Velta Rūķe-Draviņa

ACTA LINGUISTICA LITHUANICA XLVIII (2003), 197–199 IN MEMORIAM Velta Rūķe-Draviņa 1917 01 25 – 2003 05 07 La 7 mai 2003, la vârsta de 86 de ani, a murit în Suedia (la Stockholm) renumita lingvistă și baltistă letonă Velta Rūķe-Draviņa (Velta Rūķe-Draviņa). Velta Rūķe s-a născut la 25 ianuarie 1917, în Valmiera, în partea de nord a Letoniei. În timpul războiului, părinții s-au refugiat în Rusia, iar după patru ani s-au întors la Riga. Viitoarea lingvistă a absolvit al II-lea gimnaziu din Riga, a studiat filologia baltică la Facultatea de Filologie și Filosofie a Universității din Letonia, iar în 1940 a lucrat ca asistentă a profesorului Janis Endzelīns. Ulterior, a condus Arhiva Limbii Letone. În 1944, a fost nevoită să fugă din Letonia împreună cu soțul ei, Kārlis Draviņš. De pe coasta Kurzemei, păzită de soldați lituanieni mobilizați de germani, cu care refugiații au reușit să ajungă la o înțelegere, după cum povestea Rūķe în memoriile sale, au ajuns cu ambarcațiuni cu motor pe țărmurile Scandinaviei, după o călătorie dramatică. S-a stabilit în Suedia și a predat limbile baltice și slave la Universitatea din Lund (1948–1968), unde și-a susținut teza de doctorat Diminutive im Lettischen (1959). Mai târziu a lucrat la Universitatea din Stockholm: a studiat slavistica și a predat discipline de baltistică și slavistică (1969–1984). Activitatea cercetătoarei a fost remarcabil de diversă: a adus contribuții importante atât la studiul limbii letone standard, cât și al dialectelor, frazeologiei, culturii limbii, limbajului scriitorilor, stilisticii, limbajului copiilor etc. Primele publicații ale Veltăi Rūķe Draviņa s-au ocupat de dialecte și de istoria cercetării acestora (Latvju tarmētyra 1918–1938 / Latviešu izloksņu pētīšanas darbs 1918–1938). În 1940, ea a alcătuit și publicat Programul de descriere a dialectelor (Programma izloksņu aprakstiem). Douăzeci de ani mai târziu, scriind despre actualitatea cercetării dialectelor, a subliniat importanța fonemelor dialectale pentru arhiva inventarului sonor al limbii letone. Rūķe-Draviņa însăși așa 198 | IN MEMORIAM a încercat, de asemenea, să-și pună în practică principiile, publicând descrieri ale trei dialecte diferite: dialectul din Višķi (1939), dialectul din Stende (împreună cu soțul ei, Kārlis Draviņš; 3 părți: 1955, 1958, 1962), dialectul din Galgauska (împreună cu localnicul Alvils Klēbachs-Kalnietis, 1996). Pe lângă aceste descrieri valoroase, a publicat două articole în care grupurile dialectale sunt discutate din perspectivă geolingvistică („Latgales izlokšņu grupējums”, 1939 și „Kurzemes un Vidzemes lībiskais apgabals”, 1940). Este de menționat și contribuția autoarei la toponimie: monografia despre numele de locuri din ținutul Kauguri — una dintre puținele descrieri toponimice complete ale unui singur ținut (Place Names in Kauguri County, Latvia, 1971), în care au fost folosite pentru comparație și date din limba lituaniană. Rezultatul observațiilor și cercetărilor de lungă durată este monografia Procesul de standardizare a limbii letone (The Standardization process in Latvian. 16th Century to the Present, 1977), care reflectă 400 de ani de evoluție a limbii letone. În această lucrare, autoarea indică originile limbii letone standard, analizează primele surse scrise și particularitățile limbii și ortografiei acestora, constată și evaluează tendințele evoluției limbii și observă limba și schimbările din perspectiva unei sociolingviste. Lingvista recunoaște că, în formarea limbii letone, a dominat dintotdeauna principiul istoricității, care favoriza arhaismul, însă practica lingvistică se îndepărtează deja de acest principiu. Deși trăia departe de patrie, Velta Rūķe-Dravinia a observat tendințe precum variația lingvistică, schimbările formelor gramaticale și folosirea tot mai frecventă a cuvintelor internaționale și a argoului în literatură, mai ales în poezie. Încă din tinerețe, a fost interesată de aspectele culturii limbii: în 1940 a publicat recomandări de utilizare a limbii (Valodas un rakstības jautājumi, editor Janis Endzelīnas), menite să ajute la evitarea greșelilor de limbă frecvente, iar în 1942 a fost publicat dicționarul de ortografie a limbii letone pe care îl alcătuise (Latviešu pareizrakstības vārdnīca). Velta Rūķe-Dravinia a fost una dintre primele baltiste care s-au interesat de limbajul copiilor. Cartea ei pe această temă, recunoscută pe scară largă, este De la cinci luni până la cinci ani (No pieciem mēnešiem līdz pieciem gadiem, 1982). Velta Rūķe-Dravinia a fost mereu interesată de specificul limbajului literar și de stilistică: a scris despre limbajul poeților și prozatorilor letoni Rainis, frații Kaudzīte, Ievinis și alții. În multe dintre lucrările sale, datele limbii letone sunt comparate cu materialul limbii lituaniene: în special în monografia Diminutivele limbii letone, publicată pe baza tezei de doctorat, precum și în cartea Procesul de standardizare a limbii letone. În articolele sale, autoarea a discutat denumirile unor lexeme precum kadagys, grikis în limbile baltice, a comparat structura cuvintelor din letonă și lituaniană (Dialektgeographische Unterschiede auf dem Gebiet der Wortbildung im Baltischen), precum și numeralele din limbile baltice și slave. A alcătuit și a editat volumul omagial dedicat lui Christian S. Stang, Donum Balticum (1970), în care a publicat ea însăși un studiu valoros despre grupurile consonantice inițiale ale cuvintelor lituaniene și letone (Initial Consonant Combinations in Lithuanian and Latvian), în care constată că limba lituaniană are mai multe foneme consonantice, care se pot combina mai liber câte două și trei la începutul cuvântului. Combinații consonantice caracteristice limbii lituaniene, care nu există în limba letonă standard, dar care apar frecvent în limba polonă: pj-, bj-, km-, gn-, cv-, čv-, sl’-, sn’-, šč-, šk-, šn-, zl’-, zm-, žl-, žm-, žn-, fl’-. Pe de altă parte, majoritatea grupurilor consonantice inițiale dominante în limba letonă (precum pr-, kr-, tr-, sp-, st-, str-) In Memoriam | 199 corespund unor grupuri consonantice analoge din limba estonă. Acest lucru, potrivit autoarei, susține ipoteza influenței finice asupra limbii letone. Datorită eforturilor sale, au fost găsite și publicate notițele prelegerilor de fonetică a limbii lituaniene ale lui F. Fortunatov, păstrate în arhivele Suediei. Activitatea filologică intensă a Veltei Rūķe-Draviņa, cercetările îndelungate și publicațiile sale au fost recunoscute în exil: a fost aleasă profesoară de lingvistică generală la Universitatea din Stockholm, ceva mai târziu profesoară de lingvistică baltică, în 1980 a devenit membră a Academiei Suedeze de Științe Umaniste, iar în 1990 și membră străină a Academiei de Științe a Letoniei. În anii ocupației, a fost cea mai titrată lingvistă letonă din emigrație, a reprezentat lingvistica letonă la congrese internaționale și a organizat ea însăși conferințe de studii baltice la Stockholm. Velta Rūķe-Draviņa nu a fost doar lingvistă, ci filologă în sensul larg al cuvântului: era interesată și de literatură, de critica literară și de folclor, a editat reviste, iar în tinerețe a scris ea însăși versuri. Laimute Baluodė Riga–Helsinki