Verbul reflexiv bespausdinti cu sensul „a apăsa, a strivi” a fost folosit de M. Mažvydas:

Pentru a denumi conceptul de tipărire, K. Širvydas a folosit în cea de-a treia ediție a dicționarului îmbinări de cuvinte alcătuite după „Thesaurus Polonolatinograecus” (1621) al lui G. Knapskis – mokslas išspaustuvės |druk. Expressae metallo literae charta impressa literis|.

În secolul al XVIII-lea, conceptul de tipărire era exprimat prin împrumutul druką (ŽCh), iar în secolul al XIX-lea nu numai printr-un împrumut (N, K, S. Dauk, I, LC1886, 40), ci și prin echivalentul lituanian spauda (N, K, A1884, 318).

Totalitatea cărților publicate tipărit era denumită mai întâi prin împrumutul drukas (M, I, A.Baran). Echivalentul lituanian spauda s-a impus abia treptat. În „Deutsch-Littauisches Wörterbuch” (1870.I.5), F. Kuršaitis a folosit forma hibridă drukavonė cu sensul „tipărire”, iar aušrininkai au înlocuit drukavonę cu spaustuvyste (1884, nr. 96). După cum am menționat, unul dintre primii care au folosit echivalentul lituanian spauda⁶ în locul împrumutului druka cu sensul „tipărire” a fost G. Neselmanas, în „Wörterbuch der Littauischen Sprache”. Din dicționarul lui G. Neselmanas, cuvântul spauda a ajuns în „Littauisch-deutsches Wörterbuch” al lui F. Kuršaitis⁷ și în revista „Aušra” (1884, 318).

Cuvântul spauda cu noul sens de „totalitate a cărților și publicațiilor periodice” a fost folosit mai întâi de „Aušra” (1885, 75), iar mai târziu și de J. Balvočius. Se pare că K. Būga a consacrat în limba literară cuvântul spauda în ambele sensuri.

În dicționarul polon-lituanian, L. Ivinskis a consemnat mai întâi împrumuturile druką, drukas, apoi îmbinările de cuvinte spaudimas knygų, spaudimas rašto; în dicționarul polon-lituanian, S. Daukantas a acordat prioritate echivalentului lituanian spaudimas, folosind împrumutul druka ca sinonim.

Împrumutul drukas cu sensul de „font, caractere tipografice” este atestat în fișierul de fișe al dicționarului academic „Lietuvių kalbos žodynas” numai în dialectele aukštaitiene de est. Unul dintre primii care au dat un echivalent potrivit pentru a desemna fontul și litera tipărită, spaudmuo, a fost J. Baronas, în „Rusų-lietuvių kalbų žodyne” (1923).

K. Pakalka

CUM AU FOST PREGĂTITE DICȚIONARELE LITUANIENE DE TERMENI BOTANICI

După înființarea în Lituania a două instituții de învățământ superior (Universitatea Lituaniei din Kaunas, în 1922, și Academia de Agricultură din Dotnuva, în 1924), unde se preda botanica, profesorii au devenit preocupați de uniformizarea terminologiei biologice și a nomenclaturii plantelor. În 1926, prof. L. Vailionis a luat inițiativa în această privință. La inițiativa sa, în 1927 a fost constituită Comisia Dicționarului Botanic, formată din 10 membri — reprezentanți ai tuturor ramurilor botanicii: 8 de la Universitatea din Kaunas și 2 de la Academia de Agricultură. Președintele acesteia era J. Vailionis, iar secretarul — J. Dagys. Ca urmare a unei invitații adresate persoanelor interesate de diverse probleme de terminologie botanică (biologi, medici, farmaciști, lingviști, silvicultori

⁶ Cuvântul spauda, cu sensul de „sprijin”, a fost folosit pentru prima dată de K. Širvydas în cartea „Punktai sakymų” (II, 1644).

⁷ F. Kuršaitis considera cuvântul spauda necunoscut în dialectele din Prusia Orientală și îl marca între paranteze drepte.

244

și alții) să contribuie la elaborarea dicționarului, câteva persoane au răspuns, trimițând literatură veche și manuscrise care conțineau nume de plante. Activitatea Comisiei Dicționarului a fost sprijinită material de Societatea Lituaniană de Etnografie.

J. Dagys, pe atunci student în anul III la specializarea biologie, a fost însărcinat să alcătuiască, contra unei anumite remunerații, fișierul Dicționarului Botanic pe baza literaturii adunate. La alcătuirea fișierului, punctul de plecare îl constituiau denumirile latine ale plantelor; se consemnau numele familiei, precum și denumirile lituaniene, germane, rusești, poloneze și letone ale plantei respective. În continuare se indicau habitatul, răspândirea, utilizarea practică și perioada de înflorire a plantei.

Principalele surse pe care le-am folosit pentru culegerea numelor plantelor au fost următoarele: 1) „Dicționarul numelor botanice” al dr. J. Staugaitis, alcătuit la Šakiai în 1891, 2) „Botanika arba Taislius auguminis” de J. Pabrėža, publicată în SUA, Shenandoah, Pa., în 1900, 3) „Žolynas” de P. Matulionis, partea a II-a, Vilnius, 1906, 4) calendarele lui L. Ivinskis (1846—1866) și 5) „Dicționarul Botanic” al dr. K. Grinius, partea lituaniano-latină. Acestea erau nume de plante culese până în 1904 din literatură și din vorbirea oamenilor din împrejurimile Marijampolė—Pilviškiai.

Dintre vechile dicționare ale limbii lituaniene (ale lui Sirvydas, Neselmanas, Kuršaitis, Milkes și ale altora), J. Staugaitis, un activist social și un mare iubitor al limbii lituaniene, a cules și a consemnat cu grijă toate numele plantelor. În manuscrisul Dicționarului Botanic întocmit de el, organizat după denumirile latine ale plantelor, echivalentele lituaniene sunt înscrise sub formă de coloană, iar după fiecare este indicată, prescurtat, sursa din care a fost preluat cuvântul. Pentru unele plante au fost adunate chiar câteva zeci de sinonime. Să luăm, de pildă, Myosotis palustris — pelkinė neužmirštuolė. În dicționarul lui J. Staugaitis găsim 21 de denumiri pentru aceasta, și anume: dangaus ašarikas J, dangaus ašarikė Ch, geltžolė _K₂ (Coadj), Ch, gelžolė _K₂ (Coadj.), miego žolė J (N), minėtenė Mat, minetenės pelkinės Iv, minietenė Al (žem), minietenė pelkinė Iv, naktibalda Mat, nemiršėlės Iv, neužmiršikė Ž, neužmiršk manęs B (Ek), rasutės St (Plokščiai), saulės ašarėlės St, varlakutės (apie Alvitą), varlės ašarėlės K.G., varnakutis Al, vergismeinė _K₁, žaizdra Ch, žaizdros žolikės J (Prök). Dintre denumirile prezentate, numai 2 au fost culese de însuși J. Staugaitis din vorbirea vie a oamenilor (rasutės și saulės ašarėlės), iar alte două au fost adăugate de mâna lui K. Grinius, după ce le-a auzit de la oameni (varlakutės și varlės ašarėlės); celelalte 17 provin din literatură. Din alte surse am mai găsit pentru aceeași plantă: katrytės (Pn), landonės žolė (Pet), varlakoję (Klv), varliakėliai (Kėd), varlių rūtėlės (Pn). Astfel, s-au adunat deja 26 de denumiri, dintre care Comisia Dicționarului Botanic trebuia să o aleagă pe cea mai bună și să o recunoască drept principală, iar pe celelalte fie să le păstreze ca sinonime, adaptându-le la ortografia lituaniană actuală, fie să le elimine cu totul ca fiind greșite. Astfel de alegeri ale celei mai bune denumiri se făceau în ședințele Comisiei Dicționarului Botanic, iar corecturile lingvistice erau efectuate de redactor, care, în cazurile îndoielnice, se consulta cu lingviștii J. Balčikonis și Pr. Skardžius.

Unele denumiri de plante au fost consemnate la sfârșitul Dicționarului Botanic al lui J. Staugaitis fără denumirile latine, deoarece autorul nu știa sau nu era sigur unde să le încadreze. Lista acestor denumiri, cu indicarea sursei din care au fost preluate, ocupă 18 pagini. Pentru unele sunt indicate echivalentele germane sau se menționează la ce sunt folosite. Iată câteva exemple. Aklys — remediu pentru bovine împotriva umflăturii de sub limbă: după ce se zdrobește, trebuie amestecat cu zer sau oțet, frecat sub limbă și dat cu mâncarea. Bajoras — fru-

245

pentru vaci, ca ochiul rău să nu le farmece și să nu strice laptele: primăvara, când sunt scoase la pășune, amestecă acea plantă cu o ramură de salcie și o afumă. Besotė — cea care, după ce a băut împreună cu fructele ei, capătă „poftă nesățioasă”: mănâncă și tot mănâncă, rămânând nesătulă și slăbită. Bulbė laukinė — leac pentru tridos la copiii mici; fierb planta uscată și o beau. Dantžolė — rădăcina este leac împotriva celei mai puternice dureri de dinți: după ce este pisată cu zahăr, se pune pe dinte învelită în vată. Drugė, drugžolė — leac împotriva frigurilor: când încep să-l scuture, o afumă cu ea pe jar sau beau fiertura ei. Godas — leac pentru oameni și animale: dacă beau rădăcinile fierte, mănâncă apoi foarte lacom, cu o poftă nesățioasă. Kepurnink’s — dacă părul se încâlcește la mâini și picioare, trebuie băut ceai din ea dimineața și seara; atunci se va încâlci în părul capului. Koklis — leac pentru vaci, ca să dea mai multă smântână; așadar, se opăresc oale de lut cu ea pentru a îmbunătăți smântâna. Lagerstas tikrasis — leac pentru îngrășarea și îngroșarea caprelor. Ritzolė — leac pentru vaci, ca să nu se accidenteze după ce au alergat. Silpnažolė — leac pentru oamenii în vârstă împotriva dispneei severe. Trukžolė — leac împotriva îngrășării și a umflării. Vengrykštis, vengrukštis — împotriva guturaiului, alungă 9 boli. Žmogžolė — leac împotriva slăbiciunii. Din aceste explicații vedem că J. Staugaitis a cules materiale și despre folosirea plantelor în medicina populară.

Dicționarul de botanică al dr. K. Grinius, organizat în ordine alfabetică sub formă de fișier în cutii mari de tablă, ne-a furnizat și el mult material nou. Din câte îmi amintesc, conținea și elemente folclorice legate de numele plantelor. În acel dicționar se găseau, de asemenea, nume de plante a căror denumire științifică (latină) nu îi era cunoscută autorului, de pildă, stypžolės — acestea sunt plante pe care unii bărbați le folosesc ca afrodisiac.

Am folosit dicționarul lui J. Pabrėža într-o versiune publicată în America și adaptată la limba literară comună. Desigur, conținea unele inexactități, deoarece alcătuitorul nu a reușit să transpună întotdeauna cu exactitate în limba comună nici dialectul samogitian, nici sistemul de transcriere particular folosit de J. Pabrėža. Unele denaturări au putut fi corectate datorită copiei dicționarului botanic al lui J. Pabrėža, transcrisă cu exactitate din manuscrisul aflat la Biblioteca Wróblewski de către studentul Bielinis și trimisă lui L. Vailionis (deși autorul nu era menționat în ea). L-am considerat pe J. Pabrėža cea mai mare autoritate în formarea numelor plantelor, deoarece a fost un pionier al acestei munci, oferind plantelor cu flori din Lituania o nomenclatură completă. E adevărat că printre numele de plante alese de el se întâlnesc polonisme, de pildă, panseluța este numită piolka (ln. fiolek), iar condurașul — nasturcija arba misturcija (ln. nasturcia). Dar în „Botanika arba Taislius auguminis” al său se găsesc foarte multe nume culese din gura poporului. Și numele plantelor traduse din latină în dicționarul lui Pabrėža sunt destul de bune, de pildă, bokštytė (Turritis), česnakinė (Alliaria), driežlėlė, sau gyvatsnapė (Ophioglossum), dumblė (Limosella), nenaudė (Adoxa), vanagė (Hieracium), vilkakojė (Lycopus), šimtūnė (Centunculus), undgrakšta (Hydrocharis) și altele. Este foarte bine că J. Pabrėža a folosit nume mitologice lituaniene pentru a denumi multe plante: de pildă, Jasione montana a primit numele Austėjos, zeița albinelor, Festuca — numele Eraičino, zeul mieilor, Sisymbrium — numele Pokliaus, zeul lumii subpământene, iar genul de mușchi Bryum — numele Silnyčio, zeul mușchilor. Faptul că un preot catolic a considerat potrivit să păstreze în memoria oamenilor numele unor zei păgâni arată marele său patriotism, care l-a îndemnat să salveze nestematele pe cale de dispariție ale limbii noastre.

Comisia Dicționarului de botanică a apreciat la justa valoare și contribuția profesorului P. Matulionis, dascăl al silvicultorilor din Lituania, la stabilirea nomenclaturii plantelor. În „Žolynas” al său am găsit aproximativ

246

2000 de nume de plante. În alcătuirea acestei nomenclaturi, P. Matulionis s-a bazat în principal pe nomenclatura plantelor stabilită de J. Pabrėža, dar a și completat-o cu multe elemente. P. Matulionis modificase ușor unele nume de plante introduse de J. Pabrėža; de pildă, genul Mespilus, numit de Pabrėža šliandra (szlądra), a fost transformat de el în šliaudrą (sau poate că era o greșeală de tipar). Pe J. Pabrėža îl numea genul Andromeda balžuva, iar P. Matulionis l-a schimbat în balažuvę. Genul Chara, numit în scrierile lui Pabrėža šaltinute, a fost redenumit de Matulionis šaltinuole.

Comisia Dicționarului de botanică nu s-a limitat la sursele literare, ci a căutat să completeze nomenclatura plantelor și pe baza limbii vii. Aproape toți membrii comisiei au prezentat culegeri de nume de plante auzite în locurile lor natale. În plus, a depus multă muncă la culegerea numelor de plante doc. J. Elisonas, care a predat științele naturii timp îndelungat la gimnaziul din Panevėžys. El își însărcina elevii să colecteze ierbare pe timpul verii și să noteze pe etichetele foilor cum numeau localnicii planta respectivă. La cabinetele de științe ale naturii ale gimnaziului din Panevėžys și ale Seminarului Pedagogic se aflau foarte multe astfel de foi de ierbar (aproximativ două mii). Directorul J. Elisonas mi-a permis cu amabilitate să examinez acele ierbare și să copiez numele plantelor din ele (cu trimiteri exacte la județul și comuna din care fuseseră culese numele). De asemenea, J. Alekna, inspector al școlilor primare din raionul Biržai, mi-a arătat un ierbar frumos, cules de elevii săi în județul Biržai, care conținea destul de multe nume lituaniene de plante.

În felul acesta au fost culese și organizate sub formă de fișier materialele pe care Comisia Dicționarului de botanică le-a examinat apoi, în 1929 – 1933, completându-le cu numeroase creații lexicale noi, iar secretarul ei a pregătit textul pentru tipar. Multă vreme s-a căutat un editor pentru această lucrare destul de voluminoasă, dar căutările au fost zadarnice. În cele din urmă, președintele Comisiei Dicționarului de botanică, prof. L. Vailionis, a hotărât să publice lucrarea pe cheltuiala sa, iar aceasta a ieșit de sub tipar în 1938. Așadar, de la începutul lucrului până la apariția părții I a dicționarului (nomenclatura plantelor) au trecut 12 ani.

Următoarea etapă a muncii a fost pregătirea unui dicționar de termeni botanici (din anatomia, morfologia, ecologia, fitopatologia, fiziologia, genetica și geobotanica plantelor). Lucrul a început în 1939. Întrucât prof. L. Vailionis a murit în acel an, prof. V. Vilkaitis a devenit președintele Comisiei Dicționarului de botanică și a ocupat această funcție până în 1941. Comisia a fost completată cu 2 membri: E. Gimbutiene, pentru culegerea termenilor de genetică, și J. Raukčys, pentru culegerea termenilor de silvicultură.

Al Doilea Război Mondial a întrerupt această muncă. Ea a fost reluată în 1945, la inițiativa Sectorului de botanică al Institutului de Biologie al Academiei de Științe a LTSR. Doc. M. Natkevičaitė-Ivanauskienė și S. Čižauskaitė au cules timp de trei ani termeni botanici din literatură. În 1950, după înființarea filialei lituaniene a Societății Unionale a Botaniștilor, conducerea pregătirii Dicționarului de botanică a fost încredințată consiliului acestei organizații. Comisia Dicționarului de botanică a fost reorganizată și completată cu noi membri. Din ea făceau parte reprezentanți ai catedrelor de botanică ale Universității de Stat din Vilnius (A. Minkevičius, P. Snarskis, M. Ivanauskienė, P. Bluzmanas, I. Šarkinienė), ai Institutului Pedagogic din Vilnius (V. Galinis), ai Grădinii Botanice din Kaunas (K. Grybauskas, A. Urbonas) și ai Tehnicumului Forestier (J. Gelaževičius). La ședințele comisiei în care se discutau termenii erau invitați și membrii Comisiei de terminologie a Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe: J. Kruopas, N. Grigas, A. Balašaitis și K. Gaivenis. Comisiei

247

A fost prezidată de J. Dagys. Comisia pentru dicționar a ținut ședințe timp de aproximativ 10 ani. După ce toți termenii au fost aprobați în cadrul acestor ședințe, în etapa următoare dicționarul a fost redactat conform planului Institutului de Botanică; comisia editorială era alcătuită din redactorul-șef J. Dagys și membrii A. Lekavičius și V. Mališauskienė. Dicționarul a fost pregătit definitiv în 1962 și predat editurii „Mintis”, care l-a publicat în 1965. „Dicționarul termenilor botanici” publicat este, de fapt, partea a II-a a „Dicționarului botanic lituanian”, apărut anterior. Pregătirea acestei părți a durat aproximativ 20 de ani.

Munca nu s-a încheiat aici. În prezent, Comisia pentru Dicționarul Botanic, care funcționează ca subdiviziune a Societății Botaniștilor din Lituania pe lângă Institutul de Botanică al Academiei de Științe a RSS Lituaniene, a început să revizuiască din nou, să precizeze și să completeze nomenclatorul plantelor și să pregătească o nouă ediție a acestei părți I a Dicționarului Botanic. Munca se desfășoară sistematic: în activitatea comisiei au fost cooptați câțiva specialiști noi: pentru denumirile algelor — G. Jankavičiūtė, pentru denumirile ciupercilor — J. Mazelaitis, pentru denumirile mușchilor — A. Kuzas, pentru denumirile plantelor ornamentale — A. Lučinskienė, directoarea Grădinii Botanice a Universității din Vilnius, iar pentru funcția de secretară a comisiei — R. Jankevičienė. La ședințe participă întotdeauna și membrii grupului de terminologie al Institutului de Limbă și Literatură Lituaniană al Academiei de Științe. Munca a ajuns deja la jumătate.

J. Dagys

FRAZEOLOGISME TERMINOLOGICE CU NUME DE PERSOANE

Frazologismele terminologice se întâlnesc cel mai adesea în vorbirea populară. Deși progresul științei și tehnicii și noile condiții ale vieții social-politice cer termeni noi, atât simpli, cât și compuși, frazeologismele terminologice populare ajung totuși relativ rar în terminologia științifică contemporană. Și mai rar apar în terminologia științifică sub formă de traduceri din alte limbi.

Cele mai multe frazeologisme terminologice se întâlnesc printre denumirile plantelor, de exemplu: kiškio kopūstai „măcrișul-iepurelui”, varlės ašarėlės „nu-mă-uita”; mai rar, în terminologia animalelor — medžioji ožka „căprioară”, Biržių vagis „libelulă”; și mai rar, în ramurile științelor tehnice, de exemplu: în astronomie — dangaus ryškštė „cometă”, în geologie — perkūno kulka „belemnit” etc.

O categorie aparte de frazeologisme terminologice o constituie cele care, într-o anumită privință, au legătură cu onomastica, deoarece una dintre componentele lor este un nume de persoană, de exemplu: Marės lapai¹, Jonio dobilai etc. Numele care intră în astfel de frazeologisme sunt aproape fără excepție creștine, astfel încât ele indică, într-o oarecare măsură, și data istorică aproximativă a apariției acestor termeni, adică în limba lituaniană au început să se formeze după ce a trecut o anumită perioadă

¹ La redactarea articolului au fost folosite următoarele lucrări și fonduri de manuscrise: J. Dagys, Lietuviškas botanikos žodynas, I, Kaunas, 1938; I. Edelmanė, Daži augu nosaukumi, kas saistāmi ar krāsu, garšu un smaržu nosaukumiem, — Veltījums Akadēmiķim Jānim Endzelīnam 1873—1973, Rīgā, 1972, p. 274—292; J. Elisonas, Zoologijos sistematikos terminų žodynėlis, Kaunas, 1920; Jacoby, Litauischen Litterarischen Gesellschaft, II, Heidelberg, 1887, p. 133—143; J. Kalvaitis, Lietuviszkų wardų klėtelė, Tilžė, 1910, p. 72—84; K. Mülenbacha, Latviešu valodas vārdnīca, II, Rīga, 1925—1927; fișierul Dicționarului limbii lituaniene academic și fondurile Atlasului limbii lituaniene, aflate la Institutul de Limbă și Literatură Lituaniană. Unele frazeologisme terminologice au fost consemnate de autoare însăși din graiuri.

Sensurile frazeologismelor terminologice sunt prezentate în lista anexată.

248