Dvasininkų pavadinimai ir jų istorija

ACTA LINGUISTICA LITHUANICA XLIV (2001), 189–200 Denumirile clericilor și istoria lor Algis Rubinas Institutul Limbii Lituaniene, Vilnius Articolul tratează denumirile lituaniene ale clerului și istoria acestora. Dintre ele se pot distinge trei straturi: (1) cuvinte împrumutate mai vechi, de origine greacă sau latină, în ultimă instanță, dar preluate prin intermediul altor limbi europene (polona, germana etc.) și purtând urmele acestei medierii; (2) cuvinte împrumutate artificiale, create în vremuri mai recente prin adăugarea unor terminații lituaniene la teme latine; (3) calcuri lingvistice create pentru a înlocui cuvintele de origine străină. 0. INTRODUCERE Creștinismul a ajuns târziu în Lituania, când popoarele vecine erau deja creștine. Vechea credință a lituanienilor își avea rădăcinile în negura vremurilor. Era la fel de veche ca poporul lituanian și, totodată, la fel de veche ca popoarele baltice. În perioada limbii proto-baltice, toți balticii vorbeau aceeași limbă proto-baltică și aveau aceeași credință. Vechea religie lituaniană era o religie a naturii. Lituanienii din vechime venerau zeii, manifestându-și respectul față de foc, șerpi, copaci, soare și lună. Odată cu sosirea creștinismului în Lituania, a fost necesară renunțarea la vechii zei și la ritualuri, astfel că trebuia să se schimbe și întregul lexic religios, deoarece noțiunile păgâne vechi nu erau potrivite pentru a desemna noțiunile noii religii creștine. Vechea religie păgână a început să fie considerată religia demonilor, prin urmare s-a renunțat la ritualurile ei și, totodată, la toate noțiunile religioase. Vechiul lexic păgân lituanian a fost dat la o parte, iar în locul lui trebuia să apară un lexic creștin cu totul nou și denumiri noi, deoarece nici vechile nume păgâne, nici vechile noțiuni păgâne nu se potriveau noii religii. Lituanianul care se boteza primea un nume creștin nou, nelituanian, și trebuia să participe la ritualuri creștine noi, până atunci necunoscute, ale căror denumiri nu le cunoștea. Era nevoie să fie numite cele mai importante ritualuri și persoanele care le conduceau, așadar trebuiau să apară denumiri pentru clericii creștini și pentru principalele noțiuni creștine. În acest articol se va discuta despre felul în care au apărut denumirile clericilor în lexicul religios al limbii lituaniene, deoarece omul proaspăt botezat întâlnea mai întâi denumirile clericilor; de aceea, trebuie lămurit mai întâi ce înseamnă denumirile clericilor în lexicul religios. Cum și când au apărut denumirile lituaniene ale clericilor? Pe ce căi ar fi putut ajunge ele în Lituania? În ce privințe se aseamănă cu denumirile clericilor din popoarele creștine vecine și în ce privințe se deosebesc? Vom considera denumiri ale clericilor acele cuvinte care denumesc persoane ce au o anumită legătură cu Dumnezeu și care, având această legătură cu Dumnezeu, se străduiesc ca cât mai mulți oameni să o aibă. Cea mai mare parte a acestui lexic 190 | A L G I S R U B I N A S este alcătuit din persoane care au primit anumite trepte ale preoției sau au fost primite în mod legal în ordinul monahal. Lexicul religios a pătruns în Lituania pe două căi. O parte a lexicului religios a ajuns prin intermediul vecinilor, deoarece lituanienii au trebuit, într-un fel sau altul, să întrețină relații cu aceștia și au intrat în contact cu limbile lor, împrumutând de la ele mai multe sau mai puține cuvinte. Germanii i-au creștinat pentru prima dată, iar polonezii a doua oară; de aceea, se poate presupune că o parte a lexicului religios a pătruns prin aceste limbi. Cealaltă parte a lexicului religios a ajuns prin lucrări teologice scrise în latina bisericească. Scopul articolului este de a cerceta cum a pătruns lexicul religios în Lituania. Comparând lexicul religios al popoarelor creștine vecine, se va încerca să se stabilească de unde și când, în ce condiții și cum a intrat lexicul religios creștin în limba lituaniană. Sursa principală pentru pregătirea acestui articol este Lietuvių kalbos žodynas și scrierile vechi (catehisme, biblii, postile și dicționare vechi). 1. ÎMPRUMUTURI VECHI 1.1. Unele denumiri ale clericilor au intrat în limba lituaniană cu mult timp în urmă, în timp ce altele sunt împrumuturi și formații noi. Denumirile clericilor păgâni lituanieni nu erau potrivite pentru a-i numi pe clericii creștini, așa că lexicul religios creștin a fost împrumutat de la popoarele care au creștinat Lituania. Lituanienii au fost creștinați prima dată de germani, însă această lucrare de creștinare a Lituaniei s-a întrerupt curând, după moartea lui Mindaugas. După al doilea botez, venit prin polonezi, creștinarea Lituaniei a fost încheiată. Odată cu botezul, primul lexic religios împrumutat a pătruns în Lituania prin polonezi. Acest lexic religios vechi îl numim împrumuturi vechi. Din această categorie ar face parte, în primul rând, clericii care dețin o treaptă a preoției. Aceștia ar fi diaconul, preotul și episcopul. Mai întâi trebuia găsită o denumire pentru clericul aflat deasupra diaconului și sub episcop, care trebuia să păstreze legătura cu oamenii și să locuiască lângă biserică. El conducea slujbele religioase, predica, boteza, cununa și înmormânta, așa că oamenii aveau nevoie să cunoască denumirea acestui cleric. Pentru a-l numi pe acest cleric, a fost ales împrumutul german kunigas, căruia i s-a atribuit un al doilea sens. Astăzi, kunigas înseamnă numai «cleric», dar sensul său inițial a fost «domn, stăpân; conducător, principe». Cuvântul a fost folosit cu sensul de «conducător» în cele mai vechi monumente scrise ale noastre, cf.: Sultoiole karalus ƀemes ir Kunigai fueiole rodon wienon priſch wielchpati / ir priſch io Chriſtu Mž 506. Împrumutul a fost folosit cu acest sens în: C₁ 908, KLG 24, R, Mž, K. În scrierile vechi, kunigas este folosit și cu sensul de cleric catolic sau luteran, aflat deasupra diaconului și sub episcop, cf.: Kunigas idant makitu ƀmanes Mž 11. TAS jra ludimas Iona / kada ſunte Szidai ich Įerusalem Kunigus ir Leuitas / idant ghi klauſtu / kas tu eſſi? VLn EE 7 Jn 1,19. Cu acest sens, denumirea este folosită în: BB Jn 18,19, BP₁ 149, DK 13, 97, 99, 68, 98, 101, 89, 100, PK 160, DP 17, 27, 50, 158, 67, 205, 65, 158, 67, 205, 322, 24, 49, 69, 95, 410, ¹SD 51, 67, 139, 172, SD 84, SP 41,73, MT 101, ChB Jn 18,19, Mk 1, 44, C, 908, BK 22, 25, H, R, Mž, GN Lk 10,31, Jn 18,19, N, K, R tž, M. În dicționarul său, Sirvydas traduce deja kunigą în latină numai prin «sacerdos», în poloneză «kapłan, ksiądz», însă pentru el kunigė înseamnă nu doar «superioara unei mănăstiri», ci și «prințesă» (lat. principis uxor, pol. księżna). În trecut era folosită și forma mai scurtă kungas. Această formă se găsește în Catehismul anonim AK 30, 32. În dicționarele vechi se găsește forma kūningas, care înseamnă «stăpânul, DVASININKŲ PAVADINIMAI IR JŲ ISTORIJA 191 conducătorul, domnul¹ N, «principe» R 208, K și «preot» N. În Žemaičių vyskupystė, Valančius folosește forma kunegas M. VALANČ Ž, 19, 24 și forma derivată din aceasta kunegystė. Letonii au cuvântul kungs «domn», dar baznīckungs înseamnă «preot catolic». În glosarul din Elbing al limbii prusace se găsește, de asemenea, konags «rege». Toate cele trei denumiri lituaniene ale preotului, precum și echivalentele letone și prusace, sunt împrumuturi germane. Cuvântul kūnigas este împrumutat din forma germanei mijlocii de sus kunig «rege», corespunzătoare germanului actual König «rege». Germ. mijl. de sus kunig provine din germ. *kuningaz «rege»; germ. veche de sus și saxona veche kuning, engleza veche cyning (astăzi king). În secolul al II-lea sau al III-lea, finlandezii și estonienii au împrumutat din germ. *kuningaz propriul lor kuningas «rege». Din aceeași sursă, dar probabil ceva mai târziu, provine și slava *kunegъ, *kunezь: rus. князь «principe», ceh. kněz «principe; preot», pol. ksiądz «preot» (sensul s-a schimbat sub influența lat. dominus). Până și în secolul al XVI-lea, polonezii foloseau ksiądz pentru a-i numi nu numai pe preoți, ci și pe conducătorii laici. Lituanienii nu au avut contacte cu vechii germani, prin urmare kuningo nu poate fi considerat un împrumut din limba protogermanică. În acest caz, pentru toate popoarele baltice, cei care au împrumutat au fost germanii, care s-au stabilit spre sfârșitul secolului al XII-lea în regiunea Daugava și ceva mai târziu în regiunea Vistulei. Frații Ordinului livonian al spadasinilor și ai Ordinului teutonic proveneau din diverse regiuni ale Germaniei și, desigur, în limba lor existau numeroase diferențe dialectale. Aceste diferențe sunt vizibile și în cronicile și documentele din acea vreme. În sursele din secolele al XIII-lea și al XIV-lea se pot distinge chiar patru variante: kunings, kuniges, kunges și konigs. Din aceste variante scrise se poate deduce că pronunțarea germanei vechi de sus kuning nu era străină nici în secolul al XIII-lea, deși Cronica rimată de la sfârșitul acelui secol folosește numai germana mijlocie de sus kunig. Ortografia atestă, de asemenea, pronunțările ulterioare kung, konig. Așadar, în practică, denumirea preotului putea fi împrumutată din germană în toate aceste forme. Prin urmare, este îndoielnic că atât kungas, cât și let. kungs ar fi provenit din kunigo, prin căderea ulterioară a unei vocale. Întrucât lituanienii au intrat în contact cu germanii mai întâi în regiunea Daugava, se poate presupune că kūnigas a fost împrumutat de acolo în jurul anului 1200. Forma ceva mai arhaică din punct de vedere fonetic kuningas a fost preluată mai degrabă de la teutoni. Pe lângă denumirea kūnigas, în scrierile vechi găsim și kaplanas pentru a-l numi pe acest cleric; prin urmare, trebuie să presupunem că termenul kūnigas încă nu se împământenise și nu era folosit în mod general. Oscilația dintre kaplano și kunigo este foarte evidentă în Evangheliile și Epistolele lui Vilentas. Într-un loc folosește kaplanas, cf.: Nūlidave tada / iog eia tū kieliu kaplanas / ir ilchwides ghj aplenke EE 107 (Lk 10,31); Bet eik / ir paffirodik kaplanui / VLN EE 27–28 (Mt 8,4); kaplanas vardu Zacharialchus BB Lk 1,5, BB Lk 10,31, ChB Lk 10,31, BP 375 (Lk 10,31), DP 56, SP 81, KN 263, iar în alte locuri folosește kūnigas: Chriftus elti ateghies / ieng ghis butu wiraulefki kunigas VLN EE 51 (Hbr 9,11). În dicționarele vechi sunt folosite și alte forme ale acestui împrumut: kaplonas N, MŽ 119, kāplionas K. Forma kaplonas a venit din limba polonă, cf. pol. kapłan. Din kunigo lituanienii au format kunigaikštį, atestat deja în scrierile lui Mažvydas, cf.: Idant Karalems ir Kunigaikfchtems pakajiu ir f̄andara dūtumbi Prafchom tawe ifch klaufik mus MŽ 557 și în Evangheliile și Epistolele lui Vilentas: Nefa ifch tawes ateis man Kunigaigchtis / kurfai būs Wiefchpatis ant mana f̄moniu Ifrahel EE 22 Mt 2,6; Ifch Suda priegtam iog Kunigaikfchtis fchio Swieta jau apfuditas jra EE 69 Jn 16,11. Cuvântul lituanian kunigáikštis este format din cuvântul kūnigas cu sufixul -aikštis. Din denumirea kunigas s-a format un număr mare de derivate. Unele formații derivate din această denumire aparțin exclusiv catolicilor sau sunt folosite atât de catolici, cât și de protestanți, iar altele aparțin numai protestanților. Catoli- 192 | ALGIS RUBINAS De categoria derivatelor proprii atât catolicilor, cât și protestanților țin: kunigauti LKŽVI 893 „a fi preot”, kunigavimas LKŽVI 893 „faptul de a fi preot”, kunigobavis LKŽVI 893 „fost preot”, kunigėdra LKŽVI 893 „dușman al preoților”, kunigėjimas LKŽVI 893 „dobândirea trăsăturilor unui preot”, kunigėti LKŽVI 894 „a dobândi trăsăturile unui preot”, kunigesnis LKŽVI 894 „care are mai multe trăsături de preot”, kunigybė LKŽVI 894 „preoție”, kunigybė LKŽVI 894 „slujire preoțească”, kunigija LKŽVI 894 „preoți, totalitatea lor”. Printre derivatele proprii numai protestanților se numără cele atestate în dicționarele Lituaniei Mici: kuniginas LKŽVI 894 „pastor”, kunigynė „fosta gospodărie a preotului”, kunigininkas LKŽVI 894 „elev al preotului, pregătit pentru confirmare”, kuniginis LKŽVI 894 „persoană cu vederi preoțești, susținător al preoților”, kunigpalaikis LKŽVI 895 „preot neînsemnat”, kunigužis LKŽVI 895 „preot protestant sau luteran”. Nu știm cu certitudine cum își numeau de fapt lituanienii preoții în vremurile străvechi, pe când erau încă păgâni. În limbajul cântecelor populare lituaniene se întâlnește šventikas (Reiks maldyti šventikus, kad laikytų maldeles JD 1228), care pare să fie un derivat destul de vechi: pe de o parte, acest cuvânt este încă folosit în lituaniană ca nume de familie, Šventikas, care corespunde pe deplin numelui personal prusac Sventicke. Sensul inițial al cuvântului ar fi putut fi „om sfânt, sfânt, evlavios”. Se pare că vechii lituanieni, la fel ca unele alte popoare indo-europene din vechime, își numeau reprezentanții cultului religios, printre altele, după sfințenie; cf. greaca veche ἱερεύς „preot, sacrificator, prezicător, slujitor al cultului” (din ἱερός „puternic, măreț, divin, sfânt, consacrat”), latina sacerdos „preot” (din *sacri-dot- „dătător de lucruri sfinte”: sacer „sfânt” și -dot- din rădăcina verbului dare „a da”), și rusa священник „preot”. Alte popoare creștine îl numesc în moduri diferite pe clericul situat deasupra diaconului și sub episcop. În limbile slave ortodoxe, persoana primită în cler este numită popu (cuvântul este folosit și în lituaniană), iar pentru preotul catolic polonez, rușii au denumirea ксендз, împrumutată din polonezul ksiądz. Germanii au Priester, provenit din lat. biser. presbyter „presbiter, preot mai în vârstă”. Acesta a ajuns în latina bisericească din greacă, πρεσβύτερος < πρεσβύτης „bătrân, vrednic de respect, important”. În dicționarele de religie și de cuvinte internaționale găsim denumirea presbiteris, care înseamnă „conducătorul unei comunități creștine timpurii”. Nu este clar cine era clericul numit presbiteriu. Nici teologii de astăzi nu pot spune, deoarece nu există informații despre ceea ce era numit prin cuvântul latin presbyter. Traducătorii actuali ai Sfintei Scripturi redau acest cuvânt în lituaniană prin vyresnysis („bătrân”), însă traducătorii anteriori au tradus în lituaniană latinescul presbyter în moduri diferite. În Biblia lui Bretkūnas găsim Plebonai (în margine, Wirejnieji), care — 1 Tim 5,17. Giedraitis traduce acest pasaj prin Kunigai, kurie gerai priweizda 1 Tim 5,17. În Biblia lui Chylinskis găsim Teprypažįsta jog Wirauley kurie redi gierey. Skvireckas traduce Gerai viršininkaujantys kunigai 1 Tim 5,17. Letonii au mācītājs. Comunitățile protestante își numesc clericul pastoriumi, pentru a-l deosebi de cel catolic. Deși preotul conducea slujbele și administra sacramentele, nu putea nici să hirotonească preoți, nici să administreze sacramentul Confirmării. Acest lucru îl putea face numai clericul creștin având cele mai înalte ordine sacre, clericul care dobândise plinătatea preoției prin consacrarea episcopală — vyskupas. Episcopul conducea dieceza, numea preoți în parohii și soluționa diverse chestiuni. Cuvântul este atestat cu acest sens chiar în cele mai vechi monumente ale limbii lituaniene: ³SD, 400, SP I 60, 160, SP I 285–286, SP II 198, Q 182, H 163, R, R75, Mž, GN 1 Tim 3,2, Fil 1,1, KlG 160, Sut, D. Pošk, N, K, Mit VI 42, M. Valanč, PrL XVII 8, JV 1005, NS 1251 (Škn), J, K. Būg. DVASININKŲ PAVADINIMAI IR JŲ ISTORIJA 193 Sursa denumirii vyskupas este cuvântul din latina bisericească episcopus, provenit din grecescul ἐπίσκοπος „supraveghetor”, deoarece rolul episcopului în primele veacuri ale creștinismului era înțeles în sensul literal al cuvântului — să supravegheze viața comunității. Denumirea a ajuns în lituaniană prin limbi intermediare. Mai întâi au preluat-o germanii, cf. germ. veche de sus bisc of, germ. medie de sus bischof. Cehii au împrumutat-o de la germani, cf. biskup, iar polonezii au preluat-o de la cehi, cf. pol. biskup, wiskup. Cuvântul a pătruns în lituaniană prin polonă. Denumirii lituaniene a clericului creștin care deține cele mai înalte ordine sacre îi corespund, ca sens, polonezul biskup, wiskup, rusul епископ (direct din greacă), germanul Bischof (forma letonă bīskaps a fost preluată prin germană) și englezul bishop. În catehismul lui M. Mažvydas găsim forma biskupas, dispărută astăzi din limba vie, folosită pentru a-l denumi pe clericul care deține cele mai înalte ordine sacre; cf. Reik tadrin Bilkupas butu cžiltas jr nepatepta kuna MŽK 29. Alți autori din Lituania Mică traduc acest pasaj biblic astfel: BIlkupas tur buti benutarties VLN ENCH 39 (1 TIM 3,2); Bet Bilkupas tur buti benutarties BB 1 TIM 3,2. În postila catolică a lui Daukša găsim de asemenea bilkupai DP 120, 28, 59, 61, 205, 68. În postila reformată evanghelică a lui Morkūnas găsim BIlkupas MP₃ 82. În Biblia lui Chylinskis, denumirea episcopului este užweždetojas CHB 1 TIM 3,2, FIL 1,1. Se poate presupune că apariția acestei denumiri a fost influențată de cuvântul din sursa neerlandeză op-sjender, folosit pentru a traduce grecescul ἐπίσκοπος „supraveghetor”. Din această denumire s-au format numeroase derivate, ale căror sensuri sunt strâns legate de sensul cuvântului: vyskupáuti DŽ, NdŽ, LEₓ 275, vyskupáuti NdŽ „a fi episcop”, išvyskupáuti NdŽ „a fi episcop o perioadă”, vyskupáavimas NdŽ, DŽ¹, A 1884, 96, LEₓ 89, NdŽ, vyskupystė Š, RŽ, DŽ, NdŽ, KŽ, Q 93, H 163, D. Pošk, N, M, L, ŠT 34, vyskūpystė (2) K, RTR, FRNW₁, R 75, MŽ 100, SG 76, GN 1 PvTm 3,1 „titlul de episcop și funcția ocupată de acesta”, vyskupiškas, -a NdŽ, KŽ, SD 14, D. Pošk, N, L, LL 8, vyskupiškas (1) Krš, vyskūpiškas (1) K₁ 242, K, RTR, NdŽ „al episcopului, aparținând episcopului, propriu acestuia”, 1 vyskupiškis, -ė (2) NdŽ, KŽ, D. Pošk, vyskūpiškis, -ė (2) K, NdŽ „persoană care locuiește pe lângă episcop și se află sub ocrotirea lui”. Clericul care deținea primul grad al sacramentului Preoției nu putea oficia slujbe în biserică, iar diaconii nu aveau legături cu oamenii; de aceea, denumirea diakonas a ajuns prin surse scrise, mai ales prin Sfânta Scriptură. Cuvântul este folosit cu acest sens deja în cele mai vechi monumente ale limbii lituaniene: CHB 1 TIM 3, 8–12, CHB FIL 1,1, GN 1 TIM 3, 8–12, GN FIL 1,1. În scrierile lui Mažvydas, în locul cuvântului diakonas se folosesc împrumuturile kaplanas (Kaplanai leſta wenas moteis wirai MŽK 30 1 TIM 3, 12) și kunigas (Kunigai ſechto budu weſliby, ne dwileſuwei MŽK 30 1 TIM 3, 8). Bretkūnas a tradus acest pasaj biblic prin Teipug, Diakai turi buti cželtingi BB 1 TIM 3, 12. În Biblia lui Chylinskis, pasajul este tradus prin Diakoney teypag (reykeia idand) butu wiezliweys CHB 1 TIM 3, 12. În Noul Testament al lui Giedraitis, pasajul este tradus prin Diakonay teipajeg giedingi GN 1 TIM 3, 12. Nu este clar de ce Mažvydas folosește kunigas și kaplanas pentru a-l denumi pe diacon, deoarece Mažvydas a preluat acel pasaj din Sfânta Scriptură din catehismul latin al lui J. Willich, unde este folosit cuvântul diaconus. Sursa denumirii diakonas este cuvântul grecesc διάκονος „slujitor”. Din greacă, prin Noul Testament, acesta a ajuns mai întâi în latină, cf. diaconus. Din latină a trecut și în latina populară, dând naștere formei diacus. Ajuns în latina bisericească 194 | A L G I S R U B I N A S Cuvântul și-a păstrat forma greacă originară diaconus. Cuvântul grecesc διάκονος a pătruns în limbile europene pe două căi: prin latina bisericească și prin latina populară. Germanii au împrumutat prin latina populară diacus, cf. germ. veche de sus diaken, iar prin latina bisericească diaconus, cf. germ. Diakon. Din germană, cehii au împrumutat ambele forme ale acestei denumiri, diacus și diaconus; din diacus a apărut žák, iar din diaconus – diakon. Din cehă, ambele forme ale denumirii au pătruns în limba polonă. Prin polonă, denumirea a ajuns în limba lituaniană. În acest sens, denumirea s-a răspândit în toate țările creștine: letonii spun diakons, iar rușii диакон, cuvânt intrat în rusă din greacă διάκονος prin slavona bisericească (Vasmer 1964: 512). Rușii au și alte forme ale acestei denumiri: дьяк și дьякон. Polonezii au dyakon, diakon, iar germanii Diakon. Evanghelicii germani folosesc un alt cuvânt pentru a-l desemna pe diacon: Gemeindehelfer. Această denumire datează, se pare, din primele secole ale creștinismului, când una dintre îndatoririle diaconului era să-i ajute pe săraci și pe văduve. Din aceeași sursă provine cuvântul žėkas, care are două sensuri: unul desemnează un elev. M. VALANČ: Ei, tu, žėke, žėkeli, învățător al tuturor žėkų, cititor al Sfintei Scripturi RT. Spune-mi, žėkeli, ce se aude în cer? LTR (Rod). Sunt învățătorul žėko, împlinitorul Sfintei Scripturi LMD (TVR); celălalt înseamnă «slujitor al preotului în timpul liturghiei» Mž 494: Când Domnul Dumnezeu este slăvit (cu cântări sfinte, atunci și ei trebuie să cânte împreună cu ʃēkeleis BP II 357; După aceea, preotul sau ʃēkelei trebuie să cânte MŽ 500. Se pare că Mažvydas încearcă să restabilească sensul anterior al diaconului – îndeplinirea unor munci auxiliare în biserică. Denumirea žėkas se găsește deja în scrierile vechi ¹SD 208, Q 465, Sut, N, RtŽ, M. Sursa cuvântului este cuvântul din latina populară diacus, o formă prescurtată a gr. διάκονος. Împrumutul žėkas a intrat în lituaniană prin polonă, cf. żak «student». Polonezii au împrumutat acest cuvânt din cehă, cf. žák «elev». Rușii au împrumutat cuvântul din polonă, cf. rus. жак «elev al unei școli catolice», iar ucrainenii, cf. ucr. жак «bursac, seminarist, elev al seminarului teologic». 1.2. Odată cu introducerea creștinismului, a fost nevoie să se denumească funcțiile preoțești nou apărute; de aceea, printre împrumuturile vechi se numără denumiri ale clericilor care îi desemnează după funcțiile lor. Mai întâi a trebuit să fie denumit administratorul parohiei, care trebuia să păstreze legătura cu oamenii și să locuiască lângă biserică. Pentru a-l desemna pe administratorul parohiei a fost ales împrumutul plebōnas, venit prin polonă și folosit până în secolul al XVII-lea. Această denumire se găsește în BB Sk 31,31, BP 1, DP 388, 366, 299, ¹SD 123, ³SD 114. Forma plebōnas a venit prin polonă, cf. pleban. Polonezii au preluat acest cuvânt, cel mai probabil, din cehă, cf. ceh. pleban «preot paroh de la țară», iar cehii din latina bisericească (FrnW)¹. Pentru a-l desemna pe administratorul parohiei, Mažvydas folosește două forme: plebōnas Mž 11, 95, 556 și plebanas Mž 11. Cuvântul plebonas se găsește și în Enchiridionul lui Vilentas: Catechismas mafas / del palpalitu Plebonu ir Koznadiju Vln ENCH 1; în Margarita theologica apare pentru prima dată forma Klibonas MT XIX, iar uneori, alături de Klibonas, se folosește și plebōnas. Începând din a doua jumătate a secolului al XVII-lea, forma klebōnas se impune în scrieri. Deoarece, în secolul al XVI-lea, polona avea, pe lângă pleban, și forma dialectală polonă kleban, în Lituania, în locul cuvântului plebonas 1 Salys (1985: 280) mano, kad lietuvių plebōnas, klebōnas, klibōnas kirčio vieta sutinka su gudų plebán, klebán, klibán, tai gudai bus greičiausiai tarpininkavę mums skolinantis žodį klebōnas, nes jei būtų skolinta tiesiai iš lenkų, turėtų būti klebōnas. DVASININKŲ PAVADINIMAI IR JŲ ISTORIJA 195 s-a impus klebonas. Cuvântul a fost folosit cu acest sens deja în cele mai vechi mărturii ale limbii lituaniene: KLG 158, LEX 133, B, R, MŽ, GN Mt 12,5. Printre sursele ulterioare ale acestei denumiri se numără K, M, J, RtŽ. Din această denumire s-au format numeroase alte cuvinte din lexicul religios. Unele derivate ale denumirii aparțin exclusiv catolicilor sau sunt folosite atât de catolici, cât și de protestanți, iar altele aparțin numai protestanților. Derivatele folosite de catolici și protestanți sunt: klebonáuti LKŽVI 21 «a fi preot paroh», paklebonáuti LKŽVI 21 «a sluji ca preot paroh o vreme, pentru o perioadă», praklebonáuti LKŽVI 21 «a fi preot paroh o anumită perioadă», klebonávimas LKŽVI 21 «exercitarea funcției de preot paroh», kleboniêtis LKŽVI 22 «locuitor al casei parohiale», klebonýstė LKŽVI 22 «exercitarea funcției de preot paroh, locul preotului paroh». Printre derivatele care aparțin exclusiv protestanților se numără cele întâlnite în dicționarele din Lituania Mică: klebonáitis CII 204, N, Q 396 «fiul preotului paroh», klebonáičia [K], N «fiica preotului paroh», klebonienė K, N, R «soția preotului paroh», klebonikė [K], N «fiica preotului paroh», kleboniškas «care aparține preotului paroh», klebonytis CII 204 «fiul preotului paroh», klebonkà KII 115 «soția preotului paroh». Pe lângă pleban, polona are și proboszcz, împrumutat prin germană (germ. medie de sus brobest, germ. Propst) din latinescul propositus. În vechile dicționare și scrieri ale limbii lituaniene, precum și în dialecte, găsim denumirea administratorului parohiei prābaščius, împrumutată din polonul proboszcz, N, [K], S. DAUK, Žem, ŠLN, DS, Č: Prābaščius rašo gromatą an dzekoną, klausia rodos VoL 373; O senasis prabaštėlis dar gyvas? SKRD. În latină, administratorul parohiei este desemnat prin cuvântul parochus, care în trecut însemna pentru romani stăpânul unei stații poștale. Acesta trebuia să le ofere cazare și întreținere, în schimbul unei taxe stabilite de stat, magistraților și solilor aflați în călătorie. Mai târziu, odată cu apariția parohiilor (în secolul al IV-lea), cuvântul a căpătat sensul de administrator al parohiei. Cuvântul a intrat în latină din greacă: πάροχος. Administratorul parohiei, preotul paroh, avea unul sau mai mulți preoți ajutători. Denumirea vikāras a venit prin polonă, cf. pol. wikary «vicar». Sursa cuvântului vikāras este latinescul vicarius «locțiitor». În postila lui Daukša găsim formele acestei denumiri: Wikorius DP 99, 247, 612, Wikariumis DP 203. În postila polonă a lui Jakub Wujek, în acel loc găsim Wikary. Din aceasta reiese că denumirea a fost preluată direct din polonă. Odată cu apariția unui număr mare de parohii, a fost nevoie de un preot superior care să supravegheze un grup de parohii și să administreze decanatul. Denumirea dekānas a venit prin polonă, cf. pol. dziekan «decan». Cuvântul a fost folosit pentru prima dată cu acest sens în dicționarul lui K. Sirvydas ¹SD 97. Sursa denumirii dekānas este cuvântul din latina bisericească decanus «conducător al unui grup de zece», derivat din cuvântul latin decem «zece». În Roma antică, decanus era numit conducătorul celor zece funcționari inferiori ai palatului imperial. Cuvântul a căpătat în latina bisericească sensul de preot superior mai târziu, când au apărut diecezele, iar episcopii au numit decani pentru administrarea a câte zece parohii. Prin latina bisericească, cuvântul s-a răspândit în toate țările creștine și desemnează pretutindeni și astăzi preotul care administrează decanatul: letonii au dekāns, polonezii dziekan, germanii Dekan (forma mai veche Dechant), francezii doyen (din care provine englezescul dean). Conducătorul Bisericii Catolice este popiežius. Denumirea era folosită pe scară largă deja în cele mai vechi monumente scrise ale limbii noastre: VLN 4, DK 39, PK 206, DP 50, MTP 38, SD 241, ¹SD 119, Q 68, R 274, MŽ, K, RtŽ. 196 | A L G I S R U B I N A S Sursa denumirii popiežius este cuvântul din latina bisericească papa „tată”. Denumirea a pătruns în limba lituaniană prin intermediul altor limbi. Mai întâi, denumirea a fost preluată de germani, cf. bav. veche papas, germ. veche de sus babes. Cehii au împrumutat-o de la germani, cf. papež, iar polonezii au preluat-o de la cehi, cf. pol. papież. Cuvântul a pătruns în lituaniană prin intermediul limbii poloneze (Būga 1959: 26; FrnW). Din această denumire s-au format numeroase derivate: Popiežė „conducătoare a Bisericii protestante din Anglia” DP 85, popiežiauti „a fi papă” NdŽ, popiežiavimas „faptul de a fi papă” NdŽ, popiežija „papii și totalitatea lor” LL 138, NdŽ, popiežinis „care aparține papei, legat de acesta” NdŽ, popiežystė „papalitate” DP 19, popiežystė „autoritatea papei” K II 104, Q 68, SD 119, R 274, DP 84, popiežiškas „care aparține papei, caracteristic papei” DP 89, MT 75, popiežiškai K, popiežiškis „care aparține papei, legat de acesta” MT XXV. Preotul catolic trebuia să slujească nu numai în parohii, ci și să oficieze ritualurile liturgice în capele private sau la mănăstire și să fie profesor de religie. Preotul care îndeplinea aceste atribuții era numit kapelionu. Este un cuvânt vechi, atestat deja în dicționarul lui K. Sirvydas sub forma kapelonas ¹SD 83, SD 96. Sursa lituanienei kapelionas este cuvântul din latina bisericească capellanus. În scrierile vechi se folosesc și alte forme: kapelionis M, M. VALANČ, kāplionas K, kaplonas N, MŽ 119. Consoana moale din forma lituaniană kapelionas reflectă forma poloneză kapelan. Denumirea este răspândită și în alte limbi, cf. germ. Kapellan, fr. chapelain, engl. chaplain, latv. kapelāns. Din această denumire s-au format cuvinte ale căror sensuri sunt strâns legate de sensul ei: kapelionauti „a fi capelan”, kapelionavimas „faptul de a fi capelan”. 1.3. În scrierile vechi se folosesc denumiri clericale care exprimă un titlu onorific al clericului. Avem două astfel de denumiri: una dintre ele este kanaunininkas. Cuvântul a fost folosit cu acest sens încă din vechile monumente ale limbii lituaniene: S. DAUK, [K], M. VALANČ. În scrierile vechi găsim și forma kanonykas WP 199, KL 30, SD 83. Vechea denumire kanonykas a pătruns prin intermediul limbii poloneze, cf. pol. kanonik, din latina bisericească canonicus. Cuvântul a pătruns în latină din greacă, cf. gr. κανών „normă, regulă”. Denumirea este răspândită și în alte limbi, cf. letonă kanoniķis, pol. kanonik, rus. каноник. În poloneză, alături de forma folosită în prezent kanonik, este atestată și forma variantă kanownik, care ar putea fi (deși acest lucru nu poate fi dovedit) sursa formei lituaniene kanaunininkas. Un alt preot catolic care deține un titlu onorific clerical este prelatas. În scrierile vechi este folosit cuvântul latin prālōtas, ajuns prin intermediul limbii poloneze (cf. prałat), atestat la S. DAUK, M. VALANČ, VoL 104. În Katekizme, Dauksa folosește împrumutul polonez prōłatos, cf. Antri tewai pagalėi Dwasią, tai yra kunigai, Pratōtai ir mokitoiei DK 82. Sursa cuvântului este lat. bisericească praelatus, care înseamnă „care are întâietate, cel mai bun”. Din denumirea prōłatos, M. Valančius a format derivatul pralotystė „teritoriu aflată sub conducerea unui prelat”. 2. N O U T Ă Ț I 2.1. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, poporul lituanian s-a aflat pe marginea prăpastiei și a apărut preocuparea pentru supraviețuirea sa. A început mișcarea de renaștere națională. S-a desfășurat o luptă aprigă pentru drepturile limbii materne, mai întâi în biserică. DVASININKŲ PAVADINIMAI IR JŲ ISTORIJA | 197 A apărut preocuparea pentru o singură limbă comună, necesară tuturor lituanienilor. S-a încercat perfecționarea ei și curățarea de depunerile seculare — construcții străine și barbarisme lexicale. Totuși, limba bisericească a rămas mult timp în urma celei laice. Starea limbii bisericești lituaniene din acea vreme nu îi mulțumea intelectualității renăscute. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, preoții și oamenii din casele parohiale au început să vorbească lituaniana. Preoții care polonizau și schimonoseau limba lituaniană în predici nu erau tolerați. Înțelegându-se că majoritatea cuvintelor străine pătrunseseră în lituaniană prin intermediul bisericii, s-a încercat îndreptarea greșelilor trecutului. Era necesară eliminarea barbarismelor din lexicul religios și crearea unui lexic nou, lituanian. Prin urmare, vechiul lexic religios împrumutat a fost tradus în lituaniană. Astfel au apărut denumiri lituaniene pentru clerici și au fost introduse forme noi ale denumirilor, apropiate de formele originale latine. Ca exemplu poate fi menționată forma prelátas, creată din forma mai veche prálotas pentru a o apropia de cuvântul latin praelatus. Denumirea este atestată în LKŽX 602. A apărut o denumire cu totul nouă, pãstorius, care desemnează un preot evanghelic protestant. Cu acest sens, cuvântul este atestat în LKŽIX 535. Se întâlnește și o altă formă a acestei denumiri, pastóras JD 1084. Sursa cuvântului este cuvântul latin pastor «păstor, cioban, preot». Denumirea este răspândită și în alte limbi; cf. letonă pastors, poloneză pastor, rusă пастор, germană Pastor, engleză pastor. 2.2. Odată cu începutul renașterii, s-a renunțat la vechile împrumuturi poloneze și s-au creat noi denumiri lituaniene pentru clerici, după modelul altor limbi. A apărut necesitatea unei denumiri generale pentru toate persoanele admise în mod legitim în starea clericală, care depuseseră voturile monahale sau care aparțineau într-un fel ierarhiei bisericești. Dvãsininkui a apărut datorită faptului că, pe lângă preot, a devenit absolut necesară o denumire specială nouă pentru exprimarea unei anumite noțiuni religioase, și anume: așa cum în engleză priest (engleza veche prēost, din latinescul târziu presbyter, din grecescul πρεσβύτερος «mai în vârstă») «preot», francezul prêtre și germana Priester sunt diferențiate de englezescul clergyman, francezul ecclésiastique (din latinescul ecclēsiasticus «bisericesc, aparținând bisericii») și germanul Geistlicher, tot astfel, în lituaniană, cuvântul kunigas «reprezentant al cultului religios care, după primirea tainei preoției, îndeplinește atribuțiile de preot» a început, în timp, să se distingă de dvasininkas «membru al stării clericale, consacrat slujirii lui Dumnezeu». Dvãsininko are un sens mult mai larg decât kunigo: dvasininkas este o noțiune generică, preotul fiind doar o subcategorie a lui dvasininko. A fost creat cuvântul dvãsininkas. Cu acest sens, cuvântul este atestat în LKŽII 942. Pe lângă sensul tocmai menționat, cuvântul dvãsininkas este folosit în dialectele lituaniene și cu un alt sens: «cel care cheamă spiritele, care are de-a face cu spiritele» (LKŽII 942). Lituanianul dvãsininkas provine din cuvântul dvasia («spirit») și sufixul -ininkas, cu ajutorul căruia se formează cel mai adesea substantive care denumesc persoane. Denumirea dvãsininkas a apărut relativ recent și este întâlnită pentru prima dată în scrierile lui Jablonskis. Pentru persoanele admise în starea clericală se foloseau diverse forme ale acestei denumiri: Sirvydas folosește forma dvasingystė ¹SD 27, SD 47, [K]; dvasiškija Š «starea clericală», dvasiškis Š, dvasionis; cf. Pusę viešųjų mokyklų dv asionys veda VAIŽG. Denumiri similare au fost create și în alte limbi: letonii au cuvântul garīdznieks, polonezii duchowieństwo «cler», iar rușii духовенство «cler». Din această denumire provine dvãsininkiškas, -a LKŽII 943 «specific clericilor, de cleric». 198 | ALGIS RUBINAS În Lituania existau deja multe mănăstiri, fiecare având denumirea sa, însă nu exista o denumire comună pentru toți membrii ordinelor monahale. O asemenea denumire este atestată pentru prima dată în scrierile lui J. Jablonskis vienuolis. Cuvântul a fost folosit cu acest sens în RtR, BŽ 609, Š, DŽ, NdŽ. Termenul lituanian vienuolis este derivat din cuvântul vienas și sufixul -uolis. Se poate presupune că apariția termenului lituanian vienuoliui a fost influențată de cuvântul latin monachus „călugăr”. Latina a împrumutat monachus din grecescul μόνοχος „singuratic, care trăiește retras, pustnic”. Din acest cuvânt grecesc, prin intermediul latinei, provin germanul Mönch „călugăr”, englezescul monk, polonezul mnich (alături de zakonnik „călugăr”), letonul mūks (forma de gen feminin mūkene), iar direct din greacă provine rusescul монах. Pe lângă forma vienuolis, în dicționarul lui Kuršaitis găsim vienuōlys, vienuolius. Cuvântul lituanian vienuolis a apărut târziu. Nu știm cum erau numiți călugării după botezul lui Mindaugas sau după cel al lui Jogaila. Nu găsim această denumire nici în scrierile lui Mažvydas. În textele vechi, un membru al unei comunități monahale era numit minychas (din polonezul mnich). Este atestat pentru prima dată în Enchiridionul lui Vilentas: ik fcholei Minichai ir mi-nichkas y Klochtoriu Vln Ench 46, precum și în BP II 355, WP 132, Lex 123. Daukša folosește diverse forme: minychas DP 89, 91, 233, 565 și minykas DP 13, 70, 84, 119 etc. Găsim aceeași formă și în dicționarul lui Sirvydas SD 153, iar în Lituania Mică este folosită în Q 349. În textele vechi, în locul cuvântului vienuolis se folosește denumirea zakonykas, deoarece, după întemeierea ordinelor cerșetoare în secolul al XIII-lea, ai căror membri urmăreau nu numai desăvârșirea personală, ci și propovăduiau, plecau în misiuni și interacționau cu oamenii, în canoanele Bisericii Catolice călugării au început să fie numiți Ordens Leute, zakonni, adică oameni care respectă legile unei instituții religioase. Cuvântul a intrat în lituaniană din polonezul zakonnik sau din slavona bisericească veche законникъ. Împrumutul este folosit în postila lui Daukša zakonykas DP 612, 535, 308, 324 și DK 131. Textele vechi și dialectele folosesc diverse forme ale împrumutului: žōkanininkas NdŽ, zakōninkas (-ykas), de exemplu: Odată, un vizitiu, învățat de un zakoninkas, a ieșit în grajd cu o lumânare de la sărbătoarea Întâmpinării Domnului și l-a văzut pe diavol călare LTs IV 512; Aceia erau zakōnykai, un frate și o soră Dv; žōkanykas (-nykas BzF 201, KŽ), NdŽ, BsMt II 38, S. Dauk, M. Valanč, de exemplu: Și cât de departe dorește Domnul Dumnezeul meu să te țină de acești călugări, ca să poți scăpa de acea osândă veșnică DP 11, žōkaninkas NdŽ, KŽ, zōkauninkas, de exemplu: Zokauninkas a luat lumânarea de la sărbătoarea Întâmpinării Domnului, a aprins-o și a pus-o pe masă S I 313, zokonininkas KŽ, žōkoninkas (-ykas; M), I, NdŽ, KŽ, Sut, DP 324, S. Dauk. Din acest împrumut s-a format derivatul zokōninkiškas „specific zokonikilor, călugărilor”. În postila lui M. Daukša, cuvântul folosit pentru a-l desemna pe călugăr este pūstelnykas DP 196 (cf. polonezul pustelnik sau slavona bisericească veche пустельникъ) WP 192. Din denumirea vienuolis au derivat numeroase alte cuvinte legate de viața monahală, cf. vienuolystė „stare de călugăr, viață monahală”, vienuoliškas, vienuoliškumas, vienuolinis „specific călugărului”, vienuolyniškas „asemănător celui dintr-o mănăstire, specific unei mănăstiri”. În Biserică există funcții pe care preotul le îndeplinește doar pentru o anumită perioadă. Preotul care ascultă spovedaniile este nuodėmklausys. Denumirea este atestată pentru prima dată în surse scrise în operele lui M. Valančius. În dicționarul lui A. Juška se găsește forma nuodėtklausis. În latină există două denumiri pentru duhovnic: paenitentiarius ir confessarius. DVASININKŲ PAVADINIMAI IR JŲ ISTORIJA 199 Limbile înrudite au denumiri diferite pentru preotul care ascultă spovedaniile, cf. rus. духовник „duhovnic”, pol. spowiednik, germ. Beichtiger și Beichtvater (Beichte „spovedanie”); din ultimul provine letonul biktstēvs. Preotul care ține o predică este pamókslininkas. Denumirea este atestată pentru prima dată cu acest sens în surse scrise, în „Dicționarul lituanian-englez” al lui A. Lalis. Cuvântul a fost folosit cu acest sens în RtR, LKŽIX 304. În dialectele lituaniene, cuvântul pamókslininkas este folosit și cu alte sensuri: „celui căruia îi place să vorbească moralizator, să-i învețe pe alții” Krš, „cel care învață și se pregătește pentru confirmare” TP 1881, 19. Cuvântul lituanian pamókslininkas este format din cuvântul pamókslas și sufixul -inin-kas, cu care se formează de obicei substantive ce denumesc persoane. Dicționarul limbii lituaniene atestă forma pamokslasakýs, întâlnită în glosarul lui Silvestras Gimžauskas, LKŽIX 304. Autorii textelor vechi foloseau pentru a-l desemna pe predicator un împrumut din limba polonă, cf. pol. kaznodzieja (kazać + *dzieja), lituanizând a doua parte a cuvântului (lit. -deja, prin analogie cu dėti „a pune”). Formele acestui împrumut diferă: koznadeja [K], VLN ENCH 1, KLG 41, koznadeja BzB 295, M. VALANČ, koznadejas R, MŽ, N, koznadejeus BzB 102, koznodiejus BB Iz 40,3, koznadėjienė N, [K] „predicatoare”. Apariția cuvântului a fost probabil influențată de denumirile predicatorului din alte limbi, cf. lat. ecl. k. praedicator < praedicare, rus. проповедник, leton. sprediķotājs. 3. CONCLUZII 1. Toate denumirile vechi ale clericilor sunt împrumutate de la popoarele creștine învecinate. Cele mai multe au fost împrumutate din limba polonă. De cele mai multe ori, denumirile împrumutate nu erau cuvinte poloneze, ci doar denumiri latine ale clericilor, ajunse prin intermediul polonezilor. Cea mai mare parte a denumirilor latine nu putea fi tradusă în nicio limbă, deoarece erau cuvinte latine care dobândiseră un sens religios doar în latina bisericească. De aceea, nimeni nu traducea aceste cuvinte, ci le păstra în latină. Ajunse într-o anumită limbă, asemenea denumiri își păstrau, de obicei, forma latină sau erau modificate potrivit regulilor acelei limbi. Denumirile lituaniene ale clericilor s-au răspândit mai ales prin literatura bisericească. Literatura bisericească din acea vreme era tradusă cel mai adesea din literatura bisericească în limba polonă. Iar odată cu traducerile veneau și conceptele creștine. Astfel au apărut denumirile papă, episcop și altele. 2. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, în perioada renașterii naționale, a apărut preocuparea pentru limba bisericească și lexicul ei. Denumirile vechi de origine latină, ajunse prin limba polonă, au fost din nou latinizate. De pildă, forma prālotas a fost apropiată de forma latină, dând astfel naștere formei prėlatas. S-a manifestat preocupare și pentru denumirile împrumutate din limba polonă, care au început să fie înlocuite cu forme lituaniene. În locul polonezului kaznodzieja s-a format pamokslininkas, iar în locul lui zakònininkas — vienuolis. Întreaga limbă bisericească și lexicul religios au fost lituanizate. ABREVIERI Abrevierile surselor sunt aceleași ca în Dicționarul limbii lituaniene. 200 | Algis Rubinas LITERATŪRA Būga, K. 1958, 1959, 1961: Rinktiniai raštai 1, 2, 3, Vilnius: Valstybinė politinės ir mokslinės literatūros leidykla. Drotvinas, V. 1987: Lexicon Lithuanicum, Vilnius: Mokslas. Fraenkel, E. 1955–1965: Litauisches etymologisches Wörterbuch 1–2, Heidelberg: Carl Winter Universitätsverlag, Göttingen: Vandenhoeck u. Ruprecht. Gutauskas, J. 1992: Krikščionybė Lietuvoje, Kaunas: Caritas leidykla. Jougan, A. 1958: Słownik kościelny łacińsko-polski, Poznań–Warszawa–Lublin: Księgarnia św. Wojciecha. Kabelka, J. 1964: Kristijono Donelaičio raštų leksika, Vilnius: Mintis. Karulis, J. 1992: Latviešu etimoloģijas vārdnīca 1–2, Rīgā: Avots. Kavaliauskas, Č. 1992: Trumpas teologijos žodynas, Vilnius: Logos knyga. Kruopas, J. 1998: Rinktiniai raštai, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. Kvietkauskas, V., red. 1985: Tarptautinių žodžių žodynas, Vilnius: Vyriausioji enciklopedijų redakcija. Kudzinowski, Cz. 1977: Indeks-słownik do ‘Daukšos Postilė’ 1–2, Poznań: Wydawnictwo UAM. Lenzenweger, J., Stockmeier, P. 1996: Katalikų Bažnyčios istorija 1–2, Vilnius: Katalikų pasaulis. Machek, V. 1957: Etymologicko slovník jazyka českého a slovenského, Praha: Nakladatelství Československé Akademie V–d. Mayenowa, M., red. 1966–1985: Słownik polszczyzny XVI wieku 1–16, Wrocław–Warszawa–Kraków: Zakład Narodowy im. Ossolińskich. Mažiulis, V. 1988–1997: Prūsų kalbos etimologinis žodynas 1–4, Vilnius: Mokslas (1), Mokslo ir enciklopedijų leidykla (2), Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas (3–4). Michelini, G. 2000: Martyno Mažvydo raštai ir jų šaltiniai, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidybos institutas. Newman, B. M. 1971: A concise Greek-English dictionary of the New Testament, Stuttgart: Deutsche Bibelgesellschaft. Rybelis, A., red. 1991: Religijotyros žodynas, Vilnius: Mintis. Sabaliauskas, A. 1990: Lietuvių kalbos leksika, Vilnius: Mokslas. Salys, A. 1985, 1992: Raštai 3, 4, Roma: Lietuvių Katalikų Mokslo Akademija. Stang, Chr. S. 1966: Vergleichende Grammatik der baltischen Sprachen, Oslo–Bergen–Tromsö: Universitetsforlaget. Toporov, V. N. 1975–1990: Русский язык, A–D; E–H; K–L, L, Москва: Наука. Urbas, D. 1996: Martyno Mažvydo raštų žodynas, Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla. Urbutis, V. 1981: Baltų etimologijos etiudai, Vilnius: Mokslas. Vasmer [Фасмер], M. 1950–1973: Этимологический словарь русского языка 1–4, Москва: Прогресс. Zinkevičius, Z. 1987–1992: Lietuvių kalbos istorija 1–5, Vilnius: Mokslas. Algis Rubinas Lietuvių kalbos institutas Antakalnio g. 6, 2055 Vilnius, Lietuva Gauta 2001 04 20