Die Rolle des semantischen Aspekts bei der Typuswahl für Mundartwörterbücher

LIETUVIŲ KALBOTYROS KLAUSIMAI XXXVII (1997) LEKSIKOGRAFIJOS IR LEKSIKOLOGIJOS PROBLEMOS Elga KAGAINE ROLUL ASPECTULUI SEMANTIC ÎN ALEGEREA TIPULUI DE DICȚIONAR PENTRU GRAIURI Lexicografia dialectală, ca ramură distinctă a lexicografiei, nu poate fi analizată separat de lexicografia generală: dezvoltarea sa și elaborarea diferitelor dicționare dialectale sunt strâns legate de nivelul lexicografiei întregii limbi, de tradițiile lexicografice și de realizările lexicologiei. Ca și în lexicografia generală, și în cea dialectală există o varietate de tipuri de dicționare (pentru tipurile de dicționare de grai, vezi, de exemplu, Bušmane, Kagaine 1980: 59–75), în care, în funcție de scopurile și obiectivele propuse, apar diverse posibilități de interpretare a faptelor dialectale; acestea sunt determinate atât de factori obiectivi — cantitatea și calitatea materialului disponibil, nivelul lexicografiei, tradițiile etc. —, cât și de anumite considerente subiective, atunci când se aleg dominantele informației lexicografice și aspectele prezentării acesteia. De exemplu, dacă alcătuitorii dicționarului dispun de un material relativ amplu și intenționează să caracterizeze mai mult sau mai puțin cuprinzător lexicul și semantica graiurilor, atunci, evident, ar putea fi potrivit un dicționar nediferențial; dacă, dimpotrivă, intenția vizează în principal evidențierea particularităților dialectale, ar putea fi mai potrivit un dicționar diferențial. Dacă materialul este relativ puțin și limitat, se poate alcătui un inventar de cuvinte dialectale cu indicarea localităților și cu explicații privind sensurile și uzul; la fel ca în limba literară, se pot alcătui și diferite dicționare de aspect. În literatura lexicografică a fost exprimată și ideea necesității unui anumit sistem de dicționare, a unui complex de dicționare, dacă dorim să caracterizăm cât mai cuprinzător, prin mijloace lexicografice, particularitățile unui grai sau ale unui grup de graiuri — un asemenea complex ar putea cuprinde, de exemplu, dicționare explicative ale graiurilor, dicționare de sinonime, dicționare tematice sau ideografice, dicționare de formare a cuvintelor și de îmbinări de cuvinte (despre acestea, vezi, de exemplu, Sorokoletov, Kuznecova 1987: 87–92). Tema abordată în articol este legată de una dintre cele mai importante sarcini viitoare ale lexicografiei dialectale letone — elaborarea unui nou dicționar al graiurilor letone. De la publicarea celui mai amplu inventar de până acum al lexicului general și dialectal al limbii letone — dicționarul limbii letone al lui K. Mīlenbahs și completările la acesta (ME I–IV, 1923 – 1932, EH I–II, 1934 – 1946) — a trecut deja o jumătate de secol; s-au adăugat fapte noi, s-a adunat material nou și au fost publicate studii de etimologie, lingvogeografie etc. Prin urmare, alcătuirea unui nou dicționar trebuie considerată o sarcină fundamentală a lexicografiei dialectale letone (despre aceasta vezi și Kagaine 1985: 64 – 86). Dicționarul este conceput, în linii mari, ca un dicționar explicativ al graiurilor, care îmbină elemente de sincronie și 127 diacronie — legătura cu ME și EH (planul diacronic) și informații succinte despre originea cuvântului sau trimiteri la literatura etimologică — și, pe de altă parte, o încercare de a integra lexicul graiurilor într-un sistem care să reflecte situația existentă (planul sincronic). Ca în cazul elaborării oricărui proiect de dicționar, există numeroase chestiuni (atât problematice, cât și discutabile); articolul examinează doar câteva aspecte legate de importanța cultural-istorică a dicționarelor de grai și de reflectarea structurii semantice a cuvintelor. După cum se știe, dicționarele dialectale sunt în același timp atât surse de informații lingvistice, cât și monumente cultural-istorice, în care se dezvăluie, într-o formă consemnată lexicografic, percepția asociativă asupra lumii, experiența istorică și cunoștințele utilizatorilor limbii, atât în domeniul vieții materiale, cât și în cel al vieții spirituale. Un dicționar nediferențial relativ complet este cel mai potrivit pentru îndeplinirea unor asemenea sarcini: materialul ilustrativ inclus în el dezvăluie nu numai particularitățile semantice și gramaticale ale cuvântului, ci și diverse mijloace de expresie, îmbinări de cuvinte folosite în grai (comparații, frazeologisme), terminologia dialectală, precum și informații despre realitățile etnografice regionale și despre cultura materială și spirituală. Din perspectivă cultural-istorică, un dicționar nediferențial este foarte important, deoarece informații despre specificul graiurilor și dialectelor se pot obține nu doar din elementele lexicale și semantice distinctive, ci și din vocabularul de uz general și din utilizarea sa lexico-semantică. De exemplu, cuvântul biežputra este denumirea literară a unui preparat gros din făină și crupe (vezi articolul lexicografic de la sfârșitul articolului); este întâlnit în întreaga limbă letonă, iar sensurile sale în graiuri corespund celor ale cuvântului în limba literară. Prin urmare, nu ar exista temei pentru includerea sa într-un dicționar de grai alcătuit după principiul diferențial. Totuși, cuvântul este un component răspândit al unor denumiri compuse — termeni dialectali —, iar aceste denumiri și materialul ilustrativ reflectă atât particularitățile etnografice ale realităților (în acest caz, ale mâncărurilor: compoziția și prepararea lor), cât și trăsăturile motivante și asocierile care au stat la baza formării denumirilor. Dacă denumirile compuse sunt consemnate numai la componentele dialectale, întregul grup lexico-semantic se dispersează; însă, dacă sunt tratate împreună la componentul independent, se poate obține o imagine de ansamblu asupra diverselor particularități ale acestui grup de cuvinte. Astfel, într-un singur articol lexicografic este ilustrată o particularitate semantică precum formarea denumirilor de mâncăruri — diverse terciuri groase preparate din două ingrediente de bază — prin folosirea unor termeni ce desemnează țesături sau sunt legați de țesut: nātna biezputra, pusnātna biezputra, pusdamaška biezputra, šķēterēta vai šķetināta biezputra, bukstiņu biezputra etc.; denumiri similare (pentru terciuri groase din cartofi și crupe sau făină) se întâlnesc și în limba lituaniană (LKA I 1977: 84; Laumane 1979: 154). Așadar, alcătuind un dicționar (o bază de date) după acest principiu, utilizatorul are la dispoziție informații destul de ample. Se pot menționa în mod similar și alte lexeme legate de realități etnografice și de obiecte ale culturii materiale; de exemplu, buōmīs face parte din vocabularul de uz general; sensurile cuvântului sunt comune graiurilor și limbii literare. Aici, din perspectivă cultural-istorică, se poate observa răspândirea acestui germanism în diverse graiuri ale limbii letone, în lexicul legat de țesut — în denumirile părților războiului de țesut. 128 limii letone: denumirile părților războiului de țesut: baka buomis, dzeīņa buomis, drēbju buomis, krūšu buomis, šķēru buomis etc. (vezi articolul lexicografic de la sfârșitul articolului). În dicționarele dialectale, printre celelalte informații (de exemplu, despre aria de atestare a cuvântului, originea, particularitățile gramaticale etc.), aspectul semantic este unul dintre cele mai importante: informațiile despre sensurile și utilizarea cuvintelor și îmbinărilor de cuvinte atestate într-un grai, într-un grup de graiuri sau într-un dialect. Dezvăluirea structurii semantice a cuvintelor într-un sistem unitar se află, de asemenea, în centrul atenției în conceperea unui dicționar al graiurilor letone, însă acest lucru influențează într-o anumită măsură și alegerea tipului de dicționar. În dialectologia letonă există tradiții și realizări cunoscute în cercetarea foneticii, morfologiei și lexicului (dintre acestea trebuie menționate în primul rând lucrările fundamentale ale lui J. Endzelīns, seriile de descrieri ale graiurilor, studiile lingvogeografice ale grupurilor tematice de lexic etc.), însă problemele semanticii nu au fost abordate suficient, din punct de vedere teoretic, în literatura lingvistică letonă. Cele spuse se aplică și studiilor semantice asupra lexicului graiurilor (aici pot fi menționate câteva lucrări de amploare mai mare sau mai mică — Kagaine 1992; Reķēna 1985; Reķēna 1989 etc.), deoarece realizarea unor asemenea cercetări necesită o bază lexicografică adecvată. De aceea, una dintre sarcinile principale este nu doar evidențierea particularităților dialectale, ci și reflectarea structurii semantice a cuvintelor într-un sistem unitar, care să prezinte și dezvoltarea sensurilor secundare, precum și legăturile dintre acestea. După cum se știe, dicționarele diferențiale permit evidențierea eficientă a particularităților dialectale, în principal a dialectismelor lexicale; în schimb, dezvăluirea semanticii, mai ales a sensurilor dialectale ale cuvintelor de uz general, este limitată în dicționarele de acest tip. În dicționarele diferențiale, din cauza specificului selecției și organizării materialului, cuvintele de uz general, care constituie fondul de bază al vocabularului graiurilor, își pierd relațiile sistemice și legăturile asociative ce stau la baza formării sensurilor secundare; nu este posibil să se determine dezvoltarea structurii semantice a cuvintelor, deoarece, atunci când într-un dicționar este inclus doar un sens dialectal al unui cuvânt de uz general, locul acelui sens dialectal în structura semantică generală a cuvântului rămâne nedivulgat; astfel, volumul informației semantice se restrânge considerabil. Trebuie remarcat că există relativ puține lexeme de uz general care se deosebesc semantic în întregime de cuvântul corespunzător din sistemul limbii literare; în majoritatea cazurilor, nu se poate vorbi despre diferențe în structura semantică în ansamblu, ci doar despre existența unor sensuri dialectale izolate. De obicei, unele sensuri (sau cel puțin un sens) sunt comune cu sensurile cuvântului corespunzător din sistemul limbii literare, iar doar o parte dintre sensuri s-au format în graiuri și sunt legate de condițiile cultural-istorice și de trai ale regiunilor, precum și de influențele locale ale altor limbi (Kagaine 1992: 40–45). Totodată, în dicționarele diferențiale este problematică reflectarea sensurilor colocviale: acestea nu sunt sensuri dialectale, dar au o pondere importantă în vorbirea reprezentanților graiurilor. Dacă în dicționar sunt reflectate numai sensurile specific dialectale, nu este posibilă integrarea completă a materialului în schema dezvoltării structurii semantice generale a cuvântului și nici identificarea modelelor de formare a sensurilor secundare, astfel încât acestea să poată fi folosite în comparații tipologice. 129 Pentru ilustrare, pot fi menționate, de exemplu, evoluțiile semantice ale grupurilor lexico-semantice de cuvinte legate de expresivitatea și conotația caracteristice comunicării orale. În această privință, verbele de acțiune fizică, care au o componentă semantică a intensității, sunt deosebit de tipice. Înțelesurile secundare ale acestor verbe, încadrându-se în grupul înțelesurilor expresive, ajung să fie dominate de intensitate în detrimentul denumirii acțiunii, iar utilizarea lor se extinde considerabil în contexte situaționale diverse: bliezt «a lovi puternic; a tăia»; «a trage cu arma»; «a alerga repede»; «a pune, a ridica, a duce etc. repede și brusc»; «a mânca (repede, în cantitate mai mare)»; «a vorbi; a spune (tăios, direct, fără ocolișuri)». Cuvântul aparține registrului colocvial al vocabularului general leton (LLVV II: 102), așadar poate fi considerat cunoscut și folosit în întreaga limbă letonă. Dacă într-un dicționar dialectal sunt consemnate numai sensurile care nu figurează în dicționarele limbii literare, legăturile semantice dintre sensul primar și cele secundare se rup, deoarece dicționarele diferențiale nu oferă, de regulă, informații despre sensurile comune dialectelor și limbii literare, iar aceste sensuri secundare ajung să figureze ca și cum ar fi nelegate, în afara contextului semantic general. În schimb, examinând evoluția semantică a acestui grup lexico-semantic de cuvinte în cadrul unui sistem unitar, se poate constata o anumită regularitate a evoluției semantice și se poate elabora un model specific de evoluție (verb de acțiune fizică + componentă semantică a intensității și desemantizare → orice altă acțiune intensă), iar materialul consemnat poate fi folosit în cercetări și comparații ulterioare. Diferențele dintre diverse dialecte și grupuri de dialecte se pot manifesta în utilizarea unor verbe concrete; de exemplu, bliezt, menționat deja, este localizat mai ales în dialectele selonice și în cele apropiate teritorial de acestea, în timp ce în alte grupuri dialectale sunt mai răspândite alte verbe de acțiune fizică, de pildă, în Vidzeme de Nord mistīt, mizuot || mizāt («a desprinde (de pe ceva) coaja; a curăța de învelișul exterior» → «a face (ceva) cu intensitate, a munci» → «a lovi; a bate zdravăn» → «a bate mult cu nuiaua» → «a merge, a călători repede» → «a trage cu arma» → «a mânca (cu poftă)» → «a înghiți intens (despre fenomene naturale)»), sluodzīt, sukāt etc., dar tendințele evoluției semantice sunt comune. Aceste modele de evoluție semantică pot fi folosite ulterior pentru a compara materiale din mai multe limbi. De exemplu, examinând evoluția semantică a împrumuturilor locale, se poate concluziona că, pentru cuvintele din acest grup semantic, evoluția unor astfel de sensuri nu depinde de originea cuvântului: în împrumuturile locale din limbile fino-baltice, ea este similară celei a cuvintelor moștenite din grupul lexico-semantic corespunzător: koskāt (< koska; ME II 255 koska...Tannen– od. Fichtenrinde... Nebst kaska wohl aus estn. kosk «scoarță de molid») «a desprinde coaja (de pe copac); a curăța (copacul) de scoarță» → «a desprinde, a îndepărta (un strat întărit, o peliculă)» → «a jupui» → «a merge repede» → «a lovi; a bate». Aceasta permite formularea ipotezei existenței unor tendințe de motivație psihologică comune mai multor limbi și a productivității deosebite a acestui model semantic în dialecte și, în general, în limbajul colocvial. Acestea sunt doar câteva exemple din ampla varietate de modele ale evoluției semantice a cuvintelor, care, în funcție de cantitatea materialului, se pot evidenția mai mult sau mai puțin complet într-un dicționar nediferențial. Ținând seama de toate cele menționate mai sus, se poate spune că structura semantică a cuvântului 130 descrierea detaliată într-un dicționar (respectiv, crearea unei baze de date pentru diverse cercetări semantice) influențează în mare măsură alegerea tipului de dicționar — pentru îndeplinirea unei asemenea sarcini, dicționarul nediferențial este opțiunea optimă, deoarece în dicționarele diferențiale (din cauza particularităților selecției materialului și ale structurii) semantica cuvintelor nu poate fi examinată într-un sistem unitar. Exemple de articole de dicționar biežputra subst. Mâncare cu consistență groasă (de obicei, din crupe sau făină). Găteau diferite feluri de biežputra; găteau biežputra din crupe, găteau și așa-numita biežputra šķēterēta. Găteau și biežputra din făină de secară. Mai găteau biežputra de cartofi În Zante; când se termina vreo muncă la câmp, găteau biežputra, ca tot ce crește anul următor să crească mai gros În Jeros; dimineața, când terminau de spălat rufele, găteau iarăși biežputra, ca rufele să nu se destrame, ca să rămână mai groase În Nica; găteau biežputra când tundeau oile, ca lâna să fie groasă În Kursīši; cât timp se gătea biežputra, nu le dădeau copiilor să mănânce din cea pe jumătate fiartă, ca să nu fie prea flecari și să nu li se dezlege limba! În împrejurimile Valmiera. // Mâncare cu consistență groasă, preparată din cartofi și crupe, mai rar din cartofi și făină. dacă sunt napi și făină, atunci e biežputra adevărată În Nica; în Augšzeme, Vidzeme, Latgalia de Nord. biežputra reîncălzită (și fiartă din nou) – biežputra din cartofi și făină. biežputra fiartă din nou – se adaugă lapte și puțină făină de grâu la biežputra de cartofi În Snēpele; și în Ārlava. biežputra de cartofi – biežputra de cartofi. În Kazdanga. biežputra albă (și de napi) – biežputra de cartofi. biežputra de napi, biežputra albă – așa îi spun. O zdrobesc cu pisălogul În Aizvīķi; biežputra albă, zdrobită fără amidon În Nica; biežputra albă este aceeași cu biežputra de napi În Kalēti; și în Bārta, Dunika, Dole, Embūte, Gramzda, Grobiņa, Laidze, Lubezere, Nīgrande, Nogale, Priekule, Stelpe, Upesgrīva, Užava, Vandzene, Vecsaule. □ biežputra cu bidelēti – biežputra din făină de secară bidelēta. În Pociems. □ biežputra bukstiņ(u) – a) biežputra din cartofi și crupe în Aizupe, Libāgi, Pastende, Piltene, Renda, Sabile, Valgale. b) biežputra din cartofi și făină. În Matkule. □ biežputra čērpuotā (și kumašinu) – biežputra de cartofi cu găluște din cartofi rași. biežputra čērpuotā – acelea sunt găluștele rase, ca niște zdrențe, în biežputra de napi, în Nica; pe vremuri exista biežputra kumašinu – se rad napii, se scurge zeama, se adaugă puțină sare în răzătură și se fierbe: acelea sunt kumašini În Nica. □ biežputra glumā – biežputra din cartofi rași. biežputra glumā – se rad napii, se storc, din napii rași se fierbe biežputra, se pune în lapte, se adaugă sare, iar la masă se adaugă unt În Zante. □ biežputra iejava (și iejavas) – biežputra fiartă din aluat de pâine. În Bārbele, Bauska, Birzgale, Elkšņi, Laši, Nautrēni, Sabile, Slate, Valgale, Vecumnieki, Zasa. □ biežputra estonă – biežputra din cartofi și crupe. În Cirgaļi. □ biežputra amestecată – biežputra din cartofi și făină. În Bārta. □ biežputra kraitā EH I 643 Terci din crupe de orz și cartofi (miežu putraimu un katrupeļu biežputra). □ biežputra din Lambārte – biežputra din cartofi și crupe. Ai gătit biežputra din Lambārte! /Lambārte – conac în Iecava 131 în sat/ așa spuneau cu toții la noi. așa / terciul/ este cartofi cu terci de sfeclă în Iecava. □ terci amestecat – terci de cartofi și crupe. În Mālpils, Snēpele. □ terci de pâine – terci fiert din aluat dospit. În Jaunsaule, Lasas, Skaistkalne, Varakļāni. □ terciul mut – a) terci care se fierbe în tăcere și se mănâncă în noaptea de Anul Nou (pentru a putea visa întâmplările anului următor). În Bunka, Cīrava, Dunalkā, Embūte, Gudienieki, Kazdanga, Priekule, Raņķi, Rudbārži, Skrunda. b) terci fiert din cartofi rași (și crupe) (trebuie fiert repede, ca să nu se ardă), în Priekule, Tadaiki. □ terci mūsīnams. ME II 671, 672 ein Brei aus feinem Mehle mit kleinen Stücken Speckes gekochte dicke Grütze (terci fiert din făină fină cu bucățele mici de slănină). □ terci din nātna – terci de cartofi și crupe. terci din nātna – crupele se fierb bine, până se înmoaie, apoi se adaugă cartofii în Kursīši; de asemenea, în Ezere, Zūras, Kurmāle. □ terci de Petersburg uz individual – terci de cartofi și crupe. terci de Petersburg – mama mea spune: rămâne cald mult timp, îl poți duce până la Petersburg în Džūkste. □ terci de ramuri de salcie – terci fiert de Duminica Floriilor, pentru ca mieii să iasă bine. În Dikļi. □ terci de pūr(e)nieki – terci de cartofi și crupe. În Cēre. □ terci pusdamaška – terci de cartofi și crupe sau făină. În Bārta, Kalēti, Priekule, Purmsāti, Virga; ME III 424 ein Brei aus Mehl und Grütze (terci din făină și crupe) în Kalēti sau aus Kartoffeln und Mehl (sau și din cartofi și făină) în Dunikā. □ terci pusnātnā – terci de cartofi și crupe sau făină. terciul pusnātnu se prepară din crupe de orz și cartofi în Priekule; de asemenea, în Aizpute, Alsunga, Bunka, Cīrava, Dunalkā, Embūte, Gavieze, Gramzda, Jūrkalne, Kalēti, Krote, Kurmāle, Nīgrande, Piltene, Planica, Rudbārži, Virga, Zūras; ME III 431 în Ventspils. □ terci ras (și rīvāta, rīvota) – terci din cartofi rași. terci ras... cartofii erau rași, zeama de făină se scurgea, se puneau în oală, se adăuga lapte și se amesteca în Bārta; de asemenea, în Cīrava, Dunalkā, Grobiņa, Piltene, Stende. □ terci cu slănină – terci din făină de secară (odinioară împreună cu pleava). În Bunka. □ terci întins – terci de cartofi și făină. În Cīrava. □ terci de amidon – terci de cartofi cu amidon. terci de amidon /era/. Ei înșiși rădeau napii albi... și într-o seară de sâmbătă fierbeau acel terci. Curățau napii albi, îi fierbeau, îi zdrobeau până se înmuiau. Dacă gospodarul era bun, adăuga lapte; altul amesteca amidonul în aceeași zeamă /apa în care fierbuseră cartofii și săra după gust. Amestecau totul pe foc, până când amidonul se umfl în Nīca. □ terci sfărâmat (și šķetinātā) – terci de cartofi și crupe sau cartofi și făină. terci sfărâmat – cartofi cu crupe împreună. Se poate fierbe și carne în el; se fierbe și cu lapte în Zante; de asemenea, în Aistere, Īvande, Krote, Kurmāle, Piltene. □ terci nebun – terci de cartofi și făină sau de cartofi și crupe. terci nebun – așa fierbea nebunește în Rudbārži; de asemenea, în Ugāle. □ terci de postav – terci de cartofi și făină în Dzīras. □ fiica vitregă a terciului – terci semilichid din făină de orz (și din cartofi), fiert împreună cu carne tăiată mărunt și prăjită. În Rozēni. ◊ terci de mesteacăn (și terci din mesteceni) (și biezaputra) – crenguțe de mesteacăn; bătaie 132 cu nuiele de mesteacăn, terciul de mesteacăn – nuiele cu care sunt bătuți copiii, ținute ascunse după grindă în împrejurimile orașului Valmiera; dabūšvél bērza bízaputrys, ka naklauseis în Kalupē. buōmis; buōms substantiv. 1. Băț lung și gros, de obicei prelucrat; coada groasă de lemn. buōmi bi visādi. bi mazi buōmīši – kuoķi, gludi nuōgludināti ar asu galu. ar buōmīti vēla baļķus în Vecate; baļķu veļamie buomi. ceļmu laužamais buomis ap pusotras asis garš. šeŗu buomis gluds, asu galu, ar ruoktuŗa iestrādātu rēzgali în împrejurimile orașului Valmiera; ka žāveji labib uz ārdim, ta staipa izbaksŗi ļaus a buōmi în Jeros; buōmiņš pabāž apukše zemī tupež un nes uz lielāk kaudz în Lauciene; ja liēli ceļmi, saknes atruok, nuōceŗt galus un a buōmi ceļ ārā în Kursīši; a reśniēm buōmjiēm aka ceļa akmiņus [afară din pământ] în Džūkste; □ leneș ca un buomis – foarte leneș. tu esi vienmēr slinks bīs ko a buomis în Sinole; slyņks kā buēms'. kā buēms' stūmāms un grūžāms în Mārciena; și în Lazdona, Prauliena. □ greu ca un buomis – foarte greu. viņč i smaks ka buōms în Jeros. □ țeapăn ca un buomis – foarte rigid. stiņs kā buōmis – nevār paliuocitēs, pa dau sabakęč în Rencēni; și în Ranka. □ buomis cel leneș. ME I 362 Faulenzep. □ trebuie pus buomis dedesubt – se spune despre o persoană greu de trezit și ridicat. rītu natikset aukšā pie dorba, ta būs buomis j'oāliek apukš žam s'oāniem în Sinole. □ merge ca un buomis. ME I 362 merge ca un mâner de bici, izbindu-se de toate (merge ca un mâner de bici, împingându-se peste tot). ◊ de ridicat (ca) cu un buomis – se spune despre o persoană leneșă. viņš ir kā ar buomi celams, dzenams în împrejurimile orașului Valmiera; viņš ir slāis, naceļās, ir ār buōmi ceļāms în Sinole. ◊ ca și cum ai fi lovit cu un buomis peste frunte (și capul) – se spune când afli pe neașteptate ceva neașteptat, surprinzător. viņš pateice t'ādu v'oārdu, ka iēdeve ko ar buomi pa pieri Sinolē; kā ar buomi pa galvu, kā ar ēmuri pa pieri, kā ar mietu pa galvu – kaut kas negaidīts, šausmīga nuotikuma ziņa în împrejurimile orașului Valmiera. // Par lung și gros (de fân, cereale etc.), pentru fixarea unei încărcături de căruță. siēn vezmam jāliēk buōms pār în Limbaži; liēlus vezmus krāva – ār buōmi pāri, un vīri nuōsēja ar viņvi în Iecava; šeŗ buōms jeb vezmsienamās buōms în Svētciems; tys sara buēms, kuo liēk pā'ri lab'ibas vazumam în Prauliena; buōmis pāri [peste încărcătură] și se leagă cu o frânghie de trei ori în Nīgrande; vazumu sieja ār būmi în Kalncempji; sakrāun va:zumu, poārsīn ar būmi în Dignāja. □ buomis de fân – leneș. sara buēmi ā:bi: na:kust ni nuo loba prāta po:ši în Saikava; kuōmāt tuo sara buēmi i:skustana pā:et'ę izdoru în Prauliena; EH I 259 un Faulpelz, un muncitor neîndemânatic (leneș, muncitor neîndemânatic) în Saikava. buōms în Grobiņa, Nīca, Pope, Rucava, Strazde; LLVV II 109 bomis; EIV I 196 buōmis, ME I 362, EH I 259 buōmis. 2. Rola pentru războiul de țesut. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în toată Vidzeme, rolele aveau două denumiri comune paralele – kuoķi și buomji, alături de care s-au păstrat mai multe denumiri vechi și au apărut și câteva noi. Alsupe DLJ 158; buomis – lemn rotund pe care se înfășoară urzeala înainte de țesut în împrejurimile orașului Valmiera; griēža tuo audēklu us tuo buōmi, ta tur i niītis, jānīti un ta jāķemmē Jērčenos; veļku buōmis vēl ir, ap tuo veļki apkārt aptinušies, un tas uōtrs buōmis ir, ap kuo tinās apkārt 133 «țesătură» la Iecava; când înfășoară [firele de urzeală] pe acest buomis, atunci îl învârte doar cu firele în Brukna; □ baķa buomis – sulul de urzeală la Rozēni, dzeiņa buomis la Lielvārde, Rembate, džiju buomis la Kārķi, mētu buomis la Allaži, uzgriežamais buomis la Alsvīki, Cirgaļi, Dūre, Koknese, Priekuļi și uzveļkamais buomis la Lizums. Alsupe DLJ I 160–161. □ dzīvu buomis – sulul de urzeală. dzīvu buōmis, ku dzīves tinās riņķī EĪV I 196. □ lielas buomis – sulul de urzeală. tas i pakaļč vai lielās buōms [stellēm], ku neaūstās aūdākļc riņķi. atlaiden laiž no lielā buōm Jeros; de asemenea la Kārķi, Brukna, Baižkalns, Koknese, Rozēni și Vecpiebalga. Alsupe DLJ I 161. □ pakaļas buomis – sulul de urzeală. uz pakaļas buōma uzgrieže naaūstās dzijs la Sinole; de asemenea la Jeri; pakaļējais buomis la Bilska, Vecpiebalga. Alsupe DLJ I 161. □ šķēru buomis – sulul de urzeală. šķēru buōmi griež ar kuōku la Baunas; tūo sāuca pa šķēru buōmi, ku uzgriež aūdēklu EĪV I 196. □ drēb(j)u buomis – sulul de țesătură. tas i drēbu buōmis, ap tūo tinās aūdēklis EĪV I 196. □ ieaužamais buomis – sulul de țesătură la Mālupe, iegriežamais buomis la Lubāna, ragača buomis la Mālupe, šķīvja buomis la Ozoli, Vainiži, Vecpiebalga, uztīnamais buomis la Lubāna și zvaigžņu buomis la Liepa. Alsupe DLJ I 158. □ lejas buomis – sulul de țesătură. lejas buōcms ā bij āpāls, tik nu vienā pusē iskala reni, lei vār iestiprināt aūdēklu ā vēldeni la Vecpiebalga; de asemenea la Mālupe și Skujene. Alsupe DLJ I 158. □ ragainais buomis – sulul de țesătură. tām [veltnim] i tie ragi, kuo pagriež, pa ragainuo buōmi sāuc la Kārķi; de asemenea la Suntaži. □ krišu buomis – sul peste care se deplasează pânza țesută. steļļu krišu buōmis ir priekšas buōmis, tām iēt gotavais aūdaklis p°ari Sinolē; kru°šu buēm's i.r audēišai pret kru°tiem Praulienā; tūr i rencbuōmis, ku tinās riņķi, krušu buōmic, ku iēt pāri tas aūdēklis la Trikata; de asemenea la Baunas, Burtnieki, Jērcēni, Mālpils, Rencēni, în împrejurimile Valmierei, Vecpiebalga; EĪV I 196; ME I 362. □ ceļu buomis – traversă pentru mărirea întinderii pânzei și pentru a separa picioarele țesătorului de sulul de țesătură. La Allaži, Alsvīki, Anna, Cēsis, Dzērbene, Ilzene, Katlakalns, Lielvārde, Lizums, Mārciena, Mēdzula, Priekuļi, Riga, Sigulda, Skujene, Turaida, Vaidava, Vainiži, Vecate, Veclaicene, celgalu buomis – la Liepa, More, Sērmūkši, kāju buomis – la Baunas, Cirgaļi, Launkalne și Vijciems. Alsupe DLJ I 164. □ kemlādes buomis – componentă a războiului de țesut: lemnul de care se fixează kemlādi (piesa în care se introduce spata). blākus nīšu buō°mīšam i kemlēdes buō°mīc la Vecpiebalga. □ sistavas buomis – componentă a războiului de țesut: lemnul de care se fixează sistavu la Ranka. □ nīšu buomis – suportul mecanismului de țesut. La Aloja, Birzuļi, Cēsis, Ērgļi, Jaunpiebalga, Kosa, Lielvārde, Limbaži, Rozēni, Sērmūkši, Smiltene, Trikata, Turaida, Vainiži, Vecpiebalga și Viļķene. Alsupe DLJ I 165. □ palaidžamais buomis – bețișor pentru rotirea sulului de urzeală la Svētciems și Vecate. Alsupe DLJ I 164. LLVV II 109 învechit; EĪV I 196; ME I 362; EH I 259. 3. Componentă a unor unelte, dispozitive și construcții. ecežam i kuōk va dzelž taps, kas visos buōmos i pamīš la Lauciene; [grapa de lemn] a kuōka buōmi un kuōka puļķiem la Kursīši; [plugului] priekšā un pakaļā bij buōmi Iecavā; garedeļ ratem pa·višem cēter buōm, katrę redļe dļ:žu buōm. redęl buōm no egęl un redęl v:rb 134 tâ-pat, ļe redels iznāk vieglak la Dundaga; buru buōmis, kuō lietuō piē sprītbuōras, a tuō tiēk pacēlīc galvenais vēja smēlēja stūris Niča; tas [plutei] irkļis izlikc iz krušu buōma, ar tuō irklu tuō ūdeni škīr Sinolē. // Componentă a furcii de tors (fixată pe așa-numitul suport al furcii), în care sunt introduși doi țăruși pentru ținerea bobinei. buōmīti ielikti stabiņi Baunās; krūšu buōmis, stabiņi, kur liek sp⁰āmus iešk. krūšu buōmis stāu iz krūc Sinolē. ME I 362 buomītis, o piesă a furcii de tors kuoks, kurš iestiprināts uz rāceņa un kurā stāv ruociņas. // EH I 259 o bucată de lemn cu șase sau opt laturi, aflată sub marginile unui car, care ține împreună celelalte părți ale carului (bucată de lemn hexagonală sau octogonală aflată sub marginile carului, care ține împreună celelalte părți ale acestuia), la Džūkste. 4. Barieră; obstacol. nabrāuc, redzi, ko ceļam priška būms, kod būmi pacelēs, variēs brāukt la Ziemeri; vāl nūñe buēnīs bīj priēška - ar zīrgu tyltām brōukt pāri nādrīkst la Lazdona. Împrumut; vezi ME I 362, pe lângă lituan. bōmas „Hebebaum” și eston. pōm cu același sens, din germana de jos medievală bōm „copac”. LITERATŪRA B u š m a n e B., K a g a i n e E. 1980: Izlokšņu vārdnīcu tipi un latviešu dialektālo vārdnīcu veidošanas jautājumi. – LPSR ZA Vēstis 8, Rīgā: Zinātne, 59–75. DLJ I – Dialektālās leksikas jautājumi 1, Rīga: Zinātne, 1986. EH I–II: E n d z e l ī n s J. un H a u z e n b e r g a E. Papildinājumi un labojumi K. Mühlenbacha Latviešu valodas vārdnīcai 1–2, Rīgā, 1934–1946. ĒIV I – K a g a i n e E., R a g e S. Ērģemes izlokšņu vārdnīca 1, Rīgā: Zinātne, 1977. K a g a i n e E. 1985: Apvienotās latviešu izlokšņu vārdnīcas veidošanas problēmas. – Valodas aktualitātes 1984, Rīgā: Zinātne, 64–86. K a g a i n e E. 1992: Semantiskie dialektismi Ziemeļrietumvidzemes izlokšņēs, Rīgā: Zinātne. L a u m a n e B. 1979: Lietuviešu valodas atlants. – LPSR ZA Vēstis 2, Rīgā: Zinātne, 150–155. LKA I – Lietuvių kalbos atlasas 1, Leksika, Vilnius: Mokslas, 1977. LLVV II – Latviešu literārās valodas vārdnīca 2, Rīgā: Zinātne, 1973. ME I–IV – M ü l e n b a c h s K. Latviešu valodas vārdnīca. Rediģējis, papildinājis, turpinājis J. Endzelīns 1–4, Rīgā: K ultūras fonda izdevus, 1923–1932. R e ķ ē n a A. 1985: Par augšzemnieku dialekta Kalupes izlokšnes priedēkļverbu semantiskajām atšķirībām no latviešu literārās valodas. – Valodas aktualitātes 1984, Rīgā: Zinātne, 87–97. R e ķ ē n a A. 1989: Aizguvums – semantikas diferencētājs. – Baltistica 3 (1) priedas, Vilnius: Mokslas, 173–178. S o r o k o l e t o v F. P., K u z n e c o v a O. O. 1987: Očerki po russkoj dialektnoj leksikografii, Leningrad: Nauka. SEMANTINIO ASPEKTO VAIDMUO PASIRENKANT TARMIŲ ŽODYNO TIPĄ Santrauka Vienas iš svarbiausių tarminių žodyno aspektų yra semantika. Todėl žodyno tipo pasirinkimą iš dalies sąlygoja išplėstinė žodžių semantinės struktūros charakteristika, kurią kaip darnų kalbos 135 sistemą galima geriau parodyti būtent nediferenciniame žodyne. Jeigu žodyną sudarytume pagal diferencinių žodynų principus, t.y. vien iš semantinių tarmybių ir bendrinės kalbos žodžių tarminių reikšmių, ši sistema būtų suardoma, konkrečios tarminės reikšmės vieta bendrojoje žodžio semantikos struktūroje nebūtų aiški. Šitaip gerokai sumažėtų informacijos kiekis, tokios medžiagos nebūtų galima įtraukti į bendrąją žodžio reikšmių analizės schemą. Žodžių semantinės struktūros kaip darnios sistemos parodymas leidžia atskleisti reikšmių raidos asociatyviuosius bei kitokius ryšius, genetines ir tipologines paraleles ir kitus aspektus. Tada ir tarmių semantinius duomenis galima įtraukti į bendrąjį kontekstą. DIE ROLLE DES SEMANTISCHEN ASPEKTS BEI DER TYPUWAHL FÜR MUNDARTWÖRTERBÜCHER Zusammenfassung In dialektalen Wörterbüchern ist neben anderen informativen Angaben (z. B., über das Fixierungsareal eines Wortes, seine Herkunft, grammatische Besonderheiten u. dgl.) der semantische Aspekt, Angaben zu Bedeutungen und zum Gebrauch in einer Mundart, Mundartgruppe oder einem Dialekt aufgezeichneter Wörter am wesentlichsten. Eine eingehende Charakteristik der semantischen Wortstruktur im Wörterbuch beeinflußt in hohem Maße auch die Wahl des Wörterbuchtyps. Zur Bewältigung dieser Aufgabe ist gerade nichtdifferenzierendes Wörterbuch am optimalsten, denn in differenzierenden Wörterbüchern läßt sich die Wortsemantik (wegen Materialauswahl und Aufbauspezifik) nicht in einem einheitlichen System betrachten. In differenzierenden Wörterbüchern wird auch die Wortsemantik differenziert widergespiegelt (semantische Dialektismen, dialektale Bedeutungen allgemeingebräuchlicher Wörter); derart werden bei allgemeingebräuchlichen Wörtern, die den Grundfonds des mundartlichen Wortschatzes bilden, in differenzierenden Wörterbüchern die systemischen Relationen und die assoziativen Verbindungen zur Bildung von sekundären Bedeutungen aufgehoben. Bei Widerspiegelung im Wörterbuch nur einer dialektaler Bedeutung des allgemeingebräuchlichen Wortes bleibt das Faktum der Plazierung dieser dialektalen Bedeutung in der semantischen Gesamtstruktur des Wortes ungezeigt. Somit wird der Umfang der semantischen Information merklich reduziert, und es ist nicht mehr möglich, das Material ins Schema der semantischen Wortanalyse einzufügen, (regelmäßige und unregelmäßige) Übertragungen der Wortbedeutungen sowie Bildungsmodelle der Bedeutungen festzustellen. Die Widerspiegelung der semantischen Wortstruktur in einem einheitlichen System dagegen läßt die assoziativen Relationen zur Bildung von Bedeutungen, genetische und typologische Parallelen in der Struktur von Wörtern bestimmter Semantik u. ä. Aspekte aufdecken und somit auch Fakta der mundartlichen Semantik in den gemeinsamen Forschungskontext einbeziehen. 136