Acta Linguistica Lithuanica

LIV (2006), 95 – 100

O remarcă despre gen

BOHUMIL VYKYPĚL

Ústav pro jazyk český AV ČR

Prezentul articol abordează întrebarea dacă categoria genului substantival este o categorie gramaticală sau lexicală. Se propune următorul criteriu: dacă există cel puțin o paradigmă de declinare ambiguă din punctul de vedere al genului, atunci această categorie este lexicală; în caz contrar, este gramaticală. Exemplele sunt preluate din lituaniană, letonă, rusă, ceha veche și ceha modernă. În concluzie, sunt menționate pe scurt implicațiile tipologice ale unei asemenea concepții despre gen.

În cadrul așa-numitei tipologii pragheze, se pune întrebarea dacă genul trebuie considerat o categorie gramaticală de conținut și, prin urmare, o categorie relevantă din punct de vedere tipologic sau, mai exact, relevantă pentru descrierea dominantei tipologice a unei limbi. Vladimír Skalička, fondatorul tipologiei pragheze, pare să nu recunoască genului substantivelor statutul de categorie gramaticală. Astfel, el distinge între o clasă de declinare și gen:

„Starea ideală ar fi ca genurile și declinările să fuzioneze complet. Totuși, nicio limbă indo-europeană nu a ajuns atât de departe.” (Skalička 1979: 136 = 1941: 12)

Mai devreme, Skalička afirmase:

„În alte cazuri, un morfem este bisemantic, de exemplu, gen. sg. vir/i exprimă 1. genitivul, 2. singularul.” (Skalička 1935: 15 = 1979: 68)

Im Tschechischen postuliert Skalička (1935: 52f. = 1979: 107f.) für das Adjektiv drei grammatische Seme (Inhaltselemente) – Kasus, Numerus und Genus, für das Substantiv dagegen nur zwei – Kasus und Numerus. Er führt allerdings in Klammern die Zahl drei mit Fragezeichen auch für das Substantiv an und bezieht auch das Genus der Substantive in die

95

Bohumil Vykypěl

semele gramaticale. Aceste fluctuații într-o anumită măsură se reflectă și în faptul că Skalička tratează fără ezitare genul ca pe o categorie gramaticală într-un pasaj general (cf. Skalička 1935: 33f. = 1979: 87f.).

Ľudovít Novák este mai explicit în recenzia sa la Skalička (1935):

„Mai exact: în terminația -a din chlap|a sunt localizate numai semele genitivului și singularului, iar în žen|a numai semele nominativului și singularului, în timp ce semul masculinului, respectiv al femininului, este localizat mai degrabă în rădăcinile chlap- și žen-. [Mai exact: în terminația -a din chlap|a sunt localizate numai semele genitivului și singularului, iar în žen|a numai semele nominativului și singularului, în timp ce semul masculinului, respectiv al femininului, este localizat mai degrabă în rădăcinile chlap- și žen-.]” (Novák 1936: 10)

Unter Berufung auf Skalička und Novák sowie auf Zaliznjak (1967: 66, 74) hat Markus Giger (1998: 173, Anm. 1) folglich das Genus als eigenständige grammatische Kategorie lediglich bei den Adjektiven anerkannt, während er es bei den Substantiven als dem lexikalischen Teil des Wortes inhärent betrachtet, wobei es nur durch die Kongruenz eines determinierenden Attributs ausgedrückt wird. Diese Lösung haben wir dann auch in unserem gemeinsamen Artikel zur Typologie des Litauischen und Lettischen geltend gemacht (Giger–Vykypěl 2001: 47).

În cele din urmă, această soluție pare să fi fost acceptată de majoritatea cercetătorilor. În orice caz, o întâlnim și la autori din afara cadrului tipologiei pragheze. În afară de A. A. Zaliznjak (1967: 62ff.), deja menționat, care consideră genul substantivelor rusești drept o „clasă de acord” (cf. și Corbett 1991: 147ff.), de pildă Christian Lehmann (1982: 204), în tratatul său general despre noțiunea de acord, citează acordul în gen ca exemplu de acord în care categoria respectivă nu este marcată explicit la termenul determinat al sintagmei de acord (adică, de fapt, la substantiv) (în mod similar, Kaznelson 1974: 29ff.). Totuși, lucrurile par să fie ceva mai complicate.

În primul rând, trebuie luate în considerare nu doar terminațiile individuale (sau, mai general, semnele gramaticale), care sunt „candidații” pentru exprimarea elementelor categoriei de gen (așa cum face Greenberg 1978:

96

Eine Bemerkung zum Genus

53 und nach ihm Heine 1982, 193 bei der Unterscheidung zwischen dem „overten“ und dem „coverten“ Ausdruck des Genus machen), sondern man muss die ganzen Paradigmen betrachten. Das Kriterium für die Entscheidung, ob das Genus am Substantiv (am determinierten Glied des Kongruenzsyntagmas) explizit bezeichnet wird, stellt folglich die Tatsache dar, ob es in einem Sprachsystem wenigstens ein Deklinationsparadigma gibt, das nicht zu einem bestimmten Glied der Genuskategorie gehört, und nicht die Tatsache, ob jedes Glied der Genuskategorie nur eine Deklination besitzt, wie das Skalička vorauszusetzen scheint (ähnlich Corbett 1991: 62). Ist diese Bedingung erfüllt, d.h. gibt es in einer Sprache wenigstens ein Deklinationsparadigma des Substantivs, das mehrere Glieder der Genuskategorie ausdrücken kann, ist das Genus keine grammatische, sondern eine lexikalische Kategorie des Substantivs. Im umgekehrten Fall ist das Genus als eine grammatische Kategorie des Substantivs zu betrachten.

Un exemplu grăitor în acest sens îl oferă comparația dintre lituaniană și letonă. În lituaniană, paradigmele de declinare substantivală ale temelor așa-numite o- și ē sunt ambivalente în privința genului (substantivele care aparțin acestor paradigme pot intra în acord atât cu atribute feminine, cât și cu atribute masculine). Spre deosebire de acestea, declinările letone corespunzătoare (istoric) a- și e, precum și declinarea i, fac distincția de gen: această distincție privește doar terminația dativului singular (feminin -ai, -ei și -ij față de masculin -am, -em și -im), dar ea există totuși. Aceasta înseamnă, așadar, că în lituaniană nu este necesar să postulăm o categorie gramaticală de gen pentru substantive, în timp ce în letonă trebuie să admitem existența unei asemenea categorii, întrucât aici nu există nicio paradigmă de declinare substantivală ambivalentă în privința genului.

În mod asemănător se poate compara rusa cu ceha: în rusă, paradigmele de declinare ale temelor așa-numite a- și ja sunt ambivalente în privința genului (pot exprima atât masculinul, cât și femininul), în timp ce corespondentele lor cehe se împart în declinarea feminină și cea masculină, care au terminații comune în unele cazuri, dar sunt distincte ca ansamblu. Trebuie menționat aici că situația rusă corespunde celei din ceha veche, în care temele a- și ja erau tocmai

97

BOHUMIL VYKY̌PEL

ambivalente și în privința genului. Astfel, putem spune că în rusă și în ceha veche, spre deosebire de ceha modernă, nu există o categorie gramaticală de gen pentru substantive. În ceea ce privește rusa, această constatare concordă și cu opinia lui Zaliznjak menționată mai sus.

Ceea ce este cu adevărat neobișnuit la categoria de conținut a genului și ceea ce, probabil, îi împiedică în principal pe lingviști să o recunoască drept o categorie gramaticală de conținut obișnuită este însă, în opinia mea, altceva. Este vorba despre faptul că substantivele nu se declină după gen (sau că gramatica tradițională nu declină substantivele după gen…): un substantiv poate apărea la x cazuri sau numere (care pot fi exprimate și altfel decât prin terminații), dar are un singur gen (respectiv, se presupune că are un singur gen). Totuși, se pot indica și cazuri contrare, precum cel al așa-numitei conversiuni morfologice. Se poate afirma, de exemplu, că în letonă există un substantiv latvietis „leton”, care se poate declina după caz, număr și gen: nominativ singular masculin latvietis, genitiv singular masculin latvieša etc., nominativ plural masculin latvieši, genitiv plural masculin latviešu etc., nominativ singular feminin latviete, genitiv singular feminin latvietes etc., nominativ plural feminin latvietes, genitiv plural feminin latviešu etc¹. În afara acestor cazuri obișnuite de conversiune morfologică, se pot cita și cazuri „actualizate”: astfel, de pildă, substantivele feminine cehe precum babička „bunică” sau substantivele neutre cehe precum kotě „pui de pisică” pot fi declinate și „la masculin”, lucru observabil în diverse enunțuri expresive (puternic) marcate (pentru exemple din limbile africane, cf. Heine 1982, 198; în general, cf. și Corbett 1991: 67, 181f.).

Cu toate acestea, de cele mai multe ori, termenii categoriei de gen sunt total sau parțial sincretizați. Astfel, în latină, alături de masculinul equus „cal” există și femininul equa, dar aproape deloc un neutru equum,

¹ Corbett (1991: 67) behauptet über ein entsprechendes Paar, nämlich spanisch hijo ‘Sohn’ und hija ‘Tochter’: „Here, quite clearly, we have two separate nouns, sharing a similar stem but with different inflections.“ Warum dies „quite clearly“ ist, verrät er jedoch nicht.

98

Eine Bemerkung zum Genus

dacă se face abstracție de o eventuală actualizare. De asemenea, de exemplu, o formă feminină a cuvântului leton koks „copac” este greu de imaginat. S-ar putea însă obiecta că și în categoria cazului și a numărului apar frecvent sincretisme și că, totuși, aceste categorii sunt recunoscute de tradiție.

În încheierea acestor scurte considerații, să menționăm pe scurt și implicațiile tipologice. Dacă admitem că, de exemplu, în letonă și în ceha modernă, spre deosebire de lituaniană și de ceha veche, genul constituie o categorie gramaticală a substantivului, aceasta înseamnă că în letonă și în ceha modernă, în desinențele substantivelor, se cumulează un element de conținut în plus (cazul, numărul și genul) față de lituaniană și ceha veche (cazul și numărul), adică letona și ceha modernă sunt, sub acest aspect, mai flexionare în comparație cu lituaniana și ceha veche. Acest lucru este însă în contradicție cu faptul că, în alte domenii ale declinării, dimpotrivă, lituaniana și ceha veche sunt mai flexionare decât letona și ceha modernă (cf. Skalička 1941, Giger–Vykypěl 2001). Dacă această contradicție reprezintă doar unul dintre cazurile în care, în structura și dezvoltarea unei limbi, tipuri diferite și tendințe tipologice sunt combinate ierarhic, așa cum presupune în general tipologia pragheză, sau dacă ea indică incorectitudinea concepției despre categoria genului prezentate mai sus, rămâne ca cititorul binevoitor să decidă.

LITERATURVERZEICHNIS

Corbett, G. G. 1991: Gender. Cambridge etc.: Cambridge University Press.

Giger, M. 1998: K typologickému postavení horní lužické srbštiny mezi západoslovanskými jazyky: nominální systém. In: M. Nábelková, Hrsg., Varia VII. Zborník zo VII. kolokvia mladých jazykovedcov (Modra-Piesok 3.–5. 12. 1997). Bratislava: Slovenská jazykovedná spoločnosť pri SAV, 172–185.

Giger, M. – Vykypěl, B. 2001: Die Typologie des Litauischen und des Lettischen (mit einem allgemeinen Ausblick zu den Perspektiven der Prager Typologie). Sborník prací filozofické fakulty brněnské univerzity A 49, 45–86.

99

Bohumil Vykypěl

Greenberg, J. H. 1978: How does a language acquire gender markers? In: J. H. Greenberg, Hrsg., Universals of Human Language. Volume 3: Word Structure. Stanford: Stanford University Press, 47–82.

Heine, B. 1982: African noun class systems. In: H. Seiler & C. Lehmann, Hrsg., Apprehension. Das sprachliche Erfassen von Gegenständen. I. Tübingen: Narr (Language Universals Series, 1/I), 189–216.

Kaznelson, S. D. 1974: Sprachtypologie und Sprachdenken. Berlin: Akademie-Verlag (Sprache und Gesellschaft, 5) & München: Hueber.

Lehmann, C. 1982: Universal and typological aspects of agreement. In: H. Seiler & F. J. Stachowiak, Hrsg., Apprehension. Das sprachliche Erfassen von Gegenständen. II. Tübingen: Narr (Language Universals Series, 1/II), 201–267.

Novák, Ľ. 1936: Základná jednotka gramatického systému a jazyková typologia. Sborník Matice slovenskej 14, 3–14.

Skalička, V. 1935: Zur ungarischen Grammatik. Praha: Filosofická fakulta University Karlovy. (Facultas Philosophica Universitatis Carolinae Pragensis. Práce z vědeckých ústavů, 39.) [Reprint in Skalička 1979, 59–125.]

Skalička, V. 1941: Vývoj české deklinace. Studie typologická. Praha: Jednota českých matematiků a fysiků. (Studie Pražského linguistického kroužku, 4.) [Deutsche Übersetzung: Die Entwicklung der tschechischen Deklination. In: Skalička 1979, 126–172.]

Skalička, V. 1979: Typologische Studien. Hrsg. von P. Hartmann. Braunschweig – Wiesbaden: Vieweg. (Schriften zur Linguistik, 11.)

Zaliznjak, A. A. [Зализняк, А. А.] 1967: Русское именное словоизменение. Москва: Наука.

Bohumil Vykypěl Ústav pro jazyk český AV ČR etymologické oddělení Veveří 97, CZ-60200 Brno [email protected]

100