R. Eckert. „Baltistische Studien“

Folosirea materialului din dialectele limbii lituaniene, din scrierile vechi, din letonă, prusacă și din alte limbi indo-europene, în special din limbile slave, precum și sprijinirea pe date statistice i-au permis autorului să aducă o contribuție nouă și foarte bine argumentată la cercetarea formării sistemului actual de accentuare a limbii lituaniene și a originii și evoluției multor forme gramaticale. Cartea lui J. Kazlauskas este importantă nu numai pentru lingvistica lituaniană, ci și pentru baltistică, studiile indo-europene și lingvistica generală. K. Morkūnas R. Eckert, Baltistische Studien, Berlin, 1971, 102 p. Profesorul Universității din Leipzig, Rainer Eckert, este un „om de-al nostru” pentru lingviștii din republica noastră: ne întâlnim adesea cu el la diverse conferințe și consfătuiri, îi citim frecvent articolele interesante, publicate atât în Republica Democrată Germană, cât și în Uniunea Sovietică (în primul rând, firește, în republica noastră), precum și în publicațiile altor țări; numele său îl întâlnim din când în când în informațiile despre activitatea baltistilor din RDG, traducerile literaturii beletristice lituaniene în germană etc. Recent, Academia Saxonă de Științe din Leipzig a publicat, într-un volum separat din seria sa de comunicări, o culegere de articole ale acestui lingvist, intitulată „Baltistische Studien”. Publicarea unei asemenea cărți este un eveniment îmbucurător, fie și numai pentru că este prima carte apărută în RDG consacrată exclusiv problemelor baltisticii. Ea este ca un ecou îndepărtat al frumoaselor tradiții ale Universității din Leipzig și, în general, ale baltisticii germane, create încă în secolul trecut de iluștri savanți germani. Pionierul acestor tradiții, August Schleicher, este omagiat în prefața scrisă special pentru această carte de renumitul slavist din RDG Rudolf Fischer; aceasta amintește, printre altele, că interesul pentru limbile baltice a crescut din nou în ultima vreme. Amintindu-l pe A. Schleicher, se poate constata un fapt îmbucurător: în ultimii câțiva ani au fost publicate foarte multe lucrări interesante despre acest lingvist german — „eroul lingvisticii”, cum l-a numit cândva Friedrich Kurschat — (J. Dietze, R. Fischer și alții)1. Cartea lui R. Eckert începe, de asemenea, cu un articol despre A. Schleicher, „Zu August Schleicher's ‘Litauischer Grammatik’” (p. 9–20). Autorul articolului caracterizează cu justețe celebra gramatică a lui Schleicher, prezintă istoria interesantă a apariției cărții și amintește importanța ei pentru istoria cercetării limbii lituaniene, pentru evoluția limbii noastre literare etc. Desigur, sunt indicate și punctele slabe ale lucrării lui A. Schleicher, de care era vinovat mai ales nu autorul, ci nivelul lingvisticii din acea vreme. Poate că numai unul dintre reproșurile lui R. Eckert la adresa lui A. Schleicher este puțin prea „aspru”. Autorul articolului amintește o afirmație a lui A. Schleicher care, fără îndoială, a devenit deja „celebră” pentru mulți baltisti: letona este „eine in Laut und Grammatik jüngere Sprache (ist), die sich zum Litauischen etwa verhält wie das Italienische zum Latein” (cf. p. 13). R. Eckert are dreptate când afirmă că, la acea vreme, letona nu fusese încă suficient studiată și că numai lucrările lui J. Endzelīns au acoperit această lacună. Totuși, chiar și după J. Endze- 1 Americanii au retipărit, poate, unul dintre cele mai interesante articole despre A. Schleicher, ca om și savant, scris cu mai bine de un secol în urmă de renumitul său discipol Johann Schmidt; cf. Portraits of Linguists, A Biographical Source Book for the History of Western Linguistics, 1746–1963, edited by Thomas A. Sebeok, I, Bloomington and London, 1967, p. 374–395. 16* 243 Lucrările lui Endzelīns, credem, arată că expresia plastică a lui A. Schleicher, având în vedere fonetica și morfologia limbilor lituaniană și letonă, nu și-a pierdut actualitatea. Este adevărat că R. Eckert, care de câțiva ani cercetează cu mare intensitate problemele heteroclisiei în limbile indo-europene, mai ales în cele baltice și slave, este înclinat să găsească mai multe urme ale heteroclisiei în letonă decât în lituaniană. Totuși, unele dintre exemplele lui R. Eckert par destul de îndoielnice. De pildă, alături de lituaniana šaulė, letona saūle, prusiana veche saule, el indică letona sāuls (această formă ar fi, în opinia sa, o relicvă a unui radical în /). Aici, probabil, s-a acordat prea multă încredere datelor din dicționare. Iată: letona sāuls este atestată o singură dată, în completările lui J. Endzelīns și E. Hauzenberga la dicționarul lui K. Mühlenbach. Ea a ajuns acolo din descrierea graiului Skaista, realizată de L. Latkovskis². Una dintre cele mai caracteristice trăsături ale morfologiei acestui grai este tendința substantivelor cu tema în -ē- de a trece la tema în -i-. În acest grai, în loc de apse, upe găsim apss, ups și așa mai departe³. Într-un mod asemănător, pare că, alături de letona zeme, lituaniana žemė și prusiana veche semmē („pe pământ”), a apărut și letona zems. Este limpede că asemenea date nu pot indica vreun indiciu de arhaism al morfologiei limbii letone. Cu totul altceva este lexicul limbii letone, care a păstrat într-adevăr numeroase vestigii din vremuri străvechi, dispărute din limba lituaniană. Autorul articolului poate că nu a ales tocmai fericit exemplul de alternanță vocalică al lui A. Schleicher i: e: a: o (p. 15), deoarece lituaniana mórai nu este un cuvânt autohton, ci un împrumut din limbile slave. Enumerând tradiția manualelor de limbă lituaniană în limba germană, inițiată de A. Schleicher, ar fi trebuit, probabil, menționată și „Kleine litauische Sprachlehre” a lui A. Senn, publicată în 1929 la Heidelberg. În amplul articol „Slawismen mit i- Stamm im Litauischen” (p. 21–55) este prezentată o analiză morfologică și derivațională extrem de minuțioasă a slavismelor cu tema în i din limba lituaniană. Poate că numai în câteva locuri pot trezi îndoieli abrevierile de lângă cuvintele lituaniene: Lit. (= din limba lituaniană), Lit. dial. (= dialectal), Alit. (= arhaic, din scrierile vechi). În acest caz, ar fi fost probabil mai bine ca atât slavismele marcate cu Lit., cât și cele marcate cu Lit. dial. să fie prezentate ca un singur grup. În plus, oare lituaniana kūtis și letona kūts sunt într-adevăr germanisme? Nu este mai plauzibil ca acest cuvânt să fi ajuns în lituaniană din letonă, iar letona kūts, ca termen baltic autohton, să poată fi pusă în legătură cu cuvintele corespunzătoare din limbile slave? Desigur, nici acest lucru nu poate fi afirmat categoric. În articolul „Altpreussisch brendekermnen und seine Teilentsprechungen im Slawischen” (p. 56–59), pentru al doilea component al acestui cuvânt din prusiana veche sunt prezentate paralele semantice din limbile slave (cf. slavona veche črěvo „intestine”, slovena črevata „însărcinată” etc.). Este interesant că, după cum remarcă autorul articolului în nota corespunzătoare, originea cuvântului prusac a fost explicată într-un mod asemănător încă de F. Nesselmann. Cu toate acestea, în lucrările ulterioare de prusistică nu s-a ținut suficient seama de această explicație. Deosebit de interesant este ultimul articol al cărții, „Zur Heteroklisie im Baltischen und Slawischen” (p. 60–74), în care autorul, se pare, combate foarte convingător scepticii teoriei heteroclisiei, identificând noi fapte interesante de heteroclisie în limbile baltice și slave. 2 L. Latkovskis, Skaistas izloksne, „Filologu biedrības raksti“, XV, Rīgā, 1935, p. 37. 3 L. Latkovskis, ibidem, p. 38; cf. de asemenea M. Rudzīte, Latviešu dialektoloģija, Rīgā, 1964, p. 337–339. 244 La sfârșitul cărții este prezentată o bibliografie amplă a studiilor de baltistică tipărite în Republica Democrată Germană în perioada 1948–1968, precum și a celor publicate de cercetători din această țară în presa altor țări; aceasta cuprinde 249 de titluri dedicate diverselor probleme de lingvistică baltică, literatură lituaniană și letonă, folclor și istoria baltisticii. Alte 52 de titluri bibliografice privesc relațiile culturale dintre sorbi și lituanieni. Această amplă bibliografie a fost alcătuită împreună cu profesorul R. Ekertas de un alt prieten apropiat al nostru, dr. Frido Metškas din RDG, un activ promotor al culturii lituaniene. După cum arată chiar autorii bibliografiei, ar fi extrem de dificil să se întocmească dintr-o dată o bibliografie pe deplin desăvârșită, de aceea le cer cititorilor ajutorul pentru completarea ei. Răspunzând acestei solicitări, vom indica câteva lucrări care, probabil, ar trebui incluse în bibliografie: Ambr. Jonynas, Lupta țăranilor dependenți împotriva stăpânirii senioriale, reflectată în basmele, snoavele și basmele-snoave lituaniene, „Deutsches Jahrbuch für Volkskunde“, Bd. VII, Berlin, 1961, p. 205–214. K. Korsakas, Raport privind cercetarea folclorului în Lituania, „Deutsches Jahrbuch für Volkskunde“, Bd. VI, T. 2, Berlin, 1960, p. 451–453. Câteva mici corecturi: dicționarul lui K. Miülenbach și J. Endzelynas a fost publicat în 1923–1932, iar al treilea volum al gramaticii limbii lituaniene de J. Otrembskio — în 1956 (acest volum a apărut înaintea celorlalte). Ne-am dori ca lucrarea profesorului R. Ekertas să fie nu doar un frumos ecou al tradițiilor baltisticii germane, ci și începutul unor noi cercetări importante de baltistică în Republica Democrată Germană. R. Ekertas își dedică această lucrare fostului său prieten din anii de studii, lingvistul rus V. M. Ilič-Svityčius, amintind astfel încă o dată că moartea tragică a acestui savant a lovit dureros și baltistica. A. Sabaliauskas Лінгвістычная геаграфія і групоўка беларускіх гаворак, Minsk, 1968 [Interpretarea izogloselor], 318 p.; Лінгвістычная геаграфія і групоўка беларускіх гаворак, Minsk, 1969 [80 de hărți lingvistice]* Geografia lingvistică belarusă a făcut progrese considerabile și, prin amploarea demersurilor și valoarea producției sale, a depășit cu mult celelalte republici ale Uniunii Sovietice care desfășoară activități similare de cercetare a dialectelor. O mare realizare științifică în acest domeniu a fost primul monumental „Atlas dialectologic al limbii belaruse“ (Дыялекталагічны атлас беларускай мовы), întocmit de un colectiv de autori și publicat în 1963. Cele 338 de hărți ale sale (majoritatea colorate) și comentariile aferente prezintă trăsăturile caracteristice ale foneticii și morfologiei dialectelor belaruse, construcțiile sintactice, precum și diversitatea și răspândirea unor expresii frazeologice și a lexicului dialectal. Bazându-se pe acest atlas, dialectologii belaru- * Întocmit de un colectiv de autori: membru corespondent al AM a URSS R. Avanesovas, candidat în științe filologice A. Arašonkava, doctor în științe filologice M. Birila, doctor în științe filologice N. Vaitovič, doctor în științe filologice A. Grucas, cercetător junior I. Kavaličiuk, candidat în științe filologice A. Krivickis, membru corespondent al AM a RSSB, doctor în științe filologice J. Mackevič, candidat în științe filologice J. Ramanovič, cercetător junior A. Čaberuk. Editori: membrul corespondent al AM a URSS R. Avanesovas, academician al AM a RSSB K. Astrachovičius (Krapiva), doctor în științe filologice J. Mackevič. 245