas gi nevaro. Skdt. Vaitkščiojo našlelė pamažėliu, budino vaikelius iš tykėlio. LTR, Brš), iš tolėlio „în niciun caz, niciodată” (Norėjau nusipirkt, ale jis iš tolėlio neparduoda, ir gana. Vik), iš paskutinio „cu toate puterile, cât poate” (Iš paskutinio storoja, kad jam pamačyt. Skd).

rădăcina o: iš greitos „repede, în grabă” (Iš greitos dirbau. Lkv), iš skersos „transversal” (Bet ir senis raketininkas kažin ko iš skersos žiūrėjo. LzP. O ir Stasiukas Milašiukas iš skersos į mane pavaizėjo, ir jam tinka. ŽR I 33), iš tikros „într-adevăr” (Dėl manęs žinokis, o iš tikros ant senatvės žiūrėk. ŽR I 171), iš paskutinės „cu ultimele puteri, din răsputeri” (Darysiu iš paskutinės, kad tik iš skolų išbrisčiau. Gs. Ji ginasi iš paskutinos. Jb).

rădăcina io: iš naujos „din nou” (Pradėkim iš naujos. Skd), iš vakarykščios „din ziua de ieri” (Kaitiniai tebėra šlapi iš vakarykščios. Pc), iš paskuojos „în urmă” (Kranklys vis barasi, vis plumpsi, atsilikes iš paskuojos. rš).

rădăcina ė: din dreapta, din stânga (din partea respectivă) (Aš sėsiu iš dešinės, o tu iš kairės. Jnšk), iš paskutinės Llkž (iš paskutinės) „cu toate puterile” (Jis mokosi vaikas iš paskutinės. Kair. Visas svietas kruta iš paskutinės, o jūs po turgus valkiojatės. ŽR I 88).

Adjective pronominale: iš gyvosios „cu seriozitate, cu sârguință” (Ne apyčiupai, ale iš gyvosios ieško, kas kaltas. J), iš greitosios „în grabă, grăbindu-se” (Iš greitosios ir duris užmiršau uždaryt. Slm. Iš greitosios ir pirštines užmiršo. Sdk. Lėkiau iš greitosios ir užmiršau. Lk), iš grynosios „cu adevărat, sincer” (Jis viską iš grynosios papasakojo. Skr), iš retosios „încet” (Kitas, ir iš retosios dirbdamas, visą ką pasidirba. Trgn), iš smagiosios „cu viteză mare” (Kaip iš smagiosios bėgo ir susdaužė. Ds), iš ščirosios sl. „cu toate puterile” (Iš ščirosios dirbam. Pg), iš pastarosios „cu ultimele puteri, din răsputeri, cât poate” rš., iš paskutiniošios „la fel” (Dirba iš paskutiniošios. Lkv. Tėvas smaugias galaunjas iš paskutiniošios. Rs), iš paskutiniosios „la fel” (Iš paskutiniosios daro, kad tik įtiktų. Gs).

Exemplele prezentate arată că structurile alcătuite din prepoziția iš și genitivul adjectivului se adverbializează în cea mai mare parte, fiind folosite cu valoare de circumstanțial de mod. Așadar, printre aceste structuri adverbializate predomină adverbele de mod, iar cele de loc și de timp sunt mult mai puține. Folosite cu valoarea altor circumstanțiale, aceste structuri nu tind deloc să se adverbializeze.

Adverbele de acest tip se caracterizează prin faptul că elementele lor adjectivale sunt totodată întrucâtva substantivizate. Această substantivizare a elementelor adjectivale pare să aibă loc concomitent cu procesul lor de adverbializare, care

20

se dovedește mai activ și eclipsează nu numai substantivizarea lor incipientă, ci estompează și însăși valoarea adjectivală. În acest fel, întreaga structură se adverbializează. Trebuie spus că adverbializarea acestor structuri este adesea mai accentuată și mai evidentă decât cea a structurilor alcătuite din prepoziția iš și genitivul substantivului.

c) Prepoziția iš și genitivul numeralului, pronumelui sau participiului

Avem foarte puține construcții de această structură adverbializate. Ca al doilea element apar aici mai des doar genitivele numeralelor vienas, pirmas, ale pronumelui visas, -a, forma pronumelui reflexiv savęs și, ocazional, genitivul vreunui participiu substantivizat, de exemplu: iš vieno „împreună, laolaltă” (Tik reikia dirbti, visiems eiti iš vieno. Jb. Mes daug galėtume nuveikt iš vieno. Kd), „continuu, neîncetat, fără oprire” (Patrankos iš vieno šveičia. Alv. Tenai jau iš vieno — ir gula ir kelia jis tenai. Jnšk. Iš vieno reikia ir reikia. Lš. Iš vieno tik kuliam ir kuliam. Lp. Iš vieno apsiniaukę — lis. Er), iš pirmo „mai întâi, la început” NdŽ, iš viso „în total” (Nebesuskaitau, kiek čia tų vaikų iš viso. Vb. Kiek iš viso medžių nupiovė? Ds. Iš viso tik vos gals tvoros pasiliek[i]. Dn. Jis stebėjosi, kad ir iš viso nedaug prisirinko, ir salė buvo toli gražu nepilna. VnlP 145), „deloc” (Ar iš viso ataduodi? Trgn. Nesūlyk man, nenoriu: aš iš viso pomidorų nevalgau. Kps. Aš iš viso nežinau. Ds), „în general” (Aš iš viso nelabai mokėjau pasakų. Dglš), iš visos „pentru întreaga zi” (Išginus bandą iš visos, praalkstas. Šts)³, iš savęs „de la sine, singur” (Tai iš savęs auga. KB I 48. Iš savęs išmoko. Likž), iš neviltosios „în mod neașteptat” (Kad ir parašau, tai ben kelintuose metuose, visai iš neviltosios. Bg), iš dėto „chiar aici” (Gali girdėt kaip iš dėto. Prk).

Din unele construcții cu prepoziția iš și genitiv menționate aici se pierde uneori terminația; astfel apar forme trunchiate, care se caracterizează prin cel mai înalt grad de adverbialitate dintre toate construcțiile adverbializate cu prepoziția iš și genitiv, deoarece aici nu numai că sensul cazual propriu-zis s-a estompat, ci a dispărut și marcatorul său formal — terminația. Din cauza pierderii terminației, prepoziția iš tinde cel mai adesea să se contopească cu elementul principal. Redăm grafic acest lucru scriind aceste adverbe trunchiate într-un singur cuvânt, mai ales în cazurile în care elementele principale, fiind trunchiate, nu se folosesc în limbă fără prepoziții⁴, de exemplu: iškart< iš karto (Jis iškart tris antis nuėmė (nušovė). Lš), iššyk< iš šykio (Iššyk pataikė. Dkš), išvidur< iš vidurio (Buvo... padalytas ir išblaškytas išvidur (iš vidaus). brš), išpalengvėl< iš palengvėlio (Padės mums išpalengvėl išpirkti. rš), išpavirš< iš paviršiaus

³ Uneori prepoziția iš se contopește cu totul cu o altă prepoziție și cu elementul pronominal cu terminația păstrată, de pildă: neisišenėko „nu e ușor” (Regis, kas čia, o dėto geras grėblys neiššenėko padirbti. Trgn.)

⁴ De fapt, în ortografia limbii lituaniene nu s-a ajuns în acest caz la o consecvență strictă.

21

„superficial, prost” (Darbą išpavirš atliko. Llkž), išvien< iš vieno (Lietuvos darbininkai ėjo išvien su bolševikų partija. tsp. Jis išvien dirba ir dirba. Snt. Bruknės išvien raudonuoja. Skr).

După cum s-a menționat deja, genitivul adverbializat cu alte prepoziții este mult mai rar.

ant: ant galo „în cele din urmă” Rgv, Sd (cf. locuțiunea frazeologică ant galo pagalės „același lucru”: Ant galo pagalės jie pripažino, kad mano teisybė. Pc), ant būrio „din când în când” (Ant būrio man šilta pasidaro, ant būrio šalta. Šd), ant abejo[s] „cu ezitare, ezitând” (Dirbsiu ir tiek ant abejo[s]. Grž), ant nuomonės „după cum îți dai seama, presupui” (Eik ant nuomonės ir rasi. Erž), ant lygasties „în mod egal” (Pasidalinom ant lygasties — nebus skriaudos nei vienam, nei kitam. Ktk), ant greito „în grabă” (Padaryk ką ant greito užkąst. Vs), ant greitos „același lucru” (Ant greitos gana guviai pasisuvau. J), ant roplos „târâș” (Jonas ant roplos beveiziant smunka po lova. ŽR I 333), ant tuščios „pe nemâncate” (Per kiaurą naktaitę ant tuščios. ib 265), ant greitosios „în mare grabă, în grabă” Lkm, Rgv (Kur čia ant greitosios tą vandenį išpilt? Pc), ant smagiosios „foarte tare” (Kai suriks ant smagiosios, tai tik neparvirtau — taip persigandau. Ds), ant skardžiosios „același lucru” (Nešūkauk ant skardžiosios — visi jau miega. Dbk), ant vieno „fără a ține seama de nimic” rš. Cf. adverbul trunchiat antvien „același lucru” (Tai drąsuolis — antvien eina. Gs. Kai įvyksta jis, tai jau antvien eina. Brt)⁵.

Trebuie observat că adverbele tocmai menționate nu sunt folosite intens în limba literară. Ele se folosesc mai ales în vorbirea populară. În unele cazuri, este ușor să găsim echivalente în limbile slave pentru adverbele lituaniene de acest tip (cf. rus. накорец|ant galo, на- тощак|ant tuščios, наскоро|ant greitos), astfel că este pe deplin posibil ca apariția unora dintre adverbele de acest tip în limba lituaniană să fi fost determinată de influența limbilor slave.

be: be galo „nespus de mult, extraordinar de mult, foarte” (Lietuvių tauta be galo dėkinga Komunistų partijai už naują, šviesų gyvenimą. tsp), be galo ir be krašto „același lucru” (Ji žino, po širdim nauja gyvybė bręsta — Laininga ji be galo ir be krašto. TTSon 29), be galo, be krašto „același lucru” (Be galo, be krašto daug turėtų susikrovę. Bien), be laiko „prea devreme, înainte de vreme, din timp” (Be laiko mirė, be laiko rugius suvežė. Jb. Be laiko strypinių neišlaidyk (iš anksto nesididžiuk). VP 9. Šiandien tai be laiko sutems. Pc), be reikalo „fără să fie nevoie” (Be reikalo taip greitai ėmė pakuotis. VnIP 430. Gerai, kad jam neužminė be reikalo. Jnšk. Nebereikalo ši vieta vadinasi Perualka. rš. Bet plg. ir tokį pasakymą: Be reikalo mes nepardavėm tos karvės (vadinasi, reikėjo, derėjo parduoti ją) Grg), be stabo „neîntrerupt, fără oprire, continuu” (Be stabo lyja. Rm), be pérstojo „același lucru” Llkž, Ktk, be pérstolio „același lucru” (Be pérstolio dirba. Grž), be pértrūkio „același lucru” (Be pértrūkio lyja. Llkž). Cf. benedaugio „aproape,

⁵ În dialectele din estul aukštaitija, în locul prepoziției ant din limba literară se folosește in, iar în alte părți — an.

22

de aproape“ (Arti, benedaugio trys mylios. Rdm), be dienos „foarte devreme“ (Paskėlė be dienos. OG 434), be reikõs „fără motiv“ (Be reikõs širdijatės (pykstatės). Bien), be atvangos „neîncetat, fără întrerupere“ (Jis dirba be atvangos. Jb), be žinios „foarte mult“ (Per kiek metų priviso tų kiaulių be žinios daug. D), be paliovos „neîncetat, fără întrerupere“ (Dangus užgriozdintas storais debesimis, be paliovos varvinančiais ledinį lietų. BltšR 29), be pérstojos „la fel“ (Kada gi bus galas tam lietui — lyja ir lyja be pérstojos. Ktk. Čia pat plg. žemaičių ba parstojõs „la fel“ Lkv), be pérstogės „la fel“ (Lyja be perstogės. Llkž), be skaičiaus „foarte mult“ (Be skaičiaus daug buvo žmonių. Rm), be skyriaus „fără să aleagă, fără să deosebească“ BsP II 26, be vieno, be vienojo „în întregime“ (Lapė išpiovė žąsičius be vieno. Grg. Igulė (igula) dajutusi mažą galę neprieteliaus te esant, užpuolusi be vienojo nukavo. D).

ik(i): ik valios „îndeajuns, destul“ (Ir jam gana, ir tėvam ik valios. VnIP 31. Kartą taip ir rado Pranciškų negyvą, iki valios prisišutunusį pirtyje. CvR VI 31), iki valės „la fel“ (Sieno prisišienaujam iki valės. Rm).

lig(i): lig laiko „temporar, pentru scurt timp“ (Lig laiko tu čia taip dūksti. Ds. Lig laiko puodas vandenį neša. Vg), ligi nãgo „în întregime“ (Sušlapau ligi nago. Llkž), ligi valios „îndeajuns, destul“ (Ligi valios prisiklausė. rš. Dabar tai jau ligi valios prisipirkau duonos. Grž), lig senės „până la bătrânețe“ (Nuog mažens mokinas ir mokinas lig senės. Pls), lig valės „îndeajuns, destul“ StrR 105, ligi paskutinio „în întregime“ rš.

nuo: nuo daikto „încontinuu; mereu; unul după altul“ (Kaip tik žmogus nuo daikto bamba, niekas ano plepalo ir neklauso. Užv. Šią naktį nuo daikto tris sykius girdėjau perkūną trenkiant. Plt. Višta ded du dieni nuo daikto. Sts. Nuo daikto imk, neskyr(i)ok. Slnt. Malką imkite nuo daikto, nelipkit ant viršaus. Prk. Kask bulves nuo daikto, nebegiok! Sts. Eina ir eina žmonės nuo daikto. Vvr. Vieškelis apsodintas gluosniais nuo daikto. Jnšk. Ne nuo daikto turime dieną, ne nuo daikto teipogi ir naktį. brš), nuo tolo „de departe“ (Nuo tolo rugiai balti. LnkV. Jau nuo tolo vaikas išbėgo pasitikt tėvo. Ds. Nuo tolo žiūri, kaip gardžiai valgo, ir seilės varvina. Grž), nuo tamsõs „devreme“ (Nuo tamsõs atsikėliau. Llkž), nuo vietos „în întregime, unul după altul“ (Tris dienas nuo vietos švesdavo. Kdn), nuo mažumės „din copilărie“ Plk, nuo jaunumės „din tinerețe“ Bsg, nuo jaunumėlės „la fel“ Gs, nuo maženėlės (Nuo maženėlės be motinėlės. Alk. Dirbau nuo maženėlės, nuo jaunumėlės. Gs), nuo mažumės „din copilărie“ Vs, Srv, Šlap, Alv, Ig, nuo mažiuomenės „la fel“ Ad, Švnč, nuo mažuomės „la fel“ Ps, nuo akies „din ochi, aproximativ“ Llkž, nuo mažuntės „din copilărie“ Aln, nuo arto (: ar̃tas, -à) „de aproape“ (Iš tolo ir nuo arto keliauja. brš), nuo réto „rar“ (Kalba labai nuo réto. Lg), nuo seno „de multă vreme“ rš, nuo mažo „din copilărie“ (Mūsų vaikai nuo mažo prie darbo pripratę. Ll).

põ: po laiko „prea târziu“ Llkž (Jau po laiko — iš numirusių nebeprikelsi. Plt. Po laiko grybai rauti, kad nebedygsta. Dr). Plg. nepoilgo Kt, nepoilgio rš, NdŽ „în curând, imediat, peste puțin timp“.

23

prie: prie daikto „într-un singur loc, împreună“ (Siemet daržus turėsime prie daikto. Šlap. Dirbkim visi prie daikto, ir gana. Sk.). už: už šviesos „cât încă e lumină, înainte de lăsarea întunericului“ (Dar kur už šviesos metėm arę. Knv. Už šviesos iš medžio (iš miško) neparveši daržtes nei vieno pagalio. ib). Plg. neužilgo „în curând“ Dkš, Pc (Neužilgo atėjo ir žuvusiojo tėvai. VnlP 276).

Este limpede că și construcțiile cu prepoziție și genitiv menționate aici nu sunt la fel de puternic și de evident lexicalizate și adverbializate. Cauza principală a lexicalizării și adverbializării lor trebuie considerată, de asemenea, însăși folosirea lor circumstanțială. Dar în limbă avem numeroase alte construcții cu prepoziție și genitiv care îndeplinesc în propoziție funcții circumstanțiale de loc, timp, mod, cauză și altele (cf. ant stogo, iš nusiminimo, iš širdies, iš džiaugsmo, be triukšmo, iki nakties, iki pašario, nuo kalno, po valandos, prie vieškelio etc.), însă ele nu manifestă tendința de a se lexicaliza și adverbializa. Componentele lor substantivale le percepem ca genitive cât se poate de clare, lângă care pot fi folosite diverse determinări fără a schimba sensul lexical al componentei principale, ci doar întărindu-l și mai mult, prin accentuarea însăși a valorii gramaticale a cazului (cf. ant skardinio stogo, iš didelio nusiminimo, iš visos širdies etc.). Așadar, funcția circumstanțială singură nu transformă toate construcțiile prepoziționale în adverbe. După cum s-a menționat deja, o importanță majoră pentru lexicalizarea și adverbializarea acestor construcții o are sensul lexical al componentei lor principale: gradul mai mare de generalitate, abstractizare sau, uneori, metaforicitate a acestuia facilitează și accelerează procesul de adverbializare. Trebuie evidențiat aici și gradul de intensitate a folosirii construcției prepoziționale, care are, de asemenea, importanță în procesul de adverbializare. Genitivele, componentele secunde ale unor construcții prepoziționale adverbializate sau în curs de adverbializare menționate mai sus, sunt printre cele mai intens folosite în limbă. Să luăm adverbele din mažens, nuo mažens, iš mažuties, nuo mažuties și toate celelalte variante ale lor. În întreaga lor diversitate se remarcă un număr considerabil de adverbe ale căror componente secunde sunt cunoscute în limbă numai sub forma unui genitiv lexicalizat. De exemplu, forma *mažuo. nu mai există în limbă. A rămas doar genitivul său mažens, nu de sine stătător, ci în construcția iš mažens. Și componentele secunde ale celorlalte numeroase variante ale acestui adverb se folosesc cel mai frecvent la genitiv (împreună cu prepozițiile iš, nuo). Astfel, folosirea intensă a unei construcții prepoziționale provoacă și accelerează lexicalizarea acesteia și, odată cu ea, adverbializarea. În construcția aflată în curs de adverbializare are loc o schimbare semantică; ea se lexicalizează într-un mod aparte, căpătând, ca să spunem așa, sensul unui singur cuvânt. De aici reiese de ce într-o construcție prepozițională complet adverbializată nu se poate intercala niciun determinant între prepoziție și genitiv fără a-i încălca sau modifica sensul adverbial. Când construcția prepozițională nu este încă pe deplin adverbializată, determinarea este uneori posibilă și se folosește, dar în mod limitat. De exemplu, am putea spune și spunem: be jokio reikalo, be jokios reikės, be jokios perstogės, sau uneori inserăm particula pat: nuo pat mažumėlės, nuo pat jaunumės, nuo pat mažumės. Totuși

24

vedem limpede că folosirea atributelor este aici deja foarte limitată. Iar aceasta arată înțepenirea acestor construcții.

Deoarece procesul de înțepenire și adverbializare a construcțiilor prepoziționale (ca și a celor cazuale) se desfășoară necontenit și durează foarte mult timp chiar în vorbirea vie, colocvială, pur și simplu nu ne este cu putință să surprindem și să datăm momentele de la care anume un anumit caz cu prepoziție se adverbializează. Observând limba actuală și limba scrisă, cu o tradiție relativ recentă, de câteva secole, nu putem trage concluzii decât pornind de la fapte lingvistice concrete — de la rezultatele adverbializării înseși. Este de la sine înțeles că, observând și cercetând procesul propriu-zis de adverbializare a construcțiilor prepoziționale (ca și a tuturor construcțiilor cazuale), întâlnim întotdeauna cazuri de tranziție, pe care adesea este pur și simplu imposibil să le delimităm de cazurile de adverbializare completă. Prin urmare, printre exemplele prezentate până acum există, fără îndoială, și asemenea cazuri de tranziție.

Adverbializarea sau cel puțin procesul de adverbializare a construcțiilor prepoziționale menționate este confirmată și de faptul că uneori li se pierde terminația celui de-al doilea component, fără ca, așa cum s-a menționat deja, să se schimbe sensul adverbului; cf. begàl<begàlo<be gãlo, berèik<bereikõs<be reikõs sau berèikal<bereikalo<be reikalo.

Desigur, simpla existență a formelor scurtate alături de construcțiile menționate nu ar putea încă demonstra caracterul lor adverbial, deoarece se pot pierde terminații și, odată cu această pierdere, pot trece pur și simplu la adverbe și grupurile obișnuite, care nu s-au adverbializat, formate din prepoziție și genitiv; cf. nuopavãsar<nuo pavasario, nuotoláik<nuo to laiko, ik(i)tõlaik<ik(i)tõ laiko, ikšiõlaik< <ik šio laiko. Așadar, în limba lituaniană, adverbele de acest tip rezultate prin scurtare se formează în două moduri: a) prin pierderea terminațiilor componentelor principale ale construcțiilor prepoziționale deja adverbializate sau în curs de adverbializare și b) prin căderea terminației componentei principale a unor construcții prepoziționale care până atunci nu se adverbializaseră (uneori având chiar și un atribut).

Pentru a contura mai clar adverbializarea genitivului în limba lituaniană actuală, trebuie subliniat și faptul că acest caz este foarte frecvent component al unor locuțiuni frazeologice adverbializate. Mai întâi trebuie menționate locuțiuni de tipul celor alcătuite din nominativul unui substantiv, o prepoziție și genitivul aceluiași substantiv, de exemplu: dienà iš diẽnos „zilnic, necontenit, continuu” (Poporul sovietic, zi de zi, face statul nostru, fortăreața păcii, tot mai puternic. tot așa Zi de zi vremea este tot mai caldă. Ds), grūdas iš grūdo „în întregime, toate boabele” (Varza răsare bob lângă bob. Šts), kãrtas iš kãrto „din când în când” (L-ai hrănit din când în când, iar ei s-au obișnuit. Užv), rankà iš rañkos „cu plata pe loc, în numerar” Gs, rýtas iš rýto „în fiecare dimineață” Llkž, dienà nuo diẽnos „zilnic” rš, gãlas nuo gãlo „în întregime” (Citesc ziarul cap-coadă. Šts. Câmpurile sunt acoperite în întregime cu gunoi de grajd. Šts), kãrtas nuo kãrto „din când în când, uneori” (Bolnavul mai delira din când în când. VnlP 395), kója nuo kójos „încontinuu” (Avocatul... se clatină și se înroșește, tropăie pe loc. ŽR II 248), laĩkas nuo laĩko „din când în când” (Din când în când se privesc cu bunăvoință în ochi. BlnR 38), dienà po diẽnos „zilnic”

25

ŽR II 119, kartas po karto „din când în când; pe rând” tsp, ŽR II 184, rytas po ryto „în fiecare dimineață; într-o dimineață apropiată” ŽR II 127, žingsnis po žingsnio „treptat” CvR VIII 47, žodis po žodžio (Cuvânt după cuvânt, reproș după reproș — moșierul a început să amenințe. CvR VIII 190), diena už dienos „în curând” (Zi după zi — și iată că a devenit muncitor. Ds), koja už kojos „încet, pas cu pas” (Mergeam încet, pas cu pas. ŽR II 410) și așa mai departe.

Toate aceste expresii sunt înțepenite și au dobândit sens adverbial. Uneori sensul lor se generalizează într-atât, încât este greu de exprimat și prin alte cuvinte. Totuși, nu numai asemenea expresii frazeologice dobândesc sens de adverb și se adverbializează astfel într-un fel aparte: există și altele, în care primul component este o prepoziție, urmată de un genitiv cu atribut întreg sau trunchiat, de exemplu: be vieno galo „extraordinar de” (Be vieno galo mergaitė graži. Grg), be maža ko (>bemažko) „aproape, mai-mai” (Be mažo ko pilnas sykėlis. Ds), iki amžių amžio „pentru totdeauna” BP II 151, iki gyvos galvos „toată viața” CvR VIII 207, iki gyvo kaulo „foarte” (Iki gyvo kaulo įkyrėjo. VnlP 68), iš dyko buvimo „din lipsă de ocupație, lenevind” (Iš dyko buvimo ragai užaugo. Rdm), iš gerojo gero „de la sine” (Šitas ežeras iš gerojo gero atsirado. LŠ), iš geros valios „tot așa” (Iš geros valios pradėjo ranką gelti. Pc. Iš geros valios suka. Dkš), iš gražios valios „tot așa” (Akį iš gražios valios pradėjo skaudėti. Al), nuo vieno daikto „încontinuu, mereu” (Vaikas apdygo piktskauduliais nuo vieno daikto. Plt. Mažas vaikas reikalauja valgyti nuo vieno daikto. Mžk. Cf.: Nuo vien daikto kaip pradėjo, tai ir pabaigė siūti. Šauk), nuo paties kėlimo „foarte, extraordinar de” (Motina ta mitri nuo paties kėlmo. LlKž), nuo vien žodžio „într-un cuvânt” (Nuo vien žodžio tariant. Šauk), prie gyvo kaklo „cu niciun chip” (Prie gyvo kaklo su uksusu nenoriu košėros. Dr). Cf. în continuare predicatul din propoziția Jau jis nuo pusantro velnio (destul de, foarte, zdravăn de rău). Skr.

Trebuie menționate separat locuțiunile frazeologice adverbiale care conțin genitive ale pronumelor, alături de adjective, adverbe și cuvinte gramaticale, de exemplu: viso gero „în total” (Kiek viso gero gauni pinigų? LlKž), viso labo „tot așa” (Viso labo esam penki. ib), tiek to „nu contează, fie cum o fi” DŽ, tiek to „tot așa” Ds, tiekai to „tot așa” ib (cf. tiekto-daug „tot așa” Trgn), nė iš šio, nė iš to „de la sine, fără pricină, fără motiv” rš, nei iš šio, nei iš to „tot așa” Lkm, kaip niekur nieko „ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic” VnlP 92 și așa mai departe.

* * *

Trecând la examinarea adverbelor cu formantele -(i)o, -(i)os, -ės, trebuie observat că limba conține multe forme înțepenite care, la prima vedere, ar putea fi considerate ca provenind din genitivul singular, deoarece terminația lor coincide cu terminația acestui caz. Dar aici nu trebuie să uităm că „terminația” adverbului nu este același lucru cu terminația unui cuvânt declinabil.

Atât timp cât forma cazuală nu a trecut la adverb, terminația indică sensul cazului și relația cuvântului cu celelalte cuvinte din propoziție. Pe măsură ce o anumită formă cazuală se înțepenește, sensul cazual se estompează și, odată cu aceasta, se poate cu ușurință

26

se poate modifica indicatorul formal al cazului — însăși desinența. Desinența cazuală anterioară, după cum am văzut deja, uneori dispare cu totul, iar noua valoare adverbială dobândită de formele cazuale lexicalizate nu este câtuși de puțin afectată de acest lucru. Dimpotrivă, absența desinenței poate apărea uneori chiar ca marcă a valorii adverbiale a cuvântului (cf. nuopavasar < nuo pavasario).

În plus, în anumite cazuri, „desinența” (probabil sub influența analogiei), fără să schimbe sensul adverbului, poate apărea și acolo unde nu ne-am aștepta deloc la ea, de exemplu: vėlios (vėlios Dgls) „din nou” (Man vėlios galvą sopa. Rgv), dabarõs „acum” (Dirbom, dirbom, dabarõs reikia ir pasil- sėti. Jnšk), tenãjos „acolo” Rm, Lnk. De aceea, când avem în vedere adverbele, ar fi, de cele mai multe ori, mai exact să vorbim nu despre o desinență, așa cum o înțelegem la părțile de vorbire flexibile, ci despre un formant, deoarece, în realitate, desinențele cazuale de odinioară s-au transformat adesea în formanți derivaționali ai adverbelor, după modelul cărora se formează adverbe noi.

Acești formanți, după cum arată exemplele tocmai prezentate, afectează adesea chiar și cuvinte care astăzi nu mai au nimic în comun cu numele. Prin urmare, ar fi inexact să considerăm toate adverbele cu formanții -(i)o, -(i)os, -ės, pe care, la prima vedere, este ușor să-i punem în legătură cu desinențele genitivului singular, drept genitive substantivale adverbializate, întrucât, în multe cazuri, acești formanți coincid doar ca aspect exterior cu desinențele de genitiv, iar adverbele care îi conțin provin din alte cazuri.

Formantul — (i)o

darõ „acum, în momentul de față” (Darõ tai kas kita. Lp) dabartėlio „acum” Ds, dykõ „degeaba” (Dykõ niekas nieko neduoda. Lnkv), skersõ (în locuțiunea skersõ išilgõ) „de-a curmezișul, de-a lungul” (Eik skersõ išilgõ — niekur geriau nerasi. Mlt), aplinkõ „de jur împrejur” (Visi tik geria aplinkõ. Ml), apsukõ „în jur, împrejur” (Rietimo galus apsukõ atsuka. Dgļs. Apsukõ siuva. Bien. Vis darbas eina ir eina apsukõ (aici termini și o iei de la capăt cu aceeași muncă). Tvr. Vis apsukõ ir apsukõ niūnia (vorbește cu ocolişuri). Bien), apžargõ „călare pe urmele căruței” (Važiuok apžargõ su tokiu vežimu. Arm), atatuõ „cu spatele înainte (numai despre cai)” (Arkliai tik atatuõ atatuõ. Tvr), atgalõ „înapoi” (Ateitum atgalõ, bet takai užaugo. Bien. Stumk vežimą atgalõ. Krok. Amžiai kraunas, tolyn traukias, atgalõ negrįžta. BM I 451), intimpõ „cu efort susținut” (Nebesveika tiek kelio bėgt intimpõ. Sdk), išilgõ „de-a lungul” (Išilgõ perkirto. Bien), pasupõ „unul după altul, pe rând” (Pasupõ tris puodelius išgėrė. OG 422), pašyukštõ „în șoaptă, încet” (Anas pasakė pašyukštõ, kad niekas negirdėtų. OG 422), paviršiõ „la suprafață, superficial” (Paviršio pabadė (jei kas blogai nupiovė su dalge). OG 422. Tik paviršio darbą darė. Bien), perėjo „de-a curmezișul” (Koją perėjo perdurė. Bien. Perėjo perljio. ib), dviračio „călare în șa dublă” (Ant mažo arklio bais bloga dviračio jot. Ds).

După cum vedem din exemple, în vorbirea populară acest formant este, de regulă, accentuat. El poate proveni nu numai din genitivul singular,

27

ci și din locativ, precum și din desinențele instrumentalului plural. Vorbirea populară manifestă o tendință puternică de a scurta desinențele instrumentale plural ale tuturor cuvintelor flexibile de gen feminin, care în limba literară sunt de obicei păstrate în forma lor completă. Multe dialecte nu au deloc desinențele complete -(i)omis, -ėmis, -imis. La scurtare se elimină i final, iar pentru instrumentalul plural se folosește cel mai adesea forma instrumentalului dual, care nu are deloc -s la sfârșit. -m final din forma provenită din dual nu mai poate cădea la cuvintele flexibile. Așadar, procesul de scurtare nu mai afectează sunetul m aflat la sfârșit. Acest -m final, împreună cu vocala precedentă (dacă desinența este accentuată, vocala este circumflexă), rămâne ca marcă a formei cuvântului. În schimb, în adverbe, unde valoarea cazuală s-a estompat complet, finalul cuvântului nu este la fel de stabil și, prin urmare, -m poate probabil să cadă aici fără să schimbe sensul adverbului. Acest fapt este ilustrat de următoarele perechi de adverbe sinonime sau cu sens apropiat: dykõ||dykõm Vb, Srv, Lnkv, Ds, skersõ||skersõm Llḱž, apsukõ||apsukõm Grž, apžargõ||apžargõm „în orice fel” Kp, atatupõ||atatupõm, paviršiõ||paviršiõm Slap; se adaugă și faptul că, dintre toate cazurile, instrumentalul plural a dat și continuă să dea cele mai multe adverbe în limba lituaniană, remarcabile prin bogăția și răspândirea lor excepționale nu numai în vorbirea populară, ci și în limba literară, în special în limba operelor de ficțiune. Astăzi, adverbele provenite din instrumentalul plural pot fi considerate un tip adverbial foarte răspândit, ai cărui formanți specifici, proveniți din desinențele instrumentalului plural, leagă ferm într-un grup numeros. Aici este deosebit de frecvent formantul -(i)om(is), care, din motivele menționate, a putut probabil, cel puțin în unele cazuri, să se transforme în formantul -(i)o.

În sfârșit, nu există nicio îndoială că, în multe cazuri, acest formant este rezultatul analogiei: după ce s-a înrădăcinat în limbă un anumit număr de adverbe cu acest formant, provenite din cazurile menționate, au început să se formeze, după modelul lor, adverbe din alte forme, chiar și din cuvinte invariabile (cf. darõ, dabartėlio). Așadar, exemplul formantului -(i)o arată limpede cât de diverse pot fi sursele din care provin adverbele formate cu un anumit formant.

Compoziția morfologică a adverbelor cu formantul -(i)o este foarte variată. Acest lucru depinde de particularitățile individuale ale formării lor. Pe lângă formații precum darõ, dabartėlio, care astăzi nu mai pot fi puse în legătură cu niciun cuvânt flexionar, ci doar cu adverbele dar „acum” Kps, Vlk, Lp, Vrn, dãr „tot așa” Arm, Krok, Onš, dabartėl „tot așa” SD 43, KIG 135, Lnkv, dabartėlei „tot așa” Užp, dabartėlės „tot așa” Dkš, Pnd, Lel, Jb, dabartėli „tot așa” KIG 135, N, dabartėlios „tot așa” Brž, Grž, Ds, întâlnim aici adverbe ușor de asociat cu adjectivele, atât simple, cât și prefixate: dykõ (: dỹkas, -à), skersõ (: skẽrsas, -à), išilgõ (: išilgas, -à). Se întâlnesc, de asemenea, adverbe prefixate cu acest formant, alături de care există în limba actuală sau în scrierile vechi substantive ori adjective cu aceeași rădăcină, de exemplu: apžargõ||apžargà „sărit peste șanț, învârtind funia” Slv, apžarga „sărit peste cerc, la aruncarea pânzei” Alk; aplinkõ||aplinkas, -a „înconjurător” K și aplinkà „împrejurime” SD 222, J, „spațiu din jur, interval” Jb; apsukõ||apsukas, -à „făcut în jur, întreg, complet” Š și apsuka „axă,”

28

„rotulă, articulație; (a corpului) încheietură, flexiune“ SD 202; atgalió||atgalias, -ią „înapoi, posterior, pe dos“ Prl, Trgn, Pg, Svn, Pc și atgaliai plural, comparativ „resturi mărunte de cereale, fărâme“ J, Grg, Prk, Klt, Šv, Vkš, Brs, Lž, Klp; „mijloace, lucruri mărunte“ D, atgalis „margine; capătul unei parcele de pământ“ rš.

J. Otrębski observă că adverbele cu acest formant sunt de obicei prefixate în dialectul din Tverečius și se formează de la teme și rădăcini substantivale, adjectivale și chiar verbale⁶. Alte dialecte și surse atestă însă o diversitate și mai mare a acestor adverbe: există, mai exact, și formații compuse, de exemplu, cele al căror prim element este numeral, iar al doilea verbal (dviraičio).

Formantul -(i)os

În vorbirea populară, acest formant este accentuat sau neaccentuat. Dacă, prin originea sa, în unele cazuri ar putea fi pus în legătură cu desinențele cazuale, în altele el nu este decât un formant adverbial, cuprinzând chiar și cuvinte modale și particule.

Cazul genitiv va fi determinat, cel mai probabil, apariția unor adverbe cu acest formant. Se mai poate susține ipotetic că o anumită parte a adverbelor cu acest formant provine din instrumentalul plural: existența în limbă a unor perechi precum aplinkòm||aplinkò, apžargòm||apžargò..., în care cele de-a doua forme ar putea fi evoluate din primele, ar fi putut înlesni apariția unor perechi precum apsukõms||apsukõs, atgalióms||atgaliós... Totuși, nu se poate considera că toate adverbele cu acest formant sunt cazuri fosilizate, întrucât formantul însuși, odată înrădăcinat în limbă, ar fi putut apărea ulterior și după forme erodate, după alte adverbe erodate și, după cum am văzut, chiar după particule.

Pentru a ilustra structura morfologică, sensurile și utilizarea sintactică a adverbelor cu acest formant, sunt prezentate mai jos câteva exemple.

1. Cuvinte fără prefix cu rădăcină nominală: ankstičkõs „devreme” (M-am trezit devremuț și m-am dus să hrănesc caii. Grv), aplõs „fără ordine, în dezordine” (Cu gura căscată, lasă totul vraişte. Ds), artičkõs (folosit prepozițional) „aproape” (Eram aproape unul de altul. Grv), daugaliõs „în mare parte” Mit II 235.

2. Cuvinte prefixate cu rădăcină nominală: aplinkõs (apliñkos) „în jur” (Oamenii circulau în jur. Kš. Ocolim, dacă nu se poate merge drept. Grž), apsukõs „în cerc” (Calul nu mănâncă, doar umblă întruna în cerc în jurul stâlpului. Grž), atgaliós „înapoi” (Primește-mă înapoi. Bien), atskirõs „separat” (Acum locuiește separat de părinți. Ds).

3. Formații cu două teme: akimirkõs „îndată, într-o clipă” (Abia am pus-o, și într-o clipă a dat în clocot. Klov).

⁶ J. Otrębski. Wschodniolitewskie narzecze twereckie, część I, Kraków, 1934, p. 422.

29

Aici poate fi inclus și kiekdienos „în fiecare zi” (Așteptați în fiecare zi o știință mai amplă. Mž 12. Acela mânca și bea din belșug în fiecare zi. DP 270), dacă în limba secolului al XVI-lea devenise deja pe deplin adverb și se transformase cu adevărat într-un singur cuvânt.

4. Formantul -(i)os apare și la așa-numitele adverbe a r h a i c e sau p r o n o m i n a l e, care astăzi cu greu mai pot fi puse în legătură cu substantivele: anaipòs „în felul acela” (Nu face așa, ci în felul acela. Gs), čianàjos „aici, în locul acesta, în lucrul acesta” (Pământul de aici e ca o sămânță de mac (bun). Jnsk), kitaipòs „altfel” (A plecat altfel (a ieșit altfel). Pls), niekadòs „niciodată, nicicând” DŽ (Să nu faci niciodată așa. Jb), nuolatòs „des, necontenit” DŽ, „pe rând, unul după altul” (Lucrează necontenit, de ce tot sari de aici dintr-un loc în altul. Ds), šitaipòs „așa” (Așa nu vei putea încălța copilul — pune-l în poală. Gs), vėliakos „din nou, încă o dată” (A tot plouat și plouat, dar, când am ieșit din nou, era uscat și frumos. Pc), visadòs „tot timpul, întotdeauna” (Copilul e întotdeauna cuminte. Grž).

Se disting doar adverbe ale acestui formant precum dabarčios „acum” (Acum am să-i arăt eu. Nmk), dabartėlės „la fel” (Ce vei lucra acum? Grž), care pot fi puse în legătură nu numai cu dabar, ci și cu dabar-t-, cf. dabartis, -iės, dabartį „timpul prezent” DŽ.

5. Acest formant apare și la adverbe în care sensul temporal sau locativ se împletește cu sensul modal demonstrativ, de exemplu: anaurėlės „atunci, în acea vreme” (Atunci trecusem pe acolo în vizită, acum nu mai trecusem. Grž), antenainòs „iată acolo” (Uită-te repede acolo. Bien).

6. În cele din urmă, acest formant iese chiar din sfera adverbului, atingând c u v i n t e l e m o d a l e și p a r t i c u l e l e apropiate de categoria adverbului: bėigos „de altfel, poate, după cum se vede, iată de ce, de-aia” (De altfel, și tu, Jonas, ai fost acolo. Lš), bùcegos dialectal „ca și cum, parcă” (El parcă nu aude. Tvr), būdavos Ar (ca interjecție, cf. būdavo cu aceeași funcție), būteinos „de parcă, ca și cum” (A trecut pe lângă el fără să-l vadă, parcă. Dglš), àros „oare, de altfel” (Oare și tu ai fost acolo? Grž).

Formantul -ės

Cu acest formant apar particule modale demonstrative care nu s-au desprins încă pe deplin de adverb, precum și adverbe propriu-zise: anasgatės „odinioară, iată” (Odinioară ai făcut-o atât de prost! Grg), ańsgatės „la fel” (Așa făcusem atunci, dar acum n-am făcut așa. Grg), dabartėlės „acum” (Cineva mi-a spus acum ceva aici și am uitat. Dkš), dabartės „la fel” (Am adus grâul, acum îl vom treiera. Rm), dartėlės (dartėlės Rdm) „la fel” (Încotro mergi acum? Vrn), dàrtės „la fel” (Acum mergem deja acasă. Dg), čionàitės „aici, în locul acesta, în lucrul acesta” Brt, čionùitės „la fel” Vikv. În continuare, cf.: paskuitės „după aceea, apoi” Gs, tenùitės (acolo) „acolo” Brt, Gs, tuojùitės „imediat” ib. etc.

Diversitatea extraordinară a formării adverbelor în limba lituaniană și abundența formantelor lor se pot observa deja din faptul că adesea, pe lângă aceste formante

30

limba dispune din belșug de adverbe cu aceeași rădăcină și cu sens identic sau foarte apropiat, precum și de alte forme adverbiale, atât complete (având adesea alte sufixe și alte teme), cât și fragmentare, de exemplu: ankstič-kės „devreme“, ankstainais „foarte devreme“ Šv, ankštainiais „la fel“ Als, Pln, Gršl, Brs, J, ankstáinintais „la fel“ Šv, ankštéinai „la fel“, Kv, ankstéinais „la fel“ Pgr, Kv, Vvr, Užv, J, Tl, ankstéinyčiais „la fel“ Up, ankstėinais „la fel“ Vdk, ankstérnais „la fel“ Grg, Vvr, anksti „nu târziu“ DŽ, ankstỳbai „la fel“ KlyD 113, ankstýbókai „destul de devreme“ Ktk, Gs, ankstičkai (ankstičkai Žt) „devreme, foarte devreme“ Asv, Arm, ankstičkutėlėliai „la fel“ Rod, ankstiė „nu târziu“ Als, Sim, Mž 510, D, ankstienais „foarte devreme“ J, Šv, ankstyvai „nu târziu“ Lnkv, Smn, ankstýūkai „destul de devreme“ Er, ankstókai (ankstokái K, Ds) „la fel“ Alk, Kp, ankstuckutėlėliai „foarte devreme“ Svn, ankstūčiai „la fel“ Rš, ankstutėlti „la fel“ BŽ 479; aplinkõ „de jur împrejur“, aplinkõs „la fel“ Kš, Ds, aplink̃ „la fel“ RŽ, aplinkai „la fel“ SD 98, P, aplinkiniai „de jur împrejur, în toată împrejurimea“ Jnšk, aplinkiniais „la fel“ J, aplinkiniu „la fel“ Jb, Ž, aplinkój „în jur“ Pls, aplinkóm Kp, Jnšk (aplinkóm Dglš, Prng) „la fel“, aplinkomis „la fel“ SD 201, aplinkų „la fel“ J, aplinkui „la fel“ DŽ, aplinkun „la fel“ N, aplinkuo ž. (= aplinkui); atgalió „în direcția opusă, înapoi“, atgaliós „la fel“, atgál K, DŽ, Pn, Rm, Kp, Jž, Lp, Pc (atgal DŽ) „la fel“, atgali „la fel“ Mrn, atgaliai „la fel“ Gr, SP II 70, D, Arm, „în sens invers“ VoL 205, atgalíau „înapoi“ J, D, atgalíausia „la fel“ Lz, atgalioms „la fel“ d., atgalión „la fel“ Aru 17, Nč, atgaliona „la fel“ KlyD 264, atgaliónai „la fel“ J, atgalióp „la fel“ rš; čionájos „aici, în acest loc, la acest lucru“ J, čionáitės „la fel“, čionuitės „la fel“, čioñ Gs (čioñ K) „la fel“, čiondi Pc, Gs (čionai K, čionai Š, čionai Rž) „la fel“, čionáis VD 358 (čionais Ds) „la fel“, čionajū „la fel“ Lp, čiontais „la fel“ Klp, čionui „la fel“ Gs, čionuis „la fel“ Šil, cf. și čianaikos „la fel“ Grv, čianáitės „la fel“ Rdm, čianájos „la fel“ Er, Jnšk, čiais „la fel“ Pun, čianai Er, Pn, Jnšk, Kp (čianai Kp) „la fel“, čianáis „la fel“ Er, čianajà „la fel“ Mrc, čianájonais „la fel“ Jnšk, čianajū „la fel“ Lp, čianájuos „la fel“ Tvr, čianájus „la fel“ Lzd, čianui „la fel“ Rdm, čianújaka „la fel“ Rod; darõ „în acest moment, în această perioadă, acum“, dabartėlio „la fel“, dabarčios „la fel“, dabarõs „la fel“, dabartėlios „la fel“, dabartėlės „la fel“, dabartės „la fel“, dabartėlės „la fel“, dartės „la fel“, dabà „la fel“ Pg, Rm, BM 239, dabar̃ „la fel“ DŽ, dabarai „la fel“ Srv, dabarčiu „la fel“ Mit III 458, dabarčiui „la fel“ Nz, D, V, Š, dabarčiuo ž. „la fel“, dabarčiuos „la fel“ Zr, dabarškčiai „la fel“ brš, *dabarnai „la fel“ N, dabarštel „la fel“ Jnš, K, dabartėl Lnkv, Grž, dabartėlei „la fel“ Užp, dabartėlenai „la fel“ Ds, dabartėli „la fel“ KlG 135, dabartinau „la fel“ BsP II 181, dar Kps, Dsm, Vlk, Lp, Vrn (dár Arm, Krok, Onš) „la fel“, dartėliais „la fel“ Rdm; kitadõs „odinioară, altădată“, kitadà „la fel“ DŽ, niekadõs „niciodată“, niekadà „la fel“ DŽ, niekad „la fel“ ib, nuolatõs „tot timpul, neîncetat“, nuolatai „la fel“ DŽ, nuólat „la fel“ ib, vėliós „încă o dată, din nou“, vėliakos „la fel“, vėlei (vėlai) „la fel“ K, vėliais „la fel“ K, vėl „la fel“ DŽ, vė „la fel“ Šlap, visadõs „tot timpul, întotdeauna“, visadà „la fel“ K, visadai „la fel“ ib, visad „la fel“ DŽ.

31

Aceste exemple arată că adverbele cu formanții -(

de circa trei zeci de cuvinte (luate separat) aici și acum variante cu locuri diferite ale accentului și cu intonații diferite, cu sufixe și formanți diverși, dacă prin toate aceste variante se repetă numai sensurile aici și acum?

Această extraordinară diversitate a formelor este, fără îndoială, un produs al epocilor trecute, apărut în condițiile diferențierii lingvistice, cu rădăcini care coboară în adâncurile dialectelor individuale.

Din aceeași perspectivă se poate explica și existența, alături de anksti, ankstučiai, ankstutėliai, a unor adverbe precum ankstiškos, ankstainais, ankstainintais, ankstėinai, anksteiniais, ankstėinyčiais, ankstėlniais, ankštėrnais, ankštienais, ankštickutėliai, ankštuckutėliai și altele, care nu sunt decât repetări ale sensului unuia altuia (diferind doar prin formă și prin sufixe). Și această diversitate de forme și sufixe își are originea tot în dialecte.

Folosirea în limbajul operelor literare a unor asemenea forme cunoscute numai în dialecte individuale este justificată doar atunci când are o motivație stilistică.

După cum s-a menționat, în varietatea adverbelor cu aceeași rădăcină și a formanților acestora, nu este greu să se distingă o bază comună întregii limbi — adverbele cele mai larg cunoscute și folosite și formanții lor cei mai caracteristici. De exemplu, dintre aproape trei zeci de formații adverbiale cu rădăcina ankst-, răspândite în dialecte individuale, se remarcă anksti, cel mai răspândit, cunoscut și folosit atât în vorbirea populară, cât și în limba literară. Adverbele aplinko, aplinkos, aplinkėm, aplinkėj, aplinkun și altele, apărute în dialecte individuale din cauza tendințelor locale de formare a cuvintelor, nu sunt nici ele altceva decât variante dialectale. Dintre toate formele cu aceeași rădăcină și același sens, numai aplinkui și aplink sunt cele mai răspândite pe întregul teritoriu al limbii lituaniene.

În același fel, dintre numeroasele forme paralele se desprind ca parte a patrimoniului limbii comune și forme precum: atgāl, čia, dabar, vėl și altele.

Trebuie remarcat că nici adverbele cu aceeași rădăcină, care exprimă împrejurări complet identice, nu sunt neapărat răspândite în limba comună într-o singură formă: întâlnim adesea forme paralele larg răspândite, iar uneori este mai ușor, alteori pur și simplu imposibil să spunem care dintre aceste forme paralele trebuie considerată prioritară în uz. Iată câteva exemple de asemenea forme paralele: aplinkui și aplink, apsukui și apsukai, čia, čion și čionai, kitadā și kitados, niekadā, niekados și niekad, nuolātos, nuolatai și nuōlat, visadā, visados și visad etc.

Existența unor forme paralele de acest fel nu contravine în niciun fel normei limbii literare: aici ele se dovedesc necesare. Dacă asemenea forme s-au păstrat în limba comună, folosirea lor este justificată. Într-adevăr, ele conferă limbii o anumită varietate și o coloratură melodică, de care poeții profită foarte des. Astfel de forme paralele sunt, fără îndoială, o bogăție a limbii comune.

Dintre formanții -(i)o, -(i)os, -ės, în cazurile în care aceștia nu sunt percepuți clar ca provenind din terminația de genitiv, când au evoluat din terminațiile altor cazuri sau când sunt produsul analogiei, în limba comună câte

3. Lietuvių kalbos morfologinė sandara ir jos raida

33

Mai frecvent este doar -os. Dar și acest formant îl au aici adverbe care astăzi nu mai pot fi puse în legătură cu substantivele și adjectivele — așa-numitele adverbe arhaice și pronominale. În toate celelalte cazuri, acești formanți apar în dialecte izolate, unde nici ei nu se remarcă prin abundență și răspândire mai mare în comparație cu alți formanți. Chiar și în dialecte, ei sunt înlocuiți de formanții -(i)ai, -(i)ui, iar mai ales de fostele terminații de instrumental etc.

Aceleași tendințe (doar că mai pronunțat) se manifestă și în limba literară. Aici se observă, în primul rând, o diferență clară între limbajul operelor de ficțiune, pe de o parte, și cel al literaturii științifice și publicistice, precum și al presei periodice și al limbii literare vorbite, pe de altă parte.

În primul rând, trebuie spus că, în limba literară, în domeniul utilizării acestor adverbe s-a făcut o selecție amplă: formanții -(i)o, -(i)os. Doar un număr relativ restrâns de adverbe au formantul -ės. Dintre toți acești formanți, în limba literară apare mai frecvent -(i)os, iar mult mai rar — numai în cazuri izolate — -(i)o și -ės.

Cu formantul -(i)os se folosesc cel mai adesea doar adverbe precum niekados (Tėvo savo Raulas suvisai nepažinojo ir niekados nematė. BlnR 3), visados (Ir pantūdo jį, kad griežėjas visados pasiliktų Kistyno tarpukalnėj ir kad visados, kiekvieną naktį, tiktai jai vienai griežtų ir kad niekados jo griežiant nebeklausytų nė vienas žmogus. VnlU 13), kitados (Taip, kitados čia tikros pilies būta. SimnA 7), nuolatos (Nuolatos atsirasdavo vis naujų trūkumų ir loputinių vietų. MPutA II 7), atgalios (— O mes — atgalios! Per upelį, — šauniai atsiliepė Džiūras ir, lyg skirdamas delnais vandenį prieš save, parodė plaukimo judesį. GGuzBr I 314).

În cazuri foarte rare se folosesc adverbe cu acest formant precum taipos (Kaip pavasario saulė giliausieji sniegų Nuo mūs dirvų nuvaro, taipos išmėginti kovose raudonieji Tarybų pulkai Greit atgal piktą priešą varys mūs laukais. LGR 279), vėliakos (Vėliakos grapas jai (Agastelei) duvi, o tijūnas tris rykštes. CvR III 11), kanakadós „cândva, odinioară” TPrg I 2, 198, šitaipos (Tai šitaipos apgauti šnipą reikia! MntvR 210).

Formantul -(i)o rămâne mult în urma formantului -(i)os atât prin numărul redus al formelor distincte, cât mai ales prin frecvența utilizării lor. Cu formantul -(i)o se folosesc doar câteva adverbe, printre ele atgalio, taipo și încă unul sau altul. De exemplu:

Se duce acasă pe aici. La Adutiškis, înapoi. GGuzB I 270. Iar dacă este așa, atunci este neapărat necesar să facem cunoștință și cu laturile negative ale vieții sociale. BlnR 265.

Aici se include și kaipo, folosit numai ca particulă comparativă. Însă în limba literară contemporană și această particulă iese aproape cu totul din uz, făcând loc cuvântului kaip, iar adverbul taipo mai păstrează astăzi formantul -o numai în cazurile în care este folosit cu particula -gi (taipogi „de asemenea”).

Dintre adverbele menționate cu formantul -(i)o, unele (de exemplu, kaipo și mai ales taipo) sunt învechite. Petru a folosit cu mare efect arhaismul cuvântului taipo

34

Cvirka, redând în romanul său „Frank Kruk”, prin cuvintele unui cerșetor care citește Evanghelia, un fragment de limbaj argotic: „...veizdėkite ant fygos ir ant visų medžių kad jau sprogsta žinote jog arti yra vasara taipo ir jus kada išvysite tai dedantis... CvR VII 207.“

În limbajul operelor literare se întâlnesc adverbe cu formantul -ės, precum dabartėlės, dartės „acum”, kadai kãdės „când”, paskuitės, tuojauïtės. De exemplu:

Iar Besąsparis, slobozind din gură un nou ghem de fum, din nou:— Așadar, rana asta o să-ți prindă bine dabartėlės. GGuzBr I 167. Astfel, pentru o clipă scurtă, privind către el, Mi-am amintit de vechea noastră patrie, Onorată cândva de el, dartės — de mine în cântec. LGR 268. Va veni noaptea; kadai kãdės va fi, iar aici trebuie să ne grăbim. ŽR I 195. Paskuitės, punându-l pe umeri, a pornit încet spre biserică. Ușa s-a deschis și îndată tuojauïtės a ieșit preotul, mare cât un taur. MntyR 234. MntyR 224.

Pentru ultimele două adverbe (paskuitės, tuojauïtės) trebuie distinse „bazele” paskuit-, tuojaut-, unde -t- a apărut, cel mai probabil, prin analogie cu forme precum dart-ės, dabar-t-ės. În cuvintele paskuitės, tuojauïtės, terminația -tės nu este altceva decât o anumită prelungire apărută sub influența analogiei, întâlnită mai frecvent la adverbe, unde terminația cuvântului însuși îndeplinește un rol diferit de cel al desinențelor cuvintelor flexionabile. Acest lucru ni-l confirmă și împrejurarea că atât modificările și scurtările terminației cuvântului, cât și schimbările predesinențiale, precum și însăși prelungirea cuvântului prin diverse formante sau elemente întru totul nonetimologice, sunt, de cele mai multe ori, complet lipsite de legătură cu modificări ale sensului adverbului propriu-zis ori sunt uneori legate doar de nuanțe semantice minore, de natură emoțională.

Vedem astfel că, în comparație cu varietatea adverbelor cu formantele discutate aici, care poate fi constatată în dialecte, folosirea lor în limbajul operelor literare este foarte limitată. Ele pătrund în limba literară, fără îndoială, din dialecte și apar doar în limbajul specific (cel mai adesea al personajelor).

Dacă luăm în considerare limbajul literaturii științifice și publicistice, precum și limbajul literar vorbit, aproape că nu vom găsi deloc adverbe cu aceste formante, în afară de câteva, mai ales pronominale sau arhaice, precum kitadõs||kitadà; niekadõs||niekadà, niẽkad; visadõs||visadà, visad; nuolatõs||nuõlat; taipogi||taip pat și altele.

Aceste fapte arată că forma actuală a limbii naționale literare lituaniene, formată pe baza dialectului sud-vestic al lituanienilor de câmpie și având astfel rădăcini care ajung în adâncurile limbii populare vii, vorbite, nu preia în niciun caz totul, în procesul dezvoltării și îmbogățirii ulterioare, nici din lexicul altor dialecte, nici chiar din sursa sa directă, dialectul sud-vestic al lituanienilor de câmpie. Formele adverbiale paralele numeroase, existente și în zilele noastre în diverse dialecte, nu pătrund toate în limba literară: dintre ele sunt selectate doar cele mai bine cunoscute întregii comunități vorbitoare de lituaniană, cele mai generale și, prin urmare, cele mai expresive.

3*

35

Această selecție a avut loc încă de la începuturile limbii literare lituaniene — de la apariția primelor texte. Mai mult, selecția lexicală dintre ceea ce este comun întregii comunități, tinde să se răspândească și să se impună cel mai mult, fiind cel mai expresiv, mai ușor de înțeles de toți și mai simplu, pe de o parte, și ceea ce nu prinde rădăcini și este cunoscut doar într-un areal restrâns, pe de altă parte, s-a desfășurat în mod firesc în toate epocile dezvoltării limbii. Un proces de selecție de acest fel continuă și în zilele noastre. Sub influența limbii literare, procesul de nivelare a dialectelor se desfășoară astăzi într-un ritm mai rapid decât oricând înainte. Dialectele, subordonate unei limbi naționale unitare, vor dispărea în cele din urmă cu totul. În limba națională unitară ele vor păstra doar ceea ce o poate îmbogăți; tot restul își va pierde importanța și va dispărea.

Așadar, dintre numeroasele formante adverbiale și adverbe individuale provenite din dialecte, în limba literară pot pătrunde și se pot statornici doar acelea care o îmbogățesc, făcând-o mai flexibilă și mai expresivă. Chiar și limbajul operelor literare, ale cărui funcții se extind uneori foarte mult și care, înfățișând diverse aspecte ale vieții, nu evită nici dialectismele, nici arhaismele, profesionalismele și neologismele de tot felul, preia din dialecte, atunci când este nevoie, doar ceea ce poate servi cel mai bine intenției scriitorului, fie la conturarea unei imagini literare adecvate, fie la exprimarea unei idei, și ceea ce cititorul poate înțelege și accepta cel mai ușor.

De aceea nu este de mirare că, de pildă, din aproape trei duzini de variante morfologice ale cuvântului dabar, cunoscute mai ales în dialecte și doar în parte în scrierile mai vechi, creatorii de opere literare folosesc doar câteva, cunoscute mai larg și în dialecte și legate într-o oarecare măsură (chiar dacă prin nuanțe minore) de aspecte emoționale și semantice. Toate celelalte variante, deși dovedesc un diapazon extraordinar de larg al posibilităților de formare a cuvintelor din limbă, nu ar îmbogăți limbajul operei literare, ci, dimpotrivă, l-ar supraîncărca cu forme paralele care nu aduc nimic nou și ar contraveni normei limbii literare.

Normele morfologice ale adverbelor din limba literară lituaniană, formate de-a lungul mai multor secole, sunt astăzi, în cea mai mare parte, atât de solide, încât orice persoană care scrie simte cu ușurință abaterea de la ele. Tocmai această percepție a normei determină, de cele mai multe ori, alegerea unui anumit formant adverbial sau a unui anumit adverb dintre numeroasele forme paralele care încă există în limba populară vorbită.

Rezumând tot ce s-a spus în analiza adverbializării genitivului singular în adverbe cu formantele -(i)o, -(i)os, -ės, ajungem la următoarele concluzii:

1. Deși în lituaniana actuală există mult mai multe cazuri de genitiv singular adverbializat sau în curs de adverbializare decât de nominativ, genitivul singular este totuși unul dintre cazurile care nu manifestă o tendință pronunțată spre adverbializare. Tendința relativ redusă a genitivului singular de a se adverbializa se explică nu numai prin puternicul său sens obiectual și prin faptul că nu tinde să funcționeze ca circumstanțial, ci și prin aceea că circum-

36

Pentru exprimarea relațiilor de dependență, în limbă se folosesc mai frecvent construcțiile cu prepoziție și genitiv.

2. Cea mai importantă și indispensabilă condiție pentru adverbializarea genitivului singular, ca și a celorlalte cazuri, este funcția circumstanțială. Acest caz se adverbializează mai des numai atunci când are funcția de circumstanțial de mod. O arată chiar rezultatele adverbializării: în limbă există mai multe adverbe de mod provenite din genitiv decât adverbe de timp sau de loc; în plus, adverbele de mod de acest tip se disting de celelalte și printr-un grad mai ridicat de adverbialitate.

3. Adverbele provenite din genitiv se întâlnesc mult mai des în dialecte decât în limba literară. Cele provenite din substantive și adjective sunt ceva mai numeroase. Celelalte părți de vorbire participă foarte puțin la formarea acestor adverbe. De exemplu, în istoria limbii lituaniene, dintre toate genitivele pronumelor, numai kõ, tõ s-au adverbializat (cel de-al doilea numai în cazurile în care este folosit cu prepoziția dėl sau cu alte particule care s-au contopit cu genitivul însuși într-un singur cuvânt). Dintre teme, mai frecvente sunt (i)a și (i)o; celelalte teme sunt foarte rare sau nu se întâlnesc deloc.

4. Mai productive decât adverbele sintetice provenite din genitiv (simple, cu prefix, cu două teme și formate din compuneri) sunt cele analitice, adică adverbele provenite din construcții alcătuite dintr-o prepoziție (iš, ant, be, ik(i), lig(i), nuo, po, prie, už) și genitiv. Stabilizarea și adverbializarea construcțiilor prepoziționale sunt provocate nu numai de folosirea lor intensă ca circumstanțiale, ci și de sensul lexical al termenului principal — genitivul: se adverbializează mai repede construcțiile prepoziționale folosite ca circumstanțiale al căror termen principal are un sens mai general, mai abstract sau capătă sensul figurat al unei locuțiuni. Construcția cu prepoziție și genitiv, folosită intens cu sens circumstanțial, se modifică semantic: se lexicalizează, dobândind în procesul adverbializării, ca să spunem așa, sensul unui singur cuvânt. Atâta timp cât o asemenea construcție nu s-a adverbializat complet, termenul său principal (forma de genitiv) poate fi însoțit de un atribut.

5. Dintre toate construcțiile de tipul discutat, care s-au adverbializat sau sunt în curs de adverbializare, se remarcă prin numărul lor construcțiile cu prepoziția iš și genitivul, care au cel mai adesea sens temporal, spațial sau modal. Sensurile de scop și de cauză nu se întâlnesc aici. Termenii principali ai adverbelor formate astfel sunt cel mai adesea genitive de substantive și de adjective substantivizate (simple sau pronominale). Substantivizarea termenilor adjectivali ai acestor construcții are loc, probabil, în paralel cu adverbializarea lor. Este interesant că acele construcții al căror termen este adjectival se caracterizează printr-o adverbialitate mai pronunțată decât construcțiile cu termen substantival.

6. Unele construcții cu prepoziția iš și genitivul se disting de celelalte prin multitudinea variantelor cu aceeași rădăcină și cu sens identic sau apropiat (de exemplu, pe lângă adverbul iš mažėñs, în dialecte se folosesc peste 20 de variante). Această împrejurare se explică nu numai prin fragmentarea dialectală, ci adesea și prin considerente de stil și de ritm al vorbirii.

37

7. Pe lângă construcțiile prepoziționale complete adverbializate, se folosesc și construcții al căror termen principal este trunchiat. Adverbializarea acestora din urmă este cea mai avansată, deoarece aici nu numai că s-a estompat sensul de caz al termenului principal, dar a dispărut și marca sa formală — desinența. Odată cu dispariția desinenței, prepoziția se contopește de obicei cu termenul principal într-un singur cuvânt. Trebuie remarcat că trunchierea desinenței termenului principal transformă imediat în adverb și o construcție care înainte nu era adverbială (cf. nuopavāsar< de la pavasaris, nuotolaik< de la to laiko etc.).

8. Adverbele provenite din genitiv trebuie deosebite de adverbele cu formanții -(i)o, -(i)os, -ės. Acești formanți pot proveni nu numai din desinențele genitivului singular, ci și din cele ale altor cazuri (locativul singular și instrumentalul plural), iar în multe cazuri sunt probabil rezultatul analogiei. Dacă pe unele adverbe cu acești formanți le putem asocia cu ușurință substantivelor, adjectivelor și altor cuvinte flexibile, pe altele nu le mai putem lega de nicio parte de vorbire flexionară (cf.: darō «acum», anaurėlės «atunci, odinioară»).

9. Pe lângă adverbele cu formanții -(i)o, -(i)os, -ės, în dialecte se folosesc foarte multe adverbe formate în alte moduri, cu aceeași rădăcină și cu sens identic sau foarte apropiat. Această diversitate a adverbelor cu aceeași rădăcină arată flexibilitatea și bogăția sistemului derivativ al acestei părți de vorbire. În cazurile în care variantele de adverbe cu aceeași rădăcină doar se repetă reciproc, în privința uzului trebuie preferate cele mai răspândite atât în vorbire, cât și în limbajul scris.

10. Folosirea adverbelor cu formanții -(i)o, -(i)os, -ės diferă în limba literară, pe de o parte, și în vorbirea populară, pe de alta: în limba literară aceste adverbe sunt mult mai puține; în plus, variantele cu aceeași rădăcină sunt aici foarte rare.

ABREVIERI

Al — Alytus

Alk — Alksnėnai, districtul Vilkaviškis

Als — Alsėdžiai, districtul Plungė

Alv — Álovė, districtul Daugai

An — Anykščiai.

Ar — Ariògala.

Arm — Armoniškės (RSS Lituaniană).

Aru — Texte dialectale lituaniene din regiunea Vilnius. Cu note gramaticale de P. Arumaa. Dorpat, 1930. (Cifrele indică paginile.)

Asv — Asavà (RSS Lituaniană).

Bd — Būdvietis, districtul Lazdijai

Bg — Kazimieras Būga (1879—1924), scrierile și fișele sale provenite din surse necunoscute.

Bien — Bieniūnai, districtul Dūkštai.

BlnR — J. Biliūnas, Raštai, Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1947. (Skaičiai rodo puslapius.)

38

BlṫsR — J. Bal tušis, Rinktinė, Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1952. (Skaičiai rodo puslapius.)

BM — Dialecte lituaniene, culese de A. Baranowski. Volumul I: Texte din moștenirea lui Weber, editat de Dr. Franz Specht... Leipzig, 1920. (Numerele indică paginile.)

BP — Postilla, adică o scurtă și simplă tâlcuire a Evangheliilor... De Jana Bretkuna... Karaliaucz̄ue... 1591, părțile I și II. (Numerele indică părțile și paginile.)

Brs — Barstyčiai, districtul Seda.

brš — cuvânt sau enunț din texte bisericești mai puțin cunoscute.

Brš — Birštonas, districtul Prienai.

Brt — Bartininkai, districtul Vilkaviškis.

Brž — Biržai.

Bsg — Baisógala, districtul Šeduva.

BsP — Diverse basme lituaniene. Culese de Dr. J. Basanavičius. Chicago, 1903—1905. I, II, III și IV. (Numerele indică părțile și paginile.)

Btr — Butrimonys, districtul Eišiškės.

BŽ — J. Baronas, Dicționar ruso-lituanian. A doua ediție, revizuită și accentuată, Kaunas, 1932. (Numerele indică paginile.)

CvR — Petras Cvirka, Opere, vol. I—XI, Editura de Stat pentru Literatură Beletristică, 1949—1953. (Numerele indică volumele și paginile.)

d. — cuvânt sau enunț dintr-un cântec.

D — Simanas Daukantas (1793—1864), cuvânt sau enunț din limba operelor sale. D urmat de un număr — Dajnes Žiamajtių... Petropilie 1846 (Numărul indică numărul cântecului.)

Dbk — Debeikiai, districtul Anykščiai.

Dg — Daugai.

Dgl — Daugailiai, districtul Utena.

Dglš — Daugėliškis, districtul Ignalina.

Dkš — Daukšiai, districtul Simnas.

Dn — Kristijonas Donelaitis (1714—1780), un cuvânt sau o propoziție din limba scrierilor sale.

DP — Daukšos Postilė. Fotografuotinis leidimas, Kaunas, 1926. (Skaičiai rodo puslapius.)

Dr — Darbėnai, districtul Kretinga.

Ds — Dusetos.

Dsm — Dusmenys, districtul Daugai.

DvD — Dainos, Jurgio Dovydaičio surinktos... Kaunas, 1931. (Skaičiai rodo puslapius.)

dz. — (dialectul) dzūkian.

DŽ — Dicționarul limbii lituaniene actuale, Editura de literatură politică și științifică de stat, Vilnius, 1954.

End — Endriejavas, districtul Rietavas.

Ėr — Eiškai, districtul Ramygala.

Erž — Eržvilkas, districtul Skaudvilė.

Gl — Gelgaudiškis, districtul Sakių.

Glv — Gelvonai, districtul Širvintos.

Gmž — Silvestras Gimžauskas (1841—1897), un cuvânt sau o propoziție din limba scrierilor ori a manuscriselor sale.

Gr — Gaurė, districtul Tauragė.

Grg — Gargždai, districtul Klaipėda.

Gršl — Grūšlaukis, districtul Salantai.

Grv — Gervėčiai (RSS Bielorusă).

Grz — Gruzdžiai, districtul Šiauliai.

Grž — Grūžiai, districtul Joniškėlis.

Gs — Geistarai (Didvyžiai), districtul Vilkaviškis.

39

GGuzBr — A. Gudaitis-Guzevičius, Broliai, vol. I—III, Editura de Stat pentru Literatură Beletristică, 1948—1953. (Numerele indică volumele și paginile.)

GGuzKlt — A. Gudaitis-Guzevičius, Kalvio Ignoto teisybė, vol. I—II, Editura de Stat pentru Literatură Beletristică, 1948—1949. (Numerele indică volumele și paginile. Cu același semn, dar numai cu trimiterea la pagină, este indicată și a doua ediție a acestei opere, publicată de aceeași editură în 1952.)

hibr. — hibrid

I — Laurynas Ivinskis (1811—1881), un cuvânt sau o propoziție din limba scrierilor sale.

Ig — Igliáuka, districtul Kapsukas.

Yl — Ylakiai, districtul Seda.

J — Литовскій словарь А. Юшкевича съ толкованіемъ словъ на русскомъ и польскомъ языкахъ. Томъ 1—1897, II — 1904, III — 1922. Петроградъ. (A — kukštūties. Cu același semn sunt indicate și cuvintele din partea nepublicată a dicționarului.)

Jb — Jonas Jablonskis (1860—1930), scrierile și fișele sale pentru care sursa nu este cunoscută.

JD — Lietuviškos dainos užrašytos par Antaną Juškevičę. 3 tomai. Kazanius, 1880, 1881, 1882. (Numerele indică numărul cântecului.)

Jnš — Joniškis.

Jnšk — Joniškėlis.

Jrb — Jūrbarkas.

Jrk — Litauische Märchen und Erzählungen... von C. Jurkschat... Tilsit, 1898. (Skaičiai rodo puslapius; kiti jo raštai žymimi tuo pačiu ženklu, tik nenurodant puslapiai.)

Jž — Jūžintai, districtul Dusetų.

K — Littauisch-deutsches Wörterbuch von Friedrich Kurschat, Halle a. S., 1883. (Žymimas tik K). Deutsch-littauisches Wörterbuch von Friderich Kurschat. 2 Teile. Haalle a. S., 1870—1874: I, II. (Skaičiai rodo dalis ir puslapius.)

KB — Contribuții la cunoașterea limbii lituaniene, de Friederich Kurschat... Primul fascicul. Sintaxa prepozițiilor în germană și lituaniană. Königsberg, 1843. — Al doilea fascicul. Fonologia și accentologia limbii lituaniene. Königsberg, 1849. (Cifrele indică fasciculele și paginile.)

Kbr — Kybārtai.

Kdn — Kėdainiai.

Kl — Kuliai, districtul Plungės.

KlG — Grammatica Litvanica... publicată pentru prima oară de M. Daniele Klein Pastore Tils. Litv... Anno... 1653. (Cifrele indică paginile.)

Klov — Klovainai, districtul Pakruojo.

Klp — Klaipėda.

Kls — Kalesninkai, districtul Eišiškių.

Klt — Kaltanėnai, districtul Švenčionėlių.

KlvD — Prūsijos Lietuvių dainos. Surinko... Vilus Kalvaitis. Tilžėje 1905. (Skaičiai rodo puslapius.)

Klvr — Kalvarija.

Klvrž — Žemaičių Kalvarija, districtul Sedos.

Knv — Kaniava, districtul Varėnos.

Kp — Kūpiškis.

Kps — Kapsukas (fosta Marijampolė).

Krok — Krókialaukis, raionul Simnas.

Krtn — Kretinga.

Krtv — Kūr­tuvėnai, raionul Šiauliai.

Kš — Kaišiadorys.

40

Kt — Keturvalakiai, raionul Vilkaviškis.

Ktk — Kuktiškės, raionul Utena.

Ktv — Kietaviškės, raionul Vievis.

Ie. — (limba) polonă.

Lel — Leliūnai, raionul Utena.

Lg — Lygumai, raionul Pakruojis.

LGR — Liudas Gira, Rinktinė, Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1951. (Skaičiai rodo puslapius. Tuo pačiu ženklu su tomo ir puslapio nuoroda žymimi ir Liudo Giros Raštai, I, II t., išleisti tos pačios dykla, 1952. (Skaičiai rodo puslapius.)

Lkm — Linkmenys, raionul Švenčionėliai.

Lkv — Laukuva, raionul Rietavas.

Ll — Lioliai, raionul Kelmė.

Likž — manuscrisele Dicționarului limbii lituaniene contemporane, pregătit de Institutul de limbă și literatură lituaniană al AȘ a RSS Lituaniene și publicat în 1954 de Editura de Literatură Politică și Științifică de Stat.

Lnkv — Linkuva.

Lp — Leipalingis, districtul Veisiejai.

Lš — Liškiava, districtul Veisiejai.

LT — Poporul lituanian. Scrierile Societății Științifice Lituaniene, vol. I—V, Vilnius, 1907—1936. (Numerele indică volumele și paginile.)

LTR — Arhiva de manuscrise de folclor lituanian (colecțiile manuscrise de folclor ale Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană).

Lz — Laz(d)ūnai (RSS Bielorusă).

Lzd — Lazdijai.

LzP — Lazdynų Pelėda, un cuvânt sau o propoziție din scrierile sale.

Lž — Laižuva, districtul Mažeikiai.

Mit — Mitteilungen der litauischen litterarischen Gesellschaft. Bd. I—V. Heidelberg, 1880—1911. (Numerele indică volumele și paginile.)

Ml — Mielagėnai, districtul Ignalina.

Mlt — Molėtai.

MntvR — Vytautas Montvila, Rinktinė, Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1950. (Skaičiai rodo puslapius.)

Mrc — Marcinkonys, districtul Varėna.

Mrk — Merkinė, districtul Varėna.

Mrn — J. Mačiulis-Maironis (1862—1932), un cuvânt sau o propoziție din limba scrierilor sale.

Mrs — Miroslavas, districtul Alytus.

Mž — Mažvydas, Cele mai vechi monumente ale limbii lituaniene până în anul 1570... Kaunas, 1922. (Numerele indică paginile.)

Mžk — Mažeikiai.

N — Wörterbuch der littauischen Sprache von G.H.F. Nesselmann. Königsberg. 1851. N su dainos numeriu — Litauische Volkslieder gesammelt, kritisch bearbeitet und metrisch übersetzt von G.H.F. Nesselmann, Berlin, 1853.

Nč — Nočia (RSS Belarusă).

Ndž — Dicționarul limbii lituaniene scrise. Partea lituaniano-germană. Întocmit de M. Niedermann’as... Heidelberg, 1932.

Nmk — Nemaikščiai, raionul Skaudvilė.

Nmn — Nemunaitis, raionul Alytus.

NžR — manuscris necunoscut.

Ob — Obėliai.

OG — Jan Otrebski, Wschodniolitewskie narzecze twereckie. Część I, Gramatyka, Kraków, 1934. (Skaičiai rodo puslapius.)

On — Onuškis, raionul Rokiškis.

Onš — Onušiškės (Onuškis), raionul Daugai.

41

OsG — Neue Litauische Grammatik ans Licht gestellt von Gottfried Ostermeyer... Königsberg, 1791.

P — Ambroziejus Pabrėža (1771—1849), cuvânt sau propoziție din limba scrierilor sale.

Paj — Pajūstrys, districtul Panevėžys.

Pc — Pociūnėliai, districtul Šeduva.

Pg — Pagiriai, districtul Ramygala.

Pgr — Pagramantis, districtul Tauragė.

Pl — Palėvenė, districtul Kupiškis.

Plk — Plokščiai, districtul Šakiai.

Pln — Plungė.

Pls — Pelėsą (RSS Lituaniană).

Plt — Plateliai, districtul Salantai.

Plv — Pilviškiai, districtul Vilkaviškis.

Pn — Panevėžys.

Pnd — Pandėlys.

Pnm — Panemunėlis, districtul Rokiškis.

Prk — Priekulė.

Prl — Perloja, districtul Varėna.

Prng — Paringys, districtul Ignalina.

prš — cuvânt sau enunț din scrieri prusace (din regiunea Tilžė și Klaipėda) mai puțin cunoscute, în care nu este indicată sursa, sau din ziare.

Ps — basm.

Ps — Cartea Psalmilor (în Biblie).

Pun — Punia, districtul Jieznas.

R — Lexicon lituaniano-german și german-lituanian... de Philipp Ruhig... Königsberg... 1747. R-Lexicon lituaniano-german. R cu indicarea paginii — Lexicon german-lituanian.

RD — Cântecele lui Liudas Rėza. Ediția a III-a a primei culegeri de cântece lituaniene, părțile I și II... Kaunas, 1935. (Numerele indică numerele cântecelor.)

Rdm — Rudamina, districtul Lazdijai.

Rgv — Raguva, districtul Troškūnai.

Rm — Ramygala.

Rod — Ródunė (RSS Bielorusă).

Rs — Raseiniai.

rš — cuvânt sau enunț din limba scrierilor mai recente, al ziarelor sau revistelor, când sursa nu este indicată mai precis.

Rš — Rimšė, districtul Dūkštas.

Rž — Dicționar de ortografie a limbii lituaniene, Editura de stat pentru enciclopedii, dicționare și literatură științifică, Kaunas, 1948. (Paginile sunt indicate numai atunci când citatul nu provine din partea alfabetică a dicționarului.)

sc — scilicet, înseamnă.

SD — Dictionarium trium linguarum... Avctore... Constantino Szyrwid... Quinta editio... Vilnae MDCCXIII. (Skaičiai rodo puslapius.)

Sdb — Sidabravas, districtul Radviliškis.

Sdk — Sudeikiai, districtul Utena.

Sdr — Sudárgas, districtul Šakiai.

Sim — culegere de proverbe a lui Simučis (din toate părțile). Se spune că el însuși era originar din Kartena. (Sursa lui P. Sragys.)

SimnA — Ieva Simonait y tė, Soarta Simonilor din Aukštujai, Editura de literatură beletristică de stat, 1948. (Cifrele indică paginile.)

Skd — Skuodas.

Skdt — Skudutiškis, districtul Molėtai.

Skp — Skapiškis, districtul Pandėlys.

Skr — Skirsnemunė, districtul Jurbarkas.

Skrd — Skriaudžiai, districtul Kazlų Rūda.

42

sl. — slavă (limbi).

Sl — Salos, districtul Rokiškis.

Sld — Saldutiškis, districtul Švenčionėliai.

Slk — Salakas, districtul Dūkštas.

Slm — Salāmiestis, districtul Vabalninkas.

Slnt — Salantai.

Smn — Simnas.

Sn — Sejny (în Polonia).

Snt — Sintautai, districtul Kudirkos Naumiestis.

srš — texte vechi (cuvinte preluate din texte vechi, pentru care nu este indicată sursa).

Srv — Surviliškis, districtul Dotnuva.

Ssk — Siesikai, districtul Ukmergė.

Str — A. Strazdas (1763—1833), cuvânt sau enunț din limba scrierilor sale.

StrR — Antanas Strazdas, Raštai, Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1952. (Skaičiai rodo puslapius.)

Sv — Svėdasai, districtul Anykščiai.

Svn — Suvainiškis, districtul Pandėlys.

Š — Lietuvių ir rusų kalbų žodynas. Sudarė D-ras J. Šlapelis. Vilnius, 1921. (Tuo pačiu ženklu žymimi žodžiai, paimti iš kitų J. Šlapelio žodynų ar iš jo lapelių, kur nenurodytas šaltinis.)

Šauk — Šaukėnai, districtul Užventis.

Šd — Šeduva.

Šil — Šilavótas, districtul Prienai.

Škn — Šakýna, districtul Žagarė.

Šl — Šiauliai.

Šlap — Šlapabėržė, districtul Dotnuva.

Šlv — Šiluva, districtul Tytuvėnai.

Šš — Šašuoliai (Šešuoliai), districtul Ukmergė.

Šts — Šatės, districtul Skuodas.

Šv — Švėkšna, districtul Priekulė.

TDr — „Tautosakos Darbai“, vol. I—VI, publicație a Arhivei de Folclor Lituanian. 1935—1939. (Cifrele indică volumele și paginile.)

Tl — Telšiai.

t. p. — același lucru, aceeași semnificație.

TPrg — J. Tumas-Vaižgantas, „Pragiedruliai”.

Trgn — Taurāgnai, districtul Utena.

Trk — Tirkšliai, districtul Mažeikiai.

tsp — presa sovietică, atunci când nu este indicată sursa.

TTSon — Teofilis Tilvytis, Sonete despre fericire, Editura de literatură beletristică de stat, 1951. (Cifrele indică paginile.)

Tvr — Tverečius, districtul Ignalina.

TŽ — Națiunea și cuvântul. Publicație a Facultății de Științe Umaniste, vol. I—VII. (Cifrele indică volumele și paginile.)

Up — Upyna, districtul Skaudvilė.

Upn — Upninkai, districtul Jonava.

Ut — Utenà

Užp — Užpaliai, districtul Dusetos.

Užv — Užventis.

V — M. Valančius (1801—1875), un cuvânt sau o propoziție din limba scrierilor sale.

Vad — Vadōkliai, districtul Ramygala.

Vb — Vabalninkas.

VD — A. Vireliūnas, Cântece din Kupiškėnai (vezi Națiunea și cuvântul, volumele III și IV. Cifrele indică numerele cântecelor.)

Vdk — Vidūklė, districtul Raseiniai.

Vj — Vajašiškis, districtul Zarasai.

Vķš — Viekšniai, districtul Akmenė.

43

Vlk — Valkininkai, raionul Eišiškės.

VnclR — A. Venclova, Rinktinė, Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1950. (Skaičiai rodo puslapius.)

VnlP — A. Vienuolis, Puodžiūnkiemis, Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1952. (Skaičiai rodo puslapius.)

VnlU — A. Vienuolis, Užžėlusiu taku, Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1946. (Skaičiai rodo puslapius.)

VoL — E. Volteris, Lietuviška chrestomatija, St. Peterburgas, 1904. (Skaičiai rodo puslapius.)

VP — M. Valančius, Patarles Žemaičių, Tilžėje 1867. (Skaičiai rodo puslapius.)

Vrb — Virbalis, raionul Kybartai.

Vrn — Varėna.

Vs — Veisiejai.

Vvr — Veiviržėnai, raionul Priekulė.

Vžns — Vyžuonos, raionul Utena.

Zt — Zietela (RSS Bielorusă).

ž. — dialectul (dialectele) samogitian.

Ž — Žemaitė-J. Žymantienė (1845—1921), un cuvânt sau o propoziție din limba scrierilor sale.

Žg — Žagarė.

Žln — Žilinai, raionul Daugai.

Žr — Zarėnai, raionul Telšiai.

ŽR — Žemaitė, Raštai, I—IV t., Valstybinė grožinės literatūros leidykla, 1948. (Skaičiai rodo tomus ir puslapius.)

Žž — Žiežmariai, raionul Kaišiadorys.

ADVERBIALIZAREA GENITIVULUI SINGULAR ȘI ADVERBELE CU FORMANTELE -(i)o, -(i)os, -ės ÎN LIMBA LITUANIANĂ CONTEMPORANĂ

К. УЛЬВИДАС

Rezumat

1. Deși în limba lituaniană contemporană cazurile de genitiv singular adverbializat sau în curs de adverbializare apar mult mai frecvent decât cazurile de nominativ singular adverbializat sau în curs de adverbializare, totuși și genitivul singular este unul dintre cazurile care nu se pretează prea mult la adverbializare. Tendința relativ limitată a genitivului singular spre adverbializare se explică prin valoarea sa obiectuală pronunțată, precum și prin faptul că funcția circumstanțială nu îi este caracteristică. Pentru exprimarea relațiilor circumstanțiale, în limba lituaniană contemporană sunt folosite mai frecvent construcțiile de genitiv singular cu prepoziții.

2. Cea mai importantă și indispensabilă condiție a adverbializării genitivului singular, ca și a celorlalte cazuri, este funcția circumstanțială. Genitivul singular se adverbializează mai frecvent în funcția de circumstanțial de mod, fapt confirmat chiar de rezultatele adverbializării: dintre adverbele corelative cu genitivul singular, sensul de mod se întâlnește mai des decât cel temporal sau spațial. În plus, adverbele de acest tip cu sens de mod se remarcă, de asemenea, printr-un grad mai ridicat de adverbialitate decât celelalte.

3. Adverbele provenite din genitivul singular sunt folosite mai frecvent în dialecte decât în limba literară. În majoritatea cazurilor, ele sunt corelative cu substantivele și adjectivele. Celelalte părți de vorbire participă foarte puțin

44

la formarea acestor adverbe. De exemplu, în istoria limbii lituaniene, dintre toate formele de genitiv singular ale pronumelor, numai formele kŏ „ce”, tŏ „acel” au fost supuse adverbializării (a doua numai în cazurile în care era folosită cu prepoziția dėl „pentru” sau cu alte cuvinte sudate într-un singur cuvânt cu forma de genitiv singular. Cel mai des se întâlnesc formații cu teme în (i)a- și (i)o-; celelalte teme sunt foarte rare sau nu se întâlnesc deloc.

4. Adverbele sintetice (simple, cu prefix, alcătuite din două rădăcini sau teme, precum și cele formate din sintagme întregi), corelative cu genitivul singular, sunt mai puțin productive decât adverbele analitice provenite din instrumentalul singular cu prepozițiile iš „din”, ant „pe”, bè „fără”, ik(i) „până la”, lig(i) „până la”, nuo „de la”, pō „după”, prie „lângă”, už „după”. Adverbializarea construcțiilor prepoziționale este provocată nu numai de folosirea lor intensă în funcție circumstanțială, ci și de sensul lexical al componentului lor principal — genitivul singular: adverbializarea este mai ușoară în cazul construcțiilor prepoziționale folosite ca circumstanțiale al căror component principal are un sens mai general, abstract sau care dobândesc sensul figurat al unei locuțiuni frazeologice. Construcția de genitiv cu prepoziție, folosită intens în funcție circumstanțială, se modifică semantic: se lexicalizează, dobândind în procesul adverbializării sensul unui singur cuvânt. Cât timp o asemenea construcție nu s-a adverbializat, componentul ei principal (genitivul singular) poate avea un determinant.

5. Dintre toate construcțiile de genitiv singular cu prepoziții, adverbializate sau în curs de adverbializare, se remarcă prin numărul lor mare construcțiile cu prepoziția iš „din”, care au cel mai adesea sensuri temporale, de loc-spațiu, precum și de mod. Sensurile de scop și cauză nu apar aici. Ca elemente principale ale adverbelor provenite din construcții de genitiv singular cu prepoziții, cel mai frecvent apar substantivele și adjectivele substantivizate (atât simple, cât și pronominale); se pare că substantivizarea componentelor adjectivale are loc simultan cu adverbializarea lor. Este interesant de remarcat că o adverbialitate mai pronunțată caracterizează aici adverbele al căror component principal este un adjectiv, nu un substantiv.

6. Unele adverbe provenite din construcții de genitiv singular cu prepoziția iš „din” se caracterizează printr-un număr mare de variante cu aceeași rădăcină și același sens sau un sens apropiat (de exemplu, alături de adverbul iš mažens „din fragedă copilărie”, în dialecte se folosesc peste 20 de variante). Acest lucru se explică nu numai prin fragmentarea dialectală, ci adesea și prin considerente stilistice sau de rimă și melodie.

7. Pe lângă construcțiile prepoziționale adverbializate complete, se folosesc și unele al căror component principal este simplificat. Tocmai aceste din urmă construcții se remarcă prin cea mai pronunțată adverbialitate, deoarece aici nu numai că s-a „estompat” valoarea cazuală a componentului principal, ci a dispărut și indicatorul său formal — desinența. Odată cu dispariția desinenței, prepoziția se contopește de obicei cu componentul principal într-un singur cuvânt. Trebuie menționat că dispariția desinenței componentului principal transformă imediat în adverb și o construcție de genitiv singular cu prepoziție care anterior nu era adverbializată (cf.: pavąsarį < nuo pavasario „din primăvară”, nuotolaik < nuo to laiko „din acel moment” etc.).

8. Adverbele corelative cu genitivul trebuie deosebite de adverbele cu formantele -(i)o, -(i)os, -ės. Aceste formante pot proveni nu numai din desinențele genitivului singular, ci și din desinențele altor cazuri la singular și plural (inessivul singular, instrumentalul plural). În plus, în multe cazuri, adverbele cu aceste formante ar trebui, după toate probabilitățile, considerate rezultatul formării cuvintelor prin analogie cu exemple deja existente în limbă. Dacă unele adverbe cu aceste formante sunt corelative cu substantive, adjective și alte cuvinte flexibile, altele

45

în general, este deja dificil de asociat cu orice parte de vorbire flexionabilă (cf.: darō «acum», anaurēlios «atunci, în acea împrejurare»).

9. Pe lângă adverbele cu formantele -(i)o, -(i)os, -ēs, în dialecte se folosesc numeroase variante ale acestora, cu aceleași rădăcini, identice sau apropiate ca sens de primele. Diversitatea adverbelor cu aceleași rădăcini atestă flexibilitatea sistemului lor de formare a cuvintelor și bogăția acestora. În cazurile în care aceste variante coincid pe deplin ca sens, în uzul literar sunt preferate cele mai răspândite și mai cunoscute în limba comună.

10. Utilizarea adverbelor cu formantele -(i)o, -(i)os, -ēs diferă în limba literară, pe de o parte, și în vorbirea populară, pe de altă parte: în limba literară aceste adverbe sunt rare; în plus, aici sunt puțin numeroase variantele lor cu aceleași rădăcini.