Šnekamosios lietuvių kalbos morfologinės ypatybės

Acta Linguistica Lithuanica LX (2009), 1 – 15 Caracteristici morfologice ale limbii lituaniene vorbite Ineta Dabašinskienė Vytauto Didžiojo universitetas Cercetarea limbii vorbite este încă un domeniu nou și puțin investigat în Lituania. Întrucât colectarea și analiza datelor naturale din vorbirea spontană reprezintă o sarcină complicată, care necesită o pregătire specială și metode adecvate de colectare, transcriere și codificare a datelor, aceasta presupune un consum considerabil de timp, resurse financiare și efort personal. Acesta este motivul pentru care, până în prezent, nu s-au desfășurat în Lituania cercetări sistematice care să ne permită să definim cele mai importante caracteristici morfologice, sintactice, semantice sau pragmatice ale limbii lituaniene vorbite. Elaborarea unui corpus de limbă lituaniană vorbită codificat gramatical a fost primul pas către cercetări mai ample în această direcție. Compararea limbii lituaniene vorbite cu cea scrisă a constituit obiectivul principal al acestui studiu. Distribuția anumitor categorii gramaticale, precum și lexicul, au fost studiate pentru a stabili unele tendințe de utilizare. 1. NOTE INTRODUCTIVE SAU CINE, UNDE ȘI CUM VORBEȘTE… Lingviștii atrag adesea atenția asupra varietăților limbii vorbite și scrise, care diferă prin particularitățile sintaxei, morfologiei și vocabularului. Limba vorbită, la fel ca cea scrisă, poate varia în funcție de diversitatea genurilor, care determină și caracteristicile limbii; de exemplu, emisiunile de televiziune și radio, prelegerile, interviurile etc. se deosebesc de limba colocvială1, care este de obicei spontană, se desfășoară într-un timp și spațiu concrete, iar vorbitorii nu au posibilitatea să-și editeze în prealabil discursul. Vocabularul limbii colocviale este mai puțin variat, iar sintaxa — fragmentară, 1 Kazimieras Župerka vorbește despre stilul familiar, pe care aproape sinonim îl numește și colocvial. Domeniile de utilizare ale acestui stil includ conversațiile în familie, pe stradă, în călătorie, adică o comunicare neoficială și neprofesională, caracterizată printr-o interacțiune simplă, funcția de impact emoțional etc. (1997: 89). 1 Ineta Dabašinskienė Iar enunțurile sunt scurte și simple. Este ușor de recunoscut datorită formelor nenormative, regionalismelor și folosirii jargonului, repetițiilor deosebit de frecvente, abrevierilor de diverse tipuri, numeroaselor ezitări și altor unități lingvistice greu de numit și a căror origine este dificil de stabilit. Potrivit lui Kazimieras Župerka (1997: 89–91), aici acționează două tendințe opuse: scurtarea limbajului, asociată cu vorbirea rapidă, spontaneitatea, cantitatea de informație și comoditatea, și excesul lingvistic, care indică folosirea excesivă a anumitor elemente lexicale. Andrius Utka, discutând despre diversitatea textelor și marcatorii acestora, susține că limba spontană, fiind foarte expresivă, prezintă diferențe marcante care o disting de alte genuri și ilustrează acest lucru cu date concrete: „Paradigma expresivității spontane, prin care se exprimă funcția expresivității spontane, este cea mai puternică, deoarece cuprinde nu mai puțin de 32 de trăsături semnificative: dintre acestea, 30 sunt pozitive (tai, jau, čia, ten, tas, ką, tą, tiek, taip, mes, labai, bet, dabar, aš, kaip, kur, nors, vis, tada, daug, nes, o, kai, kiek, to, buvo, gal, visi, jeigu, dar) și 2 negative (lungimea medie a cuvântului, indicele de iterație)” (Utka 2004). În ciuda diferențelor, care par să indice că limba vorbită este mai simplă, trebuie observată structura sa complexă. Complexitatea se evidențiază mai întâi în identificarea fenomenelor gramaticale. Este limpede că apar dificultăți atunci când se încearcă descrierea limbii vorbite pe baza teoriilor (mai ales sintactice) create după canoanele limbii scrise. Conversația sau discursul dialogic, în funcție de situație, de participanții la conversație, de numărul acestora, de subiect și de alte trăsături lingvistice și extralingvistice, are o structură proprie, diferită de cea a limbii scrise, bazată pe fluxul lingvistic al propozițiilor. În timpul conversației, comunicarea este importantă, iar aceasta din urmă depinde de situația de comunicare, alcătuită din rolurile participanților și relațiile dintre ei, precum și din loc, timp și mediul comunicațional general. Cea mai importantă componentă a situației de comunicare este reprezentată de participanții săi, ale căror legături reciproce se conturează în interacțiune, dezvăluind totodată rolurile lor sociale. Rolurile sociale, determinate de schimbarea situațiilor, se realizează prin comunicare (Karaliūnas 1997: 88-89); prin urmare, este firesc ca multe trăsături ale limbii să fie determinate de rolul social situațional al vorbitorului. Când individul trece de la un rol la altul, se schimbă și felul său de a vorbi, codul: de exemplu, rolul unui funcționar sau al unui director este asociat în principal cu stilul oficial, profesional, rolurilor de coleg și cumpărător le sunt mai caracteristice mijloacele obișnuite ale limbii colocviale neglijente, iar rolului social de prieten îi este caracteristic genul familiar, cotidian, al vorbirii. O altă trăsătură importantă a participanților este aspectul psihologic, adică 2 Šnekamosios lietuvių kalbos morfologinės ypatybės atitudinile, motivele, emoțiile, simpatiile și antipatiile, precum și experiența lor (Versch ueren 1987). Toate aceste trăsături legate de participanții la conversație determină nu doar tema conversației, care se leagă de diversitatea lexicală, ci și pragmatica, ce poate reflecta diferențe de morfologie, sintaxă și fonologie. Prin urmare, analiza unor conversații diferite poate produce rezultate diferite, deoarece acestea depind de trăsăturile menționate mai sus. 2. MATERIALUL ȘI METODOLOGIA CERCETĂRII 2.1. Corpusul limbii vorbite lituaniene2 (ŠKT) Crearea corpusurilor și utilitatea lor sunt evidente pentru toată lumea. Astăzi dispunem de corpusuri de mari dimensiuni ale limbii scrise lituaniene, chiar mai multe. Crearea și acumularea lor nu sunt atât de dificile precum în cazul corpusurilor de limbă vorbită. Eforturile nu sunt comparabile din perspectiva timpului și a resurselor umane și financiare; de aceea, corpusurile de limbă vorbită sunt puține și, de obicei, de dimensiuni reduse. Cercetarea limbii vorbite nu este o noutate în lume, mai ales în cazul limbilor mari. Cunoaștem de mulți ani corpusuri ale limbii engleze vorbite; există corpusuri ale limbilor germană, croată, rusă, spaniolă și chiar estonă, însă dimensiunile lor diferă — de la câteva mii la câteva milioane de cuvinte. Recent, în Olanda s-a încheiat un proiect de 10 ani, care a mobilizat resurse umane și financiare considerabile și a anunțat publicarea Corpusului național al limbii olandeze vorbite3, cu un volum de 10 milioane de cuvinte. Cercetarea limbii colocviale în Lituania este încă un domeniu nou și puțin studiat. Întrucât colectarea și prelucrarea datelor din limba naturală, spontană, reprezintă o activitate complexă, care necesită pregătire specială, mult timp, efort și cheltuieli financiare, până acum colectarea datelor s-a limitat la câteva domenii ale limbii vorbite (emisiuni radio și de televiziune, adică discuții pregătite/planificate dinainte, nu conversații spontane). Este important că ideea unui corpus al limbii vorbite, maturată de-a lungul multor ani, a fost parțial pusă în practică 2 Corpusurile limbii rostite și ale limbii colocviale pot fi găsite pe internet, la www.vdu.lt/LT-courses/ --> ȘTIINȚĂ 3 http://www.elis.rug.ac.be/cgn/ și http://lands.let.kun.nl/cgn/ehome.htm 3 INETA DABAŠINSKIENĖ demarat. Primele lucrări au început după obținerea sprijinului financiar LVMSF4 — a fost alcătuit un corpus de limbă lituaniană vorbită, adnotat gramatical. Baza de date digitală a limbii vorbite, adică forma sa transcrisă, adnotată și audio, reprezintă primul pas în documentarea și conservarea ulterioară a uzului real al limbii noastre materne pentru generațiile viitoare. Acest corpus de limbă vorbită, deși încă de dimensiuni reduse, ne permite deja să observăm și să identificăm cele mai importante trăsături morfologice, sintactice, semantice și pragmatice ale limbii lituaniene vorbite. Pentru a asigura universalitatea corpusului și adecvarea lui pentru analize diverse, s-a decis respectarea principiului corpusului echilibrat. Astfel, la crearea corpusului echilibrat s-au luat în considerare mai multe criterii: natura și structura limbii vorbite, relația dintre interlocutori, indicatorii demografici și relațiile sociale dintre interlocutori. Corpusul creat pune la dispoziția analizei date despre limba vorbită în orașele Vilnius și Kaunas (ulterior, pe măsură ce activitatea continuă — și în alte regiuni ale Lituaniei5), precum și versiunile lor audio. Au fost luate în considerare sexul, nivelul de educație și vârsta interlocutorilor. 2.2. Metodologie Pentru cercetare sunt utilizate înregistrări de limbă vorbită (conversații naturale, spontane) cu o durată totală de aproximativ 30 de ore; acestea sunt transcrise și codificate și însumează aproximativ 50.000 de cuvinte adnotate morfologic. Înregistrările au fost realizate cu un reportofon digital, care permite obținerea unor înregistrări audio de o calitate suficient de bună, transferarea lor cu ușurință pe alte suporturi digitale cu ajutorul programului Windows Media Player și salvarea în format *mp3. După efectuarea înregistrărilor, etapa următoare a activității a constat în transcrierea și codificarea acestora cu ajutorul unui program special. În prezent, programul CHILDES (Child Language Data Exchange System, MacWhinney 2000), bine cunoscut în lume, a fost creat inițial pentru 4 Proiectul finanțat de LVMSF „Crearea corpusului limbii lituaniene vorbite standard: digitizare și adnotare gramaticală” (VDU, 2006). Proiectul a fost coordonat de VDU, instituția parteneră fiind VU. Dimensiunea corpusului este de aproximativ 50.000 de cuvinte adnotate gramatical. 5 Proiectul susținut de LVMSF „Crearea corpusului limbii lituaniene vorbite” continuă activitatea începută și colectează și prelucrează date despre limba lituaniană vorbită. Pe lângă VDU, la acest proiect participă VU, KU, ŠU și LKI. Se preconizează ca corpusul să cuprindă aproximativ 250.000 de cuvinte adnotate gramatical. 4 Šnekamosios lietuvių kalbos morfologinės ypatybės la analiza datelor despre limbajul copiilor6, iar în prezent a fost aplicată cu succes și cercetării limbii vorbite de adulți. Unul dintre cele mai importante avantaje ale acestui program este faptul că permite efectuarea rapidă și precisă a analizei lingvistice automate a unor texte de mare volum. Sistemul CHILDES cuprinde două instrumente. Primul este formatul CHAT pentru transcriere și codificare. Al doilea este pachetul de programe de analiză CLAN. Cu ajutorul programelor CLAN Combo, Kwal și Freq se pot efectua studii statistice privind frecvența lexicului utilizat și a categoriilor gramaticale, lungimea enunțurilor etc. Aplicarea programului CHILDES7 și a principiilor sale de codificare la limba lituaniană va permite, în viitor, nu numai analiza morfologică, ci și analiza sintactică a limbii vorbite, precum și studierea discursului și a trăsăturilor pragmatice ale conversației. 2.3. Structura corpusului Corpusul de limbă vorbită, ale cărui date stau la baza acestei cercetări, este deocamdată de dimensiuni reduse, prin urmare s-a decis să se distingă doar două niveluri sociale esențiale — sfera privată și cea publică. Sferei private îi sunt caracteristice situațiile în care relațiile sociale dintre vorbitori sunt apropiate, prietenești, familiare. Cele mai frecvente roluri sociale în conversațiile private sunt cele de membru al familiei și de prieten. Comunicării din sfera publică îi sunt caracteristice relații mai oficiale, iar interacțiunea socială dintre vorbitori are loc de obicei în diverse instituții — în magazine, saloane de coafură, bănci, școli, universități. Cele mai frecvente roluri sociale în conversațiile din sfera publică sunt cele de vânzător, cumpărător, funcționar, client, profesor și elev. Deoarece conversațiile din sfera privată au loc de obicei între persoane care se cunosc bine și comunică familiar, se discută diverse subiecte. Partea corpusului care cuprinde aceste conversații a fost numită „conversații private”. Comunicarea din sfera publică are loc de obicei în diverse instituții, de aceea partea corpusului care cuprinde conversațiile din acest domeniu a fost numită „conversații în instituții” (vezi tabelul 1). 6 Datele din programul CHILDES privind limba copiilor, limbajul adresat copiilor și, parțial, limba adulților sunt codificate și analizate de mai mulți ani (Savickienė 2001, 2003, 2005; Balčiūnienė 2005, 2007). 7 Dr. Andrius Utka (VDU) a adaptat acest program pentru analiza limbii lituaniene vorbite. 5 Ineta Dabašinskienė Tabelul 1. Cele mai frecvente roluri sociale ale participanților la conversațiile înregistrate și locul desfășurării conversațiilor Conversații private Conversații în instituții Rolurile sociale ale participanților Locul conversațiilor Rolurile sociale ale participanților Locul conversațiilor prieten(ă) acasă coafeză în salonul de coafură soț, soție în vizită vânzător, -oare în bancă fiu, fiică la țară medic, -ă la casa de bilete nepot, nepoată la cafenea pacient, -ă în magazin bunic, bunică în mașină manichiuristă în salonul de înfrumusețare rudă la telefon client, -ă la universitate cunoștință director, directoare în biroul de serviciu angajat, -ă la farmacie în gară Multe dintre particularitățile limbii depind nu numai de situația conversației și de rolurile participanților sociali, ci și de factori precum sexul și vârsta vorbitorului (deocamdată nu se ține seama de acestea). Adulții vorbesc într-un fel cu alți adulți, cu persoane de vârsta lor sau de o vârstă apropiată, dar altfel cu copiii și cu generația mai în vârstă. Când vorbesc cu copiii, își adaptează și simplifică limbajul (Kamandulytė 2005, 2007, Savickienė 2006). În conversațiile cu generația mai în vârstă sunt caracteristice diverse adaptări de politețe, utilizarea mai frecventă a unor pronume (Rosinas 1996: 41), un ton mai respectuos, o vorbire mai clară și un anumit vocabular. Sexul vorbitorilor este, de asemenea, foarte important pentru analiza sociolingvistică și pragmatică a conversației. Particularitățile limbajului diferă și în cazul interlocutorilor cu niveluri de educație diferite — corectitudinea, expresivitatea, bogăția lexicală și diversitatea vocabularului. Distribuția interlocutorilor în funcție de sex și vârstă este foarte diversă și este descrisă în tabelul 2. Pentru a crea un corpus, chiar dacă de dimensiuni reduse, dar echilibrat, al limbii lituaniene standard vorbite, s-a ținut seama și de structura conversațiilor. Simas Karaliūnas (1997: 105) distinge următoarele tipuri structurale de acte comunicative — dialogul, monologul, conversația (polilogul), discuția, prelegerea, prezentarea, corespondența, spectacolul de teatru etc. Deoarece obiectul acestei cercetări este limba lituaniană spontană vorbită, au fost colectate doar acele tipuri caracterizate prin spontaneitate: dialoguri și poliloguri. Caracterul limbii vorbite este legat de structura conversațiilor: o conversație spontană are loc între doi sau mai mulți interlocutori, așadar vorbirea spontană este legată de distincția dintre dialoguri și poliloguri, iar pregăt- 6 Šnekamosios lietuvių kalbos morfologinės ypatybės Această limbă publică este vorbită de o singură persoană, așadar este asociată monologului. Desigur, monologul trece adesea în dialog sau polilog, când vorbitorului i se pun întrebări și se discută cu el, de aceea nu ar trebui trasată o graniță strictă între dialogul și polilogul spontan, pe de o parte, și monologul public, pe de altă parte. Temele conversațiilor nu sunt descrise, deoarece sunt foarte variate; adesea, chiar și în cursul unei singure conversații, tema se schimbă de nenumărate ori. Distribuția textelor înregistrate în funcție de structura conversației este următoarea: 25 de dialoguri și 28 de poliloguri. Tabelul 2. Distribuția conversațiilor înregistrate în funcție de vârsta și sexul interlocutorilor Grupa de vârstă Numărul interlocutorilor, sexul copii (1–10 ani) 2 băieți, 4 fete adolescenți (10–18 ani) 2 băieți, 3 fete tineri (18–30 de ani) 12 bărbați, 19 femei vârstă mijlocie (30–60 de ani) 8 bărbați, 17 femei vârstnici (>60 de ani) 1 bărbat, 1 femeie În total: 25 de bărbați, 44 de femei 3. PARTICULARITĂȚILE MORFOLOGICE ALE LIMBAJULUI VORBIT Datele corpusului limbii lituaniene scrise contemporane (RKT) arată că cele mai frecvente forme ale cuvintelor din limba lituaniană sunt: ir, Lietuvos, Respublikos, dėl, Seimo, ar, arba, iš, bei, su. Cea mai frecventă formă a substantivului este — Lietuvos, a adjectivului — aukščiausiosios, a verbului — buvo, cel mai frecvent pronume — jis (www. donelaitis.vdu.lt). Este evident că acest lexic este legat de o sursă specifică: corpusul de limbă scrisă este alcătuit în principal din texte publicistice, preluate din ziare și reviste. Așa cum era de așteptat, datele cercetării au arătat că utilizarea lexicului și a categoriilor morfologice diferă în corpusul de limbaj vorbit. S-a constatat că cele mai frecvent utilizate forme substantivale din corpusul de limbaj vorbit sunt — kartas, diena, laikas, vieta, cele mai frecvente forme adjectivale — geras, gera, graži, cele mai frecvente forme verbale — nežinau, žinau, yra, nori, būt, nėra, pasakyt, cele mai frecvente pronume — aš, tu, mes, tas, adverbele — ten, čia, alte cuvinte — nu, ir, ne, bet, kad, ką, tai, ar. Aceste caracteristici arată că limbajul vorbit se remarcă prin cuvinte scurte și forme de cuvinte prescurtate. 7 INETA DABAŠINSKIENĖ Este important de menționat că, atunci când discutăm despre lexic în general sau despre grupurile semantice ale unor părți de vorbire individuale, nu trebuie să uităm că adesea se pot identifica legături între sens și formă (pentru sensurile cazurilor, vezi Savickienė 2003, 2005). Utilizarea frecventă a nominativului arată că substantivele care denumesc persoane sunt folosite mai des în corpusul de limbaj vorbit (ŠKT) decât în corpusul de limbă scrisă (RKT). Sensul verbelor la persoana întâi (procese mentale) diferă de sensul verbelor folosite la persoana a treia (acțiune activă). Lingviștii care urmează în gramatică abordarea bazată pe uz (engl. usage-based approach) și perspectiva teoretică a efectului frecvenței (engl. frequency effect), precum Michael Tomasello (2003), Joan Bybee (1985, 1995) și alți cercetători (Bybee & Hopper 2001), susțin că utilizarea formelor mai frecvente sau mai rare depinde de sensul cuvântului concret și, invers, anumite cuvinte pot fi folosite mai frecvent numai în anumite forme. Influența frecvenței poate determina modificări ale structurii cuvintelor, de exemplu scurtarea și contragerea. În Lituania, deocamdată, se găsesc puține studii în care influența frecvenței asupra formei și sensului să fie cercetată în detaliu. Pe baza datelor preliminare ale corpusului de limbaj vorbit, se pot stabili principalele tendințe de utilizare a categoriilor gramaticale în limba lituaniană vorbită contemporană. Acest articol și-a propus să prezinte doar o imagine a analizei morfologice a limbajului colocvial, nu a limbii lituaniene vorbite în ansamblu; de aceea, au fost analizate numai texte din ŠKT, nu și texte din genuri individuale ale limbii vorbite. Este de înțeles că utilizarea formelor gramaticale și a unităților lexicale poate diferi în limbajul altor genuri ale limbii vorbite. Totuși, după cum afirmă Vida Žilinskienė, care cercetează de multă vreme folosirea formelor gramaticale în stilurile publicistic, administrativ, științific și beletristic, diferențele sunt minore. Ea a constatat că textele în stil artistic se deosebesc cel mai mult de textele nonartistice (Žilinskienė 2005). Desigur, se poate presupune că datele din alte tipuri de limbaj vorbit nu vor arăta diferențe mari, însă aceasta ține deja de cercetările viitoare. Datele prezentate de Vida Žilinskienė (2001; 2002a; 2002b; 2005), care a cercetat mult timp distribuția categoriilor morfologice în diferite stiluri ale limbii lituaniene scrise, precum și de Erika Rimkutė (2006), arată că rezultatele celor două cercetătoare sunt foarte asemănătoare, în pofida diferențelor dintre texte și stiluri. Pentru acest studiu, am ales să comparăm datele corpusului adnotat morfologic de Erika Rimkutė, ca sursă pentru limba lituaniană scrisă. În primul rând, s-a dorit examinarea distribuției părților de vorbire în limbajul vorbit. Datele din tabelul 3 arată diferențe evidente între datele din ŠKT și RKT. 8 Šnekamosios lietuvių kalbos morfologinės ypatybės Tabelul 3. Distribuția părților de vorbire Parte de vorbire ŠKT RKT Substantiv 16,2 39,37 Adjectiv 2,8 7,33 Pronume 16,9 8,7 Numeral 1,9 0,96 Verb 22,8 20,5 Adverb 10,2 6,72 Prepoziție 4,2 4,65 Particulă 12 1,97 Conjuncție 8,2 7,62 Cuvânt imitativ, interjecție 4,8 0, 2 În total: 100% 100% Mai întâi, se observă că utilizarea principalelor părți de vorbire diferă în funcție de frecvență: cea mai frecventă parte de vorbire în ȘKT este verbul, iar în RKT — substantivul, deși diferența dintre frecvențele de utilizare a verbelor nu este foarte mare (22,8% și 20,5%). În limba scrisă predomină substantivul, iar în cea vorbită — verbul. Acest rezultat nu este surprinzător, deoarece limba vorbită este mult mai expresivă și mai vie, iar aceste caracteristici sunt conferite și de utilizarea mai frecventă a verbelor. În ȘKT, pronumele este utilizat puțin mai frecvent decât substantivul; pronumele ocupă și a treia poziție ca frecvență în RKT, însă frecvența utilizării acestei părți de vorbire diferă de două ori, cf. 16,9% și 8,7%. Spre deosebire de RKT, în ȘKT se folosesc mult mai frecvent particule, adverbe, interjecții și cuvinte imitative. Aceste părți de vorbire sunt, de asemenea, asociate cu expresivitatea, spontaneitatea și caracterul emoțional al discursului produs. După cum afirmă Audrius Utka, „distribuția frecvențelor cuvintelor foarte frecvente sau ale formelor lor în texte nu este haotică sau întâmplătoare. Fiind cele mai frecvente unități structurale ale textului, cuvintele frecvente sunt direct legate de funcțiile textului și, prin urmare, împreună cu alte caracteristici formale ale textului, reprezintă indicatori importanți ai funcțiilor textului” (2005: 49). Numeralele, conjuncțiile și prepozițiile sunt utilizate cu frecvențe similare. Foarte 9 Ineta Dabašinskienė diferă utilizarea adjectivelor: în ȘKT acestea sunt folosite mult mai rar decât în RKT. Alte cercetări asupra limbii vorbite, care analizează conversațiile dintre copii și adulți, arată, de asemenea, că adjectivele sunt utilizate foarte rar (Kamandulytė 2005). Ar fi util să discutăm și să comparăm distribuția categoriilor gramaticale ale substantivului și verbului, cele mai frecvente părți de vorbire. Adjectivul va fi, de asemenea, discutat, având în vedere utilizarea categoriilor gramaticale similare celor ale substantivului, deși această parte de vorbire nu se caracterizează printr-o utilizare frecventă. Cazul. Cazurile gramaticale sunt utilizate mai frecvent decât cele semantice atât în ȘKT, cât și în RKT (vezi tabelul 4). Prin urmare, cazurile se grupează în funcție de frecvența utilizării în două categorii: una principală (nominativul, genitivul și acuzativul) și una periferică (dativul, instrumentalul, locativul și vocativul). Diferențe mai evidente se observă la examinarea frecvenței de utilizare a fiecărui caz. Nominativul substantivului este cazul cel mai frecvent în ȘKT, iar în RKT — genitivul. Această diferență este deosebit de pronunțată, întrucât frecvența genitivului singular diferă aproape de două ori (cf. 22,9% și 40,2%). Utilizarea frecventă a genitivului în RKT este determinată de funcția sa descriptivă, pe care o îndeplinește în numeroase surse de publicistică. Acuzativul este folosit mult mai frecvent în limba vorbită decât în cea scrisă (cf. 26% și 15,8%). Așadar, în paradigma singularului din ȘKT, ordinea cazurilor principale în funcție de frecvență este următoarea: nominativ, acuzativ, genitiv, iar în RKT — genitiv, nominativ, acuzativ. Cercetările anterioare asupra limbii vorbite au consemnat utilizarea frecventă a nominativului atât în vorbirea copiilor, cât și în cea a adulților (vezi Savickienė 2003, 2005). Așa cum era de așteptat, utilizarea locativului și a instrumentalului singular este similară atât în ȘKT, cât și în RKT, însă cea a vocativului și a dativului diferă: vocativul este mult mai frecvent în limba vorbită (cf. 3,3% și 0,6%), iar dativul — în cea scrisă (2,6% și 4%). În paradigma pluralului observăm doar o utilizare puțin mai frecventă a genitivului în ȘKT, în timp ce distribuția celorlalte cazuri este similară cu cea din paradigma singularului. Tabelul 4. Distribuția cazurilor substantivelor și adjectivelor (%). Cazul ȘKT subst. sg. ȘKT subst. pl. ȘKT adj. sg. ȘKT adj. pl. RKT subst. sg. RKT subst. pl. RKT adj. sg. RKT adj. pl. N. 31,6 30 62,5 61,7 27,5 23,7 40 34,6 G. 22,9 33,5 15,3 17,7 40,2 42,4 26,7 30,3 10 Šnekamosios lietuvių kalbos morfologinės ypatybės Continuarea tabelului 4 Caz ŠKT Subst. sg. ŠKT Subst. pl. ŠKT Adj. sg. ŠKT Adj. pl. RKT Subst. sg. RKT Subst. pl. RKT Adj. sg. RKT Adj. pl. N. 2,6 2,3 1,5 1,3 4 4,3 3,3 3,9 G. 26 22,8 14 10,7 15,8 18,2 17,7 19,1 I. 5 9 4,4 7,7 5,8 7,3 7,8 8,5 L. 8,6 2,1 2 0,6 6 3,8 4,1 3,6 V. 3,3 0,3 0,3 0,3 0,6 0,3 0,2 0,08 Datele statistice privind limbile slave sunt similare cu rezultatele pentru limba lituaniană vorbită: rusă: N. — 32.6%, G. — 25.3%, Ac. — 22%, D. — 4.1%, L. — 10.1%, I. — 5% (Zemskaja 1979: 74); poloneză: N. — 34.2%, G. — 29.8%, Ac. — 19.2%, D. — 4.8%, I. — 4.4%, L. — 7.6% (Laskowski 1989: 212). În paradigma adjectivului, atât în ŠKT, cât și în RKT, lista frecvențelor de utilizare a cazurilor este similară: cel mai frecvent este nominativul, urmat de genitiv, acuzativ, instrumental, locativ, dativ și vocativ. Cea mai mare diferență se observă în utilizarea nominativului și a genitivului: nominativul adjectivului este folosit foarte frecvent în ŠKT, ajungând chiar la 62,5%, în timp ce în RKT reprezintă doar aproximativ 40%; genitivul este mai puțin frecvent în vorbire decât în scris: 15,3% și 26,7%. Așadar, atât paradigma substantivului, cât și cea a adjectivului arată că cel mai frecvent caz în ŠKT este nominativul. Trebuie remarcat că în ŠKT nu există o diferență evidentă între utilizarea acuzativului și a genitivului substantivului și adjectivului, deoarece frecvențele lor la singular și plural sunt similare. În sistemul cazual al adjectivului, al doilea caz ca frecvență este genitivul, în timp ce la substantiv — în paradigma singularului, acuzativul este mai frecvent, iar în cea a pluralului, genitivul. Gen și număr. Rezultatele au arătat că genul masculin, ca membru nemarcat, predomină în ambele corpusuri: în ŠKT, genul masculin al substantivului reprezintă 55,9%, iar cel feminin — 44,1%; genul masculin al adjectivului reprezintă 55,6%, iar cel feminin — 44,4%. În RKT, genul masculin al substantivului reprezintă 60,4%, iar cel feminin — 39,6%; genul masculin al adjectivului reprezintă 54,4%, iar cel feminin — 41,5%. Singularul este folosit mai frecvent decât pluralul. 11 INETA DABAŠINSKIENĖ Formele verbului. Verbul este partea de vorbire cea mai frecvent utilizată în ŠKT. Comparând formele personale și nepersonale ale verbului, se observă că formele personale reprezintă peste 80% în ŠKT, iar aproximativ 50% în RKT. Spre deosebire de RKT, participiile, supinele și gerunziile sunt folosite mult mai rar în ŠKT. Tabelul 5. Distribuția formelor verbale Forme | ŠKT | RKT; Personale | 82,1 | 50,7; Participii | 5,4 | 27,7; Supine | 0,4 | 3,2; Gerunzii | 0,2 | 1,8; Infinitiv | 11,9 | 16,6; Total | 100% | 100% Utilizarea timpurilor s-a distribuit în mod similar în ambele corpusuri: cel mai frecvent este prezentul, care reprezintă jumătate din toate formele temporale, urmat de trecutul simplu, viitor și, foarte rar, trecutul frecventativ. Formele de viitor au apărut de aproape două ori mai frecvent în ŠKT decât în RKT, cf. 12,9% și 7,9%. Tabelul 6. Distribuția timpurilor verbale Timpuri | ŠKT | RKT; Prezent | 55,6 | 52,5; Trecut simplu | 30,9 | 37,8; Trecut frecventativ | 0,6 | 1,8; Viitor | 12,9 | 7,9; Total: | 100% | 100% Printre formele personale ale verbului predomină persoana a treia. În RKT, între formele de singular și plural predomină persoana a 3-a. ŠKT prezintă date diferite: persoana întâi și persoana a treia singular sunt folosite aproape în aceeași 12 Šnekamosios lietuvių kalbos morfologinės ypatybės La aceeași frecvență, nici persoana a doua nu ajunge la periferia uzului. Utilizarea similară a persoanelor întâi, a doua și a treia arată că predomină limbajul dialogic. Tabelul 7.Distribuția persoanelor verbale Persoane ȘKT RKT Singular, persoana I 28,4 7,5 Singular, persoana a II-a 21,2 4.6 Singular, persoana a III-a 29,2 53,4 Plural, persoana I 6 5,9 Plural, persoana a II-a 4,4 2,5 Plural, persoana a III-a 10,8 26,1 În total: 100% 100% În limba lituaniană predomină verbele de conjugarea întâi; prin urmare, nu este întâmplător că datele ȘKT arată că verbele acestei conjugări sunt folosite în proporție de peste 61%, cele de conjugarea a doua — 17%, iar cele de conjugarea a treia — 22%. 4. CONCLUZII Pe baza datelor preliminare din corpusul de limbă colocvială, au fost identificate principalele tendințe actuale de utilizare a categoriilor gramaticale în limba lituaniană colocvială. După ce am analizat utilizarea categoriilor gramaticale ale principalelor părți de vorbire în corpusul de limbă colocvială, se poate afirma că aceste date diferă în mod evident de datele RKT. În primul rând, trebuie menționată utilizarea foarte frecventă a verbelor, pronumelor, particulelor și a altor părți de vorbire funcționale. Utilizarea extrem de rară a adjectivelor ar putea constitui un criteriu potrivit pentru identificarea limbii colocviale. Sunt importanți și alți indicatori: predominanța nominativului în paradigmele substantivelor și adjectivelor la singular și plural, utilizarea rară a formelor nepersonale (în special a participiilor) și utilizarea similară a verbului la persoana întâi și a treia. Aceste rezultate reprezintă prima încercare de a fundamenta statistic diferențele dintre limba colocvială și cea scrisă, observate adesea doar prin observație. Se speră 13 INETA DABAŠINSKIENĖ că, în viitor, se vor înmulți cercetările lexicale, morfologice și sintactice bazate pe datele limbii vorbite. LITERATŪRA BALČIŪNIENĖ, I. 2005: Parodomųjų įvardžių įsisavinimas. Lituanistica (4), 45–54. BALČIŪNIENĖ, I. 2007: Parental reactions to the grammatically correct and incorrect utterances of the children. Estonian papers in Applied Linguistics 3, 47–56. BYBEE, J. 1985: Morphology: A Study of the Relation Between Meaning and Form. Amsterdam: John Benjamins. BYBEE, J. 1995: Regular Morphology and the lexicon. Language and cognitive processes 10 (5), 425–455. BYBEE, J. & P. HOPPER, eds., 2001: Frequency and the emergence of the linguistic structure. Amsterdam: John Benjamins. KAMANDULYTĖ, L. 2005: Vaikiškosios kalbos registras. Gimtoji kalba 7, 12–16. KAMANDULYTĖ, L. 2007: Morphological Modifications in Lithuanian child directed speech. Estonian Papers in Applied Linguistics 3, 155–167. KARALIŪNAS, S. 1997: Kalba ir visuomenė. Psichosociologiniai ir komunikaciniai kalbos vartojimo bruožai. Vilnius. LASKOWSKI, R. 1989: Markedness and the category of case in Polish. In: O. M. Tomić, ed., Markedness in synchrony and diachrony. Berlin etc: Mouton de Gruyter, 207–226. MACWHINNEY, B. 2000: The CHILDES project: tools for analyzing talk: Transcription, format and programs. Mahwah, NJ: Lawrence Erlbaum Associates. RIMKUTĖ, E. 2006: Morfologinio daugiareikšmiškumo ribojimas kompiuteriniame tekstyne. Daktaro disertacija. Kaunas: VDU. ROSINAS, A. 1996: Lietuvių bendrinės kalbos įvardžiai. Vilnius: Mokslo ir enciklopedijų leidykla. SAVICKIENĖ, I. 2001: The role of diminutives in Lithuanian child language acquisition. Linguistica Baltica 9, 109–118. 14 Šnekamosios lietuvių kalbos morfologinės ypatybės Savickiene, I. 2003: The Acquisition of Lithuanian Noun Morphology. Wien: Verlag der Österreichischen Akademie der Wissenschaften. Savickiene, I. 2005: Linkšnių vartojimo dažnumas ir daiktavardžių reikšmė. Acta Linguistica Lithuanica 52, 59–65. Savickiene, I. 2006: Komunikacinė pragmatika ir kalbėjimo situacijos tikslas: deminutyvų vartojimo atvejis. Kalbos kultūra 79, 258–265. Tomasello, M. 2003: Constructing a Language. A Usage Based Theory of Language Acquisition. Cambridge, MA: Harvard University Press. Utka, A. 2004: Statistinis tekstų funkcijų nustatymas. Daktaro disertacija. Kaunas: VDU. Utka, A. 2005: Labai dažnos žodžių formos lietuvių kalboje. Lituanistica 1(61), 48–55. Verschu(e)ren, J. 1987: Pragmatics as a theory of linguistic adaptation. (IPrA Working Document 1). Zemskaja, E. A. 1979: Russkaja razgovornaja reč’. Moskva: Nauka. Žilinskiene, V. 2001: Lietuvių ir latvių kalbų publicistikos leksikos ir morfologijos pagrindinės statistinės charakteristikos. Lituanistica 3 (47), 69–79. Žilinskiene, V. 2002a: Žodžių formų vartojimas lietuvių kalbos dalykinio ir publicistinio stilių duomenimis. Lituanistica 1 (49), 106–116. Žilinskiene, V. 2002b: Gramatinių formų vartojimas lietuvių kalbos moksliniame stiliuje. Acta Linguistica Lithuanica 46, 173–183. Žilinskiene, V. 2005: Vardažodžių, įvardžių ir jų gramatinių formų vartojimas lietuvių kalbos stiliuose. Lituanistica 4 (64), 28–44. Župerka, K. 1997: Stilistika. Šiauliai: ŠU. Ineta Dabašinskienė Vytauto Didžiojo universitetas Regionistikos katedra K. Donelaičio g. 52-208, LT-44244 Kaunas [email protected] 15