„[P] + [s] + V + s“ tipo sangrąžiniai veiksmažodžiai rytinėse žemaičių šnektose

GRAMATINĖS KATEGORIJOS IR JŲ RAIDA LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI XVIII (1978) V. VITKAUSKAS VERBE REFLEXIVE DE TIPUL „[P] + [s] + V + s” ÎN GRAIURILE SAMOGITICE ORIENTALE În lingvistică se știe de mult că poziția particulei reflexive în verbele reflexive din limbile lituaniană (și letonă) variază foarte mult și că uneori un cuvânt are chiar mai multe particule reflexive. După ce, timp de mai multe decenii, au fost culese astfel de verbe reflexive în graiurile samogitice, s-au descoperit numeroase fapte noi. Aici se încearcă clasificarea lor după sensuri, identificarea cazurilor în care apar mai multe particule sau a deplasării uneia din interiorul cuvântului la finală. Se urmărește evidențierea variațiilor, a subtilităților de utilizare, precum și a dispariției anumitor forme sau a folosirii lor mai frecvente. I. În graiurile samogitice orientale s-a format un tip de verbe reflexive specific numai acestora, care exprimă de regulă o acțiune generalizată (Якучене 1968: 10). Graiurile samogitice de nord (donininkai) din împrejurimile localităților Papilė, Akmenė, Vegeriai, Klikoliai, Tryškiai, Eigirdžiai, Raudėnai, Kaunatava, Ubiškė, Viešvėnai, Janapolė etc., precum și samogiții de sud (dūnininkai) din împrejurimile localităților Kuršėnai, Šaukėnai, Užventis, Vidsodis, Varpėtenai, Vaiguva, Paven­denė, Varniai, Karklėnai etc., folosesc verbe de tipul „[P]+V+s” pentru a caracteriza un lucru într-un mod emfatic sau generalizat. (1) a tā·p | a tā·p mirė·s | kuo čė kįntietį nerū·kuos (Krš, satul Rūdėnai); (2) kā·p važiuojė·s | pri.mietuos tuo šeina (Rdn); (3) kad á.udā·s lė.nc | tuo.ke·t.taisa nerei.k (Užv, satul Šunikių); (4) kū·n žeñuos | žėnuos | pasā·kuos (Pvn, satul Šlapgirė); (5) jaunė·sne bovuos | ženuojios (Viekšniai, satul Žaduvenai); (6) dabā· bapėges | veškō·n galė·s ženuotė (Žn); (7) kuōdiel tā·p siedās be dā·rba | uo darbū· gal·bes (Krš); (8) kī·k nutėi.sė·s | tī·k gā·usė·s (Krš); (9) užiedās kuo į rā·ugiejė·s (Krš); (10) kuol priprasė·s pri nau.je kā·tila „mâncărurile noii stăpâne” | tri·sė·s (Krš); (11) tōrė·s dabā·r pī·na (Pvn); (12) dė.rbūos dė.rbūos par vė·sa omžė·lė e prisidė·rbūos (Varn); (13) rāstu·s kuoks pamā·uoms nūmūks | pirkṭu·s (Krš); (14) ka torietomė·s | šlūgtomė·s laukūo tiuoķei šlamā· (Rdn, satul Girininkai); (15) negėrbū·s darbā· tā·p lė·ngvė· | nemamī·k (Trš); (16) je torie·s | dōusė·s (Pp) etc. Numeroasele exemple de acest fel, auzite în graiurile samogitice orientale, precum și menționarea lor recentă în lingvistică (Якучене 1968: 10; LKT 95, 97 etc.), ne determină să examinăm mai îndeaproape utilizarea, formarea și sensul acestor verbe reflexive. Utilizarea impersonală a acestor verbe reflexive este destul de clară (cf. LKG II 211–212). La impersonal se folosește numai persoana a treia (la toate timpurile și modurile). În plus, aceste verbe au sens generalizator. De pildă, forma de persoana a treia a verbului din prima propoziție mirė·s exprimă aici inevitabilitatea gândului și corespunde cel mai bine formei de persoana a doua din enunțul aukštaițian (ori așa, ori așa) mirsi. Aici se simte parcă un agent generalizat, de exemplu, (2) važiuojė·s… — pri.mietuos || mergi… — împrăștii, (3) á.udā·s lė.nc || țese in; (4) žeñuos… — pasā· 1 Apie sangražinių veiksmažodžių galūnes šiose šnektose žr. Z. Zinkevičius 1966: 335–344, 361–362; apie tariamosios nuosakos 3 asm. žr. Vitkauskas 1976a: 6; apie nukeltinio kirčio atsiradimą sangražinių veiksmažodžių galūnėse žr. V. Vitkauskas 1960: 67–68; V. Grinaveckis 1972: 69, 72–73. 171 kūos || știi... — spui; (5) bovuos — žėniõjos || erai — știai; (6) galė’s || poți; (14) toriẽtomė’s — šlūotome’s || ar trebui să ai — ar trebui să mături etc. Reprezentanții dialectali aukštaițieni, dorind să indice o acțiune desprinsă de agent, mai introduc aici câte un apelativ (retoric), de obicei cuvântul žmogus „om”: Vargsti vargsti žmogus, ir galo nėr (LKG III 743 — Ds); dierbi dierbi žmõ’gus ir nieko neusidierbi (Jd, satul Mišiūnai), cf. echivalentul samogitian „dė.rba’s dė.rba’s ir oṣedė.rba’s šė.šes lė.ntas (Trš).” Ca sens, aceste verbe reflexive par să aibă anumite asemănări cu formele corespunzătoare ale timpurilor compuse ale diatezei pasive (cf. áudõ’s lėnc — áudžiamas linas „inul este țesut”). Totuși, formelor samogitiene le sunt mai caracteristice generalizarea, constatarea fermă și o oarecare detașare de agent. Neînțelegerea acestei nuanțe de sens i-a făcut uneori pe cercetători (inclusiv pe autorul acestui articol) să considere că avem aici un pasiv (P. Jonikas 1939: 66; LKT 1970: 95), asemănător pasivului din limba rusă, exprimat prin formele reflexive ale verbelor. Verbele reflexive rusești sunt mai apropiate ca sens de verbele reflexive lituaniene cu sens intransitiv, folosite probabil în întregul areal al limbii lituaniene; cf. propozițiile din aceste graiuri: dvìli.n.kes „căptușelile de pat” suñ.ke’ plá.nas (Krš), skėñ.s ōugas sō žėvė (Rdn), i. tūn pli.ta gė.rā pėilis galō.ndā’s (Kaunatava) etc. Absența generalizării acțiunii le deosebește de regulă de cele analizate mai sus. Se poate doar presupune că verbele reflexive cu sens intransitiv au constituit chiar baza pentru a începe folosirea și formarea verbelor reflexive cu sens generalizator. Întrucât aceste graiuri folosesc în principiu verbe reflexive formate după modelul caracteristic limbii literare „P + + s + V”², particula -s a formelor reflexive cu sens generalizator trebuie să se afle obligatoriu la sfârșitul cuvântului. a) Verbele nereflexive, folosite cu sens generalizator, primesc la final o particulă reflexivă (modelul P + V + s) (1) paiėse’s | pasidėse’s și nuvai.se’s (Krš); (2) pasieda’s į prė’n tas dūšuli’s (Varn); (3) išėi.se’s par lėtū, suslāpė.se’s (Krš); (4) še’nc dā.kc „bătrânelul” | jōu pavā.rkstā’s (Ub); (5) pavā.rkstā’s er acesiedā’s (Pp); (6) pėlė.ngvā rā.kta pasōkė.niejė’s | pasōkė.niejė’s er adā.rōs (Trš); (7) vai.stu parvėžies | pageriejus (Krš); (8) prisiesė’s pū.pu | ėšvė.rsė’s kūošes (Kaunatava); (9) ė pā.tis pavā.gles | ė rublieli pā.jiemes (Eig); (10) jaunì.stuo prisūn.tā’s | tuo pruōta niẽr (Krš); (11) jū.ka prī-kretā’s puo švėta (Pvn); (12) rė’nkō.ni ta sōjiedā’s kūoke ūuga | ta sōjiedā’s (Rdn); (13) pė.rā ė.lga čiesa (Pp); (14) nėšėt lėižu.vis | ė paklā.ušas nereikė.nt (Rdn); (15) kā.(p) pasė.nctā’s | nebė.tmenā’s (Vidsodis); (16) par tēik lā.ika pa-mė.ršōs (Žr); (17) suvi.nuosė’s | uždėse’s un viršaus džiėkis ir užrišes (Krš); (18) kā.p užmin.gā’s į perkūnėjes nejūn.tā’s (Krš, Dirvonenai); (19) ka padarītōmė’s tā.p | bū.to dėdė.lė gerā (Všv); (20) jė.žlī.nuotī’s | vėsė šuoktū.ės džauksma (Vieks-naliai, satul Žaduvenai) etc. Forme de acest fel au fost consemnate sporadic și mai la vest de această zonă și sunt cunoscute chiar din texte mai vechi. De exemplu: daugiesu daug kęn ir nudirbus (M. Valanč ŽW 103); uo dėivė keik tūn mē.tu pā.rle.dūos (Jdr); pavā.rkstā’s še’nc grė.tā (Jdr); muša vios kūoki pā.ukšti | t’k tuos [medžiojimo] gerūoves bō.va (Šv); par tris vā.karus e pa-dė.rpses Ms; je dėdėlė nuories | atė.šes Ms; padā.rous kā.p | ė negerā Vvr; cf. și propoziția consemnată de M. Untulis în Șatė în 1943: Mūsa darbā kojoms nuspardomi, nepavargstas; în plus, la LKŽ IV 158 se găsește o altă propoziție din graiul din Šatė: Išginus bandą iš visos (= visą dieną), praalkstas. În graiurile și subgraiurile samogitice occidentale menționate, asemenea verbe reflexive sunt foarte rare; cf. câteva exemple deja amintite din graiul Pagramantis și enunțul auzit în 1965 lângă Girdžiskė (districtul Šilalė): pasė.nstas | kas iš tuo škrā.bala biė (satul Póžerė). Faptul că fenomenul se stinge fără o izoglosă ar putea indica și că arealul său a fost cândva mai întins, dar, din diverse motive, folosirea unor astfel de verbe reflexive s-a estompat în graiurile occidentale ale samogiților de sud și de nord. 2 Cu excepția derivatelor cu particulele te-, be-, ne-, unde particula s(i) se pronunță de obicei la finală, vezi Z. Zinkevičius 1966: 334. 172 b) Verbul primește două particule reflexive (modelul „P+s+V+s”) atunci când i se atribuie o valoare generalizatoare unui verb reflexiv moștenit. De exemplu: (1) su-siverš [spragalgėlei] nebi-pakulsė's (Krš); (2) prasistūmsė's ži:ma šė:p tā:p su_tum pāletūku (Krš); (3) ri:meti kad acėkela:s | tā:p viešė | gražė | tā:p kvėp (Eig); (4) pašė.dedā's kā:rtā's er osemė-rštā's (Trš); (5) šo žmuoni:ms pašėsnekėtę sosėti:n-kā's (Kaunatavā); (6) kuokė čė sveikata | pasival.kubė's nuo trioba | į gerā (Krš; LKŽ III 67); (7) vaivori:nūsi nu gai.lu apsigerā's (Krš); (8) vi.ns kita pasilākukā's į nesusipi:kstā's (Šauk); (9) bātu didelė gerā | ka susima:l.tus (Krš) etc. În aceste exemple se simte clar generalizarea, îndepărtarea de acțiune și corespondența formelor cu construcția din dialectele aukštaițiene, la persoana a doua singular a verbului. Cf.: (1) susi-veršės... — nebi-pakūlsė's || susiverš — nebepakūlsi; (2) prasistūmsė's || prasistūmsi [žmogus]; (3) ri:meti acėkela:s || rytmetį atsikeli etc., etc. Enunțurile au aici o valoare impersonală clară. Astfel de cazuri de utilizare se întâlnesc și la vest de dialectele analizate. De exemplu: kā:rc pašėšlūrnejęs | kā:p kā:lna nāgė:l (Šv); sosė.sokas er esenėšuojes (Jdr) etc. Uneori ele sunt auzite și în dialectele aukštaițiene occidentale învecinate³: tām kārtui prasistūmes | ir gerā (Sk); us pinigus tai nusiperkas (Žg). II. Totuși, dialectele žemaițiene orientale folosesc multe verbe reflexive de tip derivativ „P+s+V+s” care nu au valoare generalizatoare. a) Un grup mare de verbe reflexive are două particule reflexive atunci când se dorește accentuarea deosebită a unei acțiuni săvârșite, de exemplu: išsijemė ons ton plū:nēksna | žūr.t | žūr (Varn); šeimė:t ons sošėmėties dė.rptė (Pp); nu:sėvėdies į sklė:pā.blu pė:rktė (Vidsodis); pasėriemēs on ro:nkę u nasosėdžėties (Pvn); nu brūolu acėskī-ries ir išsistāties (Vārputėnai); kas sāva išižadā's | tas ne žmuogus (Krš) etc. În aceste cazuri, formele reflexive nu mai au valoare impersonală. Prin urmare, două particule reflexive pot apărea și la alte persoane, precum și la infinitiv, de exemplu: vākara's susimėsmuos pušīnėti | paju:kūti | negė:rsma lū:b (Šauk); pu:n.čekums vīlnu prasivėrpu's | nuo tā:p kita nieka (Krš); ar fiėse pac eševe:rd's | a valgė:kliuo mi:nti (Rdn); nuoru ūgu prasivīrti's (Krš); a velniu nuori | ka usikabinėji:s visa lai.kā (Krš). Cf. și enunțul din dialectele žemaițiene occidentale: sosemālsi's | esevė.rsī's (Vn) etc. În vorbirea reprezentanților mai tineri ai dialectului (35—50 de ani), acest fenomen este chiar mai frecvent decât la cei mai în vârstă sau cei mai bătrâni. Iată două conversații caracteristice: a) a tas būva vielė:k užvil.kis (femeie de 75 de ani) || jė:m ir užvilkā's | nuo tā:p ānuo „berno“ neniōru (fată de 25 de ani) (Vārputėnai); b) šnekīniejėmuos | ka dau:k su mā:šinums užimās (femeie de 70 de ani) || užimūšā's dau:g | nuo ar bėje | lėk su vieje's (femeie de 35 de ani, fiică) (Krš). Utilizarea mai frecventă în prezent poate indica răspândirea fenomenului discutat. Oricum ar sta lucrurile, aici particula reflexivă doar pune într-o oarecare măsură în relief și accentuează acțiunea. b) Destul de des, verbele reflexive cu valoare spontană au două particule reflexive. De exemplu: esetārā's kas | nuors pašėsk (Rdn); tīrpi tā:rukus | prisirū: kies truobā (Dirvōnėnai); šeimė:t tā:p gė:rs pašā:rs sošėvėžės (Vgr); on dojė:nes vē:rd | ne pū:c ese pāišuos | ne pāc nu:sepāišuos (Pvn); gālo apruodi.tė | kas pase dā:ries (Vidsodis); pšė.nėšies juomārks „toți jarmarkarii s-au înfuriat foarte tare” | vėšė pašō.ta dōutė (Ub); pšė.plakies žē:me | blūoks li:tōs (Vidsodis) etc. În acest caz nu se simte nici măcar vreo accentuare deosebită. Aici particula reflexivă este probabil adăugată formal după modelul „P+s+V+s”, care avea o motivație semantică la verbele descrise cu valoare generalizatoare, pe când aici cu greu se poate distinge vreo funcție diferențiatoare. Și reprezentanții mai tineri ai dialectului folosesc aici două particule reflexive mai des decât cei mai în vârstă. Acest lucru poate indica răspândirea ulterioară a fenomenului sau chiar formarea lui după un anumit model. În general, un fenomen sau chiar o unitate lingvistică aflată în dezvoltare încearcă uneori să pătrundă în alte fenomene lingvistice sau în unele asemănătoare. Pe măsură ce se estompează, se apropie de dialectele aukštaițiene occidentale și își pierd unele trăsături specifice, dialectele žemaițiene orientale își extind uneori un fenomen și fără o motivație semantică, activând astfel, într-un fel, vitalitatea lor; cf. fenomenul analog al lui to- 3 Informație de la A. Jonait y tė. 173 căriiși în aceleași dialecte, tendința substantivelor de a trece din tema în a în tema în e (Vitkauskas 1976 b: 80–2)⁴, precum și sufixul -ikė, recent adoptat și larg folosit acolo pentru formarea numelor de familie ale fetelor⁵. Probabil că toate dialectele noastre actuale au asemenea fenomene; cercetarea lor este foarte importantă și de aceea este discutată aici ceva mai detaliat apariția, aflată în extindere și aparent nemotivată ori slab motivată, a două particule reflexive la verbele reflexive cu valoare spontană. Fenomenul descris aici este legat, în general, de variația poziției particulei reflexive în limbile baltice⁶. După ce o parte dintre dialectele limbilor baltice au început să formeze verbe reflexive cu prefix după modelul „P + V + s” (dialectele letone centrale și limba standard contemporană, odinioară dialectele centrale ale Lituaniei, după cum arată scrierile lui M. Daukša, și poate și cele žemaițiene), s-au creat condiții pentru ca dialectele să interpreteze în moduri diferite și să folosească în moduri noi tendința derivativă existentă (sau dobândită). De aceea a început să varieze structura verbelor reflexive și s-au creat condiții pentru diferențierea sensurilor⁷. În dialectele žemaițiene occidentale s-au format aici verbe tranzitive (cf. diferența dintre pasemė•stė „a pieri, a dispărea” și pamėštėis [pim.ngus] (Krt), pasėnė•rte i• vọ.ṇḍeni și panė•rtėis vã•ka i• ọ.pe (Krt) etc.). Modelul verbelor reflexive „P+V+s” (ca și cel al verbelor fără prefix „V+s”) a fost adaptat spontan în estul Žemaičių special pentru exprimarea valorii verbelor — generalizare —, deși și aici se întâlnesc uneori forme din modelul „P+V+s”, caracteristice dialectelor occidentale și lipsite de valoare generalizatoare: pamė•skis vã•ka on ė•žės ė prū•ni•k (Pvn), tēvi ešmėšės ež dė•rba oš ti.ngiejema (Všv), și forma deosebit de frecventă pasū•skis (Pvn, Varn, Všv, Lk, Ub, Kaunatava), pasūškis (Krš), folosită pentru a exprima o concluzie sau o replică: pasū•skis | tiek ōudega ōžvė•rtes (Janāpolė – Viržuvėnai), pasūškės | ri•škė•s | tava valė (Krš) etc. Modelele menționate „P+V+s” și „P+s+V+s” au fost adaptate și pentru accentuarea unei acțiuni săvârșite și, se pare, ulterior pentru formarea verbelor care exprimă o acțiune spontană. Tendința dialectelor limbilor baltice de a avea unul și același model al verbelor reflexive cu și fără prefix (Й. Казлаускас 1966: 145), după cum arată faptele prezentate aici, este folosită de dialecte pentru a distinge sensurile cuvintelor. În prezent, sub influența unor analogii diverse sau chiar a unor factori sociali, modelul dialectal al verbelor reflexive cu prefix se extinde chiar și fără o motivație mai clară. LITERATŪRA Aleksandravičius J. Kretingos tarmės veiksmažodis. – „Vilniaus valstybinio pedagoginio instituto Mokslo darbai“, 1959, t. VIII. Endzelīns J. Latviešu valodas gramatika. Rīga, 1951. Grinaveckis V. Žemaičių tarmių istorija. V., 1972. Jonikas P. Pagramančio tarmė. K., 1939. Kardelytė J. Gervėčių tarmė. V., 1975. Rudzīte M. Latviešu dialektoloģija. Rīga, 1964. Vitkauskas V. Kuršėnų tarmės kirtis ir priegaidė. – „Lietuvių kalbotyros klausimai“, 1960, t. III. Vitkauskas V. Šiaurės rytų dunininkų šnektų žodynas. V., 1976 a. Vitkauskas V. Į kamieno veržimasis į e kamieną. – „Kalbotyra“, 1976 b, t. XXVII(1). Zinkevičius Z. Lietuvių dialektologija. V., 1966. Казлаускас И. О месте возвратной морфемы и ее ударения в литовском языке. – „Baltistica“, 1966, t. I. Якулене А. История возвратных глаголов в литовском и других балтийских языках (автореферат канд. диссертации). В., 1968. 4 Apie latvių šnektų analogišką reiškinį žr. M. Rudzīte 1964: 337–9. 5 Bemaž iki 1940 metų šios priesagos dariniai turėjo niekinamąją reikšmę, o dabar to nebesuvokiama. 6 Apie sangrąžinių veiksmažodžių darybos istoriją žr. J. Endzelīns 1951: 908–16; Казлаускас И. 1966: 143–9. 7 Apie sangrąžinių veiksmažodžių darybą tarmėse išsamiau žr. Z. Zinkevičius 1966: 333–4; plg. dar J. Kardelytė 1975: 78–80. Vakarų žemaičių sangrąžiniai veiksmažodžiai nagrinėjami J. Aleksandravičiaus (J. Aleksandravičius 1959: 108–118). 174 В. ВИТКАУСКАС ВОЗВРАТНЫЕ ГЛАГОЛЫ ТИПА „[P]+[s]+V+s“ В ВОСТОЧНО-ЖЕМАЙТСКИХ ГОВОРАХ Резюме В диалектах балтийских языков у возвратной частицы нет постоянного места. В восточно-жемайтских говорах имеются модели возвратных глаголов „V+s“ для выражения обобщенного, несколько отдаленного от субъекта действия: kuòdiél tã:p siedá:s be dárba (Куршенай) „почему так хочется сидеть без работы“; tòre:s dàbàr pi'na (Павандене) „имеется теперь молоко“. В этом случае возвратная частица приставочных глаголов не переносится в середину (модель „P+V+s“): jauni'stuo prišùn.tá:s | tuõ pruõta niër (Куршенай) „в молодости перебесится, ума-то нет“; prisiesé:s pù.pu | éšvė.rsé:s küõses (Каунава, Тяльшяйский р-он) „бывало, насеешь бобов, наваришь каши“. Могут быть и две возвратные частицы (модель „P+s+V+s“), напр.: pasè.dedá:s kãr-tã:s er òžmė'rštá:s (Тришкяй) „положит(ся) иногда и забывается“: vi'nc kìta pasilá'uká:s ìr nesù-sìpi'kstá:s (Шаукенай) „один другого дождутся и не ссорятся“. Безличное значение этих оборотов не вызывает сомнения. Иногда две возвратные частицы употребляются и для других целей: а) для подчеркивания и более яркого выражения совершенного действия: pasèriemés on rò'nku er nasosėdaužės (Павандене) „на руки уперся и не ударился“; в) для выражения произвольного действия: šėimė't tã'p gė'rs pašà'rs sošėvėžies (Вягяряй) „в этом году такие хорошие корма были свезены“. В этих случаях количество образований с двумя возвратными частицами возрастает в речи младших представителей говора — это явление даже расширяется. Его истоки следует искать в склонности балтийских диалектов обобщить употребление частицы -si возвратных глаголов в конце слова, т.е. создать один словообразовательный тип для всех возвратных глаголов. В восточно-жемайтских говорах эта тенденция используется для различения значений. V. VITKAUSKAS REFLEXIVE VERBS OF THE “[P]+[s]+V+s“ TYPE IN EASTERN DIALECTS OF ŽEMAČIAI Summary In the dialects of Baltic languages the place of the reflexive particle often varies. Eastern dialects of Žemaičiai have formed the ”V+s“ model to express the action which is generalized and slightly abstract: kuòdiél tã:p siedá:s be dárba (Kuršėnai) (why does one feel like sitting), tòre:s dàbà'r pi'na (Pãvandėnė) (there is much milk now). In that case the reflexive particle of verbs with a prefix is not drawn into the middle of the word (the ”P+V+s“ model): jauni'stuo prišùn.tá:s | tuõ pruõta niër (Kuršėnai) (one sows one’s wild oats when young, no common sense at all), prisiesé's pù.pu | éšvė.rsé's küõses (Kaunatava) (he who sows beans cooks porridge), etc. Here there can be two reflexive particles (the ”P+s+V+s“ model), e.g.: pasè.dedá:s kãr-tã:s er ošemė'rštá:s (Tryškiai) (one puts something somewhere and forgets), vi'nc kìta pasilá'uká:s ìr nesù-sìpi'kstá's (Šaukėnai) (one waits for the other and doesn’t get angry). Here the usage is definitely impersonal. Sometimes two reflexive particles are used for other purposes: a) to emphasize an accomplished action: pasèriemés on rò'nku er nasošėdaužės (Pãvandėnė) (one leans upon one’s hand and doesn’t hurt oneself), kas sàva išžádė's | tas ne žmùogus (Kuršėnai) (he who renounces ones own blood is not a man); b) to express a spontaneous action which goes on by itself: šėimė't tã'p gė'rs pašà'rs sošėvėžies (Vegėriai) (this year such a good forage was brought together). In these cases the number of combinations with two reflexive particles increases in the speech of representatives of the younger generation — the fact tends to spread. The roots of this phenomenon lie in the tendency of Baltic dialects to generalize the reflexive particle -si in the end, to form one type of building for all reflexive verbs. Eastern dialects of Žemaičiai have used this tendency for specific ends — to distinguish the meanings of words.