LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI XXXVII (1997)

LEKSIKOGRAFIJOS IR LEKSIKOLOGIJOS PROBLEMOS

Vytautas VITKAUSKAS

CELE MAI IMPORTANTE PRINCIPII STABILITE DE J. BALČIKONIS PENTRU „DICȚIONARUL LIMBII LITUANIENE”

Lingvistul J. Balčikonis nu a ajuns întâmplător să redacteze și să conducă marele „Dicționar al limbii lituaniene”. Încă de pe vremea activității sale în cercul de litvanologie al Universității din Petersburg, când mergea în împrejurimile orașului Kėdainiai pentru a culege date de folclor și de limbă, îl cuprinsese, pe atunci student fiind, dorința de a se interesa de limba vorbită a lituanienilor și de creația artistică populară.

Deși considera pedagogia principala sa activitate, J. Balčikonis s-a interesat de dicționare toată viața. Să ne amintim de scrisorile sale prin care îl îndemna pe K. Būga să se dedice pregătirii „Dicționarului limbii lituaniene” (Balčikonis II 256–257), precum și de ingeniozitatea sa deosebită — înțelegerea cu finanțiștii de a aloca fonduri speciale pentru remunerarea muncii la dicționar (Balčikonis, ibid.).

După moartea lui K. Būga, lucrările la LKŽ s-au oprit. După îndelungi dispute și consultări, în 1930 s-a constituit o nouă redacție, iar conducerea ei a fost preluată de J. Balčikonis, directorul rechemat de la Seminarul Pedagogic din Panevėžys, pe care aproape întregul oraș l-a jelit.

Noul redactor a venit să redacteze dicționarul cu un anumit bagaj de idei. După ce s-a familiarizat cu fișierul lăsat de K. Būga, obiectivele sale erau următoarele: 1. să transcrie toate scrierile vechi cunoscute; 2. să consemneze cât mai exhaustiv lexicul limbii vii, cum numea el dialectele și graiurile.

Acestea erau principiile fundamentale ale LKŽ, din care au decurs și altele: prezentarea istoriei fiecărui cuvânt și indicarea distribuției geografice a tuturor unităților lexicale. Având în vedere pregătirea filologică a intelectualității noastre de la acea vreme, s-a hotărât ca toate exemplele dialectale să fie transcrise folosind echivalente din limba literară, scrisă, în formularea Profesorului (cf. LKŽ I₁ psl. VI; Balčikonis I 179).

Tocmai toate aceste aspecte au făcut din LKŽ o lucrare importantă a filologiei lituaniene, deoarece cercetătorii din diverse domenii aveau nevoie mai ales de istoria cuvintelor limbii lituaniene și de lexicul dialectelor, în special de distribuția sa geografică. Acest lucru l-a înțeles și guvernul de atunci al Republicii Lituania, alocând LKŽ fonduri suficiente pentru a transcrie toată literatura tipărită cunoscută (1547–1930) și manuscrisele cunoscute și pentru a consemna lexicul dialectelor pe întregul teritoriu al limbii lituaniene, adică în Republica Lituania, în regiunea Vilnius ocupată de Polonia, în satele lituaniene din Letonia, în Prusia Orientală etc. După cum a povestit Profesorul în prelegerile unui curs special de lexicologie din 1953–1954, redacția LKŽ a ales colaboratori care își cunoșteau bine graiul, din diferite locuri ale Lituaniei, și s-a adresat personal multor învățători din aproape fiecare ținut, pentru ca datele lexicale să fie culese în mod uniform. La această muncă s-au implicat în mod deosebit de activ

5

Studenții Universității din Kaunas (mai târziu Universitatea Vytautas Magnus), pe care însuși Profesorul îi învăța, în timpul cursurilor, să noteze cuvinte (ei sunt menționați în prefața la LKŽ I, pp. IV–V; acolo este descrisă și întreaga istorie a colectării materialelor pentru LKŽ până în 1941, deși ulterior aproape nimic nu s-a schimbat – lexicul dialectal a beneficiat întotdeauna de multă atenție). Și dialectologii lituanieni au lucrat, furnizând fișierului de evidență al LKŽ aproximativ un milion de fișe.

1. J. Balčikonis s-a preocupat ca în „Dicționarul limbii lituaniene” să fie prezentate pe larg istoria fiecărui cuvânt și geografia acestuia cât mai exactă cu putință. Principiul era următorul: „În dicționar sunt incluse cuvintele limbii v i i [subliniat de V.V.] și ale limbii scrise, indiferent dacă sunt de origine lituaniană sau barbarisme, dacă aceste barbarisme au intrat în limba noastră cu mai mult timp în urmă și sunt cunoscute pe o arie mai largă” (LKŽ I₁ p. V; Balčikonis I 178). Redactorul dicționarului a sesizat limpede interesul cercetătorilor indo-europeniști și al altor cercetători pentru lexicul moștenit și, de aceea, i-a acordat cea mai mare atenție (Vitkauskas 1987: 13–18). Cf. și observația: „Așa-numitele cuvinte internaționale (cunoscute doar din limba scrisă) nu sunt incluse în dicționar” (LKŽ I₁ p. V).

Tradiția prezentării atente a lexicului moștenit din limba vie și din scrierile vechi a continuat în toate volumele publicate și în curs de elaborare. Începând cu al treilea volum al LKŽ, după 1952, în urma diverselor dezbateri (Larin 1957: 119–144), s-au înmulțit așa-numitele cuvinte internaționale, adesea întâmplătoare și deloc vechi, folosite de specialiști din diferite domenii: gazogeneratorius LKŽ III 191, generalitėtas LKŽ III 234, geometras, -ė LKŽ III 240, glauberitas LKŽ III 397, gondoljeras LKŽ III 482, grafologas, -ė LKŽ III 497, granatinis, -ė LKŽ III 515 (granatiniai obuoliai), granitėti LKŽ III 519, gravitacija LKŽ III 535, harpūnas LKŽ III 787, hektogramas LKŽ III 787, heroldas LKŽ III 788, hipok r izija LKŽ III 790, hū musas LKŽ III 791, ibis LKŽ IV 6, iksija LKŽ IV 34, induktyvūs, -i LKŽ IV 108, insinuóti LKŽ IV 120, intensifikúoti LKŽ IV 124, jodotòrmas LKŽ IV 351, kablogramà LKŽ V 25, kandeljãbras LKŽ V 201, kanoniẽrė LKŽ V 218, kaolìnas LKŽ V 225 și așa mai departe. Numărul termenilor din științele speciale a scăzut întrucâtva în volumele următoare, dar, în lipsa unor principii mai ferme, sunt numeroase raritățile lexicale, adesea ajunse doar în birourile cercetătorilor de diferite naționalități și fără trăsături de moștenire. Acesta este, fără îndoială, principiul dicționarelor limbii standard și al dicționarelor de termeni, impus autorilor LKŽ în timpul aprinselor dezbateri lexicografice din 1950–1952.

2. J. Balčikonis a aplicat principiile dicționarului științific istoric și la stabilirea ordinii sensurilor cuvintelor. Despre aceasta s-a scris deja în mod special (Vitkauskas 1995: 349–354), arătându-se că, după dezbaterile din 1952 privind lexicografia, mai ales după ce B. Larin s-a pronunțat împotriva tipului istoric de dicționar (Larin 1957: 143), au fost aplicate și principiile dicționarelor limbii standard (contemporane) pentru stabilirea ordinii sensurilor. Aceste principii noi au fost atât de adânc înrădăcinate în rândul multor colaboratori ai LKŽ, încât, chiar și după teorii vădit nepotrivite unui dicționar istoric, se recurge uneori tot la metoda unui alt tip de dicționar; astfel, nu numai că bernas are ca prim sens „tânăr”, iar apoi „copil”, ci și valanda – mai întâi „60 de minute”, iar apoi „interval de timp nedeterminat”.

6

La fel, sensurile cuvântului trašą nu sunt ordonate istoric. Mai întâi este dat sensul „substanțe cu care se fertilizează” (adică îngrășăminte minerale, industriale), iar apoi mešlas, folosit în mod special încă din vremuri străvechi, urmat de išmatos (LKŽ XVI 582–583); cf. și cuvântul derivat trąšinis, -ė, cu aceeași ordine a sensurilor specifică epocii moderne și dicționarelor limbii standard (LKŽ XVI 584). În mod asemănător, și verbul tiekti este prezentat semantic (LKŽ XVI 178). Sensurile sunt ordonate astfel: 1. a aproviziona cu ceva, a da, a furniza.... aburul de lucru este furnizat turbinei. Intendența aprovizionează armata cu echipament etc. 2. a pregăti, a produce, a face, a repara. S-a dus să adune frunze pentru porci. Își făceau uneltele din lemn. 3. a repara, a coase. Ana își cosea haine pentru iarnă. Mama îmi repară haina de blană. 4. a pregăti (zestrea), a strânge, a aduna: Am pregătit zestrea fiicei mele. 5. a pregăti mâncare, ospăț, a fierbe, a găti, a repara. Bătrâna pregătea cina. A pregăti o fiertură și așa mai departe. Cel mai vechi sens ar fi, fără îndoială, al doilea: a pregăti, a repara (mâncare); logic, ar urma a pregăti mâncare; al treilea ar fi a repara, a coase, al patrulea – a pregăti (zestrea), iar apoi ar urma enunțurile care descriu fenomene din epoca modernă sau din vremuri mai recente, cu expresii precum „... aburul de lucru este furnizat turbinei. Intendența aprovizionează armata cu echipament” și altele asemenea.

Tot astfel, din punct de vedere logic și istoric trebuia să fie ordonată și stabilită succesiunea sensurilor verbelor tempti, tęsti și ale altor verbe (de exemplu, tempti 1. a face mai lung trăgând. 2. a produce prin întindere: A întinde sârma... 3. a trage, după ce ai apucat, pe cineva care se împotrivește și se ține strâns... 4. a târî, a îmbrăca, a trage pe sine... 5. a trage cu greu ceva pe suprafață... (LKŽ XVI 10–11) și așa mai departe. Oare sensul primar din vechime era „a face mai lung trăgând” sau nu cumva al treilea este primul, ori al doilea nu a fost oare mai vechi decât sensul ajuns pe locul al cincilea, care exprimă tragerea cu greutate pe suprafață, și așa mai departe? Acestea sunt chestiuni foarte subtile, puțin discutate și ordonate. (Și de ce autorul acestor rânduri, unul dintre redactorii acelor volume, nu a corectat asemenea lucruri? Să știți că roțile aflate în mișcare sunt întotdeauna greu de reparat: corectezi un sens, dar cine și cum va alinia sensurile și legăturile tuturor cuvintelor derivate?!)

3. Profesorul J. Balčikonis urmărea ca LKŽ să fie un dicționar ordonat după rădăcini, cu articole separate pentru fiecare cuvânt, nu un dicționar organizat în cuiburi. Excepțiile erau derivațiile cu sufixele ininkas și -inykas, precum și adverbele formate de la adjective cu terminațiile -(i)ai, -yn), (baltas – baltai, baltýn, drąsus – drąsiai, drąsýn etc.). S-a încercat ca derivatele nominale cu prefix să fie incluse separat, astfel încât utilizatorii LKŽ să nu fie nevoiți să le caute în cuiburile altor prefixe și să nu fie create forme poate inexistente. De exemplu, derivatele cu prefixele aż-, ażū-, ażuo-: ażāčia, ażmiršuonis, ažūbalis, ažūdanga, ažūomārša, ažūožodis, ažvačiā și multe altele (LKŽ I 432–440). În cea de-a doua ediție a volumului I al LKŽ acestea au fost eliminate – mutate în vol. XVII împreună cu už-, užuo-, žu- (dz.). După cum arată gruparea într-un singur cuib a derivatelor cu prefixele nuo- (și nū- în dialectele estice), prie- (și pry- în dialectele estice), pér- (și pár-), au fost create și derivate care nu există deloc în limbă, de exemplu: nuoakiai doar pe baza formei nūakiai J (est.) – LKŽ VIII 904, nūauga doar pe baza formei est. nūaugos – LKŽ VIII 904, nūobengos pe baza formei est. nūbengos – LKŽ VIII 906, nuodraikulėtas pe baza formei folosite numai de unii samogiți nūdraulikėlėto – LKŽ VIII 917, nuogastvus, –i pe baza formei est. nūgastvus – LKŽ VIII 924, nūogybai pe baza formei est. nūgybos – LKŽ VIII 924 (nefiind obișnuiți cu folosirea formelor dialectale și cu transpunerea lor mai exactă, a trebuit să citim în „Lituanistica” că

7

nūgyba este un derivat cu sufixul -ýba!) și așa mai departe. Formele prezentate de dialectele aukštaičių prýaltoris, prýangė, prýaukštis, prýdaržė, prýdėlis, prýduris, prýkalbė, prýklėtis, prýlapis, prýmoterė, prýpuola, prýstubė etc. (LKŽ X 607–762) au fost tratate la fel și în cazul derivatelor cu prýš- din graiurile și scrierile aukštaičių: prýš, prýšakinė, prýšakýs, prýšgalis, prýširdis, prýšatyti, prýššventė (LKŽ X 763–765), dar numai ž. prýbezdas a ajuns în articolul inexistentului príebezdo, ž. prýblanda se află în articolul príeblandų (!), prýbrekšmiais „la amurg” → príebrekšmiais, prýdevinis → príedevinis, prýėdis „a mânca pe săturate” → príėdis, prygerà „bacșiș” → priegerà, prýgrindas „priekletis” → príegrindas, prýkaboklis „priekabė” → príekaboklis, prýlyptis → príeliptis, príepapis → prýpapis, prýveiza → príeveiza etc. (LKŽ X 623–727). Situația este asemănătoare și în cazul derivatelor cu už- din volumul XVII.

Nu se știe cum s-ar fi comportat J. Balčikonis, însă prezentarea în LKŽ I–II și în volumele III–IV ale LKŽ a derivatelor cu prefixele až-, ažu-, ažuo- și a altor derivate prefixale (ant-, anč-, į-, in-) indică o tendință cu totul opusă celei a redactorilor actuali sau recenți, dar chestiunile privind certitudinea faptelor și problema găsirii unui cuvânt sunt foarte importante în lexicografie. (Ne amintim cu toții cum alcătuitorii lucrării în 17 volume „Slovar’ sovremennogo literaturnogo russkogo jazyka” au publicat primele volume organizate pe cuiburi lexicale, iar începând cu al treilea volum fiecare cuvânt, chiar și adverbul, a fost prezentat separat.)

Au fost prezentate separat și derivatele prefixelor dialectale anč- și ant-: ančėžys ir antėžys, ančgrauža ir antgrauža, ančkala ir antkala, ančkrytīs ir antkrytýs, ančkelis ir antkelis, ančriūgótas ir antrūgótas etc. (LKŽ I₁ 107–142).

A existat ezitare în privința modului de prezentare a derivatelor cu į- și in-. De exemplu, sunt prezentate separat įavùs ir inavùs, įgerklis ir in gerklis, įgerklỹs ir ingerklỹs, įkapiai ir inkapiai, įkalas ir in kalas, įkaitas ir in k altas, įkalba ir in kalba etc.

Nu s-au creat forme derivate noi pentru variantele dialectale: įngeidžiai, įngeida, įngirk lis, įgražtis, įnkalas, įnklodalas, įnkrauvs, –i, įnlopšė, įnlūpis, insagtė, įnisiauris, įnšla jus etc.

Următoarele substantive și adjective au fost prezentate în articole separate: ák tainis ir aktainỹs, antakis ir antakỹs, antežis ir antežỹs, antvalnis ir antvalnỹs, ápdrungis ir apdrungỹs, áp girtis ir apgirtys, arkliáganis ir arkliaganỹs, atádrekis ir atadrėkỹs, átsilsis ir atsilsýs, austin is ir austinỹs, baltujis ir baltujỹs, barnis ir barnỹs, brólis ir brolýs, dūrys ir dūrės, dūrklis ir durkỹs, dūris ir dūrỹs, édmenys sm. și édmens sf. și multe altele.

În prezent, substantivele cu tema în -is și -ys și cu terminația ia- sunt prezentate într-un singur articol (cu excepția cazurilor în care sensurile lor diferă; de exemplu, dūris ir dūrỹs sunt prezentate separat, deoarece dūrỹs are un singur sens, corespunzător celui de-al cincilea sens al formei dūris (LKŽ II₂ 902). Uneori — în cazul édmenys ir éd mens — prezentarea separată a fost determinată de diferența de gen gramatical.

Substantivele menționate mai sus, cu tema în in- și terminațiile -is, -ys, au fost, se pare, prezentate într-un singur articol deoarece accentuarea paradigmei nu poate fi stabilită din multe forme flexionare (la fel ca în cazul diferențierii pronumelui tùs, tó „acela” din dialectul dz., de aceea acesta apare într-un singur articol împreună cu tas, ta). Desigur, acest lucru le creează un anumit inconvenient utilizatorilor LKŽ.

8

să caute varianta necesară a unui cuvânt (redacția din vremea lui J. Balčikonis se străduia să stabilească acest lucru cu mai multă precizie).

4. Pentru J. Balčikonis, materialul cel mai important pentru LKŽ provenea din limba vie (din graiurile moștenite). Primele volume s-au remarcat în mod deosebit prin abundența cuvintelor și a propozițiilor dialectale și prin întâietatea acordată acestora. Nota din volumul al treilea indică o anumită schimbare de direcție, ca urmare a opiniilor contrare exprimate în discuțiile din 1947 (Žinynas 1949 a: 298–299), la conferința din 1952 și în presă (Larin 1957: 142–144). De aceea s-a hotărât ca articolul de dicționar să fie redactat astfel: “Propozițiile și expresiile ilustrative, în măsura în care permite materialul factual disponibil, se prezintă în următoarea ordine: a) propoziții și expresii din literatura și presa sovietică, legate de realitatea vieții noastre socialiste de astăzi; b) enunțurile mai caracteristice ale limbii populare vorbite; c) exemple ilustrative din folclor; d) propoziții și expresii din vechile scrieri lituaniene” (LKŽ III psl. III, acest lucru a fost repetat și în LKŽ I₂ psl. V).

Politizarea LKŽ în perioada socialismului era inevitabilă. Acest lucru este evident mai ales în volumele IV și V ale LKŽ. Totuși, accentuarea excesivă a scrierilor politizate, adesea de calitate inferioară (ale lui A. Guzevičius^*, Kapsukas și ale altora), nu a diminuat prea mult valoarea dicționarului, deoarece lexicul moștenit era dominant și era necesar lumii științifice și culturale. Cu timpul, instrucțiunile din volumul al treilea, elaborate de J. Kruopas, A. Kučinskaitė și B. Larin (Larin 1957: 143), și-au pierdut tot mai mult din influență. Acum au fost împinse în umbră.

Așadar, LKŽ a păstrat cele mai importante principii științifice ale LKŽ stabilite de J. Balčikonis, diferențele ținând doar de detalii (prezentarea verbelor cu prefixe și a substantivelor verbale, în special a derivatelor cu prefixe și sufixe dialectale, precum și de alte câteva aspecte). Pe măsură ce graiurile se uniformizează ireversibil, această cea mai cuprinzătoare culegere a lexicului limbii lituaniene va rămâne întotdeauna importantă pentru cercetătorii limbii noastre.

LITERATŪRA

B a l č i k o n i s J. I–II: Rinktiniai raštai, 1, Vilnius: Mokslas, 1978; 2, Vilnius: Mokslas, 1982.

L a r i n B. A. 1957: Kratkij istoričeskij obraz litovskoj leksikografii. – Leksigrafičeskij sbornik 11, 119–144.

LKŽ I₁–II₁ – Lietuvių kalbos žodynas 1, Vilnius, 1941; 2, Kaunas: Valstybinė enciklopedijų, žodynų ir mokslo literatūros leidykla, 1947.

LKŽ I₂–II₂ – Lietuvių kalbos žodynas 1–2, Vilnius: Mintis, 1968–1969.

LKŽ III–XVI – Lietuvių kalbos žodynas 3–6, Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla, 1956, 1957, 1959, 1962; 7–9: Mintis, 1966, 1970, 1973; 10–15: Mokslas, 1976, 1978, 1981, 1984, 1986, 1991; 16: Mokslo ir enciklopedijų leidykla, 1995.

V i t k a u s k a s V. 1995: Žodžio istorijos klausimai akademiniame “Lietuvių kalbos žodyne”. – Lietuvių katalikų Mokslo akademijos suvažiavimo darbai 15, 349–354.

* Kiek žinoma, jo romanų kalbą yra tvarkęs didelis gyvosios kalbos mokovas D. Urbas, tuo gal išvengęs represijų (iš pašnekesio su juo 1988.04.24).

9

Vitkauskas V. 1987: J.Balčikonio pažiūros į paveldėtąją leksiką. – Lietuvių kalbotyros klausimai, 26, 13–18.

Žinynas 1949: Didžiojo ir bendrinės lietuvių kalbos žodynų redagavimo ir išleidimo apsvarstymas. – Lietuvių Mokslų Akademijos Žinynas 5, 301–305.

Žinynas 1949 a: Didžiojo “Lietuvių kalbos žodyno” II-ojo tomo apsvarstymas LTSR MA. – Lietuvos TSR Mokslų Akademijos Žinynas 5 298–299.

THE MAIN PRINCIPLES OF “LIETUVIŲ KALBOS ŽODYNAS” (THE DICTIONARY OF THE LITHUANIAN LANGUAGE) ESTABLISHED BY J. BALČIKONIS

Summary

The linguist Juozas Balčikonis prepared “Lietuvių kalbos žodynas” as a more concise Thesaurus.

1. The dictionary was to be a historical dictionary: its corpus was to contain all the words from written records and the live language (J. Balčikonis’ term for dialects).

2. The meanings of the words were to be arranged historically, according to their formation (a historical dictionary principle).

3. “Lietuvių kalbos žodynas” was to be a dictionary of separate words, forms and derivatives - not a dictionary of word families, the latter being rather inconvenient for its users when they have to find a language fact in it.

4. The most important for the editor were the dialectal data, which were abundant in the dictionary.

From 1948-1952 ideological deviations from J. Balčikonis’ principles were observed (the principles of the historicity of meanings, the priority of dialectal material were ignored, many short-lived international words found their way into the corpus). With the wave of politicised criticism having abated, the main principles established by J. Balčikonis are being gradually reinstated.

10