Konstancija ir Jonas Jablonskiai

JONO JABLONSKIO GYVENIMAS IR VEIKLA EGLĖ LUKĖNAITĖ-GRICIUVIENĖ Muzeul Național al Lituaniei KONSTANCIJA ȘI JONAS JABLONSKIAI Jonas Jablonskis s-a născut la 30 decembrie 1860 (pe stil vechi, la 18 decembrie). Tatăl său, Juozapas Jablonskis, văduv cu trei copii mici, s-a căsătorit a doua oară cu Agnieška Šipailiūtė. Pe lângă fiul cel mare, Jonas, Agnieška și Juozapas Jablonskis au mai avut trei copii: Antanas – în 1867, Jurgis – în 1870 și Marytė – în 1875. Pe atunci, familia Jablonskis lucra pământul la Kubilėliai*, lângă Naumiestis; mai târziu, familia, împreună cu toți cei șapte copii, s-a mutat la Rỹgiškiai, în parohia Griškabūdis. Jonas Jablonskis a început școala primară din Naumiestis în 1869, iar din 1872 a urmat gimnaziul din Marijampolė. Studiile la gimnaziu i-au fost finanțate de unchiul din partea mamei, preotul Juozapas Šipaila. Părinții visau și ei ca fiul lor să devină preot, însă Jonas nu înclina deloc spre preoție. Cu cât înainta, cu atât se conturau mai limpede aptitudinile sale pentru filologie și, mai ales, pentru limbile clasice. J. Jablonskis a absolvit gimnaziul în 1881 cu medalie de aur. Hotărând să studieze filologia clasică la Universitatea din Moscova, tânărul a pierdut sprijinul binefăcătorului său, unchiul Šipaila, și a plecat la Moscova abia după ce a strâns cu greu banii de drum. În primul an și-a câștigat pâinea dând lecții altora, iar din anul al doilea a primit bursă. La Moscova s-a petrecut ceea ce acasă era prea firesc, obișnuit și apropiat – iubirea, interesul pentru propria limbă maternă, lituaniana, și conștiința națională a lui Jonas Jablonskis însuși. O mare influență asupra lui au avut-o profesorii filologi care predau la universitate: cunoscătorul limbilor clasice Fiodoras Koršas și baltistul și slavistul * În Enciclopedia limbii lituaniene (2008) se menționează că Jonas Jablonskis s-a născut la Kubìliai. Despre faptul că satul natal al lui J. Jablonskis este Kubilėliai scriu lingviștii Giedrė Čepaitienė și Algirdas Malakauskas de la Universitatea din Šiauliai, în „Unde s-a născut de fapt Jonas Jablonskis?” – a se vedea Mokslo Lietuva, nr. 3, 03.02.2011. Nota redacției. E. LUKĖNAITĖ-GRICIUVIENĖ. Konstancija ir Jonas Jablonskiai 9 Filipas Fortunatovas. În Lituania, politica oficială de rusificare era atunci contracarată în unele școli de polonitate și polonizare – se pretindea că unui intelectual ar trebui să-i fie rușine să vorbească „ca un mujic”. Era nevoie de o schimbare în conștiința tinerilor studioși. Studenții, adunați laolaltă printre străini și încurajându-se reciproc, au început să se lepede de „polonitatea” lor „de boieri”. În 1885, Jonas Jablonskis a absolvit studiile de filologie clasică la Universitatea din Moscova. La întoarcerea în Lituania îl așteptau dezamăgiri: era umanist, nu ortodox – deci nepotrivit. Nu s-a găsit niciun loc nici în circumscripția de învățământ din Vilnius, nici în cea din Varșovia, nici măcar la gimnaziile din Kazan, Harkov și Transcaucazia. Filologului cu diplomă nu-i rămânea decât să lucreze ca meditator. După ce a început să-i învețe pe copiii moșierului Tomas Zanas în Žemoji Panemunė, Jonas Jablonskis a avut noroc: Zanas l-a recomandat pentru postul de funcționar la tribunalul din Marijampolė. Dovedindu-se foarte harnic, a fost recomandat mai departe curatorului circumscripției de învățământ din Riga, iar acesta l-a numit la Mintauja (astăzi Jelgava) adjunct al „șefului de birou” al cancelariei, apoi, în noiembrie 1889, profesor de limbi vechi la gimnaziul de băieți din Mintauja. Când profesorul de gimnaziu Jonas Jablonskis i-a spus prietenului său Gabrielius Landsbergis-Žemkalnis că își caută o soție care să vorbească lituaniana acasă, acesta i-a amintit de sora lui Adomas Sketeris, din Joniškėlis, o cunoștință din vremea Moscovei. Gabrielius i-a spus că Konstancija Sketerytė era mai lituaniană decât o lituaniană și foarte cultivată. Exista o singură problemă – mirele era catolic, iar mireasa evanghelică reformată. În acele vremuri, aceasta era un obstacol serios în calea întemeierii unei familii. Konstancija Sketerytė s-a căsătorit cu Jonas Jablonskis în aceeași vară în care s-au cunoscut. Cununia a avut loc în partea miresei, la biserica evanghelică reformată din Švobiškis, la 24 iulie 1890, după obținerea tuturor aprobărilor canonice și civile. Călătoria vieții împreună a Konstancijei și a lui Jonas Jablonskis a început la Mintauja, unde tânăra familie a petrecut, probabil, cei mai frumoși și mai fericiți șase ani. Acolo s-au născut și primii copii ai familiei Jablonskis: fiul Konstantinas – în 1892, iar fiicele Ona – în 1894 și Julija – în 1896. La Mintauja, J. Jablonskis preda limbile clasice la gimnaziul de băieți. La acea vreme, o treime dintre elevii gimnaziului erau lituanieni, iar mai târziu chiar jumătate. „Noi, elevii claselor mici, simțeam că J. Jablonskis se deosebește de ceilalți profesori ai gimnaziului. El îi invită la el pe elevii claselor mai mari. Aceștia se întorc plini de un fel de taină serioasă, se întâlnesc mai des și, închiși înăuntru, discută ceva. [...] De departe, noi toți îl iubeam pe Jablonskis și eram mândri de el.” (Mironas 1921: 536–537). 10 KALBOS KULTŪRA | 83 De la Mintauja, J. Jablonskis scria intensiiv Varpui, se ocupa de chestiunile lingvistice și corecta articolele altor autori, deoarece departe de toți reușeau să scrie bine în lituaniană. În vara anului 1894, sub pretextul botezului micuței Onytė (nașii fiind Vincas Kudirka și Gabrielė Petkevičaitė-Bitė), în apartamentul familiei Jablonskis a avut loc o reuniune a varpininkai. În acea unică locuință se puteau reuni și petrece elevii lituanieni. Sărbătoreau împreună nunți, botezuri, zile onomastice și marcau alte evenimente. Acolo se organizau seri cu piese de teatru și cântece, se citeau referate. Antanas Smetona, elev al lui J. Jablonskis la Mintauja, scria: „În zilele de sărbătoare mergeam pe jos la casa familiei Jablonskis [...]. Pe toți ne cuprindeau sensibilitatea spiritului lituanian și căldura familiei [...]” (Smetona 1921: 534). La casa familiei Jablonskis se adunau intelectuali lituanieni activi, uniți de un singur ideal – Patria. „La Mintauja se organizau întruniri secrete, profitând de zilele de hram, când era multă lume pretutindeni, ca poliția să nu observe; pentru precauție, pe masă se puneau gustări cu bere. Se adunau Kriščiukaitis, Bulota, Mašiotas, Liandsbergis-Žemkalnis, preotul Tumas și alții. Țineau ședințe în timpul liturghiei, fiindcă în alte momente ar fi fost imprudent. Manuscrisele, scrisorile și coletele la poștă le duceau fratele lui Jonas, Jurgis, și sora sa Marijona, pe care îi învăța.” (Strimaitis 1921: 522). În anii interdicției presei era deosebit de important să nu se tacă. Jonas Jablonskis a implicat-o și pe soția sa, Konstancija, în activitățile sale educative. K. Jablonskienė scria ea însăși și transcria textele redactate de soțul ei. În timp ce mișcarea națională lituaniană, presa și colaboratorii acesteia erau persecutați, activitatea profesorului de gimnaziu J. Jablonskis a atras atenția autorităților. În 1896, familia Jablonskis a trebuit să părăsească Mintauja, iar profesorul a fost transferat într-un alt loc, mult mai îndepărtat de mediul lituanesc – Revel (astăzi Tallinn). Starea sufletească a lui J. Jablonskis la Revel poate fi înțeleasă mai bine din amintirile contemporanilor. Kazimieras Jokantas, fostul său elev de la Mintauja, scria: „După ce am început să-l vizitez mai des, ajungeam să stăm de vorbă despre câte ceva. Un lucru care sărea în ochi era tristețea lui constantă. Se oprea lângă sobă, cufundat în gânduri, și tăcea o oră întreagă, fără să spună nimic, fără să vadă ce se întâmpla în jurul lui. Era limpede că totul de aici îi era străin, că nimic nu-i era drag, nimic nu-l atrăgea. Privea transferul din Mintauja ca pe o deportare.” (Jokantas 1921: 542). Trebuie remarcat că activitatea unui funcționar, mai ales a unui pedagog, era supravegheată cu mare atenție în vremea țarismului. Cel mai apropiat prieten al său de la Revel, Jonas Bulota, scria: „Activitatea lui Jablonskis la Revel era strict împărțită în două: ca profesor al autorităților ruse și ca militant lituanian. [...] El era magnetul care atrăgea spre sine întreaga intelectualitate lituaniană a vremii. Toți cei care, într-un fel sau altul, avuseseră de suferit sau fuseseră nedreptățiți căutau și găseau la el o compasiune deosebit de caldă și sfaturi folositoare, iar foarte adesea și ajutor material, mai ales elevii, prin lecții: E. LUKĖNAITĖ-GRICIŪVIENĖ. Konstancija ir Jonas Jablonskiai 11 „cei care veneau se instalau de cele mai multe ori chiar la el.” (Bulota 1921: 544–546). Petras Avižonis, în timp ce studia medicina la Universitatea din Dorpat, îi vizita adesea pe soții Jablonskis. „Nu era sărbătoare fără să vină la el din Dorpat [Tartu] câțiva studenți, foștii săi elevi de la Mintauja [...] eram fericiți că puteam să ne destindem între studii într-o atmosferă atât de cordială. Iar Jablonskis, după ce ne ospăta câte o săptămână sau mai mult, ne strecura în mână și ceva «de drum», cerându-și scuze că nu are mai mult.” (Avižonis 1921: 532–533). Vara, familia Jablonskis își petrecea întotdeauna timpul în Lituania, de obicei la rude sau la prieteni. J. Jablonskis însuși mergea în Lituania să cerceteze dialectele și își lua familia cu el, „pentru ca, așa cum spunea el, copiii să îndrăgească Lituania și, când vor crește, să se simtă lituanieni pretutindeni.” (Bulota 1921: 554). La 16 februarie 1899, la Revel, familiei Jablonskis i s-a născut încă un fiu – Vytautas. În 1900, J. Jablonskis a pregătit una dintre cele mai importante lucrări ale sale – Lietuviškos kalbos gramatiką, publicată la Tilžė în 1901 sub pseudonimul Petras Kriaušaitis. În 1900, lângă Palanga au fost prinși contrabandiști de publicații lituaniene, apoi și distribuitori; s-a descoperit un lung șir de suspecți, s-au făcut percheziții, care au ajuns și la Revel; firește, a fost percheziționat și J. Jablonskis, unde s-au găsit „probe”. Acolo era plin de cărți lituaniene, de cuvinte adunate pentru dicționar și de folclor cules; în plus, s-a aflat și cine se ascundea sub pseudonimul Obelaitis, cel care scria pentru Varpu. J. Jablonskis a rămas un an întreg fără un loc de muncă oficial, iar familia a rămas fără niciun venit. Un an mai târziu a venit o veste și mai neplăcută – J. Jablonskis a fost exilat la Pskov. În 1902, familia a fost despărțită pentru prima oară; fiul cel mare, Kastukas, în vârstă de zece ani, a plecat împreună cu tatăl său. După ce i-a fost aprobată cererea de clemență, J. Jablonskis s-a întors din exil un an mai târziu, fără dreptul de a vizita capitala. Au început peregrinările nesfârșite ale familiei, care se stabilea într-un loc doar pentru câțiva ani. În 1903–1904, familia Jablonskis a locuit la Šiauliai. J. Jablonskis nu avea o slujbă la stat și primea doar lucrări ocazionale. În toamna anului 1904, întreaga familie s-a mutat la Vilnius. J. Jablonskis a început să lucreze în redacțiile primului cotidian lituanian Vilniaus žinios și Lietuvos ūkininko, la editura de carte „Aušra”; corecta limba diverselor broșuri publicate și redacta traduceri. După ce presa lituaniană a fost din nou permisă, au fost nespusă bucurie și, totodată, dezamăgiri, fiindcă lucrurile nu erau așa cum și-ar fi dorit. La Vilnius viața politică și socială era în plină efervescență. J. Jablonskis era democrat și își manifesta curajul civic și integritatea prin scrierile sale sau semnând petiții colective de protest. După ce s-a permis predarea limbii lituaniene în școli, la inițiativa lui G. Landsbergis-Žemkalnis a fost înființat Comitetul pentru Predarea Limbii Lituaniene, 12 KALBOS KULTŪRA | 83 care a început să se ocupe de această chestiune. După mari eforturi, J. Jablonskis a început să predea limba lituaniană ca disciplină facultativă în câteva școli din Vilnius, însă au apărut dificultăți legate de plata orelor. În vara anului 1906, familia Jablonskis a avut încă un copil – s-a născut fiul Jonukas. În toamna anului 1906, J. Jablonskis a obținut un post de profesor suplinitor la seminarul pedagogic din Panevėžys și s-a mutat împreună cu familia la Panevėžys. Lingvist și pedagog, preocupat de literatura în limba maternă, a adunat tineri pentru a face traduceri. I-a implicat în această activitate nu numai pe soție și copii, ci și pe elevii săi. Oriunde locuia J. Jablonskis, munca îl însoțea, iar soția îi era cea mai apropiată colaboratoare. La Panevėžys, familia a fost lovită de o nouă nenorocire – J. Jablonskis s-a îmbolnăvit de rinichi. Boala s-a prelungit și, se pare, urmările ei perfide i-au determinat starea de sănătate ulterioară. În 1908, familia s-a destrămat din nou. Cu mari eforturi, J. Jablonskis a obținut un post de profesor titular la Brest. Soția și cei cinci copii au rămas la Panevėžys. Au trăit astfel despărțiți timp de doi ani. Se întâlneau vara, deși tatăl își dedica timpul liber problemelor limbii lituaniene sau pleca să se trateze. Fiul cel mare, Konstantinas, a absolvit gimnaziul din Panevėžys în primăvara anului 1909 și a plecat să studieze la Petersburg. La sfârșitul verii anului 1910, Konstancija a plecat cu copiii la Brest, la soțul ei. Viața într-un loc nou a adus și griji noi. Nici copiilor nu le-a fost ușor să se adapteze într-un mediu străin. Din scrisorile mamei către fiu reiese că sănătatea lui J. Jablonskis se înrăutățea tot mai mult: „Tata muncește tot atât de mult, acum pregătește un articol despre chestiuni de limbă. Se pare că picioarele îi sunt slabe, anul acesta e mult mai rău decât anul trecut, pe vremea aceasta.” (Lukėnaitė-Griciuvienė 2009: 91). În 1911, J. Jablonskis a publicat, sub pseudonimul Rygiškių Jonas, a doua sa lucrare importantă Lietuvių kalbos sintaksė, iar un an mai târziu, o altă cărticică – Rašomosios kalbos dalykai. În 1912, după ce J. Jablonskis a obținut un post de profesor la gimnaziul de băieți din Gardinas, familia s-a mutat mai aproape de Lituania. Julija Žymantienė-Žemaitė i-a vizitat de mai multe ori pe Jablonskis la Gardinas. Tocmai atunci erau publicate scrierile lui Žemaitė, iar J. Jablonskis le edita. Lingvistul a mărturisit: „Din scrierile lui Žemaitė am învățat eu însumi cea mai vie și cea mai frumoasă limbă a oamenilor.” (Rimantas 1956: 127). Cea mai mare îngrijorare o provoca sănătatea lui J. Jablonskis, care se înrăutățea vizibil: „[...] Tata ar trebui să înceapă să se întărească cu ceva, fiindcă se vede că este deja foarte istovit, nici mâncarea nu-i priește și doarme prost [...]. Când nu scrie vreun articol, mai merge cumva, dar dacă începe să scrie ceva, atunci își ia adio și de la mâncare, și de la somn.” (Lukėnaitė-Griciuvienė 2009: 97). E. LUKĖNAITĖ-GRICIUVIENĖ. Konstancija ir Jonas Jablonskiai 13 În toamna anului 1914, J. Jablonskis a fost transferat la Veliž. Familia s-a mutat într-un ținut îndepărtat din gubernia Vitebsk, departe de calea ferată, departe de cei apropiați. Oricât de mari ar fi fost lipsurile care apăsau gospodăria Jablonskis, se găseau întotdeauna bani pentru caritate sau pentru vreo cauză națională nobilă. J. Jablonskis nu era zgârcit în această privință. În scrisorile tatălui către fiul său Konstantinas citim: „Dragul meu! Îți trimit 25 rb., 5 rb. pentru o zi de foame și 10 rb. pentru nevoile societății voastre.” (Lukėnaitė–Griciuvienė 2009: 122). Au rămas la Veliž numai un an. După izbucnirea Primului Război Mondial și ocuparea Lituaniei de către germani, mulți lituanieni s-au refugiat în adâncul Rusiei. Comitetul Societății Lituaniene pentru Ajutorarea Victimelor Războiului a trimis la Voronej mulți tineri lituanieni. La inițiativa lui Martynas Yčas și cu sprijinul fiicei țarului Nicolae, Tatjana, în toamna anului 1915 au fost deschise la Voronej chiar două gimnazii lituaniene: unul de băieți și unul de fete, iar director a fost numit Pranas Mašiotas. J. Jablonskis a fost invitat oficial să predea limba lituaniană. Activitatea lui J. Jablonskis la Voronej, deși era grav bolnav, a fost foarte importantă și necesară. „Munca lui printre ai săi, instruindu-i pe elevi și pe profesori în limba maternă, într-un loc unde se adunase atâta tineret, a fost de o rodnicie de-a dreptul neprețuită. În jurul lui au început să se adune profesori, literați, lingviști și grupuri de elevi. Se stabileau termeni, se pregăteau manuale școlare, se publicau cărți. Orice chestiune mai importantă era discutată în prezența lui Jablonskis, iar orice scriere sau carte mai însemnată apărea numai după ce o redacta el. În gimnaziu, în rândul elevilor și profesorilor, autoritatea sa de pedagog experimentat era foarte mare...” (Yčas 1921: 570). În 1917, din cauza sănătății, J. Jablonskis a trebuit să renunțe la funcția de profesor de gimnaziu, dar a rămas membru al consiliului de administrație al gimnaziului de băieți, a editat manuale și a corectat limba. Vara au fost organizate primele cursuri „Saulės” pentru profesorii lituanieni, iar J. Jablonskis a fost invitat și el ca lector. La Voronej a pregătit și a publicat lecturi de limba lituaniană Vargo mokyklai (1916), manualul Aritmetika. Mokslo pradžia ir terminai (1917), precum și Mūsų žodynėlį (1918). În iunie 1918, familia Jablonskis s-a întors în Lituania împreună cu întreaga colonie lituaniană. Întregul gimnaziu din Voronej a încăput în vagoane de marfă sau în vagoane de călători de clasa a treia (din cauza bolii soțului, familia Jablonskis a călătorit la clasa a doua). Călătoria a fost lungă și obositoare. Au ajuns la Vilnius după două săptămâni. J. Jablonskis nu s-a mai ridicat din scaunul său cu rotile. Grįžęs į Vilnių, jis išleido Lietuvių kalbos gramatiką (1919). Tų pačių metų balandį Vilnių užėmus lenkams, dalis lietuvių inteligentų pasitraukė 14 KALBOS KULTŪRA | 83 la Kaunas. Abia după câteva luni, J. Jablonskis și familia sa au primit permisiunea de a se muta în capitala provizorie. La Kaunas, viața familiei Jablonskis era modestă; au fost nevoiți să se mute în continuare dintr-un apartament în altul. Sănătatea lui J. Jablonskis se înrăutățise atât de mult, încât nu numai că nu mai putea merge, dar nici nu mai putea întotdeauna să scrie cu propria mână. În toamna anului 1919, a fost invitat să conducă și să predea limba lituaniană la cursurile superioare ale societății „Saulė”, destinate profesorilor. În 1922, la înființarea Universității Lituaniei din Kaunas, J. Jablonskis a fost ales membru de onoare și profesor al acesteia. Ținea prelegeri în apartament (în prezent, strada Jablonskio), unde camera mai mare fusese transformată în sală de curs. Astfel, a lucrat la universitate până în toamna anului 1926. În acea sală de curs amenajată în locuință aveau loc chiar și ședințele consiliului facultății, consultările și ședințele comisiilor de ortografie și terminologie. În ultimul deceniu al vieții sale, J. Jablonskis a muncit foarte intens. În 1922 a apărut Gramatica limbii lituaniene (o ediție nouă, completată), în 1925 – Manualul limbii lituaniene, iar în 1928 – Cazurile și prepozițiile. În acea perioadă a scris nu mai puțin de 234 de articole despre probleme de limbă. Nu-și mai scria singur articolele, ci le dicta soției, fiului sau studenților. Au fost mai mulți voluntari care îi serveau drept scribi. „De obicei, Jablonskis lucra de dimineața până la prânz. Lua masa în camera alăturată, unde soția sau un student îl aducea la masă (studentul care îi servea drept scrib era adesea invitat să ia masa împreună cu ei). După ce se odihnea, profesorul lucra din nou intens până seara, uneori până târziu.” (Masiliūnas 1974: 21–22). Ultimul deceniu, alături de soțul său pe jumătate paralizat, a fost deosebit de greu pentru Konstancija Jablonskienė. După ce au locuit o vreme pe strada A. Mickevičiaus, în 1928 s-au mutat la fiica lor, oftalmoloaga Ona Landsbergienė, pe strada Kęstučio. Deși mintea îi rămăsese limpede și spiritul neînfrânt, J. Jablonskis era cu totul doborât fizic. În fiecare vară, K. Jablonskienė își ducea soțul la Palanga. Călătoria era complicată: mergeau cu trenul sanitar până la Klaipėda, apoi cu automobilul. Era nevoie de ajutor substanțial; angajau o servitoare, iar mai târziu și o infirmieră. În februarie 1930, Jonas Jablonskis s-a îmbolnăvit de gripă. Pe 23 februarie, la spital, „a adormit liniștit și pentru totdeauna, înconjurat de membrii familiei sale” (Vaičiūnas 1930: 67). Trei ani mai târziu, după înmormântarea unuia dintre tovarășii lui Jonas Jablonskis, Juozas Tuma-Vaižgantas, compozitorul Jonas Nabažas a notat în jurnalul său: „omul iubit de toți a adunat mulțimi imense și toate organizațiile, dar, cu toate acestea, până acum, în Lituania independentă, la înmormântarea lui Jablonskis nici măcar E. LUKĖNAITĖ-GRICIUVIENĖ. Konstancija ir Jonas Jablonskiai 15 vienas dar neaplenkė, nes, be Kauno, ir provincija jose dalyvavo“ (Nabažas 2007: 118). Konstancija Jablonskienė a murit la 19 aprilie 1948 și a fost înmormântată lângă soțul ei, în cimitirul orașului Kaunas. De altfel, un deceniu mai târziu, rămășițele familiei Jablonskis au trebuit să fie mutate în cimitirul Petrašiūnai. Fiica familiei Jablonskis, Julija, i-a scris fratelui său Vytautas, la Cleveland: „Cred că ar trebui să știi că a trebuit să-i mutăm pe bunicii noștri din cimitirul orașului la Petrašiūnai. În vechiul cimitir vor amenaja un parc.” (Lukėnaitė-Griciuvienė 2009: 42). LITERATŪRA Avižonis P. 1921: Jablonskis Mintaujoj, Revely, Pskove. – Lietuvos mokykla 12, 530–533. Bulota J. 1921: Jablonskis Mintaujoj, Revely, Pskove. – Lietuvos mokykla 12, 544–547, 554. Yčas M. 1921: Vėl už Lietuvos sienų: Breste, Gardine, Veliže, Voroneže. – Lietuvos mokykla 12, 565–573. Jokantas K. 1921: Jablonskis Mintaujoj, Revely, Pskove. – Lietuvos mokykla 12, 540–543. Lukėnaitė-Griciuvienė E. 2009: Konstancijos ir Jono Jablonskių šeima, Vilnius: Lietuvos nacionalinis muziejus. Masiliūnas K. 1974: Atsiminimai. – Mūsų kalba 7, 21–22. Mironas V. 1921: Jablonskis Mintaujoj, Revely, Pskove. – Lietuvos mokykla 12, 536–537. Nabažas J. 2007: Dienoraščiai 1922–1945, Vilnius: Typoart. Rimantas J. 1956: Žemaitė gyvenime ir kūryboje, Vilnius: Valst. grožinės lit. 1-kla. Smetona A. 1921: Jablonskis Mintaujoj, Revely, Pskove. – Lietuvos mokykla 12, 533–536. Strिमaitis J. 1921: Iš jaunystės laikų, mokslo ir pirmųjų darbo metų. – Lietuvos mokykla 12, 516–522. Vaičiūnas V. 1930: A. a. Jablonskį atsimінus. – Kalba 1 (2), 67. Gauta 2010 11 05 16 KALBOS KULTŪRA | 83 THE FAMILY OF KONSTANCIJA AND JONAS JABLONSKIAI Summary Jonas Jablonskis was born on 30 December 1860 in Kubilėliai near Naumiestis. Besides their eldest son Jonas, Agnieška and Juozapas Jablonskiai had another three children: Antanas, Jurgis and Marytė. Soon after Jonas’ birth, the family moved to Rygiškiai. Jonas Jablonskis attended the Naumiestis elementary school, then continued his schooling in the Marijampolė gymnasium which he finished in 1881 with distinction and was awarded a gold medal. His interest in languages encouraged him to choose Classical Philology for studies at the University of Moscow. Professors Fiodor Korsh and Filip Fortunatov had a major influence on Jablonskis’ growing interest in his native Lithuanian language. In 1885, J. Jablonskis graduated from the university but it took him another four years to get a teacher’s position in the Mintauja boys’ gymnasium where he started teaching ancient languages. In 1890 Jonas Jablonskis, a Catholic, married a very well-educated Konstancija Sketerytė who belonged to the Reformed Church. Their first children were born in Mintauja: son Konstantinas (1892) and two daughters, Ona (1894) and Julija (1896). The other two sons, Vytautas (1899) and Jonas (1906), were born in other places to which the family moved from Mintauja. J. Jablonskis was extensively writing on language. His articles were published in the Varpas and the liberal Russian press. The Jablonskis’ family home was frequented by the activists of the Lithuanian intelligentsia who shared a common future vision of their motherland. In 1896, teacher J. Jablonskis was transferred to Revel (currently Tallinn) which was far away from Lithuania and the ideas of freedom. The Jablonskis family could only visit their homeland during summers. In 1900, J. Jablonskis completed one of his most significant works, Lietuviškos kalbos gramatika (Grammar of the Lithuanian Language), which came out in 1901. Yet soon after this he was trialed and charged in a notorious case related to the violation of the Lithuanian press ban. As a consequence, in 1902 Jablonskis was deported to Pskov in Russia. Upon his return, Jablonskis lived in Šiauliai (1903–1904), Vilnius (1904–1906), taught part-time in the Panevėžys teachers’ seminary (1906–1908). His second major work, Lietuvių kalbos sintaksė (Syntax of the Lithuanian Language), came out in 1911 and a year later Rašomosios kalbos dalykai (On the Written Language) appeared. When two Lithuanian gymnasia in Voronezh for war immigrants were opened in 1915, J. Jablonskis was officially invited to teach Lithuanian. It was during this period that he prepared and published a reader in Lithuanian titled Vargo mokyklai E. LUKĖNAITĖ-GRICIUVIENĖ. Konstancija ir Jonas Jablonskiai 17 (1916), a textbook in mathematics Aritmetika. Mokslo pradžia ir terminai (1917) and a dictionary titled Mūsų žodynėlis (1918). 1918 saw the return of the whole Lithuanian colony, the Jablonskis family included, from Russia to Lithuania. In Vilnius, J. Jablonskis published Lietuvių kalbos gramatika (The Grammar of Lithuanian) (1919). When Vilnius was occupied by Poland, the family moved to Kaunas. J. Jablonskis’ health was getting weaker, he could hardly walk and sometimes could not even write. As a sign of recognition, the linguist was awarded the title of professor and honorary member of the University of Kaunas, which was established in 1922. During the last ten years of his life he intensely worked and published the following books: Lietuvių kalbos gramatika (1922), Lietuvių kalbos vadovėlis (A Textbook of Lithuanian) (1925), Linksniai ir prielinksniai (Cases and Prepositions) (1928). He also prepared 234 articles on language which were dictated to his wife, son or students. In February 1930, Jonas Jablonskis got the flu and died in hospital on 23 February. EGLĖ LUKĖNAITĖ-GRICIUVIENĖ Lietuvos nacionalinis muziejus Arsenalo g. 1, LT-01100 Vilnius [email protected] 18 KALBOS KULTŪRA | 83